Lumea, iulie-septembrie 1936 (Anul 19, nr. 5454-5532)

1936-07-06 / nr. 5459

Luptătorul A dispărut unul din cei mai mari oameni ai României mo­derne. A dispărut omul, dar a rămas spiritul, simbolul e­­nergiei și dinamismul marelui său suflet. Astfel, G. Ibrăileanu a fost urmat și dincolo de viață de marele lui tovarăș de biruinți și de înfrângeri. Unul s'a stins încet, după o epuizare lentă, chinuită de o luciditate crudă și neiertătoare, până la cea din urmă clipă ; celăla­t, ca și în viată, n'a dăruit nimic fară răzvrătire s'a luptat cu moartea 19 ore, intr'o agonie grea de zbuciumul unei vieți totdeauna frământate. Energia lui Constantin Stere, risipită generos în atâtea mari inițiative, lupta lui cu barba­ria, cu prostia și pehlivăria oficializate, temperamentul și viziunea lui de revoluționar puteau răsturna o țară și răs­­cula un întreg popor. Dar Stere n'a răsturnat România, căci a fost prea mică pentru el. Un mare luptător nu poate lupta și nu poate avea bucu­ria victoriei lui decât cu ad­versari de talia lui. Au fost prea mici adversarii și prea mare a fost Stere, pentru ca învinsul să nu fie el. Și Vania Răutu știa să lupte, putea să înfrângă piedicile cele ma grele ; a fost însă înfrânt de micimea sufletelor din jurul lui, de meschinăria și slugăr­nicia lor. Și atunci, cel care a trădat nu putea fi decât el, dușma­nul de moarte al oligarhiei țariste, și omul care a sacri­ficat totul pentru eliberarea Basarabiei lui. Învinsul nu putea fi decât el, omul care a dat României o constituție democratică și a luptat o viață întreagă pen­tru democrație. Vândut străinilor nu putea fi — pentru oligarhia româ­nească — decât omul care a vrut eliberarea țărănimii, a vrut aducerea ei la o viață mai bună, luptând pentru vo­tul universal, pentru dreptatea politică, socială și economică a poporului. In cuvântul „Cătră cititori" din primul număr al „Vieții Românești" din Martie 1906, se pot citi următoarele rânduri: „Starea noastră nu e numai Înapoiată, ceea ce ar fi destul de rău; ea este anormală, ceea­ce e mult mai rău. Clasele de sus stau în aer, fără atingere cu poporul de jos, care. In țara noastră, el singur este o clasă pozitivă și a păstrat mai curat sufletul ro­­minesc. Intre clasele de sus și popor este o prăpastie adîncă care, la noi, desparte aproape două nații. Clasele de sus se ating numai de cultura apu­seană, de care poporul nu se atinge și pe care, din lipsă de contact cu poporul romînesc, clasele de sus n­e asimilează, ceea ce e tot una cu a spune că o caricaturizează. Lipsa contactului cu poporul romi­nesc ne face ca, în loc să ab­sorbim cultura străină, să ne absoarbă ea pe noi, să ne a­simileze ea pe noi.„u. De la această realitate a por­nit poporanismul lui C. Stere și al tovarășilor săi. „Viaț Romînească" a fost revista care a propulsat apoi soluțiile pen­tru crearea condițiilor nece­sare unei culturi românești Căci : „O cultură „națională", de un caracter specific, nu se va naște decit atunci cînd mas­sele mari populare, adevărat romînești, vor lua parte și la formarea și la aprecierea valo­ril­e culturale—limbă literară, literatură, i acest lucru . 