Gazeta literară, ianuarie-iunie 1965 (Anul 12, nr. 1-26)
1965-02-11 / nr. 7
■HHHB cârti şi idei WêêêêêêêêêêêêêêêêêêêêêêêêêêêM O ANTOLOGIE expresionistă părut ca o reacţie Împotriva impresionismului din ultimele decenii ale secolului trecut, expresionismul, la început orientare limitată la artele plastice, nu a intirziat să cuprindă în orbita sa şi alte domenii artistice. Opoziţia faţă de impresionism era totală : dacă pictorul impresionist rămînea pasiv in faţa peisajului, încercînd să surprindă, prin jocuri uneori punctiforme de lumină, spectacolul permanent schimbător al naturii, expresionismul îşi propune, dimpotrivă, afirmarea hotărită şi uneori intempestivă a emotivităţii artistului, lumea din afară nealcâtuind decit un pretext pentru expresia acestui fond emoţional. Impresionistul reduce, aşadar, lumea, la jocuri de lumină şi culoare, la c retină . Artistul expresionist răstoarnă această perspectivă, situindu-se în centrul procesului de elaborare artistică, afirmindu-şi cu vigoare dreptul de a crea o lume după viziunea sa proprie și ascultind de îndrumările tumultului său interior. O nouă formă de artă se afirmă, incepind cu Van Gogh, cuprinzînd măi tîrziu viaţa literară, râsfringindu-şi influenţa în muzică, eseu literar şi filozofie. Asemeni impresionismului şi mai tîrziu suprarealismului, curentul devine o atitudine bine afirmată în faţa lumii şi viaţii. Starea, la început pur emoţională, sau intuiţie vagă, devine doctrină se încorporează in înfăptuiri artistice şi opere literare, tinde să se transforme într-o concepţie generală asupra lumii, „Weltanschauung“. Reeditarea uneia din antologiile mişcării expresioniste germanele ne va prilejui o reîntoarcere în timp, îngâduindu-ne a defini orientarea acestui curent literar, fireşte în limitele unui simplu articol.xpresionismul reprezintă în primul rînd o atitudine actievă în faţa vieţii, manifestîndu-se printr-un lirism al acţiunii, o nevoie de reformă a existenţei, de răsturnare a aşezărilor lumii sociale. Poziţia presupune în acelaşi timp repulsie faţă de aspectele caduce ale vieţii din jur, sentiment catastrofic, de sfirşit de lume, dar şi violenţă iconoclastă, dezlănţuire frenetică, in vederea pregătirii unui alt viitor : atitudine ambivalentă, nu numai de negaţie şi afirmaţie a unor poziţii pur intelectuale, dar şi de reacţie emoţională. Artistul expresionist manifestă în acelaşi timp o tendinţă la cădere obosită, deprimată şi la ţîşnire dîrză, impetuoasă. Putem vedea în această stare de spirit, comună unei întregi categorii de artişti, rezultatul contradicţiilor şi dezechilibrului structural al vieţii sociale a vremii, ca şi ecoul primului război mondial. Mişcarea expresionistă se afirmă în viaţa literară către 1910, cunoscind în decada următoare înflorirea maximă, starea de spirit a precedat aşadar războiului, care avea să-i aducă un fel de justificare. Artistul, seismograf sensibil, a anticipat în aparenţă asupra dezastrului, prevestindu-1. In fapt însă, poziţia poetului expresionist faţă de realitatea socială nu avea rigoare şi exactitudine în interpretarea fenomenelor, datorită lipsei unor citrii,valabil©, ştiinţifice, de orientare. Examenul acestei poziţii neputînd fi făcut aci, vom trimite pe cititor la ampla şi adîncita cercetare a lui N. Tertulian, asupra operei lui