Gazeta literară, ianuarie-iunie 1958 (Anul 5, nr. 1-26)
1958-01-02 / nr. 1
8 La o întâlnire a scriitorilor arabi CAIRO — decembrie 1957. — Trebuie să participaţi la congresul nostru, al scriitorilor arabi, — mi-a spus Mohamed Mandur, critic literar şi redactorul revistei „Al Chark“ („Orientul“). Nu este un congres obişnuit, la care scriitorii se adună ca să discute problemele lor. E o adeziune la lupta pentru independenţă a popoarelor arabe, la care scriitorii se organizează într-un singur front. Am participat la două şedinţe şi mi-am dat seama că scriitorii din ţările arabe sunt un detaşament care vrea să se situeze în primele rînduri ale luptei naţionale. Acest lucru a reieşit limpede din hotărîrile adoptate la închiderea dezbaterilor la care au participat peste 200 delegaţi din El Bahrein, Siria, Egipt, Sudan, Arabia Saudită, Irak, Maroc, Yemen, Tunisia, Kuweit, Libia. Iordania s-a scuzat că nu poate participa. Ordinea de zi a congresului a fost „literatura şi naţionalismul arab". In acest sens Congresul a apreciat naţionalismul arab ca pe un fapt istoric care se bizuie pe comunitatea culturii şi a unităţii valorilor spirituale şi morale, a luptei unite împotriva imperialismului colonial, pentru pace şi coexistenţă paşnică între toate popoarele. Congresul a adoptat cîteva hotărîri şi un apel adresat tuturor scriitorilor arabi cerîndu-le să boicoteze organizaţiile imperialiste care încearcă să folosească scriitorii arabi la traducerea literaturii politice şi a naţionalismului lor de propagandă menit să otrăvească opinia publică sub pretextul luptei anticomuniste şi a apărării aşa-zisei lumi libere. De asemenea Congresul a hotărît crearea unei Uniuni Generale a Scriitorilor Arabi, cu filiale în toate ţările arabe, care să împiedice pătrunderea propagandei imperialiste. Se va edita în scurt timp o revistă de critică literară care va îndruma cititorii spre adevărata literatură şi care va arăta, în acelaşi timp, scopul cuvîntului scris în lupta de eliberare, ca o călăuză fidelă în această luptă. Revista care va apare la Cairo va demasca literatura diversionistă, otrăvitoare. Congresul a mai lansat un apel către scriitorii din lumea întreagă — cerîndu-le să se solidarizeze cu lupta popoarelor arabe. S-a mai hotărît folosirea limbii clasice unificate ca limbă comună a popoarelor arabe, purificarea ei de dialectele diferite, greu de înţeles între popoare. Toate aceste hotărîri fac ca scriitorii din ţările arabe să se integreze în marele front pentru independenţa naţională şi pentru pace, alături de popoarele lor, pentru promovarea unei spiritualităţi noi care să îmbărbăteze această mişcare revoluţionară şi să creeze literatura ei militantă, nouă, făurită în focul luptei. Gh. Dinu • „Der Bienenstock“ (Stupul), importantă publicaţie de artă şi literatură, în Germania democrată, publică în numărul 37, recent apărut, un articol comemorativ cu caracter biografic şi bibliografic asupra marelui prozator sovietic Alexei Tolstoi. Revista însoţeşte articolul cu reproducerea unui portret al lui Alexei Tolstoi, deosebit de expresiv, şi în plină vigoare, înaintea morţii sale, la 23 februarie 1945, la Moscova. 