Gândirea, 1928 (Anul 8, nr. 1-12)

1928-05-01 / nr. 5

teoza artei. Egocentrismului romantic al lui E­­m­inescu i se opune dintr’odată și masiv colecti­vismul realist al lui George Coșbuc. E singurul poet care, de la Eminescu a creat o ordine nouă în poezia românească, opusă in conținut, egală în expresia artistică. Ordine nouă și stil nou. Un stil crescut pe rusticitatea inspirației ca portul țărănesc potrivit pe trupul țărănesc. Fi­rește, un stil de sărbătoare, ca un port de săr­bătoare Ioni Slavici și Ion Creangă l-au creat în­ proză; George Coșbuc l-a desăvârșit în poezie, stilul rural care s­tă la baza culturii românești întregi ca expresie a sufletului colectiv și per­manent de unde ne sorbim energiile creatoare și pe care ne rezimăm ca pe un fundament sta­tornic al siguranței de noi înșine. EMINESCU continuă să rămână încă o pro­blemă nedeslegată. N’avem o biografie comp­lectă a lui­­ idei nu ne trece prin gând un ro­man al lui, o literarizare a vieții lui, care, a­­tâta vreme cât nu­ există un documentat studiu­ biografic ar însemna o falsificare); n’avem de­­asemenea o lucrare de analiză și de interpre­tare a operei și a geniului său. Avem numai în­cercări și fragmente. Se dovedește încă­­«lată, în fața problemei Eminescu, cât de sterilă și zadarnică e critica noastră oficială, critica­­ na­ționalistă și estetică" cu „cele trei aripi ale ori­ginalității lui Eminescu”, sau critica impresio­nistă care, fără să ne demonstreze ce este Emi­nescu, se­ străduește ridicul neprovocată de nimeni­, să ne demonstreze că Eminescu n’a fost un filosof fiindcă ți are un sistem de filo­sof­ie în versurile sale! Firește, O mult mai ușor să treci drept critic ocupându-te de „aripile“ ei în loc să tei ocupi da­­ însăși pasărea măiastră, sau în cellalt caz, de poetul Candi Baltazar. In ultimii ani, multe-știutorul istoric lite­rar d. C. Bogdan-Duică ne-a dat, prin Vi­a­ța Ro­mânească, o serie de amănunte biografice noi în perspectiva unei viitoare biografii a lui Emi­nescu. De-o vreme publicarea lor a încetat, și­ a părăsit d. C. Bogdan-Duică proectul? Re­cent și tot prin Vraț­a românească, în care crește parcă tot mai mult un cult pentru Eminescu, d. G. Ibrăileanu reia, adâmcindu-le și amplifi­cân­­du-le, vechi preocupări ale sale în legătură cu opera poetului. Care sânt poeziile și care textele ce-ar pu­tea alcătui o ediție națională a lui Mihail Emines­cu? E și aceasta o problemă încă nedeslegată. Edițiile de până acum diferă una de altul și ’n text și îmi cuprins. Niciuna nu poate fi soco­tită definitivă. Toate sânt încercări ce nu pot mulțumi pe nimeni cu atât mai puțin pe d. G. Ibrăileanu. Criticul ieșean și-a luat sarcina să­­ elucideze aceste dificile chestiuni. Rezultatele a doi ani de intense cercetări încep să iasă la lumină prin lungul studiu din care au apărut primele capitole în numerele din April și Mart ale revistei. E o muncă meticuloasă din cale-a­­fară, condusă de spiritul ager și de gustul ire­proșabil pe care îl cunoaștem. Deocamdată pro­blema care îl preocupă pe d. Ibrăileanu e a­­ceea a poeziilor postume. N’am cetit încă ceva mai judicios și mai luxos documentat în această chestiune atât de controversată și nelămurită până acum. Ea siguranța judecății și a informa­ției, d. G. Ibrăileanu adaugă un infinit senti­ment de religiositate pentru marele poet. E o muncă de alexandrin sau de benedictin, umilă dacă vreți, dar cu atât mai necesară cu cât ni­meni n’a avut curajul s’o facă până acum. De­data problema postumelor lămurită va urma, sperăm, aceea a stabilirii textului și ortografiei definitive, lucruri și mai meticuloase. Ediția naționala, e, însfârșit, pe drum. . . PREMIILE S. S. R. s'au dat și anul acesta prin vot. Comitetul propune adunarea generală deliberează și votează. Comitetul a propus la a­­celaș premiu pe Tudor Arghezi și Alfred Mo­­șoiu; adunarea a deliberat asupra celor doi poeți adversari, fără voia lui Arghezi și, după o minuțioasă cântărire a valorilor, a premiat pe Alfred Moșoiu. Com­i­tetul a propus la acelaș premiu de proză pe romancierii Ionel Teodo­­reanu și Ion Foți, adunarea a deliberat asupra celor doi adversari fără voia lui Ionel Teodo­­reanu,, și după o minuțioasă cântărire a valori­lor, a premiat pe Ion Foți. Precum în medicină cei mai competenți oa­­meni sumți medicii, precum în inginerie cei ma­i competenți oameni sunt inginerii, tot astfel în literatură cei mai competenți oameni sunt scrii­torii înșiși. Votul lor, expresie a gustului fără greș și a entusiasmului nedomolit pentru adevă­ratele creații de alta, e o consacrare definitivă. Premiatul e deci un ales între aleși. Pentru mul­țimea informă a cititorilor, actul acesta de ju­decată al supremei competenți trebuie sa fie un criteriu normativ, o indicație de proector lu­minos, aproape o poruncă scoborîtă în de liră apolinică de pe Muntele Muzelor; sunete lată poetul ales; pe­ acesta să-l învățați pe dinafară! Iată romancierul demiurg, după eroii lui mo­­delați-vă sufletul! Astfel, după criteriul demo­crației olimpice a scriitorilor, zeci de mii de e­­xemplare se vor trage din operele poetice ale d-lui Alfred Moșoiu, se vor citi, se vor spune pe dinafară se vor traduce în felurite limbi ducând până la marginile pământului vraja versului românesc și prestigiul autoritar al­ ju­decății scriitorilor români. Tiraje de sute de mii din romanele d-lui Ion Fofi. (proza e mai citită decât poezia) vor inunda piața și­ până și agenții de siguranță din întreaga lume (în ulti­mul timp se ocupă și ei cu literatura) vor dormi sub căpătâiu cu superbele pagini premiate de scriitorii români. Votul de la S. S. R. este, în dezorientarea ac­tuală, un act de moralitate artistică. El face o demarcație categorică intre bun și între rău. El încunună pe cei chemați și, poate fără să vrea, osândește pe cei nechemați. In curând veți auzi: — Iți place poezia lui Tudor Arghezi? — Eu nu citesc decât pe Alfred Moșoiu! — Iți plac romanele lui Ionel Teodoreanu? — Eu nu citesc decât pe Ion Foti! Votul delà S. S. R. e categoric. DE IMITATIONE CHRISTI, cartea cea mai citită și cea mai răspândită după Biblie, în 238

Next