Gândirea, 1929 (Anul 9, nr. 1-12)

1929-01-01 / nr. 1-2

autohtonă. Dar creația, — aceasta rămâne ținta supremă! Sunt lucruri deosebite ce nu trebuiesc confundate, dar pe care adversarii tradiționalismului le confundă când se declară pentru consu­mația culturală. Ei cred, poate, că tradiționalismul se opune consumației culturale. Dar tradițio­nalismul,­ întemeiat pe personalitatea națională, primește elementele oricărei culturi mai înnaintate (nu numai ale celei franceze) și le socotește ca stimulente ale acestei personalități. Consumația cul­turală e, ca orice consumație, un proces de asimilare. Opera de asimilare presupune condiția ne­apărată a personalității care asimilează. Trebuie să recunoaștem că, tăgăduind cu ușurătatea obiș­nuită personalitatea națională, „intelectualiștii” europenizând sunt consecvenți când se declară, ridicul de superb, pentru o consumație inutilă. In cazul lor nu mai poate fi vorba de asimilare ; individul, rupt ostentativ din solidaritatea personalității naționale, se anexează culturii streine pe care o crede idealul său de perfecțiune. Superba inutilitate ar căpăta, în acest stadiu, un aspect tragic dacă, bunăoară, intelectualul nostru anexă ar avea temperamentul extremist al nihilistului rus. In Rusia, tipul tot mai numeros al nihilistului a creat un conflict din ce în ce mai adâncit între el și popor până când acest conflict s'a rezolvat în catastrofa revoluției. Norocul e că negati­vismul intelectualului nostru anexă nu se aplică la ordinea politică și socială, mărginindu-se la o izo­lare de imoralism estetic. Superba lui inutilitate, prin ea însăși inofensivă, are mai mult un aspect ridicol. Noi suntem un popor cu bun simț și cu ironie. Izolările în estetisme disprețuitoare și olim­pice au căzut totdeauna în raza săgeților nemiloase. Silueta nefericitului Alexandru Macedonsky, care totuși era un talent, ar trebui să dea de meditat tinerilor cu superbă, „imagine interioară”. Tradiționalismul, prin urmare, socotind necesară opera de asimilare culturală, îi dă importanța reală, adică secundară, de mijloc în sporirea forțelor creatoare autohtone. Pentru tradiționaliști, eterna chestiune a occidentalizării sau a raporturilor cu Occidentul, care încurcă și dezorientează atâtea inteligențe românești, se reduce la un proces firesc de asimilare. Dar dincolo de această asi­milare, ținta înaltă rămâne creația proprie. Un Nicolae Bălcescu, un Mihail Kogălniceanu, un B. P. Hașdeu, un Mihail Eminescu, un George Coșbuc, un Vasile Pârvan sau un Nicolae Iorga ni se în­fățișează sub îndoitul aspect de vastă asimilare a culturilor străine și de monumentală creație au­tohtonă. Tradiționalismul vede în el revelații istorice ale substanței de viață permanentă ce zace în adâncul acestui popor. Dacă menirea poporului românesc este aceea de a creiă o cultură după chipul și asemănarea lui, afirmația aceasta implică și soluția unei orientări. Cine preconizează orientarea spre Occident rostește un non-sens. Orientarea cuprinde în sine cuvântul Orient și înseamnă îndreptare spre Orient, după Orient. Altarele se așează spre Orient ; icoanele căminului se așează pe peretele dinspre Orient ; țăranul când se închină pe câmp se întoarce spre Orient. Zicala spune pretutindeni că lumina vine de la Răsărit. Și cum noi ne aflăm geografic în Orient și cum, prin religiunea orto­doxă, deținem adevărul luminii răsăritene, orientarea noastră nu poate fi decât spre Orient, adică spre noi înșine, spre ceea ce suntem prin moștenirea de care ne-am învrednicit. Moștenim un pământ răsăritean, moștenim părinți creștini, —i soarta noastră se cuprinde în aceste date geo-antropologice. O cultură proprie nu se poate desvolta organic decât în aceste condiții ale pământului și ale duhului nostru. Occidentalizarea înseamnă negarea orientalismului nostru ; nihilismul europenizat înseamnă negarea posibilităților noastre creatoare. Ceea ce înseamnă negarea principială a unei cul­turi românești , negația unui destin propriu românesc, și acceptarea unui destin de popor născut mort. Dar negativismul acesta de tinerei născuți leșinați e contrazis de vlaga vitală și de voința crea­toare a unui popor care, în clipa de față, își trăiește frenetic sărbătoarea libertății cucerite prin energia lui. E adevărat că durăm de două mii de ani , dar astăzi n’avem, totuși, convingerea că suntem un popor tânăr, abia deșteptat la viață? Nu rostim cu toții : tânărul nostru popor românesc? Consensul unanim asupra acestei tinereți e lucrul de căpetenie în zămislirea unei culturi proprii, 3

Next