9 Uwe Berger, cunoscutul poet german, a predat editurii ,,Aufbau“, un voiggler de",poezii întitulat „Ghimpele din • Opera lui Bertolt Brecht va fi predată, ca materie de studiu obligator, în şcolile germane din R.D.G. • Paul Dessau a pus pe muzică opera lui Brecht, intitulată „Aventurile domnului Puntilla“. Este vorba, bineînţeles despre o versiune pentru operă a piesei „Domnul Puntilla şi valetul său Matti“. • La Paris, rulează în prezent filmul „Domnul Pintilla şi valetul său Matti“. Este o realizare artistică însemnată, pentru care Brecht s-a străduit, înainte de sfîrşitul vieţii sale, cu o rîvnâ a cărei victorie n-a putut-o aştepta. Se ştie că, în ultimul său an de viaţă, Brecht a lucrat cu regizorul Alberto Cavalcanti la realizarea acestui film, care se afla atunci în stare de scenariu. Postum, opera aceasta apare într-o lumină nouă, cu toate preţioasele intervenţii ale acestui scriitor de geniu. Ca pe orice operă adevărată, Brecht o considera mereu susceptibilă de ameliorări succesive. • „O scrisoare pierdută” („Der verlorene Liebesbrief“, în versiunea germană), de Ion Luca Caragiale, se joacă actualmente pe scena marelui teatru din Stuttgart, de trupa de artişti „Würtembergischen Staatstheater“. • La Moscova şi la Leningrad, pentru prima oară, se reprezintă o prelucrare pentru cinematograf, pe ecran lata operei „Mama“ de Gorki, după un scenariu făcut de Tihon Hrennikov. • Scriitorul german Wolfgang Joho a terminat „înălţarea studentului Cragg“, operă cu un caracter satiric şi grotesc. In prezent el lucrează la un roman intitulat „Viermele din măr“. • Piesa de teatru „Moartea nitul comis-voiajor“, comedie de Arthur Miller se repetă la Teatrul de Artă din Moscova. • Herbert Nachbar a predat casei de editură „Aufbau“, din Berlin, manuscrisul unei lucrări intitulată „Insula furată“, o Robinsonadă, a cărei acţiune se petrece în vara anului 1957. 9 Dieter Noll, cunoscutul prozator german, scrie un roman a cărui acţiune se desfăşoară în ultimii ani de război, şi după 1545. 9 Obţine un mare succes de public şi de critică romanul „Timpul de trăit şi timpul de murit“, de Erich Maria Remarque. Cartea pe care o pregăteşte acest Interesant prozator, se intitulează „Obeliscul negru“. Cu ocazia Împlinirii vârstei de şaptezeci de ani, scriitorul Arnold Zweig a fost sărbătorit de Academia de Artă din Berlin, în prezenţa tuturor marilor personalităţi ale artei şi ştiinţei germane. Au fost imprimate, în Germania democrată, încă cincizeci de volume de literatură şi de ştiinţă pentru orbi. Sunt cărţi de literatură modernă, dar şi de clasici, îndeosebi beletristică şi iniţiere şi documentare ştiinţifică, atît germane cit şi străine. De asemenea, cîteva capodopere universale au fost editate pe bandă de magnetofon, pentru uzul orbilor. Lumina culturii pătrunde şi acolo unde soarele nu mai poate nimic. 9 Revista „Aufbau”, revistă lunară de cultură politică din R.D.G., consacră nr. 11 pe luna noiembrie, aniversării a 40-a a Revoluţiei din 1917. E o contribuţie preţioasă la istoria evoluţiei unor idei care transformă lumea întreagă, punind secolului nostru pecetea geniului rus şi sovietic. Rodo Uhse scrie despre Octombrie- Roşu : „Cîteodată, vai, realitatea este mai frumoasă şi mai adevărată decit cea mai bună poveste, privind in urmă, de astăzi pînă în ziua cînd a izbucnit Marea Revoluţie din 1917, ceea ce vedem este cu mult mai frumos decit ceea ce s-a scris. O lume a fost eliberată de coşmarul distrugerilor... Opera de creaţie din nou a lumii libere atunci a început“. Heinz Kamnitzer arată că „De la 14 iulie 1789, pînă in Octombrie 1917, nimic măreţ nu s-a petrecut