Gazeta Transilvaniei, iunie 1912 (Anul 75, nr. 119-143)
1912-06-14 / nr. 130
Apare în fiecare zi de lucru. Abonamentul: pentru Austro-Ungaria pe an 24 cor., pe */1 an 12 cor., pe */4 an 6 cor. Pentru România şi străinătate pe an 40 franci, pe */, an 20 :-: franci, pe */4 an 10 franci. REDACŢIA, TIPOGRAFIA ŞI ADMINISTRAŢIA : BRAŞOV, PIAŢA MARE Nr. 30. Telefon: Nr. 226. Pentru Braşov cu dusul acasă pe an 24 coroane. Fără dus acasă pe an I 20 coroane, pe y, an 10 coroane, pe y4 an 5 coroane. Un număr 10 bani. Inserate: un şir petit 20 bani pentru o publicare. Publicări mai dese I după tarif şi învoială. — Reclame pe pagina a 3-a un şir 20 bani. E Pe când scriem aceste şire, trupul neînsufleţit al maestrului Ion L. Caragiale va fi pornit din streinătate spre pământul românesc, care ni l-a dat pe marele scriitor şi unde ni s-au înfiripat inspiraţiile lui geniale. El se va odihni în mijlocul poporului, din care a făcut parte şi care l-a înconjurat cu multă şi mare dragoste. Nu există colţ de pământ românesc, unde numele lui să nu fie cunoscut, unde să nu se fi cetit baremi ceva din opera sa şi unde să nu fie admirat şi slăvit. Această mare popularitate Caragiale are să o mulţumească felului său de a scrie. Opera sa nu este mare, voluminoasă, dar ea este alcătuită cu mare îngrijire şi e ruptă din mediul societăţii române, e suflet din sufletul vieţii româneşti. Aşa-i sunt excelentele sale piese teatrale, aşa-i sunt nuvelele, schiţele şi celelalte lucrări. Şi drept podoabă este spiritul vioiu, ce tresaltă din tot cuprinsul acestor opere şi limba frumoasă, neaoşă românească, care te încântă şi te captivează. In aceasta stă mărimea lui Caragiale, în piezele sale teatrale neîntrecute până acum la Români şi în puterea captivantă a întregei sale opere, cu care se ridică în sferele superioare literare, acolo unde tronează cu operele poetice un Alexandri, un Eminescu... Iar în afară de opera scrisă, Caragiale a mai avut creaţiuni şi pe terenul social şi în deosebi pe terenul oratoriei politice, unde a secerat asemenea triumfuri cu deosebire în timpul din urmă şi s-a bucurat ca om şi ca cetăţean de multe simpatii, pentru inima sa deschisă şi sentimentele sale democratice... Şi azi toată aceasta forţă creatoare este nimicită. Graiul vesel, cu spirit şi adeseori satiric al maestrului a încetat să mai răsune. Coasa nemiloasă a morţii a pus capăt brusc acestei puteri uriaşe, asemenea căreia poate numai odată în un secol se iveşte câte una în sânul popoarelor. Şi i-a pus capăt în mijlocul plinei activităţi literare, când măestrul era gata a dărui naţiunii sale nouă lucrări neperitoare, şi a-şi încorona opera vieţii... Mormântul stă deschis spre a cuprinde în sînul său nimicitor rămăşiţele pământeşti ale aceluia, care a fost Caragiale. Bărbatul genial, neastâmpărat, vecinie născocitor de nouă idei să coboară trupeşte pe calea nimicirii, dar sufletul său va uiia vecinie în sînul poporului românesc, pe pământul muntos al Carpaţilor şi pe radioasele câmpii dunărene. Operele sale vor străbate secolii şi duhul şi sentimentele nobile şi toate acele mari idei, cari străbat din ele, vor încălzi, vor entuziasma şi vor încânta generaţiile viitoare, generaţii după generaţii. Un popor, cernit în doliu, îşi înmormântează un mare fiu al său. La marginea mormântului stă acest popor la pragul nimicirii, dar şi la porţile nemuririi. Pe când ceea ce este peritor din om va dispărea fără urmă, opera marelui măestru Caragiale şi memoria lui va dăinui vecinie, din secol în secol... Aceasta ne este mângâierea la marginea mormântului... oan L. Caragiale. I ....................................Illici 1 APRILIE. — Monolog — de