Lupta Sibiului, ianuarie 1952 (Anul 9, nr. 2026-2051)

1952-01-12 / nr. 2035

Pagina 2 Cum funcţionează cursurile populare de limba rusă în raionul Sighişoara Dornici tot mai mult de a cu­noaşte măreţele realizări ale oame­nilor sovietici, oamenii muncii din raionul Sighişoara, muncitori, ţărani muncitori şi funcţionari, depun toate eforturile pentru a învăţa să scrie şi să citească în limba rusă. La cele 53 cursuri populare de limba rusă, frecvenţa este de peste 80%. S-au evidenţiat în mod spe­­cial cursanţi ca Scarlate Blac in etate de 48 de ani, dela URCC Si­ghişoara, Petre Socaci dela sfatul popular orăşenesc, Arhirie Codrea­­nu dela fabrica Nicovala, Ana Schep, Gheorghe Galea, Ştefan Foltin de la Uzina Electrică Sighişoara, Mihai Marin de la gospodăria de stat Si­ghişoara şi Alexandru Moţ, acti­vist al raionului ARLUS, prin în­suşirea materialului, prin citit şi prin frecvenţa regulată la aceste cursuri. O muncă rodnică depune tov. Gh. Moldovan, şeful secţiei în­văţământ, Ştefan Zăplău, preşedin­tele sindicatului CFR. Nu dau spri­jin efectiv tov. Ion Badău, de la secţia artă şi cultură a sfatului ra­ional şi alţii. Pentru îmbunătăţirea frecvenţei elevilor la cursurile populare de limba rusă s'au ţinut diferite şedinţe în cadrul cărora au fost popularizaţi cursanţii frun­taşi. Deasemenea au fost confec­ţionate citate mobilizatoare şi dou­­ diapozitive şi s'a întrebuinţat în mod deosebit popularizarea cursu­rilor de limba rusă la staţia de ra­dio amplificare Sighişoara. Printre cursurile cu rezultatele cele mai bune care au fost sprijinite de or­ganizaţiile de bază şi de către con­ducerile întreprinderilor cu rechi­zite şcolare, se numără cele de la fabrica Nicovala, fabrica de unt, Uzina Electrică, CFR, Justiţia, Sfa­tul Orăşenesc, Sfatul Popular Ra­ional, cooperativa 17 Noembrie Dumbrăveni, Spitalul de Stat din Sighişoara, Topitoria din Albeşti, gospodăriile agricole de stat din Criş, Saschiz, Ţigmandru, Sighişoa­ra, cele de la gospodăria colectivă Nadeş şi din comunele Boiu, Gogan şi Secuieni. Insă acolo unde cursu­rile de limba rusă nu au primit sprijinul necesar ca de exemplu la fabrica „6 Martie”, „Progresul”, co­muna Vânători şi Ormeniş etc., frecvenţa este mai slăbuţă. Comitetul raional ARLUS precum şi comisia de organizare a cursuri­lor populare de limba rusă trebue să ia măsurile necesare pentru asi­gurarea unei bune frecvente și la aceste cursuri. PAUL PINTEA O gazetă cetăţenească părăsită Frumoasa iniţiativă a sfatului popular din Cisnădie de a construi o gazetă cetăţenească, a fost sus­ţinută cu entuziasm şi printrun sprijin efectiv de oamenii muncii. Dar această gazetă, zidită în piaţa din centrul oraşului, nu-şi mai tră­­ieşte însă de mult viaţa sa. De pildă, în ziua de 8 Ianuarie, din Cele 8 compartimente ale sale, de­stinate evidenţierii fruntaşilor în muncă de la întreprinderile din oraş, numai unul singur avea articolele schimbate: acel care aparţine în­treprinderii .11 Iunie*. Comparti­mentul destinat întreprinderii .Mă­tasea Roșie" de pildă, cuprindea ar­ticole a căror dată era 1 Decem­brie. Deasemeni și articolele dela întreprinderile „Roza Luxemburg*, „Transilvania* și «Dacia* cuprindea la acea dată articole scrise în De­cembrie. Intr'o totală părăsire au fost lă­sate însă compartimentele care a­parţin întreprinderilor „Păun Pin­­cio" şi „Victoria”. Aceste compar­timente poartă