Gazeta Transilvaniei, iunie 1912 (Anul 75, nr. 119-143)

1912-06-14 / nr. 130

Apare în fiecare zi de lucru. Abonamentul: pentru Austro-Ungaria pe an 24 cor., pe *­­/1 an 12 cor., pe */4 an 6 cor. Pentru România şi străinătate pe an 40 franci, pe */, an 20 :-: franci, pe */4 an 10 franci. REDACŢIA, TIPOGRAFIA ŞI ADMINISTRAŢIA : BRAŞOV, PIAŢA MARE Nr. 30. Telefon: Nr. 226.­­ Pentru Braşov cu dusul acasă pe an 24 coroane. Fără dus acasă pe an I 20 coroane, pe y, an 10 coroane, pe y4 an 5 coroane. Un număr 10 bani.­­ Inserate: un şir petit 20 bani pentru o publicare. Publicări mai dese I după tarif şi învoială. — Reclame pe pagina a 3-a un şir 20 bani. E Pe când scriem aceste şire, trupul neînsufleţit al maestrului Ion L. Caragiale va fi pornit din streinătate spre pământul româ­nesc, care ni­ l-a dat pe marele scriitor şi unde ni s-au înfiripat in­spiraţiile lui geniale. El se va odihni în mijlocul poporului, din care a făcut parte şi care l-a înconjurat cu multă şi mare dragoste. Nu există colţ de pământ românesc, unde numele lui să nu fie cunoscut, unde să nu se fi cetit baremi ceva din opera sa şi unde să nu fie admirat şi slăvit. Această mare popularitate Ca­­ragiale are să o mulţumească fe­lului său de a scrie. Opera sa nu este mare, voluminoasă, dar ea este alcătuită cu mare îngrijire şi e ruptă din mediul societăţii ro­mâne, e suflet din sufletul vieţii româneşti. Aşa-i sunt excelentele sale piese teatrale, aşa-i sunt nuvelele, schiţele şi celelalte lucrări. Şi drept podoabă este spiritul vioiu, ce tre­saltă din tot cuprinsul acestor o­­pere şi limba frumoasă, neaoşă ro­mânească, care te încântă şi te captivează. In aceasta stă mărimea lui Caragiale, în piezele sale teatrale neîntrecute până acum la Români şi în puterea captivantă a întregei sale opere, cu care se ridică în sferele superioare literare, acolo unde tronează cu operele poetice un Alexandri, un Eminescu... Iar în afară de opera scrisă, Caragiale a mai avut cre­aţiuni şi pe terenul social şi în deosebi pe terenul oratoriei politice, unde a secerat asemenea triumfuri cu deo­sebire în timpul din urmă şi s-a bucurat ca om şi ca cetăţean de multe simpatii, pentru inima sa deschisă şi sentimentele sale de­mocratice... Şi azi toată aceasta forţă cre­atoare este nimicită. Graiul vesel, cu spirit şi adeseori satiric al ma­­estrului a încetat să mai răsune. Coasa nemiloasă a morţii a pus capăt brusc acestei puteri uriaşe, asemenea căreia poate numai o­­dată în un secol se iveşte câte una în sânul popoarelor. Şi i-a pus capăt în mijlocul plinei activităţi literare, când măestrul era gata a dărui naţiunii sale nouă lucrări ne­­peritoare, şi a-şi încorona opera vieţii... Mormântul stă deschis spre a cuprinde în sînul său nimicitor ră­măşiţele pământeşti ale aceluia, care a fost Caragiale. Bărbatul ge­nial, neastâmpărat, vecinie născo­­citor de nouă idei să coboară tru­peşte pe calea nimicirii, dar sufle­tul său va uiia vecinie în sînul po­porului românesc, pe pământul muntos al Carpaţilor şi pe radioa­sele câmpii dunărene. Operele sale vor străbate secolii şi duhul şi sen­timentele nobile şi toate acele mari idei, cari străbat din ele, vor în­călzi, vor entuziasma şi vor în­cânta generaţiile viitoare, generaţii după generaţii. Un popor, cernit în doliu, îşi înmormântează un mare fiu al său. La marginea mormântului stă acest popor la pragul nimicirii, dar şi la porţile nemuririi. Pe când ceea­ ce este peritor din om va dispărea fără urmă, o­­pera marelui măestru Caragiale şi memoria lui va dăinui vecinie, din secol în secol... Aceasta ne este mângâierea la marginea mormântului... oan L. Caragiale. I ....................................Illici 1 APRILIE. — Monolog — de I. L. Caragiale. (UN