Graiul Sălajului, octombrie 2004 (Anul 15, nr. 3173-3193)

2004-10-07 / nr. 3177

7 octombrie 2004 Un cărturar sălăjean aproape uitat La 4 octombrie 1904, acum 100 de ani, părăsea vremelnica și tumultoasa viață pământească la Botoșani, și numai la 54 de ani, cărturarul Ioniță Scipione Bădescu. Născut la 15 mai 1847, era al doisprezecelea copil al protopopului Ion Bădescu din Răstolțu Mare al Sălajului. Studiile primare, în comuna natală, liceale și superioare le face la Beiuș - Oradea, Budapesta, București și Iași, conferindu-i notorietatea de cărturar, în sensul de intelectual, de om de carte. într-adevăr, Ioniță Scipione Bădescu a fost poet, folclorist, traducător, gazetar, organizator și îndrumător de școală și, nu în ultimul rând, mili­tant pentru unitatea națională a tuturor românilor. Ca poet, Ioniță Scipione Bădescu rămâne nemuritor prin poeziile și odele sale închinate eroismului armatei române în războiul de independență din 1878-1879. Până mai ieri, manualele școlare cinsteau în paginile lor poeziile "Trompetele răsună", "Martirilor Indepen­denței" și "Armatei Române", iar sărbătorile de sfârșit de an aveau în repertoriu mai ales imnul "Trompetele răsună", pe muzica celebrului compozitor al timpului Gavril Muzincescu. Ca om de litere, I.L. Bădescu avea raporturi de cordialitate și profesionale cu Eminescu, Caragiale și Slavici, încă de la "Timpul", când "strălucea pe scena tineretului bucureștean celebrul trio Eminescu - Bădescu - Caragiale”. Activitatea literară a cărturarului sălăjean este cunoscută și apreciată de Societatea "Junimea", care-l alege în 1867 ca membru cu carnetul nr.35. Ca traducător în limba și din limba maghiară, se remarcă încă de pe băncile liceului, când tălmăcește din Petőfi ("Nebunul"), Batvas Jozsef ("Bardul și regele") și V. Hugo ("Căutările mele"). Ca folclorist, Ioniță Scipione Bădescu, încă din anul II la Facultatea de Litere București, în cadrul Societății "Orientul", se ocupă și de culegeri de folclor, mai ales din Transilvania. Dacă am încerca să remarcăm prioritatea în activitatea cărturărească a lui Ioniță Scipione Bădescu, aceasta ar fi publicistica, unde predomină articole politice, dar și cele legate de activitățile civice cotidiene. O mare parte din publicistica sa vede lumina tiparului în "Convorbiri literare", "Curierul de Iași", "Aurora română", "Concordia", "Familia", "Timpul", unde a fost redactor și coleg cu Eminescu și Caragiale, "Noul curier român", dar mai ales în gazetele proprii din Botoșani, "Curierul român" și "Curierul Botoșenilor". Aceste două gazete, a căror director este, devin tribune în care Ioniță Scipione Bădescu își arată prietenia sinceră și dezinteresată față de Eminescu, aflat în ultimii ani de viață în suferință, făcând apeluri stăruitoare ca atât statul, cât și persoane publice cu stare, să acorde sprijin financiar "celui mai mare poet al țării, Mihai Eminescu". Considerat pe drept ca "fiul cel mai ilustru (...), fiul cel mai scump al țării și al întregului neam românesc", Ioniță Scipione Bădescu inițiază cu sprijinul Societății "Generația viitoare" și sub auspiciile "Asociației generale a studenților din România", dezvelirea la Botoșani în 9 septembrie 1890 a bustului lui Mihai Eminescu, sculptat de Ion Georgescu. Apreciat ca om de școală, Ioniță Scipione Bădescu ocupă un timp funcția de director al Școlii normale din Iași, iar din 1881 îl găsim revizor școlar pentru județele Neamț, Dorohoi și Suceava. Călăuzit toată viața de idealuri, "când Carpații nu vor mai fi un lanț de frânge, ci un brâu ce ne susține, pentru tot neamul românesc", pe Ioniță Scipione Bădescu îl găsim în fruntea delegației botoșenenilor prezenți la Cluj în 1894, solidarizându-se cu patrioții acuzați în procesul "Memorandumului". Poate că în octombrie, anul acesta, un anonim cu harul iubirii de neam, va pune o floare pe mormântul lui Ioniță Scipione Bădescu, în cimitirul central din Botoșani, unde feciorul