Luceafărul, iulie-decembrie 1978 (Anul 21, nr. 26-52)

1978-12-02 / nr. 48

atelier literar posta A. RALU : Mai greoaie, ne­guroase, cu o simbolistică ind­i­­cită, obscură („Lor, corbilor ne­îndurători“, „Vînâtoarea“ etc.). Cu expresie sumară, uscată, fără reverberaţie. Ceva mai bune, „Albele ape“, „Rugă de primă­vară“. I. CRAIOVA : Creştere can­titativă de rău augur, însoţită de grele pierderi in ordinea lu­crului artistic, a finisării, a scrupulozităţii prozodice, etc. (care­ erau, de fapt, şi atuurile principale ale textelor de pînă acum). Lipsite şi de aceste ca­lităţi, paginile se apropie evi­dent de nivelul compunerii mo­deste, artizanale, al cronicii rit­mate uneori. Niţel mai răsărite „Mit“, „Mioritică“, „Pescarul din deltă“, „Pasărea neagră“. NUTOPIA : Frămîntările şi îndoielile din scrisoare sînt fi­reşti (la un om înzestrat). Ca şi bunele gînduri de viitor (la un moment dat, cărarea adevărată se va impune inevitabil). Rezer­vele pe care le faceţi în legătu­ră cu textele de acum sunt în­­dreptăţite : e, intr-adevăr, o in­vazie a prozaismului, a locului comun chiar, a inerţiei fără in­spiraţie. Dar sunt şi nişte pagini onorabile : ..Fluture orb“, „Cu ochii închişi“, „Niciodată“. ..Drum“, „Perimetru magic“, „Aproape cîntec“. Reproducem P.S.-ul scrisorii, pentru cei vi­zaţi : „Mulţumiri lui A. Dumi­­traşcu pentru apreciere. Felici­tări lui Radu Drăgan pentru victorie, îl aştept pe Val. Pru­­teanu la aceleaşi cote“. STROE MARIAN : Sînt nişte pagini de început, nesigure şi stîngace, din care nu se pot deduce, deocamdată, semnele înzestrării, ci mai cu seamă, marea nevoie de lectură şi stu­diu, de lărgire şi perfecţionare a cunoştinţelor (între altele, şi în domeniul limbii române). D. CALIS : Destule pagini telegrafice, „albe“, vagi, dar şi multe lucruri frumoase, limpezi, sensibile : „Plopii“, „Furtuna“, „Preţul culorilor“, „Se îndreap­tă vremea“, „Avalanşa“, „Ridică fruntea“, „La ce te gindeşti“, „Marea“. D. BORCEA : „Noua expe­rienţă“ nu e concludentă încă, paginile sunt greoaie, poticnite, lipsite de fluenţă, cu o prozodie simplistă şi şovăitoare. Ceva mai bine, „Descriere de natură“. I. DRAGOŞ : Alunecări din ce în ce mai pronunţate în manie­rism şi minor, cu o restrîngere acută a Sferei tematice şi a mij­loacelor de expresie (cu un „dicţionar“ sumar, monoton). Cîteva lucruri mai înfiripate : „Poetul“, „Optimism“, „întreba­re“, „Despre rouă“ (prea multă rouă, in general !...). V. PRUTEANU : în nota obiş­nuită (n-am remarcat retorica, nici „tunsoarea“ de care vorbiţi, ci mai, curind o resută a supra­­realismului), o serie de lucruri demne de atenţie („Zăpezile mării“, „Aşezarea cortului“, „Un foc palid la început“, „Melanco­lia drumului“, „Aripa unei iu­biri“). „Impresia“ nu se justifi­că („iritantă“ poate fi, uneori, doar neputinţa de a face mai mult pentru cei care merită...). A. DUMITRAŞCU : Nu sunt noutăţi, din păcate. Un lucru mai bun, echilibrat, scutit de metaforismul facil, dulceag (care vă bintuie manuscrisele in ultima vreme) e „Patria“. DOINA FRUNZA : Inflaţie de texte, dar grave pierderi de substanţă nobilă, alunecare în confecţia de serie, neinspirată, grăbită, neglijentă. Singurul lu­cru oarecum mai reuşit, „Prea timpurie chemarea“. Mihaela Claudia Andrei, Mihu Cristea, Dia Verussi : Sunt unele semne bune ; merită să stăruiţi. Mariana Rad, Dan Micşa, Iosif Tătar (ceva mai bine, în „Co­rupţie“, „Dialog“, „Baladă pre­zentă“), Antoniu Deladunăre, T. Barbu, C. Tania Grigore (ceva mai bine, în „Viaţa ca o cumpă­nă“, „Simptome“), Traian Dăr­­jan, Ioan Pomparău, P. Somă­­cescu, A. Geta (mai bine, in „Sinceritate“), Daniel Bănulescu, Maria Dobromir, 8223, Oct. Gă­­tăianţu, Tudor Ion Pavel, Sandu Moldova, Coman Anton, Sergiu Someşan, C. Panaite, E. Bucu­­rescu, Em. Georgius, N. Iorga, J. Ziemssen : Nimic nou ! Georgeta Bogăescu, Nadina Xenopol, Mariana Stratulat, Vir­gil Ana, Nicolae Zărnescu, Vio­rel Arhirescu, Lucian N. loanid, Gabriel Dorobanţu, P. S. Cer­nat, Radu Matica, Radu Constan­­tinescu, Dragoş Leon, Stelian Streja, Idi Edita, Costin Cristea, Petre Beduin, Ioan Dimitrie, Valentina Cotîrlan, Gh. Ciubo­­taru, C. Vlăduţ, Pavel