Luceafărul, iulie-decembrie 1965 (Anul 8, nr. 14-31)

1965-09-11 / nr. 19

75 DE ANI DE L LECSANDRI Reporterilor li se mai întîmplă să scape unele fapte. De exemplu , cele ce se petreceau în lunca Siretului, la Mirceşti, între anii 1864 şi 1890. ★ Mirceşti, 1 iulie 1866. Calendarul găsit la biblioteca Academiei (cota P. I. 10 370) arată că ne aflăm­ într-o miercuri. V. A. triăește aici într-o mică sihătrie, plină de lumină, de răcoare. In mijlocul ocupaţiilor sale agricole face ca întotdeauna planul de a în­treprinde vreo călătorie lungă, în aş­teptare, îşi plimbă ochii peste cîmpu­­rile întinse, acoperite de frumoase re­colte şi mărginite de păduri încîntă­­toare — aici lucrul, dincolo plăcerea şi peste tot liniştea de nepreţuit. Potop ! Plouă în continuu de cîteva zile. Apele Siretului şi-ale Moldovei au inundat văile şi mai cu seamă fru­moasa luncă. Pădurea a luat un aspect veneţian de cel mai pitoresc efect. Pa­gubele sînt mari, dar spectacolul e mă­reţ. V. A. e cam răcit. Stă în jilţul său verzui, fumează. Cum să se mîngîie şi să se vindece ?. A luat cîteva hapuri de pozie şi astfel întărindu-se, s-a dus să asculte concertul privighetorilor ce cîntă nebune în vîrful copacilor, pe cînd Siretul clocoteşte la picioarele lor. Omul a crezut că este sfîrşitul lumii şi s-a ocupat cu strîngerea materialelor necesare construirii unei arce a lui Noe! Afurisit timp! Singurul lucru care-l mîngîie este că toţi ai lui, mari şi mici, sînt sănătoşi. Frumoasa Mar­garet­a (nepoţica lui V. A. — n. a.) cu ochi albaştri ciripeşte şi aleargă prin iarba udă de dimineaţa pînă seara , domneşte ca o adevărată stăp­ină şi se foloseşte pestă măsură de influenţa ei asupra bunicii sale. Vîrstă fericită, la care mai­ ai încă aripi ca păsările şi ne­păsare ca firul ierbii pe care o calcă sub picioruşe ! în satul Mirceşti există o bisericuţă veche durată în lemn de stejar şi or­nată cu arabescuri foarte frumoase pe care le-a săpat un sculptor necunoscut, de-a lungul grinzilor. Acest templu mo­dest, cap d-operă pierdut în cîmp şi în­conjurat de mormînturi, este deservit de un preot care printre alte daruri are şi darul beţiei. E o duminică de august. Preasfinţi­­tul, doritor de a schimba potirul pe stacană şi de a părăsi mai de­grabă al­tarul pentru ca să se ducă la taraba crîşmei, citeşte liturghia din fugă şi pleacă uitînd să stingă luminările în biserică. E vînt mare în această zi. Vîntul suflînd printr-un geam stricat, găseşte de cuvinţă a fîlfîi perdeaua şi a o apropia de para unei luminări. Îndată perdeaua ia foc şi dă foc bise­ricii. Pălălaie !! Templul centenar arde într-o clipă din streaşină pînă-n teme­lie. Tot ce se găsea în el, icoane, veşt­minte, scule sacre, prapure, lampe şi cărţi, se prefăcură în cenuşă; chiar clopotul se topi împreună cu argintul potirului... ca să nu mai vorbim de şoareci, broaşte şi şerpi. A fost măreţ, căci focul a avut loc pe un uragan îns­­păimîntător. în urma acestui sinistru, satul Mir­ceşti rămîne — la 1864 — fără biserică şi fără preot, căci cea dinţii dispare de pe pămînt că să se retragă într-o lume mai pioasă, şi cel de-al doilea se retra­ge... fără mustrare de cuget... în codrii Vasluiului. De altfel, în timpul incendiului, toţi care locuiesc pe aceste meleaguri, au asistat la spectacol fără să se deranjeze, fără să aducă vreun ajutor oarecare. Făceau