Adevărul Harghitei, ianuarie-martie 1990 (Anul 2, nr. 10-82)

1990-01-16 / nr. 20

Pagina a 2-a — 16 ianuarie 1990 „ADEVĂRUL E SIMUL NOSTRU, MIHAI EMINESCU­­Ieri Eminescu a împlinit 140 de ani de nemurire-Eminescu „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, Tînăra mireasă, mamă cu amor! Fiii tăi trăiască numai în frăţie Ca a nopţii stele, ca a zilei nori, Viaţa nu vecie, glorii, bucurie, Arme cu tărie, suflet românesc. Vis de vitejie, fală şi mîndrie, Dulce Românie, asta ţi-o doresc !" . A, La zidirea Soarelui, se ştie, Cerul a muncit o veşnicie. Noi muncind întocmai, ne-am ales cu Ne-am ales cu domnul Eminescu, Domnul cel de pasăre măiastră, Domnul cel de nemurirea noastră — Eminescu Sintem­ în cuvînt şi-n toate Floare de latinitate Sub un cer cu stele sudice. De avem sau nu dreptate, De avem sau nu dreptate, Eminescu să ne judece. Mi-l furară, Doamne, adineauri Pe înaltul domn cu tot cu lauri. Mă uscam de dor, în piept cu plinsu! Nu ştiam ce dor, mi-era de dinsul Nu ştiam că doina mi-o furară, Cu străveche şi frumoasă ţară — Eminescu. Sintem un cuvint şi-n toate Floare de latinitate Sub un cer cu stele sudice. De avem sau nu dreptate, De avem sau nu dreptate, Eminescu să ne judeca. Acum am şi eu pe lume parte. Pot îmbrăţişa maiastra-ţi carte, Ştiu că frate-mi eşti şi-mi eşti părint Acum nimeni nu mă poate minte. Bine ai venit în casa noastră Neamule, tu floare albastră — Eminescu. Sintem­ în cuvînt şi-n toate Floare de latinitate Sub un cer de stele sudice. De avem sau nu dreptate, De avem sau nu dreptate, Eminescu să ne judece. GRIGORE VIERU Codrii Ipoteştilor, 16 iunie 1989, ora 17:40 Mircea Eliade:„Deasupra tuturor gloriilor efemere“ Deasupra­ tuturor gloriilor efemere şi deşertăciu­nilor legate de patimile noastre omeneşti, un sin­gur punct rămîne fix, neclătinat de nici o cata­strofă istorică : geniul. Vechea Heladă a pierit de mult, dar geniul lui Homer, al lui Eschil sau al lui Platon a supravieţuit tuturor naufragiilor şi va supravieţui chiar dacă ultimul descendent al Greciei clasice va fi şters de pe suprafaţa pămîn­­tului. Lumea medievală a dispărut de mult din istorie, dar opera lui Dante continuă să nutrească viaţa spirituală a milioane de cititori, din toate copurile pămintului. Dramele lui Shakespeare vor fi tot atit de proaspete şi tot atît de „adevărate“ chiar cînd istoria Angliei va fi uitată pînă şi de ultimii descendenţi. Orice s-ar intîmpla în des­tinul românesc, oricîte dezastre şi suferinţe ne-au mai fost urzite, nici o armadă din lume şi nici o poliţie, cit ar fi ea de diabolică, nu va putea şter­ge l­UCEAFĂRUL lui EMINESCU din mintea şi sufletul românilor. In dragostea neamului românesc pentru cel mai mare poet al său, se desluşeşte setea de nemurire a comunităţii întregi. Un n°am supravieţuieşte nu numai prin istoria sa, ci prin creaţiile geniilor sa­le. Dacă vechea Heladă n-ar fi avut decît istoria sa, şi n-ar fi avut geniile ei, de la Homer şi pînă la Plotin, astăzi am fi ştiut despre heleni cam tot atîta cit ştim despre sciţi, elamiri sau iliri , adică, atîta cât suntem­ obligaţi să învăţăm la şcoală (evi­dent presurmnînd că, fără patrimoniul spiritual Helen, ar mai fi fost posibil sistemul european de educaţie, ceea ce e cu totul improbabil). Istoria este prin definiţie devenire, transformare continuă, în cele din urmă deşertăciune. Zadaric încearcă un rege sau un despot să-şi clădească Statul pen­tru eternitate. O formă istorică, chiar dacă ar fi perfectă, este totdeauna precară, durează un anu­mit număr de ani, sau de decenii, şi apoi lasă lo­cul unei alte forme istorice. Nici un fel de „eter­nitate“ nu este îngăduit organismelor politice şi sociale. Singura „eternitate“ acceptată de istorie este aceea a creaţiilor spirituale. Care bineînţe­les, reflectează şi specificul naţional al gintei crea­torului, şi momentul istoric în care a vieţuit aces­ta , le reflectează şi, am spune, le proiectează in „eternitate“. Patetica luptă a Heladei cu perşii es­te încă actuală pentru lumea modernă, pentru că a cîntat-o Eschil. Au mai fost şi alte invazii, de o parte şi de alta a Mării Egee, dar despre ele ştim foarte puţin, pentru că n-a existat un Eschil care să le scoată din istorie şi să le fixeze în „eter­nitate“. Mai puţin patetic, neamul românesc simte că