Mureşan, Mara Muşat, Victor Cojocaru­, (mai bine, in „Eu sunt frica“...), N. Elimpiu, B.X.2S, Apostol, Mi­­serrimus, Marin Ifrim Bălăcea­­nu (ceva, în „Vizita rudei de la ţară“), Rodica Ştefan, Badea P.U.A.R., Marcel Gramnea, Pe­­truţa Gagu, Rodica Ciobanu, Herbert Waissman, Dan Cristo­­lovean, I. A. Jurebie, M. Scarlet (ceva mai bine în proză), FI. Bălăneanu, Victoria Condeescu, Const. Nicolau, Menelaciu T. N. Noru, Aurel Zimbru, N. Tohă­­neanu, Tatiana F. Rusu, N. Că­­runtu-Arboreanu, Lica Tudose : încercări de nivel modest. Geo Dumitrescu N. R. Manuscrisele nu se îna­poiază. Ziariştii transilvani pribegi şi triumful Albei Iulii­ ei 1 228 delegaţi ai naţiunii române, ai­­ tuturor straturilor sociale, instituţiilor meşteşugăreşti, reuniunilor feminine şi altor categorii de muncă, desemnaţi să participe cu drept de vot la Alba Iulia, au primit în dimineaţa zilei de 1 Decembrie 1918 cu un puternic ropot de aplauze in Sala Unirii pe cei dinţii soli ai luptătorilor cu te­muta şi irezistibila armă a cuvîntului, apăruţi acum in carne şi oase pe podiumul preşedin­­ţial : Ghiţă Pop, Iosif Şchiopul, Eugen Goga şi Ariton Pescaru... aceştia a,du,cînd­.. cu, ei şi, depu­­nind pe biroul a­ ddfliei, celebrul, memoriu poli­tic redactat de doctorul Pompiliu Nistor şi votat cu urale de pârăsimea şi ofiţerimea celor­­trei regimente de Voluntari români şi februarie 1917 la Darniţa lingă Chiev. Combativitatea publiciştilor transilvani s-a strămutat în Rusia europeană şi asiatică, în Sibe­ria, în Anglia, Franţa, Italia şi Statele Unite ale Americii, pretutindeni orientînd opinia publică şi cabinetele diplomaţiei mondiale, mobilizind masele române pentru înrolări, participări la fronturile de luptă ale împătritei înţelegeri, ale adevăraţilor prieteni şi aliaţi ai României şi ai celor rămaşi in afară. Corpul voluntarilor români a organizat în fe­bruarie 1917 o mare adunare la Darniţa şi a ho­­tărît ruperea legăturilor de stat cu Austro-Unga­­ria. E cea dinţii ruptură din chingile imperiilor autocrate. Pierderea războiului de către puterile centrale şi izbucnirea revoluţiei sovietice au creat constelaţia internaţională favorabilă efeerii de state independente. La Darniţa voluntarii au luat act cu satisfacţie de declaraţia marelui Lenin de a se respecta voinţa popoarelor, dreptul lor de separaţie de statele poliglote, pentru a-şi fauri cultura, progresul şi fericirea, întors din Franţa la izbucnirea războiului, capul de coloană al „răzvrătiţilor“, Octavian Goga, neizbutind să înfiinţeze plănuitul ziar al pribegilor cu titlul Ardealul, a stabilit acord cu Epoca lui Filipescu de a deschide rubrica Cuvîn­­tul Ardealului susţinută de eminenţii publicişti de la LUPTA, LUCEAFĂRUL, TRIBUNA şi RO­MÂNUL în frunte cu Vasile Lucaci, cu Ghiţă Pop Tăslăuanu, Ghibu, C. Bucşan, Osvadă, Iuliu Enescu, Eugen Goga, Iosif Şchiopul, Aurel Esea, Imbroane, Vasile Stoica, şi, fireşte, Octavian Goga. Un grup strălucit de combatanţi de înal­tă clasă a fondat foarte respectata revistă săptă­­minală cu titlul popular TRIBUNA, (supranu­mind-o „a treia Tribună”) în toată perioada de 2 ani a neutralităţii, cu excepţional răsunet in cercurile diplomatice, ca şi în toată pătura con­ducătoare a poporului, grupul constind din Ghiţă Pop, Iosif Şchiopu, C. Bucşan şi Onisifor Ghibu, scriitori de talent şi de suprafaţă recu­­noscută, specializaţi în metode eficace de luptă. In Chiev, fostul director al cotidianului TRI­BUNA, talentatul ziarist Sever Bocu a editat ga­zeta România Mare cu colaboratorii principali Voicu Niţescu, Aristotel Banciu şi filozoful Giuglea Săceleanul. in Ecaterinburg, lingă Cere­­abinse, Voicu Niţescu şi Victor Branisce au tipărit cu ajutorul tipografului braşovean Zirno­­veanu cite­va numere din Gazeta Transilvaniei in refugiu. In Moscova apăru Foaia Ţăranului în redacţia lui Ghiţă Pop, Ariton Pescaru, Mihai Guiu şi He*­negaru, toţi* de* şi cu­noştinţa person­ală­ a marelui Lenin. La gazetele de mare tiraj, România de la Iaşi, de sub direcţia lui Sadoveanu şi la Gazeta Osta­­­­şilor, distribuită chiar pe front, au colaborat aproape toţi scriitorii în refugiul Moldovei, prin­tre