în lume. Epoca solidarităţii între oameni începe odată cu ridicarea soarelui revoluţionar sovietic. Victoria sovietică în războiul mondial este urmarea logică şi istorică a ideilor marxist-leniniste“. Revista reproduce poemul „Marele Octombrie“ de Bertolt Brecht, unde se glorifică soldaţii ruşi care au ridicat armele pentru o cauză justă. Griul semănat în primăvară a dat pline celor care au muncit. Johannes E. Becker semnează un lung poem, care se termină lapidar cu aceste două versuri : „La mormîntul tău, Lenin, ţinem garda mortuară, în memoria ta Un tablou impresionant de viaţă reală, în Uniunea Sovietică („Rusia de azi“), semnează Paul Distelbarth. Beuchtwanger omagiază Revoluţia, într-un medalion scurt dar strălucitor: „Opera a reuşit“. ştefan Hennlin semnează lux poem : „Aurora”. Din Thomas Mann revista publică un fragment scurt şi sugestiv. „N-aş vrea să las nici o îndoială în ceea ce priveşte istoricul eveniment al revoluţiei ruseşti...“. El arată cum 90'/« dintr-un întreg popor a fost eliberat de suferinţă, nivelul de viaţă al oamenilor s-a ridicat, viaţa socială şi politică, totul, totul a fost puternic influenţat de idealul în mers. Revista împodobeşte paginile ei omagiale cu fragmente din literatura sovietică : Fedin, Al. Neverov, V. Ivanov, apoi un foarte interesant articol asupra modului în care Revoluţia din Octombrie se reflectă în literatura franceză, semnat de P. Gerhardt Dippel. 9 „La nouvelle critique“, (noiembrie 1957) oglindeşte preocupările scriitorilor francezi progresişti, în legătură cu a 40-a aniversare a Revoluţiei din Octombrie 1917. E un număr omagial, consacrat aniversării, dar e in fond o sărbătorire prin muncă, judecind după textele ce publică. Inteligentă şi instructivă, publicaţia pariziană procedează la o confruntare dintre lumea realităţilor şi lumea ideilor care evoluează astăzi intr-o strînsă legătură, firească. A. I. Redactor-şef: Zaharia Stancu. Colegiul redacţional: Mihai Beniuc, Marcel Breslaşu, Eusebiu Camilar, Paul Georgescu (redactor-şef adjunct), Eugen Jebeleanu, George Macovescu, Ion Minăileanu, V. Mîndra (redactor-şef adjunct), Mihail Petroveanu (redactor-şef adjunct), Cicerone Theodorescu, Ion Vilner. 55 FEREASTRĂ SPRE LUMEA LARGA Aflăm îndeajuns de des, din scurte informaţii de presă, că unele sau altele din lucrările autorilor noştri sunt tipărite în limbi străine. Informaţiile trec, probabil, neobservate, pentru că şi î această privinţă, a pătrunderilor valorilor noastre literare peste hotare, ne-am obişnuit în ultimii ani cu neobişnuitul. Ce vreţi, cînd ajungi a avea o literatură tipărită, de pildă, în azerbaidjană, armeană, bielorusă, georgiană, cazahă, letonă, estoniană, lituaniană, turcmenă, tadjică, tătară, uzbecă, votiacă, ucraineană sau finlandeză, aşa cum au apărut în Uniunea Sovietică unele din lucrările lui Mihail Sadoveanu, e firesc să pierzi firul şi, în măsura în care nu ai profesionale curiozităţi statistice, să adopţi atitudinea uşor blazată a aceluia ce trăieşte o cultură naţională de valoare universală. Că n-o fi fiind chiar aşa, e uşor de zis. Mai sînt încă multe căi nebătătorite, multe graniţe nepătrunse şi mulţi vameşi cinstiţi care aşteaptă să-şi pună viza de intrare pe operele literaturii noastre. Dar ca-ar fi spus Caragiale văzîndu-se tradus în engleză (editura Lawrence and Wishart din Londra i-a tipărit unele din lucrări pe vremea cînd, garantindu-i-se