Literatură și artă română, 1904 (Anul 8)
216 SOCIETATEA ROMÂNĂ ŞI LITERATURA căscate şi ameninţătoare !... Puah !!.. ce oroare !!.. .,şi era Walter... pe scenă, iar în sală un Rege artist!!...“ Acum vă întreb, ce putere dramatică, ce tragere de inimă, ce simţiri sufleteşti mai pot avea bieţii noştri actori care joacă, cele mai de multe ori, doamnele mele, în fata băncilor goale!... Neantul este improductiv si din nimic numai Dumnezeu doar a făcut pământul! — Comparaison n’est pas raison, zise aceeași doamnă, netezindu-și părul... ș’apoi cine știe daca faimoasa Walter nu era bolnavă sau mai nervoasă poate, ca de obiceiu, în seara aceea. Să fi fost la noi, de sigur nu i s’ar fi întâmplat așa ceva... — Noi am avut pe Bârseasca, urmașa lui Walter și ne-am purtat atât de bine cu dânsa, că ’și-a luat lumea în cap!., intrerupseiu eu. — Ei ce vrei, tragedia e, se vede, un spectacol incompatibil cu neurastenia modernă, căreia nu-i trebuesc fiori de groază şi lacrămi, ci simţiri plăcute şi veselia!.. Aici nu mai este patriotizmul de vină, răspunse doamna cu un aer de izbândă. — Nu discut, căci discuţia ne-ar duce prea departe, ziseiu eu, ci constat numai că aceasta este soarta tuturor îndeletnicirilor intelectuale, care daţi înapoi şi se depreciază la noi, din lipsa stimulentului producţiunii şi a încuraării lucrurilor, tocmai din partea acelora care, ca d-voastră, au şi putinţa de a le înţelege şi căderea de a le ajuta!.. Şi cu toate acestea, valoarea şi ingeniositatea lor — umbrite astfel de uitare şi de indiferenţă, — au ispitit pe străini, da, pe străini, care în dorinţa de a le cunoaşte şi a şi le împărtăşi mai cu înlesnire, le-au luat, le-au tălmăcit şi le-au dat în vileag, pentru folosinţa lor şi a altora. I)-voastră, care sorbiţi, cu o nemai potolită sete, scrierile altora, ştiţi care e numărul scrierilor româneşti traduse în limbi străine? Peste 100 tipărite în volume, pe lângă cele publicate prin reviste sau ziare. — Adevărat?!.. e cu putinţă? exclamară doamnele. — Aceasta vă surprinde şi aveţi pentru ce, căci iată 100 şi mai bine de lucrări originale româneşti, trecute în patrimoniul literaturilor străine, despre existenţa cărora sunt încredinţat că, in mare parte, acum, pentru întâia oară, luaţi cunoştinţă. Şi cu toate astea printre dânsele se găsesc: poezii de Alecsandri, Eliad, Alexandrescu, Donici, Bolintineanu, Eminescu, Vlahuţă; nuvele de Assaki, A. Russo, Odobescu, Creangă, Ganea, Slavici, Caragiale; teatru de Alecsandri, Ureche, Sion, Caragiale, Vulcan ; romane de Dinlie Zamfirescu, Negruzzi, Nicolae Xenopol şi alţii; bucăţi literare de autori vechi şi noi; lucrări, în sfârşit, de însemnătate, care fac onoare Românilor că le au şi străinilor că şi le-au însuşi . Şi ar fi, intr’adevăr, o minunată întâmplare ca, cetindu-le de curio-