Lumina Satelor, 1923 (Anul 1, nr. 1-52)
1922-05-28 / nr. 20
Pag. 2 LUMINA SATELOR Nr. 20 stăruit şi în trecut pentru împăcarea celor două tabere. Constantinescu a sosit acum de la Genova şi de aceea se crede că el are însărcinare şi de la Brătianu să caute înţelegerea. El spune că Brătianu şi-a căpătat mare vază la Genova şi mare trecere înaintea Aliaţilor şi de aceea acum e vremea ca toată ţara să stea în ajutorul lui pentru ca să poată duce cu bine înainte mersul şi afacerile ţării în aceste vremuri tulburi. Se crede că şi Brătianu după sosirea lui în ţară va stărui pentru o împăcare cu partidul naţional. Iată deci tot atâtea semne de pace politică. Adevărat că Maniu le tăgădueşte dar în politică nu sunt de mare crezare „desminţirile“. Comitetul partidului naţional a ţinut şedinţă la Cluj, dar şedinţa a fost secretă (tăinuită) şi aşa n’a răsuflat nimic despre hotărârile aduse, cu toate că numai cu câteva săptămâni înainte toate gazetele partidului trâmbiţau despre adunarea de la Alba- Iulia şi „Autonomie* — iată şi acesta e un semn de pace. De fapt după perdelele partidelor politice se petrece ceva ce noi ăştialalţi muritori nu ştim şi poate nici nu bănuim — că aşa e politica schimbăcioasă ca vremea din Aprilie. Şi de un front al tuturor partidelor din împotrivire se vorbeşte, dar lucrul acesta se pare că nu se va putea înfăptui după ce s’a mai încercat şi n’a ieşit cu bine. Din lumea mare, România la Genova s’a ridicat la mare vază. Oricine ce ar zice, Brătianu a fost acolo la locul lui şi şi-a făcut datoria deplin spre cinstea lui şi a ţării noastre. In numele micei înţelegeri (adecă a celor 4 state) totdeauna a vorbit Brătianu şi de două ori a făcut pe împăciuitorul între Anglia şi Franţa în cauza unor neînţelegeri ce s’au ivit între ei. Ba, la sfârşit chiar mersul întregului sfat a îndreptat cu o propunere a sa pe un drum mai ducător la înţelegere. Tot aşa ne-a apărat cu vrednicie şi drepturile noastre faţă de trimişii bolşevicilor. La Haga, capitala Olandei, a hotărât sfatul dela Genova să-şi ducă mai departe sfătuirile la 26 Iunie. Această nouă sfătuire va ţinea 3 luni. In Haga nu se vor mai strânge delegaţi ca la Genova, ci se vor alege comisiuni pricepătoare cari după regule înainte stavelite vor lucra mai departe. S-au mai cuminţit şi aliaţii la Genova, după ce bolşevicii iau încurcat 5 săptămâni cu fel de fel de apucături. Acum au hotărât ca la Haga să nu mai fie aşa, ci Ruşii vor fi numai întrebaţi să răspundă la anumite întrebări, dar nu li se va mai lăsa drum slobod să facă intrigări. America mai cuminte ca toţi. La Genova a spus că nu vine pentru că nu vrea să recunoască pe bolşevici şi regimul lor. Şi iată a avut dreptate, căci bolşevicii încurcară sfatul. Acum Aliaţii au învitat-o să vină la Haga. Şi a răspuns America că nici acolo nu va merge până când nu va pleca o comisie în Rusia să cerceteze şi sft afle că ce stări au bolşevicii în ţara lor, şi că oare în numele Rusiei şi a poporului rus umblă ei pe la sfaturile de pace? De la 10 ani la 7 luni. La Genova trimisul Angliei, Lloyd George, a făcut propunerea ca măcar pe 10 ani popoarele să lege contract de învoială că nu se vor ridica cu răsboiu unele asupra altora. înţelegerea din sfatul dela Genova se vede că atâta a mers de bine încât abia s’au putut înţelege că nu-i iertat nici un popor să atace pe altul pe un timp de... 7 luni de zile, adecă până la sfârşitul noului sfat dela Haga. Ruşii s’au întors acasă tare năcăjiţi pentrucă n’a ieşit cu bine planul lor cel viclean de a învrăjbi cu totul pe Aliaţi. Dimpotrivă şi-au prea arătat ghiarăle şi aşa popoarele cele cuminţi s’au strâns