Gazeta literară, ianuarie-iunie 1965 (Anul 12, nr. 1-26)

1965-02-11 / nr. 7

■HHHB cârti şi idei WêêêêêêêêêêêêêêêêêêêêêêêêêêêM O ANTOLOGIE expresionistă părut ca o reacţie Împotriva impresionismului din ultime­le decenii ale secolului trecut, expresionismul, la început orientare limitată la artele plastice, nu a intirziat să cu­prindă în orbita sa şi alte domenii ar­tistice. Opoziţia faţă de impresionism era totală : dacă pictorul impresionist rămînea pasiv in faţa peisajului, încer­­cînd să surprindă, prin jocuri uneori punctiforme de lumină, spectacolul per­manent schimbător al naturii, expresio­nismul îşi propune, dimpotrivă, afirma­rea hotărită şi uneori intempestivă a emotivităţii artistului, lumea din afară nealcâtuind decit un pretext pentru ex­presia acestui­­ fond emoţional. Impre­sionistul reduce, aşadar, lumea, la jocuri de lumină şi culoare, la c retină . Artistul expresionist răstoarnă această perspectivă, situindu-se în centrul pro­cesului de elaborare artistică, afirmin­­du-şi cu vigoare dreptul de a crea o lume după viziunea sa proprie și ascul­­tind de îndrumările tumultului său interior. O nouă formă de artă se afir­mă, incepind cu Van Gogh, cuprinzînd măi tîrziu viaţa literară, râsfringindu-şi influenţa în muzică, eseu literar şi filo­zofie. Asemeni impresionismului şi mai tîrziu suprarealismului, curentul devine o atitudine bine afirmată în faţa lumii şi viaţii. Starea, la început pur emoţio­nală, sau intuiţie vagă, devine doctri­nă se încorporează in înfăptuiri artis­tice şi opere literare, tinde să se trans­forme într-o concepţie generală asupra lumii, „Weltanschauung“. Reeditarea uneia din antologiile miş­cării expresioniste germanele ne va prilejui o reîntoarcere în timp, îngâdu­­indu-ne a defini orientarea acestui cu­rent literar, fireşte în limitele unui sim­plu articol.­xpresionismul reprezintă în primul rînd o atitudine acti­e­vă în faţa vieţii, manifestîn­­du-se printr-un lirism al ac­ţiunii, o nevoie de reformă a existenţei, de răsturnare a aşezărilor lumii sociale. Poziţia presu­pune în acelaşi timp repulsie faţă de as­pectele caduce ale vieţii din jur, senti­ment catastrofic, de sfirşit de lume, dar şi violenţă iconoclastă, dezlănţuire frenetică, in vederea pregătirii unui alt viitor : atitudine ambivalentă, nu numai de negaţie şi afirmaţie a unor poziţii pur intelectuale, dar şi de reac­ţie emoţională. Artistul expresionist ma­­nifestă în acelaşi timp o tendinţă la cădere obosită, deprimată şi la ţîşnire dîrză, impetuoasă. Putem vedea în a­­ceastă stare de spirit, comună unei în­tregi categorii de artişti, rezultatul con­tradicţiilor şi dezechilibrului structural al vieţii sociale a vremii, ca şi ecoul primului război mondial. Mişcarea ex­presionistă se afirmă în viaţa literară către 1910, cunoscind în decada următoa­re înflorirea maximă, starea de spirit a precedat aşadar războiului, care a­­vea să-i aducă un fel de justificare. Ar­tistul, seismograf sensibil, a anticipat în aparenţă asupra dezastrului, preves­­tindu-1. In fapt însă, poziţia poetului expre­sionist faţă de realitatea socială nu a­­vea rigoare şi exactitudine în interpre­tarea fenomenelor, datorită lipsei unor c­­itrii,­­valabil©, ştiinţifice, de orientare. Examenul acestei poziţii neputînd fi fă­cut aci, vom trimite pe cititor la ampla şi adîncita cercetare a lui N. Tertulian, asupra