Luceafărul, iulie-decembrie 1974 (Anul 17, nr. 27-52)

1974-12-21 / nr. 51

poşta redacţiei ! CRISTIAN VAL: Greoaie, încîlcită, povestirea rămîn­e fără sens, fără explicaţie, poate şi datorită stilului preţios, încărcat, sforăitor. G. COLOSSEUM : Sînt une­le semne promiţătoare, pe alocuri (mai ales în „Ore prin galeriile de pe alei“, „Şi mereu, mereu“), dar sînt şi multe semne de inexperienţă, şovăitoare, rudimentare (unele, chiar de ordinul gramaticii şi ortografiei !). E greu de tras, deocamdată, o conclu­zie atît de tranşantă cum o doriţi. Dar încercarea dv. merită oricum mai multă aplicaţie studioasă şi am­biţie, îna­inte de a-şi dez­vălui decisiv şansele. I. A VĂD­ANEI : In ce pri­veşte prezentarea lui Cor­nel Regman (pentru Mihai Crăiescu) nu credem că supărarea dv. e întemeiată. Prezentarea diferă, într-a­­devăr, de tonul de „dascăl“, adesea concesiv (uneori imposibil, şablonard, su­mar) al „poştaşului". Ea echilibrează mai bine, mai nuanţat, argumntele pro şi contra şi tratează mai „dinafară“, deci mai obiec­tiv (fără veleităţi sau ifose didactice, fără afectuoase severităţi „de catedră“, ori alte implicaţii şi interese de „atelier“), ceea ce, mă­car din nevoia — dacă obli­gaţia e muribundă — a di­versităţii punctelor de ve­dere, a unei mai depline cuprinderi a fenomenului în jocul liber (şi poate chiar dialectic) al părerilor cri­tice (singurul care poate asigura ceea ce se numeşte opinie publică), reprezintă, fără doar şi poate, un cîştig, atît pentru poetul în cauză, cît şi pentru cititorii săi. Nu se pune, deci, nicicum, problema de a nu „accep­ta“ — cum ziceţi — în ca­drul rubricii noastre ase- ■ menea păreri (chiar noi l-am invitat pe criticul Regman, şi o vom face în continuare, cu el şi cu alţi colegi de-ai săi, să „pre­faţeze“ pe cei mai promiţă­tori dintre debutanţii noştri mai vechi şi mai noi). Soco­tim că e, dealtfel, şi o cinste şi un privilegiu, pen­tru oricare dintre aceşti tineri ucenici, de a bene­ficia, chiar înainte de apa­riţia primei lor cărţi, de a­­sistenţa critică a unor pro­fesionişti de înalt prestigiu şi competenţă (multe scri­sori, sosite între timp, in­clusiv cea a poetului în cauză, ne-au confirmat această părere). Nu noi vom fi, deci (inutil s-o mai spunem, dealtfel) cei ce vor cenzura­­vreodată părerile altora, chiar atunci cînd ele diferă sensibil de ale noastre. V. ZIDARU : Judecind după „Becul“ şi „Cizmele“, cu descrieri şi analize cu­rate şi nu lipsite de pătrun­dere şi subtilitate, lucruri­le ar putea merge mai bine, în proză. Din păcate, goana după „poante“, vînătoarea de năstruşnicii şi parado­xuri (în general, de calitate îndoielnică, între uşurel — „Becul“ — şi ieftin sau chiar trivial — „Mica pu­blicitate“, „Din uzină II“, „Căldură mare“ —), coboa­ră, aproape în toate pagi­nile, semnificaţia şi nivelul literar („Din uzină I“, cam însăilată, inconsistentă). Rămîne să reflectaţi şi să alegeţi singur drumul cel mai potrivit. Ţineţi-ne la curent. ST.­RUCAR : Scrise rela­tiv îngrijit, cursiv, poves­tirile şi piesa dv. sunt, to­tuşi, mai de­grabă, nişte relatări modeste, simpliste, schematice, care nu ating nivelul adevăratei lite­raturi. NAN: Ca pagină de în­ceput, schiţa nu e rea, deşi stîngăciile şi şovăielile nu lipsesc (nici chiar greşelile de ortografie !). Sînt, deci, motive să stăruiţi, dar, pînă una-alta, accentul princi­pal trebuie pus pe lectură şi învăţătură. Apoi vom vedea ce va mai fi. AI. VASILIAD : Din nou, un lucru de mînă sigură, care confirmă cu brio pri­mele impresii. Vom încerca să-i facem loc undeva (dar, după cum ştiţi, lucrările de acest gen nu