Gazeta Transilvaniei, februarie 1893 (Anul 56, nr. 24-46)
1893-02-12 / nr. 32
Nr. 32—1893 Ministrul Hieronymi in Ardély. Ministrulă de interne ungurescu, Carola Hieronimy va face o călătoriă in Ardély și va face și o visită alegătorilor sei din cercula Cojocna. Totu ca poasta aceasta ministrulă va face unu miou turneu prin câteva comitate, ca să se informeze cum merge administrația. — x— Nuvele necunoscute, de Eminescu. „Evenimentulă“ din Iaşi spune, că s’ar fi descoperit. Intr’una s’are dispăruta mai multe nuvele de Eminescu, unele semnate, altele nu. Aceste din urmă s’au supusă unei cercetări critice, pentru a se stabili deoa in adevără au fostă scrise de Eminescu. De asemneea s’ar fi găsită o poesia scrisă de Eminescu în limba germană. Toate aceste scrieri uitate de publică și de poetii se voră publica, probabila, intr’una voluma. —x — Cutremurul din Stromboli (Italia) devine din ce în ce mai violenta. Cutremurul se întâmplă la intervale de câte .3—4 ceasuri. Vulcanul aruncă lavă gresa și pietrii mari. Este temere, că se vor întâmpla nenorociri. Oamenii nu dormi prin casele lor, ci sub cerul libera. —x— Serată de recitațiune. D ra Elisabeta Tordai Grail va da o serată de recitațiune în beneficiulă reuniunei Maria Dorothea, în 2 Martie n. c. Inceputulă la 7% are sora. Bilete se prată căpăta in librăria W. Hiemesch. —x— Musica militară va da Duminecă în 16 Februarie n. c. una concerta în sala hotelului Europa. Intre altele se vaeseoata piesa „Weltumseglung“. Inceputulă la 128 are sora Intrarea 30 or. Dacoromânismulu și politica culturală maghiară. III. Pretensiunile politice ale dacoromânismului, îndată ce s’a făurită dogma istorică, n’au putută se lipsască multă timpă nici pretensiunile politice, cari s’au răcrimată pe dogma istorică. In 1791, episcopulă Iona Bola, in tovărășiă cu Gerasimă Adamovicî, ală doilea episcopă ală eparchiei gr. or., care s’a organisată îndată după unire, predau Majestății Sale împăratului din Viena rugarea numită Supplex libellus Valachorum. In acesta ceră ca Majestatea Sa să redea naţiunei române drepturile, pe cari, nu forţa legislativă, ci in urma nedreptăţirilor timpului le-a perdută, şi încă în decursul s vacului trecută. Tocmai o sută de ani s’au împlinită dela primulă memoranda dela Viena. Nu e nevoie să mai spună, că înd rugarea acesta, drepturile pierdute se ceră pe basa şi cu argumentaţiunile teoriei şi învăţăturilor lui Sincai şi Major. „Rugarea acésta“ — 4i°e Maniu, secretarulă Academiei din Bucuresci — este şi pănă în ziua de azi evanghelia şi catechismulă politicei Românilor„ de dincolo de Carpaţi“. Dreptă preambulă ală acestui Memoranda a fostă Revoluţia lui Horia şi Cloşca. Acesta a fostă o simplă res vrăjire. Pe eroii ei de tristă aducere ambţiei călăuzia dorulă de răsbunare şi jafă, istoria română de mai târziu însă a eternisat-o ca pe-o revoluţie condusă de măreţe idei naţionale. JDensuşianu, care a oorisă istoria acestei revoluţii, 4oe: „Eternă gloriă va rămâne pentru popoporulă română, că deja în 1784 şi-a vărsată sângele părău, în interesulă ni,micirei ideilor false de stată şi sociale, a nobilimei feudale şi a iobăgiei“ (Revoluţiunea lui Horia, pag. 100). Fata numită „Adunarea Naţională“ (24 iunie ■1869) scrie: „Două mari evenimente dinistoria modernă europenă au dată direcţiă, ori celă puţină s’au născută pe pământul nostru la ună semită dată 1) Revoluţia francesă, 2) Unitatea italiană ,şi germană. Revoluţia francesă nu este decâtă continuarea revoluţiei lui Horia, cu deosebirea, că cea a lui Horia, pe lângă direcţia naţională, a avută şi direcţie socială“. E