Gazeta Învățământului, 1953 (Anul 5, nr. 196-247)
1953-11-28 / nr. 243
GAZETA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI Să luptăm pentru un înalt nivel de pregătire a elevilor Despre temele date acasă Studiul individual al elevilor este o condiție principală pentru însușirea temeinică a oricărei discipline, a cunoștințelor și deprinderilor din orice ramură a științei sau a tehnicii. Fiecare lecție sau sistem de lecții treime să fie o prezentare sistematică și metodică a cunoștințelor, trebue să clarifice chestiunile spinoase, să fie călăuza pentru munca elevului, dar în niciun caz nu trebue să constitue singura formă folosită de acesta pentru însușirea cunoștințelor, pentru formarea deprinderilor, îndrumarea elevilor pe calea studiului individual se face tot de către școală, prin organizarea în mod sistematic muncii de acasă a acestora și, în primul a rând, prin preocuparea permanentă a profesorilor pentru temele date acasă. Pedagogia sovietică ne arată că, prin fiecare temă dată acasă, profesorul trebue să urmărească adîncirea cunoștințelor căpătate în clasă, lărgirea lor, repetarea unor cunoștințe însușite anterior, precum și căpătarea deprinderilor practice legate de tema respectivă, deprinderi care se formează mai bine prin muncă individuală. Problema temelor date pentru acasă, este deosebit de importantă pentru studiul limbii și al literaturii române. însușirea acestor discipline se bazează într’o mare măsură pe lectura bogată în afara clasei, pe deprinderile de compunere, de redactare corectă din punct de vedere al compoziției, ortografiei și al punctuației. Temele date acasă la limba și literatura romina cer, cu cît clasa este mai mare, o contribuție mai activă din partea elevilor. Dar pentru a îndeplini cu succes aceste derințe, elevul trebue să fie pregătit temeinic în școală, începînd chiar din clasele mici, prin însăși desfășurarea lecției, prin lămuririle date de profesor în momentul anunțării temei pentru acasă sau, în cazul unor teme mai grele, prin efectuarea în prealabil a unor teme asemănătoare în clasă, sub directa îndrumare și supraveghere a profesorului. Folosind experiența școlii sovietice și lucrînd cu rîvnă pentru îmbunătățirea rezultatelor muncii la disciplina lor, mulți profesori de limba romînă din școlile noastre au reușit să aplice metode juste, făcîndu-i pe elevi să obțină succese din ce în ce mai mari în îndeplinirea temelor date pentru acasă. Iată, de pildă, cum au fost pregătite pentru efectuarea unei analize gramaticale eleveie a anului I B de la școala pedagogică de învățătoare din Orașul Stalin. După terminarea predării pronumelui, a fost programată o lecție de muncă independentă. Recapitulînd cu elevele felurile pronumelor și modificările suferite de acestea din funcție de persoană, număr, gen, caz, tovarășa profesoară a fixat pe tablă schema analizei tuturor felurilor de pronume. Această schemă cuprindea următoarele rubrici: pronumele sau adjectivul; felul; forma; funcția morfologică; persoana; numărul; genul; cazul; ce substantiv înlocuiește. Apoi profesoara a dictat un text și a analizat împreună cu elevele primele două pronume din acest text. După aceea, a cerut elevelor să continue singure analiza în clasă. După 15 minute a început corectarea temelor în colectiv. Astfel tovarășa profesoară le învață pe eleve să lucreze sistematic, ordonat, să fie preocupate de a da răspuns tuturor problemelor ridicate de analiza morfologică a părților de vorbire. Temele la gramatică de tipul: „căutați în textele literare cunoscute sau formulați exemple de propoziții cu ... (substantive proprii, pronume personale, locuțiuni verbale, atribute, complemente etc.)“, se pot efectua mai ușor, dar se controlează mai greu de către profesor. De aceea este bine ca profesorul să ceară elevilor, în ora următoare, să ilustreze oral regulile și definițiile gramaticale învățate, cu exemplele pe care le-au pregătit în caietele lor. In felul acesta se face un control mai serios al temei date acasă. Pentru pregătirea temelor la lectura literară în clasele V—VII sau la literatură în clasele VIII—XI munca este și mai grea, necesită exerciții îndelungate din partea elevilor și multă perseverență din partea profesorului. Elevii nu pot învăța dintr’odată să facă compuneri pe o temă anumită de literatură și compuneri cu caracter creator. Aceste deprinderi trebue formate dealungul primilor șapte ani de studiu al limbii române. La clasele I—IV programa prevede ore speciale de expunere și compunere, iar la clasele V—VIi, metodica ne indică diferitele lucrări pe care trebue să le facă elevii în legătură cu textele literare citite, pentru căpătarea deprinderii de a expune și de a face diferite compuneri: alcătuirea unui plan simplu și a unui plan