caducitatea, i se profeţea şi intraductibilitatea perfectă? Tinerii autori, care acum un deceniu ar fi fost încîntaţi pentru 3000 de exemplare la o ediţie, astăzi, datorită politicii culturale, ajungînd să tipărească o carte bună, au aproape şi certitudinea traducerii ei. In editurile sovietice apăruseră, pînă pe la începutul anului, 4.295.000 exemplare de traduceri din autori romîni (Eminescu, Caragiale, Vlahuţă, Filimon, Al. Sahia, Sadoveanu, Zaharia Stancu, Nagy István, Petru Dumitriu, Aurel Baranga, Sütő András, Nina Cassian, Francisc Munteanu, Remus Luca, Titus Popovici, Petru Vintilă etc.) şi după cîte ştiu, mai trebuiau să apară în cursul acestui an operele alese ale lui Barbu Delavrancea şi Mihail Sadoveanu, Ion al lui Liviu Rebreanu, primele două tomuri ale unei antologii a prozei romîne (Negruzzi, Alecsandri, Odobescu, Creangă, Caragiale, Vlahuţă, Slavici şi contemporanii Rebreanu, Agîrbiceanu, Cezar Petrescu şi Gala Galaction) şi o antologie de poezie cuprinzînd pe Alecsandri, Iosif, Arghezi, Beniuc şi alţii; lui Cezar Petrescu i s-a tradus în Iugoslavia (la Belgrad şi Novisad) Aurul negru şi în Bulgaria Apostol; lui Eusebiu Camilar i-a apărut Negura în Italia; iar printre ultimele traduceri ale romanului lui Zaharia Stancu, Desculţ (apărut pînă acum în străinătate în vreo 27 de versiuni, editat şi epuizat numai în Suedia în 15.000 exemplare, şi elogiat în Scandinavia de vreo 22 de ziare) se numără aceea a cunoscutei scriitoare finlandeze Elvi Sinervo, apărută în editura Kansankultuuri din Helsinki. Ar fi interesantă, poate, alcătuirea şi publicarea unei asemenea liste care să prezinte în totalitatea lor numărul şi tirajul operelor literare traduse în ultimul deceniu peste hotare sau în ţară; ar fi interesant nu numai comparativ — pentru că, în raport cu trecutul, comparaţii aproape că nu se pot face , ci şi, mai ales, în raport cu prezentul, cu prezenţa acestor plini şi viguroşi zece ani, care au izbutit să impună în afară de graniţe o literatură clasică (poate că nu exagerăm dacă spunem în întregime) necunoscută şi principalele opere ale unei literaturi noi, care i-a revoluţionat deopotrivă pe scriitori şi pe cititori. Oricum, a avea traduse lucrări în limbile bengali, tamini şi telugu (limbi indiene în care au apărut unele publicaţii ale Editurii în limbi străine din Bucureşti), a tipări scriitori romini clasici şi contemporani cum sunt Eminescu, Caragiale, Creangă, Slavici, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Zaharia Stancu, Camil Petrescu, Geo Bogza, Petru Dumitriu, Maria Banuş, Marin Preda, Titus Popovici şi alţii, în cel puţin patru limbi străine (franceză, engleză, germană şi rusă, pentru că au mai apărut lucrări, în aceeaşi editură, şi în limbile italiană şi spaniolă), înseamnă, dacă ţinem seama de faptul că editura a tipărit între 1952 şi 1956, 824 titluri într-un tiraj total de 4.943.000 exemplare, nu primii paşi şi nici măcar un pas înainte, ci deschiderea cu putere a ferestrei, spre lumea largă. Pînă şi literatura noastră pentru copii (poate — prin specific — nu între primele în drept să aspire la confirmarea internaţională) poate consemna asemenea succese ca Jupîn Bănică Vulpoiul a lui Odobescu (tipărit în engleză, germană şi rusă în Editura în limbi străine) şi de mult epuizat, sau Capra cu trei iezi a lui Creangă (tipărită, notaţi bine, în engleză, rusă, bengali, tamili