Gazeta literară, iulie-decembrie 1964 (Anul 11, nr. 27-52)

1964-11-05 / nr. 45

? . % '­I ANDREI LUPAN pur şi Pur şi simplu griul cu spicele pline se pleacă valuri în respirafia­­lentă a firii,­­ cînd coama dealurilor o mîngîie degetele materne ale văzduhului. Pur şi simplu dănțuie marele duh al zilei, cu fantasmele depărtate, cu mirajele, — speriată mitologie a verii, — cînd trec la orzont combinele sub sclipirea cioburilor solare. Este ieşirea în cimp, îngemănarea gîndului şi a sîngelui, cu musturile pămîntului, cu pulsul zilelor de trudă, cu­ mireasma de ceară a griului. Zvîcneşte măsura tînără a vremii , ziua prelungită în seară, sinelile înfiorate ale nopţilor, rouă trezirilor matinale. E graiul vieţii auzit în minute de încîntare cînd mîngîi steagurile simple ale roadei noi, e universala încredere în pace, pentru seceratul grîielor, pentru plămădirea pîinii, pentru totdeauna. Pur şi simplu o nouă întîlnire cu acest om din cîmp încă necunoscut : Spor la muncă ! Mulţumim dumitale ! El stă aici, înțelept în natură, răsplătit de firea consecventă a pămîntului. lată-l între valurile călătoare ale grîielor, şi-a ridicat brațul cu un gest obişnuit, ştergîndu-şi de pe frunte sudoarea cinstită. SEARĂ LITERARĂ SOVIETICĂ Luni a avut loc la Casa prieteniei romîno-sovietice, o Seară literară so­vietică organizată de Consiliul Gene­ral A.R.L.U.S. şi de Uniunea Scriito­rilor din R.P.R. A participat un nume­ros public, oameni de cultură şi artă­. A fost de­ faţă o delegaţie de scriitori sovietici aflată în ţara noastră cu pri­lejul Zilelor culturii sovietice. • Festivitatea a fost deschisă de aca­demicianul Mihai Beniuc, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din R.P.R. Vor­bitorul a subliniat semnificaţia orga­nizării Zilelor culturii sovietice , în preajma celei de a 47-a aniversări a Revoluţiei Socialiste din Octombrie. Izbînd­a Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie, ia spus în continuare poetul M. Beniuc, a construcţiei socia­liste în U.R.S­S., marile succese ale construcţiei desfăşurate a comunismu­lui, se­­datoresc conducerii încercate a poporului sovietic de către gloriosul partid al lui Lenin, Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, măreţei învăţă­turi marxist-leniniste, sub al cărei steag oameiii sovietici, strîns uniţi păşesc cu un nou avînt şi cu încre­dere în viitor. Marele eveniment din Octombrie 1917 a determinat istoria contemporană dominată de măreaţa forţă a mişcării comuniste şi munci­toreşti internaţionale. Seara lite­rară sovietică are un profund caracter simbolic, ca un semn de cins­tire a­­literaturii sovietice care este reprezentată prin scriitori de renume universal ca Gorki, Maiakovski şi Şo­­lohov. Acad. Mihaii Beniuc a prezen­tat apoi pe membrii delegaţiei sovie­tice : Afanasie Sad­înski, secretar al Uniunii Scriitorilor din U.R.S.S., Ag­­nia Barlo, Andrei Lupan şi Victor Pan­kov. A luat apoi cuvântul scriitorul Aurel Mihale, preşedinte al Consiliului editu­­ri­lor din Comitetul de stat pentru cul­tură şi artă. După ce a subliniat în­semnătatea istorică mondială a Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie­, prima revoluţie proletară victorioasă care a constituit o cotitură radicală în istoria zbuciumată a omenirii, vorbito­rul s-a referit la schimbările funda­mentale intervenite­ în domeniul ac­tivităţii spirituale a societăţii omeneşti. Literatura sovietică, a subliniat el, a devenit curînd după revoluţie o forţă uriaşă care a adus una dintre cele mai însemnate contribuţii la făurirea lumii noi socialiste, la educaţia