'm de viață, — și pla decit atuov se poate întim­­pind, prin cul­tură, viață pp­inii mai largă și ridicarea economică, țărănimea va căpăta în stat valoarea so­­cială proporțională cu valoarea sa numerică, economică, mo­rală și națională, când vom fi u­n popor, cind toate clasele sociale vor fi ale aceluiași po­­­por, cind trecerea de la vîrful la baza piramidei sociale se va face pe nesimțite". Iată, exprimate succint, ideile lui C. Stere și ale colaborato­rilor lui, idei care, în parte, sunt și astăzi de actualitate, stînd la baza programului par­tidului național-țărănesc. • Răsfoiți „Viața Românească" și vă veți convinge de marea inteligență a lui C. St­re, de marele lui talent de polemist, de numeroasele și solidele lui cunoștințe în domeniul econo­miei politice, dreptului, litera­turii, etc. O simplă cronică sau o recensie, un studiu des­pre o carte literară sau știin­țifică — toate arată un gân­ditor de o mare complexitate și o covârșitoare personalitate. Această personalitate, cu toate manifestările ei, o găsim in cele opt volume din roma­nul „In preajma revoluției". Vania Răutu e un luptător politic, în slujba marilor re­vendicări populare­, e un re­voluționar călit în ani de tem­niță și de exil siberian. E un om de mare energie, în con­tinuă acțiune ; această ener­gie revoluționară se manifesta adeseaori dur, fără sinuozitate, dar totodată de câtă delica­teță dă dovadă acest Vania Răutu, ce rafinată sensibilitate arată sufletul lui care vibrea­ză intens în fața frumuseților naturii sau a unei opera de artă . • • Și totuși Constantin Stere a fost cel mai hulit om din țara românească. I s’au aruncat la față tot ce prostia și reaua credință coalizate îi puteau arunca. Caracterul lui dârz și neîn­duplecat, marea lui sinceritate și convingerile lui profund de­mocratice au făcut din Stere un om atât de incomod —în țara tuturor acomodărilor — încât pînă și propriul lui par­tid l-a zvârlit peste bord, înșelat de oameni, părăsit și lovit de pretutindeni, C. Stere s-a retras departe de viața politică, îngrozit de prin­cipiile și de metodele care și-au făcut loc în politica ro­mânească. Hotărit, Constantin Stere a fost prea mare pentru a nu fi hulit. A iubit prea mult Basara­bia, pentru a na fi acuzat de trădare, de vâ zâtor al nea­­mulu. A fost prea mare Stere pen­tru România. De azi înainte însă el aparține istoriei. G. Ivafcu CSlere despre — Fregment dintr’o convorbire — Vi s’a reproșat de câtre moldoveni, că ați ponegrit lașul, ascuns în volumul d-voastră de al 6-lea sub numele de „Ciubărești — „Da. Am mai auzit acu­zația asta ce mi s'a adus și care nu e deloc temeinică... Evident, că din Iași am îm­prumutat multe tipuri, întâm­plări și lucruri caracteristice, pe care le-am combinat și le­­am amestecat cu altele, ale altor orașe; ceea ce este co­mun însă tuturor acestor târ­guri românești, este starea de inferioritate culturală în care se găsește Vam­a Răutu, ve­nind aici. Gândește-te că așa zișii in­telectuali citeau abia pe Dar­­vin și alți autori cunoscuți; că Nădejde se ocupa cu des­coperirea plagiatelor ; căci Ro­mânia pe atunci era plină de savanți și filosofi ce maimu­­­­reau fără rușine știința și literatura apuseană și ajun­geau profesori universitari — de pe urma acestor opere fu­rate. Iți închipui cum Vania Rău­­ți, care venea dintr'un me­diu intelectual, unde Daruriu era de mult citit și trecut in­tre clasici, este lovit de ni­velul scăzut al acestor oameni ce bâjbăiau încă, prin Întu­neric. Dacă e vorba să identific Ciubăieștii cu Iașii, apoi am flatat lașul, nu l-am ponegrit Vania Răutu, care trăise tragedia din Iocutzei și Cara —unde femeile erau bătute cu vergile și oamenii n'aveau altă scăpare decât sinuciderea. Vine în orașul românesc, unde tinerii intelectuali abea eșiți pe băncile liceului, erau imediat numiți profesori la ca­tedre și trăiau o viață îm­belșugată și fără griji, și to­tuși se plângeau că s­­­nt per­secutați și făceau pe p­esimiștii și