Gazeta Învățământului, 1953 (Anul 5, nr. 196-247)

1953-11-28 / nr. 243

GAZETA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI Să luptăm pentru un înalt nivel de pregătire a elevilor Despre temele date acasă Studiul individual al elevilor este o condiție princ­ipală pentru însușirea te­meinică a oricărei discipline, a cunoștin­țelor și deprinderilor din orice ramură a științei sau a tehnicii. Fiecare lecție sau sistem de lecții treime să fie o prezenta­re sistematică și metodică a­ cunoștințe­lor, trebue să clarifice chestiunile spinoa­se, să fie călăuza pentru munca elevu­lui, dar în niciun caz nu trebue să con­­stitue singura formă folosită de acesta pentru însușirea cunoștințelor, pentru formarea deprinderilor, îndrumarea elevilor pe calea studiului individual se face tot de către școală, prin organizarea în mod sistematic muncii de acasă a acestora și, în primul a rând, prin preocuparea permanentă a pro­fesorilor pentru tem­ele date acasă. Pedagogia sovietică ne arată că, prin fiecare temă dată acasă, profesorul trebue să urmărească adîncirea cunoștințelor căpătate în clasă, lărgirea lor, repetarea unor cunoștințe însușite anterior, precum și căpătarea deprinderilor practice lega­te de tema respectivă, deprinderi care se formează mai bine prin muncă individu­ală. Problema temelor date pentru acasă, este deosebit de importantă pentru stu­diul limbii și al literaturii române. însu­șirea acestor discipline se bazează într’o mare­ măsură pe lectura bogată în afara clasei, pe deprinderile de compunere, de redactare corectă din punct de vedere al compoziției, ortografiei și al punctuației. Temele date acasă la limba și literatura romina cer, cu cît clasa este mai mare, o contribuție mai activă din partea ele­vilor. Dar pentru a îndeplini cu succes aceste derințe, elevul trebue să fie pregătit temei­nic în școală, începînd chiar din clasele mici, prin însăși desfășurarea lecției, prin lămuririle date de profesor în momentul anunțării temei pentru acasă sau, în cazul unor teme mai grele, prin efectuarea în prealabil a unor teme asemănătoare în clasă, sub directa îndrumare și suprave­ghere a profesorului. Folosind experiența școlii sovietice și lu­­crînd cu rîvnă pentru îmbunătățirea rezul­tatelor muncii la disciplina lor, mulți pro­fesori de limba romînă­ din școlile noastre au reușit să aplice metode juste, făcîndu-i pe elevi să obțină succese din ce în ce mai mari în îndeplinirea temelor date pen­tru acasă. Iată, de pildă, cum au fost pregătite pen­tru efectuarea unei analize gramaticale eleveie a anului I B de la școala pedagogică de învățătoare din Orașul Stalin. După terminarea­ predării pronumelui, a fost programată o lecție de muncă independen­tă. Recapitulînd cu elevele felurile pronu­melor și modificările suferite de acestea din funcție de persoană, număr, gen, caz­, tovarășa profesoară a fixat pe tablă sche­ma analizei tuturor felurilor de pronume. Această schemă cuprindea următoarele ru­brici: pronumele sau adjectivul; felul; for­ma; funcția morfologică; persoana; numă­rul; genul; cazul; ce substantiv înlocuiește. Apoi profesoara a dictat un text și a ana­lizat împreună cu elevele primele două pronume din acest text. După aceea, a cerut elevelor să continue singure ana­­­liza în clasă. După 15 minute a început corectarea temelor în colectiv. Astfel tovarășa profesoară le învață pe eleve să lucreze sistematic, ordonat, să fie preocupate de a da răspuns tuturor problemelor ridicate de analiza morfologi­că a părților de vorbire. Temele la gramatică de tipul: „căutați în textele literare cunoscute sau formulați exemple de propoziții cu ... (substantive proprii, pronume personale, locuțiuni ver­bale, atribute, complemente etc.)“, se pot efectua mai ușor, dar se controlează mai greu de către profesor. De aceea este bine ca profesorul să ceară elevilor, în ora ur­mătoare, să ilustreze oral regulile și de­finițiile gramaticale învățate, cu exem­plele pe care le-au pregătit în caietele lor. In felul acesta se face un control mai se­rios al temei date acasă. Pentru pregătirea temelor la lectura lite­rară în clasele V—VII sau la literatură în clasele VIII—XI munca este și mai grea, necesită exerciții îndelungate din par­tea elevilor și multă perseverență din par­tea profesorului. Elevii nu pot învăța din­­tr’odată să facă compuneri pe o temă a­­numită de literatură și compuneri cu ca­racter creator. Aceste deprinderi trebue formate dealungul primilor șapte ani de studiu al limbii române. La clasele I—IV programa prevede ore speciale de expu­nere și compunere, iar la clasele V—VIi, metodica ne indică diferitele lucrări pe care trebue să le facă elevii în legătură cu textele literare citite, pentru căpă­tarea deprinderii de a expune și de a face diferite compuneri: alcătuirea unui plan simplu și a unui plan