dezvoltat, reproducerea apropiată de text, reproducerea artistică etc. Pentru a asigura reușita unei compuneri, profesorul trebue să-i îndrume pe elevi în munca lor independentă, dîndu-le în acelaș timp posibilitatea să-și aducă contribuția lor personală. O bună pregătire a compunerii s-a realizat, de exemplu, la clasa a VI-a a școlii de băieți nr. 50 din București, cu privire la Nicolae Bălcescu. Pentru ca exemplul luminos al vieții lui Bălcescu, al dragostei lui pentru patrie, să rămînă cît mai viu în inimile elevilor, profesoara de limba romînă le-a propus să facă o compunere pe baza următoarelor întrebări, pe care le-a scris pe tablă: 1. Cînd a trăit, unde a învățat și ce fel de elev a fost Bălcescu ? (Citați din „Nicu Bălcescu“ de I. Ghica). 2. Cum și-a arătat el dragostea față de patrie și popor în prima tinerețe? (Povestiți întîmplarea din armată). 3. Care sunt primele opere ale lui Bălcescu și ce aduce el nou în scrierea istoriei? (Folosiți citatul, istoria „nu este biografia stăpînilor“) etc. După cum se poate vedea, profesoara a dat elevilor indicații amănunțite privind folosirea materialului pe care ei l-au cunoscut cu prilejul lecțiior anterioare. Astfel ajutați, elevii au putut face compuneri bune, pline de conținut, au putut să utilizeze în lucrările lor cele învățate la școală ori aflate din lectura în afara clasei. Nu numai pregătirea temelor pentru acasă, ci și controlul acestora are o importanță deosebită. Controlul temelor date acasă și, îndeosebi, al celor scrise, constitue pentru profesor o activitate care cere mult timp și multă atenție. Pentru elevi, ea înseamnă asigurarea unui ajutor de care nu se pot lipsi. Profesorul de limba și literatura romînă, care urmărește în mod special formarea și cultivarea deprinderilor de exprimare orală și scrisă ale elevilor, trebue să planifice cu multă grijă lucrările scrise ale acestora pe fiecare pătrar și apoi pe săptămînă, și totodată să fixeze volumul fiecărei lucrări. Profesorul trebue să-și dea seama de timpul necesar elevului pentru efectuarea unei lucrări de literatură și, pentruca ajutorul să fie cît mai eficace, pe lîngă indicațiile date asupra planului și a bibliografiei este bine să precizeze și numărul aproximativ de pagini al lucrării. Acest din urmă procedeu îi va obliga pe elevi să renunțe la fraze lungi și inutile. Pentru a putea controla efectiv caietele elevilor săi, profesorul de literatură trebue să-și planifice în așa fel activitatea, încît să poată lua săptămînal acasă un număr de aproximativ 10—12 caiete pe care să le corecteze Avîndu-se în vedere faptul că la clasele VIII—XI majoritatea temelor de literatură sunt mai întinse, numărul lor nu trebue să fie prea mare- cel mult două lucrări cu caracter mai amplu pe pătrar, împletind metoda corectării caietelor acasă cu cea a corectării în clasă, profesorul poate cunoaște permanent calitatea lucrărilor scrise efectuate de toți elevii săi. O bună metodă de controlare a temelor date pentru acasă s-a folosit la clasa a Xl-a , de la școala medie nr. 1 de băieți din Capitală. Elevii au avut de făcut lucrarea „1907 în literatură“, după un plan dat cu câteva săptămîni înainte, care cuprindea cinci puncte importante: 1) Caracterizarea situației economice, politice și sociale din țară în preajma anului 1907. 2) 1907, ecou al revoluției ruse din 1905. 3) Cauzele răscoalelor țărănești din 1907. 4) Răscoalele din 1907 oglindite în literatura epocii și în cea de până la 23 august 1944. 5) Răscoalele din 1907 în literatura de după 23 august 1944. In ora de cercetare a lucrărilor, profesorul a cerut pe rînd, unui număr de cinci elevi, să citească dezvoltarea a cite unui punct din lucrarea lor. In acelaș timp, elevii din bancă au ascultat cele citite și s‘au pregătit să facă observațiile necesare. S’a discutat apoi conținutul de idei al lucrărilor, calitatea redactării lor (claritatea expunerii, respectarea regulilor topicii limbii, utilizarea justă a vocabularului). Profesorul a subliniat părțile pozitive ale lucrării, în special folosirea unei bibliografii mai ample, a unor citate, contribuția personală a elevilor și a insistat asupra greșelilor de ortografie și punctuație, de neîngăduit unor elevi din clasa a XI-a.El a urmărit ortografia și punctuația pe caietele elevilor, în timp ce aceștia citeau). Pe baza acestui sistem de corectare în clasă, toți elevii și-au dat seama de felul cum trebuia să lucreze, iar profesorul a reușit să cunoască și să noteze, atît pentru cunoștințele de literatură, cît și pentru cele de limbă, cel puțin cinci elevi, fără să mai socotim că o serie de elevi au participat din bancă la discuțiile în legătură cu conținutul și cu forma lucrărilor. Condiția principală pentru obținerea unor rezultate pozitive în îndrumarea elevilor