Informaţia Harghitei, aprilie-iunie 2017 (Anul 29, nr. 6189-6223)

2017-05-23 / nr. 6208

• Pagina a 2-a • 23 mai 2017 t Scandal la o stână din Meresti, coliba a si masina unui a a cioban, incendiate de mai multi a localnici urmare din pag. 1 Apoi, cei doi tineri au chemat în sprijin mai multe persoane din sat la stână, moment în care ciobanul a fugit. După aproximativ o oră, când s-a întors la stâ­nă, ciobanul și-a găsit autoturismul, vechi de 25 de ani, şi coliba incendiate. De asemenea, între timp grupul de persoane s-a deplasat în zona în care se află şi casa ciobanu­lui, unde au aruncat cu pietre şi au spart mai mul­te geamuri. Conform sursei citate, intervenţia poli­ţiştilor Postului de Poliţie Mereşti şi Poliţiei oraşu­lui Vlăhiţa, sub coordonarea şefului Poliţiei Vlăhiţa, a împiedicat rănirea unor persoane, incendierea unor bunuri sau alte fapte antisociale. în aceste condiţii, şeful IPJ Harghita a dispus in­stituirea unei zone speciale de siguranţă publică, în scop preventiv, astfel încât la faţa locului au fost de­plasate forţe din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului de Investigaţii Criminale şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Harghita, conduse şi coordonate de adjunctul şefului Inspectoratului de Poliţie şi de şefii structurilor menţionate. în primă fază s-au efectuat cercetări, la nivelul Serviciului de Investigaţii Criminale, sub aspec­tul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violen­ţe, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, însă sâmbătă, în urma continuării cercetării la faţa locului, a fost extinsă urmărirea penală in rem pentru comiterea infracţiunii de instigare publică. Cei doi tineri implicaţi în conflict au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar procurorul a dispus faţă de ei măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. în continuare, pe raza comunei Mereşti a fost menţinută preventiv zona specială de siguranţă pu­blică, pe o perioadă de 30 de zile. (Şt.P.) Buletin de avertizare fitosanitară Condiţiile climatice din ultimele zile au favorizat a­­pariţia şi dezvoltarea dăunătorului CHAETOCNEMA TIBIALIS (PURICELE SFECLEI), care poate cauza pierderi importante la culturile de sfeclă de zahăr. Pentru prevenire şi combatere se recomandă exe­cutarea tratamentului cu unul din următoarele pro­duse: • Proteus OD 110, în doză de 0,4 1/ha; • Fastac 10 EC, în doză de 0,1 1/ha. Perioada optimă de tratament: la apariţia dăună­torului. Alte recomandări: se vor controla permanent cul­turile în curs de răsărire şi se va interveni cu trata­ment, după caz. Menţionăm că se pot utiliza şi alte produse de protecţie a plantelor omologate, cu efect similar, cu condiţia să se găsească în lista oficială actualizată (Pest Expert). Oficiul Fitosanitar Harghita ’.ropuv • Informaţia BG IMM Un număr de 44 de elevi ma­ghiari din Miercurea-Ciuc au parti­cipat, la Şcoala Gimnazială „Nagy Imre”, la un concurs interşcolar de interpretare a unor texte literare ro­mâneşti, cu teme apropiate de ex­perienţa de viaţă a elevilor din ci­clul gimnazial. Proiectul cultural a fost iniţiat de profesoarele Császár Tünde Márta şi Bandas Luminiţa Ramona, de la Şcoala „Nagy Imre”, care şi-au propus dezvoltarea intere­sului elevilor de etnie maghiară faţă de Limba şi literatura română, pre­cum şi colaborarea cu profesorii de limba română din mai multe institu­ţii din municipiul Miercurea-Ciuc, interesaţi să le ofere elevilor opor­tunitatea unei competiţii, într-o sală spaţioasă a Şcolii Gimnaziale „Nagy Imre”, sub motto­ul „Te citesc, te ştiu pe de rost şi te trăiesc...”, 44 de elevi de la şcoli­le cu predare în limba maghiară din Miercurea-Ciuc (Şcoala Gimnazială „Petőfi Sándor”, Şcoala Gimnazială „József Attila”, Şcoala Gimnazială „Xántus János”, Liceul Teoretic Romano-Catolic „Segítő Mária”, Şcoala Gimnazială „Nagy Imre”) au pus în scenă o călătorie imaginară în literatura română. „Partenerii de călătorie au fost Ion Creangă, Ioan Slavici, Ion Luca­ Caragiale, George Topârceanu, Marin Sorescu, Alecu Donici, Gellu Naum, George Ranetti şi alţi scrii­tori români care şi-au pus sufletul în operele lor nepieritoare. O părticică din sufletul lor a fost cules cu gin­găşie de aceşti elevi şi împărţită cu ceilalţi ca pe o bucurie. (...) A fost o sărbătoare a limbii şi literaturii ro­mâne, mult aşteptată atât de şcoala organizatoare, cât şi de şcolile parti­cipante”, a spus profesoara Császár Tünde Márta. Concursul a inclus o singură pro­bă - elevii au povestit cu voce ta­re fragmente din operele epice ale