Gazeta de Sud, ianuarie 2005 (Anul 11, nr. 2999-3022)

2005-01-15 / nr. 3009

2 CULTURA GAZETA de SUD, Sîmbătă, 15 ianuarie 2005 La 155 de ani de la naștere MIHAI EMINESCU CONTINUĂ SĂ SFIDEZE IMPOSIBILUL „ Genialitatea lui Eminescu se vede însă mult mai strălucitoare din articolele lui scrise în proză și risipite în diferite reviste și ziare“ (Titu Maiorescu) Astăzi se împlinesc 155 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu - poet, prozator, dramaturg, tradu­cător, jurnalist etc. - intelectualul desăvîrșit care continuă să sfide­ze imposibilul. De-a lungul timpu­lui, s-a reiterat în cazul lui Emines­cu ceea ce s-a întîmplat în Italia cu Dante, devenit „cripta tuturor înțe­­lepciunilor omenești“, „începutul și sfîrșitul oricărei discipline". Cri­ticul și istoricul literar George Că­­linescu s-a străduit să pledeze pentru cercetarea activității poetu­lui „în spiritul adevărului și cu o pietate care să nu degenereze în caricatură“. Uneori criticul „a exa­gerat“, alteori a fost „prudent“ în a cuantifica valoric creația marelui scriitor. Poate nici unul dintre exe­geții lui Eminescu nu a izbutit să surprindă adevărata dimensiune a personalității sale culturale. Puți­nul descoperit de fiecare a fost considerat esențial. De ce? Pentru simplul motiv că orizontul intelec­tual al marelui poet este atît de vast, aria culturii atît de extinsă, valoarea cercetărilor atît de însem­nată, iar opera atît de imensă, încît îți este greu să-ți închipui că a fost om și ești tentat să-i receptezi ca „fenomen“sau „miracol“. Volumul manuscriselor este cu mult prea mare pentru o viață așa de scurtă și de zbuciumată, încît nu poți să nu te întrebi dacă Eminescu a mai avut timp să doarmă ori să mănîn­­ce. Eminescu a contestat și, la rîn­­du-i, a fost contestat. Și în timpul vieții și după moarte. Generații în­tregi de dascăli și generații de cri­tici literari au mîncat, au trăit bine, și continuă să mănînce și să tră­iască bine, pentru că a existat Eminescu, în pofida faptului că niciodată controversele n-au lipsit și nici nu vor lipsi. O dată cu înce­tarea acestora, va dispărea și lim­ba română, de Constantin ILIE Chiar dacă, prin absurd, se admite ideea că nu se mai poate scrie nimic nou despre Eminescu și opera sa, asemenea opinii „critice“, paradoxal, sunt publicate în reviste culturale, în revista Dilema (nr. 265 februarie - martie, 1998), sub semnătura C.P.­R., sub titlul „Argument“, se semnalează: „Nu se mai poate scrie nimic nou despre Eminescu. Și discursul adulator și cel demitizant au fost rostite deja. (...) Ce a mai rămas din Eminescu astăzi, după ce a fost mortificat și folosit în interesul tuturor, după ce­­ fapt emblematic, deși uzual peste tot în lume - s-a transformat într-o bancnotă, devenind astfel marfa?“ Că nimeni și niciodată nu va reuși să tor­tureze spiritul lui Eminescu, o știe toată lumea. Că numele său va dispărea o dată cu limba română este o certitudine. Ast­fel, unii dintre așa-zișii exegeți s-au spe­riat că „n-avem pe cine pune în loc“. Fals! Nimeni nu-i va lua locul, pentru simplul motiv că fiecare are locul său binemeritat, în contextul unei istorii ade­vărate a literaturii române. Tocmai pen­tru a se înlătura orice controversă, este necesară, mai mult ca oricînd, o revizui­re a acesteia. Eminescu este sărbătorit, mai ales, de cei pe care el i-a detestat Andrei Pleșu a afirmat că este împo­triva festivismului, nicidecum împotriva lui Eminescu: „Felul în care îl sărbăto­rim pe Eminescu nu diferă deloc de fe­lul în care îl recităm, gălăgios și retoric, după modelul unei chermeze promiscui, în al cărei abur fiecare își dă în petic. Toți îl sărbătorim ca pe un precursor al micilor noastre obsesii și al firavelor noastre ideologii... îl sărbătoresc mai ales cei pe care el i-a detestat: răii și oa­­menii, panglicarii în alte țări, cei cu evla­vie de vulpe, fameii și flecarii, îl sărbă­­ torim toți, ca un zeu idolatru, ne oblojim mizeriile lîngă templul lui și îi stricăm liniștea cu festivitățile noastre dulcege“. Se dorește o renaștere a lui Eminescu, eliberată de triumfalisme Nicolae Manolescu este convins că nu demolarea rămîne