ei erau Iorga, Coşbuc, Goga, Agârbiceanu, Mi­­nulescu. Iorga a continuat cu Neamul Romanesc in Moldova. O campanie inimoasă desfăşurau Si­­mion Mândrescu şi Leonte Moldovanu in Revista Neamului. Ziariştii şi scriitorii transilvani şi-au împlinit o misiune sacră punindu-şi verbul înflăcărat in slujba supremă a zilelor, utilizînd strălucita artă a cuvîntului cu o vervă, convingere, patos şi curaj nemărginit. Ei şi-au dobindit titlu etern la recunoştinţa şi admiraţia tuturor generaţiilor viitoare pentru epoca la dezrobire. O metodă originală de a capta opinia publică din Statele Unite a fost inuită şi practicată efectiv de poliglotul Vasile Stoica din Avrigul lui Gheorghe Lazar. Era un iniţiat în litera­turile mari străine,. A procedat de jos in sus, de la cluburile ziaristice şi redacţiile ame­ricane dispuse să-i audă cuvintul şi publice ar­ticolele în limba lor. Inaugura o strategie care i-a înlesnit accesul la prezentarea memoriilor do­cumentate către Lansing, acesta referindu-se la ele şi considerîndu-le ca demne de luat în seamă. Vasile­­Stoica mi-a fost coleg de redacţie la Ro­mânul din Arad, împreună cu bucovineanul Ion Grămadă căzut la Oituz. Deţineam cheia succese­lor sale ca ziarist şi autor de cărţi substanţiale asupra suferinţelor românilor din Transilvania. Ii fac un act de dreptate, evocind aici pe fostul ministru al presei şi ambasador peste frontieră. E aci ocazia să afirm, că şi metropolă istorică de două ori milenară a Daciei, Alba Iulia, s-a ilustrat şi pe terenul publicisticei. Cind au sosit convoaiele sutei de mii de oameni cu trenuri, căruţe ori pe jos în 1 Dec. 1918, alba­­iulienii le-au făcut surpriza foarte plăcută de a fi salutate cu o foaie volantă în caractere marcante cu titlul Albaiulia şi cu subtitlul elocvent „organ al proclamării unităţii naţionale“. Redactorii, în frunte cu foarte cititul şi eminentul jurist dr. Za­­haria Munteanu, în subsidiar ajutat de veteranul tribunist Ghiţă Pop, se iviseră ca veritabili pro­oroci, căci deţineau spiritul de divinaţie al mul­ţimilor şi anticipau votul grandios asupra aspira­ţiei lor de veacuri : unitatea naţională. Periodicul Alba Iulia a continuat să apară şi s-a însărcinat apoi în numerele viitoare să propage justeţea principiilor superioare de care s-a ghidat statu­tul politic stabilit de acea Cartă română de im­portanţa unui îndreptar pentru naţiunea eli­berată...^. .. Ca martor ocular al decurgerilor epocalelor evenimente din 4 sept. pînă la 1 Dec. 1918, in ca­litatea de redactor şef al ziarului Românul, in­stalat cu biroul de presă in casa dr. Velican (pri­mul prefect al Albei) şi apoi prin funcţia mea de fondator şi preşedinte al Sindicatului Presei Române , din Ardeal şi Banat, funcţie acordată de totalitatea ziariştilor discarpatici timp de 16 ani, m-am simţit dator să eternizez memoria luptă­torilor cu cuvintul pentru descătuşare şi întru­pare în stat neatîrnat prin diverse tipărituri, monografii, almanahuri şi cărţi. Am fondat în Cluj, sub auspiciile sindicatului presei, acea Bibliotecă ziaristică. Legile implacabile ale progresului popoarelor şi întregii umanităţi ordonau o transformare radi­cală în Europa Centrală, înfiinţarea de state li­bere pe ruinile anacronicelor imperii poliglote. La un pătrar de veac de la disoluţia imperiului austro-ungar şi de la actul eliberator de la Alba Iulia, Asociaţia voluntarilor români mă însărci­nase cu o micromonografie ca martor ocular, po­sesor de documente ale perioadei dramatice de la sfirşitul anului 1918. Broşura a cunoscut un ti­raj deosebit şi o rapidă desfacere : în 50 pagini am dat cea dinţii definiţie mai completă a mă­reţiei adunării naţionale de la Alba Iulia, care a inaugurat statutul politic nou al României şi con­diţiile de dezvoltare viitoare. Am înţeles sâ stărui pentru un adevăr politic prea puţin cunoscut şi reţinut de opinia publică la noi, anume despre splendida misiune îndepli­nită de publicistica română transilvană de după 1900 : ziariştii şi scriitorii români din aceste părţi şi-au putut desăvîrşi în presa de înalt nivel din Braşov, Sibiu, Blaj şi Arad o formaţie ideo­logică bine orientată, graţie doctrinii