operei lui Lucian Blaga (Viaţa ro­mânească 1963, nr. 6—7, p. 366). Ne măr­ginim să observăm că, după N. Tertulian, artistul expresionist a constatat contra­dicţiile interne şi stridenţele opresive ale structurii social-economice proprii so­cietăţii capitaliste contemporane, dar, din lipsă unei înţelegeri critice a pro­ceselor a ajuns deopotrivă la concepţii teoretice nebuloase şi la o atitudine practică neadecvata. In adevăr, teoretic, el a abstractizat şi esenţializat contra­dicţiile sociale ale contemporaneităţii, ridicindu-se împotriva realităţii obiecti­ve, ca atare, transpunind aşadar con­tradicţiile sociale concrete, pe plan de esenţe, în absolut ; revolta sa împotriva vieţii sociale contemporane va fi totală, fără discriminări, depăşind relativităţile, negînd cauzalitatea şi realitatea obiecti­vă, postulind indeterminismul şi mişcin­du-se pe un plan existenţial, cosmic şi nu istoric. Astfel, va respinge în bloc, de­opotrivă, materialitatea vieţii, civilizaţia modernă, maşinismul, îşi va manifestă ne­­încrederea în progres. Corolarul practic al acestei atitudini mentale va fi un ra­dicalism social autentic, de o rară vi­goare, dar nu mai puţin lipsit de nu­anţare, reflex al unei neînţelegeri al caracterului de clasă, pe care-l aveau procesele sociale negative, înregistrate : artistul expresionist va pleca de la niş­te realităţi într-adevăr tragice dar va ajunge, fatal,­­ să lupte împotriva unor abstracţii postulate de el însuşi şi nu împotriva viciilor sociale reale, războin­­du-se cu entităţi: „oraşul“, „războiul", „maşinismul”, „uniformizarea existen­ţei“ etc. Achegat ca mişcare poetică în­­­­tre anii 1910 şi 1920, elaborat­ă­­n parte în anii războiului, ex­presionismul avea să-şi pre­gătească un bilanţ către sfirşi­tul acestei perioade, cînd au a­­părut mai multe antologii, purtînd, de alt­minteri, titluri definitorii, pentru tendin­­ţele profunde ale mişcării : „Menscheits­dämmerung“ (Amurgul omenirii), Ver­­kündung“ (Proclamaţiei), „Die Erhebung (Răzvrătirea, omonim în limba germană şi cu „ascensiunea“). Dacă vom adăuga acestor antologii titlurile celor două re­viste expresioniste mai de seamă din această epocă : „Die Aktion” (Acţiunea) şi „Der Sturm” (Asaltul, cuvînt semnifi­­cînd şi furtună ,uragan, impetuozitate, etc), vom avea o prefigurare a tendinţe­lor fundamentale ale orientării expre­sioniste. O atare atitudine depăşea mijloacele de expresie ale scrisului tradiţional, impli­­cînd respectarea convenţiilor literare şi retorice şi mai ales menţinerea ordonan­ţei şi topicei perioadelor muzical caden­ţate, după modul Ciceronian. Fraza „nu­­meroasă” este disociată ; expresia este redusă la cuvînt ; dar cuvîntul poetului expresionist se vrea rezumativ, percu­tant, cu semnificaţie directă, de şoc ; cuvintul devine „strigăt“ ; scrisul de­vine notaţie abruptă. Johannes R. Becher va rezuma în chiar această antologie esenţa noii poetici : „Poetul evită acor­durile armonioase : el suflă din tobe, bate strident tobele, răzvrăteşte poporul, rostind cuvinte întretăiate.