ca soluție, ci, după multipla sacrificare a poetului și ziaris­tului, se cere azi o renaștere a lui, elibe­rată de triumfalisme. Lacrimi și umori, predispuse ori precomandate: „în fond, problema actualității lui Eminescu mi se pare compromisă moral de faptul că noi am crezut că-l putem considera la fel, ca și cum­anii nu au trecut, nici peste el, nici peste noi, mai exact de faptul că nu ne-am despărțit niciodată de el. Aici e falsul: despărțirea de Eminescu era obli­gatorie, pentru a avea speranța să facem din el contemporanul nostru. Dar cine a îndrăznit să propună acest gest? Toți naționaliștii l-ar fi pus la zid pe cel lip­sit de respect. Asumîndu-mi acest risc, afirm răspicat, trebuie să avem, mai în­­tîi, curajul de a ne despărți de Eminescu, dacă dorim să-l regăsim, să-l apropiem, să-l facem contemporan“. în ceea ce ne privește, facîndu-l contemporan, cititorul va descopri că jurnalismul românesc are un precursor de valoare inestimabilă. De ce? Tocmai, pentru că nu te poți despărți de un Emi­nescu hărțuit, cenzurat, interzis în publi­carea integrală a creației sale. Eminescu, cel mai mare jurnalist din toate timpurile Deși creația literară a lui Eminescu este una de excepție, asistăm la o situa­ție paradoxală, neîntîlnită, probabil, în nici o literatură europeană. în regimul comunist, exegeza eminesciană a fost orientată exclusiv către poezie, teatru, proză și spre producția literară, rămasă în manuscrise, „cu toate că nu știm ce forme ar fi îmbrăcat în elaborarea defi­nitivă“, așa cum spun unii critici literari. Personal, m-ar interesa „coșul“ lui Emi­nescu. Versuri, frînturi de poezie scrise pe orice hîrtie, dar care nu-i erau pe pro­priul gust, mototolindu-le și împrăștiin­­du-le nervos în stînga și-n dreapta, înclin să cred că dacă s-ar fi păstrat, am fi fost puși în situația de a descoperi alt Emi­nescu. Cel care nu s-a înfățișat. Un fel de alter-ego din punct de vedere literar, fără de care arderea vulcanică nu ar fi existat. Revenind la publicistică, așa cum era de așteptat, a fost tratată cu superficialitate. Nu trebuie omis că Maiorescu atrăgea atenția încă din 1882 că „genialitatea lui Eminescu se vede mult mai strălucitoa­re din articolele lui scrise în proză și ri­sipite în diferite reviste și ziare“. Edito­­rialiștii din presa românească postde­­cembristă, precum și analiștii politici de astăzi sunt mici copii față de Eminescu. Felul de a face presă al lui Eminescu este inconfundabil și irepetabil. Cîțiva dintre gazetarii de marcă din presa cen­trală s-au inspirat și încă se mai inspiră din materialele de fond ale celui mai mare publicist din toate timpurile. Nici pînă în prezent nu se știe cu exactitate cîte limbi străine stăpînea Eminescu. Se știe doar că a fost poliglot, însă nimic mai mult. A publicat și a tradus în și din toată presa din țările dezvoltate ale Eu­ropei. N-a ocolit nici presa din Orient, nici pe cea din Asia, America de Sud etc. Dacă se spune că există un ziarist care „nu minte, nu iartă și nu tace“, aces­ta a fost Eminescu. S-a pronunțat răspi­cat împotriva corupției și pentru promo­varea în funcții pe baza pregătirii inte­lectuale, și nicidecum după criterii poli­tice. Articolele de fond ale marelui publicist sînt de o actualitate incomodă pentru clasa politică românească Cine nu recunoaște că diverse par­tide politice din România își închipuie că jurnalistul și politologul s-a autodefinit a fi naționalist, șovin ori antisemit? De asemenea, de ce să se uite că „marfa“ numită Eminescu trebuia livrată în am­balajul cerut de porunca vremii? Edito­rialele, materialele de fond, publicate de acesta în ziarul Timpul, sunt de incomo­dă actualitate pentru întreaga clasă poli­tică românească. Spre exemplificare, oferim cîteva fragmente din articolul „Patologia societății noastre“, publicat în Timpul, pe 4 ianuarie 1881. Fragmente din „Patologia societății noastre" „în situațiunea politică și în condi­­țiunea civilă ce s-a croit familiei române prin noile legi se simte de toți o stare de siluire și o anomalie, cu toată organiza­­țiunea savantă a instituțiunilor, în toate raporturile sociale tradiționale, încît am