politice în­chegată de 300 ani în tipăriturile timpului. Astfel se explică identitatea de vederi şi caracterul ho­­tftrît­ al personalităţii lor, capabili să pledeze cu deplină cunoaştere pentru măreaţa cauză a în­chegării românilor în propriul lor stat suveran. Ion Clopoţel G. Călinescu Urmare din pag. a 7-a Gherea, i-a urmat o perioadă de frigiditate cri­tică. Ulterior E. Lovinescu il discută mai ales pe latura „împrumuturilor“. G. Ibrăi­­leanu scrie mai tîrziu, e drept superlativ, dejar despre o singură poezie. Vara­ îi revine deci lui G. Călinescu sarcina să vorbească despre ceea ce e caduc şi mai ales ce este poezie mare, via­bilă în poetul care a deschis drumul semănă­­torismului şi poporanismului. Criticul are mereu in vedere opiniile anterioare şi cînd scrie, de pildă, despre Şt. O. Iosif corectează opiniile res­trictive din istoria literară lovinesciană asupra duiosului poet insistînd, alături de Perpessicius şi Cioculescu, asupra autenticităţii lirismului său şi asupra notelor simboliste ale acestei poezii. Sinuoasă a fost şi receptivitatea faţă de poezia lui Goga. Mihail Dragomirescu îl consideră Un poet de conjunctură istorică. E. Lovinescu e inde­cis asupra valorii lui Goga. Optica lui G. Ca­­linescu e mai aproape de aceea a lui C. Stere depășind-o însă pe a acestuia prin situarea este­tică a poeziei lui Goga. In Viziunea lui, poetul pătimirii noastre nu este numai unul din cei trei mari scriitori ai adîncii noastre specificităţi (cei­lalţi doi fiind Eminescu şi Sadoveanu) ci şi sin­gurul eminescian durabil, capabil de mare poe­zie. Capitolul despre Ion Agribiceanu ni se pare insuficient astăzi, dar e de reţinut că sunt absenţe toate acele obiecţii care se fac de obicei semâ­­nătoriştilor. Analiza lui Rebreanu se face prin raportare la Slavici, aşa cum aceea a lui Arghezi, se face prin raportare la Eminescu,­ scriitorului proclamindu-i-se genialitatea. G. Călinescu po­lemizează discret cu Arghezi pe tema stilului ro­mancierului sugerînd superfluitatea obiecţiei. Pa­ginile despre Lucian Blaga, Aron Gottuş se re­simt de lipsa elaboraţiei critice colective a epocii interbelice. Singular, independent este gestul se­lectării lui Mihai Beniuc in compendiul din 1945. Preocuparea de nuanţă, de construcţie critică, (capitolul lui Goga, antologic prin poezia arhaită­ţii e clădit pe condiţionarea poeziei lui Goga de cadrul originar), de justiţie literară dezvăluie in cartea lui G. Călinescu un proiect de lucru lim­pede conturat, o elaborare atentă, o supra­vegheată arhitectură a ideilor, voința de a se înscrie pe coordonata m­ajora a istoriei și criticii literare românești. Sentimentul de patrie Patrie înseamnă să ai o iubire pe care să nu ţi-o poţi pierde nicicind, orice-ai face să ai întotdeauna un dor care să-ţi vină şi să te izbăvească pentru tot, suferindu-l. Răsărim în fiece dimineaţă dintre somnuri odată cu soarele, ca nişte sori ai lui. Cu braţe răcoroase ne rotim fiii de aripi a păsări ce n-au aflat încă zborul rotund a gînd niciodată trecut în afară de gînd... (Pot eu singură atunci să numesc sămînţa sămînţă, eu singură, fără de botezul de zăpadă ?) Nici vreme n-avem, să ne­ aflăm că-i dorim întorşi să ne înveţe rostul cel nou de senin şi ne înlimpezim şi ne înmirosim ca amiezile, ne curăţim dealurile şi zilele de umbră aşezîndu-ne, apoi, la înserare ca la nuntă... Dacă n-am fi noi soarele n-ar mai şti unde să răsară şi locul acesta n-ar mai şti cui să se-nchine, sfirşindu-se de dor... Nu de un loc oarecare zicem noi patrie ci de cel ce nu poate continua fără de noi, fără de care nu ne putem nunti. Noi să fi fost mai întîi. Ea să fi fost mai întîi ? Patria e Marele Dumnezeu pe care strămoşii de secole îl tot strigară undeva deasupra capetelor lor nebănuindu-l la picioare întins aşteptător, cu bucurie primindu-ie povara trupurilor şi truda mîinilor. Dumnezeul de la picioarele noastre cu noi cu tot zburînd în jurul lui - nu îngeri ci oameni — singurul dumnezeu de care ne e dor, e patria. ieşindu-i din trup horindu-ne viaţa şi intrîndu-i în trup dor rostit în fiecare dor. Purtăm în priviri patria singura icoană pe care-o merităm. ARMINA