Gândirea, 1940 (Anul 19, nr. 1-10)
1940-06-01 / nr. 6
Kogălniceanu, Bălcescu, Eminescu și alții asupra cărora nu mai stăruim, prin activitățile lor diverse au formulat una dintre cele mai însemnate probleme ale vieții noastre naționale, problema țărănească, au introdus-o în istorie și au fixat dezideratele ce țin de ea. Ca idee și sentiment, problema a intrat în toate compartimentele noastre de cultură cu rost predominant; ca dezlegare practică, rămânând pe seama partidelor politice, ea a fost aruncată ca o minge de la unul la altul și a plutit în brațele tuturor fără să atingă pământul decât foarte rar. * O grijă deosebită, o grijă părintească pentru țăranul român, a avut-o în tot acest timp de când România a devenit stat modern și independent. Dinastia. Tot ce s’a făcut în favoarea lui, fie sub domnia Regelui Carol I, fie sub a Regelui Ferdinand, în cea mai mare măsură este inițiativa și opera Coroanei. Dacă la spiritul generos al Regilor și la ambiția lor salutară, de a vedea ridicată țara la un nivel de viață superioară, s’ar fi asociat cu sinceritate și hotărâre și instrumentele de guvernământ, astăzi asta ar fi imaginea țării sub raportul uman și social. E destul de semnificativ faptul, că marea împroprietărire făcută după răsboiul de rîntregire, nu numai că a fost o făgăduială regală, dar însuși primul pas de realizare se datorește marelui Rege Ferdinand I, care din imbold propriu a oferit cea dintâi danie, țăranilor, din pământurile sale. Reforma săvârșită atunci e actul de cele mai vaste proporții din câte s’au făcut la noi în domeniul agrar. Totuși, ea nu și-a dat roadele așteptate, pentru că n’a fost urmată și de alte măsuri necesare în organizarea și desvoltarea vieții agricole, dar mai ales din pricina frământărilor politice care au ținut satele într’o continuă agitație. Pentru îmbunătățirea stării țăranilor era necesară o adevărată politică de stat și o acțiune de dimensiuni largi desfășurată după un plan bine conceput Ideea aceasta a pornit tot din rândul Dinastiei noastre și-i aparține Principelui Carol, actualul Suveran al României. Majestatea Sa a constatat din primii ani ai tinereții, că poporul acesta de agricultori se află pe o treaptă mult înapoiată ,în ceea ce privește condițiile de trai și de muncă, și că o transformare în bine a țării nu se poate începe decât cu satul. înjghebările primitive în cadrul cărora se desfășoară existența celui mai însemnat element din cuprinsul pământului românesc, formele rudimentare ale vieții rustice și lipsa de contact cu binefacerile culturii și ale civilizației, pun o piedică serioasă în calea destinului măreț către care au năzuit vizionarii acestui neam. Dincolo de poezia și pitorescul satului, Principele Moștenitor a înregistrat cu ochiu critic starea deplorabilă a populației noastre, în acelaș mod deci cu marii exponenți ai culturii din secolul trecut, rămânând stăpânit de un profund neastâmpăr în fața acestei sumbre realități. In acelaș timp, însă, a înțeles că noul ideal sub semnul căruia se deschideau porțile României Mari, nu putea fi altul decât ridicarea acestei lumi din nevoia în care o ținuseră veacurile, ideal sub care se ascundea ideia de transfigurare și consolidare a țării. Gând îndrăsneț și începător de epocă, gând către care au năzuit timid și pe furiș frunțile fierbinți ale strămoșilor noștri, dar în împlinirea căruia nimeni n’a avut curajul să creadă. Tânărul fiu de Rege l-a urmărit până la capăt și într’o clipă a văzut țara transformată într’un șantier grandios și o încordare uriașă, a tuturor pentru zidirea cea mare și cea de totdeauna. Din văpaia acestui gând și din spiritul dornic de înfăptuiri epocale, a luat ființă acum douăzeci de ani Fundația Culturală Principele Carol, al cărei conducător și îndrumător de fiece clipă a rămas din primul ceas înaltul ei ctitor. 438