socialiștii. Tânărul acesta, care a ve­nit — după omorul lui Ale­­xandru al II-lea — de acolo unde aproape douăzeci de ani Rusia a fost un cimitir, unde faptul se puteau menținea cu energie și putere de nădejde apărea ca o adevărată mi­nune , unde oamenii trăiau ca fiarele prigonite și nu știau de vor putea petrece două nopți în același adăpost, nu știau de vor avea ce mânca doua zi... găsește în laș școala Normală, pe strada Go­­lia, o clădire mare față în față cu Maternitatea. Aici, studenții de la „Paternitate“ — cum era poreclită Universitatea — a­­veau asigurată masa și ad­ă­postul, trăiau fără ungur și totuși se declarau socialiști și manifestau ca atare. Vorbind cu ei vedeai că se credeau cu sinceritate elita omenirii și eroi, ba chiar martiri. Sa înscrie la Universitatea din Iași, venind dintr'o sferă unde femeia se afirmase de mult ca intelectuală și aici gă­sește numai două studente, care erau tratate cu multă u­­șurință și serveau ca punct de mir a tot felul de farse grosolane. In atmosfera asta de mlaș­tină înapoiată, ce putea crede unul ca Răutu ? De n’ar fi a­­vut atâta înțelegere pentru motivele ce făcuseră ca so­cietatea românească să stea pe un plan așa de jos sub raportul cultural, ar fi trebuit să fie mult mai crud. Așa, realitatea era crudă, iar Van­a Răutu a flatat-o și a îndulcit-o 11 Vaier Donea la „Adevărul literar" din 15 De­cembrie 1935. =■ „Eu nu pot despărți țara mea de destinul lumii. România, sin­­gură, nu poate declanșa o schim­bare. Am credința că până la cinci ani, cel mult, o transformare ra­dicală se va opera. Dacă prole­tariatul apusean ajunge in acest răstimp să puie mâna pe cârmă, atunci această prefacere se va face lent, blând. Dacă insă nu va izbuti, atunci va fi războiu sân­geros“. C. Intr'un interview din 1935 LUMEA C. Stere „In literatură“ de Octav Balas Intre oamenii noștri politici, dl. Stere e desigur o figură excepțională. Trecutul său re­voluționar, cultura lui vastă, spiritul său filozofic, tăria con­vingerilor, intransigența și acel fanatism logic atât de reproșat de adversari, dau un relief deosebit acestei personalități, a cărei acțiune în ultimele două decenii a avut darul ca nu odată, să provoace discuții aprinse , să răscolească pa­siuni violente. In orele de răgiz ale vieții sale agitate. Închinate studiu­lui și acțiunii, dl. Stere a fă­cut excursii și în domeniul li­teraturii. Afară de „Notele de călătorie din Ardeal" și „In voia valurilor", dramatice a­­mintiri din Siberia, însuflețite de acea religie a suferinții pe care o întâlnim la romancierii ruși, d-sa a scris, sub pseudo­nimul Șircă­eanu, mai multe încercări. Unele în „Evenimen­tul literar", acum douăzeci și opt de ani, altele în revista „Viața Românească". Câteva din ele au fost reunite in a­­cest volum, care cuprinde a­­fară de pagini despre Coșbuc și despre Paliisot, două studii lungi asupra lui Constantin Golescu și a lui Goga și trei consacrate lui Ibsen, Tolstoi și Oscar Wilde. Cetitor pasionat și cunoscă­tor a mai multor literaturi străine, cum e cea engleză și rusă, dr. Stere posedă un gust literar dezvoltat, și farmecul estetic al unei opere nu-l lăsa insensibil. Studiul asupra lui Tolstoi și paginile în care ana­lizează teh­nica lui literară, ne-o dovedesc in ceajuns. Dar pentru d-sa, arta nu poate fi considerată ca un simplu joc al imaginației și al simțurilor, cum fac acei esteți pe care substratul sufletesc și etic al unei opere nu-i interesează. Fără a merge până la tezism, dl. Stere e din acei care văd in artă un puternic mijloc de sugestie, care poate