Gazeta Învățământului, 1952 (Anul 4, nr. 144-195)

1952-01-26 / nr. 147

ANUL IV Nr. 147 ­Amioteca Orașului ■ ■­­1", Mureș. Pe­­la­tul Cultural PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE, UNIȚI-VĂ! Organ al Ministerului învățământului Public și al Uniunii Sindicatelor din Învățământ____________­­ SÂMBĂTĂ 26 IANUARIE 1952 4 PAGINI 5 LEI Marele scriitor al poporului nostru I. L. Caragiale în revista .,Vatra", unde la sfârșitul vea­cului XIX se întâlniseră cei mai de seamă scriitori ai noștri — Caragiale, Delavran­­cea, Vlahuță și Coșbuc — cel din urmă al­cătuise o listă, în aparență inofensivă. Era vorba de vârsta și împrejurările în care muriseră diferiți scriitori români. Această simplă listă, pe care astăzi o putem com­plecta și lărgi, constituie ea­­ singură imagi­nea vie a atitudin­i burgheziei și moșierimii din țara noastră față de cultură: Bălcescu stins de ftizie, undeva printre străini, în­gropat în cimitirul săracilor; Bolintineanu, mort aproape nebun, silit să-și vândă biblio­­teca pentru a-și îngriji bătrânețile într'un spital, Creangă chinuindu-se în mizerie și boală, într’o mahala noroioasă a Iașilor Eminescu sfârșindu-și existența plină de umilințe și batjocură într’un balamuc. La acest pomelnic s’ar putea încă adăuga alte și alte nume. Ce dovadă mai grăitoare a disprețului claselor exploatatoare pentru marii creatori ai poporului nostru? Ce exemplu mai vorbitor pentru felul cum societatea capitalistă a sugrumat cu săl­băticie, decenii de-a rândul, talentele po­porului, forțele sale creatoare? In fața acestei liste rușinoase și acuza­toare, care ilustrează barbarul regimului burghezo-moșieresc, regimul de democrație populară înalță astfel de liste. In Republica Populară Română, marii creatori ai po­porului nostru se bucură pentru întâia oară de cinstea pe care o meritau pe deplin, încă în cursul vieții lor sbuciumate. Eminescu, Caragiale, Vlahuță, Păun Pincio au fost aleși membri ai Academiei R.P.R. post mortem. Marele Caragiale, pe care dușma­nii poporului, „cațavencii” și „trahana­­chii”, „brânzoveneștii” și „farfurizii”, l-au urmărit cu neînduplecată ură, cu stupida lor aroganță ciocoiască, cu ipocrizia și minciunile lor până și după moarte, este astăzi, la 100 de ani de la nașterea sa, săr­bătorit de întreg poporul nostru muncitor. Centenarul lui Caragiale, după cel al lui Eminescu, este a doua mare sărbătoare, care dovedește grija și dragostea cu care clasa muncitoare înconjoară marea moște­nire culturală a poporului. In Republica Populară Română, operele marilor noștri scriitori, ale acelor a căror Inimă a bătut pentru suferințele poporului oprimat, sunt editate în tiraje de mii și mii de exemplare, răspândite în massele largi. Fiecare aniver­sare a lui Alecsandri, Creangă, Coșbuc, Vlahuță, Neculuță, ș.a. e o adevărată săr­bătoare culturală, un prilej de adâncire a minunatei mărturii pe care ei au lăsat-o veacurilor. Operele clasicilor noștri încep sa aparțină abia acum cu adevărat largi­lor masse populare, care, deși ținute de­parte de cultură, au iubit aceste opere și în trecut, pentru că simțeau în ele expri­mate gândurile și năzuințele lor. Oamenii muncii eliberați de domnia exploatatorilor văd în figurile luminoase ale literaturii noastre din trecut prieteni buni în opera de construire a unei lumi noi. Intre acești mari prieteni al poporului nostru, Caragiale ocupă un loc de frunte. El e unul din cei mai îndrăgiți scriitori ai noștri, numele lui e pomenit cu dragoste și simpatie de massele largi. In Caragiale, constructorii socialismului sărbătoresc pe creatorul care a lovit fără cruțare în orân­duirea „crudă și nedreaptă“. Un deosebit ecou îl capătă astăzi cuvintele lui, scrise In articolul „1 Mai" în care arată că obiecti­vele satirei sale, ținta către ca­­p se îndrep­tau atacurile lui, era aceeași