Glasul Bucovinei, martie 1919 (Anul 2, nr. 84-109)
1919-03-26 / nr. 105
Pag- 2» și Câmpulung, câte școli vor trebui înființate pentru cei 100.000 de jidani, câte școli ar trebui să cearâ Ucrainienii și câte școli ar trebui sâ avem noi Românii? Rar mai se pare că pentru promisiunile făcute Germanilor n’au fost hotărîtoare împrejurările nouă, create prin reintroducerea stăpânirii românești în această țară, ci vederi izvorîte din împrejurările create de stăpânirea austriacă. Den fapt, aceste promisiuni nu s au putut face decât cu gândul, conștient sau inconștient, la o Bucovină pe careți de aci înainte o despart ziduri chinezești de restul României.A Dar noi nu voim sa formăm decât o singură țară, în care nu vor putea exista alăturea o problemă a Germanilor din Bucovina, din Basarabia, din Ardeal, ci în Banat elevei numai o singură problemă a cetățenilor de naționalitate germană din România întreagă. Germanii din întreaga Românie vor trebui să formuleze cererile în comun acord, iar soluția va trebui să vie de la București. » Cât despre descentralizarea comunelor rurale cu populațiune mixtă, aceasta este de asemenea o problemă care nu poate fi resolvită în cadrele strâmte ale Bucovinei austriace odinioară Organizația comunelor rurale va trebui să fie unitară în România întreagă. Dacă s’ar face însă o descentralizare de felul acesta, averile comunale de origine românească vor trebui să râmâie ale Românilor. Se știe că în unele comune rurale primarii germani au fost destituiți. Credem că în zilele noastre de democratism nu pot fi impuși acelor comune primari cari n’ar fi pe placul lor. Când alegerile nouă comunale se vor face — și le dorim într’un termen pe cât se poate de apropiat — se va griji ca alegătorii să-și manifeste voința în deplină libertate. Credenvl Li este exclus ca Germanilor să li s se fi promis o reprezentanță în corpurile legiuitoare corespunzătoare nu numai totalului populațiunii germane, dar și cotei dărilor și inteligenței lor. O promisiune de felul acesta ar fi în absolută contrazicere cu principiul votului egal. De altfel ne-am vedea întorși la sistemul odios de »ausgleichende Gerechtigkeit« al guvernorilor austriaci. Cetitorii noștri ne vor întreba de ce am în târziat atâta, discutând abia acuma știri aduse înainte de șase săptămâni de foile germane de aici. Am așteptat să fie rectificate de semioficiosul administrației noastre, lucru care nu s’a întâmplat. La urmă ținem, sâ mai accentuăm odată că chestiuni de felul celor atinse în cursul acestui articol nu pot fi resolvite decât la București. Promisiuni de așa natură obligă guvernul român numai dacă s’au făcut cu asentimentul președintelui consiliului de miniștri, Alecu Procopovici. Ii I bi-A5UL BUCOVUISIU 105 Industrie. (Școli de meserii și agronomice.) Guvernul austriac, simulând o grija mare pentru populațiunea băștinăști a acestei țări, a făcut adese experimente cu fel de fel de școli, a căror înființare a fost trâmbițată prin jurnalele oficiale ca o mare binefacere pentru noi. Daruri din cutia Pandorei, aducând mai multă pagubă decât folos! Fiecare nație din monarhia habsburgică își avea școlile de meserii cu limba națională ca limbă de predare, numai în Bucovina elevul altorfel de școli trebuia să cunoască limba germană, vorbită de abia 15<>o din totalul populațiunii. Școlile aceste au rămas prin urmare închise pentru copiii țăranilor noștri. Românul care cerea o concesie pentru vr’o meserie, întâmpina mii de greutăți. Dacă o căpăta, rămânea fără de mici un sprijin,căci subvențiile li se acordau numai străinilor. Acești industriași „bucovineni" îi declarau însă pe Români indolenți și incapabili de a deprinde meseria lor. In fața acestor declarații n’avea nici un ecou pe aici ce se spunea prin străinătate despre lucrătorul român, lăudat la cele congrese din Austria și Germania până și de Americani. Acolo s’a constatat că este bun, harnic și conștiincios și că are numai un „cusur", că nu poate sta de veci în străinătate, iubindu-și prea mult patria. Muncitorii agricoli plecați de la noi în regat, se întorceau cu toții istoviți de munca unei veri, iar moșierii noștri își aduceau lucrătorii din Galiția, cari îndrăgeau meleagurile noastre. De aceea în vecinătatea moșiilor românești, și în sudul Prutului, se găsesc de obiceiu câte una sau mai multe colonii rutene. Acestor străini li se acordau apoi toate privilegiile posibile. Să învățăm din povestea trecutului. Intelectualii satelor, în frunte cu învățătorul, să trezească interesul populațiunii rurale pentru meserii. Școala profesională din Cernăuți să fie reorganizată și să se facă accesibilă și