I. L. Caragiale. (UN TINAR — aer şi maniere de mic impiegat; costum cam sărăcuţ, dar curăţel; jiletca foarte deschisă, lasă să se vadă pieptul cămăşei de culoare ; mânuşi; ţilindru ; floare ’n piept; baston subţire). Eu mărturisesc drept, cum am spus şi la juraţi, eu domnule preşedinte, i-ara zis lui Mitică: nu-mi plac glume de astea ! Adică nu că mi-era frică de ce s-a întâmplat... nici nu mă gândeam! dar vorba e, nu-mi plac mie astea , că eu 11 ştiam cine e Mişu, laş! şi n-are curaj: nai era frică să nu păţim cu el cum mai păţisem odată, când s-a întâmplat la Herestrăul-vechiu bătaia cu mizerabilii ăilalţi, care ne a atacat, şi Mişu de frică a fugit şi s-a ascuns undeva.. După ce s-a isprăvit bătaia — că (sever) i-am pus pe goană pe mizerabilii, care se lăuda că o să ne-o facă ei, că sânt deja parchetul general, da... am lucrat... teribil (învârteşte bastonul repede) — l-am căutat pe Mişu pân’ toată grădina, şi după ce l-am găsit, nu vrea să iasă d-acolo cu nici un preţ, ţipa că vrem să-l omorâtm. Am ridicat uşa din ţâţâni.. Când l-am scos afară, era galbăn ca lămâia şi-i clănţănea dinţii... Pe urmă s-a bolnăvit de gălbinare — i-a trecut cu cârmâz şi cu acrituri... da numa cu acrituri, — dulce n-avea voe! De atunci i-a rămas numele — (cu satisfacţie) eu i l-am pus — Mişu Poltrom ! De-aia, eu li spusesem lui Mitică să-l lase ’n pace; da, fiindcă ăilalţi a vrut, zic şi eu: Haide! Ce-o să se întâmple? Intâiu Aprilie — o să râdem de Poltrom, şi pe urmă, ce? Da, şi dracului Mitică !... Săracul.» Să vezi. Noi mergem la berărie pe bulevard de vale. In seara aia Mitică venise cu Cleopatra, amanta lui — estea maţinere de cusut... A dracului şi ea ... Săraca L. Să vezi. Tocma după douăsprece târziu, a venit şi Mişu, şi Mitică i-a recomandat Cleopatrii, că pe noi ne recomandase de mult. Pe urmă, râzi! şi conversaţie, şi râzi! (face mare haz). Am stat noi aşa, să fi fost până pe la două şi jumătate trecute... Mişu era amorezat de nevasta unui cârciumar din dosul Cişmegiului, de la care cumpăra ţigări de damă — umbla gătit, cu guler nou, cu ţilindru, cu un baston de păr nodoros şi cu mânuşi — şi dăduse şi cu parfum. Mişu zice : «Bonsoir, eu mă duc. — Mai stăi... — Nu se poate; mâine am treabă de dimineaţă la canţilerie». Şi a plecat. După ce a plecat Mişu, Cleopatra a tnceput să râză. hihihi ! (râde ca Cleopatra) zice Mitică : «Ştiţi voi unde s a dus Poltreuu? — Unde? — In Cişmegiu, pe movilă, să fluere. — Ei aş !» Şi pe urmă ne-a spus Mitică toată intriga. Mişu primise de la nevasta mitocanului o scrisoare — imitaţia Cleopatrei — că mitocanul pleacă la Ţurloaia după peşte pe la trei despre ziuă, şi că el, adică Mişu, s-o aştepte negreşit în Cişmegiu pe movilă, şi să fluere pe «Margareta», (flueră entrata marşului «Margareta») ca să fie ea la sgur că el este — că ea ştie că o curtează de atâta vreme, când cumpără ţigări de damă, şi are să-i spue omite , da să vie negreşit. Asta era intriga lui domnul Mitică, de râdea mereu şi-şi făcea semne cu Cleopatra —asta era: ea să meargă pe la trei şi jumătate pe movilă, şi el, adecă Mitică, să se facă mitocanul, să-i ceară cont lui Mişu, şi noi să eşim toţi să ne batem joc de întâia Aprilie de poltronul Am chemat ţar! am plătit... Cleopatra s’a îmbrăcat cu mantaua impermeabilă de mătase crem cu glugă — foarte frumoasă manta!... şi Cleopatra nu-i urâtă. .. cu gluga... e brunetă — şi numai treizeci şi cinci de franci — chilipir!da era de ocazie: i-a făcut hatâr negustorul — o cunoaşte — de la maşini. Când am eşit de la berărie, bătea patru fără un sfert la Eforie. .. Am intrat in Cişmegiu. Ploua mărunţel; era pustiu în grădină şi întunerec... Am tras cu urechea — n’ana