şi-a asigurat dreptul la „nemurire“, mai ales prin creaţia lui MIHAI EMINESCU. Petrolul şi aurul nostru pot, intr-o zi, seca. Griul nostru poate fi fă­cut să crească şi aiurea. Şi s-ar putea ca intr-o zi, nu prea îndepărtată, strategia mond­îală să su­fere asemenea modificări, incit poziţia noastră de popor de graniţă să-şi piardă însemnătatea pe care o are de un secol încoace. Toate acestea s-ar putea întîmpla. Un singur lucru nu se mai poate în­­tîmpla : dispariţia poemelor lui EMINESCU. Şi cit timp va exista undeva prin lume, un singur exemplar din poeziile lui EMINESCU, identitatea neamului nostru este salvată. (...) „Revista de istorie şi teorie literară“, Bucureşti, An XXXIII (1985) iulie-septembrie, nr. 3, pp. 22-23. EMINESCU­­ pe soclul cel mai înalt al libertăţii noastre Ieri. În ianuarie 1990 — Ziua naşterii MARE­LUI DOMN AL POE­ZIEI ROMANEŞTI. Ziua varierii CELUI MAI MINUNAT ŞI FRUMOS VOIEVOD ce-a putut să zămislească neamul nostru de daci şi de ro­mani. La MULŢI ANI LU­CEAFĂR AL POEZIEI NOASTRE ! Cu­ adevăr avea De­canul breslei scrisului contemporan, Geo Bog­­za, tind rostea aceste cuvinte : Anul Nou pen­tru români ar treb­ui să înceapă cu 15 ianuarie — Z­ia de naştere a lui Mihai Eminescu. Prea curată zi, prea frumoasă zi, prea dul­ce zi ?! E încă un Mi­racol ! Poate ! Dea Domnul să se înfăptu­iască acest Miracol pes­te toate cele sfinte şi să dăinuie în vec­i vecilor. Ne-am recîştigat li­bertatea,­­identitatea şi demnitatea pe ca­re atîta le rîveam ! S-a renăscut România: Ti­­nără mireasă, mamă cu amor ! La aceasta vi­sai si TU , la o Ţară de glorii, la o Ţară de dor, in care Fiii ei să tră­iască numai în frăţie. Poate, de acum înco­lo îţi vom putea urma cu cinste şi demnitate unul din nobili-ţi si­giliu de aur al spiritu­lui TĂU:„ADEVĂRUL E STAP1NUL NOSTRU, NU NOI STAP1NIM A­­DEVARUL“, cugetare ce-o dorim ţesută cu fi­re durabile de borangic, acum ca niciodată, in sufletele noastre, amar de vreme, chinuite. Vrem să ne vindecam de toate bol­e posibile ■ ce ne-au rănit inimile şi cugetele. Ajută-ne MIHAI FININE­SCU să scăpăm de cele rele, căci de la TINE ştim că : Naţio­nalitatea trebuie sim­ţită cu inima şi nu vor­bită numai cu eura. A­­vem de înfăptuit o LU­CRARE MARE, Adria­ns MIHAI EMINESCU, şi în aceste ceasuri ale adevărului, să fim un stat liber de cultură, aici la poalele măies­­trelor creste de Carpaţi, la gurile Dunării albas­tre. In simfonia acestei ierni şi a anotimpurilor ce vor veni. Ajută-ne MIHAI EMINESCU, să nu mai curgă niciodată singe nevinovat pe pă­­mîntul acestei atît de încercate ţări. Ajută-ne să ne cîntăm toate co­lindele în pace şi linişte. Ajută-ne să ne iubim unii pe al­ţii. Ajută-ne să pre­ţuim munca — această leje a lumii moderne, fără de care nu există nici libertate, nici cul­tură. Noi, pentru toate a­­cestea, își făgăduim IU­BIREA noastră de sea­ră. IUBIREA noastră din zori. IUBIREA noas­tră VEŞNICA. Nicolae BUCUR „ADEVĂRUL harghitei” Cugetări eminesciene • „Omenia omenie cere şi cinstea cinste“. • „Toate generaţiile de oameni care s-au perindat în cursul secolelor cată a se considera ca un singur om care trăieşte pururea şi învaţă pururea“ • „Numai realitatea muncii făcută în con­­diţiunile cerute de economia politică, cu pulsul ei neapărat de producţiune peste consumaţiune, rezistă la toate crizele şi la toate zguduirile şi numai pe realitatea acestei munci se poate ba­za orice institut serios“. • „în realitate orice lucru temeinic şi sănă­tos se face numai pe baza unei naţionalităţi certe, a unei limbi certe.“ • „Pămîntul nu­ e sub picioare, cerul deşert e deasupra noastră; giur-împrejur stă lumea indiferentă sau în observaţie şi astfel trebue să înaintăm cu sarcina vieţii. O singură clipă nu ne este iertat să scăpăm din vedere că ni­meni nu împarte cu noi această sarcină şi că noi înşine croim soarta noastră şi a urmaşilor noştri“. • „Cultura omenirii, adecă grămădirea unui capital intelectual şi moral, nu seamănă cu grămădirea capitalelor în bani“ • „Munciţi, băieţi, dacă puteţi şi dacă vă la­să inima — iar de nu puteţi, uniţi-vă toate pu­terile, toată energia, ca să creaţi această putin­ţă“. • „Liber nu e decît omul ce trăieşte din munca productivă a mîinilor sale. Numai acela e în stare de a proba binele unde-l vede şi munca temeinică".

Next