Foaia Românească, 2022 (Anul 72, nr. 1-52)

2022-06-24 / nr. 25

24 IUNIE EVOCARE , FOR oaia hu romaneasca I y Un studiu foarte interesant, referitor la Carmen Sylva, este scris de cercetătoarea Török Zsuzsa: Korona és lanț. Carmen Sylva és a szerzôség modern létmedja a 19. századi magyar sajtaban/Coroana și liră. Carmen Sylva și modul de existență al calității de autor în presa maghiară a secolului XIX, în cartea sa, Török Zsuzsa se ocupă de personalitatea reginei-scriitoare, care la sfârșitul seco­lului XIX, a atras atenția întregii Europe, devenind o adevărată vedetă. Török Zsuzsa afirmă că atrage atenția în mod deosebit faptul că la sfârșitul secolului XIX numele Carmen Sylva era foarte des întâlnit în presa maghiară. Carmen Sylva s-a bucurat de o atenție deose­bită la vremea respectivă, în toată Europa, pentru că întruchipa concepția tradițională și privilegiul prin naștere împletite cu concepția modernă a celebrității prin propriile realizări. S-a bucurat de un interes și o atenție deosebită datorită personalității sale ieșite din comun și a modului său de viață, prin care punea sub semnul întrebării, sau în altă lumină, ro­lurile femeii, precum și rolurile dinastiei tradiționale. Această atenție a fost întreținută, generată și încontinuu slujită de presa vremii. Autoarea arată că acesta este și un exemplu cum se putea deveni renumit, în secolul XIX prin intermediul presei, nu pe căi estetice, ci prin propriul renume­. Mai multe lucrări semnate de Carmen Sylva au fost traduse și în limba maghiară, precum Peleș Märchen, scrisă în 1882, a fost tradusă în anul 1887 prin Peles mesei/Poveștile Peleșului, dar și volumul de poezii din 1884, Mein Rheim, în acest studiu amplu, semnat de Török Zsuzsa, am descoperit că Szöcs Géza (autorul studiilor despre Eminescu în limba maghiară,în anul 1895), a tradus din germană versuri scrise de Carmen Sylva,în primul său volum de versuri Mon repos. Aceasta îmi întărește convingerea că și receptarea poeziei lui Eminescu în limba maghiară a venit într-o oarecare măsură și pe filiera limbii germane. Se știe că traduceri din poeziile lui Eminescu au mai fost făcute în limba germană, de către Mite Kremnitz,în anul 1881. De altfel, Carmen Sylva și Mite Kremnitz erau într-o strânsă legătură de prietenie și totodată și într-o prolifică relație literară, coautoare a mai multor lucrări, în confirmarea celor afirmate mai sus este și faptul că în anul 1895, în revista „Pesti Hirlap”, în cadrul unui articol amplu, dedicat scriitoarei Carmen Sylva, regina României, se menționează că „datorită ei, poemele minunate ale lui Eminescu pot fi citite și în limbă europeană”2. Aceste date le-am aflat accesând baza de date digitală Arcanum. în anul 1885 apare din inițiativă transilvăneană o revistă în limba germană „Romanische Revue”, care ca orientare politică urma direcția revistei „Tribuna”, pentru drepturile românilor din Imperiul Austro-Ungar, iar din punct de vedere literar avea tentă junimistă. Revista își propunea să facă cunoscute creații­le literare românești în cercurile germane­. Este interesant că deja în anul apariției revistei apar în paginile ei traduceri din autori români. Dintre poeziile lui Eminescu sunt traduse de către Mite Kremnitz și Em. Grigorovitza; Dorința; Veneția; Clossa; Rugăciunea unui dac; De ce nu-mi vii; De câte ori iubito; Trecut-au anii; Melancolie; fragment din poezia Epigonii; Somnoroase păsărele; O, mamă; Mai am un singur dor; Departe sunt de tine, înger de pază; Cugetările sărmanului Dionis. La publicarea traducerii făcute de Mite Kremnitz a poeziei Dorința, redacția precizează că Eminescu este cel mai mare dintre poeții tineri români, asemănându-l cu Lenau. Este interesantă colaborarea traducătoarei Mite Kremnitz la o revistă din Transilvania, aceasta denotă relațiile literare nestânjenite și foarte strânse între Regatul României și Transilvania. ■1 Török Zzuzsa, Korona és lanț. Carmen Sylva és a szerzôség modemn létmedja a 79. századi magyar sajtaban/ Carmen Sylva și modul de existență al calității de autor în presa maghiară a secolului 19, în revista „Media kutató”, Budapesta,an. XVI, nr.1,2014, p. 14. 