Lumina Satelor, 1923 (Anul 1, nr. 1-52)

1922-05-28 / nr. 20

Pag. 2 LUMINA SATELOR Nr. 20 stăruit şi în trecut pentru împăcarea celor­­ două tabere. Constantinescu a sosit acum­­ de la Genova şi de aceea se crede că el are­­ însărcinare şi de la Brătianu să caute înţe­legerea. El spune că Brătianu şi-a căpătat mare vază la Genova şi mare trecere îna­intea Aliaţilor şi de aceea acum e vremea ca toată ţara să stea în ajutorul lui pentru ca să poată duce cu bine înainte mersul şi afacerile ţării în aceste vremuri tulburi. Se crede că şi Brătianu după sosirea lui în ţară va stărui pentru o împăcare cu partidul na­ţional. Iată deci tot atâtea semne de pace politică. Adevărat că Maniu le tăgădueşte dar în politică nu sunt de mare crezare „des­­minţirile“. Comitetul partidului naţional a ţinut şedinţă la Cluj, dar şedinţa a fost secretă (tăinuită) şi aşa n’a răsuflat nimic despre hotărârile aduse, cu toate că numai cu câ­teva săptămâni înainte toate gazetele parti­dului trâmbiţau despre adunarea de la Alba- Iulia şi „Autonomie* — iată şi acesta e un semn de pace. De fapt după perdelele par­tidelor politice se petrece ceva ce noi ăştia­­lalţi muritori nu ştim şi poate nici nu bă­nuim — că aşa e politica schimbăcioasă ca vremea din Aprilie. Şi de un front al tuturor partidelor din împotrivire se vorbeşte, dar lucrul acesta se pare că nu se va putea înfăptui după ce s’a mai încercat şi n’a ieşit cu bine. Din lumea mare, România la Genova s’a ridicat la mare vază. Ori­cine ce ar zice, Brătianu a fost acolo la locul lui şi şi-a făcut da­toria deplin spre cinstea lui şi a ţării noastre. In numele micei înţelegeri (adecă a celor 4 state) totdeauna a vorbit Bră­tianu şi de două ori a făcut pe împăciui­torul între Anglia şi Franţa în cauza unor neînţelegeri ce s’au ivit între ei. Ba, la sfârşit chiar mersul întregului sfat­­ a în­dreptat cu o propunere a sa pe un drum mai ducător la înţelegere. Tot aşa ne-a apărat cu vrednicie şi drepturile noastre faţă de trimişii bolşevicilor. La Haga, capitala Olandei, a hotărât sfatul dela Genova să-şi ducă mai departe sfătuirile la 26 Iunie. Această nouă sfătuire va ţinea 3 luni. In Haga nu se vor mai strânge delegaţi ca la Genova, ci se vor alege comisiuni pricepătoare cari după re­gule înainte stavelite vor lucra mai departe. S-au mai cuminţit şi aliaţii la Ge­nova, după ce bolşevicii iau încurcat 5 săp­tămâni cu fel de fel de apucături. Acum au hotărât ca la Haga să nu mai fie aşa, ci Ruşii vor fi numai întrebaţi să răspundă la anumite întrebări, dar nu li se va mai lăsa drum slobod să facă intrigări. America mai cuminte ca toţi. La Genova a spus că nu vine pentru că nu vrea să recunoască pe bolşevici şi regimul lor. Şi iată a avut dreptate, căci bolşe­vicii încurcară sfatul. Acum Aliaţii au în­­vitat-o să vină la Haga. Şi a răspuns Ame­rica că nici acolo nu va merge până când nu va pleca o comisie în Rusia să cer­ceteze şi sft afle că ce stări au bolşevicii în ţara lor, şi că oare în numele Rusiei şi a poporului rus umblă ei pe la sfaturile de pace? De la 10 ani la 7 luni. La Genova trimisul Angliei, Lloyd George, a făcut propunerea ca măcar pe 10 ani popoarele să lege contract de învoială că nu se vor ridica cu răsboiu unele asupra altora. înţe­legerea din sfatul dela Genova se vede că atâta a mers de bine încât abia s’au putut înţelege că nu-i iertat nici un popor să atace pe altul pe un timp de... 7 luni de zile, adecă până la sfârşitul nou­lui sfat dela Haga. Ruşii s’au întors acasă tare năcă­jiţi pentrucă n’a ieşit cu bine planul lor cel viclean de a învrăjbi cu totul pe Aliaţi. Dimpotrivă şi-au prea arătat ghiarăle şi aşa popoarele cele cuminţi s’au