chiar glume —­ după părerea lui V. A. — de un gust foarte puţin or­todox, ceea ce-l face pe poet să creadă că faptul dovedeşte în mod victorios că poporul român este ultravolterian. Anume ierni sunt aspre la Mirceşti, încep însă minunat... Zăpadă frumoasă, soare frumos, căldură frumoasă în tim­pul zilei... apoi 15° de frig în timpul nopţii! Tremolo la orchestră... Buştenii ard în sobă. La biroul lui, V. A. e în plină activitate, o activitate de lungă­­durată, pe care a început-o în urmă cu două luni şi care îl va ţine, fără îndoială, încă timp de şase săptă­mâni ţintuit la biroul său (lucrează la „Despot Vodă“ — n.r.). A vrut să scape de plictiselile iernii şi pentru a izbuti, s-a apucat de o mare dramă istorică în versuri. Este ceva­ lung, obositor chiar şi, cu toate acestea, foarte interesant pentru V. A., căci punînd să acţioneze şi să vorbească o mulţime de persona­je cu caractere deosebite, îl fac să se creadă de-a dreptul un general în fruntea unei armate întregi. Datorită liniştei de care se bucură în timpul iernii, a parcurs repede şi cu încredere primele trei etape; cu alte cuvinte, a terminat primele trei acte, şi a început acum al patrulea. Ajunsă aici, opera prezintă mai multe dificultăţi,­ pentru că-l obligă să cerce­teze acţiunea pentru a pregăti dezno­dământul. Va izbuti ? El speră că da, altfel e hotărît ca manuscrisul său, mai bine de trei mii de versuri, să meargă să concureze buştenii care ard în sobă. Dar cine, mai bine decît el, cunoaşte farmecul sobelor care scot fum ? Cine mai bine decît el cunoaşte înţepăturile în nas şi răguşeala care vin să se a­­dauge plăcerilor iernii ? Ei bine, V. A. s-a ghiftuit de ele asi-dimineaţă. Pe la ora cinci, fata din casă a venit să a­­prindă focul; după o jumătate de oră V. A. sare din pat aproape asfixiat şi se refugiază în camera lui de lucru, făcînd triste reflecţii asupra şuncii ex­puse la fum. Acest chin le face mai fragede, mai bune de mîncat, atît este de adevărat că suferinţa purifică şi te face mai bun. Poate din această pricină criminalii erau supuşi altădată la afir­mare, ba chiar şi nevinovaţii, cărora voiau să li se zmulgă mărturisiri. Iată-i deci în camera lui de lucru la o oră nepotrivită! Ce să facă aici, aş­teptând ziua ?... Ger de 18 grade. Sub ferestre un a­­devărat tablou siberian. Zăpada care acoperă cîmpul este îngheţată. Scîrţîie sub picioarele acelora care au curajul să iasă afară. Cerul este de oţel, fumul coşurilor se ridică în coloane albe şi drepte, totul pare că suferă, în afară de corbii care se lăfăiesc în această at­mosferă îngheţată. Cei doi brazi din faţa ferestrelor, încărcaţi de zăpadă cotribuie la această iluzie sinistră — peisajul siberian. Cînd te gîndeşti că există eschimoşi care trăiesc şi procrea­­ză în ţinuturile polare. E de necrezut. în timpul acesta, D. A. continuă să se desfăteze cu plăcuta lui închisoare, aşteptînd sosirea muzei. Mititica de ea ! Dumnezeu ştie unde se află în clipa a­­ceasta, cu picioarele îngheţate! Poate în luncă, spînzurată de aripi în vreun arbore, ca o frunză uscată. Cei doi căţei stau culcaţi încolăciţi pe covor în drep­tul ferestrei, de unde le vine o rază de soare fără căldură. Din cînd în cînd îşi privesc stăpînul ca şi cum l-ar în­treba dacă diavoliţa asta de iarnă, n-are de gînd să se sfîrşească mai re­pede. Malul mării mediteraneene este