Gândirea, 1933-1934 (Anul 13, nr. 1-8)
1933-01-01 / nr. 1-2
unor exagerări stilistice sau de caracterizare, din cele cari mișună in cartea d-lui C. Dela afirmațiile d-lui Călinescu, de pildă faimoasa descripție a „interiorului eminescian“, cu „fermentația“ ce ii oprea pe amici în prag „asfixiați“ cu „rufăria fetidă“, „apa mlăștinoasă“, „încălțămintea pe care o păstra uneori în pat“ și care „mustia, mucidă de noroaie“ nu e decât un pas până la năstrăvănia d-lui Vlad care îl alătură inocent de bolnavii ce-și fac necesitățile în pat j de la „pedanteria barbară“ a profesorului Eminescu, pe care o afirmă d-l C. până la afirmația de „sadism“ a d-lui V.; asemeni, distanța e mult mai mică decât pare. Alt caz , d-l C. citește o întâmplare neverosimilă cu o ceată de gâște masacrate de Eminescu copil ; în loc s’o arunce la coș, ca netrebnică, o povestește cu amănunte, adăugând ingenuu i eu o scriu dar n’o cred — și apoi se arată teribil de furios când dl. W. o utilizează. Dar, deși comică, această poveste nu poate decât să întristeze. O încheie amintind alte povești, concretizând experiența sănătoasă a pământului și a pământenilor, despre cineva care aruncă o piatră și mulți cari se căznesc s’o scoată, despre o capră care sburdă peste masă și un ied care sare casa... * „Revista istorică română“ își încheie cu ultimul număr doi ani de activitate. E o cifră modestă, care ascunde insă o trudă ce merită cuvinte bune, întemeiată și condusă de un grup de specialiști universitari, animată de voința unei cunoașteri lucide a trecutului nostru, lipsită de exagerări ca și de false reticențe, urmând linia sobră a unui sever spirit critic, această revistă și-a însemnat cu prisosință locul în preocupările noastre culturale. A adus un prețios material de istorie românească, începând cu contribuțiile unor savanți străini ca J. Macurek (Cehoslovacia), Triantaphillopulos (Atena), L. Lukasik (Polonia) și A. Veress (Budapesta), la cari s-au alăturat cele ale pământenilor, de la aportul bătrânei și respectatei erudiții a profesorului D. Russo, la acel al grupului de istorici în plină maturitate azi, al d-lor, I. Filitti, Gh. Brătianu, C. Giurescu, N. Cartojan, P. Panaitescu, Al. Rosetti, L. Lambrino și până la munca, uneori ascunsă, a celor mai tineri, D. Bodin, V. Papacostea, I. Ștefănescu, Radu Vulpe, Dan Simonescu, și C. Grecescu. Cu proporții și îngrijire tehnică occidentale, cu o apreciabilă organizare a cronicei — fapte, recenzii și un repertoriu bibliografic critic — cu un orizont științific ce ne depășește granițele, această revistă de știință românească e unul din puținele noastre fapte de cultură cari trebuesc apăsat subliniate și a căror raritate nu poate decât să întristeze. La patru decenii după ce făptura lui de humă s’a reîntors simplu în pământ, hrănindu-i rodnicia și mugurii, imagina lui Nică a lui Ștefan a Petrii Ciubotariul, prichindelul din Humulești care avea să fie pentru toți Ioan Creangă și una din cele trei minuni literare ale sfârșitului celui de al nouăsprăzecelea veac al nostru — începe să se reîntoarcă vie printre noi, alături de ele. In adevăr, în acest an, două evocări ale vieții sale rostuite de d-nii Timiraș și L. Predescu, primul modest, al doilea mai mult rău decât bine, așa cum s’au priceput, două ediții ale operei, înfăptuite de „Cartea Românească", una pentru bibliofili, alta pentru cei mulți. „Cultura Națională"' îi anunță operele complecte, pe cari le sperăm tot atât de pios alcătuite ca și cele ale lui Caragiale. Alături, acea de mult anunțată și mereu și misterios amânată ediție critică a lui Eminescu, care sperăm că totuși se va înfăptui neîntârziat. O triplă temelie ce va rămâne peste veac sprijinindu-ne înălțarea. In substanța ei atât de diversă, oricare dintre cei ce se jefuesc azi patetic, nedeslușindu-și înaintașii, va afla puncte de pornire și merinde pentru oricare drum spiritual. Sbuciumul mistic al lui Eminescu, criticismul amar al lui Caragiale, seva robustă a pământului ce pocnește în cuvântul lui Creangă ca în muguri — încremenite curat și pentru totdeauna în tipar ales, vor fi icoana unei treimi sub a cărei candelă ar trebui să obicinuiască popas și reculegere ■ tânărul ce își pregătește pornirea pe apele sbuciumate ale literaturii noastre de azi și de mâine. * Numai celălalt mare și autentic moldovan, tovarășul lui Creangă în acea înțelegere a duhului pământului, în acea nesilită identificare cu eposul popular, în acel haz — sfătoșenie blândă și ironie totodată — carile sânt specifice — bunul și sfătosul Calistrat Hogaș rămâne ascuns încă în falduri de umbră și tăcere deplină. Așteptăm poate ca tot înțelegerea unor oameni de pe tărâmuri străine să nu-i lumineze. Aedul barbar rătăcit în zilele noastre, epicul evocator al furtunilor Tarcăului, al lui Huțan și Stribincea și al atâtor neuitate siluete de țărănci, sprințare ca niște șopârle, așteaptă încă mâna care să-i lămurească auzul cuvântului și vraja vieții lui de dascăl îndrăgit de copii și de munți, deopotrivă. Pe când opera și viața lui C. Hogaș? OVIDIU PAPADIMA 64