strâns mai mult cătră­olaltă să se apere împotriva lor. Bolşevicii au cerut la Genova şi bani îm­prumut (3 miliarde de franci în aur), dar n’a fost nime nebun să le dea. Tot aşa şi cu pretensiunea lor asupra Basarabiei au rămas de ruşine. Se vorbeşte despre o alianţă Anglo­­franco-americană (adecă între Franţa Anglia şi America). Intru cât de fapt s’ar face a­­ceastă Alianţă am avea nădejdi de o pace îndelungată, se plâng şi arată că un lucru pe care mai înainte îl scriau nu un protocol acum tre­­bue să-l scrie în 5—6, iar o afacere pe care o isprăviau cu o hârtie acum nici cu 4—5 nu se isprăveşte. Slujbaşii de la Per­­ceptorate au arătat lucrul acesta şi minis­trului de finanţe care s’a pogorât între ei şi pe deasupra i-au spus că şi ei ar lucra mai repede şi cu curaj dacă n’ar fi aceste formalităţi ce-i opăcesc. Tot aşa-i şi la ceilalţi slujbaşi. Un militar îmi spunea câ socotelile unei com­panii în vremea Nemţilor le pute­ai duce în buzunar iar astăzi ale­a le-ai putea duce cu un car. Tot aşa se plâng şi notarii de la sate că­­ înăduse prea multele formalităţi. Lucrul acesta este una din pricinile că afa­cerile ţării nu merg aşa cum ar trebui să meargă. Prea multele formalităţi înghit hârtie şi muncă de milioane şi în loc de ispravă mai multă opăceală fac. Să te fe­rească Dumnezeu să ai atare afacere grab­nică şi să-ţi bagi rugare pe la Judeţ sau Bucureşti. Trece şi se înfundă prin atâtea comisiuni şi cănţărării încât cu lunile trebue să aştepţi după ea, ba de multe ori trebue să pui merinde la stra­jă şi să pleci pe urmele ei. Aceste formalităţi ne au venit din ve­chiul Regat iar veciul regat te are din Franţa. Este de mirare lucrul acesta pen­tru că Franţa şi toate surorile ei latine sunt mai repezi şi mai ageri la scris şi la vo­rbă. Noi pe Neamţul cu «protocolul» lui îl ştiam greoiu şi tăpălăgos. Cărţile noastre bisericeşti spun că «litera omoară, iară duhul face viu» şi noi azi mai ales această «literă» o vedem care strânge vrafuri de hârtii şi protocoale. Cerem mai puţine formalităţi şi mai multă ispravă, mai puţin din litera care în­ghite hârtie şi milioane şi mai mult din «duhul» care face «vie» şi mulţumită o ţară şi un neam. Cărţi ieftine şi bune. Cărţi de câte 32 pagini cu 1 (un) Leu bucata. Cine răspândeşte vestea că astăzi sunt numai cărţi scumpe de nu te poţi apropia de ele, nu ştie ce grăeşte! De ce? Pen­­tru că şi astăzi sunt cărţi destul de ieftine. lată o pildă: la Bucureşti este o so­cietate de scos cărţi cu numele «Cartea Românească», şi această societate scoate cărţi de câte 32 pagini, fiecare numai cu 1 Leu. Ce poţi cumpăra astăzi cu 1 Leu? Aproape nimic. Pentru un pachet de tă­­bac de cel mai ieftin dai 1 Leu 50 bani (şi cu acest tăbac abia îţi umpli odată pipa), iaca vedeţi, o pipă de tăbac pe care o sufli în vânt (şi în pept) e mai scumpă decât o carte plină cu învăţături. — Un «deţ» de vinars face 5 Lei şi poţi număra pe de­gete pe aceia cari se opresc numai la un deţ, când se apucă de beut. Dacă un deţ face 5 Lei, atunci de bună seama un pă­­har de vinars face cel puţin 1 Leu. Iată Poate nu toţi cunoaşteţi vorba aceasta. Ea înseamnă protocoalele şi scrisorile ce le fac slujbaşii din cancelarii despre fel de fel de afaceri. Acum de aceea e vor­ba că aceste protocoale şi scrisori s’au prea în­mulţit. Toţi slujbaşii de pe­­ toate slujbele vedeţi, cu preţul unui pahar de vinars poţi cumpăra o carte, iar cu un «deţ» 5 cărţi. Dar cărţile mai sus amintite sunt nu numai ieftine, ci şi bune. Scrisul din ele este ales din cei mai mari maeştri ai scri­sului românesc, întocmai aşa precum, voi iubiţilor săteni alegeţi vara cele mai fru­moase spice din holdă şi toamna