pentru efectuarea temelor date pentru acasă și în controlul acestora este preocuparea permanentă a profesorului de a-și îmbunătăți munca, de a-și înoi metodele și procedeele, de a folosi experiența școlii și a pedagogiei sovietice, precum și experiența cadrelor noastre fruntașe. Problema unei cît mai bune pregătiri a elevilor pentru îndeplinirea temelor date acasă, ca și problema bunei organizări a controlului acestor teme trebue să constitue unul din punctele principale ale discuțiilor din cadrul ședințelor consiliilor pedagogice, al cercurilor pedagogice și al consfătuirilor raionale, pentru a se putea face într’adevăr din această activitate un mijloc puternic de ridicare a nivelului la învățătură al elevilor noștri. C. CHIOSA La un cabinet metodic , Cabinetul metodic din raionul Năsăud desfășoară o activitate vie și multilaterală. Acest cabinet pune la dispoziția cadrelor didactice o bibliotecă cuprinzînd volume de ideologie, pedagogie și literatură. De asemenea, în cadrul cabinetului s-a organizat o expoziție permanentă de material didactic. Cadrele didactice găsesc la cabinetul metodic trei colecții documentare. Astfel, colecția întitulată „U.R.S.S. ne învață“ cuprinde numeroase materiale privitoare la experiența școlii sovietice, iar colecțiile „învățătorul fruntaș“ și „Școala fruntașă pe raion“ popularizează metodele bune folosite în școlile noastre. Cabinetul metodic redactează o gazetă de perete care apare din două în două săptămîni, ilustrînd muncii pe care o desfășoară rezultatele cabinetul atît la centru cît și pe teren. Pentru a veni în ajutorul pedagogilor tineri, cabinetul organizează regulat lecții deschise. Deasemenea, cabinetul metodic organizează ședințe de instructaj, urmate de seminarii la care participă toate cadrele didactice din raion. Metodiștii care lucrează în cadrul cabinetului dau cadrelor didactice consultații cu privire la diferite probleme de metodică, la munca educativă etc. Prin toate acestea, cabinetul din Năsăud contribuie efectiv la metodic bunul mers al muncii didactice din raion. Cercurile pedagogice și-au început activitatea Cabinetul pedagogic de pe lîngă secția de învățămînt a sfatului popular al Capitalei a organizat în orașul București 202 cercuri pedagogice, care cuprind toate cadrele didactice — educatoare, învățători și profesori. Pentru ca referatele care se țin în cadrul cercurilor să aibă un conținut cît mai bogat, cabinetul pedagogic organizează cu responsabilii cercurilor pedagogice și cu referenții ședințe lunare de instructaj, în care metodiștii cabinetului dau îndrumări în legătură cu planurile referatelor. In anul școlar trecut cercurile pedagogice din Capitală au desfășurat o activitate bogată. La multe cercuri s’au ținut referate interesante. Astfel, s’au expus referate ca „Însemnătatea unei citiri corecte, curente, conștiente și expresive“ la cercul pedagogic al învățătorilor care predau la clasa a I1-a, „Preîmtîmpinarea insucceselor la învățătură“ la cercul pedagogic al învățătorilor care predau la clasa a IV-a etc. Pentru a ajuta profesorilor de geografie să organizeze bine excursiile cu elevii, cercul pedagogic al profesorilor de geografie din raionul Stalin a organizat trei excursii: la Copăceni, la Colentina și la Snagov. Aceste excursii au fost studiate în toate amănuntele , precizindu-se scopul și tematica lor. Nu toate cercurile pedagogice din București au fost însă la înălțimea sarcinilor. In unele locuri, responsabilii cercurilor nu au reușit să antreneze toate cadrele didactice într'o activitate susținută. De exemplu, la cercul pedagogic al profesorilor de matematică din raionul 23 August, condus de tov. Clara Moroianu, participarea cadrelor didactice la referate și discuții a fost foarte slabă. Cabinetul pedagogic orășenesc și secțiile de învățămînt raionale nu au controlat toate cercurile pedagogice în munca lor. Cu toate aceste lipsuri, cercurile pedagogice au fost de un real sprijin pentru activitatea cadrelor didactice. Experiența anilor trecuți, discuțiile din cadrul consfătuirilor raionale și, mai ales, instructajul cu toți metodiștii cabinetelor pedagogice din țară, care au avut loc la Institutul de perfecționare a cadrelor didactice între 5—20 octombrie a.c., au arătat mai limpede căile pentru îmbunătățirea muncii cercurilor pedagogice în acest an școlar. Astfel, programele de activitate ale cercurilor sunt mai strâns legate de problemele actuale ale învățămintului nostru. Ele urmăresc ridicarea continuă a nivelului ideologic și științific al predării și răspîndirea celei mai bune experiențe. Mergînd pe această linie, activitatea cercurilor pedagogice ale profesorilor de limba romînă a înregistrat încă de la început progrese simțitoare fată de situația din anul trecut. Astfel, la cercul