Lumea, iulie-septembrie 1936 (Anul 19, nr. 5454-5532)
1936-07-06 / nr. 5459
Luptătorul A dispărut unul din cei mai mari oameni ai României moderne. A dispărut omul, dar a rămas spiritul, simbolul energiei și dinamismul marelui său suflet. Astfel, G. Ibrăileanu a fost urmat și dincolo de viață de marele lui tovarăș de biruinți și de înfrângeri. Unul s'a stins încet, după o epuizare lentă, chinuită de o luciditate crudă și neiertătoare, până la cea din urmă clipă ; celălat, ca și în viată, n'a dăruit nimic fară răzvrătire s'a luptat cu moartea 19 ore, intr'o agonie grea de zbuciumul unei vieți totdeauna frământate. Energia lui Constantin Stere, risipită generos în atâtea mari inițiative, lupta lui cu barbaria, cu prostia și pehlivăria oficializate, temperamentul și viziunea lui de revoluționar puteau răsturna o țară și răscula un întreg popor. Dar Stere n'a răsturnat România, căci a fost prea mică pentru el. Un mare luptător nu poate lupta și nu poate avea bucuria victoriei lui decât cu adversari de talia lui. Au fost prea mici adversarii și prea mare a fost Stere, pentru ca învinsul să nu fie el. Și Vania Răutu știa să lupte, putea să înfrângă piedicile cele ma grele ; a fost însă înfrânt de micimea sufletelor din jurul lui, de meschinăria și slugărnicia lor. Și atunci, cel care a trădat nu putea fi decât el, dușmanul de moarte al oligarhiei țariste, și omul care a sacrificat totul pentru eliberarea Basarabiei lui. Învinsul nu putea fi decât el, omul care a dat României o constituție democratică și a luptat o viață întreagă pentru democrație. Vândut străinilor nu putea fi — pentru oligarhia românească — decât omul care a vrut eliberarea țărănimii, a vrut aducerea ei la o viață mai bună, luptând pentru votul universal, pentru dreptatea politică, socială și economică a poporului. In cuvântul „Cătră cititori" din primul număr al „Vieții Românești" din Martie 1906, se pot citi următoarele rânduri: „Starea noastră nu e numai Înapoiată, ceea ce ar fi destul de rău; ea este anormală, ceeace e mult mai rău. Clasele de sus stau în aer, fără atingere cu poporul de jos, care. In țara noastră, el singur este o clasă pozitivă și a păstrat mai curat sufletul rominesc. Intre clasele de sus și popor este o prăpastie adîncă care, la noi, desparte aproape două nații. Clasele de sus se ating numai de cultura apuseană, de care poporul nu se atinge și pe care, din lipsă de contact cu poporul romînesc, clasele de sus ne asimilează, ceea ce e tot una cu a spune că o caricaturizează. Lipsa contactului cu poporul rominesc ne face ca, în loc să absorbim cultura străină, să ne absoarbă ea pe noi, să ne asimileze ea pe noi.„u. De la această realitate a pornit poporanismul lui C. Stere și al tovarășilor săi. „Viaț Romînească" a fost revista care a propulsat apoi soluțiile pentru crearea condițiilor necesare unei culturi românești Căci : „O cultură „națională", de un caracter specific, nu se va naște decit atunci cînd massele mari populare, adevărat romînești, vor lua parte și la formarea și la aprecierea valorile culturale—limbă literară, literatură, i acest lucru . 