Gazeta Sibiului, 1946 (Anul 13, nr. 1-25)

1946-01-01 / nr. 1

Pag. 2 De la erou la cerşetor Intitulatura articolului meu de astăzi sunt cuvin­tele d-lui Prof. N. Ghiulea scrise în articolul d-sale întitulat „Invalizii“ și publicat în ziarul „Timpul“ din București, in decursul anului 1945. De, are fermă dreptate d-l­ Profesor Ghiulea. Aceasta a fost până în prezent realitatea. Acel ce s’au jertfit dintre noi pe altarul patriei a devenit eroi. Iar noi cei schilozi de astăzi ce nu am murit, cea mai mare parte din noi au devenit cerşetori, va să zică, dela erou la cerşetor. Dar cine poartă vina ? Tot noi I. O. V. R.-iştil. Pentrucă noi I. O. V. R.-iştii de pe întreg cu­prinsul ţării nu ne-am organizat, nu ne-am unit, nu ne-am adunat, în jurul steagului unităţii noastre I.O.V R. Steagul unităţii noastre, trebuia de mult să fâlfâie în fiecare judeţ, în fiecare comună şi să fi păşit la înfăptuiri, la realizări, la progrese, pentru noi, pentru unitatea noastră, oropsită, chinuită şi amărâtă. Noi, aceşti invalizi ai războaielor, ne-am sacri­ficat, am luptat să făurim o ţară mare puternică şi bogată în care să ne bucuram şi noi de o viaţă cin­stită şi omenească. Nu ne-am gândit nici­odată că vom deveni schi,­­­lozi şi vom ajunge la o viaţă mai josnică decât toate­­ celelalte clase sociale, nu ne-am gândit să ajungem­­ să cerşim mila nimănui, ci ne-am gândit să ne facem o înaltă datorie, apărând cu toate puterile noastre patria. Cu toate aceste sacrificii făcute de noi nu înţe-­­­legem în timpurile grele de astăzi de ce anumite autorităţi publice se şifonează când ne căutăm dre­­pturile noastre, în loc să ne dea tot concursul şi tot sprijinul în semn de recunoştinţă faţă de noi. Trăim clipe grele, dar trebue să luptăm ca să­­ scăpăm de ele. Scăparea noastră este organizarea unităţii noastre.­­ In scurt timp ne vom bucura şi noi de o viaţă mai satisfăcătoare, mai mulţumitoare, nu ca în trecut. Călăuziţi de puterile duhurilor martirilor noştri eroi, vom reuşi ca noi I. O. V. R.-iştii de astăzi să putem trece toate obstacolele ce ne stau în spre a ne lua locul ce ni se cuvine. Găsindu-ne la un sfârşit de an şi la începutul noului an 1946, fin să mai fac un călduros apel lumea 1. O. V. R. de pe întreg cuprinsul târii, să strângă rândurile în jurul steagului unire­ii noastre, simbolul credinţei noastre, a vrednicului şi tânărului nostru Rege Mihai I., chezăşia poporului român. I. O. V. R.-işti păşind în noul an 1946 cu toţii la luptă pentru recâştigarea drepturilor noastre, le vom câştiga. Invalid V. Anghel Din Sălişte In mai multe rânduri locuitorul Dumitru Comă şi sofia sa Ana din Sălişte s’au introdus seara şi în timpul nopţii în gospodăria lui Nicolae Hanciu din Sălişte Nr. 355, furând diferite obiecte. Reclamându-se cazurile jandarmilor, aceştia au găsit unele din obiectele furate în locuinţa susnumirilor. Cu actele dresate ei au fost deferiţi justiţiei. Cumpăr ceasuri stricate de duble şi bani vechi de argint, pentru colecţie. GE0RGHE SZiütbü, Sibiu, str. Gutenberg (fost Kempsl) Nr. 17 Apart. 