profesorilor de limba romînă din școlile pedagogice se discută probleme legate de specificul muncii metodice din aceste școli (predarea literaturii pentru copii, organizarea și îndrumarea lecturii în afară de clasă etc.). încă de la primele ședințe atît în referate cît și în discuții s-au folosit numeroase exemple concrete, s-a expus experiența pozitivă a cadrelor. De curînd a avut loc și prima ședință a cercului profesorilor de matematică din raionul 23 August. Ordinea de zi a cuprins programarea referatelor pe anul școlar 1953/1954, prezentarea actualităților științifice și expunerea referatului „Metodica predării capitolului despre numerele iraționale și ecuațiile iraționale“. La discuții au participat toți membrii cercului. La referatul prezentat în ședința cercului profesorilor de limba romînă din raionul Stalin, însă, discuțiile pe marginea referatului au atins în mod teoretic problema tratată și s-au referit mai puțin la aspectele concrete ale predării. Ținînd seama de succesele și lipsurile din primele ședințe ținute în acest an școlar, munca cercurilor pedagogice, controlată și îndrumată de secțiile raionale de învățămînt și de cabinetul pedagogic, trebuie să contribuie simțitor la ridicarea nivelului profesional al cadrelor noastre didactice. Pag. 3 Unele rezultate ale primului pătrar La sfârșitul pătrarului I, rezultatele obtinute în însușirea cunoștințelor de matematică de către elevele școlii medii nr.6 din București sunt diferite. In unele clase, cum sunt a X-a A și a XI-a A, s’au obținut rezultate bune. Nicio elevă din clasa a X-a A, clasă fruntașă pe școală, nu are la geometrie mai puțin de 3. Toate cele 46 de eleve din clasa a XI-a A au note de trecere la algebră. Aceste rezultate bune s’au obținut în primul rînd datorită faptului că majoritatea cadrelor didactice, în frunte cu directoarea școlii, s’au preocupat serios de prevenirea rămînerii în urmă la învățătură a elevelor. Această problemă a fost discutată pe larg în cadrul ședinței consiliului pedagogic de la începutul anului școlar, ședință în care s’au luat o serie de măsuri concrete în acest scop. Meritul deosebit al dirigintelor claselor a X-a și a XI-a constă în faptul că au perseverat cu grijă în aplicarea acestor măsuri. Colaborînd cu toți profesorii claselor respective, ele au stabilit un program comun de ajutorare a elevelor care aveau la începutul anului anumite lipsuri în cunoștințele lor. Astfel, s-a hotărît ca la începutul anului școlar să se dea lucrări de control pe baza cărora profesoarele să-și dea seama în ce măsură stăpînesc elevele materia predată anul trecut. Pornind de la rezultatele constatate cu acest prilej, profesoarele au ajutat pe fiecare elevă în parte sau grupuri de eleve care aveau deficiențe comune. Elevelor cu lipsuri în cunoștințe li s-au dat teme individuale, menite să le ajute tocmai în direcția lipsurilor lor, și au fost ascultate mai des în cadrul lecțiilor. Aceste măsuri însă, nu au fost ralizate pe întreaga școală. De aceea generezultatele obținute la matematică în alte clase sunt mai slabe. Mai grea este situația la clasele a VllI-a. Aici, rezultatele slabe se datoresc în mare parte muncii lipsite de simțul răspunderii, pe care încă o mai duc unele cadre didactice care lucrează la clasele V—VII și care dau note de trecere și promovează elevi fără să fie convinse că acești elevi corespund cerințelor programelor școlare. Numărul mare de note slabe la aceste clase se explică, însă, și prin lipsurile pe care le au profesorii și diriguiții care lucrează la clasele a VIII-a. In general, cadrele didactice care predau la aceste clase și-au dat seama că la clasele a VIII-a trebue luate măsuri mai serioase. Conducerea școlii a organizat o ședință cu toți pedagogii care lucrează la clasele a VIII-a. In cadrul acestei ședințe, tovarășa profesoară Roth Maria a propus ca toate profesoarele, pe lîngă alte măsuri, să arate elevelor cum să învețe la materia respectivă. Pe baza observațiilor culese din corectarea lucrărilor de control date la începutul anului la matematică, la limba romînă și la limba rusă, multe eleve au fost ajutate în mod individual. Ajutarea acestor eleve nu a fost organizată încă de la începutul pătrarului și nu s-a desfășurat pe baza unui plan întocmit cu grijă, ci în mod sporadic. Unele dintre cadrele didactice care predau la clasa a VIII-a nu au apreciat just și nu au notat cu obiectivitate cunoștințele elevelor. Mai sunt încă în școală profesoare care consideră că la începutul anului trebue date note mici pentru a stimula elevele. Tovarășa Matei Elena, de exemplu, care predă matematica clasa a VIII-a A, la începutul anului școla lar dă note mari cu foarte mare greutate, neglijînd prin aceasta caracterul educativ al notei, influența pe care