Gândirea, 1933-1934 (Anul 13, nr. 1-8)

1933-04-01 / nr. 4

SUB PECETEA TAINEI DE MATEIU ION CAR­AGI­ALE (Urmare) ,își luase pe banca ministerială locul lângă președintele de consiliu. Acesta încreme­nise. De mine ce să mai spun? — Macbeth văzând arătarea lui Banco. La tribună, spitalul o sfeclise. Pierduse șirul, o încurca, loviturile ce voia să dea, greșind ținta, se întorceau împotriva lui însuși, stârnind haz și murmure. O întrerupere sângeroasă din partea mini­strului fu hotărîtoare : stâlcit, cabotinul, cu glas înecat, sfârșea într’o bălmăneală jalnică”. „In tăcerea adâncă a adunării, străbătută de fiori, ministrul se ridicase să răspundă. Părea mai înalt, mai mare. Niciodată duhul său n’a strălucit mai deplin, mai viu, nicio­dată cugetarea lui gravă nu s’a întraripat așa puternic, nu s’a avântat atât de sus, ca în acea cuvântare nepregătită ce cuprindea crezul și testamentul său politic, cuvântare ce avea să-i fie cea din urmă“. „De felul meu, nu vorbesc, nu-mi place ; s’o fac, mi se întâmplă rar, atunci însă, vor­besc numai de ce știu, prin mine, văzut și pipăit, nu din auzite, după bănueli sau pre­supuneri. Ce s’a petrecut dar cu ministrul mai departe nu știu, nici mai mult. Ca de obi­­ceiu, la căderile de guvern — căci asupra demisiei nu s’a revenit — am avut cu una-alta, încot­ și­ încolo, alergături de-ale slujbei, așa că abia seara, pe la nouă, am putut merge, și îți închipui cu ce frică, la ministru. Casa era cufundată în întuneric, porțile închise. Plecaseră în pripă în străinătate“. „Peste puține zile, sosea de la Paris, știrea că ministrul murise. Amănunte lipseau și nici nu s’au aflat vreodată“. „Rămășițele i-au fost aduse în țară mai târziu, toamna. La strălucita paradă a înmor­mântării, cu a cărei orânduială și priveghere am fost însărcinat, atât de văduvă cât și de stăpânire, eu, s’a însoțit până și vremea : a fost ziua cea mai frumoasă din câte am apucat să văd, o zi mistică, sfântă. Limpezimea adâncă a văzduhului ei s’a răsfrânt pentru tot­deauna în cugetul meu ; cu acel trist prilej mi-a fost dat a pătrunde, în toată grozăvia lui amară, înțelesul cuvântului „deșertăciune“. Clipele de reculegere în fața acelui sicriu pe­cetluit au cântărit pentru mine mai greu decât toate încercările și dinainte și de pe urmă . I2X

Next