dezvoltat, re­producerea apropiată de text, reproduce­rea artistică etc. Pentru a asigura reușita unei compu­neri, profesorul trebue să-i îndrume pe e­­levi în munca lor independentă, dîndu-le în acelaș timp posibilitatea să-și aducă contribuția lor personală. O bună pregătire a compunerii s-a realizat, de exemplu, la clasa a VI-a a școlii de băieți nr. 50 din București, cu privire la Nicolae Bălcescu. Pentru ca exemplul luminos al vieții lui Bălcescu, al dragostei lui pentru patrie, să rămînă cît mai viu în inimile elevilor, profesoara de limba romînă le-a propus să facă o compunere pe baza următoarelor întrebări, pe care le-­a scris pe tablă: 1. Cînd a trăit, unde a învățat și ce fel de elev a fost Bălcescu ? (Citați din „Nicu Bălcescu“ de I. Ghica). 2. Cum și-a ară­tat el dragostea față de patrie și popor în prima tinerețe? (Povestiți întîmplarea din armată). 3. Care sunt primele opere ale lui Bălcescu și ce aduce el nou în scrie­rea istoriei? (Folosiți citatul, istoria „nu este biografia stăpînilor“) etc. După cum se poate vedea, profesoara a dat elevilor indicații amănunțite privind folosirea materialului pe care ei l-au cu­noscut cu prilejul lecții­or anterioare. Ast­fel ajutați, elevii au putut face compuneri bune, pline de conținut, au putut să utili­zeze în lucrările lor cele învățate la școală ori aflate din lectura în afara clasei. Nu numai pregătirea temelor pentru a­­casă, ci și controlul acestora are o impor­tanță deosebită. Controlul temelor date a­­casă și, îndeosebi, al celor scrise, constitue pentru profesor o activitate care cere mult timp și multă atenție. Pentru elevi, ea în­seamnă asigurarea unui ajutor de care nu se pot lipsi. Profesorul de limba și literatura romînă, care urmărește în mod special formarea și cultivarea deprinderilor de exprimare ora­lă și scrisă ale elevilor, trebue să planifice cu multă grijă lucrările scrise ale acestora pe fiecare pătrar și apoi pe săptămînă, și totodată să fixeze volumul fiecărei lu­crări. Profesorul trebue să-și dea seama de timpul necesar elevului pentru efectu­area unei lucrări de literatură și, pentru­ca ajutorul să fie cît mai eficace, pe lîngă indicațiile date asupra planului și a biblio­grafiei este bine să precizeze și numărul aproximativ de pagini al lucrării. Acest din urmă procedeu îi va obliga pe elevi să renunțe la fraze lungi și inutile. Pentru a putea controla efectiv caietele elevilor săi, profesorul de literatură trebue să-și planifice în așa fel activitatea, în­cît să poată lua săptămînal acasă un număr de aproximativ 10—12 caiete pe care să le corecteze Avîndu-se în vedere faptul că la clasele VIII—XI majoritatea temelor de literatură sunt mai întinse, numărul lor­ nu trebue să fie prea mare- cel mu­lt două lucrări cu caracter mai amplu pe pătrar, împletind metoda corectării caietelor aca­să cu cea a corectării în clasă, profesorul poate cunoaște permanent calitatea lucră­rilor scrise efectuate de toți elevii săi. O bună metodă de controlare a temelor date pentru acasă s-a folosit la clasa a Xl-a , de la școala medie nr. 1 de băieți din Capitală. Elevii au avut de făcut lucrarea „1907 în literatură“, după un­ plan dat cu câteva săptămîni înainte, care cuprindea cinci puncte importante: 1) Caracterizarea situației economice, politice și sociale din țară în preajma anului 1907. 2) 1907, ecou al revoluției ruse din 1905. 3) Cauzele răs­coalelor țărănești din 1907. 4) Răscoalele din 1907 oglindite în literatura epocii și în cea de până la 23 august 1944. 5) Răs­coalele din 1907 în literatura de după 23 august 1944. In ora de cercetare a lucrări­lor, profesorul a cerut pe rînd, unui număr de cinci elevi, să citească dezvoltarea a cite unui punct din lucrarea lor. In acelaș timp, elevii din bancă au ascultat cele citite și s‘au pregătit să facă observațiile necesare. S’a discutat apoi conținutul de idei al lu­crărilor, calitatea redactării lor (clarita­tea expunerii, respectarea regulilor topicii limbii, utilizarea justă a vocabularului). Profesorul a subliniat părțile pozitive ale lucrării, în special folosirea unei bibliogra­fii mai ample, a unor citate, contribuția personală a elevilor și a insistat asupra greșelilor de ortografie și punctuație, de neîngăduit unor elevi din clasa a XI-a.