RALU Miraculum Ploaia şi naşterea firului neted de griu Eu născătoarea de fiu Desmorţind înrobite picioarele Dezvelind copilul meu viu Ce rară-ntîlnire Ce gravă-l păstrez pe genunchi în tremurul mîinii a pieptului plin Febra-ncercării fără potrivă Din necuprinsul vieţii şi morţii Biruite în doi Ce-aş fi putut să mai murmur Toate-ale lumii mai moi şi uşor Dăruindu-se braţelor mele Uriaşe şi grele în suflul uimitei tăceri — Frumuseţea şi pacea cu care intr-o mare de grîu Mă aplec spre fiu Şi-l învăţ lingă zori să pornească ! ANGELA NACHE Fluviul fără hotar patria cu inima respiră steag însîngerat din luptele de neîngenuchere România nu poate fi închisă sub cristal fluturarea trecută a unui steag e un curent care trece ca sîngele strămoşilor în noi e un fluviu care curge fără hotar să vegheze şi să împodobească ţara. VIORICA IONESCU Plenara Consiliului Uniunii Scriitorilor • Marţi, 28 noiembrie 1918, la Bucureşti a avut loc plenara Consiliului Uniunii Scriitorilor, cu următoarea ordine de zi : Analiza activităţii revistelor „România literară“ şi „Neue Literatur“, pe baza dărilor de seamă prezentate de conducerile celor două publicaţii ; Infor­mare despre Colocviul naţional de poezie, care s-a desfăşurat in luna octombrie la Iaşi ; Diver­se. La lucrările plenarei au mai participat, ca invitaţi, membrii colectivelor redacţionale şi membrii consiliilor de condu­cere ale revistelor respective, care nu sunt membri ai Consi­liului Uniunii. Pe marginea problemelor cu­prinse in ordinea de zi au luat cuvîntul scriitorii : Alexandru Philippide (prin scrisoarea adre­sată Consiliului), Aurel Covaci, Mircea Zaciu, Mircea Hana Simionescu, Radu Petrescu, Fănuș Neagu, Dorin Tudoran, Eugen Simion, Corneliu Leu, Dan Hăulică, Traian Iancu, Aurel Rău, Geo Bogza, Valentin Silvestru, George Ivaşcu, Ileana Mălăncioiu, Alexandru Bălăci, Mircea Radu Iacoban, Sânziana Pop, Gheorghe Pituţ, Paul Anghel, Laurenţiu Fulga, Mircea Dinescu, Ion Hobana, Emeric Stoffel, Marin Sorescu, Ov. S. Crohmălniceanu, Laurenţiu Ulici, Constantin Chiriţă, Mircea Sân­­timbreanu, Ioanichie Olteanu, Eugen Jebeleanu, Gheorghe Suciu, Ştefan Aug. Doinaş, Teo­dor Balş, Nicolae Mărgeanu şi Dan Deşliu. Consiliul Uniunii a aprobat constituirea Asociaţiei scriitori­lor din Craiova. La lucrările Consiliului a fost prezent tovarăşul Dumitru Ghişe, vicepreşedinte al Consi­liului Culturii şi Educaţiei So­cialiste. Lucrările Consiliului au fost conduse de tovarăşul George Macovescu, preşedinte al Uniunii Scriitorilor. Romanul psihologic românesc tudiul lui Al. Protopopescu, Romanul , psihologic românesc (Eminescu, colec­­­­ţia Sinteze, 1978) nu se ocupă de ceea­­ ce s-ar putea numi roman psihologic românesc de la început şi pină azi, ci numai de această specie în perioada dintre cele două războaie din 1922, cînd apare Pădurea spîn­­zuraţilor de Liviu Rebreanu şi pină în 1935, data romanului Proces de Ion Biberi. Acestea sint limitele romanului psihologic românesc clasat şi pentru care s-ar putea folosi şi categoria roman de analiză psihologică ale cărui modele sunt Ben­jamin Constantin, Dostoievski, Proust, Gide, Joyce şi Kafka, scriitori din secolul al XIX-lea şi scriitori de la începutul secolului XX inrâuriţi de filozofia intuiţionistă a lui Bergson şi Hussein, de filozofia trăirii a lui Diethey, de psihologia lui William James şi de psihanaliza lui Proust. Cartea lui Al. Protopopescu e interesantă, nu mai puţin excesivă în demonstraţii, cu multe alunecări paradoxale, chiar sclifosită pe alocuri şi apelpisită. Autorul a citit cele mai noi lucrări de estetică a romanului pe Leon Edel, citat de două ori Endel, (The Psychological Novel 1900— 1950, London, 1955) pe Michel Ri­m­ond (La Crise du roman, Des lendemains du Naturalisme aux années vingt, Paris, 1966) pe Michel Zeraffa (Personne et personnage, L’Evolution esthelique du realisme romanesque en Occident de 1920 â 1950, Paris 1969) pe R. Humphrey (Stream of Consciousness in The modern novel, Los Ange­les, 1955) şi pe Van Meter Amer (Aesthetics of the Novel, New-York, 1966), fără un prea mare profit sub raport teoretic, însă cu tentaţia de a aplica