mai au prea multă căutare). BILAVU VICTOR : Ver­surile sînt stîngace, primi­tive, lipsite de semnele ta­lentului literar. Scrisoarea am trimis-o celor în drept. ENRIC CLAPTON : Jocuri haotice de vorbe şi ima­gini, aduse din condei după un model suprarealist (dar fără spontaneitatea şi inge­nuitatea acestuia), printre care fulgeră din cînd în cînd şi cîte o metaforă in­teresantă (dar şi unele in­dezirabile aproximaţii de ortografie !). M. MODRUJ : Nu sînt progrese decisive, dar pa­gini ca „Nostalgia absen­ţei“ şi mai ales „El despre toate“ ne dau dreptul să sperăm în rezultate şi mai bune. MIRONA­ SIBII­ : Multe pagini greoaie, încîlcite, de elaborare sîrguincioasă, li­­vrescă. Semne mai bune, în „Geneză“, „Rugăciune“. BOB KANOR : încă nu e clar : o anume îndemînare a vorbei se vede, mai ales a celei dedate imprecaţiei şi satirei („Un cuvînt“, „Ni­micnicie“), dar adîncimea înţelesului (simbolului) şi precizia adresei se lasă încă aşteptate. Să mai vedem. Interim N. R. Manuscrisele nu se înapoiază. ■ - Am­alia! „Suteia“ 1375 © O BIBLIOTECA INTR-O CARTE, O CARTE PENTRU BIBLIOTECA DUMNEA­VOASTRĂ. @ Desprindem din sumarul foarte bo­gat : O prezentare amplă a PROGRAMU­LUI PARTIDULUI însoţită de un „Mic dic­ţionar politic" cuprinzind o bogată suită de noţiuni politice, economice şi sociale . Principalele evenimente ale anului 1974 selectate în documentarul „Istoria se scrie sub ochii noştri" ; „Omul în căutarea con­diţiei umane" — o anchetă in cuprinsul căreia 35 de personalităţi din lumea în­treagă oferă răspunsuri documentate pri­vind marile probleme care confruntă ome­nirea . Două dosare de mare actualitate : „Societatea de consum la ora adevărului" şi „Inflaţia galopează în cîmpul econo­miei capitaliste" . O rubrică de tradiţie a almanahului, „Breviar juridic", prezintă : „Avocatul casei vă oferă 50 de consultaţii" şi „Repertoar legislativ 1974". Pagini de umor şi curiozităţi, sute de fo­tografii inedite şi zeci de planşe color completează sumarul bogat al almanahu­lui „Scînteia", oferind o lectură instruc­tivă şi antrenantă. Urmare din pag. 1 concepte străine in baza cărora să ne jude­căm­i propria evoluţie. Căci destinul nostru şi numai al nostru, a făcut ca o întreagă bi­bliotecă de cărţi antice privind istoria noas­tră să dispară („De bello dacico“ a lui Tra­ian şi „Istoria geţilor“ a lui Dion Chrysosto­­mos şi „Getica“ lui Criton şi versurile lui Ovidiu) şi în acelaşi timp să avem o creaţie orală inegalabilă in tot spaţiul european. Unele civilizaţii se pot sufoca de abundenţa propriilor creaţii, ori pot pieri din lipsa unei reale tradiţii, norocul nostru, sumă a nenorocului pierderii atîtor documente culte, ne-a prezervat de trufie şi bătrineţe senilă, incredinţîndu-ne că sintem­ un mare popor al creaţiei, incit analogia, numai valorică desigur, pe care o stabilea Mircea Eliade, in „De Zamolxis â Genghis-Khan“, între mo­mentul sintezei creştine şi cel al creaţiei „Mioriţei“ ni se pare justificată. Un mare popor al creaţiei, căci nu ne-am pierdut nici fiinţa naţională şi nici gustul zeiesc al crea­ţiei continue. Şi, de asemenea, avem o rană, „căci fără de-o rană fiinţa e moartă“ . (Bla­­ga), rană pe care, intr-un mai vechi articol publicat in revista „Argeş“ o numeam „ope­ra inefabilă“, reveria, visul şi prinsoarea după tot ceea ce in istoria civilizaţiei, a cul­turii noastre a fost sortit să dispară fără urmă. Numai prin presimţul acestei opere inefabile putem pricepe destinul unor Baco­via ori Hortensia Papadat-Bengescu, Vasile Pârvan ori Eminescu. Inşi astuţioşi şi patibulari ne-au negat ve­chimea de două