tineretului de la sate. Școala agronomică, desființată pe vremuri cu tot dreptul, căci n’a fost decât un asil pentru naufragiații tuturor celorlalte școli, trebuie să reînvie, întocmită însă în conformitate cu trebuințele vremii. Astfel de școli va trebui să răsară apoi în toate orașele, dându-li-se destoinice puteri didactice, cu tragere de inimă pentru țăranul nostru. Ing. dem. Alcibiade Gărăuș. Cooperativa „Bragoș Vodă“ în Siret. O faptă de toată lauda! La Strei s’a făcut prin stăruința d-lui Maior L. B.irăiș și câtorva Români de inimă din localitate și județ întâia cooperativa românească, numită cooperativa »Dragoș Vodă«. Publicăm cu toată plăcerea raportul despre adunarea constitutivă a acestei cooperative, în fruntea căreia se găsește d-nul Isidor Dolinschi, căruia-i mulțumim din suflet pentru raportul amănunțit ce ni l-a trimis. Dorim ca această faptă sa fie imitată în toate orașele și județele. Urmează raportul: Marți în 25 Februarie a. c. s'a ținut la orele 11 a. m. " adunarea constitutivă a Cooperativei „Dragoș- Vodă" în localitățile prefecturei din Siret cu următoarea ordine de zi: 1) Cuvânt de deschidere; 2) Cetirea statutelor; 3) Primirea membrilor; 4) Alegerea consiliului de administrație; 5) Alegerea censorilor; 6) Eventuale. Prezenți fiind mai toți preoții, învățătorii, primarii, cantorii bisericești și mulți țărani fruntași din județ, președintele salutând cu cuvinte pline de dragoste fră Tățească pe comandantul județului, d. maior Bălăiș Lupu ca inițiator și sprijinitor sincer al realizării cooperativei, pe nou numitul prefect al județului d. Teofil Nichitovici și pe ceilalți participanți și deschide adunarea la orele 11 și jumătate cu o introducere despre vechiul negoț moldovenesc, despre comerțul în țările de est și negoțul la noi în țară, monopolizat de străini, despre primele încercări pe timpul invaziunii rusești și dorința multora dintre ai noștri de a naționaliza și negoțul. Amintește despre exploatarea lemnului de către străini, despre primele încercări de naționalizare a acestor întreprinderi, despre esplloatarea țăranilor prin scumpirea cerealelor, semințelor și celor trebuincioase pentru casă, despre greutățile aprovizionării, reedificării și împroprietăririi încurajând pe toți la colaborare serioasă, încheie cuvântarea cetind următoarele telegrame primite cu mare însuflețire : 1. Maiestății Sale Regelui Ferdinand I, București. Astăzi, când mulțumită glorioasei armate române stindardul mântuirii fâlfâie și peste malurile Siretului, martor viu al negoțului moldovenesc, poporul liberal tinde și la naționalizarea comerțului înfăptuind prima cooperativă pentru județul Siret. Cu dragoste fiească și vie recunoștință, rugăm pe Măria Voastră să binevoiți a primi omagiile noastre de credință eternă și devotament nețărmurit. Trăească scumpul nostru ocrotitor Măria Sa Regele tuturor Românilor! 2. D-lui Ministru Flondor, Cernăuți. — înfăptuind azi prima cooperativă pentru desrobirea economică a județului Siret, inimele noastre pline de recunoștință se îndreaptă cătră acel suflet nobil. Care în nemărginita sa dragoste pentru neam, a întruchipat unirea cu Țara- Mamă, juruind cu toții a ne jertfi cu perseveranță neclintită pentru sfânta cauză națională. Trăească mult adoratul nostru guvernor, îndrumătorul nostru cătră un falnic viitor în sânul României Mari ! 3. D-lui General Zadik, Cernăuți. Poporul județului Siret, întrunit azi în prima cooperativă pentru naționalizarea comerțului, salvat de glorioasa armată și unit cu frații din toate țările, începând o activitate demnă de faptele măreților săi străbuni. Vă roagă să binevoiți a prir represia celor mai adânci sentimente de recunoștine inițiață și dragoste frățeasca* care V’o va păstra purure și Trăească armata victorioasă, trăească vrednicul eliberator al Bucovinei și scumpul amic al poporului! 4. D-lui Ministru Nistor, București. — Prima cooperativă română pentru județul Siret, luându-și [Tilda vie de la rodnica și măreața-vă activitate, și mândra astăzi că se poate bucura de un fiu din popor ca interpret devotat al neamului. Vă salută cu multă căldură și dragoste frățească ca scrutător savant în ale comerțului român și va fi fericită a contribui la naționalizarea negoțului. Să trăiți mulți ani! 5. D-lui ministru de comerț Constantinescu, București. Prima cooperativă națională pentru județul Siret, azi înfăptuită, aduce prinosul ei de recunoștință lectul din Ardealul sudic, identic, în trăsăturile sale principale, cu cel din Muntenia. Tradiția aceasta fu păstrată în literatura noastră. F de mirare chiar cât de bine își dădeau seama unii dintre vechii noștri