protopopului din Răstolțu Mare al Sălajului se odihnește de 100 de ani, în tihna pământului românesc, liniștit că și-a făcut datoria. Mai trebuie să ne facem și noi datoria până la capăt, amintindu-ne cu admirație și pioșenie de cărturarul sălăjean Ioniță Scipione Bădescu. Poate în 2007, când va avea loc comemorarea a 160 de ani de la naștere, cei în drept își vor aduce aminte de versurile "bardului" de la Răstolțu Mare: "Trompetele răsună / Prin munți și prin câmpii / Românii toți s-adună / Cu sutele de mii". *­ ION IVĂNESCU, Subredacția Jibou "Zilele Șimleului" sau­­ regăsirea identității Oricât ar fi de implicat într-o acțiune, mai ales când ea este de ordin social-cultural, pare firesc să dezvălui ceea ce dă un sens și o durată acestei acțiuni. Este cazul "Zilelor Șimleului", care au debutat în acest an în 25 septembrie, pe durata a două zile. Și nu atât durata interesează, cât mai ales conținutul manifestării, puterea ei de iradiere în viața comunității simleuane și de regăsire a unei identități a locului. Din perspectiva de mai sus, "Zilele Șimleului" din acest an, față de cele din anii trecuți, au pecetluit o regăsire a identității prin folosirea, am zice, din plin a forțelor și posibilităților locale, în primul rând, alături de care s-a înscris participarea din județ și din țară. A existat, așadar, în principiu, dar și în fapt, o viziune asupra desfășurării "Zilelor Șimleului", de ce să nu o spunem, prin noul primar al urbei, ing. Septimiu Cătălin Țurcaș, în conlucrarea sa continuă cu Consiliul Local, cu șimleuanii, cu cei care reprezintă, într-un fel sau altul, străduința și creația, de la informatician la creatorul de poezie.Poate că aici rezidă secretul care asigură succesul unei acțiuni, în măsură să pună în mișcare energii, să le folosească la momentul necesar, să le ofere garanții de afirmare în continuare. E ceea ce, cred eu, s-a realizat la "Zilele Șimleului" în 25-26 septembrie, renunțându-se la apelurile obișnuite spre înafară, de către marii consacrați, de dragul spectaculosului, uitându-i pe ai săi. S-a înțeles astfel că programele cultural-artistice în școlile și liceele din oraș au rolul programatic, mai ales că au fost însoțite de premierea elevilor participanți la olimpiadele școlare din anul 2003- 2004, după cum decernarea Diplomei de cetățean de onoare al orașului se înscrie în același context, larg și deschis, cu accentul pe valoare. Sub semnul criteriului valorii și deschiderii au fost semnate convențiile de înfrățire între orașele Șimleu Silvaniei și Albertirsa (Ungaria) cu participarea minorităților din oraș, înlăturând orice discriminări posibile. E tot atât de importantă acțiunea de eternizare a șimleuanilor trecuți în neființă, urmată de concertul de muzică religioasă susținut de toate corurile bisericilor din oraș. N-au lipsit spectacolele de divertisment, de cântece și dansuri populare, deschise cu ansamblurile lo­cale, apoi cele din Zalău, apoi soliștii de muzică populară, culminând cu prezența inimitabilului Grigore Leșe, ca-ntr-o confluență spirituală a județelor din margine de țară, în orașul de sub Măgura. Prin toate cele de mai sus și altele care s-ar putea adăuga, Șimleul și-a regăsit o identitate a sa, fie și la nivel comparativ cu zestrea culturală prezentă aici de peste tot. S-au putut identifica valori culturale și nu numai aparținând Șimleului și ținutului șimleuan, de la inconfundabila Anamaria la Ioan Seleși și alții. O prezență a fost și creația poetică șimleuană prin Tudor Topan sau George Mureșan, cu numele lor în numărul aniversar-centenar "Gazeta de Duminecă", apărută în 1904 și cu o reapariție, pe măsură, cu prilejul "Zilelor Șimleului", ceea ce se adaugă la aceeași identitate regăsită a Șimleului. E o identitate care va trebui explorată în viitor, mai mult, cu mai multă eficiență și cu mai mult curaj. Primul pas a fost decisiv, poate, a fost făcut în cunoașterea locului și a oamenilor, a comunicării