Luceafărul, ianuarie-iunie 1989 (Anul 32, nr. 1-25)
1989-01-21 / nr. 3
\ '■Sir m OMAGIUL TARII CONDUCĂTORULUI IUBIT Cu alese gînduri, în alte sentimente inversarea zilei de naştere a secretarului general al partidului, preşedintele Republicii, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, precum şi a îndelungatei activităţi revoluţionare se cuprinde, de fiecare dată, de un sentiment al timpului care nu numai că aduce în memoria proaspătă a actualităţii evenimente de o deosebită importanţă şi semnificaţie, ci le şi confirmă în justeţea lor istorică. Prin aceasta, un moment viu, sărbătoresc, intrat demult în rezonanţa inimii şi conştiinţei întregii ţări, se transformă intr-un act de istorie şi reverberează în planul ideilor şi idealurilor istoriei. O biografie de excepţie, eroică, vastă şi, întinsă pe mari durate ale istoriei noastre moderne şi contemporane, cum este biografia de luptă şi muncă a tovarăşului NicolaeCeauşescu, se ridică la fapt de simbol şi concentrează în esenţa ei însăşi dinamica destinului naţional. Noua identitate a patriei are rădăcini vii şi puternice care, printr-o viaţă şi o luptă de un pilduitor eroism, duc departe spre alte momente ale ei esenţiale şi le leagă strins între ele, tot astfel cum se leagă şi gândurile şi sentimentele cele mai multe, pentru a-şi cinsti şi omagia pe cel mai iubit fiu al său. A devenit o datină aceasta, o datină de ianuarie prin care, în vecinătatea zilei Unirii, sărbătoare scumpă inimii şi cugetelor noastre, aniversăm cu alese dovezi de profundă stimă şi preţuire ziua de naştere a tovarăşului Nicolae Ceauşescu. Numele său este numele epocii pe care o trăim. Opera, marea sa operă este ţara în inconfundabila ei înfăţişare de azi, o ctitorie fără precedent şi sub toate laturile existenţei sale. In toate dimensiunile ei şi la puterea înaltă a tuturor vocaţiilor afirmate în economie, industrie şi agricultură, în ştiinţă, învăţămint şi cultură, în dezvoltarea optimă şi pe baze sigure a întregului potenţial creator. Sub conducerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu, ţara s-a descoperit pe sine, a trăit şi trăieşte un sentiment al permanentei înfloriri. Proiecte inimaginabile odinioară au prins viaţă in anii care au urmat Congresului al IX-lea al partidului, eveniment inaugural pentru amplele orizonturi ale construcţiei socialiste şi, totodată, punct de maximă referinţă pentru tot ceea ce am înfăptuit şi vom înfăptui. Văzut prin prisma tezei construirii socialismului cu poporul şi pentru popor, teză elaborată de secretarul general al partidului, Congresul al IX-lea este în chip fundamental cartea de căpătîi a noii biografii a ţării, după cum structural el ţine de gîndirea politică vie şi novatoare a marii personalităţi a tovarăşului Nicolae Ceauşescu. De atunci vin spre noi Luceafărul Continuare în pag. a 5-a a Timp al memoriei impui memoriei istorice comunică şi lucrează în noi prin galeria marilor eroi, a marilor bărbaţi de stat şi de neam. Ceva ne spune că ei sunt mereu undeva in preajma noastră şi că ne însoţesc in datele şi ideile fundamentale ale existenţei naţionale, tot astfel cum ne însoţim privirea de cer. Lingă ideea de unire aşezăm numaidecît chipul şi numele lui Cuza, dar este cert că el, domnitorul unirii de la 1859, vine simbolic de mai departe şi ţine sub formă de tricolor flacăra unionistă de la 1848 şi de mai demult, înconjurîndu-se de chipuri şi gînduri luminate care ţin bolta întreagă a lumii spiritului românesc. Printr-o cîmpie ... a libertăţii vine mereu ideea uniţii şi fapta acesteia trece în cîmpiile inimii şi cugetului tuuturor generaţiilor. Tot astfel cum, mai tîrziu, inima românească a fost să fie o mare şi entuziastă adunare numită Alba Iulia. Aceste trei silabe ca trei scînteieri de foc ale cuvîntului unire şi rostirea lor sub tricolor în cele trei mari părţi de ţară fac suma simbolică a istoriei şi aduc o tulburătoare imagine a ideii de libertate şi dreptate naţională. Pentru că unirea este matca, ea a fost şi este temelia pe care s-a putut şi se poate clădi, ea este şi rămîne moştenirea noastră sacră pentru viitor. Trei silabe ca trei scînteieri de foc au luminat şi luminează chipul şi starea limbii române, a- \ A.I. Zăinescu Continuare în pag. a 7-a i storie unică elul de a scrie istoria