de interesă apoi, că G. Maniu, în disertaţia sa din Martie ,trecută, din sala Ateneului din Bucureşci, despre Reciprocitatea ideilor literare şi politice, în ce chipă a încopoiată acestă revoltă ţărănască cu mişcările istorice şi filologice ale lui Sincai, Major şi Claină. Că o o scopă măreţă umanitară a avută acestă mare revoluţie naţională, foarte frumosă ni-o esplică următorele cuvinte ale lui Densuşianu: „Căpitanii români voiau să estindă revoluţia peste întregă Ardelnla, a pustii nobilimea şi pe toţi Maghiarii, afară de aceia, cari s’au botezata şi au primită religiunea română. Acésta n’a fostă semnală netoleranţei religionare, ci ună mijlocă sigură pentru totala romanisare a Maghiarilor. Domnia maghiară trebuia să înceteze, şi ţara să ajungă în mânile Românilor, se înţelege, sub suveranitatea casei austriace. Aceste au fostă ideile tradiţionale, cari s’au desvoltată pe basa dreptului istorică şi pe strevechimea Românilor în Ardealy.“ Istoriografia daco-română, înjghebată din teoriile lui Şincai Major, a încopciat o foarte frumosă şi lantură tradiţioolă revoluţiei valahe. Arată, că dela pretinsa revoluţiă valahă din 1437 începândă, care a avută dreptă urmare pierderea drepturilor valahe, din timp, în timp, s’au repeţită încontinu aceste revoluţii, ca ună protestă sângerosă contra tirăniei maghiare. Că la unii şi la alţii chiar şi revolta lui Dózsa încă este revoluţiă valahă, acesta nu prea geneză pe istoriografii valahi, cari susţină seriosă, că marii oligarchi maghiari, Gara şi soţii, au intrigată mortea lui Ladislau Hunyadi numai pentru-că acesta a fostă purtătorulă ideilor naţionale române. Decă luămă în mână opulă lui Bălcescu despre Mihaiu Vitezula, putemă ceti nu numai continuitatea referitoare la origine, dar şi teoria referitoare la continuitatea tendinţelor revoluţionare. Ne spune, că unirea într’ună stată a teritoriilor locuite de România trăită în sufletula fiă-cărui Română, ca o dorinţă şi tradiţiă, şi că acesta şi în timpulă mai vechiu a fostă ceea ce este ah adecă ună dreptă şi o datoriă şi pentru realisarea ei n’a fostă şi nu este nevoiă de altceva decâtă de o puternică spadă română. Ura contra tirăniei maghiare s’a incorporată în fiă-care Română şi din causa acesta ori şi de câte ori a fâlfâită pe Carpaţi ună stindardă română, întregă Ardelula s’a cutremurată . Românii de speranţă, tiranii însă de spaimă. Prin aducerea înainte a acestui lucru m’am abătută puţină dela firulă istorică ală studiului meu, dar am ţinută de necesară a arăta, că ce felă de flori a desvoltată şi ce felă de fructe a produsă renascerea istorică română prin Şincai-Major-Claină. Chiară şi din cele spuse este uşoră a vedè, că daco-românismulă s’a legănata în legănă culturală, şi pe lângă îngrijire literară a crescută, ca pretensiune politică. Şi aare faţă cu acesta, ce a făcută stiinţa maghiară, literatura şi politica ei?—Nimică. Pe calea guvernului transilvană Supplex libellus a fostă trimisă dietei unde, după datina străbună păstrată şi ach s’a pusă ad acta. Guvernulă ţării n’a văzută în elă nici ună periculă, deşi numai şase ani au trecută dela revoluţia lui Horia. Vreau să observă numai atâtă, că rugarea acesta a concipiat’o ună funcţionară de origine dintr’o familiă nobila maghiară, consilierul Méhes- Interesantă este a sesei, că preşedintele deputăţiei, care a dusă memorandulă română în anul trecută la Viena, Dr. Ioană Raţă, încă se trage dintr’o familiă nobilă maghiară şi că omulă încrezută şi sfătuitoră ală lui Horia în Viena, Ştefană Franciscă Enyedi, agentă de curte, încă o fostă nobilă maghiară.... (Va