­­El a urmărit ortografia și punctuația pe caie­tele elevilor, în timp ce aceștia citeau). Pe baza acestui sistem de corectare în clasă, toți elevii și-au dat seama de felul cum trebuia să lucreze, iar profesorul a reușit să cunoască și să noteze, atît pen­tru cunoștințele de literatură, cît și pentru cele de limbă, cel puțin cinci elevi, fără să mai socotim că o serie de elevi au participat din bancă la discuțiile în legătu­ră cu conținutul și cu forma lucrărilor. Condiția principală pentru obținerea u­­nor rezultate pozitive în îndrumarea ele­vilor pentru efectuarea temelor date pen­tru acasă și în controlul acestora este pre­ocuparea permanentă a profesorului de a-și îmbunătăți munca, de a-și înoi me­todele și procedeele, de a folosi ex­periența școlii și a pedagogiei so­vietice, precum și experiența cadrelor noas­tre fruntașe. Problema unei cît mai bune pregătiri a elevilor pentru îndeplinirea te­melor date acasă, ca și problema bunei or­ganizări a controlului acestor teme trebue să constitue unul din punctele principale ale discuțiilor din cadrul ședințelor consi­liilor pedagogice, al cercurilor pedagogice și al consfătuirilor raionale, pentru a se putea face într’adevăr din această activi­tate un mijloc puternic de ridicare a nive­lului la învățătură al elevilor noștri. C. CHIOSA La un cabinet metodic , Cabinetul metodic din raionul Nă­­săud desfășoară o activitate vie și mul­tilaterală. Acest cabinet pune la dispozi­ția cadrelor didactice o bibliotecă cuprin­­zînd volume de ideologie, pedagogie și literatură. De asemenea, în cadrul cabine­tului s-a organizat o expoziție perma­nentă de material didactic. Cadrele didactice găsesc la cabinetul metodic trei colecții documentare. Ast­fel, colecția întitulată „U.R.S.S. ne înva­ță“ cuprinde numeroase materiale pri­vitoare la experiența școlii sovietice, iar colecțiile „învățătorul fruntaș“ și „Școa­la fruntașă pe raion“ popularizează me­todele bune folosite în școlile noastre. Cabinetul metodic redactează o ga­zetă de perete care apare din două în două săptămîni, ilustrînd muncii pe care o desfășoară rezultatele cabinetul atît la centru cît și pe teren. Pentru a veni în ajutorul pedagogilor tineri, cabinetul organizează regulat lec­ții deschise. Deasemenea, cabinetul me­­todic organizează ședințe de instructaj, urmate de seminarii la care participă toa­te cadrele didactice din raion. Metodiștii care lucrează în cadrul cabinetului dau cadrelor didactice consultații cu privire la diferite probleme de metodică, la munca educativă etc. Prin toate acestea, cabinetul din Năsăud contribuie efectiv la metodic bunul mers al muncii didactice din raion. Cercurile pedagogice și-au început activitatea Cabinetul pedagogic de pe lîngă sec­ția de învățăm­înt a sfatului popular al Capitalei a organizat în orașul București 202 cercuri pedagogice, care cuprind toate cadrele didactice — educatoare, în­vățători și profesori. Pentru ca referatele care se țin în ca­drul cercurilor să aibă un conținut cît mai bogat, cabinetul pedagogic organi­zează cu responsabilii cercurilor pedago­gice și cu referenții ședințe lunare de in­structaj, în care metodiștii cabinetului dau îndrumări în legătură cu planurile refera­telor. In anul școlar trecut cercurile peda­gogice din Capitală au desfășurat o acti­vitate bogată. La multe cercuri s’au ținut referate interesante. Astfel, s’au expus referate ca „Însemnătatea unei citiri co­recte, curente, conștiente ș­i expresive­“ la cercul pedagogic al învățătorilor care pre­dau la clasa a I1-a, „Preîmtîmpinarea in­succeselor la învățătură“ la cercul peda­gogic al învățători­lor care predau la clasa a IV-a etc. Pentru a ajuta profesorilor de geogra­fie să organizeze bine excursiile cu ele­vii, cercul pedagogic al profesorilor de geografie din raionul Stalin a organizat trei excursii: la Copăceni, la Colentina și la Snagov. Aceste excursii au fost studiate în toate amănuntele , precizin­­du-se scopul și tematica lor. Nu toate cercurile pedagogice din Bu­curești au fost însă la înălțimea sarcini­lor. In unele locuri, responsabilii cercu­rilor nu au reușit să antreneze toate ca­drele didactice într'o activitate susținută. De exemplu, la cercul pedagogic al pro­fesorilor de matematică din raionul 23 August, condus de tov. Clara Moroianu, participarea cadrelor didactice la refe­rate și discuții a fost foarte slabă. Cabi­netul pedagogic orășenesc și secțiile de învățăm­înt raionale nu au controlat toate cercurile pedagogice î­n munca lor. Cu toate aceste lipsuri, cercurile peda­gogice au fost de un real sprijin pentru activitatea cadrelor didactice. Experiența anilor trecuți, discuțiile din cadrul consfătuirilor raionale și, mai a­­les, instructajul cu toți metodiștii cabi­netelor pedagogice din țară, care au a­­vut loc la Institutul de perfecționare a cadrelor didactice între 5—20 octombrie a.c., au arătat mai limpede căile pentru îmbunătățirea muncii cercurilor pedago­gice în acest an școlar. Astfel, programele de activitate ale cercurilor sunt mai strâns legate de problemele actuale ale învăță­­mintului nostru. Ele urmăresc ridicarea continuă a nivelului ideologic și științi­fic al predării și răspîndirea celei mai bune experiențe. Mergînd pe această linie, activitatea cercurilor pedagogice ale profesorilor de limba romînă a înregistrat încă de la în­ceput progrese simțitoare fată de situația din anul trecut. Astfel, la cercul profe­sorilor