și dialogului cu oamenii locului, cu preocupările lor actuale în perspectiva europeană ce se va deschide, cu înțelegerea aspirațiilor lor, a ceea ce au năzuit și nu se împlinește, a promovării spiritului de încredere în munca, în creația și în valorile simleuane, nu numai culturale, asupra cărora nu s-a insistat încă, în fine, va trebui ca în viitor "Zilele Șimleului" să dezmorțească puterile existente, să unifice voințele celor legați de acest minunat loc în constelația mare a țării și să le dea garanția afirmării. íí VASILE VETIȘANU 4 Simpozion apicol cu... înțepături Miercuri, 22 septembrie 2004, s-a desfășurat, la Casa Municipală de Cultură Zalău, simpozionul interjudețean de apicultură cu tema "Integrarea apiculturii în UE", organizat de AECPP Sălaj, președinte Iosif Oros și SC Filomera SRL, director economic Köteles Tibor. Protagoniștii acestei manifestări au fost prof. Ernst Wagner din Germania, originar din România, județul Sibiu și apicultorul Szász Karoly - președintele Asociației de miere bio din Ungaria. Vreau să felicit cu această ocazie organizatorii pentru inițiativă. Deși au fost invitați apicultori din majoritatea județelor din Ardeal, (Satu Mare, Bihor, Bistrița-Năsăud, Alba, Cluj, Timiș, Sibiu, Covasna), organizatorii au uitat probabil să invite reprezentanții ACA, atât de la nivel central, cât și local. Cu toate acestea, am participat și noi în calitate de apicultori și bine am făcut, în cadrul simpozionului au fost prezentate temele: a)Stupăritul economic și crescătoria de matei, de către prof. Ernst Wagner; b)Stupăritul în Ungaria în stupi de poliester, de către domnul Szász Karoly, în cadrul primei teme, profesorul Wagner a prezentat un model de stup multietajat echipat cu accesorii moderne și eficiente, aș putea spune că este stupul viitorului, model ce în Sălaj a mai fost prezentat și cu ocazia altor conferințe și cursuri apicole de către Iosif Oros, dar numai pe video-proiector. în ceea ce privește tehnologia aplicată de către domnul Wagner, aceasta este cunoscută de majoritatea apicultorilor cu experiență de la noi, deci nu a fost nimic nou. Tot profesorul Wagner a prezentat așa-zisa rasă de albine Buckfast, care este, de fapt, un hibrid obținut prin încrucișarea raselor casnică și lingustică. Acest hibrid este foarte harnic și blând, dar îi lipsește capacitatea de orientare, de aceea stupii trebuie așezați în grupuri foarte mici și nu foarte apropiați unul de celălalt. Oamenii de știință occidentali și nu numai sunt rezervați în ceea ce privește această încrucișare, mai mult, avertizează că prim­ transferul genetic de la cele două rase este posibil să se obțină ceva similar cu acel accident genetic când s-a obținut albina ucigașă, prin încrucișarea unei rase de albină africană cu una europeană. Prezența în sală a domnului ing. Liceanu de la Institut și replica dată de acesta domnului Wagner a făcut ca entuziasmul multor apicultori din sală să dispară și să coboare cu picioarele pe pământ, să nu mai viseze la himere. în Sălaj, există deja câțiva apicultori care au adus mătei din acest hibrid și, din declarațiile lor, sunt foarte mulțumiți de rezultatele obținute. Vreau să le amintesc acestora și altor entuziaști că rasa "Apis mellifica carpatica", rasă omologată în România, este protejată prin lege și orice încrucișare este interzisă. Apicultorul Szász Karoly din Ungaria a făcut o prezentare documentată și la obiect a stupului din poliester, foarte ușor, deosebit de călduros și ușor de exploatat. Problema ar fi și la stupul prezentat în cadrul primei teme și la cel de-al doilea că prețul este foarte ridicat, oscilând între 85 și 100 de euro. în Sălaj, există deja tineri apicultori care au construit modelul de stup prezentat de domnul Wagner, desigur, luat de pe Internet, și la un preț de numai 25-30 % din cel al domnului Wagner. Promovarea hibridului Buckfast de către domnul Iosif Oros, la care prețul unei mătei se ridică