“ Prelucra­rea materialului verbal, evidentă la ori­ce poet, devine în poetica expresionis­tă simplificare energică, căzind uneori în obscuritate, prin exces de conciziu­­ne. Lapidaritatea, pe care cititorul pătruns de cultură umanistă o admiră la Tacit şi Tukydide, ajunge aci la expresia extremă : conjuncţiile şi prepoziţiile sunt adesea suprimate, verbele substantiviza­te defilează In succesie, articolul este, fireşte, ocolit ; armonia este înlocuită prin ritm, un ritm trepidant, gîfiit. Ve­hemenţa simţirii nu se poate exprima decît prin explozii instantanee, prin scurt-circuite verbale pe care traducerea într-o limbă străină şovăie să le expri­me, sau le expune aproximativ, stîngaci. Astfel, opoziţia dintre căderea şi deza­gregarea lumii din afară şi afirmarea violentă a atitudinii poetului, ajunge la o succesie de antiteze, ca în acest poem al lui August Stramm, în care versul, redus la ritm ciocănit, sacadat, traduce energia interioară a poetului, prin cu­vinte sintetice, substituite largilor dez­voltări sintactice : căutare întrebare Tu aduci răspuns / Fugă frică / Opui cu­raj. / Putoare şi murdărie / Imprăştii curăţenie. / Falsitate şi perfidie / Afirmi rizînd dreptatea. / Nebunie deznădejde / Te guduri prea fericit / Moarte şi mize­rie / încălzeşti bogăţie / Pisc şi prăpas­tie / Spinteci drumuri / Iad şi diavol / învingi pe Dumnezeu.­şadar, poezie activistă, dina­mică, redusă la esenţe, cu­ accente pe alocuri profetice, inspirate, dar fără tiradă ; experimentare ; poziţii bine conturate ; nevoie de expresie totală, autenticitate. Poezia expresionis­tă revelează un om nou, opus civilizaţiei capitaliste decrepite, a cărei decadenţă o denunţă şi ai cărei germeni aveau să conducă la război şi suferinţa. Poetul expresionist, pacifist şi antimi­­litarist, este omul acţiunii, reclamînd re­forma socială, anunţînd revoluţia, aspi­rină către simplicitate şi primitivism. Temele fundamentale ale poeziei expre­sioniste, exprimind, de altminteri, cele două orientări majore ale atitudinii poe­ţilor In faţa vieţii vor fi, aşadar , de­primare faţă de spectacolul prăbuşirii lumii vechi şi nevoia de reconstrucţie a unei noi vieţi sociale. In prefaţa sa, la noua ediţie a acestei antologii, Kurt Pinthus va stărui asupra acestei pozi­ţii. Criticii care au relevat pesimismul şi atitudinea nihilistă a unora din poe­ţii expresionişti au simplificat şi nu s-au oprit decît în faţa unei singure feţe a dipticului. Poeţii expresionişti, a­­dresează, desigur, o critică acerbă vie­ţii sociale, dar ei distrug „dintr-un sen­timent de suferinţă faţă de timpul pre­zent şi dintr-o credinţă fanatică intr-o reînnoire a artelor,­ ca şi în viaţa indi­vidului şi a societăţii umane”. Asemeni mişcării umaniste a Renaşterii, cu care Kurt Pinthus compară expresionismul, noua orientare se definea prin negarea epocii anterioare şi clădirea unei noi realităţi. . In aceste condiţii,­ expresionismul nu este o mişcare apărută prin generaţie spontanee. Prefigurări, sau, mai degra­bă, analogii şi indicaţii de orientare se pot afla în opera lui Lautréamont sau Jarry, în romanticii germani,­ Höl­derlin, gindirea lui Feuerbach sau în formula de artă barocă. Una din orien­tările mişcării expresioniste­ avea, de altminteri, să ia o nuanţă barocă foarte afirmată. Cit priveşte corespondenţa cu opera lui Feuerbach, pusă în evidenţă de cercetările critice ulterioare, aceasta a stupefiat în primul rînd pe artiştii expresionişti înşişi care nu-l citiseră niciodată pe acest autor. In prefaţa publicata la ediţia din 1920, Kurt Pinthus dă o indicaţie asu­pra principiilor care l-au călăuzit la în­tocmirea acestei antologii. Ne aflăm