urma.) porturile politice din Ungaria, şi se dau desluşiri asupra disposiţiei cercurilor curţii din Viena. însăşi foile din Pesta admite, că corespondentul acestei foi, trebue se fie bine informată. Iată cuprinsul articulului din cestiune: Cei ce stau în legătură aici iu Viena au personalităţi, cari au atingere cu cercurile curţii, se vor mira, că aici nu se dă atenţiune raporturilor, cam desolate politice ale Austriei, pe când raporturile binişoră consolidate ale Ungariei suntă discutate cu mare interesă. Ia cercurile curţii, noulă ministru preşedinte ală Ungariei Dr. Weekerle e privită ca ună dibaciu politică, dar n’au încredere în vitalitatea cabinetului său. Caracteristică este, că se vorbesce mereu de ună „ministerii de ierna“ ungurescu (numirea acesta să i-o fi dată mai întâiu ună ar ohiduce) şi se colportază o mulţime de anecdote, ba chiar aserţiuni prea înalte, cari de ar fi numai în parte adevărate, ar lăsa să apară situaţiunea ministeriului Weekerle ca desolată. Vorbindă mai departe de pausele căderii ministrului Szapary, corespondentulă fetei germane 4*pe ca numai cu mare greutate, împăratulă și-a dată învoirea să se facă o „declarare principială“ în favoarea căsătoriei civile obligatore, și precum a declarat-o de "atunci mai multor" episcopi, nu va concede nimică mai multă ministrului Weekerle. Causa pentru care împăratulă, care stă tare pe basa constituţiei, pare a fi în acestă casă neînduplecată, este urmatoarea : Adevăraţii arangiatori ai mişcării pentru căsătoria civilă, au fost aderenţii lui Tisza, ministrul Csaky şi Szilagyi. Oricui dintre ceilalţi miniştri li-ar fi crezută împăratulă, că suntă însufleţiţi pentru căsătoria civilă, numai acestora doi nu. Căci e faptă, că contele Csaky în timpul din urmă intrase în apele reacţiunei şi în cercurile curţii din Viena lua liberalismulă în zeflenea, pe câtă vreme mai spera ceva dela aceste cercuri. De ană timpă încape însă, amăgită s’a întorsă erăşi la liberalismu, dar şi-a perdută prin acesta simpatia coroanei, căci împăratulă nu urăsce nimică mai multă, decâtă pe politicii, cari ’şi schimbă principiile. De atunci contele Csaky n’a fostă sfătuită nici odată de cătră monarchă, nici chiar în afacerile ce privescă resortulă său propriu. Şi mai puţină simpatică la curte este ministrulă de justiţiă Szilagyi, care într’ună consiliu de miniştri a fostă documentată, că introducerea căsătoriei civile obligatare în Ungaria este superfluă și acum stă deodată în fruntea acelora, cari pretindă căsătoria civilă. Dr. Weekerle se 4i°et că a trebuită să ia în cabinetă pe Szilagyi numai în urma unei presiuni a lui Colomanu Tisza. Când i s’a presentată noua listă de miniştri împăratulă ar fi 4'®° cătră Weckerle: „Eu o voi duce cu el, căci nu mai am de a face cu elă nimică; cum o vei duce însă d-ta, acesta e treba D-tale“. Când s’a presentată noii miniştrii, împăratulă a fostă atâtă de rece, încâtă toţi miniştri au părăsită palatură adâncă întristaţi. Pe scară 48e Szilagyi cătră colegii săi, în modă clipă : Cumcă aţi fostă daţi afară, aveţi să-mi mulţămiţi mie. De atunci Szilagyi a fostă numai o singură dată în Viena, dar n’a fostă primită de împăratulă, şi la prânzul el dela curte n’a fostă chiămată. Ambii miniştri, Csaky şi Szilagy, cari, după cum se vede, la curte nu prea suntă respectaţi, suntă purtătorii ideei liberale. La ei se alătură contele Ludovică Tisza, ministrulă a latere, pe care însă aristocraţia vienesă îl ignoréze. Una dintre cele mai ospitale case princiare merse atâtă de departe, de învita la tóate festivităţile pe secretarulă de stată din ministerulă a