de limba romînă din școlile pe­dagogice se discută probleme legate de specificul muncii metodice din aceste școli (predarea literaturii pentru copii, orga­nizarea și îndrumarea lecturii în afară de clasă etc.). încă de la primele ședințe atît­­ în referate cît și în discuții s-au folo­sit numeroase exemple concrete, s-a ex­pus experiența pozitivă a cadrelor. De cu­rînd a avut loc și prima ședință a cercului profesorilor de matematică din raionul 23 August. Ordinea de zi a cu­prins programarea referatelor pe anul școlar 1953/1954, prezentarea actualită­ților științifice și expunerea referatului „Metodica predării capitolului despre nu­merele iraționale și ecuațiile iraționale“. La discuții au participat toți membrii cercului. La referatul prezentat în ședința cercu­lui profesorilor de limba romînă din ra­ionul Stalin, însă, discuțiile pe marginea referatului au atins în mod teoretic pro­blema tratată și s-au referit mai puțin la aspectele concrete ale predării. Ținînd seama de succesele și lipsurile din primele ședințe ținute în acest an școlar, munca cercurilor pedagogice, con­trolată și îndrumată de secțiile raionale de învățăm­înt și de cabinetul pedagogic, trebuie să contribuie simțitor la ridicarea nivelului profesional al cadrelor noastre didactice. Pag. 3 Unele rezultate ale primului pătrar La sfârșitul pătrarului I, rezultatele obtinute în însușirea cunoștințelor de ma­tematică de către elevele școlii medii nr.­­6 din București sunt diferite. In unele clase, cum sunt a X-a A și a XI-a A, s’au obținut rezultate bune. Nicio elevă din clasa a X-a A, clasă fruntașă pe școală, nu are la geometrie mai puțin de 3. Toate cele­ 46 de eleve din clasa a XI-a A au note de trecere la algebră. Aceste rezultate bune s’au obținut în primul rînd datorită faptului că majori­tatea­ cadrelor didactice, în frunte cu di­rectoarea școlii, s’au preocupat serios de prevenirea rămînerii­ în urmă la învățătu­ră a elevelor. Această problemă a fost discutată pe larg în cadrul ședinței con­­siliului pedagogic de la începutul anului școlar, ședință în care s’au luat o serie de măsuri concrete în acest scop. Meritul deosebit al dirigintelor claselor a X-a și a XI-a constă în faptul că au perseverat cu grijă în aplicarea aces­tor măsuri. Colaborînd cu toți profesorii claselor res­pective, ele au stabilit un program co­mun de ajutorare a elevelor care aveau la începutul anului anumite lipsuri în cu­noștințele lor. Astfel, s-a hotărît ca la în­­ceputul anului școlar să se dea lucrări d­e control pe baza cărora­­ profesoarele să-și dea seama în ce măsură stăpînesc elevele materia predată anul trecut. Por­nind de la rezultatele constatate cu acest prilej, profesoarele au ajutat pe fiecare elevă în parte sau grupuri de eleve care aveau deficiențe comune. Elevelor cu lip­suri în cunoștințe li s-au dat teme indivi­duale, menite să le ajute tocmai în di­recția lipsurilor lor, și au fost ascultate mai des în cadrul lecțiilor. Aceste măsuri însă, nu au fost ralizate pe întreaga școală. De aceea gene­re­zultatele obținute la matematică în alte clase sunt mai slabe. Mai grea este si­tuația la clasele a VllI-a. Aici, rezultatele slabe se datoresc în mare parte muncii lipsite de simțul răspunderii, pe care încă o mai duc unele cadre didactice care lu­crează la clasele V—VII și care dau note de trecere și promovează elevi fără să fie convinse că acești elevi corespund cerin­țelor programelor școlare. Numărul mare de note slabe la aceste clase se explică, însă, și prin lipsurile pe care le au profesorii și diriguiții care lu­crează la clasele a VIII-a. In general, ca­drele didactice care predau la aceste clase și-au dat seama că la clasele a VIII-a tre­bue luate măsuri mai serioase. Conducerea școlii a organizat o ședință cu toți pe­dagogii care lucrează la clasele a VIII-a. In cadrul acestei ședințe, tovarășa profe­­soară Roth Maria a propus ca toate profe­soarele, pe lîngă alte măsuri, să arate elevelor cum să învețe la materia respec­­tivă. Pe baza observațiilor culese din corectarea lucrărilor de control date la începutul anului la­ matematică, la lim­ba romînă și la limba rusă, multe eleve au fost ajutate în mod individual. Ajuta­­rea acestor eleve nu a fost organizată în­că de la începutul pătrarului și nu s-a desfășurat pe baza unui plan întocmit cu grijă, ci în mod sporadic. Unele dintre cadrele didactice care predau la clasa a VIII-a nu au apreciat just și nu au notat cu obiectivitate cu­noștințele elevelor. Mai sunt încă în școală profesoare care consideră că la începutul anului trebue date note mici pentru a stimula elevele. Tovarășa Matei Elena, de exemplu, care predă matematica clasa a VIII-a A, la începutul anului șco­la lar dă note mari cu foarte mare greutate, neglijînd prin aceasta caracterul educativ al notei, influența pe care aceasta o