de­parte. E mult de cînd, timp de o jumă­tate de an, a făcut un voiaj foarte ori­ginal , la recherche du soleil, în care pretutindeni a găsit, iarnă, ger ploaie, vînt, camere în formă de mori de vînt și cămine, care produceau mai mult fum decît căldură. De-abia la Nisa a dat de mult doritul soare, însă şi aici razele lui sînt adeseori răcorite peste măsură de răsuflarea vîntului Mistral, care turbură marea şi liniştea celor ce trăiesc pe malurile ei. Cu toate acestea, nimic nu e frumos, atrăgător, nimic nu absoarbe gîndurile cu o mai deplină încîntare ca privirea acelei întinse al­băstrimî a Mediteranei. Ar fi fost în stare să stea ani întregi a o privi fără să se sature de acest spectacol măreț. De la ferestrele lui mediteraneene, vă­zuse cîndva trecînd în depărtare pe li­nia orizontului vapoarele și vasele cu văluri, care fac voiajul orientului şi pentru un vechi drumeţ ca V. A. — căruia călătoria improvizată îi convine ca o jiletcă largă, fără talie şi fără pretenţii de modă —, trecerea lor îi furau minţile şi-l îndemnau a se lua pe urmele lor. Timpul se îmblînzeşte. V. A. iese în grădină — numai într-un palton — şi culege mici flori de cîmp, imitînd ges­turile Getei. O pală de vînt rece îl face să se întoarcă repede la bordei. E o adevărată primăvară rătăcită în zăpezi şi dînd cu tifla morocănoasei bă­­trîne, iarna, încă puţin şi plugarii vor brăzda, semănătorii vor arunca sămînţa în pămînt şi natura va întineri. Lunca de la Mirceşti ! Încîntările sale de pri­măvară ! Dar odată cu timpul bun viaţa se complică. Oh ! ce plăcută ar fi viaţa fără şarlatanii care vin, lipsiţi de scru­pul şi de remuşcări, să-ţi răpească ore şi zile întregi. V. A. plănuieşte ca a­­tunci cînd îşi va reconstrui casa, să-şi pună în­ vîrf un catarg cu steag, destul de înalt, ca să se vadă de la gară. Aces­ta va fi semnul de salvare pe care îl va arbora numai în zilele în care va fi dispus să primească lume. El, frigurosul pustnic din Mircești, gata să se îmbrace cu curaj în cele trei paltoane legendare, el, pierdut în nămolul de hîrtii şi-n iubita singurăta­te, fericit de a respira aerul şi soarele din Mirceşti, aşteaptă serile nesfîrşite de vară cînd, stînd în geamlîcul cel mare din faţa casei, cu nepoţica Mar­gareta pe genunchi, va mai privi în tăcere natura luxuriantă care îl încon­­joară. Sau îşi va plimba privirile pe verdeaţa cîmpurilor sau pe o apă curgă­toare, ceea ce înseamnă să te laşi cu­prins de una din cele mai plăcute stări din lumea asta. Sau îşi va petrece tot timpul citind poveşti populare. Se va bucura de vară, poate stingherit acum — om cu păr cărunt — de ceata de copii care va face mult zgomot, obli­­gîndu-1 să ia măsuri severe, adică să-i dea afară din casă. Numai secetă să nu fie, și uragan, care să răsucească iarăşi arborii ca pe niște tulpine de pai, a­­runcînd fructele la pămînt, devastînd grădina întreagă, lăsînd semănăturile pradă unui miliard de omizi verzi, la­come. Oricum, filozof dublat de un visător, V. A. se va consola privind zborul cocorilor şi ascultînd concertele wag­neriene ale broaştelor, ori privind în­­cîntat cîrdurile de gîşte care se dedau la accese de armonie, care amintesc de discuţiile oratorice ale unei Camere patriotice. Dacă însă noi, reporterii, l-am între­ba de V. A. în continuarea gîndurilor sale pe care nu se sfieşte să le mărtu­risească : — Care