ajuns să nu credem în nimic stabil. Pu­tem zice că nu este un om serios între noi, fie martor fie autor, în revoluțiunile ce ne-au agitat (...) care să creadă în sta­bilitatea stării de lucruri în care ne aflăm; nu este om care să nu se întrebe cînd o să se termine această operă inter­minabilă de schimbări care divizează din ce în ce mai mult societatea noastră în tabere ostile. (...) Moravurile publice, spiritul public la noi au luat o direcțiune foarte periculoasă și partidul care ne guvernă de patru ani de zile a contribuit foarte mult a­le altora. Dintr-un principiu tutelar (...) s-a făcut o armă de război în­tre clase; toate condițiunile sociale s-au surpat și s-au amestecat într-un fel de promiscuitate. (...) drepturile politice nu mai sunt răsplata unui șir de servicii pe datini, ci un instrument de ambițiune, de îndestulare a intereselor particulare. (...) Niciodată în țara noastră nu s-a văzut clasă guvernantă mai prosperă, mai gras retribuită și mai îngrășată ca clasa guver­nantă de astăzi (...) pe cînd generalitatea oamenilor de muncă sufere de strîmtoa­­re. (...) Nu este meșteșugire care să nu se fi întrebuințat spre a preface drepturile puterii în instrumente de interes privat în folosul recruților partidului. O asemenea politică nu poate ame­liora moravurile publice. (...) Dacă nu se va opri în drum și nu se va schimba, ea are să facă multe victime chiar în partid. Cîte scandaluri n-a produs deja, pe cari presa independentă le-a semnalat? Și n-ar fi nimic dacă efectele ei s-ar măr­gini la cîteva individualități fără greutate și fără valoare. Răul cel mare și simțitor , este că atinge inima țării, moralitatea publică“. Orientarea marelui gazetar spre politica pragmatică Indiscutabil, trăsătura dominantă a publicisticii lui Eminescu o constituie orientarea spre politica pragmatică, înte­meiată pe cunoașterea profundă a reali­tății. Cititorul poate constata, fără nici o dificultate, desfășurarea spectaculoasă a independenței sale față de partidele po­litice. Jurnalistul Eminescu apără intere­sele generale ale poporului român și duce o luptă susținută în paginile ziare­lor, inclusiv în preajma alegerilor, fără să țină seama de consecințele pe care trebu­ia să le suporte; în acest sens, ilustrativ este articolul intitulat „Apropiindu-se alegerile“, apărut pe 6 ianuarie 1881 în ziarul Timpul. Spre edificare, iată un fragment reprezentativ: „Oare mai trebuie să amintim cîte interese în adevăr naționale sunt la mij­loc care să motiveze participarea tuturor la lupta electorală? Nu vedem partidul guvernamental desfăcut în grupuri de ambițioși, care, încetînd demult de­ a mai viza la realizarea principiilor și nefiind capabile de a organiza ceva solid și sta­bil, se întrec pur și simplu în vînătoarea foloaselor materiale la care le dă pute­rea? (...) Veniturile statului, percepute asupra contribuabililor, deci asupra ale­gătorilor, sunt plata pe care cetățeanul o dă pentru a primi în schimb servicii echi­valente. Ce servicii echivalente ne dau Adunările care-și pierd vremea în discu­ții zadarnice ? (...) Oricine votează con­tra lor îndeplinește un act de mîntuire a țării și contribuie la realitatea bunei-cre­­dințe în afacerile publice, la reintegrarea poporului românesc în drepturile lui le­gitime“. în acest context, soarta tinerilor era în primejdie, ca, de altfel, și azi. De ace­ea, într-un articol, Eminescu are curajul să insereze următorul pasaj: „Tînărului nu i se mai zice: «învață sau muncește ca să înaintezi!», ci, prin exemplele ce se dau, i se zice: «Conspiră, calomniază și vei ajunge om mare în România». Ideea ființării unui guvern și a unui parlament curat aparține lui Eminescu Eminescu s-a pronunțat împotriva eligibilității magistraturii pe motiv că se dădea mînă liberă partidelor politice să intervină în activitatea ei. Poetul nu a omis nici primejdia apariției unei „clien­tele politice a partidelor“. Temerile lui s­­au confirmat la scurt timp de la publica­rea unui material de fond. Acesta a cri­ticat și opoziția pentru discursurile din sînul său, care o făcea incapabilă de ori­ce inițiativă în viața politică. Acuzații de o