in faţa unei culegeri, reprezentînd tema poetice generale şi nu o înşiruire de opere literare. Secţiune orizontală în mişcarea poetică a epocii, antologia este alcătuită ca o simfonie în patru părţi, reprezentînd motivele cardinale ale aces­­tei mişcări poetice ; accentul nu este pus pe fiecare operă poetică în par­te, ci pe orientarea de ansamblu a cu­rentului ; în centrul mişcării expresio­niste se afla, de altminteri, omul ca atare, şi nu nevoile individuale ale cu­­tărui sau cutărul individ ; călăuzirea culegerii va fi, astfel, desprinderea o­­mului din amurgul unui trecut şi in­tegrarea lui in zorile unei lumi noi ; ela­nul poetului expresionist se proiectează către viitor ; salvarea nu se află de­cit în om şi în forţele lui interioare; se desprinde astfel primatul eticului, fapta, dispreţul faţă de formula devenită de­suetă a „artei pentru artă" dar şi pro­iecţia eronată a dramelor sociale în plan strict existenţial. Antologia va reda aces­te mişcări de simţire variate şi tâlăzui­­toare, exprimînd cu deosebire intensita­tea şi radicalismul sentimentelor, gîndu­­lui şi expresiei acestei poezii, arte bogată, emoţionantă, pli­nă de vitalitate cuceritoare şi­ de semnificaţii, in care se întrunesc poeme ale unui Johannes R. Becher, Got­tfried Benn, Theodor Däu­­bler, Iwan Goll, Albert Ehrenstein, Wal­ter Hasenclever, Georg Heym, Kurt Heynike, Jakob van Hoddis, Wilhelm Klemm, Else Lasker—Schüler, Rudolf Leonhard, Alfred Lichtenstein, E. W. Lotz, K. Otten, L. Rubiner, René Schi­­ckele, E. Studier, August stramm, Georg Trakl, Franz Werfel, A. Wolfen,­stein şi Paul Zech ! Materialul poetic, vast şi uneori contradictoriu, este gru­pat în cele patru părţi, enunţate in pre­faţă, şi rezumînd temele centrale şi poetice ale expresionismului : Prăbuşire şi strigăt (nu s-a vorbit oare de un „lătrat verbal“ de o „chelălăială a cu­­vîntului“, la aceşti poeţi, care anunţau sfirşitul lumii, prin interjecţii ?); Deş­teptarea sensibilităţii (revelînd purita­tea, prospeţimea genuină a simţirii); Chemare şi Revoltă (unde străbate tu­multul, dezlănţuirea, vijelia răzmeriţii ce se pregăteşte); Iubirea pentru oa­meni (parte d in care poemul evoluează către accentul imnie şi simplicitatea dragostei, exprimată direct). Cititorul este plimbat printre peisaje interioare contrastante. „Sfirşitul lumii”, poemul lui Jakob van Hoddis, deschide o perspectivă catastrofică, pe care poe­mele următoare o vor popula cu imagini de prăbuşire şi dezastru : candidaţi la sinucidere, rătăcind noaptea, în cîrduri, stele căzute, ferestre „care rînjesc tră­dare", moarte şi groază ; cerul amenin­ţă să plesnească ; strigăte de deznădej­de răsunind „din miez de noapte un miez de noapte”; viziuni de morgă ; tristeţe; as­pecte de putreziciune organică Arta e moartă. Omul se sufocă într-o­­ lume în dezagregare, el însuşi obosit, învins de stări delicvescente. Omul se simte stin­gher: „Suntem străini, cu toţii, pe a­­cest pamint“ ! (Franz Werfel). Ştinţele de vibrare ale poe­tului nu sunt însă istovite. Al doilea ciclu exprimă învio­rare. Lumina risipeşte tene­brele. Dragostea sugerează „acorduri cereşti”; lirismul vibrant al Eisei Lasker-Schüller prelun­geşte armonice subiective; cîntecul sim­­plu al naufragiului sentimental se face auzit; sentimentul plenar al trăirii, al sensibilităţii, cu ecouri infantile, îşi face drum în poezie. Omul recapătă încre­dere în sine, se afirmă (poemul Atotpu­ternicie, de August Stramm, citat la în­ceputul articolului), poetul redevine simplu, pur, naiv: „Bucură-te inimă,­­ Am făcut o faptă bună!