cu ținta mun­citorilor: ,,și unii și alții luptă pentru adu­cerea unor vremuri mai senine și mai cinstite. Ei au ales calea organizării și a luptelor politice, noi calea ironiei și a glumei înțepătoare pe socoteala moftangii­lor care guvernează lumea. Aceea ce noi distrugem este tot în direcția în care dis­trug și ei“. Opera lui Caragiale este un document zguduitor al decăderii societății burgheze. In ea se oglindesc cu o putere neîntrecută în literatura noastră, toate vici­le exploata­torilor, toată ticăloșia lor, corupția, neruși­narea în care se bălăceau. Fiese ca „O scrisoare pierdută“ sau „O noapte furtu­noasă“, schițe ca „Proces Verbal“, „Tem­pora", „High Life“, „La Pe'­eș", „Five o’clock", „Lanțul Slăbiciunilor“, „Româ­nii verzi“, „Rromânul" și „Rromânca", articole ca „1907“, „Don Ranudo de Coli­­brados", sau „Toxin și Toxice" formează parcă o lupă uriașă în centrul căreia bur­ghezia și moșierimea românească e prin­să neîndurător, arătată sub toate fețele ei, ca o lume de paraziți și nulități, ca o lume de șarlatani și exploatatori sângeroși. Caragiale, marele nostru prieten, ne ajută să construim socialismul, învățându­­ne să urîm și mai mult lumea veche, cu­­noscând-o mai bine. Generații­lor de tineri care cresc în școlile noastre, care n’au a­­pucat vremurile lui Marius Chicoș Rosto­­gan, ale doamnei Fu­riadi sau Esmeralde Piscopescu, Caragiale le oferă tabloul viu al acestor vremuri de rușine, cu cucoane simandicoase, vorbind în scârbă limba­­ națională, cu dascăli imbecili și brutali, terorizând pe copiii oamenilor nevoiași,­­­gudurându-se servili înaintea odras­elor răzgâiate ale burzăverzimii. Iată imaginea lumii de care ne-am descotorosit, pe care luptăm să o îngropăm pentru totdeauna. Iată lumea pe care visează să o reînvie descendenții lui jupân Dumitrache, ai lui Conu Trahanache și Conu Tipătescu, sau protectorii lor de peste Ocean. Învățând prin opera lui Caragiale să vadă până în fund putregaiul acestei lumi, tineretul nostru își simte sporită ura împotriva ei și dragostea pentru cuceririle proletaria­tului revoluționar. Caragiale a fost și continuă să fie un prieten drag, credincios, al muncit­orilor și țăranilor, al milioanelor de oameni simpli, ce construesc o lume din care persona­­giile marelui nostru satiric dispar cu de­­săvârșire. Tocmai de aceia burghezo-moșierimea a mobilizat împotriva lui toate forțele sale, de la Academia reacționară care-i califica opera „o ofensă adusă națiunii“ și până la toți scribii criticii burgheze care ticlu­­iau cele mai abile minciuni, pentru a-i de­nigra și răstăimătei opera. Ani de-a rândul în școala burghezo-moșierească, urmașii Mandarinului Ti-Li (nume dat în batjocură de Caragiale pontifului Junimii, Titus Livius Maiorescu) sau confrații lui Marius Chicoș Rostogan îl înfățișau generațiilor de elevi pe autorul „Scrisorii Pierdute” ca pe un creator de comic pur sau cel mult un satiric al „lumii de mahala", ca pe un reacționar, un om fără aderențe la spiritul românesc, un glumeț cinic, etc. etc. Fiecare din aceste afirmații pentru care critica burgheză a risipit tone de hârtie tipărită, constituie o minciună sfruntată și nerușinată, un mijloc de a ascunde poporu­lui conținutul real al operei I.. Caragiale îndreptată împotriva regimului burghezo­­moșieresc. Că opera lui Caragiale nu critică „pros­tia în genere“, sau proastele maniere „de mahala“, etc., cum încerca să-i învețe pe elevi școala burgheză, nu-i greu de arătat. Ce desmințire mai puternică a acestei minciuni, decât deosebirea izbitoare între caracterul batjocoritor al operei lui Cara­giale, când se ocupă de lumea high-life-ului, și sentimentul de durere, de tragism cu care artistul, zugrăvește viața poporului în „Năpasta”, „Păcat“1 sau „Arendașul Ro­mân“ ? Ce desmințire mai puternică decât tipizarea exactă, uimitor de