Lucian Blaga (Viaţa românească 1963, nr. 6—7, p. 366). Ne mărginim să observăm că, după N. Tertulian, artistul expresionist a constatat contradicţiile interne şi stridenţele opresive ale structurii social-economice proprii societăţii capitaliste contemporane, dar, din lipsă unei înţelegeri critice a proceselor a ajuns deopotrivă la concepţii teoretice nebuloase şi la o atitudine practică neadecvata. In adevăr, teoretic, el a abstractizat şi esenţializat contradicţiile sociale ale contemporaneităţii, ridicindu-se împotriva realităţii obiective, ca atare, transpunind aşadar contradicţiile sociale concrete, pe plan de esenţe, în absolut ; revolta sa împotriva vieţii sociale contemporane va fi totală, fără discriminări, depăşind relativităţile, negînd cauzalitatea şi realitatea obiectivă, postulind indeterminismul şi mişcindu-se pe un plan existenţial, cosmic şi nu istoric. Astfel, va respinge în bloc, deopotrivă, materialitatea vieţii, civilizaţia modernă, maşinismul, îşi va manifestă neîncrederea în progres. Corolarul practic al acestei atitudini mentale va fi un radicalism social autentic, de o rară vigoare, dar nu mai puţin lipsit de nuanţare, reflex al unei neînţelegeri al caracterului de clasă, pe care-l aveau procesele sociale negative, înregistrate : artistul expresionist va pleca de la nişte realităţi într-adevăr tragice dar va ajunge, fatal, să lupte împotriva unor abstracţii postulate de el însuşi şi nu împotriva viciilor sociale reale, războindu-se cu entităţi: „oraşul“, „războiul", „maşinismul”, „uniformizarea existenţei“ etc. Achegat ca mişcare poetică între anii 1910 şi 1920, elaboratăn parte în anii războiului, expresionismul avea să-şi pregătească un bilanţ către sfirşitul acestei perioade, cînd au apărut mai multe antologii, purtînd, de altminteri, titluri definitorii, pentru tendinţele profunde ale mişcării : „Menscheitsdämmerung“ (Amurgul omenirii), Verkündung“ (Proclamaţiei), „Die Erhebung (Răzvrătirea, omonim în limba germană şi cu „ascensiunea“). Dacă vom adăuga acestor antologii titlurile celor două reviste expresioniste mai de seamă din această epocă : „Die Aktion” (Acţiunea) şi „Der Sturm” (Asaltul, cuvînt semnificînd şi furtună ,uragan, impetuozitate, etc), vom avea o prefigurare a tendinţelor fundamentale ale orientării expresioniste. O atare atitudine depăşea mijloacele de expresie ale scrisului tradiţional, implicînd respectarea convenţiilor literare şi retorice şi mai ales menţinerea ordonanţei şi topicei perioadelor muzical cadenţate, după modul Ciceronian. Fraza „numeroasă” este disociată ; expresia este redusă la cuvînt ; dar cuvîntul poetului expresionist se vrea rezumativ, percutant, cu semnificaţie directă, de şoc ; cuvintul devine „strigăt“ ; scrisul devine notaţie abruptă. Johannes R. Becher va rezuma în chiar această antologie esenţa noii poetici : „Poetul evită acordurile armonioase : el suflă din tobe, bate strident tobele, răzvrăteşte poporul, rostind cuvinte întretăiate.