“. Chemarea revoltei, năzuinţa către lu­mină, către libertate, îndemnul la fap­tă, încrederea în sine, deschid un nou capitol. Poetul este un „răzvrătit în permanenţă“ (Johannes R. Becher). El scrie „un prolog pentru revoluţia ce va să vină“ (Rudolf Leonhard)­­ . Hasencle­ver salută învierea lui Jaurès. Accentul devine viguros, patosul înalt, bărbă­tesc, alternînd cu tonul profetic. Chema­rea revoluţiei lui Franz Werfel răsună: „Apropie-te, potop al sufletului, durere, rază fără sfirşit ! Prăbuşeşte piloţii şi digul, răvăşeşte valea !” (...) „înainte, înainte, inainte, Împotriva epocii Înve­chite şi nemernice” ! Urmează cintecul dragostei pentru oa­meni, al nevoii de apropiere de un alt om, al sentimentului de frăţietate uni­versală, al căldurii care aruncă pe oa­meni unii in braţele altora, plîngînd : buzele se întind către „cupa adincă, nesfirşită, a iubirii universale” ; poeţii cîntă optimist munca, binefacerile păcii; elanul poetic ,,se înalţă spre soare, cu aripi uriaşe”. Peisajul din primul ciclu se primeneşte; fumuriul cerului face loc luminii. ...Epoca frămîntată şi confuză a ani­lor urmlnd primului război a prilejuit o eflorescenţă poetică, bogată in tonuri şi motive. Cititorul parcurge recules paginile care revelează la fiecare rînd o vibraţie şi o nouă undă de simţire. Imărirea, în destinul lor in­dividual, al tuturor acestor­ poeţi, prilejuieşte cititorului melancolie, ce au devenit mai apoi toţi aceşti răzvră­tiţi ? Ei au suferit, au cîntat au creat aceste poeme, pe care le ur­mărim cu emoţie, de pe pagini ce nu au îngălbenit, au murit în război, s-au sinucis, au pierit în accidente, s-au ofi­lit in case de sănătate, au devenit cei mai mulţi victimele nazismului. Dar cîn­tecul lor a rămas viu, accentul lor a îngăduit unei întregi epoci să ia cunoş­tinţă de ea însăşi şi azi să regăsească în el accente contemporane Expresionismul s-a dezvoltat ulterior în arborescenţe numeroase. A generat alte curente. Din acest trunchi plin de sevă, s-au desprins insă cîteva mărturii artistice de primă valoare. ion BIBERI 1) Menscheitsdämmerung. „Ein docu­ment des Expressionismus, Herausge­geben von Kurt Pinthus“, Rowohlt, Ber. Iln. 1963. CARICATURIŞTII LUMII ÁGNESE (Franţa) COMITETUL DE REDACŢIE Teodor Balş ; Ov. S. Crohmălniceanu (redactor şef adjunct) ; S. Damian ; Ştefan Gheorghiu (re­dactor şef adjunct) ; Eugen Simion ; Tiberiu Utan (redactor şef) ; Haralamb Zincă (secretar gene­ral de redacţie). Prezentarea grafică­­ Radu Georgeseu PREZENTE ROMÂNEŞTI­ ­,Drîta”* organ al Uniunii scriitorilor din R. P. Albania, a publicat în numărul din 10 ianuarie un articol dedicat îm­plinirii a 75 de ani de la moartea lui Ion Creangă, semnat de Mitrush Kuteli. Editura siskusstvo” din Moscova a tipărit recent în colecţia ■„Clasicii dra­maturgiei universale“ un amplu studiu închinat lui Ion Luca Caragiale, semnat de un cunoscut cercetător al literaturii­­române, T. Sadovnic. Ziarul elveţian „Journal de Généve“ publică o recenzie a volumului antolo­gic : 8 nuvele româneşti. Autorul recen­ziei subliniază dramatismul operei lui Slavici, Rebreanu, Agîrbiceanu, lirismul lui Sadoveanu. In editura Van