asemenea gravitate nu au adus nici măcar cei mai mari adversari ai săi. De pe această poziție, Eminescu cere „un parlament onest“ (vezi acțiunea societă­ții civile „pentru un parlament curat“ din România mileniului trei - n.r.) și „un guvern onest“ (acțiunea „pentru un gu­vern curat“ nu a avut loc, adică societa­tea civilă mai are de învățat de la cel mai mare ziarist - n.r.), „să apere interesele autohtone“. Iată un fragment semnificativ: „Aceasta este atît de adevărat, încît tot atunci pe cînd primul-ministru vorbește de moralizare (...) voiește să-și mai cre­eze două mijloace și mai puternice de corupție politică: efectivitatea magistra­ților și sufragiul universal. Nu e destul că prin sistemul numirii pe baza titlurilor nu mai putem înjgheba o magistratură integră și inteligentă? Nu e destul că avocații partidului roșu au făcut deja din numirile în funcțiunile judecătorești un mijloc de a-și cîștiga procesele?“ Denunțarea politicii de maghiarizare de către marele poet Programul lui Maiorescu, de apro­piere a României de Imperiul austro-un­­gar, a fost respins de Eminescu, pe mo­tiv că ignora existența Pactului dualist prin care se desființa autonomia Transil­vaniei. Poetul n-a făcut în această privin­ță nici o concesie ,și a­ susținut ca Ilömg­­nia, situată între trei mari imperii, să păs­treze cea mai strictă neutralitate. Aces­ta a invocat împotriva orientării spre Imperiul austro-ungar inclusiv situația românilor din granițele sale, iar, în de­nunțarea politicii de maghiarizare, Emi­nescu s-a bazat pe o documentare boga­tă. Poetul și-a informat cititorii și asupra situației românilor din alte zone geogra­fice ale Europei, apelînd la studii din publicații străine total credibile. Gazetarul incomod trebuia ucis cu poetul din Eminescu era inco­mod pentru politicieni, pentru corupți, ci gazetarei din el. Românii știu că cei mai vînați sunt ziariștii incomozi, nu cei oportuniști. Ceea ce trebuie să mai știe este că Eminescu nu a murit nebun, ci a fost ucis într-un sanatoriu, în urma unei injecții cu șapte grame de mercur. O par­te dintre scriitori susțin că ar fi fost folo­sit drept cobai, întrucît suferea de o boa­lă al cărei diagnostic nu se cunoaște nici pînă acum. Avea dureri groaznice la pi­cioare, de la genunchi pînă la tălpi. Ma­joritatea zdrobitoare a istoricilor literari susțin că Eminescu a fost ucis, însă nu oricum. A murit în chinuri groaznice, pacea lui devenind sinonimă cu pacea macabră a lui loan Andreescu. Revenind la ideea lui Manolescu, ne-am despărțit de Eminescu pentru a fi contemporan cu el, întrecît și în mileniul III este la fel de actual: „îl sărbătorim toți, ca un zeu idolatru, ne oblojim mizeriile lângă templul lui și îi stricăm liniștea cu festivitățile noastre dulcege“ Ganeta de Sud angajează în Calafat Maglavit și Galicea Mare DISTRIBUITOR ABONAMENTE Se cer: • seriozitate; • studii medii. Se oferă: • salarizare atractivă; • program de lucru flexibil. Relații la fel: 41.22.53. 0744.997.215. ETA de SU­D angajjaza DISTRIBUITOR ZONAL DE ABONAMENTE \ pentru Calea București, Dezrobirii, Wiesana Cerințe: V abilități de comunicare 7 seriozitate 7 studii medii Se oferă: V salarizare atractivă 7 program de lucru flexibil. Relații la sediul firmei din strada Cimpia Islaz, nr. 97 A • •• ••­ / :mmam tiMSi GAZETA DE SUD • ■ MHpjQlip m MMMM M jfcj pi Mflfc WM m i W I imt I I IvEnSm C#%n «li. * & MÄ iM n >il * Completează cît mai multe taloane și vino cu ele la redacție sau trimite-le prin poștă, pînă ; : pe 12 februarie. Adresa noastră: GAZETA de j SUD, str. Cîmpia Islaz, nr. 97A, 200420, Craiova, Dolj. Trei familii vor beneficia de plata întreținerii pe luna ianuarie, în urma tragerii la sorți ce va avea loc pe 14 februarie. wmrnwm IttONDÍ PARTICIPARE CONCURS n*BSK ÉTÉllÉffifl h j •lume______________________^ Prenume___,_________________________| Dcupajie_____________________ Bl._________________________________s kdresă-------------------------------------------------------------------------------------------------------------jj mmm mmm v/r/.'.y, mmm. mmm mmm mmm mmm mmm m mem mmm mtm »mm *«íííí< »mmt »mm mmm »mm mmm mmm meß

Next