exer­cită asupra elevului. Unele dintre profesoarele școlii nu au înțeles încă importanța deosebită pe care o are noul sistem de notare introdus în școlile noastre, sistem care, tocmai prin faptul că are mai puține note, dă posibi­litatea atît învățătorilor și profesorilor, cît și elevilor și părinților lor să cunoas­că și să delimiteze mai bine cerințele co­respunzătoare fiecărei note. Astfel, to­varășele Matei Elena și Kinski reta mai folosesc încă plusurile și Marga­mi­nusurile. La lucrarea scrisă de algebră de la clasa a VIII-a A, de exemplu, note sunt însoțite de plusuri și 9 de mi­­­nusuri. Oare au fost elevii ajutați prin aceste plusuri și minusuri să-și cunoască mai bine nivelul cunoștințelor? Ce deo­sebire poate fi de pildă, între elev care a luat nota 1 și unul care nu primit 1 minus, dacă nota 1 arată necu­n­noașterea totală a temei respective? A­­ceste plusuri și minusuri arată că und profesori, neînțelegînd restul reducerii numărului de note în sistemul de notare, aplică vechile criterii de apreciere, mă­rind numărul notelor de la 5 la 15. Con­ducerea școlii, profesoarele diriginte, ca și toate celelalte cadre didactice au da­toria de a combate aceste atitudini cu totul greșite din punct de vedere pedago­gic. Trebue combătută, de asemenea, și atitudinea de „indulgență“ pe care o mai manifestă unele profesoare. Aplicînd cu perseverență măsurile ini­țiate pentru ajutorarea elevelor cu lip­suri în cunoștințele lor, ajutînd în mod organizat aceste eleve și apreciind zi cu zi în mod just cunoștințele elevelor, se pot asigura condițiile creșterii nivelului activității în școală. L. DUMITRESCU Pentru o bună dezvoltare fizică a copiilor Organismul în creștere al copiilor cere o grijă deosebită pentru dezvoltarea nor­mală și în acelaș timp pentru călirea lui. In acest scop noi căutăm să creem­ în instituția noastră condiții higienice pen­tru desfășurarea activităților, ne îngri­jim să le formăm copiilor deprinderi hi­gienice, organizăm exerciții de gimnasti­că, activități în aer liber, plimbări. Acțiunile pe care le întreprind educa­toarele din instituțiile preșcolare sovie­tice, pe baza­­ îndrumărilor oamenilor de știință, sunt exemplul cel mai minu­nat de dragoste și grijă pentru co­pii, de pricepere pedagogică. Noi cău­tăm să­ urmăm în activitatea noastră de fiecare zi exemplu­­l lor plin de învăță­minte. Astfel, am organizat și noi pentru copiii din cele trei grupe băi de aer și băi de soare, în zilele călduroase. Facem cu copiii variate exerciții de gimnastică recomandate pentru vîrsta respectivă. Am învățat să întărim organismul copiilor făcîndu-i să stea cît mai mult timp la aer. Citind articolul semnat de E. V. Platonova — educatoare în orașul En­­­gels, regiunea Saratov — am învățat multe lucruri în legătură cu organizarea plimbărilor ca metodă de călire a orga­nismului copiilor. educatoarei sovietice. Aplicînd îndrumările noi organizăm a­­cum plimbări cu copiii în lunca Streiului, pe malul Mureșului, în parcul orașului. I-am învățat pe copii să iubească plimbă­rile în natură, i-am deprins cu o ședere îndelungată la aer pe vreme rece, i-am învățat să facă plimbări pe orice vreme, i-am făcut să simtă nevoia de a sta în aer curat. Am ținut desigur seama de sfatul medicului, de constituția fizică a copiilor. In planul nostru de activitate pentru lunile de iarnă sunt prevăzute, de ase­menea, activități cu copiii în curte și plimbări cu o durată mai scurtă; vom face cu copiii observări asupra iarna fe­nomenelor naturii (înghețul, căderea ză­pezii) vom organiza focuri cu zăpadă, săniuș etc. IOANA BOSCANEANU educatoare la grădinița de copii din Simeria Acel care răsfoiește, la biblioteca Acade­miei R.P.R., caietele­i manuscrise lăsate de cel mai mare poet al poporului nostru, Mihai Eminescu, se oprește uneori mirunt în fața unor fraze neașteptate. Pe unele pagini, ală­turi de un cântec bătrînesc, de cîteva doi­ne culese din popor, sau de strofele poeziilor sale, Eminescu notează : „Gramatica tre­­buește învățată nu­ pe de rost, ci prin dese exerciții orale și în scris“... „Matematica trebue să fie predată astfel, încît să aibă a face numai cu facultatea judecății"... „Copiii să nu învețe nimic în­­ mod mort și mecanic“... Ce caută asemenea observații, de mare in­teres pedagogic, printre nenumăratele frag­mente literare? Nu e greu de răspuns la a­­ceastă întrebare. Caietele­ manuscrise oglin­desc activitatea marelui scriitor în anii 1875- 1876, în perioada când a fost revizor școlar al județelor Iași și Vaslui. Cu cîte unul din aceste caiete, strîns sub haină pentru a-l feri de ploaie, de­ ninsoare sau de colb, co­linda Mihai Eminescu drumurile de țară, spre școlile atît de rare pe atunci. Valoroa­sele note pedagogice reprezintă ciornele pe baza cărora el redacta apoi procesele verbale de inspecție. Noaptea­­ poposind