unele, concepte noi la lucruri ştiute. După două capitole introductive, unul intitulat în căutarea genezei şi altul cu titlul Viziuni asu­pra metodei Al. Protopopescu îşi începe studiul asupra romancierilor analişti cu Liviu Rebreanu creator in Pădurea spînzuraţilor al unui cetă­r­­ean al eului determinat de factori exteriori", Apostol Bologa, ceea ce este exact. Simt unele observaţii fine şi în subcapitolul Despre lumina reflectorului : Simbolism psihologic şi în Inter­naţionala tipologică sau subconştientul din afară, dar peste tot ne izbim de subtilităţi forţate sub care nu se ascunde o profunzime reală, impresie sporită de faptul că autorul nu cunoaște bine numele altor personaje ale lui Rebreanu precum Mahavira (scris de patru ori Mahariva) sau Hamma (scris Hanema). Hortensia Papadat-Ben­­gescu e pusă sub semnul „înjosirii romanului“ adică al obiectivării prin trecerea de la obser­varea subţire a lumii distinse la sesizarea că „adevărul şi omenescul trec prin obor şi peri­ferie“. „De la vestala corporata, la plebeiană Aneta, analiza urmăreşte degradarea şi alterarea umanului“. Putem fi de acord cu această frază, nu şi cu cea care urmează : „Neexemplaritatea personajului e o consecinţă a socialului infest“. Pe latineşte „infestus“ înseamnă gata de atac stiu hărţuit şi pe deasupra exemplaritatea unui erou nu e condiţionată exclusiv de mediu. In plus, Balzac nu a scris Psychologie, ci Physiologie du mariage, iar Eliade Rădulescu nu a publicat în Albina românească a lui Asachi. Nu merge cu­­vintul „marţafoism“. Ce va să zică afirmaţia : „Romanul Hortensiei Papadat-Bengescu este, desigur, altceva decit vitrină şi trial“ ? Nu se înţeleg prea bine nici „anti-tezele eului“ la Că­rnin­ Petrescu. Faptul că romanul limitează psi­hologia la conştiinţă în sens husserlian (We­senschau — intuiţie a esenţei — autenticitate) nu elimină creaţia sa din sfera romanului psiho­logic. Patul lui Proust nu devine o „mimare“ a condiţiei romanului psihologic ci o mai solidă­­ legitimare a lui. La Anton Helban se văd mai cu îndreptăţire „preludii ale procesului absurd“ şi „dogmatismul“ lui Don Juan. Gib Mihaescu este just prezentat „in Căutarea timpului pier­dut“ ca autor al unui Don Juan oltean. („Don Quijote de pe Cerna“ nu-i acelaşi lucru), dar Al. Protopopescu numeşte de două ori pe Zina Cornoiu din Braţul Andromedei, Coroiu. La Mircea Eliade se pune problema dacă există o psihologie a fantasticului sau un fantastic al psihologicului, ceea ce este superfluu, din mo­ment ce principalele sale romane nu intră în categoria romanului psihologic. S-ar fi putut vorbi doar de Şantier. Este reală ruptura pe care Al. Protopopescu o remarcă la Blecher între per­soana reală şi personajul abstract din roman, autorul fiind un povestitor al celei dinţii, dublat de un analist al celui din urmă. La Ibrăileanu se descoperă, in Adela, un mit al unicităţii, de fapt al femeii unice, de care doctorul Codrescu nu se poate atinge pentru că femeia se identifică naturii, iar amorul este invazia naturii în mij­locul civilizaţiei. Răm­îne însă iubirea (disociată de Ibrăileanu de amor). Adela fiind romanul unui amour manqué, scris de un moralist din spiţa lui Benjamin Constant, aproape în aforis­me, cu o concesie romantică pentru natură, vă­zută ca o stare de suflet în felul lui Amiel. Stilul critic este cam neglijent, romanul Soarele negru de Ticu Archip este întrerupt de „racursiuni analitice“. Lili „versează sentimental cu forţa şi cu viitoarea rivală“. Coana Profiră „emite din pris­pa conacului galicisme accesibile slugilor, pină cînd, de după cortină, iese la iveală o ceată de hedonişti ai mahalalei...