fi între­buințat pentru bine sau pen­tru rău, din acei care cred că un scriitor îndeplinește chiar fără voia lui un rol social, că el are o sarcină, „une charge d'âmes". De aceia, în opera u­­nui romancier, a unui drama­­maturg sau a unui poet, ce face pe dl. Stere li interesează în primul rând e omul,—și acest om nu atât din punct de ve­dere psihologic ca pe domnul Ibrăileanu. în pătrunzătoarele și subtilele lui analize, cât din punct de vedere filozofic, acel al concepției asupra vieții pe care o are scriitorul și mai cu sima a crezu­li său social. Sensul profund, semnifi­ația etică și socială a unei opere, —iată ce face dl. Stere încearcă și reușește să redea în aceste studii, în care apare ca un g­ăditor dar și ca un om de luptă, care înțelege și apre­ciază aproape întotdeauna, in rapo­t cu idealul său. Scrise cu îngrijire și într'un stil care vibrează actes de e­­moție concentrată, pline de idei care deschid cetitorului o largă perspectivă, străbătute de un înalt suflet etic, ex­cursiile literare ale d-lui Stere sânt menite a avea, asupra ti­neretului nostru intelectual și asupra celor „ce nu pot fi fără zbucium și veșnica cău­tare a lui Lessing", o binefă­cătoare și tonică influență. Octav Bola« Note pe marginea cărților — Un lung trecut de asu­prire, împrejurări vitregi de dezvoltare,virusul fanariot care ne curge la vine au lăsat urme aci­nei la sufletele noastre în care înfloresc acum ca și o­­dinioară înclinarea spre com­promis, servilismul și lașitatea. In trista și întunecata la istorie, poporul român nu a avut at­ât puțini oameni, care pentru idealul lor au avut cu­rajul să le aveze exilul, tem­nița, roata. Prin tăria convin­gerilor, intransigența gândirii și acțiunii lui, un Stere e din familia lor spirituală. Și Basarabia care-i datorește atât, acea Basarabie, care l-a făcut să bea până la fund cupa amărăciunilor și din in­conștiență sau lașitate a tăcut azi când trebuia să vorbească, se va mândri mâne cu acest mare fiu pe care l-a dăruit Românismului. j Octav Botaz In revista „ Mantie it", anul if No. 10 Constantin Stere de Gala Galaction Mi-aduc aminte că am in­trat în grupul „Vieții Româ­nești", într'o seară festivă, în­­tr’o seară când revista își șerbi aniversarea Atunci l-am vă­zut pe Stere întâia oară. Era în Iași, undeva într'o sală li­niștită, prielnică întâlnirilor a­­micale și discuțiilor­ literare. Numai în Iași am întâlnit a­­cesta localuri cu tiic­ă de Aca­demia și cu excelent vin de Odobești. Desigur că Eminescu, Creangă, Caragiale, Gane... tre­cuseră pa acolo înaintea noas­tră... Presupunerea aceasta dă­dea acelui loc intim un far­mec mai mult analog unui par­­fum defunct. Aveam la mine o nuvelă scrisă pentru intra­rea mea la „Viața Româneacă“ și am fost poftit s’o citesc. Era un cerc de aproape douăzeci de ascultători, toți oameni sub­țiri, dascăli și scriitori, pro­zatori și poeți. Cred că bunii mei amici Ibrăileanu și Sado­­veanu, M. Carp și Topîrceanu erau de față. Eram destul de înrădăcinat in buna convin­gere a acestor oameni, dar nu tipărisem încă nici un rând în revista lor ! Ceasul era pentru mine hotărâtor. Cu emoțiune aspră și încruntată le-am cetit „Mî-e dragă Nonorul Nu era in genul „Vieții Românești" și nuvela mea a făcut bizară im­presiune, dar prin grilajul sub­țire al obiecțiunilor și al dis­­cuțiunii s’au întins spre mine toate manile. Pe Stere l-am cucerit mai greu ca pe ceilalți. Și atunci și mai târziu, stă­team unul în fața celuilalt și ne miram unul de altul. Odata mi-a făcut cinstea să-mi spună, față cu martori, că