în vreo casă de țară, poetul deschidea același caiet și ore nesfârșite, la lumina opaițului, mînuia mă­iestrul său condei. Așa se explică faptul că, pe același caiet la care sunt șlefuite cu trudă strofele neui­tate ale „Luceafărului“ — întâlnim ciornele proceselor verbale de inspecție din Serbiceni și Tetoiești. De aceea, într’un registru volu­­minos, printre „cîntece de lume’’, apar note despre școlile din cătunele Brodoi sau Li­­pova. De aceea, printre poemele piesei patrio­tice în versuri „Bogdan Dragoș’“ (lucrare din păcate neterminată) — apar ciornele ra­poartelor de inspecție din comunele Stanca, Șipotele sau Andrieșeni. ■k Pentru cercetătorul vieții lui Eminescu apare limpede interesul pe care marele poet l-a purtat până la sfârșitul vieții sale pro­blemelor pedagogice. Una din dorințele sale cele mai puternice a fost aceea de a deveni profesor, educator al tinerei generații. „Creș­terea morală ai generațiunii tinere și a gene­­rațiunii ce va veni“ era socotită de Eminescu drept „misiunea oamenilor ce vor din a­­dîncul lor binele țării’“. La 1 iulie 1875, Mihai Eminescu este nu­mit revizor școlar. Guvernanții — și în spe­cial Titu Maloiresciu — mai sperau să facă din acest talentat tânăr de 25 ani o unealtă a scopurilor lor. El avea să le dovedească însă de îndată că s’au înșelat amarnic. In momentul numirii sale ca revizor, Emi­­nescu suplinea un număr de ore la „Institu­tul Academic“ și la școala normală din Iași. Intr'o scrisoare scrisă în acele zile, el arată ce l-a îndemnat să primească acest post: posibilitatea de a intra într’un contact mai strîns cu populația rurală, pentru a cu­noaște mai bine condițiile ei de viață, pre­cum și „marginile între cari ar fi cu putință a se lărgi sau a se adînci învățămîntul pri­mar“. Această scrisoare, datată 18 iunie 1875, constitue un document foarte impor­tant pentru înțelegerea țelurilor pe care și le-a propus marele nostru scriitor î­n munca sa de revizor școlar. N’a fost deloc ușoară această muncă, dusă de tînărul poet timp de un an. Dintr’o notă aflată la sfîrșitul unuia din caietele sale, vedem că nu avea nici măcar o odaie pen­tru cancelarie, în care să țină arhiva revizo­­ratului. Iar într’un raport către minister, el arată că, în calitatea lui de revizor, tre­bue să fie „curier, copist, registrator, ad­ministrator, examinator etc.’“ și „vecinic în călătorie" pe „minunatele căi de comunica­ție“ — cum spune el cu ironie. ..500-600 de hârtii vitrate, care trebuiesc rezolvate, apoi o mulțime de plângeri verbale, toate aces­tea îngreuiate încă prin lipsa de autoritate față cu primăriile și subprefecturile și pre­fecturile“. Chiar din ziua în care preia postul de re­vizor școlar, M. Eminescu își începe acti­vitatea cu seriozitatea căre-i era proprie. Ra­poartele, procesele verbale și diferitele sale note, redactate în această perioadă, nu ni-l arată niciodată ca pe un observator nepă­sător. Niciodată, în însemnările sale, el nu înregistrează realitatea existentă fără a lua atitudine. El califică­­ faptele, ia măsuri și urmărește­ cu dî­rzenie rezolvarea probleme­lor pe linia pe care a indicat-o. Primarii și notarii venali, subprefecții și prefecții și chiar conducătorii ministerului au văzut cu spaimă îndreptîndu-se spre ei săgețile criticii caus­tice a tânărului revizor. El ardea cu fierul roșu ceea ce era nedrept și greșit. In raportul de la sfârșitul anului 1875, el scrie: „Mai pretutindene am constatat cu părere de rău, că administrația comunală a fost neîngrijittoare față cu șco­alele, că re­parațiile localurilor sau nu se fac la vreme sau de fel, că legile învățătorilor se plătesc la tri-lumie...“ Asemenea lipsuri sunt foarte adesea sem­nalate în documentele rămase de la Mihai Eminescu. Cîte o notă scrisă în fugă avea rostul de a-i aminti că școala de fete de la Podul­ lung are localul umed, că școala din Prisăcami e o ruină, că în unele locuri șco­lile sunt acoperite cu rogoz prin care tre­ce ploaia iar în altele­­ lipsesc lemnele. Cu caustică ironie semnalează Eminescu situa­ția de la școala de fete din Vaslui unde, din cele 8 încăperi, 6 serveau drept locuință directoarei și numai două drept clase. Cu nespusă indignare constată că localul școlii din comuna Șipotele e ocupat de notar și că „­primarul își dă toate silințele ca să facă cu neputință funcționarea școlii“. Multe din­tre notele sale arată ce război crîncen a pur­tat Eminescu împotriva acestor „tirani ai comunelor“, cum îi numea el. Pe pagina unuia dintre caietele-manuscri­­se ale lui Eminescu întîlnim note cu privire la salariile primarilor, notarilor, percepto­rilor — comparativ cu salariile învățători­lor. Din aceste note, rezultă că învățătorul primea un salariu de 5 ori mai mic decît al primarului. Aceste cifre i-au servit lui Eminescu la redactarea unei adrese docu­mentate, prin care dovedea că