aceasta o exercită asupra elevului. Unele dintre profesoarele școlii nu au înțeles încă importanța deosebită pe care o are noul sistem de notare introdus în școlile noastre, sistem care, tocmai prin faptul că are mai puține note, dă posibilitatea atît învățătorilor și profesorilor, cît și elevilor și părinților lor să cunoască și să delimiteze mai bine cerințele corespunzătoare fiecărei note. Astfel, tovarășele Matei Elena și Kinski reta mai folosesc încă plusurile și Margaminusurile. La lucrarea scrisă de algebră de la clasa a VIII-a A, de exemplu, note sunt însoțite de plusuri și 9 de minusuri. Oare au fost elevii ajutați prin aceste plusuri și minusuri să-și cunoască mai bine nivelul cunoștințelor? Ce deosebire poate fi de pildă, între elev care a luat nota 1 și unul care nu primit 1 minus, dacă nota 1 arată necunnoașterea totală a temei respective? Aceste plusuri și minusuri arată că und profesori, neînțelegînd restul reducerii numărului de note în sistemul de notare, aplică vechile criterii de apreciere, mărind numărul notelor de la 5 la 15. Conducerea școlii, profesoarele diriginte, ca și toate celelalte cadre didactice au datoria de a combate aceste atitudini cu totul greșite din punct de vedere pedagogic. Trebue combătută, de asemenea, și atitudinea de „indulgență“ pe care o mai manifestă unele profesoare. Aplicînd cu perseverență măsurile inițiate pentru ajutorarea elevelor cu lipsuri în cunoștințele lor, ajutînd în mod organizat aceste eleve și apreciind zi cu zi în mod just cunoștințele elevelor, se pot asigura condițiile creșterii nivelului activității în școală. L. DUMITRESCU Pentru o bună dezvoltare fizică a copiilor Organismul în creștere al copiilor cere o grijă deosebită pentru dezvoltarea normală și în acelaș timp pentru călirea lui. In acest scop noi căutăm să creem în instituția noastră condiții higienice pentru desfășurarea activităților, ne îngrijim să le formăm copiilor deprinderi higienice, organizăm exerciții de gimnastică, activități în aer liber, plimbări. Acțiunile pe care le întreprind educatoarele din instituțiile preșcolare sovietice, pe baza îndrumărilor oamenilor de știință, sunt exemplul cel mai minunat de dragoste și grijă pentru copii, de pricepere pedagogică. Noi căutăm să urmăm în activitatea noastră de fiecare zi exemplul lor plin de învățăminte. Astfel, am organizat și noi pentru copiii din cele trei grupe băi de aer și băi de soare, în zilele călduroase. Facem cu copiii variate exerciții de gimnastică recomandate pentru vîrsta respectivă. Am învățat să întărim organismul copiilor făcîndu-i să stea cît mai mult timp la aer. Citind articolul semnat de E. V. Platonova — educatoare în orașul Engels, regiunea Saratov — am învățat multe lucruri în legătură cu organizarea plimbărilor ca metodă de călire a organismului copiilor. educatoarei sovietice. Aplicînd îndrumările noi organizăm acum plimbări cu copiii în lunca Streiului, pe malul Mureșului, în parcul orașului. I-am învățat pe copii să iubească plimbările în natură, i-am deprins cu o ședere îndelungată la aer pe vreme rece, i-am învățat să facă plimbări pe orice vreme, i-am făcut să simtă nevoia de a sta în aer curat. Am ținut desigur seama de sfatul medicului, de constituția fizică a copiilor. In planul nostru de activitate pentru lunile de iarnă sunt prevăzute, de asemenea, activități cu copiii în curte și plimbări cu o durată mai scurtă; vom face cu copiii observări asupra iarna fenomenelor naturii (înghețul, căderea zăpezii) vom organiza focuri cu zăpadă, săniuș etc. IOANA BOSCANEANU educatoare la grădinița de copii din Simeria Acel care răsfoiește, la biblioteca Academiei R.P.R., caietelei manuscrise lăsate de cel mai mare poet al poporului nostru, Mihai Eminescu, se oprește uneori mirunt în fața unor fraze neașteptate. Pe unele pagini, alături de un cântec bătrînesc, de cîteva doine culese din popor, sau de strofele poeziilor sale, Eminescu notează : „Gramatica trebuește învățată nu pe de rost, ci prin dese exerciții orale și în scris“... „Matematica trebue să fie predată astfel, încît să aibă a face numai cu facultatea judecății"... „Copiii să nu învețe nimic în mod mort și mecanic“... Ce caută asemenea observații, de mare interes pedagogic, printre nenumăratele fragmente literare? Nu e greu de răspuns la această întrebare. Caietele manuscrise oglindesc activitatea marelui scriitor în anii 1875- 1876, în perioada când a fost revizor școlar al județelor Iași și Vaslui. Cu cîte unul din aceste caiete, strîns sub haină pentru a-l feri de ploaie, de ninsoare sau de colb, colinda Mihai Eminescu drumurile de țară, spre școlile atît de rare pe atunci. Valoroasele note pedagogice reprezintă ciornele pe baza cărora el redacta apoi procesele verbale de inspecție. Noaptea