auzit nimic. Am mers drept pân’ aleea cea mare şi ne-am făcut pianul: Mitică şi Cleopantra să pornească din dosul bufetului, şi noi să ne ascundem la pândă sub movilă la grotă. Tragem iar cu urechia — nimic. «Să ştii, zic eu, că i-a fost frică Poltronului să vie: nu vine el noaptea pân Cişmegiu! pustiu». Mitică zice: «Atunci n’am făcut nimici» Da Cleopatra: «Aş! nu se poate!... A veniţi» Şi până să n’apuce să zică, auzim: (fineră partea întâiu a marşului «Margareta^fals şi tremur cd). «Ai auzit? zice Cleopatra. Haidel» Ne lasă pe noi şi pleacă uşor spre movilă, noi în partea ailaltă, şi Mitică după ea la distanţă — acum auziam bine. (continuă finerul mai hotărât). Cleopatra se suie ’ncetinel pe potecă şi noi ne pitulăm după bolovanii de jos.. . ... Am auzit fluerul (continuă fluerul şi mai hotărât,şi de o dată se opreşte brusc), încetând şi ua «ah! de n’ar veni bărbatu-meu!» pe urmă nişte pupături şi şoptitur; da nu puteam înţelege nimic din vâjăiala havuzului din lac... Am stat aşa câteva minute şi deodată auzim pe Mitică prefăcut: «Cu nvastă-mea, mizerabile! team mâncat!» Apoi un râcnet, o pocnitură, o bufneală de trup căzând, toate într’o clipă, şi ţipetele Cleopatrii : «Săriţi! i’a omorât! ... Mitică... Mitică!...» De-a buşile peste bolovani, ne-am jupuit genunchii, am fost la moment sus... Mitică lungit pe spate horcăia adânc. Cleopatra aplecată lupta să-i ri- i sm. — In camera lui Tisza s au măcinat ori ultimele proiecte de legi în a treia cetire în absenţa opoziţiei, care a făcut obicinuita demonstraţie In faţa parlamentului. Înainte de încheierea şedinţei camera a hotărât unanim să-l dea pe atentatorul Kovács pe mâna procurorului. La cercurile guvernului se susţine că joi va fi aturnată camera prin rescript regal până la 12 Septembrie. Opoziţia pregăteşte în această şedinţă o mare demonstraţie. Şefii opoziţiei au invitat pe deputaţii opoziţionali, cărora le-a espirat timpul eschiderei de la şedinţe, să se prezente la şedinţa de Joi a camerei. Şedinţa de Joi promite deci a devenit interesantă. Lipsă de interes. Braşov, 26 Iunie n. 1912. Adunarea de Duminecă a despărţământului Braşov al „Asociaţiunei“ ne impune câteva constatări, cari, fiind de o deosebită importanţă pentru desvoltarea şi scopurile urmărite de prima noastră societate culturală, trebue fixate chiar cu fizicul de-a spune unele adevăruri mai usturătoare la adresa cărturărimei noastre. Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât fenomenele regretabile şi în acelaşi timp îngrijitoare, pe cari le-am constatat la adunarea de Duminecă, nu sunt isolate ci ele se manifestă şi în alte centre româneşti, prin urmare ele constitue o cangrenă generală. Adunările despărţămintelor «Asociaţiunei pentru literatura şi cultura poporului român“ au menirea să întrunească odată la an pe fruntaşii ţinutului respectiv la o armonică conlucrare în direcţia indicată de scopurile măreţe ale Asociaţiunei, cu care prilej să-şi dea seamă despre munca culturală săvârşită în cursul unui an şi să mediteze asupra marilor probleme culturale-economice, a căror rezolvire se impune pe zi ce merge tot mai mult. Aceste întruniri anuale au în acelaş timp menirea, să cimenteze tot mai puternic legăturile şi încrederea între cărturărime şi ţărănime şi să ne afirmăm ca un factor puternic cultural şi economic în faţa conlocuitorilor noştri de alte naţionalităţi. Aceasta ar fi pe scurt menirea adunării generale a unui despărţământ în împrejurări normale şi între oameni conştii de datorinţele lor. Dar ce esperiem aproape zilnic? Vedem cu groază, că interesul faţă de instituţiunile noastre culturale stagnează, ba face calea racului. Cea mai elocventă