comunistă a generaţii întregi de cititori din U.R.S.S., şi nu numai din U.R.S.S. In continuare vorbitorul s-a referit la forţa mobilizatoare a literaturii so­vietice datorită conţinutului ei de idei şi sentimente, a valorii umane, a nou­tăţii şi autenticităţii faptului de viaţă reflectat, a măreţiei idealului care o animă, a înaltului nivel artistic, partini­tăţii sale, a pasiunii comuniste puse în slujba adevărului vieţii. Toate a­­ceste trăsături principale care caracte­rizează literatura sovietică sunt tră­sături ale realismului socialist, ca me­todă de creaţie literară. Ele sunt do­vedite cu prisosinţă şi strălucire de operele de seamă ale unui întreg şir de eminenţi reprezentanţi ai literatu­rii sovietice din perioada Marii Re­voluţii şi a războiului civil, a prime­lor cincinale şi pînă în zilele noastre, ale construcţiei desfăşurate a comu­nismului, de poeţi şi­­romancieri ca Alex­andr Block, Maiakovski, Esenin, Tihonov, Bagriţki, Tvardovski, Mi­eje­­laitis, Gorki, Furmanov, Alexei Tols­toi, Fedin, Leonov, Solohov, Fadeev, Simonov, Granin etc. In încheiere vorbitorul s-a referit la faptul că literatura sovietică, cunos­cută la­­noi datorită unor traduceri va­loroase şi­­literatura rom­înă, tălmăcită în Uniunea Sovietică, sînt factori de seamă în cunoaşterea şi strîngerea le­găturilor prieteneşti între cele două popoare. Dramaturgul Afanasie Salînski a mulţumit pentru invitaţia făcută gru­pului de scriitori sovietici de a fi pre­zenţi la această festivitate. Vorbitorul a spus că participă cu multă dragoste la zilele culturii şi că din manifestă­rile de pînă acum şi-a dat seama de legăturile strînse dintre literaturile ce­lor două ţări. „Sîntem mulţumiţi şi ne pare bine că lucrările scriitorilor noştri sînt cunoscute la dvs. şi­­ că o­­pere dintre cele mai valoroase ale li­teraturii române sînt din ce în ce mai cunoscute şi mai răspîndite la noi. Cred că trebuie să fim recunoscători sutelor de scriitori de la dvs. şi de la noi care tălmăcesc operele noastre şi care aduc o contribuţie de seamă da­torită talentului lor la o mai profundă şi mai amplă cunoaştere a literaturi­lor popoarelor noastre”. In­­ conti­nuare A. Salînski şi-a împărtăşit im­presiile culese în călătoria făcută prin ţară. „Delegaţia noastră a fost impre­sionată de frumuseţile ţării dvs, de abnegaţia, entuziasmul şi hărnicia cu care munceşte poporul român, de ma­rea forţă de pătrundere a­­ culturii în masele largi populare“. Agnia Barto renumită scriitoare pentru copii a citit din poeziile sale şi a împărtăşit auditorului cîteva din a­­mintirile sale legate de relaţiile înfiri­pate între scriitoare şi micii săi citi­tori. Andrei Lupan, secretar al Uniunii Scriitorilor din U.R.S.S., s-a re­ferit la­­interesul manifestat de scriitorii sovietici pentru cunoaşterea României. „Din ceea ce am văzut ne-a impresionat progresul, saltul realizat în construcţia societăţii noi. Am fost mai ales impresionaţi de pătrunderea culturii în viaţa de fiecare zi a po­porului. In vi­aţa muncitorului, a ţăra­nului, cultura a pătruns odată cu pli­nea,­­unealta şi încrederea în viitor". In continuare Andrei Lupan a împăr­tăşit impresii despre locurile­ şi oame­nii întîlniţi în cursul călătoriei sale la Sinaia, Ploieşti, Constanţa şi alte lo­­­calităţi. Criticul literar Viktor Pankov a pre­zentat pe larg activitatea literară a celorlalţi membri ai delegaţiei sovie­tice. In încheierea festivităţii, actori ai teatrelor bucureştene au citit versuri de Andrei Lupan, Eduard Miejelaitis, I. Martînov, A. Prokofiev, şi au pre­zentat 3 scene din piesa lui A. Salînski „Nina Toboşaru“. Şi-au dat concursul Septimiu Sever, artist emerit, Olga Tu­­dorache, Ludovic Antal, Elena Eliad, Cornel Gîrbea şi Constantin Vintilă. A rulat apoi filmul Vii şi Morţi. 