Iaşul Literar, 1959 (Anul 10, nr. 1-12)

1959-09-01 / nr. 9

118RECENZII pace. Copilul e chinuit de mîrșăvia tatălui şi în cadrul unei ciocniri finale, cei doi sînt pe punctul de a da ochii unul cu altul. Dar, cum scriitorul evită rezolvările în spirit melodra­matic şi spectaculos, conflictul se consumă latent. Alexandr Suscevici îşi ia - fără martori­­ pedeapsa cuvenită, iar fiul rămîne să se purifice de suferinţă, sub privirile oblăduitoare ale aceluiaşi Anton Kramarevici, om dîrz şi înţelept . Uite, Mircalaika, ce-ţi spun eu. . . După fiecare ieri, vine un mîine. Totul se schimbă spre mai bine. Ai încredere în ziua de mîine. Tu eşti încă un copil, te afli abia în pragul vieţii. Păşeşte spre ziua de mîine aşa cum ai mers şi pînă acuma. Fiecare zi îţi va aduce fericire din belşug“. Volumul de povestiri editat de E.S.P.L.A. - Cartea Rusă ne-a făcut cunoştinţa unuia din cei mai de seamă reprezentanţi ai literaturii bieloruse sovietice. El scoate, totodată, în evidenţă nevoia unor cît mai bogate traduceri din literatura popoarelor U.R.S.S. I. Sîrbu BARBU LĂZĂREANU : Glose şi comentarii de istoriografie literară Barbu Lăzăreanu n-a fost numai un consecvent militant socialist, ci şi un lingvist, fol­clorist şi istoric literar de certă vocaţie, un cercetător care s-a dăruit cu multă pasiune studiului cărţii, un scriitor şi om de cultură a cărui preocupare cardinală a fost popularizarea marilor valori ale culturii romîneşti şi luminarea maselor cărora se adresa. Recentul volum antologic cuprinde, în cea mai mare parte, lucrările apărute prin 1937— 1938 în editura „Cultura romînească” sub titlul general Cu privire la . . . (Eminescu, Creangă, Hașdeu, Caragiale, Alecsandri, etc.), precum și cîteva studii valoroase, cele mai consistente din toată culegerea,­ scrise după 1944-„Glosele” şi „comentariile“ relevă un istoric literar minuţios, dublat de un lingvist perspicace. Observaţiile sale nu sunt simple impresii cu privire la... cutare scriitor, ci interpretări valoroase încorporate deja în fondul istoriei noastre literare. Cu multă dragoste şi recunoştinţă s-a oprit Barbu Lăzăreanu asupra­ lui Eminescu, cre­atorul care „a slujit imens - şi va sluji mereu - critica şi istoria literară prin exemplul poeziei sale şi al modelelor unice de pregătire a acestei poezii“ (subl. aut.­­ pag. 6). Situîndu-se pe o poziţie critică ştiinţifică, întocmai ca şi Gherea în studiul său consacrat po­etului, Barbu Lăzăreanu respinge afirmaţiile acelor eminescologi care „au ţinut să tăgăduiască partea de vină a sărăciei în deznodămîntul dramatic şi absurd al vieţii lui Eminescu, ori au căutat să tălmăcească această sărăciie nu ca un rezultat al proastelor împrejurări sociale în care i-a fost dat poetului să trăiască la noi, ci ca o consecinţă a împrejurărilor lăuntrice, a tempe­ramentului nenorocit, a înclinărilor spre risipă ale lui Eminescu” (pag. 30-31), arătînd că „pricinile“ tristului sfîrşit de care a avut parte marele poet trebuie căutate în complexul „îm­prejurărilor“ („mijlocul social“ ar spune Gherea) în care a trăit. Fie că se ocupă de „dicţionarul de rime“, „Epigonii“ sau celebrul „horum-harum”, fie că vorbeşte de Haşdeu şi Eminescu sau de Macedonski şi Eminescu, Barbu Lăzăreanu este preocupat de relevarea unor sensuri noi, necesare cunoaşterii vieţii şi activităţii „Luceafărului” poeziei noastre. Deosebit de interesantă ni se pare, de pildă, discuţia purtată asupra acelui memorabil „horum­ horum”. Este un fapt notoriu că unii cercetători au fost înclinaţi să pună aceste cu­vinte pe seama influenţei unor epigrame ale lui Goethe şi Zelter. Carlo Tagliavini, de pildă, reţine „reminiscenţa goetheană ca destul de verosimilă” (cit. la pag. 14). In urma cercetării asidue a manuscriselor eminesciene, B. Lăzăreanu sugerează ideea că poetul, căutător învederat al expresiei inedite, a găsit aceste rime întîmplător, în urma exerciţiilor sale atestate în bi­necunoscutul „dicţionar de rime”. Substanţiale şi preţioase sunt observaţiile asupra vocabularului, elementelor folclorice şi eroilor din opera lui Creangă. Arătînd că autorul „amintirilor” este „unul dintre cei mai mari creatori de viaţă în proza romînească” (subl. aut. pag. 154), Barbu Lăzăreanu ţine să sublinieze tipicitatea personajelor lui Creangă, care, în mare parte, „au - şi vor avea - reputaţia celor ale lui Caragiale” (ibidem).

Next