pildă ne-a oferit-o tocmai adunarea de Duminecă a despărţământului Braşov, ţinută la Ghimbav, comună, care se află la o depărtare de 8 chilometri de Braşov având pe lângă toate şi o minunată legătură cu trenul. Dintre aproape 30 profesori, pe cari ii avem la şcolile noastre centrale au luat parte doi şi şi aceştia în calitate oficială ca membrii ai comitetului. Dintre comercianţii noştri unul, dintre meseriaşii noştri nici unul, dintre advocaţii noştri unul singur, ne mai vorbind de alte categorii de intelectuali din Braşov, cari cu excepţia a 3 persoane au strălucit prin absenţă. Jurul Braşovului a manifestat aceeaşi atitudine regretabilă. Din cele vreo douăzeci agenturi ale despărţământului au fost reprezentate prin câte-un delegat vre-o 4, preoţi au fost de faţă — 4 inclusive preotul Ghimbavului, iar dintre învăţătorii din jur — 3 Dacă n-ar fi luat parte membrii „Acordului“, în majoritate învăţători şi câţiva tineri însufleţiţi din Braşov, cei 6 membrii ai comitetului despărţământului ar fi fost unicii reprezentanţi ai intelectualilor români din Braşov. Dar nu numai faţă de prima noastră societate culturală se manifestă această lipsă de interes. Doar tocmai zilele trecute a trebuit să constatăm aceeaşi apariţie la adunările consiliului comunal şi ale comitatului Braşov, iar la recenta adunare a Asociaţiunei pentru sprijinirea meseriaşilor preşedintele ei a fost nevoit să facă din presidiu aceiaşi constatare dureroasă. Adunarea din Ghimbav nu este deci un cas izolat în vieaţa românească a Braşovului şi a Ţării Bârsei, ci lipsa de interes faţă de instituţiunile noastre este o boală grea, care roade la rădăcina neamului făcându-ne incapabili de o acţiune mai energică pe terenele, cari ne stau astăzi încă deschise. Ne tot frământăm cu gândul de a ne organiza, de a ne regenera vieaţa publică în spirit naţional românesc şi la fiecare pas ne lovim de o apatie îngrozitoare şi tocmai în oraşul, care este un centru cultural atât de important şi depozitarul atâtor tradiţii româneşti ?! Dar cum ne şi putem închipui o organizare, când legăturile între intelectualii, meseriaşii şi poporul nostru dela sate sunt atât de laxe? Cum ar putea să aibă poporul nostru încredere în fruntaşii săi dela oraşe şi cum ar putea să le dea sprijinul cuvenit la un apel de organizare, când „domnii“ lor se coboară atât de greu în mijlocul lor, nici măcar o singură dată la an la adunarea despărţământului Asociaţiunii noastre culturale?! Dar cum să şi progreseze Asociaţiunea, când poporul nostru, atât de setos după carte şi sfaturi, vede atâta lipsă de interes tocmai la acei oameni, cari sunt în primul rând chemaţi să popularizeze scopurile Asociaţiunei ?! Drept a avut veneratul părinte Iosif Comanescu senior, când, pe lângă tot decursul înălţător al adunării şi pe lângă toată munca frumoasă culturală săvârşită de comitetul despărţământului, a ţinut să releveze în plină adunare, între aprobările poporului numeros, această apariţie bolnăvicioasă apostrofând pe cei cari îşi uită de datorinţele lor. * Am scris aceste rânduri la loc de frunte şi cu gândul curat de-a îndrepta. Ele nu se referă numai la intelectualii români din ţinutul Braşovului, ci şi la intelectualii noştri din alte ţinuturi, unde s-au ivit aceleaşi simptoame. Ne-am bucura nespus, dacă glasul nostru n-ar răsuna în pustiu re. Ui nou »agitator«. Justiţia maghiară a prins şi a pedepsit din nou pe un »agitator« valah. Este d-l Dr. Virgil Pagubă, când, de adv. in Făgăraş, care a fost osândit eri la curtea cu juraţi din M.Oşorheiu la 1 lună temniţă de stat şi 400 cor. amendă. Motivul : agitaţie naţionalistă, comisă în campania ultimelor alegeri pentru cameră. Hoch !