şi telugu), epuizată şi ea. In relaţiile noastre literare, ca să spunem aşa, cu patrimoniul literaturii universale, a intervenit o schimbare. Pînă nu de mult (ce înseamnă un deceniu pentru viaţa fără ani a unei culturi?) eram capitala care adăpostea multe ambasade literare străine, dar nu trimiteam peste hotare nici măcar o reprezentanţă. Acum, o putem afirma fără teama nici unei exagerări, avem şi noi legaţiile noastre, pe care le ridicăm fără încetare la rangul de ambasade, în tot mai numeroase puncte ale planetei. Victor Adrian Proza romînească în Germania Revista germană „Der Bienenstock" (Stupul) care face loc periodic în coloanele sale lucrărilor de proză reprezentative din literatura popoarelor, a publicat in ultimul său număr un fragment din basmul „Harap Alb" de Ion Creangă. In același număr sunt prezentate fragmente din operele ,,Sfinta Ioana“ de Brecht şi „Călătorul in necunoscut" de Ludmil Stoianov. Unor asemenea fragmente pline de o savoare caracteristică, exprimind un specific adine popular, li s-au adăugat altele, printre care şi pagini din proza lui Zaharia Stancu. „Der Bienenstock“ oferă cititorilor germani un moment semnificativ din romanul „Balada română" de Zaharia Stancu. Episodul, de o adincă semnificaţie, este publicat sub titlul „Eu nu iscălesc" şi cuprinde o scenă dramatică, zguduitoare, în care un ţăran obijduit e pus faţă în faţă cu fostele autorităţi opresoare. Este de remarcat că ambele fragmente de proză romînească sunt exprimate intr-o versiune germană plină de plasticitate, cu echivalenţe desăvirşite in materie de stil şicolorit. M. D. GAZETA LITERARĂ EMINESCU IN SPANIOLA Uniunea Scriitorilor a primit acum cîteva zile o scrisoare cu data de 5 decembrie, de la Maria Thereza Leon, soţia lui Rafael Alberti, în preajma căruia şi cu care a lucrat la tălmăcirea în spaniolă a lui Eminescu. „Victorie ! Am corectat şpalturile volumului de poezii al lui Eminescu şi editorul contează să-l dea pe piaţă de Crăciun, îndată ce-l avem vi-l trimitem prin avion sau printr-un prieten. " . ...Munca pentru a apropia publicului poezia lui Eminescu a început. Am multă speranţa să-l facem iubit de marele public pe marele poet al vostru şi al nostru. Trimit de pe acum mai multe poezii revistei din Caracas — Venezuela, pentru a lărgi posibilităţile de cunoaştere a operei lui". Deci aşteptăm primul volum masiv din Eminescu tradus intr-o limbă universală de pana unui poet ca Rafael Alberti, şi sperăm să-i avem şi pe cei ce l-au tradus si vor mai traduce din poezia romina, in curînd, printre noi, y. p. VICTOR REBUFFO (Din expoziţia „Grivuri „Luna singuratică** şi desene din Argentina“) CONVORBIRE CU PAAVO KIVIKOSKI, secretarul asociaţiei Finlanda-Romînia Dacă pînă zilele trecute m-ar fi întrebat cineva ce ştiu despre Finlanda, aş fi putut răspunde incomplet. Liric: E ţara „celor o mie de lacuri" (...care sint in realitate 35.000) şi a feericelor nopţi luminoase... Acum, după ce am stat de vorbă cu un finlandez, ştiu integral ce e Finlanda : e şi o ţară în care noi, rominii, sintem iubiţi. Deci sentimentele sint reciproce. — De cînd fiinţează asociaţia Finlanda—Rominia? l-am întrebat pe secretarul ei, ziaristul Paavo Rivikoski. — Asociaţia a fost întemeiată la 31 martie 1951 şi întruneşte oameni de profesii şi credinţe politice felurite, pentru care cunoaşterea reciprocă între popoare şi convieţuirea paşnică între