adevărată a năravurilor claselor noastre p­ledante, pe care le întruchipează eroi de t­dia lui Cața­­vencu, Trahanache, jupan Dumitrache, zis Titircă Inimă-Rea și alții din familia cărora s’au recoltat atâtea serii de palavragii perindați la tribuna camerei, în cabinetele ministeriale, la cârma statului bu­ghezo­­moșieresc . Satira lui Caragiale, îndreptată cu vehemență împotriva lumii exploatato­rilor n’a cruțat nici pe capul ei, regele, de care și-a bătut joc crunt cu ocazia jubileu­lui de 40 ani de domnie. „Astăzi nu nu sunt permise decât veselia și entuziasmul. —So steht’s in Programm! —Donnerwetter Kruzifix ! de ce nu am talent liric, să fac și eu o odă jubiliară !”, îi scria Caragiale lui Petre Missir, adăugând: „Ce frumos ar rima o domnie de patruzeci de ani cu un popor de, de ce?, de Dacoromâni!“ In școala burgheză, elevii au fost învă­țați ani de-a rândul că marele scriitor ura democrația, că era un „junimist“, dușman al progresului social. Dar ce desmințire mai flagrantă a acestei minciuni, decât simpatia lui Caragiale pentru clasa munci­toare, prietenia sa cu muncitorii înaintați, respectul și admirația cu care vorbea de democrații revoluționari, de Bălcescu, de lupta pașoptiștilor? Caragiale a urît ne­spus farsa așa zisei democrații, burgheze, care ascundea dictatura lașă a acesteia, cârdășia el cu moșierimea reacționară. Cei pe care Caragiale i-a ridiculizat și i-a arătat așa cum sunt, au scornit legenda lipsei lui de patriotism. Dar ce dovadă mai frumoasă de patriotism decât Înverșunarea cu care scriitorul a urmărit pe dușmanii poporului ? ,,Ii urăsc, măi !“ îi mărturisea lui Ibrăileanu. Sub pana lui, ticăloșia satra­pilor vieții publice, a clicii cocoțate la câr­ma statului, apărea în toată murdăria ei. Ce dovadă mai frumoasă de patriotism a­­devărat decât forța cu care Caragiale demascat tiradele patriotarde ale Cațaven­­a­șilor, care lăcrămând când vorbeau despre „țărișoara lor“, cereau “s’avem și noi faliții noștri"? Caragiale a batjocorit cu neiertătoare luciditate împletirea ridiculă a șovinismului celui mai îngust cu scliso­seala cosmopolită, proprie „românilor" și „româncelor“ cu doi fr, adică clocotnili de toate categoriile. Ca un adevărat patriot, ca un om care se simte dator să ia apărarea poporului său împilat și lovit, Caragiale a scris neuitatele pagini din „1907“, clocotind de o sfântă indignare în fața asasinării cinice a peste 11.000 de țărani. Centenarul lui Caragiale e un prilej pen­tru întreg poporul nostru să cinstească așa cum se cuvine opera genială a unuia din cei mai de seamă fii ai săi. Opera lui s’a tipărit Într’un tiraj de 300.000 exemplare, în toată țara se orga­nizează sute de conferințe și de spectacole în cinstea lui Caragiale, reprezentându-se în fața a sute de mii de spectatori frag­mente din opera lui. In rând cu întregul popor muncitor și pătrunsă de aceeași dragoste, școala noas­tră sărbătorește centenarul lui Caragiale în cadrul lecțiilor de limba română, în cadrul cercurilor de literatură, în cadrul festivită­ților închinate operei și vieții marelui nos­tru scriitor realist critic, învățătorii și pro­fesorii școlilor noastre se folosesc de acest prilej pe­ntru a face cunoscută elevilor pro­za și teatrul lui Caragiale, pentru a adânci studiul bogatei lui opere literare. Cadrele didactice ajută tineretului să învețe din critica usturătoare pe care Caragiale o face regimului burghezo-moșieresc, exploatator și corupt, stârnind în sufletul lor ura puter­nică împotriva dușmanilor poporului. Studiind măestria limbii­ lui Caragiale, învățând din marea lui grijă pentru graiul puternic și expresiv al poporului, răspân­dind în școală și in rândul masselor popu­lare opera lui Caragiale, cadrele didacti­ce își îndeplinesc o datorie patriotică pe calea legăturii cu trecutul progresist, pen­tru a întări și mai mult temelia care ne ajută să construim mai bine și mai repede viitorul. Citi­ți in acest număr: 9 Schema generală a unei lecții în condițiile muncii la mai multe clase. 