Hoc din Hanoi a apă­rut la sfirşitul anului 1964 volumul „Kich Caragiale“ (Teatru Caragiale). Sunt cuprinse în culegere „O noapte fur­tunoasă”, „o scrisoare pierdută“, „Conul Leonida faţă cu reacţiunea“, „D’ale Car­navalului“ şi „Năpasta”. Piesele sunt traduse de Tuan Do. Prefaţa este sem­nată de Nyudi Dich. Revista australiană „Meanjin Quar­terly” care apare la Melbourne publică poemul „Dialogul viaţului cu marea“ de Nina cassian. „Panatinai”, revistă literară ateniană, a inserat în ultimul său număr poemul „Lacrimi de melci“ de Ştefan Ron­ (Gheorghe Dinu). La Paris a avut loc de curând a 7-a expoziţie internaţională organizată de Federaţia internaţională a societăţilor ar­tistice şi intelectuale a feroviarilor (F.I.S.A.I.C.). Cu acest prilej au expus si 15 pictori amatori care activează in cadrul Ministerului C.F.R. Dintre tablou­rile expuse s-au remarcat cele semnate de Zenovia Cazan (Fată cu flori), Gh. Lăiniceanu (Instrumente), Dumitru Co­­drişan. Revista sovietică s,Literaturnaia Gaze­ta“ publică In nr. 8/1965 poezia „Ilus­trată“ de Tiberiu Utan in traducerea lui V. Vinogradov. „Bucuria copiilor“, care apare în limba romînă la Panciova (R.F.S.I.), inserează in nr. 11 şi 12, 1964 „Ciopîrţilă dresor“ şi „Ciopîrţilă şi co­moara”* tot de Tiberiu Utan. ATLAS LIRIC CARL SANDBURG De la 1916, cînd debuta cu Poeme din Chicago şi pînă la apariţia re­centă a ultimei sale culegeri Miere şi sare, adică în aproape 50 de ani de travaliu literar, Carl Sandburg totali­zează zece volume de versuri. Pe diversitatea lor tematică (mergînd de la sufocantul industrialism capitalist pînă la ozonifiantele intîlniri sau re­­întilniri cu natura şi cu marea sim­plitate a elementelor), s-a creat mu­zică, s-a născut o suită de interpre­tări coregrafice şi s-a exersat vocaţia autorilor de dramatizări. Intrat în cel de-al 86-lea an al existenţei, cîn­­tăreţul deopotrivă al abatoarelor din Chicago şi al cîrdurilor sale de ca­pre crescute in regiunea marilor lacuri — unde le suise, explica el unul reporter, ca să-şi ascută de pie­tre copitele — nu pierde încă nimic din trăsăturile caracteristice ale in­tensei lui temperaturi artistice. Rein­­t­lnim, orchestrate, aceleaşi solicitu­dini pentru patos, ironie, luciditate, francheţe, afecţiune şi umor Pe linia celor mai bune tradiţii ale dra­gostei de om şi de mesajele hără­zite omului, poezia sa participa şi invită. ... ... Sandburg a publicat monografii, stu­dii, romane, lucrări de istorie, lite­ratură pentru copii şi a făcut multa vreme gazetărie. El a cunoscut di­verse şi contradictorii profesii. I s-a decernat in două rînduri premiul Pu­­­lit­zer a fost onorat cu diverse alte distincţii şi titluri. Sătul de viaţa arhi-aglomerată a marilor oraşe, de atîtea gigantice îngrămădiri de be­ton de zgomot, astenie şi turtire spi­rituală, s-a retras cu cele trei fete ale sale (Margaret, Janet şi Helga) în Flat Rech. — North Carolina. Unii dintre criticii ţării lui îl so­cotesc poetul naţional de azi al s.u.a. Cu Miere şi sare, din care publicăm traducerile de faţă, opera lui urcă la 40 de volume. Cumpărători şi vinzători Ce prea are un om ? Şi ce-i în stare să facâ ? Valoarea lui care-i ? Pe de o parte cei ce cumpără munca, pe de alta cei ce n-au nimic de vînzare în afară de muncă. Şi cînd cumpărătorii de sudori le spun vînzătorilor : „Nu-i de lucru, azi nici o