ori milenară înainte de eră pe aceste păminturi şi spiritul angelic al unui Vasile Pârvan ori al altuia a răspuns prin creaţie şi ne-am recuperat religia (re­­­­licve) străbunilor noştri ; alţi inşi au acre­ditat ideea că suntem­ ştiutori de carte de un secol-două şi o cohortă de spirite ascetice a scos la iveală creaţia medievală a unei culturi ţinind de Bizanţ, Bizanţ care a du­rat pină în veacul al XV-lea, imperiu şi parte civilizată a Europei, cum se cam uită adesea, şi dacă ar fi să pomenim dintre a­­ceştia cîţiva care au trudit ca benedictinii, apoi putem să-l numim pe un G. Mihăilă, pe Dan Zamfirescu, desigur, mai ales pen­tru că prin „învăţăturile“ lor au făcut din nou să simţim literatura românească un prezent continuu actualizat. Şi cind­­ Liviu Rebreanu rostea Europei : „Dar pe cind in România veche discuţiile porneau de la ab­stracţii şi generaţi alte abstracţii, in Româ­nia nouă toate luptele ideologice propovă­­duiau şi stimulau fapta şi creaţia (...) Dar in realitate, ca în toate domeniile, cuvin­­tul de ordine nepronunţat de nimeni şi to­tuşi simţit de toţi, a fost creaţia. Nu dis­cuţiile, polemicile, teoriile şi controversele contează ci realizările şi faptele. Un volum de versuri sau un roman valorează mai mult decit o mie de eseuri şi teorii despre poe­zie sau roman“ (v. „Steaua“ nr. 9/1974), cu­vinte rostite în clipe de cumpănă istorică, cugetul său echilibrat şi profund reitera im­perativul slujit de întreaga literatură româ­nă modernă : creaţia. Actul creator în istoria politică şi, de ase­menea, în artă, ne face azi să înlocuim mai vechea tentaţie a sincronismului cu un dia­log in care avem a comunica profunzimile unui popor. Nu e deloc comod să încerci să-ţi cercetezi originea, să suporţi imersiu­nea in valul timpului, să alegi şi sa glori­fici ceea ce crezi că trebuie glorificat. „Mi­­tologicalele“, ori mai nou „folclorita“ (Ben Corlaciu) pot fi soluţiile imediate ale uno­ra, dar noi ştim foarte bine că pentru a fi la înălţimea timpului, a istoriei şi a cuge­tării noastre, pentru a-l glorifica in opere durabile trebuie să te zideşti de viu in mi­siunea ta şi nici atunci graţia operei nu e sigur dobîndită, căci dacă in epoca poziti­vistă a rămas ceva miraculos, biologic mi­raculos, ca o fiinţă vie închizind un secret nesfirşit, de bună seamă e ceea ce numim operă. Artistul, medium, intercesor intre cei vii şi cei demult morţi, poate fi fericit căci truda lui a fost şi fi-v­a-n veci justificată de ochii orbi ai cintăreţului de la Troia, Homer, desigur, care nici n-a văzut Troia. »iDacii la Troia ff revista străină . MUZEUL MUNICIPAL DIN MÜNCHEN expune în sălile sale o colecţie bogată de lucrări, expoziţie intitulată „Lemnul in arta populară românească“, reprezentînd un impresionant nu­măr de forme, întrebuinţări şi realizări artiza­nale, prin obiecte ca : vîrtelniţe, războaie de ţesut pinză şi covoare, coşuri, străchini, baniţe, ciubere, juguri, leagăne, lăzi de zestre, icoane sculptate şi multe altele. .Cu această ocazie, Muzeul naţional bavarez şi Muzeul Municipal din München au editat un catalog cuprinzind descrierea tuturor obiectelor din expoziţie pre­cum şi date despre istoria creaţiei populare româneşti. • ÎN EDITURA FLORENTINA SANSONI a apărut lucrarea lui Gian Mario Bravo, „Le origini del socialismo contemporaneo 1739—1843". Completată cu fragmente antologice, autorul ne prezintă aci un ansamblu de păreri ale socialişti­lor „utopişti“, bazat fiind pe o bogată bibliogra­fie, şi căutînd să explice în documentatul cuvint introductiv cadrul socialismului prepaşoptist, brutala revelare a naturii represive pe plan poli­tic, şi exploatatoare pe plan economic ale capita­lismului care a determinat o prăbuşire bruscă a iluziilor aduse de revoluţia franceză, dar şi o viziune ştiinţifică a complexităţii problemelor şi adevăratelor contradicţii ale societăţii burgheze. De aci s-au născut noile poziţii ideologice în opoziţie cu societatea burgheză şi apariţia unei noi conştiinţe cetăţeneşti.