9 24 Ianuarie 1859. 9 Caragiale și monarhia. 9 Temelia — fabulă de I. L. Caragiale. 9 Dascăl prost — de I. L. Caragiale. 9 Să luptăm pentru aplicarea în viață a Hotărîrii C. C. al U. T. M­ cu privire la munca culturală de masse. 9 Note politice externe. Școala din orașele și satele noastre Expoziția școlară cu tema „Lupta pentru pace“ a regiunii Timișoara Comitetul de luptă pentru pace al regiu­nii Timișoara a organizat în toate școlile elementare un concurs de desene cu tema „Lupta pentru pace”. Cele mai reușite dintre aceste desene au fost expuse mai întâi în comune și în centrele raionale. De curând ele au fost expuse în cadrul expoziției de desene și caricaturi care s’a deschis la Timișoara, în sala festivă a clubului sfatului popular orășenesc. De­senele elevilor dovedesc hotărîrea dârză a tineretului de a lupta pentru apărarea păcii, pentru viitorul fericit. Lucrările aparțin elevilor români, ma­ghiari, germani, sârbi, slovaci și ucraineni. Subiectele acestor lucrări sunt variate. Mulți elevi au înfățișat viața copiilor din patria noastră in școală și în afară de școa­lă. Câteva desene reprezintă prietenia în­tre naționalitățile conlocuitoare. Nume­roase sunt desenele și caricaturile care vorbesc despre ura tineretului nostru îm­potriva imperialiștilor, dușmani de moarte ai păcii și fericirii popoarelor. Vizitatorii care se perindă în fața sute­lor de desene simt puternic marea răspun­dere ce o au pentru viața și educația co­piilor, încadrându-se cu și mai multă ho­­tărire în lupta pentru pace a întregului no­stru popor, prof EUGENIU DUBLEA corespondent. Lipsuri în aprovizionarea cu combustibil Cu toate că Hotărîrea din 16 August 1951 pune un accent deosebit pe grija pentru aprovizionarea cadrelor didactice cu combustibil, mai sunt totuși regiuni unde această aprovizionare se face cu mari întârzieri și cu lipsuri condamnabile. Astfel, în numeroase comune din regi­unea Vâlcea, distribuirea lemnelor din tranșa I s’a terminat abia la 31 Decembrie. Cadrele didactice din comunele Bârsei și Stălești, din această regiune, îocă nu primiseră până la 15 Ianuarie, nici lemnele din tranșa I. Livrarea combustibilului prevăzut în tranșa I s-a întârzie din pricină că Ministe­rul Gospodăriei Silvice n’a dat încă dispo­zițiile necesare. Totodată, unele ocoale silvice, ca de exemplu cele din Drăgășani, Horezu, Costești și Băbeni, nu sunt de fel ajutate de unitățile I.P.E.I.L. respective în problema aprovizionării cadrelor didac­tice cu combustibil. Asemenea ocoale silvice și unități I.P.E.I.S. dovedesc o lipsă de înțelegere și o atitudine nejustă față de Hotărîrea Parti­dului și a Guvernului, Hotărîre care tre­­bue aplicată cu cea mai mare strictețe. Activitatea cercului de istorie de la liceul de fete din Piatra-Neamț In cadrul cercului de istorie al Liceului de fete din Piatra Neamț lucrează 34 de eleve. In anul acesta, ele au discutat în ca­drul ședințelor cercului despre săpăturile arheologice de la Talan, raionul Piatra Neamț. Membrele cercului au lucrat o hartă murală, rep­ezentând țările care pentru pace. Un colectiv format din luptă 12 eleve, membre ale acestui cerc, lucrează voluntar la muzeul de arheologie din lo­calitate, ajutând la aranjarea obiectelor de ceramică descoperite în săpăturile Talan. In felul acesta, ele învață multe lucruri re­feritoare la viața dusă de oamenii care au trăit pe pământul patriei noastre în timpul comunei primitive. MARGARETA FABRICAT.O corespondență Pentru copiii din regiunea Hunedoara Secția de învățământ de pe lângă sfatul popular al regiunii Hunedoara a asigurat, numai în ultimele luni, un bogat inventar pentru școlile, internatele