bugetul anual a două școli, cuprinzind salarii, încălzire, chirie, mobilier, întreținere, reparații etc. se ridică la 1500 lei, în timp ce un singur primar câștigă în mod oficial 2400 lei. „Va să zică întreținerea a două școli din comu­nă e mai puțin importantă decît existența unui domn primar“ constata el. Ca revizor școlar, Mihai Eminescu a lup­tat cu hotărâre ,pentru drepturile învăță­torilor. El îi silea pe primari să plătească salariile învățătorilor — în unele cazuri ne­plătite de 10 luni. In numeroase cazuri © 1 a luat apărarea învățătorilor persecutați de primari sau­ prefecți. Cît de tristă era pe atunci situația ab­solvenților școlii normale, ne dezvăluie Emi­­nescu într’o adresă scrisă — după cum spu­ne chiar el — „cu durere“. Este vorba de „Nicolae Habra, normalistul cel mai bun care a eșit la finele anului­­ școlar 1874-75 și pentru care am aflat că în bugetul co­munei pe anul viitor i s’a prevăzut o leafă egală cu aceea a unui vătăjel, iar în anul curent nu i se dă absolut nimica în cit­are timp deplin de-a muri de foame în co­muna Bîrzești“. Cîtă deosebire între această situație și între marea grijă pe care partidul, guvernul și întregul nostru popor muncitor o acordă astăzi tinerilor pedagogi care pă­șesc an de an în rîndu­rile marii armate a învățaturimii noastre. Oamenii muncii din învățământ nu vor uita niciodată greutățile prin care au trecut în anii regimului bur­­ghezo-moșieresc. învățătorii de atunci, după cum scria Eminescu, se simțeau „izolați în lucrarea și tendințele lor ca o frunză pe apă“. Luptînd pentru apărarea drepturilor în­vățătorilor, Eminescu manifesta în același timp o înaltă exigență față de ei. „Asupra unui învățător — scria el — nu trebue să atîrne nici măcar pretextul unei desconsi­derări din partea concetățenilor și a școla­rilor săi“. In caietele sale el își nota care învățători trebue „privegheați“ în special, pentru ca dau „instrucție proastă­“. Cînd se iveau abateri din partea unor învățători, Emin­escu numea o comisie formată tot din învățători, ca să cerceteze cazul. Așa a pro­cedat în cazul învățătorului din Șipote, care ținea școala închisă și care,­ în complicitate cu primarul, își însușise bunurile școlii. In timpul inspecțiilor, Eminescu dădea serioase îndrumări pedagogice cadrelor di­dactice. El urmărea în special ca învăță­­mîntul să asigure „­priceperea obiectelor predate“ și nu „memorarea de regule abs­tracte și de cuvinte“. In multe procese ver­bale el a lăsat indicații valoroase în vede­rea asigurării caracterului conștient și ac­tiv al învățământului. „Copiii să nu învețe nimic pe de rost, ce n’au priceput pe de­plin’“ — iată ideea pedagogică centrală a revizorului școlar Mihai Eminescu. Preocupat de ridicarea nivelului învăță­torilor, Eminescu nu se mulțumește cu în­drumările pe care le dă în procesele verbale ale inspecțiilor. El organizează conferințe și consfătuiri ale învățătorilor î­n jurul problemelor de metodică privitoare la pre­darea diferitelor obiecte. La aceste consfă­tuiri au ținut prelegeri cei mai buni profe­sori și învățători. După cum arată însuși Eminescu, îndrumările în legătură cu „me­todul de a învăța pe copii citirea și scrie­rea“ au fost date de Ion Creangă, pe atunci învățător într’o mahala a Iașilor. Deosebit de interesante sunt paginile în care M. Eminescu analizează cauzele frec­venței scăzute — problemă pe care minis­terul reacționar al învățământului pretin­dea că o va rezolva prin avertismente și amenzi date părinților. „Oamenii își vînd munca lor și a copiilor pe ani întregi, de­venind astfel mult mai rău decât dacă ar fi rămas iobagi... In acest mijloc social obli­gativitatea învățămîntului primar e curată iluzie. Avertismentele rămîn hârtii, a­men­­dele o ficțiune, frecventarea școalelor peste putință... Prin urmare, cauza rărei frecven­tări nu este aversiunea poporului nostru contra școalei, ci sărăcia“. Aceasta era realitatea pe care o întîlnea Eminescu și el nu se temea s-o prezinte fățiș. O asemenea activitate nu putea lăsa ne­­păsătoare autoritățile puse în slujba clase­lor exploatatoare. Asupra aprigului revizor încep să se abată persecuții din­ ce în ce mai grele. Furia­­ prim­ari­lor și a prefecților demascați de el nu mai cunoștea margini. Prefectul de Vaslui refuză să asculte cu­vântul lui în legătură cu reorganizarea școlilor. Prefectul de Iași trimite ministe­rului un raport cu conținut mincinos, după care revizorul nu și-ar face datoria. La a­dresa amenințătoare a ministerului, Emi­­nescu a răspuns cu multă demnitate, dar și cu ascuțită ironie, descriind felul în care, în ciuda greutăților, își ducea munca pentru îmbunătățirea situației școlilor. Dar concluziile la care ajungea revizorul școlar Mihai Eminescu, străbătând neînce­tat satele, deveneau din ce în ce mai pe­riculoase pentru guvernanții reacționari. El scria : „Pretutindene frecventă mică și vicurie administrativă mare, pretutindene sărăcia muncitorului agricol, mortalitatea a­­desea înspăimîntătoare, greutățile publice și angajamentele de muncă născute din a­­ceste greutăți aproape insuportabile“. Cel care făcea asemenea observații nu mai putea fi tolerat într’o funcție de stat. Și astfel, La 1 iunie 1876, Mihai Eminescu fu desti­tuit din postul de inspector. Nu­­­ai un am ocupase acest post, dar prim activitatea de­pusă a trasat o dîră de neșters în istoria învățământului nostru. Destituirea a însemnat pentru Eminescu o grea lovitură. El iubise profund munca de îndrumător al învățătorilor. Câteva zile mai tîrziu, la 8 iunie 1876, el scrie: „Cana­lia liberală a nimicit ideile ce mi le făcusem despre viață. De acum, rămas fără o poziție materială asigurată, purtînd lovitura morală ca o rană... voi fi nevoit să reiau toiagul pribegiei“. Curând după destituire, Eminescu citește raportul anual al prefectului de Vaslui, ra­port în care informațiile despre învățăm­înt erau prezentate trunchiat. Cuprins de indig­nare, fostul revizor scrie : „Mă oblig eu ca astăzi, când nu mai sunt revizor și nici nu am la dispoziție asemenea tablouri, să-i co­munic pe de rost d-iul prefect școalele, în­vățătorii, învățătura cîtă o au aceștia, nu­mărul copiilor, prevederile bugetelor comu­nale etc.“. Și subliniind nepăsarea adminis­trației față de școli, el trage concluzia : „Pă­rinți mizeri..., copii goi și bolnavi, adminis­tratori superficiali, toate acestea îngreuiate prin creșterea impozitelor, nu sim­t condi­­țiuni normale pentru școli bune“. Și anii s’au scurs, ani de mizerie și de su­ferințe pentru poetul care n’avea altă vină decît că își iubea fierbinte poporul. In 1884, pe cînd era bolnav, îl vizitează prietenul și admiratorul său Al. Vlahuță. In urma acestei vizite, Vlahuță îi scrie lui Maiores­­cu : „Am văzut pe Eminescu... Grozav ’1 turbură și’i demoralizează lipsa de ocupa­ție... S’ar trage inima la Un post de revizor. Grăbiți a’l numi unde­va. Altfel ’l pierdem, fără nădejde de ’întoarcere". Așa­dar, Eminescu nu-și uitase nici după atâția ani munca de revizor. „Atotputerni­cul“ Maiorescu, care în acel timp oferea posturi gras plătite reacționarului herbartian V. Gr. Borgovanu, nu a făcut însă nimic pentru Eminescu. Cîteva luni mai târziu îl găsim pe poet suplinind catedrele de geo­grafie și statistică la școala comercială din Iași, cu regretul că i s-a refuzat catedra de istorie pentru care era mai bine pregătit și c­are-l interesa mai mult. Au urmat apoi ultimii ani din viața tra­gică a poetului. La moartea lui, sora sa constată cu nemărginită tristețe că în lu­mea cea nedreaptă, în care „unii se resfață în lueș’“, „Moartea lui Mihai... provine nu­mai din sărăcie“. k Apusă este astăzi, în țara noastră, vre­mea în care un inspector școlar putea fi a­­lungat de la postul său numai pentru că era cinstit, în care un profesor bine pregătit se stingea în mizerie înainte de a fi căpătat ca­tedra dorită, în care destinele școlii erau conduse de reprezentanții claselor exploata­toare. Sub conducerea partidului și cu aju­torul neprecupețit al Uniunii Sovietice, noi am creat în anii regimului de democrație populară o școală nouă, pusă în slujba in­tereselor poporului, muncitor. In satele pe care le străbatea acum trei sferturi de veac revizorul școlar Mihai Eminescu, ca și în toate colțurile țării, azi sunt cuprinși în învățământ toți copiii de vârstă școlară, iar învățătorii nu mai sunt „izolați ca o frunză pe apă“, ci simt continuu ajutorul și îndru­marea partidului și guvernului. Multe din învățăturile pedagogice cu­prinse în procesele verbale și rapoartele de revizor școlar ale lui Mihai Eminescu păs­trează o mare valoare până astăzi. Ele re­prezintă pagini din cele mai însemnate ale istoriei pedagogiei romînești. Din păcate, această comoară nu a fost pusă pînă acum la îndemâna cadrelor noas­tre didactice. Dacă operele literare ale lui Mihai Eminescu au apărut în ultimii ani în mai multe ediții, cu regret constatăm că însemnările sale cu caracter pedagogic nu au fost încă publicate. Este necesar ca ope­rele pedagogiei progresiste pe care burghe­zia urmărea în mod conștient să le acopere cu vălul uitării, să fie astăzi redate poporu­lui. Socotim că este o datorie de onoare pentru Editura de Stat Didactică și Peda­gogică să publice o­­ culegere a proceselor verbale și a rapoartelor de revizor școlar ale lui M. Eminescu — aflate acum în­ Bibliote­ca Academiei R.P.R., la Arhivele Statului din București și Iași, la Uniunea Scriitori­lor etc. O asemenea culegere ar reprezenta o expresie a recunoștinței noastre fată de marele scriitor și un ajutor practic de cea mai mare valoare pentru munca instructiv­­educativă a­ pedagogilor noștri. M. ȘTEFANESCU Răsfoind manuscrisele lui Mihai Eminescu

Next