Gândirea, 1935 (Anul 14, nr. 1-10)

1935-03-01 / nr. 3

care l-a găsit în Sicilia. De bună seamă însă că el n’a încetat s’o vadă. I s’a arătat înainte, dincolo, pe alte tărâmuri, de unde din moarte se poate vedea în viață. In hotarul celor 33 de ani neîntrerupt viața lui a ars ca o candelă, urzind lumina profețiilor. Concepția pe care trebuia ridicat Statul Românilor nu izvorește însă din senti­mentalism, ci se razimă pe stâlpi puternici. Simțirea vizionarului se sprijină pe temeliile de piatră ale realităților. Și numai de acolo ne-a venit mântuirea, împroprietărirea țărănimii, oștirea națională, votul obștesc, dacoromânismul întemeiat pe datele geografice și istorice — adică esența Statului românesc actual, dela el s’au moștenit. Alți contimporani — și astfel au fost cei mai mulți — puteau să vadă ridicarea prin crearea unei burghezii românești 5 el i-a depășit și a văzut dincolo de vremuri, regene­rarea prin țărănime, împroprietărirea și votul universal erau în sistemul lui Bălcescu mijloacele imediat trebuitoare prin care se ajungea la făurirea unei baze trainice ; de aici avea să rezulte oștirea națională și apoi unitatea politică a tuturor Românilor. Dar această unitate în concepția lui Bălcescu nu se cădea să fie infăptuită decât prin libera înțelegere a tuturor ținuturilor românești. Deci democrație în sens românesc, nu de import, cum era la ceilalți revoluționari. „Astăzi este învederat pentru tot Românul cu minte și cu inimă că libertatea naționalităților nu poate veni dela curțile împărătești și din mila împăraților și a despoților, ci numai dintr’o unire strânsă între toți Românii și dintr’o ridicare a tuturor împreună și în solidaritate cu toate popoarele împilate“ (Mișcarea Românilor din Ardeal la 1848). Cercetând în de­aproape doctrina lui Bălcescu, te încredințezi că alături de Kogălniceanu, el este singurul dintre înainte-mergători care și-a constituit crezul din imperativele autohtone. Este cel mai puțin patruzecioptist. Ideile lui n’au venit pe filiera cunoscută, s’au născut din necesitățile naționale. Din generația lui e singurul, lângă Kogălniceanu, care n’a adoptat poza romantică. E sever și grandios ca poporul care îl învestea cu solia durerilor lui de două mii de ani. A îmbrăcat ca și Tudor cămașa suferinței românești, nu haina unei mode pe care ne-o trimetea apusul. Pentru el revoluția dela 1848 nu era o simplă repercusiune, o undă din ritmica europeană? mișcarea dela 1848 se încorporează în evoluția istorică românească, e inelul mijlocar între mișcarea lui Tudor Vladimirescu și revoluția de mai târziu, care va aduce închegarea națională a neamului . „Revoluția română de la 1848 n’a fost un fenomen neregulat, efemer, fără trecut și viitor, fără altă cauză decât voința întâmplătoare a unei minorități sau mișcarea generală europeană. Revoluția generală iu ocazia, iar nu cauza revoluției române. Cauza ei se pierde în zilele veacurilor“. De aceea nu este atins de utopia epocii și vremurile au dovedit că vorba lui a fost adevăr, de aceea, fără niciun înconjur îl putem numi profet, sfânt al unei credințe care s’a arătat a fi cea dreaptă. In scurta sa trecere pe pământ a prăvălit bloc de gândire, înălțând o arhitectură naționalistă. Scriitorul artist, căutător de formă aleasă și cât mai românească, cel ce a prețuit comorile literaturii populare, istoricul pasionat pentru adevărul trecutului, sociologul, — cel dintâi la noi — toate darurile acestea cu care era împodobit, au fost o dăruire națio­nalismului. Istoria și ideologia politică la Bălcescu nu sunt scop în sine, ele se subordonează unui semn înalt : unirea tuturor Românilor. Din istorie năzuia să scoată puteri pentru lupta prezentului, iar democrația fluturată de revoluționari, la Bălcescu apare ca mijloc în vederea aceleiași ținte. Intr’un loc scrie cu amărăciune că Românii ar trebui să ceară unirea națională, nu să revendice libertatea. Și tot așa devenea comandament social și politic, împroprietărirea țăranilor. Muncitorii plugari fuseseră deposedați abuziv. Ei trebue repuși în drepturile pe care însăși istoria le susține. In clasa țărănească vedea Bălcescu rezervoarele Statului românesc. Din acest 143

Next