­­ EDITURA MIN­ARD va publica un periodic consacrat în întregime lui Jules Verne, neîntrecu­tul şi mereu actualul scriitor şi vizionar care a uimit lumea. Periodicul, Îngrijit de Francois Raymond intitulat „Sorie Jules Verne“, va apă­rea o dată pe an şi va trata un singur subiect. Primul număr se va referi la „Ocolul lumii în optzeci de zile“ şi va analiza în linii mari tema ocolului lumii şi a „circuitului închis“ în opera lui Jules Verne.­­ REGIZORUL ITALIAN PIETRO GERMI a încetat din viaţă la Roma, in vîrstă de şaizeci de ani. Născut la Genova în 1914, a fost elev al Centrului experimental de cinematografie din Roma, apoi asistent al lui Alessandro Blasetti, pină în 1946 cînd începe să lucreze singur. După „fantasticul social“ din filmul „Martorul“, Germi abordează curentul neo-realist. Astfel apar fil­mele „în numele legii“, „Drumul speranţei“ — în 1950. Contemporan al lui Rosellini, De Sica, de Santis şi Lattuada, Pietro Germi realizează în 1982 celebrul şi cel mai bun film al său .„Divorţ italian“. • EDITURA FRANCEZA MASPERO a editat o nouă colecţie intitulată „Dossiers africains“, consacrată problemelor de etnologie africană, sub îngrijirea scriitorului Marc Augé şi Jean Copans. Ideea editării acestei colecţii a luat naştere in urma cercetărilor efectuate la Centrul de studii africane, şi mai cu seamă in dorinţa de a deveni accesibilă profanilor, prin publicarea de sinteze, precizări şi bibliografii selecţionate care să tra­teze marile probleme ale civilizaţiilor şi ale con­tinentului african. Din cele două volume apărute pînă acum, primul tratează studiul „Construcţiei lumii“ în cosmogoniile şi religiile sincretice din Africa, iar cel de-al doilea, intitulat „Critică şi politică în antropologie“ grupează o serie de articole şi reflecţii asupra Istoriei şi contradic­ţiilor meseriei de antropolog. D­IN EDITURA ENGLEZA ALLEN D­UNWIN a apărut o interesantă lucrare a lui David Beers Quinn : „England an the Discovery of America 1481—1620“ (Anglia şi descoperirea Americii 1431—1620) — de la călătoriile din Bristol din secolul al cincisprezecelea, la stabilirea pelerini­lor (Pilgrim-Settlement) la Plymouth . Exploa­tarea, încercarea şi greşelile comise în coloni­zarea Americii de Nord de către englezi, între anii 1481, cînd pescarii din Bristol, în căutarea de noi surse de peşte ar fi putut, cu unsprezece ani înaintea lui Columb, să descopere America, şi în 1620, cind Părinţii Pelerini s-au stabilit la Plymouth pe coasta Statului Massachusetts, An­glia a avut o importantă contribuţie la coloni­zarea şi comerţul Americii de Nord. D­IN SALA GRAND PALAIS DIN PARIS s-a deschis o expoziţie intitulată „De la David la Delacroix“ — care aduce noi date unei epoci pe care specialiştii în artă o credeau binecu­noscută. In primul plan o selecţionare de opere originale ale lui David, dintre care „Portretul lui Lavoisier“ care n-a fost văzut Încă în Franţa, apoi Gros, Fragonard, Ingres, Delacroix, primele lucrări ale lui Corot precum şi o mulţime de pictori despre care nu se ştia aproape nimic şi care, datorită investigaţiilor îndelungate ale or­ganizatorilor­ expoziţiei, şi-au căpătat locul cuvenit.