este ocupaţia dumneavoastră la ţară ? El ne-ar răspunde : — Vînătoarea de sturzi şi pescuitul de porcuşori. Acesta din urmă mai cu seamă mă atrage prin reflecţiile poli­tice pe care mi le inspiră,­­ironie la a-­­ dresa lui I. Brătianu, Oteteleşanu, etc. — „graurii, porcuşorii şi alţi curcani politici care filfice din aripi de colo pînă colo, se agită şi se împăunează pe scena oficială“ a vremii — n. a.). Amintindu-ne subit de intenţia lui V. A. de­ a ridica pe casa de la Mirceşti­­ un catarg cu steag, avertisment pentru nepoftiţi, ne retragem discret. Pagină de CONSIANDINA BRIZU MIHAI STOIAN Iconografia : UA CIORNEA REPORTAJ ÎN TRECUT: MIRCESTI Poetul, în perioada studiilor la Paris Elena Cozoni, mama poetului, în tinereţe ­ . DATE ŞI C 1821. 21 iulie. Se naşte —­in refugiu — Va­sile Alecsandri, fiul fulgerului Alexandru şi al Elenei, născută Cozoni. (Ipsilante a intrat cu armata in Iaşi ; familia viitorului poet s-a retras în munţi, ferindu-se de eventualele tulburări). 1821. Muntenia. Răscoala lui Tudor Vladimirescu. Intr-un car, pe drumurile refugiului, se află şi Nicolae Bălcescu, în vîrstă de 2 ani (viitor prieten şi tovarăş de idei şi de luptă al lui Vasile Alecsandri). 1827. Prima întîlnire a lui Vasile Alecsandri cu Mihalache — Mihail Kogălniceanu, la lecţiile dascălului Gherman Vida, în casa pătrinteascâ. 1828. Coleg cu Mihail Kogălniceanu şi Matei Milie la pensionul francezului Victor Cuénim din Iaşi. 1834. Paris. Frecventează — pînă în 1838 — cercul tinerilor români, veniţi aici pentru studii. Coleg cu Al. I. Cuza, viitor domnitor al Principatelor Unite (1834). II întîlneşte pe Ion Ghica (1835), pe Costache Negri (1838), Ion Voinescu, Grigore Alexandrescu. 1837. 1 martie. Naşterea lui Ion Creangă. 1839. Cea dinţii călătorie în Italia , condus de Costache Negri. Prilej de inspiraţie pen­tru prima lucrare de proză : „Buchetiera de la Florenţa“. 1839. Iaşi. Aderarea lui Vasile Alecsandri la gruparea tinerilor cărturari întorşi de la Paris : Mihail Kogălniceanu, Alecu Russo, Costache Negruzzi. 1840. Iaşi. Triumviratul direcţiei Teatrului Naţional: Vasile Alecsandri, Mihail Kogălni­­ceanu, Costache Negruzzi. Promovarea principiilor fixate în programul „Daciei litera­re“ : dramaturgie originală ! 1840. O cunoaşte pe Elena Negri, cea care avea să fie marea pasiune a poetului — „Ste­luţa“ — muza multor versuri de dragoste. 1840. Muntenia. Complotul lui Nicolae Bălcescu şi Grigore Alexandrescu, în vederea răsturnării domnitorului (în urma căruia amlndoi sunt închişi, astfel încît Vasile Alecsandri, venit la Bucureşti în toamna lui 1841, nu-şi va mai putea întîlni prietenii de la Paris). 1840. 18 noiembrie. Debut dramaturgic cu „Farmazonul din Hîrlău" pe scena „Naţiona­­lului“ din Iaşi. 1841. Debut poetic în paginile lui Grigore Asachi — „Spicuitorul moldo-român“. 1843. Călătoreşte prin munţii Moldovei. Descoperă filonul de aur al poeziei populare. („Mioriţa“ — ?). Primele improvizaţii pe teme populare, primii paşi spre altă poezie. 1843. Nicolae Bălcescu studiază izvoarele istoriei poporului român. Pune bazele aso­ciaţiei secrete „Frăţia“. 1814. Reîntîlnire, în paginile „Propăşirii", cu : Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi şi Ion Ghica. Publica, pentru prima oară, alături de Nicolae Bălcescu, Grigore Alexan­drescu, Dimitrie Bolintineanu și Iancu Vacărescu. 