40 133 EXPOZIŢIA CĂRŢII SOVIETICE Un numeros public vizitează zilnic Expo­ziţia cărţii sovietice deschisă cu prilejul zilelor culturii sovietice, la Casa prieteniei romîno-sovietice...„„..... . Expoziţia aceasta este deschisă la scurtă vreme după cele două expoziţii alee cărţii romîneşti în Uniunea Sovietică. Cuprinzînd peste 2 000 de exponate — în majoritate volume — grupate pe specialităţi, ea reflec­tă succesele obţinute în domeniul editării cărţii. Cîteva cifre vor fi concludente pen­­tru a înţelege vastele proporţii ale acestei însemnate activităţi culturale. A patra carte editată azi în lume apare în U.R.S.S. Zilnic se tipăresc peste 3 000 000 exemplare, ceea ce înseamnă 2 000 exem­plare pe minut. Producţia de cărţi a de­păşit în 1963, 1 250 000 000 exemplare ceea ce înseamnă 565 exemplare la suta de lo­cuitori faţă de numai 62 exemplare in 1958. Scrierile lui V. I. Lenin în Uniunea Sovietică au fost tipărite în circa 520 mi­lioane exemplare. Amploarea tipăriturilor în domeniul literaturii beletristice, de pildă, este exprimată de cele peste ISO 000 de titluri editate între anii 1918—1953, în aproape 6 miliarde de exemplare. Printre volumele reprezentative din lite­ratura clasică şi contemporană atrage a­­tenţia ediţia operelor lui Tolstoi apărută în 90 de volume, lucrări din colecţia :Viaţa oamenilor celebri" iniţiată de Maxim Gorki în 1933, albume şi monografii de artă, en­ciclopedii, lucrări din toate ramurile ştiinţei şi tehnicii, cărţi pentru copii şi tineretul şcolar. Vizitatorii întîlnesc printre exponate, cărţi sovietice tălmăcite în limba romînă şi opere ale literaturii române traduse în Uniunea Sovietică, în diverse limbi. Tra­ducerile realizate de editurile din R.P.R. au înlesnit cunoaşterea de către cititorii noştri a unui mare număr de lucrări­­ din literatura clasică rusă şi sovietică. Numai în domeniul literaturii beletristice şi nu­mai între anii 1954—1963 în ţara noastră au fost editate 1550 titluri în 22.506.000 exemplare. Au văzut astfel lumina tiparului in traduceri dintre cele mai îngrijite, făcute de scriitori de frunte, la un înalt nivel artistic, Pușkin, (în aproape 600.000 exem­plare) Gogol (în 450 000 exemplare), Lev Tolstoi (în aproape 2 000 000 exemplare) Gorki (în peste 1 750 000 exemplare), Maia­kovski (în 650 000 exemplare) etc. In acelaşi timp, opere ale scriitorilor ro­­mini tălmăcite de asemeni de poeţi şi prozatori sovietici cunoscuţi, au fost edi­tate în U.R.S.S. devenind astfel familiare unui larg număr de cititori. Intre 1918— 1963 au fost editate în Uniunea Sovietică 254 lucrări ale autorilor romîni în 13 317 000 exemplare, în 21 limbi ale popoarelor din U.R.S.S. Printre acestea se găsesc opere ale lui Eminescu, Creangă, V. Alecsandri, M. Sadoveanu, I. L. Caragiale, Tudor Ar­­ghezi, Mihai Beniuc, Liviu Rebreanu, Z. Stancu etc. AGNIA BARTO odată am spart un geam Mie-n viață nu mi-a mers, Odată am spart un geam. Cum soarele ce lumea-ncinge Cu sclipete, ardea în geam, Şi cît eram de neferice — O, îl lovisem cu o minge. Şi cît de tulburat eram ! Şi iată de atunci, sub largi t­­oroane, sub copaci, Dacă alerg uşor prin clipă, Acolo, voci se înfiripă ! _ Băiete, bine e să spargi ? Atîta viaţă a trecut Din ziua cînd am spart un geam, Dar şi acum suspine sînt Şi cineva parcă mă-ntreabă : Suspini c-ai spart un geam demult ? Mie-n viaţă nu mi-a mers, Mă urmăreşte geamul