vechile denumiri ale întreprinderilor, Cisnădie 1 şi Cis­nădie 2, încă o gazetă care nu face cinste colectivului său redacţional este aceea a întreprinderii „Parti­zanii Păcii", care nu are nici un ar­ticol, limitându-se doar la un foto­montaj al cărui aspect decolorat de­ soare lasă mult de dorit. Colectivele acestor compartimente ale gazetei cetăţeneşti, în frunte cu responsabilii lor, trebue să acorde importanţa cuvenită gazetei, astfel ca ea să fie în permanenţă un agi­tator vizual. Deasemeni organiza­ţiile de bază respective au datoria să controleze,, cum îşi duc la înde­plinire sarcinile aceste colective. Acestea nu trebue să neglijeze nici o clipa rolul educativ pe care ga­zeta cetăţenească îl are în opera de culturalizare a masselor mun­citoare. La 100 da ani dela nastereg iu» I. L. CARAGIALE Activitatea Şi opera nemuritoare a lui Caragiale a fost, în trecut, o­­biectul unor nesfârşite discuţii şi polemici, ca şi al celor mai contra­dictorii interpretări. Şi în cazul celui mai mare realist critic al no­stru, din veacul trecut, critica şi isto­ria literară idealistă burgheză a pro­pagat un extrem de fals criteriu de înfăţişare şi analiză literară a operei şi mai cu seamă a capodo­perelor. De aceea opera lui Cara­giale a constituit un vast câmp de polemică. Acel fals criteriu consta în negarea oricărui raport mai sem­nificativ între artist, ca om şi opera sa literară, punct de vedere care per­mitea ignorarea şi falsificarea con­ştientă atât a biografiei cât şi a o­­perei marilor noştri clasici. In privinţa atât a lui Caragiale cât şi aceea a lui Eminescu s-a vă­zut, din cercetările ultimilor ani, care urmează să fie reunite într-o sinteză mai largă, felul în care a fost efectuată prezentarea, atât de răstălmăcită, a operei cât şi a vieţii lui Caragiale, Eminescu, Coşbuc şi a atâtor alţi scriitori de seamă. Singurul care a încercat să rea­lizeze altă perspectivă de interpre­tare literară a fost C. D. Gherea, în al cărui sistem critic ştiinţific nu-şi mai avea loc separarea falsă între opera de artă, artist şi mediu social. S au spus o mulţime de enormi­tăţi şi s-au difuzat falsuri îndrăz­neţe despre Eminescu, căutându-se să se nege că Eminescu a trăit o viaţă de mizerie. Din partea criticei burghezo-mo­­şiereşti se cerea pur şi simplu ca: „această exageraţie inveterată ar trebui să dispară definitiv din isto­ria literară şi mai ales din biogra­fia lui Eminescu*. Se trecea cu uşurinţă ştiu inten­ţionată până şi peste mărturiile ca­tegorice ale contemporanilor lui Eminescu, între care rămâne ca una din cele mai impresionante şi mai clare, depoziţia literară scrisa a lui I. L. Caragiale însuşi. Caragiale spune despre Eminescu următoa­rele: „dar trebue să spun odată, că, poetul de care e vorba (Emi­­nescu) a trăit material rău; sărăcia lui nu este o legendă; ea a fost o nenorocită realitate și aceasta îl afecta foarte. Ce Dumnezeu? Doar­­ a trăit omul acesta acum câteva veacuri. A trăit până mai ieri, aci, cu noi, cu mine, zi cu zi, ani în­tregi. L-am văzut destul de adesea scrâșnind de lipsă.. • Ieri d'abia avea ce mânca în lipsă absolută de subsistenţă, ameninţat de cea mai neagră mizerie şi astăzi se mănâncă mulţi bani, direct cu opera lui”. O soartă mai diferită, in socie­tatea de ieri, n’a avut însă nici marele dramaturg însuşi. Dimpo­trivă se ştie, din izvoare scrise, burgheze, că I. L. Caragiale