­­ UN NOU FILM POLONEZ DE FICŢIUNE „SA NE IUBIM“ al regizorului Krzysztof Wojciechowski a fost terminat de curind. Filmul, a cărui acţiune se petrece în mediul rural şi pentru care regizorul a primit premiul ziariştilor, este o reluare a temei propriei sale cărţi, „El a plecat într-o zi senină“, care a obţinut cu un an in urmă un premiu la Festivalul din Oberhausen. • AL OPTULEA PREMIU ANDES ARNOUX A FOST DECERNAT LUI BERTRAND DE JOUVENEL. Acest premiu, care răsplăteşte anual pe cei care „prin­­ scrierile sau activitatea lor ilustrează şi îmbogăţesc gîndirea liberală a epocii noastre“ a fost înfiinţat în anul 1967. De atunci premiul a fost acordat succesiv următori­lor scriitori : Jacques Rueff, Maurice Allais, Raymond Aron, Pierre de Calan, Louis Armand, Jean Rey și Thierry Maulner. Era... Era o noapte naltă ca un plop bătrin Cu frunza albă luminînd departe... Un greiere cinta pe tot stăpîn : Pe viaţă, pe destin, pe moarte... Murise lumea-ntreagă-n depărtări Pe unde pasul viu nu mai răzbate. Doar inima, cuprinsă de mirări Plutea peste acele ţări ciudate. încet treceam, curgînd înspre nimic, un pas cu rîul mic, întortocheat, Uşor ca fulgul, vrind să mă ridic Pe-un virf de munte alb, imaculat. Cînta şi Luna sus, la clavecin, Melodii pe care le credeam uitate Fără să ştiu că le mai port in mine grele Cum duc soldaţii raniţele-n spate. EMIL GAVRILIU Peisaj în munţi La rînt­ui dintr-un brad curge firul de apă parcă stoarce un orb privirile zeului In anotimpul sălciei verzi caprele slobode îngînă mersul cerbilor peste stînci şi cintatul cocoşilor în lumină dînd cu coarnele-lună ca două seceri perechi strălucind de oţel intr-o singură mînă cu aripi de vultur bind lacrima dorului. C. DOCHIAN Calul Plecase calul de lemn să-şi găsească un loc potrivit de păşune — o păşune de lemn - desigur că era foarte greu de găsit şi el începuse să necheze nemulţumit: dacă mai durează, o să fie o nenorocire, fiindcă n-are să mai încapă în pîntecele meu Odiseu cu cei cincizeci de oşteni, aşa de jigărit o să ajung­­ gîndea şi pe nourii putreziţi şi mîncaţi de molii cădeau lacrimile lui zornăind încetişor cum se întîmplă cînd pătrunde ploaia intr-un pod foarte vechi şi guzganii pleacă nemulţumiţi să-şi găsească alt adăpost. Şi astfel calul de lemn umbla umbla şi în vremea asta strămoşii strămoşilor troienilor — ştiţi care — dormeau liniştiţi şi visau visau un cal mare şi alb cu aripi trandafirii şi se răsuceau de plăcere in somn. RADU DRAGANU Simpatie Atunci cînd ne întîlnim două făpturi obosite doar pentru un minut oprite din respiraţie din strigăt din gest se face tăcere între maluri se vede vibrînd aerul dintre noi ca intr-un efort al planetei de prelungire a vieţii din noi un efort de supravieţuire prin cuvint oboseala dispare în undele aerului concentric înflorite. VIORICA IONESCU Chiar dacă nimenea... ”Chiar dacă nimenea n-o să mă creadă, tot va fi fost cineva ce-a crezut : eu sint acela, căci eu am văzut-o sus, la tribuna cea mai înaltă lumii vorbind prin viforniţa firii, netemătoare de vastu-ntuneric, ne-nspăimîntată şi necovîrşită de negrele stoluri, de corbii-ndoielilor, ne-ngenuncheată de grindina groasă împresurînd-o din negura lumilor, ne-nduplecată clamindu-şi speranţele ierbii şi pietrelor, vîntului, mării, singură-n forul cuceritorilor, îndrăgostită şi suplă şi dreaptă, dumnezeiască sub nimbul luminii, vrednica, nobila mea conştiinţă. *­Chiar dacă nimenea nu mă va crede. PETRE VLAD Sculptură de Nicăpetre Dansatorul de charleston Nu va ajunge în împărăţia cerurilor decit dansatorul de charleston cu pălăria de Panama pe-o ureche în loc de aureolă cu paharul