TINAR — aer şi maniere de mic impiegat; costum cam sărăcuţ, dar curăţel; jiletca foarte deschisă, lasă să se vadă pieptul cămăşei de culoare ; mânuşi; ţilindru ; floare ’n piept; baston subţire). Eu mărturisesc drept, cum am spus şi la juraţi, eu domnule preşe­dinte, i-ara zis lui Mitică: nu-mi plac glume de astea ! Adică nu că mi-era frică de ce s-a întâmplat... nici nu mă gândeam! dar vorba e, nu-mi plac mie astea , că eu 11 ştiam cine e Mişu, laş! şi n-are curaj: nai era frică să nu păţim cu el cum mai păţisem odată, când s-a întâmplat la Herestrăul-vechiu bătaia cu mizerabilii ăilalţi, care ne a atacat, şi Mişu de frică a fugit şi s-a ascuns undeva.. După ce s-a isprăvit bătaia — că (sever) i-am pus pe goană pe mize­rabilii, care se lăuda că o să ne-o facă ei, că sânt deja parchetul general, da... am lucrat... teribil (învârteşte bastonul repede) — l-am căutat pe Mişu pân’ toată grădina, şi după ce l-am găsit, nu vrea să iasă d-acolo cu nici un preţ, ţipa că vrem să-l omorâtm. Am ridicat uşa din ţâţâni.. Când l-am scos afară, era galbăn ca lămâia şi-i clăn­ţănea dinţii... Pe urmă s-a bolnăvit de gălbinare — i-a trecut cu cârmâz şi cu acrituri... da numa cu acrituri, — dulce n-avea voe! De atunci i-a rămas nu­mele — (cu satisfacţie) eu i l-am pus — Mişu Poltrom­ ! De-aia, eu li spusesem lui Mitică să-l lase ’n pace; da, fiindcă ăilalţi a vrut, zic şi eu: Haide! Ce-o să se în­tâmple? Intâiu Aprilie — o să râdem de Poltrom­, şi pe urmă, ce? Da, şi dracului Mitică !... Săracul­­.» Să vezi. Noi mergem la berărie pe bule­vard de vale. In seara­ aia Mitică ve­nise cu Cleopatra, amanta lui — este­­a maţinere de cusut... A dracului şi ea ... Săraca L. Să vezi. Tocma după douăsprece târziu, a venit şi Mişu, şi Mitică i-a recomandat Cleopatrii, că pe noi ne recomandase de mult. Pe urmă, râzi! şi conversaţie, şi râzi! (face mare haz). Am stat noi aşa, să fi fost până pe la două şi ju­mătate trecute... Mişu era amorezat de nevasta unui cârciumar din dosul Ciş­­megiului, de la care cumpăra ţigări de damă — umbla gătit, cu guler nou, cu ţilindru, cu un baston de păr nodoros şi cu mânuşi — şi dăduse şi cu par­fum. Mişu zice : «Bonsoir, eu mă duc. — Mai stăi... — Nu se poate; mâine am treabă de dimineaţă la canţilerie». Şi a plecat. După ce a plecat Mişu, Cleopatra a tnceput să râză. hihihi ! (râde ca Cleopatra) zice Mitică : «Ştiţi voi unde s a dus Poltreuu? — Unde? — In Cişm­egiu, pe movilă, să fluere. — Ei aş !» Şi pe urmă ne-a spus Mitică toată intriga. Mişu primise de la nevasta mi­tocanului o scrisoare — imitaţia Cleo­­patrei — că mitocanul pleacă la Ţur­­loaia după peşte pe la trei despre ziuă, şi că el, adică Mişu, s-o aştepte negre­şit în Cişmegiu pe movilă, şi să fluere pe «Margareta», (flueră entrata marşu­lui «Margareta») ca să fie ea la s­gur că el este — că ea ştie că o curtează de atâta vreme, când cumpără ţigări de damă, şi are să-i spue omite , da să vie negreşit. Asta era intriga lui domnul Mi­tică, de râdea mereu şi-şi făcea semne cu Cleopatra —asta era: ea să meargă pe la trei şi jumătate pe movilă, şi el, adecă Mitică, să se facă mitocanul, să-i ceară cont lui Mişu, şi noi să eşim toţi să ne batem joc de întâia Aprilie de poltronul Am chemat ţar! am plătit... Cle­opatra s’a îmbrăcat cu mantaua imper­meabilă de mătase crem cu glugă — foarte frumoasă manta!... şi Cleopatra nu-i urâtă. .. cu gluga... e brunetă — şi numai treizeci şi cinci de franci — chilipir!