ţări cu orînduiri deosebite sunt probleme esenţiale ale vremii noastre. Preşedinte al asociaţiei e popularul artist dramatic Vilho Sivola, strălucit interpret al pieselor scriitorului nostru clasic Aleksis Kivi, iar printre ceilalţi numeroşi devotaţi ai schimburilor artistice reciproce, romîno-finlandeze, se numără artista Marja Rankkala, scriitorul de limbă suedeză Jorn Donner, poetul Arvo Turtiainen, poeta şi romanciera Elvi Sinerva... — Şi ce manifestări, cu privire la Rominia, credeţi, după experienţa de aproape şapte ani a asociaţiei, că sunt socotite de publicul finlandez mai interesante ? — Au fost mult vizitate şi foarte apreciate expoziţiile de artă populară romînească, organizate în mai multe oraşe. In domeniul cinematografic, pe spectatorii finlandezi îi interesează îndeosebi filmele romîneşti documentare, cum au fost „Privelişti din Rominia“ (Ciocîrlia) şi „Opera pictorului N. Grigorescu“, care îi informează asupra frumuseţilor naturale şi artistice ale ţării dvs. Nespus de iubită e muzica romînească. „Rapsodia romînă“ a marelui dvs. George Enescu e foarte populară la noi, unde se ştie şi cîtă înaltă preţuire acorda marele nostru compozitor Jan Sibelius întregii opere a confratelui său român. Deopotrivă de familiare sînt publicului nostru micile faimoase piese de concert „Hora staccato“ şi „Ciocîrlia“ ale virtuozului Grigoraş Dinicu. De muzica uşoară romînească de azi, nu mai vorbesc : e difuzată pe discuri şi e ascultată la radio, iar fiica mea, de cînd a fost la Bucureşti la Festival, toată ziua cîntă „In Bucureştiul iubit“... — Cum a fost primit in fora dvs. teatrul lui Caragiale ? — Ca o adevărată revelaţie. Atît opera scriitorului cît şi înscenarea regizorului Sică Alexandrescu, care a montat la Tempere „O scrisoare pierdută“ iar la Helsinki „Ultima oră“ de Mihail Sebastian. Caragiale e un satiric mondial, Sebastian e un dramaturg modern de calitate Rugat să comunice care sunt perspectivele pentru anul 1958 ale amiciţiei cuturate romanofinlandeze, oaspetele ne spune: — Va fi dezvoltat caracterul de reciprocitate al manifestărilor. După apariţia, astă-vară, în romîneşte, în editura ESPLA, a romanului „Cei şapte fraţi“ al clasicului nostru Aleksis Kivi, va urma în 1953 publicarea în romîneşte şi a cineia dintre cele mai populare piese ale aceluiaşi autor, comedia „Cîrpacii“, care va fi totodată reprezentată pe scena unui teatru romînesc. In domeniul muzical, anul 1958 va debuta sărbătoreşte, cu concertele pre care „Filarmonica“ din Bucureşti, dirijată de George Georgescu, după ce se va produce la Leningrad, le va da la sfîrşitul lunii ianuarie, în oraşele noastre Helsiîki şi Turku. Apoi credem că, după expoziţii în Finlanda de artă populară romînească, vom organiza şi în Rominia o expoziţie de artă populară finlandeză. In domeniul plastic, plănuim un schimb reciproc de expoziţii de pictură şi sculptură, de cîte circa 50-60 opere. Şi am dori să putem organiza un schimb reciproc de expoziţii de arhitectură. C. Cristobald Desen de SILVAN HONORE DAUMIER ,.Actualități politice — 1851. La Napoli — cel mai bun dintre regi continua să vegheze la buna orânduială din statele sale" REDACȚIA: Bucureşti - B-dul Ana Ipătescu 15. Telefon 1.39.36. 1 50.17. ADMINISTRAŢIA: Soa. Ehelefi at. 10 Telefon: 7.79.46 ABONAMENTE: 3 luni 8.50; 6 luni 13 lei; 1 an 26 lei. Tiparul întreprinderea Poligrafică nr. 2, Str. Brezoianu 23-28