“ Prelucrarea materialului verbal, evidentă la orice poet, devine în poetica expresionistă simplificare energică, căzind uneori în obscuritate, prin exces de conciziune. Lapidaritatea, pe care cititorul pătruns de cultură umanistă o admiră la Tacit şi Tukydide, ajunge aci la expresia extremă : conjuncţiile şi prepoziţiile sunt adesea suprimate, verbele substantivizate defilează In succesie, articolul este, fireşte, ocolit ; armonia este înlocuită prin ritm, un ritm trepidant, gîfiit. Vehemenţa simţirii nu se poate exprima decît prin explozii instantanee, prin scurt-circuite verbale pe care traducerea într-o limbă străină şovăie să le exprime, sau le expune aproximativ, stîngaci. Astfel, opoziţia dintre căderea şi dezagregarea lumii din afară şi afirmarea violentă a atitudinii poetului, ajunge la o succesie de antiteze, ca în acest poem al lui August Stramm, în care versul, redus la ritm ciocănit, sacadat, traduce energia interioară a poetului, prin cuvinte sintetice, substituite largilor dezvoltări sintactice : căutare întrebare Tu aduci răspuns / Fugă frică / Opui curaj. / Putoare şi murdărie / Imprăştii curăţenie. / Falsitate şi perfidie / Afirmi rizînd dreptatea. / Nebunie deznădejde / Te guduri prea fericit / Moarte şi mizerie / încălzeşti bogăţie / Pisc şi prăpastie / Spinteci drumuri / Iad şi diavol / învingi pe Dumnezeu.şadar, poezie activistă, dinamică, redusă la esenţe, cu accente pe alocuri profetice, inspirate, dar fără tiradă ; experimentare ; poziţii bine conturate ; nevoie de expresie totală, autenticitate. Poezia expresionistă revelează un om nou, opus civilizaţiei capitaliste decrepite, a cărei decadenţă o denunţă şi ai cărei germeni aveau să conducă la război şi suferinţa. Poetul expresionist, pacifist şi antimilitarist, este omul acţiunii, reclamînd reforma socială, anunţînd revoluţia, aspirină către simplicitate şi primitivism. Temele fundamentale ale poeziei expresioniste, exprimind, de altminteri, cele două orientări majore ale atitudinii poeţilor In faţa vieţii vor fi, aşadar , deprimare faţă de spectacolul prăbuşirii lumii vechi şi nevoia de reconstrucţie a unei noi vieţi sociale. In prefaţa sa, la noua ediţie a acestei antologii, Kurt Pinthus va stărui asupra acestei poziţii. Criticii care au relevat pesimismul şi atitudinea nihilistă a unora din poeţii expresionişti au simplificat şi nu s-au oprit decît în faţa unei singure feţe a dipticului. Poeţii expresionişti, adresează, desigur, o critică acerbă vieţii sociale, dar ei distrug „dintr-un sentiment de suferinţă faţă de timpul prezent şi dintr-o credinţă fanatică intr-o reînnoire a artelor, ca şi în viaţa individului şi a societăţii umane”. Asemeni mişcării umaniste a Renaşterii, cu care Kurt Pinthus compară expresionismul, noua orientare se definea prin negarea epocii anterioare şi clădirea unei noi realităţi. . In aceste condiţii, expresionismul nu este o mişcare apărută prin generaţie spontanee. Prefigurări, sau, mai degrabă, analogii şi indicaţii de orientare se pot afla în opera lui Lautréamont sau Jarry, în romanticii germani, Hölderlin, gindirea lui Feuerbach sau în formula de artă barocă. Una din orientările mişcării expresioniste avea, de altminteri, să ia o nuanţă barocă foarte afirmată. Cit priveşte corespondenţa cu opera lui Feuerbach, pusă în evidenţă de cercetările critice ulterioare, aceasta a stupefiat în primul rînd pe artiştii expresionişti înşişi care nu-l citiseră niciodată pe acest autor. In prefaţa publicata la ediţia din 1920, Kurt Pinthus dă o indicaţie asupra principiilor care l-au călăuzit la întocmirea acestei antologii. Ne aflăm in faţa unei culegeri, reprezentînd