a fost cel mai necruţător lovit, de întrea­ga clipă a celor care s'au văzut, sub o formă sau alta, zugrăviţi în operele sale de gen dramatic sau epic. Gaşca ticăloasă de exploatatori nu odată a căutat să-l facă pe Ca­ragiale să simtă ura ei, ofensa sân­geroasă Şi nedreptăţirea. Astfel că în problema preţuirii lui Caragiale de către contemporani, de către clasa dominantă, e bine să fim mai sceptici. Să ne reîmprospătăm deci câteva date şi fapte. In 1879, complotul burghezo-mo­­şieresc, liberalii mai ales, pun la cale şi reuşesc să-i scoată de pe afiş capodopera sa »O noapte fur­tunoasă”, de abia după a doua re­prezentaţie a sa. In 1888, de abia după câteva luni de funcţionare ca director al Tea­trului Naţional, cel mai potrivit post, la care trebuia lăsat, este silit de burghezo-moşierime, de boeri mai ales, să părăsească conducerea primei noastre scene. In 1891 Academia Română, îi refuza premiul pentru care concu­rase, pe motiv că opera sa e „imo­rală" şi „antinaţională*, de fapt în urma duşmăniei crâncene a unor academicieni cumplit retrograzi ca D. A. Sturza S. a. In 1898, este concediat din sluj­ba modestă de arhivar la regia mo­nopolurilor statului. In 1901, aceeaşi clasă reacţiona­ră şi oprimatoare urmăreşte distru­gerea morală a lui Caragiale, acuzân­­du-l, prin canalia C. A. Ionescu- Caion, de plagiatul dramei «Nă­pasta», după o fictivă operă oare­care, străină, ducând proces înde­lungat, ca apărător având pe Dela­­vrancea, prietenul său nedespărţit, Caion calomniatorul ticălos, scapă teafăr, basma curată, achitat de justiţia clasei exploatatoare. In 1902, cu tot raportul oficial, favorabil, semnat de D. C. Olănes­­cu, este din nou respins de la pre­miile Academiei, aceeaşi veche Aca­demie, simpla unealtă în mâinile marei moşierimi. Este de mirare atunci că, desgu­­stat de această scârboasă vermină contemporană, marele Caragiale, în 1904, se expatriază voluntar, în Germania, unde se stabileşte până la sfârşitul vieţii, şi că în 1912, re­fuză şi interzice comitetului de ini­ţiativă din Bucureşti organizarea sărbătoririi, cu participarea sa, la a 60-a aniversare a sa? Nu e de mirare apoi ruptura lui definitivă, încă de prin 1892, cu „Junimea” şi apropierea de clasa muncitoare a cărei influenţă se va resimţi puternic în fabulele şi scrie­rile sale în proză. In 1893 se apropiase de socia­lişti, participând chiar la un con­gres al partidului socialist. La «Cer­cul de studii sociale’ al acestui partid Caragiale a ţinut chiar şi o conferinţă publică. Despre priete­nia cu Gherea, istoria literară cu­noaşte foarte multe date şi fapte. Cu totul alta i-a fost orientarea politică a lui Caragiale, spre bătrâ­neţe, apropiindu-se simţitor de ideo­logia lui Gherea, prin antipatia lui adâncă faţă de «ciocoi*, de „oligar­hie*, de trândava clasă de exploa­tatori, cu care polemizează vehe­ment şi sincer indignat în fabule şi mai ales în studiul-pamflet »1907 — din primăvară până'n toamnă”. In câteva din «Studiile critice», C. D. Gherea a expus, foarte emoţio­nant, unele din lipsurile şi mizeria de care a suferit Caragiale în viaţă. Caragiale na fost niciodată un simplu humorist, amator de farse nevinovate, nici acel pesimist, scep­tic şi cinic, cum a căutat critica burgheză să ni-1 arate (ba a încer­cat să ni-1 facă şi mistic-eupersti­­ţios), întreaga sa operă a fost alcă­­tuită de pe o înaltă poziţie realist­­critică, bine