'm de viață, — și pla decit atuov se poate întimpind, prin cultură, viață ppinii mai largă și ridicarea economică, țărănimea va căpăta în stat valoarea socială proporțională cu valoarea sa numerică, economică, morală și națională, când vom fi un popor, cind toate clasele sociale vor fi ale aceluiași popor, cind trecerea de la vîrful la baza piramidei sociale se va face pe nesimțite". Iată, exprimate succint, ideile lui C. Stere și ale colaboratorilor lui, idei care, în parte, sunt și astăzi de actualitate, stînd la baza programului partidului național-țărănesc. • Răsfoiți „Viața Românească" și vă veți convinge de marea inteligență a lui C. Stre, de marele lui talent de polemist, de numeroasele și solidele lui cunoștințe în domeniul economiei politice, dreptului, literaturii, etc. O simplă cronică sau o recensie, un studiu despre o carte literară sau științifică — toate arată un gânditor de o mare complexitate și o covârșitoare personalitate. Această personalitate, cu toate manifestările ei, o găsim in cele opt volume din romanul „In preajma revoluției". Vania Răutu e un luptător politic, în slujba marilor revendicări populare, e un revoluționar călit în ani de temniță și de exil siberian. E un om de mare energie, în continuă acțiune ; această energie revoluționară se manifesta adeseaori dur, fără sinuozitate, dar totodată de câtă delicateță dă dovadă acest Vania Răutu, ce rafinată sensibilitate arată sufletul lui care vibrează intens în fața frumuseților naturii sau a unei opera de artă . • • Și totuși Constantin Stere a fost cel mai hulit om din țara românească. I s’au aruncat la față tot ce prostia și reaua credință coalizate îi puteau arunca. Caracterul lui dârz și neînduplecat, marea lui sinceritate și convingerile lui profund democratice au făcut din Stere un om atât de incomod —în țara tuturor acomodărilor — încât pînă și propriul lui partid l-a zvârlit peste bord, înșelat de oameni, părăsit și lovit de pretutindeni, C. Stere s-a retras departe de viața politică, îngrozit de principiile și de metodele care și-au făcut loc în politica românească. Hotărit, Constantin Stere a fost prea mare pentru a nu fi hulit. A iubit prea mult Basarabia, pentru a na fi acuzat de trădare, de vâ zâtor al neamulu. A fost prea mare Stere pentru România. De azi înainte însă el aparține istoriei. G. Ivafcu CSlere despre — Fregment dintr’o convorbire — Vi s’a reproșat de câtre moldoveni, că ați ponegrit lașul, ascuns în volumul d-voastră de al 6-lea sub numele de „Ciubărești — „Da. Am mai auzit acuzația asta ce mi s'a adus și care nu e deloc temeinică... Evident, că din Iași am împrumutat multe tipuri, întâmplări și lucruri caracteristice, pe care le-am combinat și leam amestecat cu altele, ale altor orașe; ceea ce este comun însă tuturor acestor târguri românești, este starea de inferioritate culturală în care se găsește Vama Răutu, venind aici. Gândește-te că așa zișii intelectuali citeau abia pe Darvin și alți autori cunoscuți; că Nădejde se ocupa cu descoperirea plagiatelor ; căci România pe atunci era plină de savanți și filosofi ce maimureau fără rușine știința și literatura apuseană și ajungeau profesori universitari — de pe urma acestor opere furate. Iți închipui cum Vania Răuți, care venea dintr'un mediu intelectual, unde Daruriu era de mult citit și trecut intre clasici, este lovit de nivelul scăzut al acestor oameni ce bâjbăiau încă, prin Întuneric. Dacă e vorba să identific Ciubăieștii cu Iașii, apoi am flatat lașul, nu l-am ponegrit Vania Răutu, care trăise tragedia din Iocutzei și Cara —unde femeile erau bătute cu vergile și oamenii n'aveau altă scăpare decât sinuciderea. Vine în orașul românesc, unde tinerii intelectuali abea eșiți pe băncile liceului, erau imediat numiți profesori la catedre și trăiau o viață îmbelșugată și fără griji, și totuși se plângeau că snt persecutați și făceau pe pesimiștii și