tema poetice generale şi nu o înşiruire de opere literare. Secţiune orizontală în mişcarea poetică a epocii, antologia este alcătuită ca o simfonie în patru părţi, reprezentînd motivele cardinale ale acestei mişcări poetice ; accentul nu este pus pe fiecare operă poetică în parte, ci pe orientarea de ansamblu a curentului ; în centrul mişcării expresioniste se afla, de altminteri, omul ca atare, şi nu nevoile individuale ale cutărui sau cutărul individ ; călăuzirea culegerii va fi, astfel, desprinderea omului din amurgul unui trecut şi integrarea lui in zorile unei lumi noi ; elanul poetului expresionist se proiectează către viitor ; salvarea nu se află decit în om şi în forţele lui interioare; se desprinde astfel primatul eticului, fapta, dispreţul faţă de formula devenită desuetă a „artei pentru artă" dar şi proiecţia eronată a dramelor sociale în plan strict existenţial. Antologia va reda aceste mişcări de simţire variate şi tâlăzuitoare, exprimînd cu deosebire intensitatea şi radicalismul sentimentelor, gîndului şi expresiei acestei poezii, arte bogată, emoţionantă, plină de vitalitate cuceritoare şi de semnificaţii, in care se întrunesc poeme ale unui Johannes R. Becher, Gottfried Benn, Theodor Däubler, Iwan Goll, Albert Ehrenstein, Walter Hasenclever, Georg Heym, Kurt Heynike, Jakob van Hoddis, Wilhelm Klemm, Else Lasker—Schüler, Rudolf Leonhard, Alfred Lichtenstein, E. W. Lotz, K. Otten, L. Rubiner, René Schickele, E. Studier, August stramm, Georg Trakl, Franz Werfel, A. Wolfen,stein şi Paul Zech ! Materialul poetic, vast şi uneori contradictoriu, este grupat în cele patru părţi, enunţate in prefaţă, şi rezumînd temele centrale şi poetice ale expresionismului : Prăbuşire şi strigăt (nu s-a vorbit oare de un „lătrat verbal“ de o „chelălăială a cuvîntului“, la aceşti poeţi, care anunţau sfirşitul lumii, prin interjecţii ?); Deşteptarea sensibilităţii (revelînd puritatea, prospeţimea genuină a simţirii); Chemare şi Revoltă (unde străbate tumultul, dezlănţuirea, vijelia răzmeriţii ce se pregăteşte); Iubirea pentru oameni (parte d in care poemul evoluează către accentul imnie şi simplicitatea dragostei, exprimată direct). Cititorul este plimbat printre peisaje interioare contrastante. „Sfirşitul lumii”, poemul lui Jakob van Hoddis, deschide o perspectivă catastrofică, pe care poemele următoare o vor popula cu imagini de prăbuşire şi dezastru : candidaţi la sinucidere, rătăcind noaptea, în cîrduri, stele căzute, ferestre „care rînjesc trădare", moarte şi groază ; cerul ameninţă să plesnească ; strigăte de deznădejde răsunind „din miez de noapte un miez de noapte”; viziuni de morgă ; tristeţe; aspecte de putreziciune organică Arta e moartă. Omul se sufocă într-o lume în dezagregare, el însuşi obosit, învins de stări delicvescente. Omul se simte stingher: „Suntem străini, cu toţii, pe acest pamint“ ! (Franz Werfel). Ştinţele de vibrare ale poetului nu sunt însă istovite. Al doilea ciclu exprimă înviorare. Lumina risipeşte tenebrele. Dragostea sugerează „acorduri cereşti”; lirismul vibrant al Eisei Lasker-Schüller prelungeşte armonice subiective; cîntecul simplu al naufragiului sentimental se face auzit; sentimentul plenar al trăirii, al sensibilităţii, cu ecouri infantile, îşi face drum în poezie. Omul recapătă încredere în sine, se afirmă (poemul Atotputernicie, de August Stramm, citat la începutul articolului), poetul redevine simplu, pur, naiv: „Bucură-te inimă, Am făcut o faptă bună!