unui popor caracterizează o epocă şi oamenii ei. Istoria poporului român a fost scrisă mai întîi de străini. A venit apoi vremea cînd ea a fost scrisă de oamenii locului cu conştiinţa că abia atunci ea începe şi că abia atunci viaţa unui popor este scoasă la lumina adevărului. Această alternanță caracterizează de-a lungul vremii chipurile în care a fost gîndită și pusă pe hîrtie seria de fapte care constituie istoria românilor. Nueste nici un secret pentru nimeni că afirmarea punctului de vedere românesc în cronistica românilor înseamnă lupta cu „bazna“, îndepărtarea neadevărurilor a fost luna din preocupările de căpătîi ale lui Miron Costin sau Dimitrie Cantemir, iar după aceştia a istoricilor Şcolii Ardelene, care l-a avut de model pe savantul autor al istoriei ieroglifice. Istoria românilor s-a născut ca Atena înarmată, ea fiind dintru început polemică. Altfel zis,aceşti istorici pentru a arăta istoria adevărată a românilor trebuiau să înlăture psudoistoria aşternută mai înainte de alţii. Lupta cu „bazna“ nu s-a oprit la Şcoala Ardeleană, ci a fost dusă mai departe. Scriitorii revoluţiei de la 1848 au fost şi istorici tocmai din nevoia, de a impune o altă viziune asupra trecutului. Ion Heliade Rădulescu atrăgea atenţia că au fost doi 1821, doi 1848, fel de a zice că istoria se putea scrie şi se scria din puncte de vedere nete diferite. Un sens polemic vom găsi şi în scrisul lui Nicolae Bălcescu interesat de a realiza o istorie a românilor în marele moment istoric al Unirii ţarilor româneşti sub Mihai Viteazul, ca şi în cel al lui Dimitrie Bolintineanu, foarte interesant ca viziune istorică. La unalt nivel şi cu o instrumentaţie ştiinţifică excepţională. Haşdeu va da marea sa bătălie cu bazna Rosier şi Cihac, iar Eminescu se va angaja într-o polemică de lungă durată pe teme de istorie naţională cu ziariştii care confecţionau istoria după interese de partidă. Alcătuirea în timp a istoriei românilor a fost un proces complex, care, el în sine, merită o istorie. După război istoria românilor a fost redusă, după unele şabloane, la cîteva teze şi direcţii, renunţîndu-se la profilul ei specific. Istoriei românilor i se răpea perspectiva proprie, sublinierea gestului istoric creator, insistîndu-se mai ales asupra exploatării maselor. Ea trebuia să M. Ungheanu Continuare în pag. a 7-a e MAREA OPERĂ xistă o descătuşare în înţelesul propriu al termenului, un moment suprem al eliberării sociale şi naţionale, al înlăturării oprimării politice, un moment cu adevărat istoric, în care forţele, nu ale unui om, nu ale unui grup de oameni, forţele gigantice ale unui întreg popor sînt desferecate şi, ca atinse de suflul unei primăveri cosmice, sînt lăsate să rodească plenar. Dar aceasta nu e totul. .Acest moment, atît de mult rîvnit, cu patimă visat, îndelung pregătit, pentru care atîţia înaintaşi s-au jertfit ştiind că nu-1 vor ajunge, dar îl doreau cu ardoare pentru ■ urmaşii, lor, acest moment nu e sfîrşitul unei lupte, ci începutul unei lupte noi, în multe privinţe mai complexă, mai grea, mai temerară decit etapele anterioare. Augustul de foc, de acum peste patru decenii, deschidea era tumultuoasă a marilor prefaceri ce aveau să transforme viitorul visat in prezent palpabil.. Abia acum, privind în urmă, putem reconstitui cite erau de făcut. Şi cite s-au făcut. Epopeea eliberării nu putuse şterge moştenirea grea, apăsătoare, sufocantă, a secolelor de împilare. A trebuit să vină un alt moment istoric, ade- Vasile Rebreanu Continuare in pag. a 7-a a Fireasca demnitate gîndi în limba ta, a cunoaşte şi a retrăi adevărurile istoriei tale, a simţi in tot ce este şi în tot ce devine, patria ca pe o inimă care bate clar, cu speranţă şi cu încredere in viitor. Lucruri atît de fireşti ce par un dat dintotdeauna al fiinţei, dar la care nu se ajunge decit în urma unei revoluţii în conştiinţă şi în toate resorturile vieţii sociale, a unei limpeziri totale care aşează în matca adevărului gîndurile şi idealurile unei naţiuni. Pentru noi, această revoluţie în conştiinţă s-a numit, se numeşte şi se va numi Congresul al IX-lea al partidului. Starea de libertate, de demnitate naţională s-a numit, se numeşte şi se va numi climatul Epocii Nicolae Ceauşescu. A gîndi aşa cum ne e firea, a înfăptui aşa cum simţim că e cel