stabilită, precisă şi conştientă, al cărei ascuţiş a fost îndreptat împotriva crâncenei clase de exploatatori şi trândavi, pe câtă vreme simpatia sa adâncă, drago­stea lui fierbinte a fost toată în­dreptată spre cei mulţi şi asupriţi, spre oamenii muncii. N. N. MUNTEANU „LUPTA SIBIULUI" O faptă condamnabilă Căminul cultural din comuna Şeica Mare, în urma activităţii de­puse este unul din căminele frun­taşe pe raionul Mediaş. Ţăranii muncitori vin cu dragoste în tim­pul liber pentru a-şi îmbogăţi cu­noştinţele politice, culturale şi a­­grotehnice din cărţile, broşurile şi ziarele existente în sala de lectură a căminului. Intr-una din zile însă, această Sală a cunoscut în loc de oaspeţii obişnuiţi care se străduiau să-şi în­suşească lumina culturii, oaspeţi care nu au venit să citească ci să transforme această sală de lectură în crâşmă. Astfel, în ziua de 30 Decembrie 1951, secretarul sfatului comunal Şeica Mică, Ion Giurgiu, re­ferentul încasator Buruiană, Ion Ră­chită şi Vişa de la baza de recep­ţie, s-au apucat să facă beţie în sala de lectură. Fapta acestor funcţionari este cât se poate de condamnabilă şi trebue să dea de gândit atât orga­nizaţiei de bază din comună cât şi conducerii căminului cultural, care împreună cu comitetul executiv al sfatului popular să ia măsuri pen­tru a nu se mai întâmpla asemenea cazuri în locul unde ţăranii mun­citori vin să se adape la lumina ştiinţei şi culturii. NICOLAE MOLFA, coresp. SPECTACOLE CINEMA „Pacea* prezintă filmul „Cântând, viaţa e frumoasă*, o co­medie muzicală, începutul repre­zentaţiilor 4, 6, 8 şi Duminica 3, 5, 7, 9. CINEMA „Victoria” prezintă fil­mul: „A treia lovitură”, o produc­ţie a studioului cinematografic din Kiev, începutul reprezentaţiilor 4.30, 6.30, 8.30. Duminica dela 3. 5, 7. 9. Cinema „7 NOEMBRIE“ prezintă: „Aşa s’a călit oţelul“. Cinema „Timpuri Noi”: Un tineret nou, film în culori Cinema „POPULAR“ Cisnădie prezintă­ „Pe arenele Circului“. Re­prezentaţiile 6. 8. Duminică 3. 5, 7. 9. __________________________ PIERDUT autorizaţie de funcţio­nare Nr. 990 din 9 Septembrie 1950, eliberată de secţiunea financiară a raionului Sibiu, pe numele Tincu Ioan Răşinari. O declar nulă. Anul IX — Nr. 2035 Voi face din şcoala pe care o conduc un adevărat far luminos al vieţii noi Prin acordarea „Medaliei Muncii", distincţie pe care am primit-o pen­tru munca şi realizările obţinute In cadrul şcolii pe care o conduc, văd dragostea şi grija cea mai grăi­toare prin care Partidul clasei mun­citoare, Guvernul şi Uniunea Sindi­catelor din învăţământ, răsplătesc la timp oamenii şcolii, pentru educarea şi îndrumarea tinerelor vlăstare in spiritul dragostei fierbinţi faţă de patrie, faţă de clasa muncitoare şi faţă de progres. Niciodată, profesorul şi învăţăto­rul nu s’a bu­crat de atâta preţuire a lui şi a muncii lui, ca astăzi când h­otărîrea CC al PMR şi a Consi­liului de Miniştri privitoare la îmbu­nătăţirea condiţiilor de muncă şi de trai ale cadrelor didactice, a deve­nit o realitate. Am fost distins ca „Medalia Muncii“ ca şi cei 132 de tovarăşi de muncă, în şcoala poporului, pen­tru faptu­l că în fiecare moment am fost călăuzit de sentimentul datoriei faţă de copiii ţăranilor muncitori, de ridicarea şcolii şi învăţământu­lui, aplicând în viaţă cunoştin­ţele şi experienţa şcolii sovietice, călăuzitoarea noastră de fiecare clipă pentru a ajunge la un