“. Chemarea revoltei, năzuinţa către lumină, către libertate, îndemnul la faptă, încrederea în sine, deschid un nou capitol. Poetul este un „răzvrătit în permanenţă“ (Johannes R. Becher). El scrie „un prolog pentru revoluţia ce va să vină“ (Rudolf Leonhard) . Hasenclever salută învierea lui Jaurès. Accentul devine viguros, patosul înalt, bărbătesc, alternînd cu tonul profetic. Chemarea revoluţiei lui Franz Werfel răsună: „Apropie-te, potop al sufletului, durere, rază fără sfirşit ! Prăbuşeşte piloţii şi digul, răvăşeşte valea !” (...) „înainte, înainte, inainte, Împotriva epocii Învechite şi nemernice” ! Urmează cintecul dragostei pentru oameni, al nevoii de apropiere de un alt om, al sentimentului de frăţietate universală, al căldurii care aruncă pe oameni unii in braţele altora, plîngînd : buzele se întind către „cupa adincă, nesfirşită, a iubirii universale” ; poeţii cîntă optimist munca, binefacerile păcii; elanul poetic ,,se înalţă spre soare, cu aripi uriaşe”. Peisajul din primul ciclu se primeneşte; fumuriul cerului face loc luminii. ...Epoca frămîntată şi confuză a anilor urmlnd primului război a prilejuit o eflorescenţă poetică, bogată in tonuri şi motive. Cititorul parcurge recules paginile care revelează la fiecare rînd o vibraţie şi o nouă undă de simţire. Imărirea, în destinul lor individual, al tuturor acestor poeţi, prilejuieşte cititorului melancolie, ce au devenit mai apoi toţi aceşti răzvrătiţi ? Ei au suferit, au cîntat au creat aceste poeme, pe care le urmărim cu emoţie, de pe pagini ce nu au îngălbenit, au murit în război, s-au sinucis, au pierit în accidente, s-au ofilit in case de sănătate, au devenit cei mai mulţi victimele nazismului. Dar cîntecul lor a rămas viu, accentul lor a îngăduit unei întregi epoci să ia cunoştinţă de ea însăşi şi azi să regăsească în el accente contemporane Expresionismul s-a dezvoltat ulterior în arborescenţe numeroase. A generat alte curente. Din acest trunchi plin de sevă, s-au desprins insă cîteva mărturii artistice de primă valoare. ion BIBERI 1) Menscheitsdämmerung. „Ein document des Expressionismus, Herausgegeben von Kurt Pinthus“, Rowohlt, Ber. Iln. 1963. CARICATURIŞTII LUMII ÁGNESE (Franţa) COMITETUL DE REDACŢIE Teodor Balş ; Ov. S. Crohmălniceanu (redactor şef adjunct) ; S. Damian ; Ştefan Gheorghiu (redactor şef adjunct) ; Eugen Simion ; Tiberiu Utan (redactor şef) ; Haralamb Zincă (secretar general de redacţie). Prezentarea grafică Radu Georgeseu PREZENTE ROMÂNEŞTI ,Drîta”* organ al Uniunii scriitorilor din R. P. Albania, a publicat în numărul din 10 ianuarie un articol dedicat împlinirii a 75 de ani de la moartea lui Ion Creangă, semnat de Mitrush Kuteli. Editura siskusstvo” din Moscova a tipărit recent în colecţia ■„Clasicii dramaturgiei universale“ un amplu studiu închinat lui Ion Luca Caragiale, semnat de un cunoscut cercetător al literaturiiromâne, T. Sadovnic. Ziarul elveţian „Journal de Généve“ publică o recenzie a volumului antologic : 8 nuvele româneşti. Autorul recenziei subliniază dramatismul operei lui Slavici, Rebreanu, Agîrbiceanu, lirismul lui Sadoveanu. In editura Van Hoc din Hanoi a apărut la sfirşitul anului 