­da era de ocazie: i-a făcut ha­târ negustorul — o cunoaşte — de la maşini. Când am eşit de la berărie, bătea patru fără un sfert la Eforie. .. Am in­trat in Cişmegiu. Ploua mărunţel; era pustiu în grădină şi întunerec... Am tras cu urechea — n’ana auzit nimic. Am mers drept pân’ aleea cea mare şi ne-am­ făcut pianul: Mitică şi Cleopan­tra să pornească din dosul bufetului, şi noi să ne ascundem la pândă sub movilă la grotă. Tragem iar cu urechia — nimic. «Să ştii, zic eu, că i-a fost frică Poltronului să vie: nu vine el noaptea pân Cişmegiu! pustiu». Mitică zice: «Atunci n’am făcut nimici» Da Cleopatra: «Aş! nu se poa­te!... A veniţi» Şi până să n’apuce să zică, auzim: (fineră partea întâiu a marşului «Mar­gareta^fals şi tremur cd). «Ai auzit? zice Cleopatra. Haidel» Ne lasă pe noi şi pleacă uşor spre movilă, noi în partea ailaltă, şi Mitică după ea la distanţă — acum auziam bine. (continuă finerul mai hotărât). Cleopatra se suie ’ncetinel pe po­tecă şi noi ne pitulăm după bolovanii de jos.. . ... Am auzit fluerul (continuă flue­­rul şi mai hotărât,şi de o dată se o­­preşte brusc), încetând şi ua «ah! de n’ar veni băr­batu-m­eu!» pe urmă nişte pupături şi şoptitur; da nu puteam în­ţelege nimic din vâjăiala havuzului din lac... Am stat aşa câteva minute şi de­odată auzim pe Mitică prefăcut: «Cu n­­vastă-mea, mizerabile! te­am mâncat!» Apoi un râcnet, o pocnitură, o bufneală de trup căzând, toate într’o clipă, şi ţipetele Cleopatrii : «Săriţi! i’a omorât! ... Mitică... Mitică!...» De-a buşile peste bolovani, ne-am jupuit genunchii, am fost la moment sus... Mitică lungit pe spate horcăia a­­dânc. Cleopatra aplecată lupta să-i ri- i sm. — In camera lui Tisza s au măcinat ori ultimele proiecte de legi în a treia cetire în absenţa opoziţiei, care a făcut obicinuita demonstraţie In faţa parla­mentului. Înainte de încheierea şedinţei camera a hotărât unanim să-l dea pe atentatorul Kovács pe mâna procuro­rului. La cercurile guvernului se susţine că joi va fi aturnată camera prin res­cript regal până la 12 Septembrie. O­­poziţia pregăteşte în această şedinţă o mare demonstraţie. Şefii opoziţiei au invitat pe deputaţii opoziţionali, cărora le-a espirat timpul eschiderei de la şe­dinţe, să se prezente la şedinţa de Joi a camerei. Şedinţa de Joi promite deci a de­veni­t interesantă. Lipsă de interes. Braşov, 26 Iunie n. 1912. Adunarea de Duminecă a de­spărţământului Braşov al „Asoci­aţiunei“ ne impune câteva consta­tări, cari, fiind de o deosebită im­portanţă pentru desvoltarea şi scopurile urmărite de prima noa­stră societate culturală, trebue fixate chiar cu fizicul de-a spune unele adevăruri mai usturătoare la adresa cărturărimei noastre. Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât fenomenele regretabile şi în acelaşi timp îngrijitoare, pe cari le-am constatat la adunarea de Dumi­necă, nu sunt isolate ci ele se manifestă şi în alte centre româ­neşti, prin urmare ele constitue o cangrenă generală. Adunările despărţămintelor «A­­sociaţiunei pentru literatura şi cul­tura poporului român“ au menirea să întrunească odată la an pe fruntaşii ţinutului respectiv la o armonică conlucrare în direcţia in­dicată de scopurile măreţe ale Asociaţiunei, cu care prilej să-şi dea seamă despre munca culturală săvârşită în cursul unui an şi să mediteze asupra marilor probleme culturale-economice, a căror rezol­­vire se impune pe zi ce merge tot mai mult. Aceste întruniri anuale au în acelaş timp menirea, să cimenteze tot mai puternic le­găturile şi încrederea între cărtu­­rărime şi ţărănime şi să ne afir­măm ca un factor puternic cultu­ral şi economic în faţa conlocui­torilor noştri de alte naţionalităţi. Aceasta ar fi pe scurt meni­rea adunării generale a unui des­părţământ în împrejurări normale şi între oameni conştii de dato­­rinţele lor. Dar ce esperiem aproape zil­nic? Vedem cu groază, că intere­sul faţă de instituţiunile noastre culturale stagnează, ba face calea racului. Cea mai elocventă pildă ne-a oferit-o