mai mult cătrăolaltă să se apere împotriva lor. Bolşevicii au cerut la Genova şi bani împrumut (3 miliarde de franci în aur), dar n’a fost nime nebun să le dea. Tot aşa şi cu pretensiunea lor asupra Basarabiei au rămas de ruşine. Se vorbeşte despre o alianţă Anglofranco-americană (adecă între Franţa Anglia şi America). Intru cât de fapt s’ar face această Alianţă am avea nădejdi de o pace îndelungată, se plâng şi arată că un lucru pe care mai înainte îl scriau nu un protocol acum trebue să-l scrie în 5—6, iar o afacere pe care o isprăviau cu o hârtie acum nici cu 4—5 nu se isprăveşte. Slujbaşii de la Perceptorate au arătat lucrul acesta şi ministrului de finanţe care s’a pogorât între ei şi pe deasupra i-au spus că şi ei ar lucra mai repede şi cu curaj dacă n’ar fi aceste formalităţi ce-i opăcesc. Tot aşa-i şi la ceilalţi slujbaşi. Un militar îmi spunea câ socotelile unei companii în vremea Nemţilor le puteai duce în buzunar iar astăzi alea le-ai putea duce cu un car. Tot aşa se plâng şi notarii de la sate că înăduse prea multele formalităţi. Lucrul acesta este una din pricinile că afacerile ţării nu merg aşa cum ar trebui să meargă. Prea multele formalităţi înghit hârtie şi muncă de milioane şi în loc de ispravă mai multă opăceală fac. Să te ferească Dumnezeu să ai atare afacere grabnică şi să-ţi bagi rugare pe la Judeţ sau Bucureşti. Trece şi se înfundă prin atâtea comisiuni şi cănţărării încât cu lunile trebue să aştepţi după ea, ba de multe ori trebue să pui merinde la strajă şi să pleci pe urmele ei. Aceste formalităţi ne au venit din vechiul Regat iar veciul regat te are din Franţa. Este de mirare lucrul acesta pentru că Franţa şi toate surorile ei latine sunt mai repezi şi mai ageri la scris şi la vorbă. Noi pe Neamţul cu «protocolul» lui îl ştiam greoiu şi tăpălăgos. Cărţile noastre bisericeşti spun că «litera omoară, iară duhul face viu» şi noi azi mai ales această «literă» o vedem care strânge vrafuri de hârtii şi protocoale. Cerem mai puţine formalităţi şi mai multă ispravă, mai puţin din litera care înghite hârtie şi milioane şi mai mult din «duhul» care face «vie» şi mulţumită o ţară şi un neam. Cărţi ieftine şi bune. Cărţi de câte 32 pagini cu 1 (un) Leu bucata. Cine răspândeşte vestea că astăzi sunt numai cărţi scumpe de nu te poţi apropia de ele, nu ştie ce grăeşte! De ce? Pentru că şi astăzi sunt cărţi destul de ieftine. lată o pildă: la Bucureşti este o societate de scos cărţi cu numele «Cartea Românească», şi această societate scoate cărţi de câte 32 pagini, fiecare numai cu 1 Leu. Ce poţi cumpăra astăzi cu 1 Leu? Aproape nimic. Pentru un pachet de tăbac de cel mai ieftin dai 1 Leu 50 bani (şi cu acest tăbac abia îţi umpli odată pipa), iaca vedeţi, o pipă de tăbac pe care o sufli în vânt (şi în pept) e mai scumpă decât o carte plină cu învăţături. — Un «deţ» de vinars face 5 Lei şi poţi număra pe degete pe aceia cari se opresc numai la un deţ, când se apucă de beut. Dacă un deţ face 5 Lei, atunci de bună seama un păhar de vinars face cel puţin 1 Leu. Iată Poate nu toţi cunoaşteţi vorba aceasta. Ea înseamnă protocoalele şi scrisorile ce le fac slujbaşii din cancelarii despre fel de fel de afaceri. Acum de aceea e vorba că aceste protocoale şi scrisori s’au prea înmulţit. Toţi slujbaşii de pe toate slujbele vedeţi, cu preţul unui pahar de vinars poţi cumpăra o carte, iar cu un «deţ» 5 cărţi. Dar cărţile mai sus amintite sunt nu numai ieftine, ci şi bune. Scrisul din ele este ales din cei mai mari maeştri ai scrisului românesc, întocmai aşa precum, voi iubiţilor săteni alegeţi vara cele mai frumoase spice din holdă şi toamna cei mai frumoşi