și casele de co­pii din regiune. Astfel, s-au procurat 416 bănci, 92 dulapuri, 1160 paturi 761 scaune, 130 paltoane, 73 costume, 300 de perechi de bocanci, 4440 metri pânză pentru cearceafuri, 1447 metri pân­ză pentru saltele, pânză pentru prosoape, pături, etc., precum și material sportiv (mingi de volei, costume, plase, etc.) la valoare de 1.300.000 lei, materiale ce au fost repartizate unităților școlare din re­giune. Astfel, Casa Copilului din Alba a fost înzestrată cu 50 pături, 50 cearceafuri și câte două schimburi de lingerie pentru fiecare copil. Școlii pedagogice (mixte) din Deva, i s-au repartizat 250 bucăți pă­turi, 400 metri pânză pentru cearceafuri și 100 metri pânză pentru fețe de mese. Deasemenea, astfel de materiale au fost repartizate școlilor din satele de munte și din satele cu gospodării agricole colective ca: Lunca Cernii, Săcărâmb, Almașul- Mare, Alun, Șibot, Rișculița, Orăștioara de Jos, Slăjeni, Petroșani și Lupeni. Prin aceasta se creează condiții tot mai bune de trai și de învățătură tineretului școlar și se asigură îndeplinirea planului de școlarizare în regiunea Hunedoara AUREL NIICLEANU Inspector școlar regiunea Hunedoara 1.000 de studenți vor petrece vacanța de iarnă în stațiunile de odihnă Un număr de aproape 1.000 de studenți din facultățile și institutele țării noastre vor petrece anul acesta vacanța de iarnă în stațiunile de odihnă. Intre 26 Ianuarie și 6 Februarie, prin grija Confederației Generale a Muncii, s’au organizat pentru studenții merituoși, frun­tași în învățătură, opt tabere de odihnă în stațiunile Sinaia, Poiana Țapului, Predeal, Bușteni, Călimănești, Govora, Sovata și Slănicul Moldovei. In aceste tabere, stu­denții vor avea prilejul unui rodnic schimb de experiență pentru extinderea metodelor sovietice de învățătură, consfătuiri și convorbiri Se vor organiza cu stahanoviști și fruntași în producție. Totodată, studenții vor duce o intensă activitate culturală, sa vor organiza excursii, serbări, etc. Prin asociația sportivă „Știința“, studen­ții vor avea la dispoziție echipamentul și materialul sportiv necesar pentru trecerea normelor complexului G. M. A. Atât transportul, cât­ și întreaga cazare a studenților în taberele de odihnă asigurate în mod gratuit. (Agerpres),sunt Biblioteca In ajutorul muncii pentru examene Biblioteca Facultății de Istorie din Bucu­rești devine tot mai mult un sprijin puter­nic în munca de pregătire a studenților. Sunt foarte grăitoare în această privință cifrele statistice. Astfel, în luna Noembrie 1949, în biblioteca Facultății de Istorie au fost 450 de cititori care au consultat 750 volume de cărți și periodice. In aceeași lună a anului 1950, au fost 2759 cititori, care au consultat 5084 volume și periodice. In Noembrie 1951, biblioteca a fost frec­ventată de 4482 cititori, care au citit 6103 volume. Toate aceste cifre demonstrează că stu­denții Facultății de Istorie au pornit pa calea unei munci serioase și vor culege roade bune la examene. MARIA VULCU corespondentă Sala de mese a căminului de zi al copiilor salariaților din învățământ din Cluj Institutul de Științe Economice și Planificare din București va purta numele marelui învățător al oamenilor muncii din lumea întreagă, VLADIMIR ILICI LENIN Comitetul Central al Partidului Munci­toresc și Consiliul de Miniștri al Republicii Populare Române au aprobat cererea studenților și profesorilor Institutului de Științe Economice și Planificare din Bucu­rești, ca acest Institut să poarte numele „INSTITUTUL DE ȘTIINȚE ECONOMI­CE ȘI PLANIFICARE “VLADIMIR ILICI LENIN“. Luni, 21 Ianuarie a avut loc la Institu­tul de Științe Economice și Planificare din București o adunare solemnă pentru come­morarea lui Vladimir Ilici Lențn. Tovarășul Melica, secretarul organizației de bază P.M.R. din institut a propus prezi­diul