tocmai adunarea de Duminecă a despărţământului Bra­şov, ţinută la Ghimbav, comună, care se află la o depărtare de 8 chilometri de Braşov având pe lângă toate şi o minunată legătură cu trenul. Dintre aproape 30 profesori, pe cari ii avem la şcolile noastre centrale au luat parte doi şi şi aceştia în calitate oficială ca mem­brii ai comitetului. Dintre comer­cianţii noştri unul, dintre mese­riaşii noştri nici unul, dintre ad­vocaţii noştri unul singur, ne mai vorbind de alte categorii de inte­lectuali din Braşov, cari cu excep­­ţia a 3 persoane au strălucit prin absenţă. Jurul Braşovului a manifestat aceeaşi atitudine regretabilă. Din cele vre­o douăzeci agenturi ale despărţământului au fost reprezen­tate prin câte-un delegat vre-o 4, preoţi au fost de faţă — 4 in­clusive preotul Ghimbavului, iar dintre învăţătorii din jur — 3 Dacă n-ar fi luat parte membrii „Acordului“, în majoritate învăţă­tori şi câţiva tineri însufleţiţi din Braşov, cei 6 membrii ai comitetu­lui despărţământului ar fi fost u­­nicii reprezentanţi ai intelectuali­lor români din Braşov. Dar nu numai faţă de prima noastră societate culturală se ma­nifestă această lipsă de interes. Doar tocmai zilele trecute a trebuit să constatăm aceeaşi apariţie la adunările consiliului comunal şi ale comitatului Braşov, iar la re­centa adunare a Asociaţiunei pen­tru sprijinirea meseriaşilor preşe­dintele ei a fost nevoit să facă din presidiu aceiaşi constatare dure­roasă. Adunarea din Ghimbav nu este deci un cas izolat în vi­­eaţa românească a Braşovului şi a Ţării Bârsei, ci lipsa de inte­res faţă de instituţiunile noastre este o boală grea, care roade la rădăcina neamului făcându-ne in­capabili de o acţiune mai energică pe ter­enele, cari ne stau astăzi încă deschise. Ne tot frământăm cu gândul de a ne organiza, de a ne rege­nera vieaţa publică în spirit naţio­nal românesc şi la fiecare pas ne lovim de o apatie îngrozitoare şi tocmai în oraşul, care este un cen­tru cultural atât de important şi depozitarul atâtor tradiţii româ­neşti ?! Dar cum ne şi putem închi­pui o organizare, când legăturile între intelectualii, meseriaşii şi po­porul nostru dela sate sunt atât de laxe? Cum ar putea să aibă poporul nostru încredere în frun­taşii săi dela oraşe şi cum ar pu­tea să le dea sprijinul cuvenit la un apel de organizare, când „dom­nii“ lor se coboară atât de greu în mijlocul lor, nici măcar o sin­gură dată la an la adunarea des­părţământului Asociaţiunii noastre culturale?! Dar cum să şi progre­seze Asociaţiunea, când poporul nostru, atât de setos după carte şi sfaturi, vede atâta lipsă de in­teres tocmai la acei oameni, cari sunt în primul rând chemaţi să popularizeze scopurile Asociaţi­unei ?! Drept a avut veneratul părinte Iosif Comanescu senior, când, pe lângă tot decursul înălţător al adu­nării şi pe lângă toată munca fru­moasă culturală săvârşită de co­mitetul despărţământului, a ţinut să releveze în plină adunare, între aprobările poporului numeros, a­­ceastă apariţie bolnăvicioasă apos­trofând pe cei cari îşi uită de da­­torinţele lor. * Am scris aceste rânduri la loc de frunte şi cu gândul curat de-a îndrepta. Ele nu se referă numai la intelectualii români din ţinutul Braşovului, ci şi la intelectualii noştri din alte ţinuturi, unde s-au ivit aceleaşi simptoame. Ne-am bucura nespus, dacă glasul nostru n-ar răsuna în pustiu­­ r­e. Ui­ nou »agitator«. Justiţia ma­ghiară a prins şi a pedepsit din nou pe un »agitator« valah. Este d-l Dr. Vir­gil Pagubă, când, de adv. in Făgăraş, care a fost osândit eri la curtea cu juraţi din M.­Oşorheiu la 1 lună tem­niţă de stat şi 400 cor. amendă. Moti­vul : agitaţie naţionalistă, comisă în campania ultimelor alegeri pentru ca­meră. Hoch !

Next