de coniac in mînă in loc de nemurire înaintind un pas de step către al nouălea cer. Pe ringul de dans al judecăţii de apoi doar el va obţine marele premiu oferit de o negresă înstelată şi grasă care-l va strînge cu un zîmbet larg de pe faţa pămîntului la pieptul ei plin de calea laptelui In timp ce saxofonul Dumnezeului tată cel orb îi va unge sufletul cu ulei sfinţit redindu-i strălucirea primordială şi inchizîndu-l apoi cu grijă ca pe un instrument de preţ intr-o cutie de lemn dreptunghiulară. Dumnezeul junior va încerca să evite la pian un refren vesel dar rănile din podul palmelor sale vor singera peste clape iar intr-un tirziu cînd toţi se vor fi dus la culcare în mijlocul ringului nu va mai rămîne o pată roşie de charleston coagulat ION ŞTEFAN Laşitate Pină la sfîrşit frunzele ar trebui să fie rotunde întrucît părintele lor, pămîntul, este rotund intrucît cerul, care ziua le părăseşte este rotund intrucît pupilele noastre care le privesc sînt rotunde aş îndrăzni să spun că aerul chiar şi timpul care îşi dau mina frăţeşte în bucătăria lor au tot o formă rotundă, dar trunchiul, artera lor principală cînd simte frigul le lasă neterminate şi se retrage in rădăcini V. P. GAJ decit Fîntmi în cer Nu vă ruşinaţi de cîntecul ciocîrliei el coboară lumina în pădure nu furaţi rouă de pe frunze ea este lacrimă visului nostru nu călcaţi iarba în picioare noaptea sufletul ei urcă pină la stele dar mai ales nu aruncaţi cu pietre în poeţi în ochii lor care sapă fîntîni în cer. CRÎNTINEL PRICOP ■­­ PARODII Iis©Iae Prelipseanu: „Balerisa desundă“ Dansa ca un copac în mers o fundă i se desfăcuse la sanda ca un fluture verde ameţit de polen se fandosea in faţa mea şi mult mă ruşinam discret cum în biserici noaptea sfinţii căci nu eram de capul meu eram acolo cu părinţii. Nici o aplauză şi nici vreun alt onor nu i se dase şi de otita dans i s-a crăpat ciorapul negri­ de mătase hipnotizindu-mâ cu pata bucăţii mici de piele fină ii promiteam în gînd palate şi-o bună parte din chenzină. Părea un steag scăpat in vint o pasăre căzută-n transă o vidră ape spintecînd o mişcătoare avalanşă. Nervos rupeam şervetu-n palme simţind cum gelozia mă devoră şi am răcnit cu indecenţă : „URA ! trăiască dansatoarea şi fusta ei multicoloră". Mircea Micu Cuvinte rare : Scylla, girafe, Columb, zdreanţă, Satan, cafea, Arca lui Noe, um­brelă, capră, ocazie, clinică, vindecare, amin. Selecţie metaforică : „Ninge cu verba volant / de la est la vest şi invers“ ; „Cine n-a trăit iubirea / dintre un pian şi o catedrală / nu ştie nimic“ ; „Cum noaptea cade bronzul de pe lei , ca o mătase rea, materială / nici n-auzim că un bătrin imediat / în singe ni se cere ni se spală".r ii De mai multă vreme, mi se pare că se intîm­­pla ceva ciudat in fotbalul nostru. Se cam trag unele sfori, se cam trişează. Citeva exemple : are loc meciul de fotbal de divizia B, intre echi­pa din Aiud si echipa din Oradea. Meciul se termină cu scorul de 1—1. Pentru niște fapte întîmplate (dacă s-or fi întîmplat şi acelea). DUPĂ meci, Federaţia de fotbal dă ciştig de cauză echipei F. C. Bihor cu 3-0, nedreptăţind în mod flagrant nu numai echipa din Aiud, ci şi echipele „Şoimii“ Sibiu şi „Minerul“ Baia Mare, aspirante, ca şi F.C. Bihor, la un loc in divizia A. Se dă drept de joc imediat lui Attila Kun pentru F.C. Bihor. De ce pentru F.C. Bihor ? Fusesem anunţaţi că jucătorul Kun este suspen­dat pe o lungă perioadă, pentru nişte fapte co­mise cînd era la U.T.A. Hodoronc-tronc, ne pomenim cu el la Oradea, bine, sănătos, şi cu suspendarea ştearsă. F.C. Bihor realizează, în ultima etapă a