adunării. A luat cuvântul tovarășul decan Oprișan, care a vorbit despre viața și activitatea lui V. I. Lenin. A vorbit apoi tovarășa Florica Mezin­­cescu, vice-președinte al Comitetului pen­­ntre elevele anului III de la școala pe­dagogică de educatoare și cele de la școala pedagogică de fete cu limba de predare maghiară din orașul Arad a avut loc un interesant schimb de experiență. Vizita elevelor școlii pedagogice de e­­ducatoare, însoțite de diriginta lor, la școala pedagogică cu limba de predare ma­ghiară a fost planificată în cadrul activi­tății educative, cu următoarele obiective : schimb de experiență între clase și diri­­ginți și desvoltarea prieteniei între ele­ve. Școala pedag­ogică cu limba de predare maghiară a dat o importanță deosebită acestei vizite, organizând cu grijă primirea oaspeților. Au participat la schimbul de experiență diriginții claselor respective și 3 profesoare. Cadrele didactice ale celor două școli au discutat o serie de probleme deosebit de însemnate pentru îmbunătă­țirea muncii lor; lupta pentru ridicarea Colectivul sportiv al Sindicatelor de învățământ din București a organizat la cursul vacanței de iarnă o tabără de ski în munții Ciucaș,­ la cabana „Muntele Roșu“. Participanții la tabără au­ făcut ski, au organizat seri culturale și excursii, petre­tru învățământul Superior, care a arătat că Comitetul Central al P.M.R. a aprobat cererea profesorilor și studenților dela Institutul de Științe Economice și Planifi­care ca institutul lor să se numească :,V. I. Lenin”. „Comitetul pentru învățământul Supe­rior vă felicită, tovarăși profesori și stu­denți, pentru cinstea ce vi s’a făcut acor­­dându-se institutului vostru numele mare­lui Lenin”, a spus tovarășa Mezincescu, a­­rătând în continuare cât de mare e cinstea de a fi student la Institutul de Științe Economice și Planificare „V. I. Lenin”, ca și sarcinile mari pe care le pune în fața în­tregului institut acest eveniment. Au vorbit apoi profesori și studenți, care și-au luat angajamentul de a munci astfel încât să fie demni de a purta titlul de pro­fesori sau studenți ai Institutului ,,V. I. Lenin”, nivelului la învățătură al elevelor; orga­nizarea studiului individual; măsurile luate pentru lichidarea rămânerii in urmă a unor eleve; organizarea activității în afară de școală și clasă; funcționarea cercului de studiu al pedagogiei; desfășurarea prac­ticii pedagogice; îndrumarea elevelor din ultimul an înspre producție și școli supe­rioare; munca cultural-politică în rândurile elevelor, etc. Elevele școlii pedagogice de educatoare au vizitat internatul, sălile de clasă și să­lile de meditație ale școlii cu limba de pre­dare maghiară. Ele au fost impresionate de curățenia, ordinea și înfățișarea îngri­jită a întregii școli. In timpul vizitei în sala de gimnastică, elevele maghiare au executat un foarte reușit program de gimnastică ritmică. Vi­zita s-a încheiat cu jocuri și dansuri, exe­cutate de elevele ambelor școli , dându-și în chip plăcut zilele de odihnă. 61 de tovarăși au trecut, cu acest prilej normele Complexului Sportiv de Stat „Gata pentru muncă și apărarea R.P.R.". Prof. G. BARASCH corespondent Schimb de experiență între școlile pedagogice din Arad In vacanța de iarnă o cameră deosebit de sobră. Ceea ce a­­trage în primul rând privirea, este masa din mijloc, încărcată de cărți de toate fe­lurile, tomuri groase cu cotoare aurite, vo­lume cu coperte în toate culorile, broșuri, dicționare, caiete. Un dulap cu geamuri este de asemenea înțesat de cărți. Dacă răs­foiești toate aceste cărți, le găsești pline de însemnări, de sublinieri, urme ale unui studiu adânc, repetat, stăruitor. In această lume a cărților, mânuindu-le cu ușurință și orientându-se fără greș la mulțimea lor, trăiește un om în vârstă, uscățiv, cu frunte înaltă, cu mustață și o scurtă