Gazeta de Sud, ianuarie 2005 (Anul 11, nr. 2999-3022)
2005-01-15 / nr. 3009
2 CULTURA GAZETA de SUD, Sîmbătă, 15 ianuarie 2005 La 155 de ani de la naștere MIHAI EMINESCU CONTINUĂ SĂ SFIDEZE IMPOSIBILUL „ Genialitatea lui Eminescu se vede însă mult mai strălucitoare din articolele lui scrise în proză și risipite în diferite reviste și ziare“ (Titu Maiorescu) Astăzi se împlinesc 155 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu - poet, prozator, dramaturg, traducător, jurnalist etc. - intelectualul desăvîrșit care continuă să sfideze imposibilul. De-a lungul timpului, s-a reiterat în cazul lui Eminescu ceea ce s-a întîmplat în Italia cu Dante, devenit „cripta tuturor înțelepciunilor omenești“, „începutul și sfîrșitul oricărei discipline". Criticul și istoricul literar George Călinescu s-a străduit să pledeze pentru cercetarea activității poetului „în spiritul adevărului și cu o pietate care să nu degenereze în caricatură“. Uneori criticul „a exagerat“, alteori a fost „prudent“ în a cuantifica valoric creația marelui scriitor. Poate nici unul dintre exegeții lui Eminescu nu a izbutit să surprindă adevărata dimensiune a personalității sale culturale. Puținul descoperit de fiecare a fost considerat esențial. De ce? Pentru simplul motiv că orizontul intelectual al marelui poet este atît de vast, aria culturii atît de extinsă, valoarea cercetărilor atît de însemnată, iar opera atît de imensă, încît îți este greu să-ți închipui că a fost om și ești tentat să-i receptezi ca „fenomen“sau „miracol“. Volumul manuscriselor este cu mult prea mare pentru o viață așa de scurtă și de zbuciumată, încît nu poți să nu te întrebi dacă Eminescu a mai avut timp să doarmă ori să mănînce. Eminescu a contestat și, la rîndu-i, a fost contestat. Și în timpul vieții și după moarte. Generații întregi de dascăli și generații de critici literari au mîncat, au trăit bine, și continuă să mănînce și să trăiască bine, pentru că a existat Eminescu, în pofida faptului că niciodată controversele n-au lipsit și nici nu vor lipsi. O dată cu încetarea acestora, va dispărea și limba română, de Constantin ILIE Chiar dacă, prin absurd, se admite ideea că nu se mai poate scrie nimic nou despre Eminescu și opera sa, asemenea opinii „critice“, paradoxal, sunt publicate în reviste culturale, în revista Dilema (nr. 265 februarie - martie, 1998), sub semnătura C.P.R., sub titlul „Argument“, se semnalează: „Nu se mai poate scrie nimic nou despre Eminescu. Și discursul adulator și cel demitizant au fost rostite deja. (...) Ce a mai rămas din Eminescu astăzi, după ce a fost mortificat și folosit în interesul tuturor, după ce fapt emblematic, deși uzual peste tot în lume - s-a transformat într-o bancnotă, devenind astfel marfa?“ Că nimeni și niciodată nu va reuși să tortureze spiritul lui Eminescu, o știe toată lumea. Că numele său va dispărea o dată cu limba română este o certitudine. Astfel, unii dintre așa-zișii exegeți s-au speriat că „n-avem pe cine pune în loc“. Fals! Nimeni nu-i va lua locul, pentru simplul motiv că fiecare are locul său binemeritat, în contextul unei istorii adevărate a literaturii române. Tocmai pentru a se înlătura orice controversă, este necesară, mai mult ca oricînd, o revizuire a acesteia. Eminescu este sărbătorit, mai ales, de cei pe care el i-a detestat Andrei Pleșu a afirmat că este împotriva festivismului, nicidecum împotriva lui Eminescu: „Felul în care îl sărbătorim pe Eminescu nu diferă deloc de felul în care îl recităm, gălăgios și retoric, după modelul unei chermeze promiscui, în al cărei abur fiecare își dă în petic. Toți îl sărbătorim ca pe un precursor al micilor noastre obsesii și al firavelor noastre ideologii... îl sărbătoresc mai ales cei pe care el i-a detestat: răii și oamenii, panglicarii în alte țări, cei cu evlavie de vulpe, fameii și flecarii, îl sărbă torim toți, ca un zeu idolatru, ne oblojim mizeriile lîngă templul lui și îi stricăm liniștea cu festivitățile noastre dulcege“. Se dorește o renaștere a lui Eminescu, eliberată de triumfalisme Nicolae Manolescu este convins că nu demolarea rămîne ca