Foiletonul Zimbrului, 1855 (nr. 1-50)
1855-12-10 / nr. 47
374 și cu deplină îneghedeghe în Adevăratu, Șgheoțu lumina învățetughiloru, învață totu adevărul, condusu de membrii familiei de spegatu mi au sufeghitu atăția cestu venegabilu ministru noastre mi îngău foarte mare întunerecul mare este, dupge D-zeu, se roagă Bisegva demparghioțu Franciei, și, acei cățiva amici întru buți, tine, hul cel catu că noștghii acestu măghimea sluju ghei din găngavi limsfinția edevăgului tgădatu nouă, zice Mă atuii oghiul edte întunerecu. Dar va fi! Însă găul cel pgheoțimea noastră nu aghe găună nu are Duhul cel Sfoăntu, caghele din pescaghi Apostoli! Duhul sea bunu, Dulca să lu înoească Dumnezeu în cele din lăuntru ale de la pei noastre, Protosin. Melhisedec. CUVĂNTUL DOMNULUI POCETI Rostitu la înmormăntarea lui Ioan Voinescu pe cal făcutu în Parisu la țintirimulu Per la Șez. „In minutul depune ghei în mogmăntu a gămășițilogu unui Romănu parghiotu esilatu, caghe fu unulu din șefii litegatughei noastre, de datoria noastră este de a sanctifica mogmăntulu seu oghin lacghimile noastre și prin căteva cuvinte în această limbă, caghe ega pentru dănsulu cea mai dulce musică. Frațilogu! Voinescu au cegutu a fi înmormăntatu la Paghișu, aceasta pentru sufletulu seu obositu ega o măngăiaghe de a fi depusu de lipsa familiei sale, de asemine esilatu, mi aducăndu ks sine cghedința păghințilogu nostri, au venitu în mijloculu nostru să măngăe și să binecuvănteze, în numele sfintei dgheptăți, pe acei ce păgăsescu viața în sufeghinte. Cunoaștegu, fgațilogu, aceia ye Voinescu lu făcutgu și Mai cu same aceia ce agu fi voitu să facă. Boala ca ghe ni lau găpitu este aceia care duce la mormăntu pghe cei mai mulți eșilați. Pghe iubitulu nostgu fgate Nicolai Bălcescu, acăruia nume jghebue SB gămăie nemughitogu întghe Romăni, au mugitu totu de această boală, acăghiea obăgșie este în acele sufeghințe ce Voinecu au descghisu așa de sine pighia cuvintele următoatghe: „Zioa din 13 Septemughie fu o zi nenegotită cage pa oi înscghisă Ku săngele păgințilogu logu în analele lungilogu și feliughitelogu sufeghinți ale Romănilogu!” Însă sufeghințele lui Voinescu fugă multu mai maghi decătu ale noastrhe tutugora, căci pe lănță acele ce elu împăsția cu noi în acest momentu, ea se topia în suspinughi după copiii sei, pre caghei iubea nu numai sau nu păghinte Yl cheagu ka o mamă. Pentru dănsulu coșpiii seii și fan deobștie toți copii, ega lumea amagiulu, „Lăsați copii să vie la mine au zisu zs.” Voinescu de asemine se păghea a zice: Lăsați copiii se vie la mine, căci elu numai oghin ei trăia, pghin ei iubea, numai prin ei singuri spega elu să'și vadă pârghia sa și să înjgre în lumea dgheptăței ma ogăției pentru care au fostu sufeghitu așa de multu. Adevărulu este ku doue singsre mi puternice amoage domnieau în inima sa, ce Dzeu făcu ca să iubească așa de multu; făcutu aceasta, dacă oamenii agu fi voitu, dacă ei lu agu fi înțelesu. Elu așa de multu iubea parghiea și copii sei, c'agu fi voitu pentru dănșii să trăiască ori în cage împige giugăgi, dgheptu, sei ; căci pentgu în cu caghe săntu lipsiți pămăntu sacgu sale politice, și aceasta face Caghelew în atăt ani, este de unu mai de fi de adaca lumina, kapea este elu au fostu lucgatu, al Biseghicei, care, de mult nu'l ieamia de alai și elu ar fi 0kai 6