struguri şi cele mai rumene şi sănătoase mere ca să împodobiţi casa cu ele. Până acum societatea sus amintită a scos 80 astfel de cărţi cărora le zice „ Pagini alese din scriitorii români» şi plănueşte să scoată rând pe rând tot ce este mai bun din toţi scriitorii români. — In fiecare săptămână iese câte un număr nou. Până acum au ieşit următoarele numere: Nr. 1. Vasile Alexandri: O primblare în munţi. Nr.2. Ion Creangă: Moş Nichifor Coţcarul. Nr. 3. M. Eminescu: Poezii. Nr. 4. I. Brătescu- Voineşti: Nuvele. Nr. 5. I. L. Caragiale: O făclie de Paşte. — La Conac. Nr. 6. V. Alecsandri: Ostaşii noştri. Nr. 7. M. Eminescu: Luceafărul. — Călin. Nr. 8. P. Ispirescu: Ileana Simzeana. Nr. 9. Vasile Alecsandri: Dan Căpitan de plai. Grui- Sânger. Nr. 10—12. P. Ispirescu: Ştefan cel Mare. Nr. 13. I. L. Caragiale: Cănuţă om sucit — Proces- Verbal. Nr. 14. I. Creangă, Moş Ion Roată, Ivan Turbincă. Nr. 15—16. G. Coşbuc: St. Iosif, I. Ghica, ş. a. Tudor Vladimirescu. Nr. 17. Ion Ghica: Despre muncă. Nr. 18. M. Eminescu: Făt frumos din lacrimă. Nr. 19. G. Coşbuc: Dintr’ale neamului nostru. Nr. 20. M. Sadoveanu: Povestiri. Nr. 21. Ion Ghica: Scrisori către V. Alecsandri. Nr. 22—23. Alecsandri, Bolintineanu, ş. a. Isus Mântuitorul. Nr. 24 25. P. Ispirescu: Istoria lui Mihaiu Viteazul Nr. 26. Anton Pann: Istoria lui Arghir și a lu. Anadam. Nr. 27. Petru Maior: Extrase din operele sale. Nr. 28. I. L. Caragiale: Hanul lui Mânjoală. Nr. 29—30. M. Eminescu: Sărmanul Dionis. Nr. 31. Gr. Alexandrescu: Poezii (Seria I-a). Nr. 32. C. Negruzzi: Alexandru Lăpuşneanu. Nr. 33. Al. Vlahuţă: Nuvele. Nr. 34. G. Coşbuc: Poezii. Nr. 35. Al. Odobescu: Moţii. Răscoala Românilor sub Horia. Nr. 36. I. L. Caragiale: Schiţe. Nr. 37. D. Anghel: Nuvele şi Amintiri. Nr. 38. M. Sadoveanu: Nuvele şi povestiri. Nr. 39. N. Bălcescu: Din istoria lui Mihaiu Viteazul. Nr. 40. P. Cerna: Poezii. Nr. 41. Al. Vlahuţă: Nuvele. Nr. 42. M. Eminescu: Satire. Nr. 43. C. Negruzzi: Proză. Nr. 44. Vasile Alexandri: Poezii populare. 45. Al. Odobescu: Mihnea Vodă cel rău. Nr. 46. D. Bolintineanu: Legende istorice. Nr. 47. Ion Creangă: Povestea lui Stan Păţitul. Nr. 48. M. Eminescu: Poezii populare. Nr. 49. I. L. Caragiale: Povestiri. Nr. 50. Ion Ghica: Egalitatea. — Școala acum 50 de ani. Nr. 51. Al. Russo: Cântarea României. Nr. 52. Gr. Alecsandrescu: Fabule. Nr. 53—54. V. Alecsandri: Istoria unui galben. Nr. 55. P. Dulfu : Din povestea lui Făt frumos. Nr. 56. Al. Doinici: Fabule. Nr. 57. P. Ispirescu: Povestiri. Nr. 58—59. Pagini de: O. Goga, Coşbuc, Creangă, Pann etc. Nr. 60. O. Goga: Poezii. Nr. 61. Ion Creangă: Amintiri din copilărie. I. Nr. 62. Th. D. Speranţia: Anecdote populare. Nr. 63. Ion Creangă: Amintiri din copilărie. II. Nr. 64. C. Sandu-Aldea: Povestiri. Nr. 65. Ion Creangă: Amintiri din copilărie. III. Nr. Formalităţile, împărţirea pământului nu va împuţina cerealele (bucatele). Mulţi mincinoşi — îndemnaţi de boieri — şoptiau şi mai încet şi mai tare că împărţirea pământului va împuţina cerealele întrucât, vezi Doamne, ţăranii nu vor putea lucra pământul aşa de bine ca boierii. Acum statistica arată că nu-i adevărată această teamă. Vechiul Regat, unde împărţirea pământului e făcută cam de jumătate, a dat anul trecut tot atâtea cereale ca şi mai înainte. Dacă vechiul Regat arată această bună ispravă apoi de bună seamă şi Ardealul nostru o va arăta, pentru că la noi poporul este în multe locuri şi în multe feliuri înaintea celui din vechiul Regat. Ţăranul aşteaptă împărţirea cea adevărată, adecă aşteaptă să ştie că lucră în moşia lui — atunci va dovedi că ştie şi poate să facă isprava ce o făcea boierul.