baftă", — atunci, atunci î Chirie neînsemnată Legile zilelor de bronz sînt nestrămutabile. Și totuși — în statuia călare a generalului Grant, pe-o unduitoare precizie, pe mărunte povîrnișuri uitîndu-se din parcul Lincoln spre lacul Michigan — aici vrăbiile-și au cuib în ocheanul generalului Grant, vrăbiile au închiriat aici un apartament în pintenul drept al generalului Grant. Este adevărat că legile zeilor de bronz sunt nestrămutabile ? CE E NOU IN LITERATURA POLONEZA La două decenii de la terminarea celui de al doilea război mondial, ecou­rile sale se materializează încă în numeroase opere literare şi artistice. In Polonia, una din ţările greu încercate de urgia fascistă, s-au tipărit recent trei lucrări cu o tematică similară: lagărele. Alexander Omiljanowicz publică în volumul „Scrisori ale condamnaţilor la eşafod“ fotografii, fotocopii şi scrisori, ce atestă ororile comise de hitlerişti in închisoarea „Neubau“ din Krolewiel, unde în locul crematoriilor şi a camerelor de gazare, funcţiona ghi­lotina. Stanislawa Gogolewska evocă în Şcoala cruzimii amintirile unei locui­toare din Lvov) — martoră a crimelor comise in lagărul de la Janow. Lucrarea prezintă şi valoarea unui document ce ilustrează structura organizării lagărului, organizarea Comitetului de ajutorare a prizonierilor şi viaţa tragică a acestora. A treia lucrare, „Memoriile prizonierilor din Pandar“, este o culegere de mărturii autentice ale vechilor deţinuţi ce­ au supravieţuit torturilor şi încer­cărilor de exterminare. Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la naşterea şi a 40 de ani de la moar­tea lui Ştefan Xeromski — socotit unul din cei mai mari scriitori polonezi de la începutul secolului nostru — au avut loc in Polonia mari festivităţi. Reuniunea inaugurală a centenarului a fost organizată de secţiunea polonă a Pen-Clubului pe care Xeromski a întemeiat-o în 1925. In expoziţia Centrală de la Varşovia, consacrată vieţii şi operei scriitoru­lui, centrul de atracţie l-au prezentat cele 27 manuscrise regăsite după război in ruinele vechiului oraş. Reconstituirea textelor a necesitat opt ani de lucru. Săptămînalul cracovian „Xycie Literacki“ a iniţiat ancheta: „Vă place să citiţi cărţile lui Xeromski ?“ care a stîrnit opinii foarte controversate despre trăinicia operei sale şi influenţa exercitată de aceasta asupra literaturii contem­porane. Institutul de cercetări literare a Academiei poloneze de ştiinţă în colabo­rare cu Universitatea din Wroclaw a organizat de curînd în acest oraş, un se­minar ştiinţific cu tema: „Proza celor douăzeci de ani post-belici“. Vii dezba­teri s-au angajat în special în jurul referatelor: „Proza poloneză de după război“ prezentat de Stepan Xolkiewski, „Romanul politic — romanul pentru politică“ susţinut de Jerzy Kromer, „Literatura de masă în Polonia populară“ a lui Krzysztof Dmitruk şi „Tendinţele dezvoltării prozei poloneze contem­porane“ de Zbigniew Xabicki. Editura „Czytelnik“ — prima casă editorială din Polonia populară şi-a aniversat de curînd 20 de ani de la înfiinţare. Instituţia are merite deosebite in tipărirea literaturii polone contemporane. Au fost editate 4800 de titluri cu un tiraj global de 82 milioane exemplare. Producţia sa anuală depăşeşte 200 titluri cu un tiraj de 3 milioane exemplare. Aci au debutat 240 de poeţi şi pro­zatori. In ceea ce priveşte