“ Deşi cu multe defi­cienţe sub acest aspect, cartea lui Al. Protopo­pescu, laborioasă, este un preambul de oarecare interes al problemei romanului românesc, psiho­logic sau de analiză. Lipsesc din sinteza prezen­tată autori și opere importante, poate că se pu­tea aminti Simfonia fantastică de Cezar Petrescu, 1929, se cădea, în orice caz, luate în consideraţie romane psihologice ca Bizu şi Firul in patru (1932) de E. Lovinescu Lutul, în preajma revo­luţiei, (III, 1932) de C. Stere, ş.a. Al Piru Mereu in piepturile noastre. Patria nu se povesteşte nu se ascultă pe la ferestre nu e un cont deschis la bancă şi nici provincie tristă a unor emancipate lichele. Patria-i o înaltă mireasmă e un dres drag cu un singur anotimp : lupta, patria-i un drum lung plin de miere şi sare e un ceas care bate in piepturile noastre mereu, se poate spune e patria o viaţă noi sintem­ clipele care-i dăruim respiraţia. AUREL DUMITRAŞCU Definindu-ne Curaţi sîntem in tot ce facem sîntem curaţi în toate ce gîndim nu doar în Balcani ci pe-ntreaga planetă in inimi sădim încrederea prin trandafiri... Noaptea ne este iubită muncă şi poezie la gură de furnal şi nimeni nu-o să poată spune că-n istoria lumii am aţipit împotriva războiului luptăm cu arme de pace... Are țara rotunjimea pîinii de odinioară pentru că lupta a rămas legea ei milenară in ape albastre liberi au vîslit străbunii vîslim noi fiii noștri vor vîsli... De-aceea la noi n-a murit nimeni mai simplu la noi nu se moare eroii sub glie se odihnesc cu capul pe munţi de metale şi-n faţa lumii după datină noi ieşim cu piine şi sare... G.M. BUCOVICIOR REVISTĂ STRĂINĂ • POEZIA POLONEZA IN SECOLUL XVIII de Waclaw Borowy, lucrare bazată pe un real simţ ar­tistic şi o temeinică erudiţie, lipsită din păcate de o postfaţă care să sintetizeze viaţa şi opera autorului, a apărut în editura varşoviană PIW, deodată cu eseurile Semnate de Jan Zigmunt Jakubowski, Unde ne ducem, dar şi de unde venim, la Mon. Editurile respective au tipărit aceste cărţi ca un omagiu adus autorilor, foşti profesori ai Universităţii din Var­şovia. • prima carte de călătorie a lui Michel Butor, „Génie du Lieu", îşi plasează acţiunea în jurul Me­­diteranei — lumea veche : Spania, Italia, Grecia, Turcia, Egipt. A doua scăpa din această orbită, pentru a parcurge emisfera de Nord, abordînd Lu­mea Nouă, antichităţile occidentale şi orientale. A treia, apărută de curind în col. Blanche a edit. Gallimard, sub titlul BOOMERANG trece în emisfera de Sud, se desfăşoară spre lumea a treia, in jurul planetei peste oceane şi continente, urmînd mari curente ale migraţiei revelată de arheologi. Se trece de la un secol la altul, de la ţară la ţară, prin iri­zări şi­ transparenţe. Australia cu „Courrier des An­tipodes“, Columbia Britanică cu „La­ Féle eil­able absence“, S.U.A. cu „Bicentenaire Kit“, Suigapoaré atîtea alte insule cu „Archipel Shopping“, Brasil şi Nisa cu „Carnaval transatlantique“, prin deşerturi, hoteluri, păduri, strîmtori, zgîrie-nori şi aeroporturi, tîrguri şi magherniţe, cheiuri şi răsplutii, grădini şi temple, stepe şi savane... ... • LA ÎNCEPUTUL LUNII NOIEMBRIE la Salz­burg a avut loc un Festival al Copiilor, pentru a inaugura anul 1979, pe care U.N.E.S.C.O. l-a de­clarat An internaţional al Copilului. Festivalul a prilejuit proiectarea a 19 filme şi 18 scurtmetraje din 15 ţări, în cadrul a 27 de reprezentaţii. • LEONARD BERNSTEIN, neobositul compozitor, dirijor şi profesor a primit la 16 noiembrie inelul de onoare al Orchestrei Filarmonice din Viena, iar cu această ocazie el a anunţat­­o operă dedicată acestei orchestre. • POSTA AUSTRIACA a emis un timbru special cu ocazia comemorării a 150 de ani de la moartea lui Franz Schubert. Efigia timbrului reprezintă un portret al prinţului vienez al liedului, după lucrarea pictorului şi heliografului Josef Kriehuber. Executat in heliogravură, timbrul are un­ tiraj de aproape 4 milioane de exemplare. • LA TEATRUL DE OPERA SI BALET „KIKOV*4 din Leningrad a avut loc premiera baletului „Notre-Dame de Paris“ (după romanul cu același titlu al lui Victor Hugo), pe muzică de compozi­torul francez Maurice Jarre. Spectacolul a fost rea­lizat de coregraful francez Roland Petit, iar decoru­rile şi costumele sunt semnate de René Alliot şi Yves Saint-Lorant. Rolul Esmeraldei îl interpretează tâ­­năra balerină Galina Mezenţeva iar cel al lui Qua­simodo a fost încredinţat balerinului Nikolai Kovmir. • IN EDITURA GAIXIMARD â fost tipărit primul număr din seria CAIETELOR marelui poet Saint- John Perse (1887—1975). Reţinem din sumar : „Saint- John Perse, poéte de la mérveille“ de Kathleen Raine; „Le monde et le verbe