scriitori și traducători de necesitatea unei limbi literare, care să fie pe înțelesul tuturor. Astfel când întâia oară se tipări, în anul 1648, în Alba-Iulia. Noul testament, în introducerea acestei lucrări aflăm exprimat următorul principiu frumos: „Bine știm că cuvintele trebuie să fie ca banii carii îmblă îim toate țările; așa și cuvintele, acealea sunt bune, carele se înțeleg toți. Noi derept aceaia ne-am silit, deh cât am putut, să izvodim așa cum să înțăleagă toți; iară, sau voi înțeleage toți, nu-i de vina noastră, ce-i de vina celuia ce-au răsfirat Rumânii printr’alte țări, de și-au mestecat cuvintele, de nu grăesc toți într’un chip". Prin faptul că și Biblia întreagă se traduse din nou și se tipări la București, în splendida ediție de la 1688, dialectul muntean fu consfințit ca bază a limbii literare. Căci în vremile trecute cărțile sfinte, singurele care vedeau lumina tiparului, erau modelul hotărîtor pentru cei ce scriau. Cu toate acestea, și în vechime ca și în timpurile mai nouă, Moldova a îmbogățit în mare măsură limba literară prin contribuții din graiul viu și colorat al acestei regiuni. în Moldova s'au scris odinioară acele cronici frumoase, care în zeci și sute de copii răspândeau scrisul unui Grigore Ureche, Miron Costin și Neculce, tot astfel precum, pe la mijlocul veacului trecut, gruparea strânsă în junii lui Mihail Kogălniceanu în Iași, dădu literaturei noastre pe Constantin Negruzzi, Alecu Russo, Vasile Alecsandri ș. a. Eminescu și Creangă mai târziu, Iorga, Vlăhuță și Sadoveanu în zilele noastre, dau o mulțime de cuvinte și expresiuni fericite născute în graiul țăranului moldovean limbii literare, tradiționale, continuată de marii stiliști munteni ca Bălcescu, Odobescu, Petru Ispirescu, Caragiale, Delavrancea, Brătescu- Voinești și Sandu-Aldea. Ardealul și Bucovina au contribuit prea puțin la îmbogățirea limbii noastre literare. Adevărat că din Ardeal a pornit impulsul cel binefăcător al renașterii noastre ca popor romanic și apostolilor transilvăneni datorim înviorarea limbii românești cu elementele romanice, indispensabile din momentul când în țările noastre s’au introdus o mișcare științifică și o viață de stat modernă, Dar Ardealul, până în deceniile din urmă, a avut filologi iar nu literați. Iar limba literară nu o fac filologii, ci literații. Filologii pot abstrage regule gramaticale din operele prozatorilor și poeților, ca un fel de codificatori ai uzului limbii, ei sunt criticii care pot să releveze frumusețile stilistice plăsmuite de sufletele de artiști; îndată ce trec însă granița aceasta și clădesc sisteme filologice pentru limba literară, ajung la aberațiile pe care de fapt i le-au comis latiniștii veacului trecut. Pe când poporul din Ardeal, Bucovina și cei din Basarabia continuă să vorbească, nestricată, limba strămoșască, intelectualii noștri, tăiați prin granițe artificiale de cultura românească ce se înjgheba în Principate și, mai în urmă, în Regatul român, tocmai în epoca cea mai critică, când o viață culturală mai vie cerea graiului cuvinte nouă pentru noțiuni nouă, s’au găsit într’o situație foarte anevoioasă, căci nici limba latină nu le putea da toți termenii noi de care aveau nevoie. Unii din ei, legați sufletește de poporul din mijlocul căruia au răsărit, au căutat și au găsit în limba părinților lor țărani expresiile și cuvintele care puteau, printr’o lărgire a sferii lor de întrebuințare, exprimau foarte bine noțiuni nouă. Spre lauda noastră, a Românilor subjugați până ieri, trebuie să accentuăm că în privința aceasta am avut totdeauna un simț mai desvoltat de scrupulozitate decât frații noștri liberi, care având la îndemână comoara limbii franceze, au luat din ea cu amândouă mânile, împrumutând neologisme și când trebuia și când nu era de lipsă. Chiar și scriitorii noștri care mai târziu au trecut în România s’au ferit de neologismele de prisos. Exemplu în privința aceasta e Coșbuc, căruia chiar pentru poeziile sale filosofice îi ajunge limba strămoșească, ca să nu vorbesc de un Popovici-Bănățeanu bunăoară, în ale cărei vorbe abia găsești vreun neologism. Instructiv în privința aceasta e textul pe care deunăzi l-a publicat Sfatul țării din Chișinău și în care se vorbește de cele mai moderne instituțiuni, de reforma agrară și cea electorală, fără de a se întrebuința nici măcar expresiile neologice „autonomie", „independență", „electoral" etc. Limba noastră aproape arhaică — pare că cetim o nuvelă din tinereță a lui Constantin Negruzzi — are un deosebit parfum și cadrează cu desăvârșire cu spiritul adevărat democrat de care sunt însuflețiți cărturarii noștri basarabeni.