Iaşul Literar, 1964 (Anul 15, nr. 1-12)

1964-06-01 / nr. 6

60 C Z­ORNEA din „In contra direcţiei de astăzi,­ reproşurile fruntaşilor junimişti n-au intirziat. Poezia — datorită valorii ei — a apărut totuşi In Convorbiri. Negruzzi i-a comuni­cat Insă într-o scrisoare opinia oficială a cenaclului, reproşîndu-i lui Eminescu „ve­­tustitatea" concepţiei sale. Poetul i-a răspuns în termeni politicoşi, afirmind însă acelaşi punct de vedere apărat în perioada cînd în „Albina“ ardeleană polemiza cu junimismul: „Dacă în Epigonii veţi vedea laude pentru poeţi ca Bolliac, Mureşan şi Eliade, acelea nu sunt pentru meritul intern al lucrărilor lor, ci numai pentru că într-adevăr te mişcă acea naivitate sinceră, necunosciută cu care lucrau ei (. . .). Ideea fundamentală (a poeziei — n.n.) e comparaţiunea dintre lucrarea încrezută şi naivă a predecesorilor noştri şi lucrarea noastră trezită, dar rece (...) Comparaţiu­­nea din poezia mea cade în defavorul generaţiunei noi şi — cred cu drept“ '). Maio­­rescu va sancţiona în Direcţia nouă punctul de vedere eminescian, de care se deli­mita riguros : „Epigonii — scria criticul — cuprinde o antiteză foarte exagerată“ ceea ce ..nu poate decît împuţina valoarea lucrării"1 2). Iar Negruzzi, peste citeva decenii, declara: „Negreşit că In fond nu era cu putinţă să ne unim cu părerile lui Eminescu", precizind cauza dezacordului în spiritul celor de mai sus3). Chiar mai tfrziu, în 1877, pe vremea cînd poetul era redactorul „Curierului de Iaşi“, într-o cronică teatrală exprima, în legătură cu soarta Teatrului naţional, un punct de ve­dere (amintind de poziţia ferm antimaioresciană adoptată de A. D. Xenopol) care-l contrazice total pe cel al lui Maiorescu din acelaşi studiu „In contra direcţiei de astăzi. .“. Opinia sa vădea optimism, blamînd în fond scepticismul maiorescienilor : „Drept că epoca noastră e neîncrezătoare şi sceptică. Multele decepţiuni pe care inteligenţele mai sănătoase le-am avut pe toate terenurile, pe cel literar, ştiinţific, politic ş.a. au făcut să încolţească în sufletul nostru părerea că din Nazareth nu poate ieşi nimic bun. Această părere nu e tocmai nejustificată, deşi cam unilate­rală. ..“. Aplicând aceasta la un fapt concret, Eminescu dă un răspuns optimist, încu­rajator : „întrebarea dar este, dacă teatrul naţional are destulă putere de viaţă ca să se cristalizeze In mijlocul nestatorniciei împrejurărilor noastre Cu toată sfiala ce ne-o impune fizionomia intelectuală a Romîniei, vom răspunde totuşi, da“4). Exemplele pot fi Înmulţite şi ele dovedesc inexistenţa unei consonanţe depline între punctul de vedere afirmat de fruntaşii junimişti şi cel al lui Eminescu. Elocventă sub acest raport e chiar Scrisoarea a III-a, în care Maiorescu şi toţi maiorescienii relevau poziţii ferm conservatoare, antiliberale. In realitate, între Epigonii şi Scri­soarea III-a, există nenumărate puncte de contact. Proslăvirea trecutului glorios ca mijloc de fixare — prin comparaţie — a nimicniciei prezentului aminteşte de proce­deele din Epigonii, unde de asemenea — cum mărturisise poetul In scrisoarea către Negruzzi — „comparaţia. .. cade în defavorul generaţiei noi şi credem cu drept“5) Şi aceasta aminteşte In egală măsură de tradiţiile cele mai bune ale Daciei literare care reînvie In scopuri patriotice, trecutul istoric. E adevărat că în partea a doua a Scrisorii sunt vizate personalităţi politice liberale (Pantazi Ghica, C. A. Rosetti), că un vers denunţă chiar explicit falsul patriotism al liberalului (Au de patrie, vir­tute, nu vorbeşte liberalul (...)? „ceea ce era considerat de către fruntaşii junimis­mului ca o dovadă evidentă a poziţiei conservatoare. De fapt, aici, poetul exprima In spirit adevărat patriotic ura Împotriva moravurilor politicianiste ale burgheziei şi moşierimii care, In egală măsură, ridicaseră demagogia patriotardă la rangul de principiu atotputernic. Tabăra conservatoare nu opera cu alte „principii“, şi aici „toţi aceia care vorbe mari aruncă / Numai banul 11 vînează şi cîştigul fără muncă". Nu e mai puţin adevărat însă că poetul nutrea o aversiune totală faţă de li­beralism, In care cel ce-şi trăise adolescenţa in atmosfera respectului pentru ade­văratele deziderate liberale, aşa cum le concepuseră revoluţionarii de la 1848, vedea o caricaturizare cinică a tot ce învăţase să preţuiască. Fanfaronada, demagogia, fra­za patriotică erau mereu utilizate de aripa brătienistă şi chiar de cea rosettistă . 1) Torouţiu, Studii şi documente literare, vol. I, p. 311—312. 2) T. Maiorescu, Direcţia nouă, Convorbiri literare, 15 mai 1871, p. 90. 3) I. Negruzzi, Amintiri de la Junimea, p. 262. 4) M. Eminescu „Scrieri politice şi literare“, Ed Scurtu, p. 357—358. 5) Ioc, cit. p. 312.

Next