poposind în vreo casă de țară, poetul deschidea același caiet și ore nesfârșite, la lumina opaițului, mînuia măiestrul său condei. Așa se explică faptul că, pe același caiet la care sunt șlefuite cu trudă strofele neuitate ale „Luceafărului“ — întâlnim ciornele proceselor verbale de inspecție din Serbiceni și Tetoiești. De aceea, într’un registru voluminos, printre „cîntece de lume’’, apar note despre școlile din cătunele Brodoi sau Lipova. De aceea, printre poemele piesei patriotice în versuri „Bogdan Dragoș’“ (lucrare din păcate neterminată) — apar ciornele rapoartelor de inspecție din comunele Stanca, Șipotele sau Andrieșeni. ■k Pentru cercetătorul vieții lui Eminescu apare limpede interesul pe care marele poet l-a purtat până la sfârșitul vieții sale problemelor pedagogice. Una din dorințele sale cele mai puternice a fost aceea de a deveni profesor, educator al tinerei generații. „Creșterea morală ai generațiunii tinere și a generațiunii ce va veni“ era socotită de Eminescu drept „misiunea oamenilor ce vor din adîncul lor binele țării’“. La 1 iulie 1875, Mihai Eminescu este numit revizor școlar. Guvernanții — și în special Titu Maloiresciu — mai sperau să facă din acest talentat tânăr de 25 ani o unealtă a scopurilor lor. El avea să le dovedească însă de îndată că s’au înșelat amarnic. In momentul numirii sale ca revizor, Eminescu suplinea un număr de ore la „Institutul Academic“ și la școala normală din Iași. Intr'o scrisoare scrisă în acele zile, el arată ce l-a îndemnat să primească acest post: posibilitatea de a intra într’un contact mai strîns cu populația rurală, pentru a cunoaște mai bine condițiile ei de viață, precum și „marginile între cari ar fi cu putință a se lărgi sau a se adînci învățămîntul primar“. Această scrisoare, datată 18 iunie 1875, constitue un document foarte important pentru înțelegerea țelurilor pe care și le-a propus marele nostru scriitor în munca sa de revizor școlar. N’a fost deloc ușoară această muncă, dusă de tînărul poet timp de un an. Dintr’o notă aflată la sfîrșitul unuia din caietele sale, vedem că nu avea nici măcar o odaie pentru cancelarie, în care să țină arhiva revizoratului. Iar într’un raport către minister, el arată că, în calitatea lui de revizor, trebue să fie „curier, copist, registrator, administrator, examinator etc.’“ și „vecinic în călătorie" pe „minunatele căi de comunicație“ — cum spune el cu ironie. ..500-600 de hârtii vitrate, care trebuiesc rezolvate, apoi o mulțime de plângeri verbale, toate acestea îngreuiate încă prin lipsa de autoritate față cu primăriile și subprefecturile și prefecturile“. Chiar din ziua în care preia postul de revizor școlar, M. Eminescu își începe activitatea cu seriozitatea căre-i era proprie. Rapoartele, procesele verbale și diferitele sale note, redactate în această perioadă, nu ni-l arată niciodată ca pe un observator nepăsător. Niciodată, în însemnările sale, el nu înregistrează realitatea existentă fără a lua atitudine. El califică faptele, ia măsuri și urmărește cu dîrzenie rezolvarea problemelor pe linia pe care a indicat-o. Primarii și notarii venali, subprefecții și prefecții și chiar conducătorii ministerului au văzut cu spaimă îndreptîndu-se spre ei săgețile criticii caustice a tânărului revizor. El ardea cu fierul roșu ceea ce era nedrept și greșit. In raportul de la sfârșitul anului 1875, el scrie: „Mai pretutindene am constatat cu părere de rău, că administrația comunală a fost neîngrijittoare față cu școalele, că reparațiile localurilor sau nu se fac la vreme sau de fel, că legile învățătorilor se plătesc la tri-lumie...“ Asemenea lipsuri sunt foarte adesea semnalate în documentele rămase de la Mihai Eminescu. Cîte o notă scrisă în fugă avea rostul de a-i aminti că școala de fete de la Podul lung are localul umed, că școala din Prisăcami e o ruină, că în unele locuri școlile sunt acoperite cu rogoz prin care trece ploaia iar în altele lipsesc lemnele. Cu caustică ironie semnalează Eminescu situația de la școala de fete din Vaslui unde, din cele 8 încăperi, 6 serveau drept locuință directoarei și numai două drept clase. Cu nespusă indignare constată că localul școlii din comuna Șipotele e ocupat de notar și că „primarul își dă toate silințele ca să facă cu neputință funcționarea școlii“. Multe dintre notele sale arată ce război crîncen a purtat Eminescu împotriva acestor „tirani ai comunelor“, cum îi numea el. Pe pagina unuia dintre caietele-manuscrise ale lui Eminescu întîlnim note cu privire la salariile primarilor, notarilor, perceptorilor — comparativ cu salariile învățătorilor. Din aceste note, rezultă că învățătorul primea un salariu de 5 ori mai mic decît al primarului. Aceste cifre i-au servit lui Eminescu la redactarea unei adrese documentate, prin care