spart. Întîmplătoare, ieri în cale-mi, Gîndindu-se la nu ştiu ce Veni o fată-ntîmplătoare Ori amintirea-i ce mai e — Şi-am vrut să o opresc la vorbă, Dar se ascunse în basma. Plecă ducînd îndepărtată Un sunet de geam spart cu ea. Mie-n viaţă nu mi-a mers, Mă urmăreşte geamul spart. Tîrziu, cînd voi părea bătrîn Şi în poveşti îndelungat, Nepoţii mă vor întreba : Bunicule, e-adevărat Că luai o piatră-n ! ** Mîna ta Mureau ferestre-n urma ta ? Nu voi răspunde. Voi ofta. Mie-n viaţă nu mi-a mort, Mă urmăreşte geamul spart. In romîneşte de MIRON CHIROPOU t­t Li Pi Li Mu­iKIVSKI de ŞERBĂN CIOCULESCU Lumea unitară şi progresivă de idei şi inspiraţie a unui secol de poezie rusă şi sovietică, reflectată în chintesen­ţa operei a patru din cei mai originali poeţi ai lumii, iată un fericit prilej de meditaţie, structurat într-o casetă din care fiecare volum lunecă în coperţi pînzate, prăfuite cu aur, ocrotite de ferma transparenţă a plasticului. Idee nicidecum nouă, căci, printre altele, îmi stă dinainte pe masă, un „Caragiale" condensat în literă, din aceeaşi colecţie. Dar se întîmplă, oare, ceva nou sub soarele biblîofilîeî, de la Gutenberg şi Aldus încoace ? Asemenea cărţi diafane, tipărite cu literă diamantină, pe hîrtie lăptoasă — aripă de fluture — îşi au farmecul lor. Ele fac, deopotrivă, bucuria bibliotecilor încărcate cu tomuri grele, ca şi a acelora, tot atît de pasionante, care cresc o dată cu posesorul lor. Posesor, fiindcă noţiunea de proprietar este improprie in limbajul culturii, după cum nepotrivit s-ar spune că poetul ia în stăpînire tremurul de noiembrie al stelelor, în nopţile severe ale ultimelor petunii... Ges­tul celui care ţine în mină cele patru cărţi vişinii — Puşkin, Lermontov, Ese­nin şi Maiakovski — are ceva din demnitatea plină de făgăduinţi a semănăto­rului care ridică la înălţimea ochilor pumnul plin. Puşkin, „slav cu firea aspră“, căutase urmele lui Ovidiu, pe mişcătoarele nisipuri pontice, în chiar vremurile „cînd grecul chemîndu-şi libertatea / Pe ţărmuri dunărene o proslăvea cu-avînt“, adică în momentul Eteriei. Aici, unde „paşnicile muze“ i-au fost prielnice, el a privit cum „De-abiă aduşii struguri pe scitice meleaguri / Sclipirea purpurie şi-o picură-n şiraguri". Bardul gesturilor uriaşe şi al întinsurilor necuprinse a avut de luptat, în viaţă şi în operă, cu „neştiinţa, molimă ucigătoare“, cu aristocraţia „cruntă, nelegiuită". Atent la glasul „oracolelor vremii“, care iscau în el „văpaia mun­cii“, Puşkin clama cu o enormă putere : „O, cum nu poate glasu-mi să mişte, să clintească ? / De ce în piept-mi arde un clocot sterp, uscat ? / Darul cum­plit al vorbei de ce nu-mi este dat ?", şi se întreba : „Vedea-voi, o, prieteni ! poporul slobozit, / Robia izgonită de-un semn împărătesc, / Şi zorii libertăţii, frumosul răsărit, / Lucind în slava ţării pe care o iubesc ?“ Insă tocmai acest dar cumplit al vorbei, Puşkin îl avea dincolo de fire. Nădejdea sa, repede stinsă, în ţari, nu a înflăcărat nici o clipă inima mezi­nului Lermontov. Pentru opresori, Lermontov nu are decît cuvinte de ocară. Iubind pătimaş, ca şi Puşkin, trecutul glorios al poporului rus, cîntîndu-l în ritmurile sale cele mai curate, adică redînd poporului limba cîntecelor lui, Ler­montov a pregătit poeziei ruse o bază trainică pentru viitor. Centenarul morţii sale, aniversat anul acesta, nu poate fi mai bine nutrit decît cu lectura magni­ficelor stanţe ale „Demonului“. ...Felul în care teme perene ale poeziei , oamenii şi omenescul, trecutul eroic, natura, trec din poezia lui Puşkin în aceea a lui Lermontov, interesant de