3. — Intre orele 9-12 a m. şi 3-5 p. m. GAZETA SIBIULUI Chibriturile distribuite în judeţul Sibiu Intre 20 Octomvrie şi până la 11 Decemvrie 1945, fabrica de chibrituri din Timişoara a trimis următoarele cantităţi de chibrituri în judeţul Sibiu: 20 Octomvrie 1945 : Onisifor Răcuciu, Sălişte, 21.000 cutii; Gh. Baciu, Orlat, 10 000 cutii; Dochia Raicu, cale­a Ocna Sibiului 10.000 cutii; loan Schitea, Avrig, 7000 cutii; 24 Octomvrie 1945; Iile Floasiu, Sibiu, 100.000 cutii; 13 Noemvrie 1945 ; loan Schitea, Avrig, 6000 cutii; loan Dragomir, Mercurea, 13.000 cutii; Andrei Eder, Apaldul de sus, 11.000 cutii; Gh. Baciu, Orlat, 10.000 cutii; Cooperativa „Valea Hârlibaciului“, No­­crich, 18 000 cutii; Onisifor Răcuciu, Sălişte, 21.000 cutii; 4 Noemvrie 1945, Iile Floaşiu, Sibiu, 14. 000 cutii; 8 Decemvrie 1945 , Iile Floaşiu, Sibiu, 60.000 cutii; Cooperativa Cisnădie 12.000 cutii; Ioan Dra­­gomir, Mercurea, 13.000 cutii; Gh Baciu, Orlat, 15.000 cutii; Dochia Raflu, Ocna Sibiului 11.000 cutii; 11 Decemvrie 1945; Oficiul Poştal, Ocna Sibiului, 20 000 cutii; Oficiul Poştal Sălişte, 20 000 cutii; Ofi­ciul Poştal Cisnădie, 20.000 cuti; Oficiul Poştal Cun­a, 15.000 cutii; Oficiul Poștal Sibiu, 40.000 cutii; Co­operativa „Progresul* 100.000 cutii. „CHIMXPRO“ Ing. I. GEIGER Bucureşti, str. Edgar Quinet Nr. 6 . Telefon 5.84.76 Adresa telegrafică: CHIMIPRO­­ Bucureşti Fabricarea şi comercializarea de produse chimice, coloranţi de ani­lină, produse chimice pentru tăbă­­cării şi textile. C. E. C.-ul anunţă că, în vederea încheierii BILANȚULUI, CASIERIA VA FI ÎNCHISA în zilele de 28, 29, 30, 31 XII 1945. In tot acest timp oficiile P. T. T. LUGREfIZA Hr. 1 Vizitaţi cu cea mai mare încredere Atelierul de tâmplarie gârî A­roiu Nr. 11 a sau 37, de sub conducerea d-lui VICENŢIU FULEA Execută cele mai moderne mobile şi binare, cu preţuri convenabile. Fabrică de lingerie bine instalată se închiriază bune condiţiuni in Adresa la stat S’a deschis în Sibiu, Piaţa mica Nr. 3—5 (Palatul Institutului Creditul Fonciar) BIROUL FILATELIC Vinde mărci poştale româneşti şi străine, clasoare mari şi mici, odontometre, carnete de schimb, cataloage, etc. Cumpăr orice fel de mărci in serii şi colecţii, plătind preţuri excepţionale. Croitoria ITELUŢA“ din Sibiu str. Regele Mihai I­­uf­f s’a mutat în str. Regina Maria 31 unde se lucrează cele mai moderne ţoalete pentru doamne şi copil, cn preţul cel mai redus Tot aci se dau şi CURSURI da croitorie Şoşoni şi galoşi repară bine, conştiincios şi cu preţuri convenabile Atelierul IOAN ŞOINEAN SIBIU, STR. LUNGĂ 47 Plătiţi-vă abonamentul! c hO»to*/4 IONEL LOVŞTEANU Sibiu, str. Regina Maria 55 ___y­­ — Onoratei sale clientele [ — Prietinilor şi cunoscuţilor ____ i • Doreşte sănătate cu toţii la un loc \ • Intru mulţi ani de bucurie, veselie şi noroc

Next