mai bine, a trăi româneşte într-o lume atît de diversă în care, însă, amprenta specificului naţional e singura în stare să ofere garanţia dezvoltării organice, a duratei, înseamnă a-ţi cuceri şi a-ţi asuma dreptul la viitor. Nu pornind de la zero, nu prăbuşind în uitare tot ce a însemnat tradiţie, valoare, rădăcină, pentru că asta nu ar fi altceva decit o încercare vană de a construi castele în nisip. Ci, dimpotrivă, a te sprijini în permanenţă pe solul viu al inteligenţei şi iubirii de ţară ale neamului tău, deschizîndu-te către lume bogat şi puternic prin învăţăturile tine,istorii trăite cu dăruire, cu spirit de sacrificiu. Se cuvine să ne privim cu adine respect, cu mîndrie şi sentiment al datoriei, zestrea de gind. De la Eminescu, expresia totală a limbii şi simţirii româneşti a cărui operă întreagă se va aşeza curînd, lumină din lumina ochilor poporului său, la Iorga, Pârvan, Creangă, Caragiale, Rebreanu, Arghezi, Blaga, cărţile noastre de căpătîi respirînd libere în biblioteci. Şi pînă la cărţile autorilor de astăzi, continuînd, iscînd „frumuseţi şi preţuri noi“ într-o cultură viguroasă care este, alături de construcţia materială, de înflorirea fără seamăn a ţării în toa- Nicolae Dan Fruntelată Continuare în pag. a 5-a IN ACEST NUMĂR: ÎNSEMNELE UNEI EPOCI DE MĂREAȚĂ ISTORIE MARELE EROU AL PĂCII ODĂ ANIVERSARĂ La noi e pace zilnic pentru pace şi pentru-o nouă ordine în lume virtutea cea mai mare e a face şi-a spune lucrurilor toate pe-al lor nume istoria nu poate fi-nşelată şi nici împinsă iarăşi in războaie mai mult decit a fost aici vreodată s-a înălţat cu Ceauşescu Nicolae aniversăm un om care-a venit la început de veac in lume Şi toată vrerea lui de om iubit şi-a scris-o ca istorie sub nume gras al mulţimii neînfricat şi clar ca purpura tribunilor romani întru speranţă veşnică şi har şi adevăr al miilor de ani oriunde este bine cunoscut oriunde e-nţeles cum se cuvine i se adresează sincer un salut şi se întinde-o mină către sine e-o mare cinste să-i poţi înţelege lupta fantastică ce-o poartă pentru viaţă pentru dreptate socială pentru lege toată istoria fiind mereu de faţă Ion Nicolescu O tinereţe exemplară intre multele concepte cu care secretarul general al Partidului şi Preşedintele Republicii, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a îmbogăţit teoria şi practica revoluţionară, m-aş opri cu precădere asupra celui referitor la tinereţe, căruia îi rezervă o misiune specială in dăinuirea multimilenară a poporului. De altfel, prin însăşi viaţa şi lupta sa în anii tinereţii, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a dat un viu exemplu în acest sens, încă din cei mai fragezi ani, implicîndu-se în mişcarea revoluţionară condusă de partidul comuniştilor. Consecvent acestei concepţii, secretarul general al partidului conferă tinerei generaţii misiunea ce i se cuvine şi în documentul programatic prezentat în faţa partidului, a poporului, a istoriei înseşi la forumul democratic de la sfîrşitul lui noiembrie 1988. Omul nou pentru formarea căruia pledează cu atîta ardoare e înainte de toate omul tînăr. Multe forme ale activităţii politico-educative îi au in vedere pe tineri. Iată una care înmănunchează cele mai multe acţiuni ideologica şi politico-educative — Festivalul naţional „Cîntarea României", în întreagă această activitate — sublinia tovarăşul Nicolae Ceauşescu — un rol important revine Festivalului naţional „Cîntarea României" care s-a transformat într-o puternică mişcare de creaţie ştiinţifică, tehnică, culturală, artistică de masă, a făcut ca zeci şi sute de mii de tineri de la oraşe şi sate să participe intens la această activitate de ridicare pe o treaptă superioară a nivelului de cultură generală. Un tineret mai cult, mai bine pregătit ştiinţific, mai capabil de creaţie în toate domeniile e tot ce-şi poate dori o societate ca a noastră aflată în plină revoluţionare prin construcţia unui nou stadiu al socialismului, prin trecerea la construcţia societăţii comuniste. Direcţiile principale ale dezvoltării economico-sociale azi şi, în perspectivă, pînă în anul 2000, sunt concepte pe care secretarul general al partidului, ctitorul României moderne contemporane le-a formulat mai ales pentru cei tineri, pentru viitorul lor şi al naţiunii române. De