învăţământ temeinic, realist şi ştiinţific. Paralel cu această muncă am căutat să împletesc şi sarcinile mă­reţului plan de alfabetizare a ne­ştiutorilor de carte şi cu­ furalizarea masselor, condiţii esenţiale în opera de construire a socialismului în ţara noastră. Este pentru mine o înaltă pre­ţuire şi totodată un stimulent şi mai puternic, de a munci şi pe mai de­parte cu mai mult avânt în şcoală şi în afară de şcoală,­in mijlocul ţăranilor muncitori din comuna mea. Îmi iau angajamentul ca să fac din şcoala ce o conduc, un adevărat ţar luminos al vieţii noi, pentru în­tărirea şi înflorirea Republicii Popu­lare Române, antrenând în această muncă toate cadrele didactice de la această şcoală şi contribuind astfel la întărirea frontului păcii. NICOLAE HALMACIU directorul şcolii elementare din comuna Ocna Sibiului, raionul Sibiu decorat cu „Medalia Muncii" La „Drapelul Roşu“ fruntaşii în producţie nu sunt popularizaţi La fabrica „Drapelul Roşu“ din Sibiu, întrecerea socialistă a cuprins tot mai mulţi muncitori, scoţând la iveală noi fruntaşi în producţie, ca­re contribue efectiv la îndeplinirea planului de stat. Comitetul de întreprindere însă, nu se preocupă de popularizarea a­­cestora. Deşi în această întreprin­dere un număr de 17 muncitori au fost declaraţi fruntaşi, iar la doi muncitori li s’a acordat titlul de stahanovi­şti, comitetul de întreprin­dere s’a mulţumit să ţină pe tabla de onoare vreme îndelungată 5 foto­­grafii, care s’au decolorat de mult. Menţiunile din dreptul fotografiilor fiind vechi, nici nu le poţi citi, iar dacă vrei să vezi ce metode au întrebuinţat ei în muncă, trebue să dibui mult ca până la urmă să nu afli nimic. Sub fotografia tova­răşei Hermina Bucholt este scris: „depăşind norma mereu, a devenit fruntaşe in producţie“. Oare de aici pot învăţa ceva muncitorii, luând exemplu? Deasemeni şi sub foto­grafia tov. Victoria Secerean a fost scris odată ceva, însă acum nu se mai cunoaşte nimic. Comitetul de întreprindere nu a or­ganizat niciodată un schimb de ex­perienţă, în care un fruntaş în pro­ducţie să-şi expună metodele lui a­­vansate de lucru. Cât despre gazeta de perete, se poate spune că au fost scrise în tot anul numai câteva ar­ticole, dar şi acestea generale. In­­tr’unul din articole se vorbea de 35 de evidenţiaţi, unde se arăta că tov. Paraschiva Suciu depăşeşte norma cu 740/0, Elisabeta Midori depăşeşte norma cu 65 o­o, tov. Maria Avri­­geanu se menţine printre fruntaşele secţiei depănat prin buna organi­zare a lucrului, reuşind să depă­şească norma cu 78,44 o/0 şi calitatea cu 990/0. Cu acestea crede comitetul de întreprindere de la „Drapelul Roşu“ că a pus în practică Hotărîrea Co­mitetului Central al Partidului şi a Guvernului cu privire la fruntaşi în producţie şi stahanovişti? Pentru a se pune în practică Ho­­tărirea Comitetului Central al PUNR şi a Guvernului cu privire la frun­taşi în producţie şi stahanovişti, este necesar ca biroul provizoriu al co­mitetului sindical regional textil să îndrume comitet­ul de întreprindere să treacă de urgenţă la popularizarea stahanoviştilor şi a fruntaşilor în producţie prin toate mijloacele, ară­tând concret met­odele întrebuinţate de ei Deasemeni comitetul de între­prindere trebue să îndrume colec­tivul gazetei de perete să populari­­zeze în toate ediţiile pe fruntaşii întrecerii socialiste şi succesele lor. C. SÂRBULESCU

Next