sânt pen­tru el, ca scriitor, o enigmă, un fel de „surâs al Giocondei". Altădată, intr'o seară pe veci neuitată, petrecută Intre prie­tini, intr'o chilie din M-rea Neamțului, m-a spus, după ce citisem „Dela noi, la Cladova . Eu uniți, pe acești supranatu­­raliști de talent i-aș spânzura ca pe niște pervertitori de su­flete !" Am râs cu toții, a râs și scumpul nostru „Cocon­i Costache", iar auditorul s'a simțit ușurat și răzbunat de moțiunea încercați. Nici eu nu-l înțelegeam prea mult pe Stere. Tot ce auzisem despre el mi-i arăta iremedia­bil temperament de idealist și ca poet. Tot ce scria mi se părea temeinic și cu miez, lung gândit și bine documentat. Eram eu o enigmă pentru el, dar și el pentru mi­ne. Prin Iași, îl întâlneam rar de tot. La redacția „Vieții Românești", când se Întâmpla să vin eu, nu se întâmpla să vie el. Mai adesea îl vedeam în București, la restaurantul lui Andrei D­u­­mitrescu, în camerele de sus, sau la Otel Regal, unde Stere avea o odae luată cu anul și adunasa o bibliotecă întreagă, Ah, unde sânt zilele când o­­racolul de la Delphi se mutase la Otel Regal și când scările oțelului gemeau de consultanți și de secrete diplomatice ! Pare că mă văd intr’o după­­amiază de vară, după un prânz luat la Andrei Dumitrescu, ur­când spre camera celebră. Dar ce eram eu ca sa intru înă­untru !„. Oricâtă înclinare a­­vea Stere pentru poeți și pen­tru poezie, îl întindeau oamenii politici și-l prigoneau intere­sele partidului. Primul docu­ment pe care l-am prins a­­upra acestui om, atât de deo­sebit de toată lumea noastră de acum 5—6 ani, a fost un fragment autobiografic public­blicat ca un episod din viața altcuiva. „In voia valurilor", mi-a destăinuit întâmplări, pe­ripeții și suferințe care cadrau intr’adevăr cu capul lui Stere. Consider dispariția bărbii lui Stere drept o simțitoare pierdere personală. L-am vă­zut numai ras și nu pot să-l vid mișcându-se în valurile bărbii lui siberiene. Dar pri­viți această frunte lobată și fermă, straniu de armonios continuată pe linia părului meu tânăr, rebel cu grație. Priviți acest profil de om în­cruntat care merge parcă îm­potriva Crivățului și care to­tuși poartă în suflet una din ce­l mai frumoase crime su­fletești din câte mi-a fost dat să cunosc. Priviți mai ales, a­cești ochi ușor silabiști, în care se zvârcolesc uneori șerpi de energie și de revoltă, dar care de obicei­­ ard de nu știu ce dulce ironie. Bizară este și vorba lui Stere. Deocamdată, el vorbește dibuind. Găsește cuvintele a­nevoe și poate că, spre a ni­meri cuvântul românesc, tre­bue să gonească din potecă vocabula rusească, familiară a tinereți întreagă. Dar, încet­­încet, Stere se încălzește, fraza șovăitoare ajunge sigură și lu­minoasă, dintr'un gîngav crește un orator. Cât despre cunoș­tințele, puterea de concepție și înălțimea de vederi a aces­tui om, mi se pare că ani dea­­rândul au constituit tezaurul unic al unui întreg partid, nu atât ca folos practic cât ca a­­vere particulară și ca mândrie. Au venit peste noi zile rele și f ră soare. Acest om sin­guratic și neînțeles, hulit și blestemat, mi s'a relevat a­­ceia ce nu-1 știam destul—un suflet de Zenon și de Socrate. Intr’o zi, a pierit din Bucu­rești. Patria sângerândă îl che­ma la amiază-noapte dincolo de bariera de doliu și de foc, trasă pe brâul ei. Și am pri­mit vestea binecuvântată că Stere, într'o strălucită desfă­șurare de forță și de ardoare patriotică, a readus la sânul Moldovei pe fiica înstrăinată, Basarabia, intâia menită fi intâiu prooroc­­ă să se în­toarcă la sânul mi­nei. Târziu, după