soluție, ci, după multipla sacrificare a poetului și ziaristului, se cere azi o renaștere a lui, eliberată de triumfalisme. Lacrimi și umori, predispuse ori precomandate: „în fond, problema actualității lui Eminescu mi se pare compromisă moral de faptul că noi am crezut că-l putem considera la fel, ca și cumanii nu au trecut, nici peste el, nici peste noi, mai exact de faptul că nu ne-am despărțit niciodată de el. Aici e falsul: despărțirea de Eminescu era obligatorie, pentru a avea speranța să facem din el contemporanul nostru. Dar cine a îndrăznit să propună acest gest? Toți naționaliștii l-ar fi pus la zid pe cel lipsit de respect. Asumîndu-mi acest risc, afirm răspicat, trebuie să avem, mai întîi, curajul de a ne despărți de Eminescu, dacă dorim să-l regăsim, să-l apropiem, să-l facem contemporan“. în ceea ce ne privește, facîndu-l contemporan, cititorul va descopri că jurnalismul românesc are un precursor de valoare inestimabilă. De ce? Tocmai, pentru că nu te poți despărți de un Eminescu hărțuit, cenzurat, interzis în publicarea integrală a creației sale. Eminescu, cel mai mare jurnalist din toate timpurile Deși creația literară a lui Eminescu este una de excepție, asistăm la o situație paradoxală, neîntîlnită, probabil, în nici o literatură europeană. în regimul comunist, exegeza eminesciană a fost orientată exclusiv către poezie, teatru, proză și spre producția literară, rămasă în manuscrise, „cu toate că nu știm ce forme ar fi îmbrăcat în elaborarea definitivă“, așa cum spun unii critici literari. Personal, m-ar interesa „coșul“ lui Eminescu. Versuri, frînturi de poezie scrise pe orice hîrtie, dar care nu-i erau pe propriul gust, mototolindu-le și împrăștiindu-le nervos în stînga și-n dreapta, înclin să cred că dacă s-ar fi păstrat, am fi fost puși în situația de a descoperi alt Eminescu. Cel care nu s-a înfățișat. Un fel de alter-ego din punct de vedere literar, fără de care arderea vulcanică nu ar fi existat. Revenind la publicistică, așa cum era de așteptat, a fost tratată cu superficialitate. Nu trebuie omis că Maiorescu atrăgea atenția încă din 1882 că „genialitatea lui Eminescu se vede mult mai strălucitoare din articolele lui scrise în proză și risipite în diferite reviste și ziare“. Editorialiștii din presa românească postdecembristă, precum și analiștii politici de astăzi sunt mici copii față de Eminescu. Felul de a face presă al lui Eminescu este inconfundabil și irepetabil. Cîțiva dintre gazetarii de marcă din presa centrală s-au inspirat și încă se mai inspiră din materialele de fond ale celui mai mare publicist din toate timpurile. Nici pînă în prezent nu se știe cu exactitate cîte limbi străine stăpînea Eminescu. Se știe doar că a fost poliglot, însă nimic mai mult. A publicat și a tradus în și din toată presa din țările dezvoltate ale Europei. N-a ocolit nici presa din Orient, nici pe cea din Asia, America de Sud etc. Dacă se spune că există un ziarist care „nu minte, nu iartă și nu tace“, acesta a fost Eminescu. S-a pronunțat răspicat împotriva corupției și pentru promovarea în funcții pe baza pregătirii intelectuale, și nicidecum după criterii politice. Articolele de fond ale marelui publicist sînt de o actualitate incomodă pentru clasa politică românească Cine nu recunoaște că diverse partide politice din România își închipuie că jurnalistul și politologul s-a autodefinit a fi naționalist, șovin ori antisemit? De asemenea, de ce să se uite că „marfa“ numită Eminescu trebuia livrată în ambalajul cerut de porunca vremii? Editorialele, materialele de fond, publicate de acesta în ziarul Timpul, sunt de incomodă actualitate pentru întreaga clasă politică românească. Spre exemplificare, oferim cîteva fragmente din articolul „Patologia societății noastre“, publicat în Timpul, pe 4 ianuarie 1881. Fragmente din „Patologia societății noastre" „în situațiunea politică și în condițiunea civilă ce s-a croit familiei române prin noile legi se simte de toți o stare de siluire și o anomalie, cu toată organizațiunea savantă a instituțiunilor, în toate raporturile sociale tradiționale, încît am ajuns