socialiștii. Tânărul acesta, care a venit — după omorul lui Alexandru al II-lea — de acolo unde aproape douăzeci de ani Rusia a fost un cimitir, unde faptul se puteau menținea cu energie și putere de nădejde apărea ca o adevărată minune , unde oamenii trăiau ca fiarele prigonite și nu știau de vor putea petrece două nopți în același adăpost, nu știau de vor avea ce mânca doua zi... găsește în laș școala Normală, pe strada Golia, o clădire mare față în față cu Maternitatea. Aici, studenții de la „Paternitate“ — cum era poreclită Universitatea — aveau asigurată masa și adăpostul, trăiau fără ungur și totuși se declarau socialiști și manifestau ca atare. Vorbind cu ei vedeai că se credeau cu sinceritate elita omenirii și eroi, ba chiar martiri. Sa înscrie la Universitatea din Iași, venind dintr'o sferă unde femeia se afirmase de mult ca intelectuală și aici găsește numai două studente, care erau tratate cu multă ușurință și serveau ca punct de mir a tot felul de farse grosolane. In atmosfera asta de mlaștină înapoiată, ce putea crede unul ca Răutu ? De n’ar fi avut atâta înțelegere pentru motivele ce făcuseră ca societatea românească să stea pe un plan așa de jos sub raportul cultural, ar fi trebuit să fie mult mai crud. Așa, realitatea era crudă, iar Vana Răutu a flatat-o și a îndulcit-o 11 Vaier Donea la „Adevărul literar" din 15 Decembrie 1935. =■ „Eu nu pot despărți țara mea de destinul lumii. România, singură, nu poate declanșa o schimbare. Am credința că până la cinci ani, cel mult, o transformare radicală se va opera. Dacă proletariatul apusean ajunge in acest răstimp să puie mâna pe cârmă, atunci această prefacere se va face lent, blând. Dacă insă nu va izbuti, atunci va fi războiu sângeros“. C. Intr'un interview din 1935 LUMEA C. Stere „In literatură“ de Octav Balas Intre oamenii noștri politici, dl. Stere e desigur o figură excepțională. Trecutul său revoluționar, cultura lui vastă, spiritul său filozofic, tăria convingerilor, intransigența și acel fanatism logic atât de reproșat de adversari, dau un relief deosebit acestei personalități, a cărei acțiune în ultimele două decenii a avut darul ca nu odată, să provoace discuții aprinse , să răscolească pasiuni violente. In orele de răgiz ale vieții sale agitate. Închinate studiului și acțiunii, dl. Stere a făcut excursii și în domeniul literaturii. Afară de „Notele de călătorie din Ardeal" și „In voia valurilor", dramatice amintiri din Siberia, însuflețite de acea religie a suferinții pe care o întâlnim la romancierii ruși, d-sa a scris, sub pseudonimul Șircăeanu, mai multe încercări. Unele în „Evenimentul literar", acum douăzeci și opt de ani, altele în revista „Viața Românească". Câteva din ele au fost reunite in acest volum, care cuprinde afară de pagini despre Coșbuc și despre Paliisot, două studii lungi asupra lui Constantin Golescu și a lui Goga și trei consacrate lui Ibsen, Tolstoi și Oscar Wilde. Cetitor pasionat și cunoscător a mai multor literaturi străine, cum e cea engleză și rusă, dr. Stere posedă un gust literar dezvoltat, și farmecul estetic al unei opere nu-l lăsa insensibil. Studiul asupra lui Tolstoi și paginile în care analizează tehnica lui literară, ne-o dovedesc in ceajuns. Dar pentru d-sa, arta nu poate fi considerată ca un simplu joc al imaginației și al simțurilor, cum fac acei esteți pe care substratul sufletesc și etic al unei opere nu-i interesează. Fără a merge până la tezism, dl. Stere e din acei care văd in artă un puternic mijloc de