dovedea că bugetul anual a două școli, cuprinzind salarii, încălzire, chirie, mobilier, întreținere, reparații etc. se ridică la 1500 lei, în timp ce un singur primar câștigă în mod oficial 2400 lei. „Va să zică întreținerea a două școli din comună e mai puțin importantă decît existența unui domn primar“ constata el. Ca revizor școlar, Mihai Eminescu a luptat cu hotărâre ,pentru drepturile învățătorilor. El îi silea pe primari să plătească salariile învățătorilor — în unele cazuri neplătite de 10 luni. In numeroase cazuri © 1 a luat apărarea învățătorilor persecutați de primari sau prefecți. Cît de tristă era pe atunci situația absolvenților școlii normale, ne dezvăluie Eminescu într’o adresă scrisă — după cum spune chiar el — „cu durere“. Este vorba de „Nicolae Habra, normalistul cel mai bun care a eșit la finele anului școlar 1874-75 și pentru care am aflat că în bugetul comunei pe anul viitor i s’a prevăzut o leafă egală cu aceea a unui vătăjel, iar în anul curent nu i se dă absolut nimica în citare timp deplin de-a muri de foame în comuna Bîrzești“. Cîtă deosebire între această situație și între marea grijă pe care partidul, guvernul și întregul nostru popor muncitor o acordă astăzi tinerilor pedagogi care pășesc an de an în rîndurile marii armate a învățaturimii noastre. Oamenii muncii din învățământ nu vor uita niciodată greutățile prin care au trecut în anii regimului burghezo-moșieresc. învățătorii de atunci, după cum scria Eminescu, se simțeau „izolați în lucrarea și tendințele lor ca o frunză pe apă“. Luptînd pentru apărarea drepturilor învățătorilor, Eminescu manifesta în același timp o înaltă exigență față de ei. „Asupra unui învățător — scria el — nu trebue să atîrne nici măcar pretextul unei desconsiderări din partea concetățenilor și a școlarilor săi“. In caietele sale el își nota care învățători trebue „privegheați“ în special, pentru ca dau „instrucție proastă“. Cînd se iveau abateri din partea unor învățători, Eminescu numea o comisie formată tot din învățători, ca să cerceteze cazul. Așa a procedat în cazul învățătorului din Șipote, care ținea școala închisă și care, în complicitate cu primarul, își însușise bunurile școlii. In timpul inspecțiilor, Eminescu dădea serioase îndrumări pedagogice cadrelor didactice. El urmărea în special ca învățămîntul să asigure „priceperea obiectelor predate“ și nu „memorarea de regule abstracte și de cuvinte“. In multe procese verbale el a lăsat indicații valoroase în vederea asigurării caracterului conștient și activ al învățământului. „Copiii să nu învețe nimic pe de rost, ce n’au priceput pe deplin’“ — iată ideea pedagogică centrală a revizorului școlar Mihai Eminescu. Preocupat de ridicarea nivelului învățătorilor, Eminescu nu se mulțumește cu îndrumările pe care le dă în procesele verbale ale inspecțiilor. El organizează conferințe și consfătuiri ale învățătorilor în jurul problemelor de metodică privitoare la predarea diferitelor obiecte. La aceste consfătuiri au ținut prelegeri cei mai buni profesori și învățători. După cum arată însuși Eminescu, îndrumările în legătură cu „metodul de a învăța pe copii citirea și scrierea“ au fost date de Ion Creangă, pe atunci învățător într’o mahala a Iașilor. Deosebit de interesante sunt paginile în care M. Eminescu analizează cauzele frecvenței scăzute — problemă pe care ministerul reacționar al învățământului pretindea că o va rezolva prin avertismente și amenzi date părinților. „Oamenii își vînd munca lor și a copiilor pe ani întregi, devenind astfel mult mai rău decât dacă ar fi rămas iobagi... In acest mijloc social obligativitatea învățămîntului primar e curată iluzie. Avertismentele rămîn hârtii, amendele o ficțiune, frecventarea școalelor peste putință... Prin urmare, cauza rărei frecventări nu este aversiunea poporului nostru contra școalei, ci sărăcia“. Aceasta era realitatea pe care o întîlnea Eminescu și el nu se temea s-o prezinte fățiș. O asemenea activitate nu putea lăsa nepăsătoare autoritățile puse în slujba claselor exploatatoare. Asupra aprigului revizor încep să se abată persecuții din ce în ce mai grele. Furia primarilor și a prefecților demascați de el nu mai cunoștea margini. Prefectul de Vaslui refuză să asculte cuvântul lui în legătură cu reorganizarea școlilor. Prefectul de Iași trimite ministerului un raport cu conținut mincinos, după care revizorul nu și-ar face datoria. La adresa amenințătoare a ministerului, Eminescu a răspuns cu multă demnitate, dar și cu ascuțită ironie, descriind felul în care, în ciuda greutăților, își ducea munca pentru îmbunătățirea situației școlilor. Dar concluziile la care ajungea revizorul școlar Mihai Eminescu, străbătând neîncetat satele, deveneau din ce în ce mai periculoase pentru guvernanții reacționari. El