de la câteva zeci de euro, până la câteva sute, sunt convins că are în spate anumite interese meschine. El ar trebui să fie printre cei ce protejează rasa autohtonă, întrucât a păstorit apicultura sălăjeană peste 28 de ani, ori acum are alte interese? Noi știm că albina românească este una blândă, deosebit de harnică, cu slab instinct de roire, dar nu toți apicultorii prășesc cea mai bună linie, uneori aceasta se face necontrolat, prin roire naturală și nu numai, și nu prin obținerea de mătei de la familiile recordiste, iar uneori intervine și consanguinizarea. La finalul simpozionului, am vrut să profit de prezența unui așa mare număr de apicultori din sală și l-am rugat pe domnul Oros să-mi dea voie să spun câteva cuvinte. De fapt voiam să fac câteva anunțuri pe care nu a dorit nici el să le facă, spunându-mi că eu voi vorbi la acțiunile organizate de ACA. Doresc să subliniez că la toate acțiunile organizate de noi în județ, eu am fost cel care l-am rugat atât pe el cât și pe Köteles să se adreseze apicultorilor, dacă au ceva de comunicat, îi RADU MILAN, președintele Filialei ACA Sălaj Itinerar canadian Biodome de Montreal încheiem suita de reportaje din Canada cu însemnări despre una dintre cele mai spectaculoase, extravagante și extrem de interesante, educative locații din Montreal: Biodomul. Dacă ajungi în Montreal și nu ai văzut Biodomul, nu l-ai străbătut măcar în fugă, te-ai întors mai sărac. Pentru că ți-ai refuzat bucuria de a fi plimbat prin cele mai renumite păduri tropicale sau laurentiene, prin lumea oceanică sau cea polară, într­­un timp relativ scurt și pe un spațiu restrâns, impecabil organizat pe două nivele. Naturaliștii, biologii, zoologii, cercetătorii în general din domeniul științelor naturii, împreună cu arhitecții, inginerii, designerii de cea mai aleasă calitate, au construit în apropierea centrului olimpic din Montreal, o minune a naturii. Respectiv, pe o suprafață de câteva mii de metri pătrați, pe două nivele, au reușit să reunească flora și fauna lumii tropicale, polare și, evident, cele specifice americilor, mărilor, lacurilor, râurilor, oceanelor din jurul lor. Nenumăratele specii de pești, maimuțe, pinguini, animale de pădure etc., trăind în locurile lor, special amenajate, în condițiile de climă reprodusă întocmai, reprezintă nu doar un deliciu pentru micii excursioniști, o curiozitate pentru cei mai mulți vizitatori, dar și un excepțional loc de reflecție. Pentru că, din loc în loc, pe imense ecrane sunt proiectate imagini, însoțite de comentarii autorizate, prin care se explică necesitatea păstrării, conservării echilibrului ecologic. Este un adevărat centru de informare, documentare și formare a unor atitudini corecte față de natură, de promovare a unor mentalități în acord cu exigențele naturii. Este o adevărată încântare să vezi pinguinii într-un mediu absolut natural, creat - totuși - într-un mod artificial. Specialiștii canadieni au reușit să re-creeze medii naturale și să le ofere iubitorilor de natură într-un spațiu­ restrâns. Nu trebuie să mergi până în Antarctica și nici până la tropice, vin ele la tine, aduse de acești minunați oameni care au misiunea de a organiza minuțios timpul liber al semenilor lor. Multitudinea de informații, încărcătura de emoție trăită pe parcursul vizitei în Biodome de Mon­treal, te fac să uiți pentru câteva ore de cotidianul apăsător, să trăiești bucuria de a fi în centrul unei lumi despre care altfel poți afla câte ceva doar din povești, cărți de specialitate, tele­­enciclopedii sau internet. Dar nu se compară, pentru că una este să vezi, să auzi și alta e să fii acolo, în mijlocul agitației vieții forestiere, acvatice etc., să simți pulsul viețuitoarelor de o mare diversitate. Dacă ajungeți, întâmplător, prin Montreal, nu ratați ocazia de a trece și pe la Biodome. & EUGEN TEGLAȘ Puteți citi ziaru­l Graiul Sălajului” și accesând pe internet adresa: www.unisys.ro/graiulsj

Next