urmărit, demonstrează cum matca unui peisaj, caracteristicile epocii, se impun ochiului creator, fără a-i ripi o-­­riginalitatea, dar îngăduind o recompu­nere exactă — de unde falsa impresie de similitudine de temperament la doi scriitori care aveau comun numai felul de a gîndi. In modul acesta, și lăsînd deoparte nobilul sunet romantic, iama şi vara rusească, Terekul şi Caucazul, au, în versurile celor doi mari deschi­zători de drumuri un clocot comun, al cărui ecou sare secolul, pentru a pu­tea fi reauzit, cu potenţare dar şi cu puternice parfumuri noi, în poeziile lui Esenin. Sunt, parca, prevestitor eseniene a­­ceste versuri ale lui Lermontov : „Nu pot să mă chinui lîngă vatră ! Plec de-aici în lupta fără veşti. / Poate-acolo va-nceta să bată / Inima în care tu trăieşti“. Sau: „Ce linişte pe ape şi pe ierburi s-a lăsat !­­/ Se-ntinde fumul serii departe peste sat, / Şi neguri se ridică la hotar. / Pe o alee-n umbră, printre tufişuri sure, / Intîrzie apusul de aur în pădure, / Şi frunza toamnei cade sub paşii mei arar“... Insă cînd Esenin scrie: „Toamna — iapă roaibă — paşte scărpinîndu-şi coama lung", ori : „Cînd se spală zorile pe faţă / Ca pisica pe acoperământ“, înţelegem că transferul unei epoci a luat sfîrşit, că s-a produs apariţia poetului proletar, de obîrşie ţărănească. Şi cum, tot astfel, la Esenin, confruntarea nou­lui cu vechiul, viforos de dramatică, poate chiar cu trecătoare înfrîngeri, indi­vidualizează un destin poetic inefabil, va trebui să-l numim pe Maiakovski pentru a auzi permanent cadenţa pasului revoluţionar. Aici, nu numai moda­litatea de exprimare, ori latura volitivă, vădesc manifestarea unei lumi noi, ci chiar substanţa unui temperament care şi-a găsit ritmurile necesare. Ar fi inutil să-l căutăm pe Puşkin la Maiakovski, cu toate că poetul a privit statuia înaintaşului şi s-a înclinat în faţa ei. In cazul de faţă, corespondenţele senti­mentale trebuie părăsite, ca drum de investigaţie, Lermontov scriind la moartea lui Puşkin versuri care parcă aveau să-i servească de epitaf, Maiakovski încercînd, în stanţe, să înţeleagă moartea lui Esenin, iată faptele, dar lectura celor două poezii ne arată drumul lung parcurs de la romantism, la romantis­mul revoluţionar. Sarcasm cuprind şi versurile poeţilor romantici ai veacului trecut, este chiar cazul să se reamintească faptul pozitiv că ei au reintrodus această notă „vulgară" în poezie; sarcasm, înecat în amărăciune, cuprind mai toate poeziile şi poemele lui Esenin, poet revoltat. Dar la Maiakovski sarcasmul creşte uni­versal şi distrugător, aruncînd vechiul în neant, fără nici un reziduu nostalgic. Vastul poem „Haraşo“, de vibrante dimensiuni lirice, aparent neconstruit şi fără emoţie conţinută, reprezintă, poate, certificatul cel mai pregnant al noii lirici, orientată în viitor. Editorul s-a oprit asupra acestor două mari momente literare, spre a le sublinia tematic importanţa. Iniţiativa textelor comparate, totdeauna binevenită, posibilitatea de a urmări pe două coloane versurile, ne indică încrederea în forţa tălmăcitorilor solicitaţi. Ei sunt, de altfel, şi cei mai notorii : (R. Lesnea — pentru Esenin (dar cu concurenţe foarte inspirate), Cicerone Theodorescu, pentru Maiakovski. Poeţi consacraţi sau mai tineri şi-au conjugat talentele, întru tălmăcirea clasicilor romantismului rus. De la M. Beniuc şi Al. l’hilippoe, la Ion Horea şi Aurel Rău, ar fi fastidios a-i numi, aici, pe toţi. Tonul egal al lecturii, fără sublinieri marginale, indică reuşita, în limita posibilului. Reîn­toarse în casetă, cele două mii de pagini de