2 în „Pesti Hîrlap”, Budapesta, an. 17, nr. 214,7 august 1895, p.2. 3 Elena Stan, Poezia lui Eminescu în Transilvania, București, Editura pentru lite­ratură, 1969, p. 78. După aceste precedente în ceea ce pri­vește receptarea literaturii române în lim­ba germană,în anul 1892 apare Istoria lite­raturii române, de Wilhelm Rudow, lucrare foarte meticulos întocmită și prețioasă, pentru că este elaborată de un specialist străin, de origine germană. Rudow s-a născut într-o localitate din landul Sachsen-Anhalt, din părinți lute­rani. încă din școlile primare și-a arătat interesul pentru limbile străine studiind: franceza, latina, greaca, engleza și spaniola, între 1879-1882 studiază teologia și limbile romanice, în anul 1883 știa deja românește, iar în 1886 își susține lucrarea de doctorat cu tema Versificația și stilul poeziei populare românești­. Este tot mai încântat de limba română pe care o consideră „mai latină decât italiana”, iar din anul 1888 hotărăște să se stabilească în Munții Bihorului, unde în anul 1891 se căsătorește cu o româncă, iar din 1896 va locui împreună cu soția sa la Oradea. încă din anul 1888 publică în Germania o traducere a colecției de poezii populare a lui Alecsandri, pe care o însoțește cu un eseu Der rumänische Volksgeist nach seinen dichterischen erzeugnissen/Spiritul popular român oglindit în creațiile sale, în care precizează că vrea să prezinte folclorul românesc, pentru că: „pe acest avanpost al culturii europene, spiritul popular s-a păstrat mult mai proaspăt și original decât în Occident”5. Istoria literaturii române, apare într-o primă ediție în anul 1892, cu o recenzie de Alexandru Philipide, iar ediția a doua, adăugită, în anul 1894. Dincolo de criticile care i-au fost aduse, fie asupra periodizării, fie că nu a prezentat o viziune de ansamblu asupra literaturii române, este foarte importantă din punctul de vedere al receptării literaturii române în epocă. Rudow demonstrează că este un cunoscător și pasionat al literaturii române, care dorește să împărtășească aceste cunoștințe și conaționalilor săi. în capitolul Noua Direcție, Rudow îi consideră pe: Titu Maiorescu, Eminescu, Creangă și Caragiale, marii clasici. Referitor la Eminescu el susține că „este un poet în adevăratul sens al cuvântului, un romantic de pur sânge”. Rudow consideră că Eminescu a pus în evidență gândirea filozofică germană în România, aflându-se la antipodul influenței fran­ceze. Filologul german este încredințat că datorită limbajului său poetic va avea o recepție bună. Rudow exemplifică prin multe versuri traduse de el din poemele eminesciene, în perioada denigrărilor publicate de Alexandru Crama, Rudow va semna și un articol în revista „Romanische Jahrbü­cher", din Sibiu, în anul 1893, în care cu argumente științifice, de istorie literară, se va poziționa de partea lui Eminescu. O altă lucrare, care merită menționată, apare în anul 1906 la Leipzig, o altă istorie a literaturii românești, într-o primă ediție, sub semnătura profesorului de la Catedra de Limba Română din Budapesta, Gheorghe Alexici. Deși critică lucrarea lui Rudow, va prelua multe informații din lucrarea acestuia­. Această istorie este tradusă în limba germană de către Karl Dieterich, care contribuie și el pe parcursul traducerii la nenumăra­tele neajunsuri ale lucrării. Cele două istorii ale literaturii române, publicate în limba germană, la sfârșitul secolului XIX,au contribuit la cunoașterea literaturii române în spațiul cultural de limbă germană și putem să credem că în mod in­direct, intermediar și în spațiul cultural al limbii maghiare, pe teritoriul monarhiei austro-ungare. Drd. Enea Elekes Gabriela (Va urma) 4 Horst Fassel, Două vechi istorii literare românești în limba germană: Wilhelm Rudow (1892) și Gheorghe Alexici (1906) și literatura și cultura română, BDD/ A22772.pdf, p.148. 5 Horst Fassel, op.cit., p.150. 6 Ibidem, p.165. Receptarea literaturii române și a creației poetului Mihai Eminescu în limba maghiară, la sfârșitul secolului XIX, prin intermediul limbii germane (2) Studii în limba germană referitoare la literatura română

Next