barbă albă, cu ochi blânzi care privesc liniștit prin sticla ochelarilor. Camera plină de cărți nu­­este pentru el un refugiu, un loc de izo­lare, un prilej de a se rupe de viața ce clocotește în jur. Tocmai prin aceste cărți viața pătrunde în camera lui, odată cu atot biruitoarele idei revoluționare, odată cu cele mai noi realizări ale știin­ței, cuprinse în paginile lor. Aici el stu­diază seu perseverență, generalizând și bo­gata sa experiență personală, de aici plea­că spre a traduce în viață cele însușite spre a pune în practică temeinica sa pregă­tire științifică. O poziție materialistă consecventă ca­racterizează întreaga viață și muncă a profesorului de științe naturale din orașul Stalin, Fabiu Sântoan, căruia i s’a acordat de curând un titlu de înaltă cinstire : „pro­fesor emerit al Republicii Populare Ro­mâne“. încă din facultate, unde a învățat la savantul zoolog materialist Apathy, el s’a situat pe această poziție. Pentru apăra­rea principiilor materialiste în domeniul specialității sale, profesorul Fabiu Sân­tean a publicat la 1929 lucrarea „Originea omului", în care expunea bazele darwinis­­mului. Numeroasele lucrări și articole de popularizare a științei, scrise de el, dove­desc limpede dorința lui de a comunica masselor bogatele sale cunoștințe, de a le ajuta să iasă din întunericul la care erau ținute de stăpânirea burghezo-moșierească. Studiul literaturii ideologice, după elibe­rarea țării noastre de către Armata Sovie­tică — l-a ajutat să-și formeze o temeinică concepție materialistă. „Capitalul” lui Marx, „Anti-Dührtag’’ și „Originea fami­liei, a proprietății private și a statului" ale lui Engels, „Materialism și empiriocriti­­cism“ al lui Lenin și „Anarhism sau socia­lism ?“al tovarășului Stalin au fost operele care i-au dat răspunsuri limpezi la toate problemele ce-l frământau. Iar studierea adâncită a materialelor sovietice de spe­cialitate, începând cu lucrările academicia­nului T. D. Lusenco „Despre situația în științele biologice” și „Agrobiologie“ și continuând cu studiile din Analele Româ­­no-Sovietice și din revista „Natura" l-au făcut să dobândească noi și temeinice cu­noștințe în specialitatea sa. Alături de a­­ceasta, studierea operei lui Kalinin „Des­pre educația comunistă“, a „Pedagogiei" lui Kairov, a operelor lui Macarenco l-a ajutat să devină într’adevăr un om de înal­tă calificare și de înaltă măestrie pedago­gică. Ca între părinte și copii este legătura dintre profesorul emerit Fabiu Sântoan și elevii săi. Iată-1 la lecția din clasa IX-a „A” a liceului de băieți , abia s'a așezat la catedră și dintr’o bancă se ridică un elev : — Uitați-vă ce-am găsit! — și băiatul­ se apropie de el, arătându-i o fosilă de melc marin, peste care a dat în timpul unei plimbări prin împrejurimi. Acum ascultă cu atenție lămuririle amănunțite pe care i le dă profesorul lui. Apoi lecția începe să se desfășoare sistematic, ajutând pe elevi să cunoască noi fapte și fenomene minunate. Profesorul Sânjoan pune câteva întrebări pentru a lega cele învățate de ceea ce are de gând să expună acum. Legătura devine tot mai evidentă. Atunci profesorul se a­­propie de tablă. Cu mijloace simple, cu o planșă și câteva crete colorate, el face să se desfășoare în fața elevilor treptat, într'un mod uimitor de limpede, evoluția, desvoltarea cordonierilor. Punând tot timpul întrebări, el antrenează întreaga clasă în analiza acestei evoluții, face pe fiecare elev să-l urmeze șirul gândului, să ajungă singur la concluziile necesare. Și concluzia finală, cea a necontenitei desvol­­tări, a adevăratei origini a omului și a ab­surdității tuturor teoriilor mistice cu pri­vire­ la apariția vieții și a omului pe pă­mânt, se înrădăcinează astfel în mintea copiilor ca o convingere de neclintit. Cu totul firesc, profesorul leagă această pro­blemă de