critica literară, editurile poloneze au publicat în ultima vreme numeroase studii, dintre care menţionăm: „Amănunte de viaţă hazlii“ a lui Stanislaw Pigon, „Ordine şi dezordine“ în care Pawel Hertz analizează diverse aspecte ale culturii poloneze în contextul culturii europene şi „Cheile imaginaţiei“ care reuneşte studiile lui Jerzy Kwitakowski consacrate poeţilor polonezi contemporani printre care K. Baczynski, I. Harasimowicz, K. J. Galc­­zinski, T. Rozewicz. Tu ești ca o floare „Tu ești ca o floare" - umbla un vers de cîntec vechi. La ce floare s-a gindit el ? Poate că ea fusese o floare cuminte, albastră Purta garoafe roșii poate - o fi sădit în alte rînduri de floarea-soarelui. S-o fi-nvîrtit cu brațul plin de nalbe pe lingă vreun prag de bucătărie. Poate-or fi cules împreună zambile sălbatece ori şi-au vorbit despre arbuştii pădureţi peste care daseră. Ea poate că ştie la ce s-a gîndit el cînd i-a spus : „Tu eşti ca o floare..." Rondo-ul lunii „Dragostea-i o uşă pe care o vom deschide împreună"! Aşa şi-au spus unul altuia sub calmul lunii, într-o seară cînd iz de pămînt şi de frunze-n putrezire amestecat cu-ncoifiri de cartofi şi de trandafiri venea pe-un vînt. În ceasurile tîrzii ale serii aceleia ei au privit mult la lună și au numit-o nasture de argint, ban de aramă, biscuit de bronz, placă de aur, diademă dispărută, pălărie de­ alamă picurînd din ape adînci „Oameni ca noi, ca noi doi stăpînim luna". Biografie O biografie, domnilor, ar trebui să înceapă cu răsufletul unui om, cînd prima oară ochii lui întîlnesc lumina zilei, apoi­­ scotocind­­ să meargă pînă la moarte, cînd lumina zilei s-a dus. Biografia ia astfel sfîrşit, doar dacă nu răstorni cumva ordinea şi nu-ncepi cu moartea, scotocind îndărăt pînă la naştere, deschizînd vîara cu un sicriu şi ducîndu-te în urmă către leagăn - în care caz, domnilor, biografia s-a încheiat, e desăvîrşită,­­ cînd eroul ei-i fără înaintaşi, stirpe, strămoşi, genealogie, sînge, rasă, oase, decoruri... şi acestea, domnilor, pot fi împinse pînă departe. Lecţie La-nceput de april arborii îşi termină iarna, aşteptînd­­pe ramuri, cu o strecurare de verde. La început de octombrie arborii ascultă plîns de vînt şi frunze învîrtindu-se. Faţa rîului noaptea adună o împrăştiere de stele şi tăcerea florilor verii căzînd în unda curgătoare. Vino, pură, cu o inimă de copil, rîzi ca piersicile în vîntul văratec, să fie cîntec ploaia pe acoperişul casei, scrisul să fie pe faţa ta ca mirosul livezilor de mere într-un sfîrşit de iunie. Doi peşti Cei doi peşti cînd îşi vorbiră vorbirea lor fu purpurie. într-o cupă s-au întîlnit de aer de aur topit s-au legănat într-un arc de şapte curcubeie sclipind intr-afară într-o grotă înotat-cu­­ dintre sute altele şi-ntr-o verde pulbere de puf şi-au scuturat aripile. În româneşte de ION CARAION 40 133 REDACȚIA: București — B dul Ana Ipătescu 15. telefon« 12.04.44 | 11.39 38 . 12.74.28. ADMINISTRAȚIA ; Sos Ktseleff nr 10. Telefon 18.33.99. ABONAMENTE: 8 luni 18 lei­ 8 lun! 28 leii I an 52 Id ' !■— ■■■■— .............. I­­I ■ ■ ■ ■■ ———.............................. .................. " !■■■■! —­­ . ..........................——------------ ■■ ......... .................. -- , --------- ■ ---------------——, ■ ■ .........­ . . .... , ■„ „„ tiparuit întreprinderea Poligrafică „Informația 44, str. Brezoianu nr. 23-25

Next