scriitorilor români, ale căror princi­pii de conduită etică au fost pe înţe­lesul elevilor şi în raport cu nivelul dezvoltării intelectuale şi de cultură generală a elevilor. Juriul, format din profesorii Bogos Beáta, Bors Kinga, Eckstein Zsehránszky Zsófia, cadre didacti­ce din şcolile participante şi fostul inspector de limba română Stelian Busuioc, a punctat originalitatea in­terpretării, pronunţarea corectă, fo­losirea accentului şi intonaţiei co­respunzătoare intenţiei de comuni­care. S-au acordat la fiecare ciclu premiul I, II, III şi menţiuni. Toţi participanţii au fost răsplătiţi cu di­plome şi cu premii în obiecte din partea finanţatorilor proiectului, res­pectiv Primăria Miercurea-Ciuc şi Asociaţia Nagy 12 Imre Egyesület. Profesorii organizatori spun că fiecare dintre elevii participanţi sunt câştigători şi trebuie admiraţi pentru munca lor şi pentru dorinţa de a vor­bi în limba română în faţa unui pu­blic. „Sperăm că beneficiile vor fi multiple! Această competiţie lite­rară va conduce la dezvoltarea ape­titului pentru lectură şi învăţare în rândul elevilor, va spori trăinicia cu­noştinţelor acumulate, datorită im­plicării active şi prin efort intelec­tual propriu, va conduce la rezulta­te şcolare mai bune la Limba şi li­teratura română. De asemenea, va îmbunătăţi abilităţile de comunica­re în limba română a elevilor ma­ghiari şi va creşte numărul elevilor maghiari care vor solicita cărţi în limba română la bibliotecile şcolare şi la Biblioteca Judeţeană Harghita Kájoni János”, a spus profesoara Császár Tünde Márta. Aceasta a punctat faptul că se do­reşte cultivarea unei atitudini poziti­ve faţă de lectură în rândul elevilor, dar şi pregătirea acestora pentru fo­losirea limbii române. „Dorim să cultivăm o atitudine pozitivă faţă de lectură în cadrul co­munităţilor de elevi, să dezvoltăm apetitul lor pentru lectură şi învăţa­re prin apropierea empatică de lite­ratură, să-i pregătim pe elevii noş­tri maghiari în scopul cunoaşterii, însuşirii şi utilizării limbii române ca principal mijloc de comunica­re. Dorim să se realizeze legături de prietenie între elevii şi cadrele di­dactice din şcolile implicate în pro­iect şi, nu în ultimul rând, să con­ştientizăm părinţii şi comunitatea de calitatea muncii desfăşurate de elevi şi cadrele didactice din municipiul Miercurea-Ciuc”, a conchis Császár Tünde Márta. LIA MATEI „Povestiţi-ne din literatura română!" ■ Elevi maghiari din Miercurea-Ciuc au participat la un concurs interșcolar de interpretare a unor texte literare româneşti Percheziţii la persoane din judeţ suspecte de comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi contrabandă a ■ Sute de litri de alcool şi sute de pachete de ţigări La sfârşitul săptămâ­nii trecute, poliţiştii har­­ghiteni au efectuat câteva zeci de percheziţii la do­miciliile mai multor per­soane din judeţ, în ca­drul unor ample acţiuni de combatere a evaziunii fis­cale şi contrabandei. Astfel, vineri, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat 15 percheziţii la domicilii­le unor persoane fizice din judeţul Harghita, în urma cărora au fost găsite şi ridi­cate 3.800 de ţigarete, 597 de litri de alcool şi 7.000 de lei. Potrivit Biroului de presă din cadrul IPJ Harghita, două persoane din comuna Corund, înce­pând cu anul 2016, au co­mercializat alcool prove­nit din contrabandă către mai multe persoane din judeţul Harghita. în acest caz a fost întocmit do­sar penal pentru săvârşi­rea infracţiunii de deţine­rea de către orice persoa­nă în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României de produse accizabile supuse marcării, ascunderea bu­nului sau sursei accizabi­le şi contrabandă. A doua zi, sâmbătă, po­liţiştii au mai făcut no­uă percheziţii domicili­are, în tot judeţul, în ur­ma cărora au fost găsi­te şi ridicate 471 de pa­chete de ţigări, 178 de li­tri de alcool, 1 kilogram de tutun vrac, 5 telefoa­ne mobile, 100 de euro şi 7.450 de lei. în urma aces­tor percheziţii, mai mul­te persoane - D.U., de 62 ani, din Ciucsângeorgiu, S.S.I., de 36 ani, din Frumoasa, B.I., de 37 ani, din Sântimbru, S.R., confiscate de 38 ani, din Sântimbru, M.O., de 32 ani, din Bălan, N.R., de 24 ani, din Sântimbru, A.E., de 49 ani, din Ciucsângeorgiu şi E.E., de 66 ani, din Ciucsângeorgiu - sunt cercetate pentru săvârşi­rea infracţiunilor de deţi­nerea de către orice per­soană în afara antrepo­zitului fiscal sau comer­cializarea pe teritoriul României de produse ac­cizabile supuse marcării şi achiziţionare de alco­ol etilic de la alţi furnizori decât antreprenorii autori­zaţi. (Şt.P.)

Next