cei mai frumoşi struguri şi cele mai rumene şi să­nătoase mere ca să împodobiţi casa cu ele. Până acum societatea sus amintită a scos 80 astfel de cărţi cărora le zice „ Pagini alese din scriitorii români» şi plă­­nueşte să scoată rând pe rând tot ce este mai bun din toţi scriitorii români. — In fiecare săptămână iese câte un număr nou. Până acum au ieşit următoarele numere: Nr. 1. Vasile Alexandri: O primblare în munţi. Nr.2. Ion Creangă: Moş Nichifor Coţcarul. Nr. 3. M. Eminescu: Poezii. Nr. 4. I. Brătescu- Voineşti: Nuvele. Nr. 5. I. L. Caragiale: O făclie de Paşte. — La Conac. Nr. 6. V. Alecsandri: Ostaşii noştri. Nr. 7. M. Eminescu: Luceafărul. — Călin. Nr. 8. P. Ispirescu: Ileana Simzeana. Nr. 9. Vasile Alecsandri: Dan Căpitan de plai. Grui- Sânger. Nr. 10—12. P. Ispirescu: Ştefan cel Mare. Nr. 13. I. L. Caragiale: Cănuţă om sucit — Proces- Verbal. Nr. 14. I. Creangă, Moş Ion Roată, Ivan Turbincă. Nr. 15—16. G. Coşbuc: St. Iosif, I. Ghica, ş. a. Tudor Vladimirescu. Nr. 17. Ion Ghica: Despre muncă. Nr. 18. M. Eminescu: Făt frumos din lacrimă. Nr. 19. G. Coşbuc: Dintr’ale neamului nostru. Nr. 20. M. Sadoveanu: Povestiri. Nr. 21. Ion Ghica: Scrisori către V. Alecsandri. Nr. 22—23. Alecsandri, Bolintineanu, ş. a. Isus Mântuitorul. Nr. 24 25. P. Ispirescu: Istoria lui Mihaiu Viteazul Nr. 26. Anton Pann: Istoria lui Arghir și a lu. Anadam. Nr. 27. Petru Maior: Extrase din operele sale. Nr. 28. I. L. Caragiale: Hanul lui Mânjoală. Nr. 29—30. M. Eminescu: Sărmanul Dionis. Nr. 31. Gr. Alexandrescu: Poezii (Seria I-a). Nr. 32. C. Negruzzi: Alexandru Lăpuşneanu. Nr. 33. Al. Vlahuţă: Nuvele. Nr. 34. G. Coşbuc: Poezii. Nr. 35. Al. Odobescu: Moţii. Răscoala Românilor sub Horia. Nr. 36. I. L. Caragiale: Schiţe. Nr. 37. D. Anghel: Nuvele şi Amintiri. Nr. 38. M. Sadoveanu: Nuvele şi povestiri. Nr. 39. N. Bălcescu: Din isto­ria lui Mihaiu Viteazul. Nr. 40. P. Cerna: Poezii. Nr. 41. Al. Vlahuţă: Nuvele. Nr. 42. M. Eminescu: Satire. Nr. 43. C. Negruzzi: Proză. Nr. 44. Vasile Alexandri: Poezii populare. 45. Al. Odobescu: Mihnea Vodă cel rău. Nr. 46. D. Bolintineanu: Legende istorice. Nr. 47. Ion Creangă: Povestea lui Stan Păţitul. Nr. 48. M. Eminescu: Poezii popu­lare. Nr. 49. I. L. Caragiale: Povestiri. Nr. 50. Ion Ghica: Egalitatea. — Școala acum 50 de ani. Nr. 51. Al. Russo: Cântarea României. Nr. 52. Gr. Alecsandrescu: Fabule. Nr. 53—54. V. Alecsandri: Istoria unui galben. Nr. 55. P. Dulfu : Din povestea lui Făt frumos. Nr. 56. Al. Doinici: Fabule. Nr. 57. P. Ispirescu: Povestiri. Nr. 58—59. Pagini de: O. Goga, Coşbuc, Creangă, Pann etc. Nr. 60. O. Goga: Poezii. Nr. 61. Ion Creangă: Amintiri din copilărie. I. Nr. 62. Th. D. Speranţia: Anecdote populare. Nr. 63. Ion Creangă: Amintiri din copi­lărie. II. Nr. 64. C. Sandu-Aldea: Povestiri. Nr. 65. Ion Creangă: Amintiri din copilărie. III. Nr. Formalităţile, împărţirea pământului nu va îm­puţina cerealele (bucatele). Mulţi min­cinoşi — îndemnaţi de boieri — şoptiau şi mai încet şi mai tare că împărţirea pă­mântului va împuţina cerealele întrucât, vezi Doamne, ţăranii nu vor putea lucra pământul aşa de bine ca boierii. Acum statistica arată că nu-i adevărată această teamă. Vechiul Regat, unde împărţirea pă­mântului e făcută cam de jumătate, a dat anul trecut tot atâtea cereale ca şi mai înainte. Dacă vechiul Regat arată această bună ispravă apoi de bună seamă şi Ar­dealul nostru o va arăta, pentru că la noi poporul este în multe locuri şi în multe feliuri înaintea celui din vechiul Regat. Ţăranul aşteaptă împărţirea cea adevărată, adecă aşteaptă să ştie că lucră în moşia lui — atunci va dovedi că ştie şi poate să facă isprava ce o făcea boierul.

Next