să nu credem în nimic stabil. Putem zice că nu este un om serios între noi, fie martor fie autor, în revoluțiunile ce ne-au agitat (...) care să creadă în stabilitatea stării de lucruri în care ne aflăm; nu este om care să nu se întrebe cînd o să se termine această operă interminabilă de schimbări care divizează din ce în ce mai mult societatea noastră în tabere ostile. (...) Moravurile publice, spiritul public la noi au luat o direcțiune foarte periculoasă și partidul care ne guvernă de patru ani de zile a contribuit foarte mult ale altora. Dintr-un principiu tutelar (...) s-a făcut o armă de război între clase; toate condițiunile sociale s-au surpat și s-au amestecat într-un fel de promiscuitate. (...) drepturile politice nu mai sunt răsplata unui șir de servicii pe datini, ci un instrument de ambițiune, de îndestulare a intereselor particulare. (...) Niciodată în țara noastră nu s-a văzut clasă guvernantă mai prosperă, mai gras retribuită și mai îngrășată ca clasa guvernantă de astăzi (...) pe cînd generalitatea oamenilor de muncă sufere de strîmtoare. (...) Nu este meșteșugire care să nu se fi întrebuințat spre a preface drepturile puterii în instrumente de interes privat în folosul recruților partidului. O asemenea politică nu poate ameliora moravurile publice. (...) Dacă nu se va opri în drum și nu se va schimba, ea are să facă multe victime chiar în partid. Cîte scandaluri n-a produs deja, pe cari presa independentă le-a semnalat? Și n-ar fi nimic dacă efectele ei s-ar mărgini la cîteva individualități fără greutate și fără valoare. Răul cel mare și simțitor , este că atinge inima țării, moralitatea publică“. Orientarea marelui gazetar spre politica pragmatică Indiscutabil, trăsătura dominantă a publicisticii lui Eminescu o constituie orientarea spre politica pragmatică, întemeiată pe cunoașterea profundă a realității. Cititorul poate constata, fără nici o dificultate, desfășurarea spectaculoasă a independenței sale față de partidele politice. Jurnalistul Eminescu apără interesele generale ale poporului român și duce o luptă susținută în paginile ziarelor, inclusiv în preajma alegerilor, fără să țină seama de consecințele pe care trebuia să le suporte; în acest sens, ilustrativ este articolul intitulat „Apropiindu-se alegerile“, apărut pe 6 ianuarie 1881 în ziarul Timpul. Spre edificare, iată un fragment reprezentativ: „Oare mai trebuie să amintim cîte interese în adevăr naționale sunt la mijloc care să motiveze participarea tuturor la lupta electorală? Nu vedem partidul guvernamental desfăcut în grupuri de ambițioși, care, încetînd demult de a mai viza la realizarea principiilor și nefiind capabile de a organiza ceva solid și stabil, se întrec pur și simplu în vînătoarea foloaselor materiale la care le dă puterea? (...) Veniturile statului, percepute asupra contribuabililor, deci asupra alegătorilor, sunt plata pe care cetățeanul o dă pentru a primi în schimb servicii echivalente. Ce servicii echivalente ne dau Adunările care-și pierd vremea în discuții zadarnice ? (...) Oricine votează contra lor îndeplinește un act de mîntuire a țării și contribuie la realitatea bunei-credințe în afacerile publice, la reintegrarea poporului românesc în drepturile lui legitime“. în acest context, soarta tinerilor era în primejdie, ca, de altfel, și azi. De aceea, într-un articol, Eminescu are curajul să insereze următorul pasaj: „Tînărului nu i se mai zice: «învață sau muncește ca să înaintezi!», ci, prin exemplele ce se dau, i se zice: «Conspiră, calomniază și vei ajunge om mare în România». Ideea ființării unui guvern și a unui parlament curat aparține lui Eminescu Eminescu s-a pronunțat împotriva eligibilității magistraturii pe motiv că se dădea mînă liberă partidelor politice să intervină în activitatea ei. Poetul nu a omis nici primejdia apariției unei „clientele politice a partidelor“. Temerile lui sau confirmat la scurt timp de la publicarea unui material de fond. Acesta a criticat și opoziția pentru discursurile din sînul său, care o făcea incapabilă de orice inițiativă în viața politică. Acuzații de o asemenea