latere, pe ministrulă însă l’a trecută cu vederea, deşi ’şi dedese carta de două ori. Contele Tisza e calvină şi pentru acesta eună spini în ochii nobilimei catolice din Viena. Afară de aceea dânsulă e „conte numită“, căci dela inundarea Seghedinului ’i s’a dată acestă rangă. In ultima liniă este dânsulă ună frate a lui Colomanu Tisza, pe care astăzi ’la urăscă în Viena, mai multă ca ori când. Se crede a se soi, că Coloman Tisza a fostă conducătorulă unei revoluţiuni de paiaţă, căreia a căzută jertfă contele Iuliu Szapary şi pe de altă parte în cercurile curţii se răspândeşce credinţa, că căsătoria civilă obligatore în Ungaria este perborată de poporă. Decă e adevărată, că împăratulă înainte cu trei luai acisă cătră primatele Vazsary: „Mă dore, că în camera deputaţilor unguri nu se află douăzeci politici conservativi“, atunci se înţelege bucuria, care domnesce în cercurile curţii, deorece se spie, că în parlamentulă ungurescu şi cu deosebire in partida guvernamentală se înmulţescă pe 4* ce merge adversarii pe faţă ai căsătoriei civile. Deja faptulă, că Dr. Weekerle şi Coloman Tisza suntă aceia, cari au trebuită în publică să roge pe adversarii programului guvernului să nu iasă din partida guvernamentală, poate fi comentată şi prin urmare e lesne de înţeleşii, că aici comentarele mergă pănă la limitea cea mai estremă.... Aici se discută multă, că Coloman Tisza, care a începută întrega agitaţiune în contra căsătoriei civile în dlubulă partidei liberale maghiare, de atunci n’a mai rostită cuvântulă: căsăoria civilă, deşi agitaţiunea clericală în contra căsătoriei civile submineaza întrega Ungariă. In cercurile curții vienese să crede, că din causa aceasta căsătoria civilă va fi luată dela ordinea 4doi. Decă nu va succede a îndupleca pe Dr. Weekerle (pare a lăsată să cadă libertatea cultului, pentru ca să facă concesiuni episcopatului ungurescă), să ștergă din programul său căsătoria civilă, atunci altuia (poate contele Iuliu Szapary?) o va face acesta. Cercurile curții se pare, că nu prea au încredere în liberalismul ungurescă, căci se presupune hotărîtă, că întrega partidă guvernamentală şi o mare parte a oposiţiei, ar lăsa acum să cadă fără sgomotă căsătoria civilă, pentru care acum trei luni au păşită cu însufleţire în Ungaria. Cu ună cuvânta, untă regimă reacţionară în Ungaria nu numai, că e posibilă, dar este necesară, ba contuză şi la conlucrarea partidei „liberale“ după cum se numesce partida guvernamentală maghiară. GAZETA TRANSILVANIEI. Reacţiunea în Ungaria. Mare sensaţiune a produat în Pesta una articula apărută în „Frankfurter Zeitung“ sub titlul de mai sus, în care se discută la r&gm; 3 Scrii telegrafice. Budapesta, 22 Februarie — Tabla regeasca din Dobrițină a urcat pedepsa dictată lui Lucaciu în ultimul seu procesa de calomniă dela 2 luni la 4 luni încui- Sare comună și 300 fl. amendă. Convocare. Onoratele Domne membre ale Reuniunei femeilor române din locă se invită prin aceasta la o adunare generală estraordinară, ce se va ţine Sâmbătă In 13 (25) f. c. la orele 3 p. m. în sala cea mare din edificiulă secrelară. Obiectulă adunării: afacerea cu statutele Reuniunei. Onoratele Domne suntă rugate, a se presenta într’ună numără câtă se poate de mare, ca să se potă resolva afacerea acesta atâtă de importantă pentru Reuniunea nostră și atâtă de urgentă din causa terminului statorită de înaltulă ministeriu de interne pe finea lunei curente st. n. B r a ş o v ă, 11 (23) Februarie 1893. Agnes Duşoiu, Lazara Nastasi, preşedintă, actuală. Proprietari Dr. Aurel Huresianu. RedaCtor reSPOLSaMll! Gregoriu Maloru.