minunatele realizări ale științei sovietice, ale savanților din Uniunea So­vietică, de rolul de frunte al oamenilor de știință sovietici in rezolvarea ei. Expunerea temei s-a terminat. Dar­iita­tea elevilor, stimulată de măestria profeso­rului, continuă să lucreze, să meargă mai departe. Cele câteva minute până la sfâr­șitul orei sunt un prilej pentru elevi de a pune o serie întreagă de întrebări, la care tovarășul Sântoan răspunde amănunțit. După c­e sună începutul recreației, elevii se îngrămădesc la tablă, în fața desenelor, si întrebările și explicațiile tot nu se ter­mina... ...Liceul are un muzeu de științe natu­rale. In timpul războiului, acest muzeu s’a risipit. Multe din piese s’au pierdut, s’au deteriorat. Tovarășul Fabiu Sântoan a fost cel care l-a reorganizat, s-a îmbogățit în special în ceea ce privește secțiile Botani­ca și Mineralogie-Geologie. Animalele și păsările împăiate, peștii și insectele, mi­neralele, fosilele, modelele de cristale, ma­chetele geologice, totul poartă pecetea muncii lui. Pe unele le-a reparat, pe altele le-a adus el, multe le-a executat singur. Cu toate — după cum spune el — s’a „năcăjit”, pentru ca azi nu numai școala lui, dar și toate școlile din Orașul Stalin să aibă la dispoziție un bogat mate­rial intuitiv. Piesele din muzeu sunt fo­losite la lecții; la muzeu se țin lecții re­capitulative și tot aici tovarășul Sânjoan dă consultații elevilor. Dar activitatea profesorului emerit Fa­biu Sânjoan are încă numero­ase loturi. El conduce munca societății tinerilor natura­­liști, ajută în mod sistematic pe profesorii și învățătorii fără experiență, ține confe­rințe și scrie lucrări de popularizare a științei. Și acest adevărat comunist fără de partid, în vârstă de 60 de an­i și cu 37 de ani vechime în munca din școală, reu­șește să îndeplinească cu succes toate mul­tiplele sale îndatoriri, neîncetând, în ace­­laș timp, să studieze teoria marxist-leni­­nistă, problemele specialității sale și limita rusă pe care o poate folosi pentru a tra­duce anumite texte, explicații, etc. Tovarășul Fabiu Sântoan se poate pe drept cuvânt mândri cu rezultatele muncii lui. După absolvirea liceului, elevii lui sunt printre primii la exa­menele de admitere în facultățile de geologie, silvicultură, medicină veterina­ră. Iar cea mai bună dovadă a dragostei foștilor lui elevi sunt numeroasele scrisori primite de la ei cu prilejul acordării titlu­lui de profesor emerit: „Suntem mândri că v’am avut ca profesor, — îi scrie ingi­nerul agronom Mirc­ea Mitoc, tehnician șef al gospodăriei agricole de stat din Stu­pini, regiunea Stalin. — Când v’am găsit fotografia în ziar, parcă v’am văzut cum explicați la noi în clasă, în 1927, cu pre­cizie științifică, cu pasiune, pe înțelesul nostru, despre formarea lumii... Datorită dvs., la vârsta de 15 ani înțelesesem evo­luția... Pot spune că baza științifică specialității mele de azi am primit-o de la a dvs.“. Și mai departe : „Mi-aduc aminte de nesfârșitele discuții ce durau uneori până noaptea la 3, despre univers, despre posibilitățile zborului în stratosferă... Mi-a­duc aminte de excursiile cu dvs., de pro­­ecțiile ce le făceau­ în sala de mese...“. Un grup de foști elevi scriu : ....Lecțiile dvs. au constituit pentru noi punctul de plecare la formarea unei concepții mate­­rialist-dialectice asupra lumii....“ Și mulți alți foști elevi ai profesorului emerit Fa­biu Sântoan au așternut pe hârtie cuvinte calde de recunoștință și de bucurie, aflând vestea înaltei prețuiri acordate celui ce le-a deschis drum larg spre viață. Aceste cuvinte înseamnă cea mai vie dovadă a minunatelor roade pe care le poate da o muncă bazată pe concepția cea mai înain­tată din lume — concepția marxism-leninis­­mului — și inspirată din dragostea fără margini pentru popor. V. SAPUNA Profesor emerit al Republicii

Next