alipirea Ba­­sarabiei, am căutat la el a­­casă, pe cel ce ft fusese un mo­ment încununatul conștiinții raționale. I-a­u spus în vorbe simple: „Cocoane Costache, de când ți-ai izbândit visul, i'am putut să te mai văd. Imi zici totdeauna „părinte“ și mă ții cam drept față bise­ricească... Dar te rog lasă-mă și-ți sărut mâna, mâna asta î­n care ne-ai adus inima și v tul de un re al Basarabiei...” Stere și-a atras mâna îna­poi și mi-a prezintat fruntea lui aspră și nepătată. Astăzi nu-mi pasă că este unde este... Sărutarea unui nebun îi cons­acră și-l ocro­tește, ca odinioară pe regii biblici unge ea din mâna proo­rocilor ! Gala Galaction­ Iași 1920, (Răboj pe Bradul Verde, Din primele articole ale lui C. Stere publicate in Adevărul sub pseudoni­mul Observator—lpocondric „Pentru ca o națiune oare­care să poată participa la pro­gresul omenirii, ea are nein­­lăturat nevoe de o desvoltare neimpiedicată a vieții sale na­ționale. Asta e dreptul său. Nu se poate desbrăca un po­por de limba sa, de modul său particular de a gândi și de a simte, fără ca propăși­rea lui culturală și civiliza­toare să fie lovită. De­oarece cât timp există diferite na­țiuni, toate comorile civiliza­­țiunei omenești generale se pot fi accesibile numai întrucât sunt asimilate de cultura na­țională, întrucât sunt naționa­lizate. Dintre acest punct de vedere criza prin care trec Român­ii încorporați în imperiul austro­­ungar și mai ales cei din Ba­sarabia, e de însemnătate ca­­pitală pentru viitorul poporu­lui nostru și chestia națională e numai o față a chestiei mari, a culturei și propășirei gene­rale a poporului românesc", Observator-Ipocondric (Adevărul din 25 Octombrie 1393): „Nu înțeleg pe un socialist, dacă el nu simte un respect elementar pentru demnitatea omenească, dacă el nu are o umbră de iubire pentru oa­menii concreți, ce îl încon­joară , nu cred în sinceritatea unui luptător pentru forme so­ciale mai drepte și mai umane, dacă el îmi zicei „piară po­porul român întreg, numai so­cialismul să învingă", dacă el nu pricepe astfel adevărul clar, ca lumina soarelui, că nu os­manii sunt pentru socialism, ci socialismul pentru oameni, da­că el uită cuvintele sfinte spuse aproape 2000 ani acum, „nu omul e pentru Sâmbătă, ci Sâmbăta pentru om" și nici nu știe că pentru asta el to­­tuși nimicește dreptul de e­­x­stanță al idealurilor sale­­ nu admit confundarea internațio­nalismului cu anti-naționalis­mul, când se scapă din vedere toate interesele vitale ale unui popor, cele politice, economice și culturale disprețuesc pe acei cari oftează că nu s'au născut in altă țară mai civilizată ; urăsc pe cei, cari în progra­mele lor aruncă peste bord majoritatea covârșitoare a mun­citorimii române, țărănimea, sub cuvânt că având o șuviță de pământ sunt mici burghezi \„ O, pătură cultă română, voi toți flașnetari și reformatori sociali, juni cu educație și pa­trioți, stârpituri esteticiane și bărbați de stat, purcei amle­­tizători și porci în sine, voi toți benchetuiți și trăiți din „capitalul" acestui „mic bur­ghez" !... Prost, sdrențăros, puturos cum e, el vă e si­gurul isust al tuturor bunurilor și plăce­rilor, de care vă folosiți ! Și costați grozav de scump ! Zvârcolindu-se în noaptea să­răciei negre și a ignoranței abjecte el nu mai poate ; i-ați sleit toată vlaga, l'ați stors ca pe o lămâie , pentru ca voi să puteți chefui și a vă juca în politica mare, el, — statistica ț ne-o zice, — degenerează ! Și un popor care degenerează, se stinge 11* Observator-Ipoeondrie (Adevărat din 20 Doiembrie 1893) *1

Next