1964 volumul „Kich Caragiale“ (Teatru Caragiale). Sunt cuprinse în culegere „O noapte furtunoasă”, „o scrisoare pierdută“, „Conul Leonida faţă cu reacţiunea“, „D’ale Carnavalului“ şi „Năpasta”. Piesele sunt traduse de Tuan Do. Prefaţa este semnată de Nyudi Dich. Revista australiană „Meanjin Quarterly” care apare la Melbourne publică poemul „Dialogul viaţului cu marea“ de Nina cassian. „Panatinai”, revistă literară ateniană, a inserat în ultimul său număr poemul „Lacrimi de melci“ de Ştefan Ron (Gheorghe Dinu). La Paris a avut loc de curând a 7-a expoziţie internaţională organizată de Federaţia internaţională a societăţilor artistice şi intelectuale a feroviarilor (F.I.S.A.I.C.). Cu acest prilej au expus si 15 pictori amatori care activează in cadrul Ministerului C.F.R. Dintre tablourile expuse s-au remarcat cele semnate de Zenovia Cazan (Fată cu flori), Gh. Lăiniceanu (Instrumente), Dumitru Codrişan. Revista sovietică s,Literaturnaia Gazeta“ publică In nr. 8/1965 poezia „Ilustrată“ de Tiberiu Utan in traducerea lui V. Vinogradov. „Bucuria copiilor“, care apare în limba romînă la Panciova (R.F.S.I.), inserează in nr. 11 şi 12, 1964 „Ciopîrţilă dresor“ şi „Ciopîrţilă şi comoara”* tot de Tiberiu Utan. ATLAS LIRIC CARL SANDBURG De la 1916, cînd debuta cu Poeme din Chicago şi pînă la apariţia recentă a ultimei sale culegeri Miere şi sare, adică în aproape 50 de ani de travaliu literar, Carl Sandburg totalizează zece volume de versuri. Pe diversitatea lor tematică (mergînd de la sufocantul industrialism capitalist pînă la ozonifiantele intîlniri sau reîntilniri cu natura şi cu marea simplitate a elementelor), s-a creat muzică, s-a născut o suită de interpretări coregrafice şi s-a exersat vocaţia autorilor de dramatizări. Intrat în cel de-al 86-lea an al existenţei, cîntăreţul deopotrivă al abatoarelor din Chicago şi al cîrdurilor sale de capre crescute in regiunea marilor lacuri — unde le suise, explica el unul reporter, ca să-şi ascută de pietre copitele — nu pierde încă nimic din trăsăturile caracteristice ale intensei lui temperaturi artistice. Reintlnim, orchestrate, aceleaşi solicitudini pentru patos, ironie, luciditate, francheţe, afecţiune şi umor Pe linia celor mai bune tradiţii ale dragostei de om şi de mesajele hărăzite omului, poezia sa participa şi invită. ... ... Sandburg a publicat monografii, studii, romane, lucrări de istorie, literatură pentru copii şi a făcut multa vreme gazetărie. El a cunoscut diverse şi contradictorii profesii. I s-a decernat in două rînduri premiul Pulitzer a fost onorat cu diverse alte distincţii şi titluri. Sătul de viaţa arhi-aglomerată a marilor oraşe, de atîtea gigantice îngrămădiri de beton de zgomot, astenie şi turtire spirituală, s-a retras cu cele trei fete ale sale (Margaret, Janet şi Helga) în Flat Rech. — North Carolina. Unii dintre criticii ţării lui îl socotesc poetul naţional de azi al s.u.a. Cu Miere şi sare, din care publicăm traducerile de faţă, opera lui urcă la 40 de volume. Cumpărători şi vinzători Ce prea are un om ? Şi ce-i în stare să facâ ? Valoarea lui care-i ? Pe de o parte cei ce cumpără munca, pe de alta cei ce n-au nimic de vînzare în afară de muncă. Şi cînd cumpărătorii de sudori le spun vînzătorilor : „Nu-i de lucru, azi nici o baftă", — atunci, atunci î Chirie neînsemnată