scria : „Pretutindene frecventă mică și vicurie administrativă mare, pretutindene sărăcia muncitorului agricol, mortalitatea adesea înspăimîntătoare, greutățile publice și angajamentele de muncă născute din aceste greutăți aproape insuportabile“. Cel care făcea asemenea observații nu mai putea fi tolerat într’o funcție de stat. Și astfel, La 1 iunie 1876, Mihai Eminescu fu destituit din postul de inspector. Nuai un am ocupase acest post, dar prim activitatea depusă a trasat o dîră de neșters în istoria învățământului nostru. Destituirea a însemnat pentru Eminescu o grea lovitură. El iubise profund munca de îndrumător al învățătorilor. Câteva zile mai tîrziu, la 8 iunie 1876, el scrie: „Canalia liberală a nimicit ideile ce mi le făcusem despre viață. De acum, rămas fără o poziție materială asigurată, purtînd lovitura morală ca o rană... voi fi nevoit să reiau toiagul pribegiei“. Curând după destituire, Eminescu citește raportul anual al prefectului de Vaslui, raport în care informațiile despre învățămînt erau prezentate trunchiat. Cuprins de indignare, fostul revizor scrie : „Mă oblig eu ca astăzi, când nu mai sunt revizor și nici nu am la dispoziție asemenea tablouri, să-i comunic pe de rost d-iul prefect școalele, învățătorii, învățătura cîtă o au aceștia, numărul copiilor, prevederile bugetelor comunale etc.“. Și subliniind nepăsarea administrației față de școli, el trage concluzia : „Părinți mizeri..., copii goi și bolnavi, administratori superficiali, toate acestea îngreuiate prin creșterea impozitelor, nu simt condițiuni normale pentru școli bune“. Și anii s’au scurs, ani de mizerie și de suferințe pentru poetul care n’avea altă vină decît că își iubea fierbinte poporul. In 1884, pe cînd era bolnav, îl vizitează prietenul și admiratorul său Al. Vlahuță. In urma acestei vizite, Vlahuță îi scrie lui Maiorescu : „Am văzut pe Eminescu... Grozav ’1 turbură și’i demoralizează lipsa de ocupație... S’ar trage inima la Un post de revizor. Grăbiți a’l numi undeva. Altfel ’l pierdem, fără nădejde de ’întoarcere". Așadar, Eminescu nu-și uitase nici după atâția ani munca de revizor. „Atotputernicul“ Maiorescu, care în acel timp oferea posturi gras plătite reacționarului herbartian V. Gr. Borgovanu, nu a făcut însă nimic pentru Eminescu. Cîteva luni mai târziu îl găsim pe poet suplinind catedrele de geografie și statistică la școala comercială din Iași, cu regretul că i s-a refuzat catedra de istorie pentru care era mai bine pregătit și care-l interesa mai mult. Au urmat apoi ultimii ani din viața tragică a poetului. La moartea lui, sora sa constată cu nemărginită tristețe că în lumea cea nedreaptă, în care „unii se resfață în lueș’“, „Moartea lui Mihai... provine numai din sărăcie“. k Apusă este astăzi, în țara noastră, vremea în care un inspector școlar putea fi alungat de la postul său numai pentru că era cinstit, în care un profesor bine pregătit se stingea în mizerie înainte de a fi căpătat catedra dorită, în care destinele școlii erau conduse de reprezentanții claselor exploatatoare. Sub conducerea partidului și cu ajutorul neprecupețit al Uniunii Sovietice, noi am creat în anii regimului de democrație populară o școală nouă, pusă în slujba intereselor poporului, muncitor. In satele pe care le străbatea acum trei sferturi de veac revizorul școlar Mihai Eminescu, ca și în toate colțurile țării, azi sunt cuprinși în învățământ toți copiii de vârstă școlară, iar învățătorii nu mai sunt „izolați ca o frunză pe apă“, ci simt continuu ajutorul și îndrumarea partidului și guvernului. Multe din învățăturile pedagogice cuprinse în procesele verbale și rapoartele de revizor școlar ale lui Mihai Eminescu păstrează o mare valoare până astăzi. Ele reprezintă pagini din cele mai însemnate ale istoriei pedagogiei romînești. Din păcate, această comoară nu a fost pusă pînă acum la îndemâna cadrelor noastre didactice. Dacă operele literare ale lui Mihai Eminescu au apărut în ultimii ani în mai multe ediții, cu regret constatăm că însemnările sale cu caracter pedagogic nu au fost încă publicate. Este necesar ca operele pedagogiei progresiste pe care burghezia urmărea în mod conștient să le acopere cu vălul uitării, să fie astăzi redate poporului. Socotim că este o datorie de onoare pentru Editura de Stat Didactică și Pedagogică să publice o culegere a proceselor verbale și a rapoartelor de revizor școlar ale lui M. Eminescu — aflate acum în Biblioteca Academiei R.P.R., la Arhivele Statului din București și Iași, la Uniunea Scriitorilor etc. O asemenea culegere ar reprezenta o expresie a recunoștinței noastre fată de marele scriitor și un ajutor practic de cea mai mare valoare pentru munca instructiveducativă a pedagogilor noștri. M. ȘTEFANESCU Răsfoind manuscrisele lui Mihai Eminescu