turului, incredibilul scor de 10—0 cu echipa din Anina, şi, astfel, la diferenţă de un gol trece pe primul loc al seriei, parcă vrind să arate de ce va fi în stare în retur. La stabilirea scorului final participă indirect şi crainicii care transmit prin Radio Cluj-Napoca meciurile disputate de „Minerul“ Baia Mare şi „Şoimii“ Sibiu, numai meciul lui F.C. Bihor, nu. Se cam trişează ! La urma urmei, intre in divizia A cine e mai bun, dar să se termine cu pilele şi cu aranja­mentele de culise în favoarea echipei F.C. Bi­hor. De la delegările de arbitri şi pînă la omo­logările de rezultate, trebuie să se acţioneze pentru apărarea­­ corectitudinii, a purităţii luptei sportive. Şi, mai ales, să se răspundă pe faţă, de către forurile competente ale mişcării spor­tive, sau ale Federaţiei de fotbal, ce este cu aceste „ciudate întîmplări“. ★ Ziarul Sportul îl scoate în mod iscusit „jucă­tor al anului“ pe Cornel Dinu. Nimic de Zis, unele calităţi fizice are Dinu. Nu-i lipsesc şi alte calităţi care, întrunite cu toatele, ne dau — după opinia mea — imaginea unui jucător me­diocru, care prin voinţă şi ataşament reuşeşte să-şi păstreze, deocamdată, un loc intre jucă­torii bătăioşi ai diviziei A. Dar, de aici şi pină la transformarea lui Dinu în liderul fotbaliştilor noştri, e un drum lung şi încurcat ca un regu­lament de transferări. In fond, de ce a fost con­siderat Dinu, de către unii, fotbalistul anului . Se cam trişează! N-am să dau decit un răspuns : poate pentru ruşinea şi marele neajuns pe care ni le-a prici­nuit la Köln, cînd s-a luat la bătaie cu jucă­torii echipei adverse, fapt pentru care, repet, Dinu a fost suspendat şase etape din competi­ţiile­ europene intercluburi, iar federaţia noas­tră a fost amendată. Dacă toţi jucătorii din di­vizia A şi-ar permite împreună grosolăniile, pe care şi le permite Dinu singur, în raporturile cu adversarii, chiar cu coechipierii şi cu arbitrii, ar trebui suspendat Campionatul naţional. Dinu iese nu numai basma curată ci şi „jucă­torul anului“ ! Culmea ! Vorbim de etică. Ne străduim să fim corecţi şi ne uităm la sport ca la o lume a corectitu­dinii. Nu ni se pare, însă, strigător la cer fap­tul că Dinu ajunge a fi declarat cu prea puţină responsabilă conştiinţă „jucătorul anului“, după ce Dinamo a pierdut şi din cauza lui meciul de la Köln, după ce fotbalul nostru e huiduit pe multe din stadioanele unde joacă Dinu, şi în plus, mai avem şi bani de dat ca să reparăm grosolăniile respectivului ? Salut cu bucurie gestul de înaltă conştiinţă profesională şi mo­rală a antrenorului echipei Dinamo Bucureşti, care nu l-a considerat pe brutalul şi necontro­latul Dinu printre primii cinci fotbalişti ai ţă­rii. Ne trebuie jucători dăruiţi, dar ne trebuie sportivi, nu huligani. Repet aici, incontestabilă mi se pare strălucirea lui Lucescu în anul aces­ta, el merită pe drept locul întîi între fotbaliş­tii ţării. ★ O suşanea penibilă­, a Federaţiei române de fotbal a fost plecarea unei reprezentative de ti­neret in Andaluzia, tot pe principiul hodoronc­­tronc, intr-un meci turmentat, la finele căruia trei jucători români erau eliminaţi de pe teren, cu plîngeri ale noastre şi ale presei spaniole împotriva arbitrajului, dar fără logică. De fapt, ce căutam noi acolo ? Nu iau apărarea respecti­vului ■ pungaş spaniol, nu contest nici un gol, n-am fost la faţa jocului, dar mă întreb cu ce prilej prin Spania, tovarăşi de la Federaţia de fotbal ? Noi suntem­ sportivi sau voiajori inter­naţionali ? In jurul unei mingi atît de rotunde se tri­şează uneori prea ascuţit ! Adrian Păunescu 21 DECEMBRIE 1974

Next