Legile zilelor de bronz sînt nestrămutabile. Și totuși — în statuia călare a generalului Grant, pe-o unduitoare precizie, pe mărunte povîrnișuri uitîndu-se din parcul Lincoln spre lacul Michigan — aici vrăbiile-și au cuib în ocheanul generalului Grant, vrăbiile au închiriat aici un apartament în pintenul drept al generalului Grant. Este adevărat că legile zeilor de bronz sunt nestrămutabile ? CE E NOU IN LITERATURA POLONEZA La două decenii de la terminarea celui de al doilea război mondial, ecourile sale se materializează încă în numeroase opere literare şi artistice. In Polonia, una din ţările greu încercate de urgia fascistă, s-au tipărit recent trei lucrări cu o tematică similară: lagărele. Alexander Omiljanowicz publică în volumul „Scrisori ale condamnaţilor la eşafod“ fotografii, fotocopii şi scrisori, ce atestă ororile comise de hitlerişti in închisoarea „Neubau“ din Krolewiel, unde în locul crematoriilor şi a camerelor de gazare, funcţiona ghilotina. Stanislawa Gogolewska evocă în Şcoala cruzimii amintirile unei locuitoare din Lvov) — martoră a crimelor comise in lagărul de la Janow. Lucrarea prezintă şi valoarea unui document ce ilustrează structura organizării lagărului, organizarea Comitetului de ajutorare a prizonierilor şi viaţa tragică a acestora. A treia lucrare, „Memoriile prizonierilor din Pandar“, este o culegere de mărturii autentice ale vechilor deţinuţi ce au supravieţuit torturilor şi încercărilor de exterminare. Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la naşterea şi a 40 de ani de la moartea lui Ştefan Xeromski — socotit unul din cei mai mari scriitori polonezi de la începutul secolului nostru — au avut loc in Polonia mari festivităţi. Reuniunea inaugurală a centenarului a fost organizată de secţiunea polonă a Pen-Clubului pe care Xeromski a întemeiat-o în 1925. In expoziţia Centrală de la Varşovia, consacrată vieţii şi operei scriitorului, centrul de atracţie l-au prezentat cele 27 manuscrise regăsite după război in ruinele vechiului oraş. Reconstituirea textelor a necesitat opt ani de lucru. Săptămînalul cracovian „Xycie Literacki“ a iniţiat ancheta: „Vă place să citiţi cărţile lui Xeromski ?“ care a stîrnit opinii foarte controversate despre trăinicia operei sale şi influenţa exercitată de aceasta asupra literaturii contemporane. Institutul de cercetări literare a Academiei poloneze de ştiinţă în colaborare cu Universitatea din Wroclaw a organizat de curînd în acest oraş, un seminar ştiinţific cu tema: „Proza celor douăzeci de ani post-belici“. Vii dezbateri s-au angajat în special în jurul referatelor: „Proza poloneză de după război“ prezentat de Stepan Xolkiewski, „Romanul politic — romanul pentru politică“ susţinut de Jerzy Kromer, „Literatura de masă în Polonia populară“ a lui Krzysztof Dmitruk şi „Tendinţele dezvoltării prozei poloneze contemporane“ de Zbigniew Xabicki. Editura „Czytelnik“ — prima casă editorială din Polonia populară şi-a aniversat de curînd 20 de ani de la înfiinţare. Instituţia are merite deosebite in tipărirea literaturii polone contemporane. Au fost editate 4800 de titluri cu un tiraj global de 82 milioane exemplare. Producţia sa anuală depăşeşte 200 titluri cu un tiraj de 3 milioane exemplare. Aci au debutat 240 de poeţi şi prozatori. In ceea ce priveşte critica literară, editurile