dans l’oeuvre de Saint-John Perse“ de Roger Little şi „Le Soufflé du monde dans l’oeuvre de Saint-John Perse“ de Fried­­helm Kemp. • ÎN VOLUMUL CHARLIE CHAPLIN — apărut de curind în Editura „Nuova Italia“, criticul Gior­gio Cremonini încearcă să cuprindă glorioasa cari­eră de actor, regizor și­ scenarist a marelui Chariot. Volumul este completat cu o filmografie şi o biblio­grafie. • MUZEUL DE STAT DIN MOSCOVA a expus între 12 sept., şi 20 octombrie aproape 200 de obiecte care vorbesc despre viaţa şi opera poetului german Heinrich Heine (născut la Düsseldorf în 1797 şi mort la Paris in 1856) foarte cunoscut şi apreciat in Ru­sia. Materialul documentar al­­ acestei expoziţii pro­­­vine de la Heinrich-Heine institut din Düsseldorf. Critic social şi prieten al lui Karl Marx şi al lui Fr. Engels, Heine,se bucura de renume în zona de expresie rusească din secolul XIX şi există nenumă­rate traduceri ale operei sale cit şi o întreagă serie de lucrări ştiinţifice despre autorul Cărţii Cîntărilor, în replică Heine-Institut îşi va deschide porţile in martie 1979 pentru o expoziţie Gehov, venită de la Moscova, care va fi completată de un program spe­cial de la Schauspielhaus. • L’ESPACE D’UNE FENETRE se intitulează ultima culegere de poezii apărută sub semnătura cunoscutului poet­ francez Robert Mallet. Tipărit sub auspiciile editurii Gallimard, volumul este oglinda locului, lecturii, circumstanţei, momentului care au suscitat autorului romanţa sau poemul, epigrama sau epitaful, cîntecul său dezinvolt sau grav. Muzica acestui limbaj are o tentă de melancolie care duce cu ea o discretă bucurie de viață, care poate nu este­­decât surisul curajului. Cele mai recente cule­geri de poezii ale lui Robert. Mallet sint : ,,Quand le miroir s’étorme“, (1974) și „Plus lager d’être un autre“ (1976). ­ SPORT Prudenţă şi victorie • Un meci frumos de rugby e o sărbătoare. Bucu­­reştenii au prilejul să vadă mîine pe Giuleşti, sta­dion de tradiţie in sportul romanesc, două din cele mai bune formaţii de rugby din lume : XV-le iran­, cel şi XV-le românesc. Deşi meciul de mîine poate dezminţi aceste rînduri facem afirmaţia de consecvenţă, prezentă şi altădată în acest colţ de pa­gină pe care unii l-au descoperit, din păcate, doar cînd au fost criticaţi, că valoarea jucătorilor noştri nu e inferioară valorii jucătorilor francezi şi că na­ţionala a căpătat o maturitate tactică verificată şi de ultimele întîlniri internaţionale. Indiferent de crizele declarate în presă, echipă co­coşului galic a fost întotdeauna puternică şi cea care vine la Bucureşti fără a mai impresiona ca altădată prin nume este capabilă neîndoielnic de victorie, dacă meciul e tratat de români cu­ suficienţă, întîlnirea de pe Giuleşti se anunţă foarte greu. A repeta victoria de acum doi ani înseamnă a solicită la maximum o echipă care ştie să fie extrem de eficientă. Valeriu Irimescu care-şi cunoaşte bine adversarii are la dispoziţie o înaintare «cu calităţi deosebite. Daraban, Enciu Stoica, Murariu, Marin Ionescu, Dumitru sunt nume care pot decide victo­ria. Dacă amintim­ că această inaintare are în spate atacanţi ca Mattescu, Bucoş. ..Constantin, Tudose enumerăm alte argumente ale victoriei. Unul din capitolele vechii rivalităţi rugbystice dintre România şi Franţa se va scrie mîine pe Giuleşti. Conjugînd angajamentul total cu prudenţa, rugbyştii români pot avea cîştig de cauză. Discobol P.S. : Reproducem din rubrica Tim­e-out a revistei „Flacăra“ nr. 48 un ecou la arti­colul nostru recent despre rugby : ,,Daca nu ştiaţi pină acum, aflaţi astăzi că inginerul Viorel Moraru, fosta glorie a rugbyului românesc de acum Un deceniu, este, în acelaşi timp, vicepreşedinte al federaţiei şi antrenor de club !! Toată, stima pentru Viorel Moraru, dar parcă e prea mult pentru o sin­gură persoană . Şi pentru­ că tot veni vorba, şi amintim că griviţeanul Scarlat, tratat cu o neper­­misă indulgenţă de Comisia de disciplină a F.R.R., indulgenţă faţă de care ne-am manifestat nedume­rirea in urmă cu o săptămână, şi-a dat in­dietic i’i cursul recentei deplasări in Polonia, comițind un nou act huliganic“. 2 DECEMBRIE 1978

Next