poezie — şi de istorie a poeziei — pot fi cuprinse într-o singură mînă caldă, după ce ochiul şi-a concentrat iri­sul, ca să poată descifra cea mai condensată literă a patosului. REDACŢIA : Bucureşti — B-dul. Ana Ipătescu15. Telefon: 12.74.26 ; 11.39.36. ADMINISTRAŢIA: Şos. Kreeleff nr. 10. Telefon 18.63.00. Tiparul întreprinderea Poligrafică „Informaţia“, str. Brezoianu 23—25. NEUITATUL M­AXIM GORKI Oricare cititor de literatură, îşi for­mează singur chipul spiritual al auto­rului, alcătuit din tot ce se între­vede din el în ansamblul cărţii, oricît acesta ar căuta să rămînă deoparte cu sforile în mînă. Dar de cele mai multe ori acest chip este confuz, şters, complex sau con­tradictoriu. Gorki însă apare net, lim­pede, precis, — mai apropiat şi mai uman ca nimeni altul. In mulţimea Aspect­ de la întîlnirea între delegaţia PEN-clubului francez şi scriitori romîni marilor creatori universali ai lumii, el apare unic, masiv, cu o forţă neînchi­puită care este aceea a adevărului, strigat puternic ca de pe o baricadă. Aceasta nu vrea să spună că Gorki a apărut spontan, fără nici o filiaţie literară, că a defrişat un cîmp pe care n-a trecut urma de înaintaş. El este doar un reprezentant al literaturii ruse, in ale cărei tradiţii, aplecarea spre cei oropsiţi şi umiliţi, a constituit totdeauna, fondul cel mai profund uman. Dostoievski şi Tolstoi, în unele din operele lor, au relevat nu o dată că în sufletele celor mici, adeseori decă­zute, şi în mizerie, se află un „grăunte de aur“, un omenesc adevărat de o mare înălţime şi valoare morală, de o neînchipuită puritate. Nici Tolstoi şi nici Dostoievski n-au făcut parte din rîndul celor oropsiţi. Gorki a zugrăvit lumea oprimaţilor şi exploataţilor nu dinafara ei, din­­tr-un apostolat dictat de o conştiinţă morală dobîndită prin cultură, ci chiar dinăuntrul ei. Gorki este una cu cei pe care îi zugrăveşte , este din clasa lor. De aici şi autenticitatea şi forţa glasului său, şi accentul său revolu­ţionar, şi fondul său realist, nuanţat puternic de un romantism care vine direct din încrederea sa în om şi în po­sibilităţile lui de transformare. Opera lui Gorki e ca o fiinţă vie. Cititorul îi simte pulsul, bătăile ini­mii, răsuflarea, sîngele, actele de de­gradare, cele deodată pline de-o lumi­nă solară. Fără exagerări. Fără trăsă­turi liniare, ci cu umbre, şi lumini. Nimeni nu-i sfînt nici apostol. Toţi însă sînt oameni. Gorki e proletarul scriitor. De aici marea lui originalitate, de-aici accen­tul său unic, de-aici puterea de a stă­­pîni cititorul, de a şi-l apropia pro­priei sale cauze. El a adus în scris morala pură şi adevărată a clasei sale, concepţia de viaţă, seriozitatea, accentul revoluţionar, morala activă (nu gratuită şi teoretică precum un tratat­ al muncitorimii conştiente. Gorki e scriitorul-proletar ce nu şi-a trădat nici o clipă clasa sa. El este astfel scriitorul cel mai reprezentativ al proletariatului şi concepţiile lui etice şi estetice constituie un îndreptar admirabil al literaturii noi, socialiste. Nu un îndreptar teoretic, ci unul re­levat de cunoaşterea vieţii şi a valori­lor ei eterne, de cunoaşterea străfundu­rilor omului, de descoperirea în om a unui „grăunte de aur“, în stare să ro­dească, să germineze o lume nouă, mai pură şi mai dreaptă. Nemuritoarele speranţe de eliberare şi de frumos, încălzite de dorul de viaţă a proletariatului, au născut me­reu un romantism revoluţionar, un op­timism sănătos. In societatea veche, schiloditoare a omului, pentru toată lumea dezmoşteniţilor, natura a fost adesea un refugiu. In frumuseţile ei şi-a