poloneze au publicat în ultima vreme numeroase studii, dintre care menţionăm: „Amănunte de viaţă hazlii“ a lui Stanislaw Pigon, „Ordine şi dezordine“ în care Pawel Hertz analizează diverse aspecte ale culturii poloneze în contextul culturii europene şi „Cheile imaginaţiei“ care reuneşte studiile lui Jerzy Kwitakowski consacrate poeţilor polonezi contemporani printre care K. Baczynski, I. Harasimowicz, K. J. Galczinski, T. Rozewicz. Tu ești ca o floare „Tu ești ca o floare" - umbla un vers de cîntec vechi. La ce floare s-a gindit el ? Poate că ea fusese o floare cuminte, albastră Purta garoafe roșii poate - o fi sădit în alte rînduri de floarea-soarelui. S-o fi-nvîrtit cu brațul plin de nalbe pe lingă vreun prag de bucătărie. Poate-or fi cules împreună zambile sălbatece ori şi-au vorbit despre arbuştii pădureţi peste care daseră. Ea poate că ştie la ce s-a gîndit el cînd i-a spus : „Tu eşti ca o floare..." Rondo-ul lunii „Dragostea-i o uşă pe care o vom deschide împreună"! Aşa şi-au spus unul altuia sub calmul lunii, într-o seară cînd iz de pămînt şi de frunze-n putrezire amestecat cu-ncoifiri de cartofi şi de trandafiri venea pe-un vînt. În ceasurile tîrzii ale serii aceleia ei au privit mult la lună și au numit-o nasture de argint, ban de aramă, biscuit de bronz, placă de aur, diademă dispărută, pălărie de alamă picurînd din ape adînci „Oameni ca noi, ca noi doi stăpînim luna". Biografie O biografie, domnilor, ar trebui să înceapă cu răsufletul unui om, cînd prima oară ochii lui întîlnesc lumina zilei, apoi scotocind să meargă pînă la moarte, cînd lumina zilei s-a dus. Biografia ia astfel sfîrşit, doar dacă nu răstorni cumva ordinea şi nu-ncepi cu moartea, scotocind îndărăt pînă la naştere, deschizînd vîara cu un sicriu şi ducîndu-te în urmă către leagăn - în care caz, domnilor, biografia s-a încheiat, e desăvîrşită, cînd eroul ei-i fără înaintaşi, stirpe, strămoşi, genealogie, sînge, rasă, oase, decoruri... şi acestea, domnilor, pot fi împinse pînă departe. Lecţie La-nceput de april arborii îşi termină iarna, aşteptîndpe ramuri, cu o strecurare de verde. La început de octombrie arborii ascultă plîns de vînt şi frunze învîrtindu-se. Faţa rîului noaptea adună o împrăştiere de stele şi tăcerea florilor verii căzînd în unda curgătoare. Vino, pură, cu o inimă de copil, rîzi ca piersicile în vîntul văratec, să fie cîntec ploaia pe acoperişul casei, scrisul să fie pe faţa ta ca mirosul livezilor de mere într-un sfîrşit de iunie. Doi peşti Cei doi peşti cînd îşi vorbiră vorbirea lor fu purpurie. într-o cupă s-au întîlnit de aer de aur topit s-au legănat într-un arc de şapte curcubeie sclipind intr-afară într-o grotă înotat-cu dintre sute altele şi-ntr-o verde pulbere de puf şi-au scuturat aripile. În româneşte de ION CARAION 40 133 REDACȚIA: București — B dul Ana Ipătescu 15. telefon« 12.04.44 | 11.39 38 . 12.74.28. ADMINISTRAȚIA ; Sos Ktseleff nr 10. Telefon 18.33.99. ABONAMENTE: 8 luni 18 lei 8 lun! 28 leii I an 52 Id ' !■— ■■■■— .............. II ■ ■ ■ ■■ ———.............................. .................. " !■■■■! — . ..........................——------------ ■■ ......... .................. -- , --------- ■ ---------------——, ■ ■ ......... . . .... , ■„ „„ tiparuit întreprinderea Poligrafică „Informația 44, str. Brezoianu nr. 23-25