sugestie, care poate fi întrebuințat pentru bine sau pentru rău, din acei care cred că un scriitor îndeplinește chiar fără voia lui un rol social, că el are o sarcină, „une charge d'âmes". De aceia, în opera unui romancier, a unui dramamaturg sau a unui poet, ce face pe dl. Stere li interesează în primul rând e omul,—și acest om nu atât din punct de vedere psihologic ca pe domnul Ibrăileanu. în pătrunzătoarele și subtilele lui analize, cât din punct de vedere filozofic, acel al concepției asupra vieții pe care o are scriitorul și mai cu sima a crezuli său social. Sensul profund, semnifiația etică și socială a unei opere, —iată ce face dl. Stere încearcă și reușește să redea în aceste studii, în care apare ca un găditor dar și ca un om de luptă, care înțelege și apreciază aproape întotdeauna, in rapot cu idealul său. Scrise cu îngrijire și într'un stil care vibrează actes de emoție concentrată, pline de idei care deschid cetitorului o largă perspectivă, străbătute de un înalt suflet etic, excursiile literare ale d-lui Stere sânt menite a avea, asupra tineretului nostru intelectual și asupra celor „ce nu pot fi fără zbucium și veșnica căutare a lui Lessing", o binefăcătoare și tonică influență. Octav Bola« Note pe marginea cărților — Un lung trecut de asuprire, împrejurări vitregi de dezvoltare,virusul fanariot care ne curge la vine au lăsat urme acinei la sufletele noastre în care înfloresc acum ca și odinioară înclinarea spre compromis, servilismul și lașitatea. In trista și întunecata la istorie, poporul român nu a avut atât puțini oameni, care pentru idealul lor au avut curajul să le aveze exilul, temnița, roata. Prin tăria convingerilor, intransigența gândirii și acțiunii lui, un Stere e din familia lor spirituală. Și Basarabia care-i datorește atât, acea Basarabie, care l-a făcut să bea până la fund cupa amărăciunilor și din inconștiență sau lașitate a tăcut azi când trebuia să vorbească, se va mândri mâne cu acest mare fiu pe care l-a dăruit Românismului. j Octav Botaz In revista „ Mantie it", anul if No. 10 Constantin Stere de Gala Galaction Mi-aduc aminte că am intrat în grupul „Vieții Românești", într'o seară festivă, într’o seară când revista își șerbi aniversarea Atunci l-am văzut pe Stere întâia oară. Era în Iași, undeva într'o sală liniștită, prielnică întâlnirilor amicale și discuțiilor literare. Numai în Iași am întâlnit acesta localuri cu tiică de Academia și cu excelent vin de Odobești. Desigur că Eminescu, Creangă, Caragiale, Gane... trecuseră pa acolo înaintea noastră... Presupunerea aceasta dădea acelui loc intim un farmec mai mult analog unui parfum defunct. Aveam la mine o nuvelă scrisă pentru intrarea mea la „Viața Româneacă“ și am fost poftit s’o citesc. Era un cerc de aproape douăzeci de ascultători, toți oameni subțiri, dascăli și scriitori, prozatori și poeți. Cred că bunii mei amici Ibrăileanu și Sadoveanu, M. Carp și Topîrceanu erau de față. Eram destul de înrădăcinat in buna convingere a acestor oameni, dar nu tipărisem încă nici un rând în revista lor ! Ceasul era pentru mine hotărâtor. Cu emoțiune aspră și încruntată le-am cetit „Mî-e dragă Nonorul Nu era in genul „Vieții Românești" și nuvela mea a făcut bizară impresiune, dar prin grilajul subțire al obiecțiunilor și al discuțiunii s’au întins spre mine toate manile. Pe Stere l-am cucerit mai greu ca pe ceilalți. Și atunci și mai târziu, stăteam unul în fața celuilalt și ne miram unul de altul. Odata mi-a făcut cinstea să-mi spună, față