1845. Mai. Mînjina. Conacul lui Costache Negri. Tineri cărturari din Moldova și Munte­nia — Vasile Alecsandri, Nicolae Bălcescu, Costache Filipescu, Alecu Russo — își afirmă comuniunea spirituală, naţională. 1845. Muntenia. Asociaţie literară din iniţiativa lui N. Bălcescu. De asemeni, revista „Magazinul istoric pentru Dacia“. 1848. Pe mare, împreună cu Al. I. Cuza , Constantinopol, Brusa, Altena, insulele Ionice. Apoi se întîlneşte in Italia cu Elena Negri, Veneţia — ocol prin Germania şi Franţa­­y* Sicilia, Napoli. Revedere cu N. Bălcescu : toţi trei spre Palermo (aici le citeşte manus­crisul comediei „Piatra din casă“). 1847.Iaşi. Liszt e găzduit în casa vistiernicului Alecu Balş, în ale cărui saloane s-au citit întîia oară, în public, doinele culese de Vasile Alecsandri. 1847. Iulie. Da Balta Albă, la băi, unde Alexandru Odobescu — în vîrstă de 13 ani — îi vede. 1848. Martie. Mişcare revoluţionară în Moldova. Vasile Alecsandri s­crie manifestul „In numele Moldovei, al omenirii şi al lui Dumnezeu", urmat de poeata „Către români“ (care avea să devină „Deşteptarea României“). 1848. Mai. Adunarea de la Blaj. 1848. Iulie. Revoluţie în Muntenia. 1848. Exilat, în drum spre străinătate, îl cunoaşte la Braşov pe G. Bariţ-1848. Paris. Toamna. Vasile Alecsandri în grupul exilaţilor romani. Scrie poezia . ..Adio Moldovei“. 1849. Decembrie. Sfîrşitul exilului. 1850 Ianuarie. Naşterea lui Mihai Eminescu. 1852. Ianuarie. Naşterea lui Ion Duca Caragiale. 1853. Paris. Aici îi apare volumul de poezii: „Doine, lăcrămioare şi suvenire". 1853. In revista franceză „Illustration“, Theodor Aman îi ilustrează „Balta Albă". 1855. înfiinţează „România literară“, în care publică — pe lingă C. Negruzzi, M. Kogăl­­niceanu, Al. Russo, Gr. Alexandrescu — şi Alexandru Odobescu. 1855. Anul, în care se­ petrece acţiunea piesei lui Mihai Eminescu „Emmi sau Amor pierdut — Viaţă pierdută", dramă într-un act, scrisă cu aceeaşi cerneală cu care a scris „Epigonii" şi concepută, după mărturisirea poetului, „pe motivul poeziei Emmi din Alecsandri“. Unul din eroii piesei e chiar Vasile Alecsandri. INFLUENŢE 1855. Toamna. Vizitează Crimeea — frontul de la Sevastopol. Scrie poezia : „La Se­vastopol“. 1855. La Sevastopol ia parte la lupte locotenentul Lev Nicolaevici Tolstoi, abia întors din Principatele Române (vezi : „Povestirile din Sevastopol"). 1856. Urmare a „Congresului de la Paris", Vasile Alecsandri constituie, împreună cu M. Kogălniceanu și C. Negri, grupul unionist (mai sînt trei ani pînă la Unire). Scrie : „Hora Unirii“. 1857. Paris. Cu misiunea de a creia o atmosferă favorabilă Unirii Principatelor. 1857. Numele lui Vasile Alecsandri circulă alături de cel al lui Al. I. Cuza, in problema candidaturii la domnia Principatelor Unite. 1857. Bucureşti, primul oraş din lume luminat cu petrol lampant. 1859. Trimis de Al.­­ Cuza, este primit în audienţă de către Napoleon al III-lea­ Şi Vic­tor Emanuel. Vizitează şi frontul franco-italian. 1860. Abandonează viaţa politică. Regăseşte Mirceştii copilăriei. 1863. întîlnire cu B. P. Hasdeu, marcată de atitudinea lor comună, favorabilă politicii domnitorului Al. I. Cuza. Publică în revista acestuia fabula : „Morile de vint". 1865. Refuză propunerea lui AL I. Cuza de a face parte din Senat. 1866. Decembrie. Paris. Vasile Alecsandri îl Întîlneşte pe Al. I. Cuza, fostul domnitor calidicat în februarie­. 