Gândirea, 1936 (Anul 15, nr. 1-10)

1936-09-01 / nr. 7

NAȚIONALISMUL ȘI MISIUNEA ROMÂNEASCA DE VASILE BANCILA N­aționalismul caracterizat în țările române a apărut sub formă istorică și filologică. E romantismul naționalist și viril al discuțiilor despre originile noastre, naționalismul latin al școlii ardelene și curentului latinist — splendidă izbucnire gospodărească, în mijlocul unui ocean de slavism și de grecism, a instinctului de a trăi al poporului nostru. A urmat naționalismul cultural al lui Eliade și Asachi, pe un plan, și, pe altul, revoluționarismul social și național al lui Vladimirescu. La scurt interval, a apărut naționalismul reprezentat de Bălcescu : revoluționarism social, pe baze istorice și umanitare, pe de o parte, ideal mistic de unitate a tuturor Românilor prin conceperea unui dinamism militar la înălțimea ero­ismului străbun, pe de alta. In Bălcescu, toate formele de naționalism de până la el își găsesc o nobilă și neadormită sinteză, adăugând de la sine grija pentru religie, pentru o reprezentare creștină a vieții, ideia reînființării armatei naționale și insistând vizionar asupra visului de unire a tuturor Românilor. Naționalismul lui Bălcescu, încă nestudiat pe larg și nevalorificat complect pentru nevoile zilei de azi, e un model viu, filozofic, istoric și patetic, la care trebue să ne întoarcem pentru documentarea luptei ce ne așteaptă. Intuiția anticipatoare a lui Nichifor Crainic a atras încă de acum aproape zece ani atenția asupra nobleței creștine și naționaliste a lui Bălcescu, care azi capătă o mare actualitate. După Bălcescu, a venit Kogălniceanu, cu naționalismul său politic și armonios, a venit, adică, realizatorul, în unire cu naționalismul eroic al lui Vodă Cuza. Când a apărut Emi­­nescu, societatea noastră intrase pe calea constituțională și a primelor acomodări cu burghezia. Eminescu a adus o concepție sociologică și de filozofie politică, o poezie a trecutului, o intuiție uimitor de justă și de originală a naturii economiei clasei de mijloc dintr’o societate, o înțelegere plină de pasiune a țăranului și culturii lui, o cu­noaștere profundă a Românilor de peste granițe, o desinteresare de mucenic, o muncă și o dăruire de erou, o iubire nesfârșită și, câteodată, o ură sacră, o scârbă imensă și incisivă de tot ce era parazitism fie din partea ciocoilor proprii, fie din partea străinilor aciuați în țara noastră... Naționalismul cultural și filozofic al lui Eminescu, gândit cu maximum de stringență, a constituit un corp de doctrină, de la care au plecat toți cei ce au gândit naționalist de atunci încoace. După Eminescu, apare la noi așa numitul socialism generos, moment important fiindcă în legătură cu el începe altă serie istorică a naționa­lismului în România. Societatea românească își destrăma compoziția feudală. Peste clasa marilor cultivatori de pământ, începură să apară potentații anonimi și întreprizi, deocam- 321

Next