cu martori, că sânt pentru el, ca scriitor, o enigmă, un fel de „surâs al Giocondei". Altădată, intr'o seară pe veci neuitată, petrecută Intre prietini, intr'o chilie din M-rea Neamțului, m-a spus, după ce citisem „Dela noi, la Cladova . Eu uniți, pe acești supranaturaliști de talent i-aș spânzura ca pe niște pervertitori de suflete !" Am râs cu toții, a râs și scumpul nostru „Coconi Costache", iar auditorul s'a simțit ușurat și răzbunat de moțiunea încercați. Nici eu nu-l înțelegeam prea mult pe Stere. Tot ce auzisem despre el mi-i arăta iremediabil temperament de idealist și ca poet. Tot ce scria mi se părea temeinic și cu miez, lung gândit și bine documentat. Eram eu o enigmă pentru el, dar și el pentru mine. Prin Iași, îl întâlneam rar de tot. La redacția „Vieții Românești", când se Întâmpla să vin eu, nu se întâmpla să vie el. Mai adesea îl vedeam în București, la restaurantul lui Andrei Dumitrescu, în camerele de sus, sau la Otel Regal, unde Stere avea o odae luată cu anul și adunasa o bibliotecă întreagă, Ah, unde sânt zilele când oracolul de la Delphi se mutase la Otel Regal și când scările oțelului gemeau de consultanți și de secrete diplomatice ! Pare că mă văd intr’o dupăamiază de vară, după un prânz luat la Andrei Dumitrescu, urcând spre camera celebră. Dar ce eram eu ca sa intru înăuntru !„. Oricâtă înclinare avea Stere pentru poeți și pentru poezie, îl întindeau oamenii politici și-l prigoneau interesele partidului. Primul document pe care l-am prins aupra acestui om, atât de deosebit de toată lumea noastră de acum 5—6 ani, a fost un fragment autobiografic publicblicat ca un episod din viața altcuiva. „In voia valurilor", mi-a destăinuit întâmplări, peripeții și suferințe care cadrau intr’adevăr cu capul lui Stere. Consider dispariția bărbii lui Stere drept o simțitoare pierdere personală. L-am văzut numai ras și nu pot să-l vid mișcându-se în valurile bărbii lui siberiene. Dar priviți această frunte lobată și fermă, straniu de armonios continuată pe linia părului meu tânăr, rebel cu grație. Priviți acest profil de om încruntat care merge parcă împotriva Crivățului și care totuși poartă în suflet una din cel mai frumoase crime sufletești din câte mi-a fost dat să cunosc. Priviți mai ales, acești ochi ușor silabiști, în care se zvârcolesc uneori șerpi de energie și de revoltă, dar care de obicei ard de nu știu ce dulce ironie. Bizară este și vorba lui Stere. Deocamdată, el vorbește dibuind. Găsește cuvintele anevoe și poate că, spre a nimeri cuvântul românesc, trebue să gonească din potecă vocabula rusească, familiară a tinereți întreagă. Dar, încetîncet, Stere se încălzește, fraza șovăitoare ajunge sigură și luminoasă, dintr'un gîngav crește un orator. Cât despre cunoștințele, puterea de concepție și înălțimea de vederi a acestui om, mi se pare că ani dearândul au constituit tezaurul unic al unui întreg partid, nu atât ca folos practic cât ca avere particulară și ca mândrie. Au venit peste noi zile rele și f ră soare. Acest om singuratic și neînțeles, hulit și blestemat, mi s'a relevat aceia ce nu-1 știam destul—un suflet de Zenon și de Socrate. Intr’o zi, a pierit din București. Patria sângerândă îl chema la amiază-noapte dincolo de bariera de doliu și de foc, trasă pe brâul ei. Și am primit vestea binecuvântată că Stere, într'o strălucită desfășurare de forță și de ardoare patriotică, a readus la sânul Moldovei pe fiica înstrăinată, Basarabia, intâia menită fi intâiu proorocă să se întoarcă la sânul