1867. Ales membru al „Societăţii Academice Române“, alături de Titu Maiorescu, v. A. Urechea, G. Bariţ etc. 1868. 17 octombrie. Mihai Eminescu, angajat al „Teatrului Naţional“, „suflă“ come­dia „Piatra din casă“. 1869. Paris. II cunoaşte pe tinărul H. Ibsen. 1869. Se construieşte linia ferată pe valea Siretului, şi gara Mirceşti. 1870. Mihai Eminescu scrie poezia „Epigonii", în care-l califică pe Vasile Alecsandri drept un „rege al poeziei“ („Ş-acel rege­ al poeziei, vecinic tînăr şi ferice“) , tot aşa cum, în 1879, avea să-i dedice o cronică dramatică, în ziarul „Timpul", la piesa „Despot Vodă", 1871. Societatea studenţească „România jună" din Viena — din care face parte şi studen­tul Mihai Eminescu —­­i cere părerea despre discursurile care aveau să fie rostite la serbările de la Putna. Cu acest prilej scrie Alecsandri poezia : „Imn lui Ştefan cel Mare. 1874. Ii dedică lui Mihail Kogălniceanu drama : „Boieri şi ciocoi". 1874. Fiind membru al unei comisii ministeriate anume constituite, Vasile Alecsandri recomandă manualul de Limba română al lui Ion Creangă. In acelaşi an — în octom­brie — apreciază caracterul popular al povestirilor lui loan Slavici. 1875. Apariţia primului volum al „Operelor complete“ — Vasile Alecsandri. 1876. Mirceşti. Legitimează legătura cu Paulina Lucasievici. 1877. Alecsandri scrie ciclul de versuri­­ „Ostaşii noştri". 1877. G. Coşbuc scrie : „Cîntece de vitejie“. N. Grigorescu face frontul şi pictează scene de luptă. 1878. Capătă cupa concursului de poezie de la Montpellier, pentru „Cintecul gintei latine“, la propunerea lui Fr. Mistral (pe care avea să-l cunoască personal în anul 1882). 1879. Şedinţă a „Junimii". Alecsandri citeşte : „Despot Vodă". Printre participanţi : M. Eminescu, I. Slavici, I. L. Caragiale. 1884. Ii sugerează lui Ion Ghica să evoce figura lui Nicolae Filimon, autorul romanului „Ciocoii vechi şi noi“. 1880. 5 noiembrie. Naşterea lui Mihail Sadoveanul. (vezi : „Baltagul", pe motivul „Mioriţei"). 1881. Premierea de către Academia Română a volumelor „Despot Vodă“ şi „Ostaşii noştri“, susţinută călduros de către Al. Odobescu. 1881. 19 august. Naşterea lui George Enescu. 1882. Campanie de denigrare a lui V. Alecsandri, iniţiată de Al. Macedonski (pe care poetul îl lăudase anterior, în acelaşi an, la o şedinţă a „Junimii“). 1882. 27 octombrie. La „Junimea", Mihai Eminescu citeşte „Luceafărul“. V. Alecsandri e printre ascultători (tot aşa cum avea să fie prezent la lectura „Scrisorii pierdute", în anul 1884, făcută de către I. L. Caragiale). 1885. Propune — inutil — funeralii naţionale pentru Gr. Alexandrescu, mort în mizerie. 1885. Ministrul plenipotenţiar al României la Paris. 1887. Scrie libretul operei „Ovidiu“, a cărei muzică urma să fie compusă, conform înţe­legerii, de către Gounod. 1888. Paris. Ambasadorul României — V. Alecsandri — primeşte vizita lui Sully Prud­­homme, a lui Lecomte de Lisle şi Damas­tils. 1888. Bucureşti. Inaugurarea „Ateneului Român*. 1889. 15 iunie. Moare Mihai Eminescu. 1889. 31 decembrie. Moare Ion Creangă. 1888. Paris. Asistă la o reprezentaţie cu Adelina Patti, a cărui rol — Julietta — urma să fie preluat curind de către Haricleia Darclée. 1890. 22 august Mircești. Moare Vasile Alecsandri (cu două zile înainte terminase de corectat volumul „Ovidiu").

Next