regăsit plenitudinea umană. De aceea Gorki — proletarul — a fost şi un mare iubitor al frumuseţilor natu­rii, un extraordinar poet al naturii. Eticul şi esteticul se împletesc me­reu, — cum spunea Tudor Vianu — în opera lui Gorki. Ele sunt cele două valori spirituale ce dau un sens înalt vieţii, şi amîndouă înfloresc din sîm­­burele ce-a dăinuit, prin toate cum­­penile, în sufletul celor mici şi umiliţi. Atitudinea morală şi cea estetică fac din opera lui Gorki opera de căpătîi a noii lumi. Ibrăileanu constata odată ce greu este să defineşti esenţa, caracterul di­ferenţiat al operei unui scriitor, tră­săturile chipului său. Nu ştiu dacă avea întru totul dreptate. In orice caz, opera lui Gorki şi chipul său de scriitor îl dezminte. El este clar pentru toţi acei care-1 citesc cu toată marea complexitate a personalităţii lui. Ca traducător al monumentalei sale opere „Viaţa lui Klim Samghin“, am avut prilejul să adîncesc şi arta şi concepţiile lui Gorki, cum nu aş fi putut-o face altfel. Am lucrat la tradu­cere aproape trei ani, zi de zi. Deşi e mult de-atunci, am impresia că am convieţuit cu Gorki ani de zile, că mi-a dictat el textul, că i-am auzit glasul, că i-am simţit puterea convin­gerilor. A fost pentru mine o înaltă şcoală. Mă simt profund educat, prin frămîntarea ideilor din această colo­sală operă. E ca şi cum aş fi urmat la o înaltă universitate. E cronica a 40 de ani din viaţa Rusiei, scrisă de pe pozi­ţiile proletariatului. Mai mult , scrisă chiar de un proletar. Nu deci de un contemplator pasiv, ci de un om cu reacţii tari, de un umanist care este în acelaşi timp necruţător cu burghe­zia, trecind firesc de la satiră şi pam­flet, pînă la indignare şi revoltă. Am învăţat să descifrez în jurul meu samghinismul,­­ acest aspect generic al unei mici burghezii cu ifose libe­rale şi pretente revoluţionare, dar care se teme ca de foc de revoluţia reală, concretă, de poporul ridicat la luptă. Am învăţat cit de înşelătoare este o poziţie în afara claselor şi a partide­lor şi cum duce pînă la trădare, in­dividualismul zoologic. Am trăit din plin, ca şi cum eu însumi l-aş fi trăit într-o altă viaţă, climatul sociologic al unei îndelungate epoci, în care tot ce s-a întimplat a fost ca o ilustrare în fapte, a unor legi obiective, de ne­înlăturat. Am învăţat pe concret, drumul des­făşurării progresului social, cu toate gardurile de baionete şi oameni puse în cale. Am asistat parcă la marea transformare în acţiune revoluţionară a conştiinţei maselor, — tot mai orga­nizate — mai puternice , la creşterea oamenilor prin însăşi viaţa pe care au avut-o. M-am simţit integrat într-o realitate furtunoasă, în dezvoltarea ei grandioasă. Am trăit din plin tragedia lui Klim Samghin : destrămarea idea­lurilor sale de operetă. Poate că mi-aş petrece retrospectiv, viziunea timpului trăit, aş descifra în el două realităţi : una, aceea a ce mi-a reţinut memoria din propria mea viaţă, şi alta,­­ cea din cronica desfăşurată sub ochii lui Klim Samghin. Despre ce altă operă aş mai putea vorbi astfel ?! Poate fiindcă şi în această operă, ca în tot ce a scris Gorki, am găsit un mare poet, o extraordinar de su­gestivă poezie, apropiată de om, de cele mai înalte însuşiri ale sale, de cele mai înalte probleme ale vieţii. Demostene BOTEZ Comitetul de redacţie Teodor Balş ; Ov. S. Crohmălniceanu (redac­tor şef adjunct) ; S. Da­mian ; Ştefan Gheor­­ghiu (redactor şef ad­junct); Eugen Simion ; Tiberiu Utan (redactor şef) ; Haralamb Zincă (secretar general de re­dacţie). ABONAMENTE : 3 luni 6,50 lei i 6 luni 13 lei i I an 25 lei

Next