gravitate nu au adus nici măcar cei mai mari adversari ai săi. De pe această poziție, Eminescu cere „un parlament onest“ (vezi acțiunea societății civile „pentru un parlament curat“ din România mileniului trei - n.r.) și „un guvern onest“ (acțiunea „pentru un guvern curat“ nu a avut loc, adică societatea civilă mai are de învățat de la cel mai mare ziarist - n.r.), „să apere interesele autohtone“. Iată un fragment semnificativ: „Aceasta este atît de adevărat, încît tot atunci pe cînd primul-ministru vorbește de moralizare (...) voiește să-și mai creeze două mijloace și mai puternice de corupție politică: efectivitatea magistraților și sufragiul universal. Nu e destul că prin sistemul numirii pe baza titlurilor nu mai putem înjgheba o magistratură integră și inteligentă? Nu e destul că avocații partidului roșu au făcut deja din numirile în funcțiunile judecătorești un mijloc de a-și cîștiga procesele?“ Denunțarea politicii de maghiarizare de către marele poet Programul lui Maiorescu, de apropiere a României de Imperiul austro-ungar, a fost respins de Eminescu, pe motiv că ignora existența Pactului dualist prin care se desființa autonomia Transilvaniei. Poetul n-a făcut în această privință nici o concesie ,și a susținut ca Ilömgnia, situată între trei mari imperii, să păstreze cea mai strictă neutralitate. Acesta a invocat împotriva orientării spre Imperiul austro-ungar inclusiv situația românilor din granițele sale, iar, în denunțarea politicii de maghiarizare, Eminescu s-a bazat pe o documentare bogată. Poetul și-a informat cititorii și asupra situației românilor din alte zone geografice ale Europei, apelînd la studii din publicații străine total credibile. Gazetarul incomod trebuia ucis cu poetul din Eminescu era incomod pentru politicieni, pentru corupți, ci gazetarei din el. Românii știu că cei mai vînați sunt ziariștii incomozi, nu cei oportuniști. Ceea ce trebuie să mai știe este că Eminescu nu a murit nebun, ci a fost ucis într-un sanatoriu, în urma unei injecții cu șapte grame de mercur. O parte dintre scriitori susțin că ar fi fost folosit drept cobai, întrucît suferea de o boală al cărei diagnostic nu se cunoaște nici pînă acum. Avea dureri groaznice la picioare, de la genunchi pînă la tălpi. Majoritatea zdrobitoare a istoricilor literari susțin că Eminescu a fost ucis, însă nu oricum. A murit în chinuri groaznice, pacea lui devenind sinonimă cu pacea macabră a lui loan Andreescu. Revenind la ideea lui Manolescu, ne-am despărțit de Eminescu pentru a fi contemporan cu el, întrecît și în mileniul III este la fel de actual: „îl sărbătorim toți, ca un zeu idolatru, ne oblojim mizeriile lângă templul lui și îi stricăm liniștea cu festivitățile noastre dulcege“ Ganeta de Sud angajează în Calafat Maglavit și Galicea Mare DISTRIBUITOR ABONAMENTE Se cer: • seriozitate; • studii medii. Se oferă: • salarizare atractivă; • program de lucru flexibil. Relații la fel: 41.22.53. 0744.997.215. ETA de SUD angajjaza DISTRIBUITOR ZONAL DE ABONAMENTE \ pentru Calea București, Dezrobirii, Wiesana Cerințe: V abilități de comunicare 7 seriozitate 7 studii medii Se oferă: V salarizare atractivă 7 program de lucru flexibil. Relații la sediul firmei din strada Cimpia Islaz, nr. 97 A • •• •• / :mmam tiMSi GAZETA DE SUD • ■ MHpjQlip m MMMM M jfcj pi Mflfc WM m i W I imt I I IvEnSm C#%n «li. * & MÄ iM n >il * Completează cît mai multe taloane și vino cu ele la redacție sau trimite-le prin poștă, pînă ; : pe 12 februarie. Adresa noastră: GAZETA de j SUD, str. Cîmpia Islaz, nr. 97A, 200420, Craiova, Dolj. Trei familii vor beneficia de plata întreținerii pe luna ianuarie, în urma tragerii la sorți ce va avea loc pe 14 februarie. wmrnwm IttONDÍ PARTICIPARE CONCURS n*BSK ÉTÉllÉffifl h j •lume______________________^ Prenume___,_________________________| Dcupajie_____________________ Bl._________________________________s kdresă-------------------------------------------------------------------------------------------------------------jj mmm mmm v/r/.'.y, mmm. mmm mmm mmm mmm mmm m mem mmm mtm »mm *«íííí< »mmt »mm mmm »mm mmm mmm meß