minei. Târziu, după alipirea Basarabiei, am căutat la el acasă, pe cel ce ft fusese un moment încununatul conștiinții raționale. I-au spus în vorbe simple: „Cocoane Costache, de când ți-ai izbândit visul, i'am putut să te mai văd. Imi zici totdeauna „părinte“ și mă ții cam drept față bisericească... Dar te rog lasă-mă și-ți sărut mâna, mâna asta în care ne-ai adus inima și v tul de un re al Basarabiei...” Stere și-a atras mâna înapoi și mi-a prezintat fruntea lui aspră și nepătată. Astăzi nu-mi pasă că este unde este... Sărutarea unui nebun îi consacră și-l ocrotește, ca odinioară pe regii biblici unge ea din mâna proorocilor ! Gala Galaction Iași 1920, (Răboj pe Bradul Verde, Din primele articole ale lui C. Stere publicate in Adevărul sub pseudonimul Observator—lpocondric „Pentru ca o națiune oarecare să poată participa la progresul omenirii, ea are neinlăturat nevoe de o desvoltare neimpiedicată a vieții sale naționale. Asta e dreptul său. Nu se poate desbrăca un popor de limba sa, de modul său particular de a gândi și de a simte, fără ca propășirea lui culturală și civilizatoare să fie lovită. Deoarece cât timp există diferite națiuni, toate comorile civilizațiunei omenești generale se pot fi accesibile numai întrucât sunt asimilate de cultura națională, întrucât sunt naționalizate. Dintre acest punct de vedere criza prin care trec Românii încorporați în imperiul austroungar și mai ales cei din Basarabia, e de însemnătate capitală pentru viitorul poporului nostru și chestia națională e numai o față a chestiei mari, a culturei și propășirei generale a poporului românesc", Observator-Ipocondric (Adevărul din 25 Octombrie 1393): „Nu înțeleg pe un socialist, dacă el nu simte un respect elementar pentru demnitatea omenească, dacă el nu are o umbră de iubire pentru oamenii concreți, ce îl înconjoară , nu cred în sinceritatea unui luptător pentru forme sociale mai drepte și mai umane, dacă el îmi zicei „piară poporul român întreg, numai socialismul să învingă", dacă el nu pricepe astfel adevărul clar, ca lumina soarelui, că nu osmanii sunt pentru socialism, ci socialismul pentru oameni, dacă el uită cuvintele sfinte spuse aproape 2000 ani acum, „nu omul e pentru Sâmbătă, ci Sâmbăta pentru om" și nici nu știe că pentru asta el totuși nimicește dreptul de exstanță al idealurilor sale nu admit confundarea internaționalismului cu anti-naționalismul, când se scapă din vedere toate interesele vitale ale unui popor, cele politice, economice și culturale disprețuesc pe acei cari oftează că nu s'au născut in altă țară mai civilizată ; urăsc pe cei, cari în programele lor aruncă peste bord majoritatea covârșitoare a muncitorimii române, țărănimea, sub cuvânt că având o șuviță de pământ sunt mici burghezi \„ O, pătură cultă română, voi toți flașnetari și reformatori sociali, juni cu educație și patrioți, stârpituri esteticiane și bărbați de stat, purcei amletizători și porci în sine, voi toți benchetuiți și trăiți din „capitalul" acestui „mic burghez" !... Prost, sdrențăros, puturos cum e, el vă e sigurul isust al tuturor bunurilor și plăcerilor, de care vă folosiți ! Și costați grozav de scump ! Zvârcolindu-se în noaptea sărăciei negre și a ignoranței abjecte el nu mai poate ; i-ați sleit toată vlaga, l'ați stors ca pe o lămâie , pentru ca voi să puteți chefui și a vă juca în politica mare, el, — statistica ț ne-o zice, — degenerează ! Și un popor care degenerează, se stinge 11* Observator-Ipoeondrie (Adevărat din 20 Doiembrie 1893) *1