altfel, toate programele prioritare pe care le are în vedere clarvăzătorul conducător al partidului nostru sunt pentru tînăra generaţie un bun prilej de afirmare a energiilor sale creatoare. „Trebuie să facem totul — precizează în Expunerea sa tovarăşul Nicolae Ceauşescu — ca popoarele să intre în mileniul al treilea cu o perspectivă mai bună, in vederea, lichidării depline a armelor nucleare, a dezarmării, în lichidarea subdezvoltării şi realizarea unei noi ordini economice, în stabilirea unor relaţii economice, în stabilirea unor relaţii de colaborare, de deplină egalitate între toate naţiunile lumii." Care sunt aceste perspective pentru naţiunea noastră, pentru tînăra sa generaţie ? „De la înălţimile la care am ajuns privim cu deplină încredere înainte, piscurile luminoase care sunt tot mai aproape şi la care poporul nostru va ajunge prin munca şi activitatea sa revoluţionară, în deplină unitate, sub conducerea centrului vital al întregii naţiuni, Partidul Comunist Român!“, conchide secretarul general al partidului. Tinereţea, în asemenea condiţii, avînd în vedere şi modelele pe care le are de urmat, nu poate fi decit exemplară ! Niculae Stoian Ctitor la Donaris ma de tînără amiază căreia i se încredinţează şi aceste gînduri păstrează în cimpul ei alb inscusul policrom al unor vestiri deosebite. Intre metaforă şi spaţiile de nea şi griu proaspăt ale ţării, sta- I tura demna a timpului romanesc aşazând momente de efort şi împlinire, noi ctitorii fără seaman, sufletul însuşi al istoriei căreia îi sintem, cu neintrerupere, martori, constructori şi cronicari. Insufleţiţi şi înnobilaţi de puterea nouă a acestui ev românesc, a cărui culminare în an va fi marcata de Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român, trăim, încă o dată momentul de fireasca opţiune cind, peste arcada timpului, se aşează in statornicie şi adevăr, în limpede certitudine trăită de suflarea plaiurilor, efigia iulie 1905. Pe scara cutezătoare a destinului său milenar, poporul nostru păstrează asemenea înscris temei izvorîtor de energii noi. Podium de afirmare a resurselor creatoare ale naţiunii, sub insemnul clar al revoluţiei, al iubirii de om, al încrederii în prevestitul Mare viitor, al Balcescului sau al mereu tinărului Luceafăr. Treaptă eroicii, adine înrîuritoare asupra evoluţiei ulterioare a societăţii româneşti. Ctitorie a abnegaţiei şi dăruirii, născută din nevoia de progres, de afirmare a istoriei naţionale, din rădăcinile luptei pentru o lume mereu mai bună a clasei muncitoare, a ţărănimii şi intelectualităţii, împlinire a unui viu consens social şi spiritual, fiecare nouă împlinire de cuget şi faptă, a fiecărui an de istorie apropiată nouă, a însemnat şi înseamnă deopotrivă o lucidă deschidere de orizonturi. Gindul care ne poartă, acum, in ianuarie 1989, spre întruchiparea in faptă a visului ţării, către aspiraţiile noastre trecute, în aievea, şi, certi-,tudine, este gindul real al încrederii, sentiment real de răspundere patriotică pentru tot ce îşi are izvorul în programul economic şi spiritual la care am aderat noi toţi — naţiunea română. Din ampla îngemănare a rodniciei orelor, gîndită de recentul Forum al democraţiei socialiste. Rodnicie care desenează cu lumină mereu tînără efigia, realitatea unei ţări unite şi puternice, efigia — înscrisă in marea galerie a eroilor neamului — a celui investit cu marile răspunderi ale prezentului şi viitorului acestei naţiuni, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, ctitorul — împreună cu oamenii, pentru oameni, împreună cu poporul pentru popor — al unei Românii tot mai puternice — prin idealul şi fapta sa .—, demne, suverane, care întîmpină mileniul al III-lea sub raza certitudinii. Scrutăm cu emoţie drumul străbătut, avînd întipărită în fiinţa noastră altitudinea nouă. Cutezătoare, exemplara dăruire a ctitorului pen- tru destinele poporului, pentru fericirea şi independenţa poporului român. Ridicînd în timp una dintre cele mai fertileepoci de creaţie materială şi spirituală, de înflorire a personalităţii omului şi de edificare a unei noi demnităţi a acestui popor, epoca pe care o trăim reprezintă împlinirea de seamă, cea mai frumoasă împlinire pe care au cunoscut-o lupta şi aspiraţiile ce au reunit in Mihai Negulescu Continuare în pag. a 5-a .