Lupta, ianuarie 1887 (Anul 4, nr. 149-169)

1887-01-18 / nr. 159

2 Dânsul vorbea cu o cucoană din cele pe cari le întâlneam în fie-care seară pe Bulevard. Conu Fânică nu ştiu ce ’î spunea, fiind­câ ’i vorbea la ureche, iar dânsa s’a roşit şi a pus evanta­­liul la ochi. Am auzit numai cuvintele: „Bine, preoteas­o, aşa treabă ’mi-ai fă­cut? Nu ’ţî-am spus să fie blondă şi grasă!“ M’am mai învârtit prin salon şi prin alte odăi şi am întâlnit încă şi alte cunoştinţe. Am văzut într’un colţ pe tizul meu, pe Ghiţă, care umblă cu ciomagul dupe domnul Brătianu. Era şi dânsul gătit cu frac şi purta pe pept medalia „Ser­viciul credincios“. Ceva mai încolo stau câţi­va din sergenţii de oraş, amicii mei cu care petrec ziua în col­ţul Bulevardului, la Senat, pe piaţa teatrului etc. După ce mai trecu puţin m’am dus la bufet. Aci toată lumea mânca pră­jituri, dulceaţă, bomboane, numai ma­iestatea sa regele mânca rahat. Mi s’a spus de către amicul meu Ghiţă, că regele mănâncă rahat în toate zilele, şi că acest rahat îl are cadou de la fa­bricantul Belavista din Galaţi. Am luat şi eu câte­ ceva, dar să spui drept că toate lucrurile ereau­ proaste, cu mult mai proaste de­cât zaharicalele pe care le mâneam de obicei, de la ra­­hagiul de lângă chioşcul cu ziare, din faţa lui Otetelişanu. Am vrut apoi să gust un cognac, da unde a fost cu putinţă? Numai puţin am înghiţit şi am simţit o arsură pe gât şi m’a trăznit în cap o putoare de galoşi ve­chi, că vrea să’mi vie ameţeală. Peste puţin a început lumea să vie la masă. Trebue să spui că ’mî-a e­­şit sufletul până ce să găsesc un loc. De câte ori veneam şi eu, în tot­d’a­­na mi să spunea că e complect. In sfîrşit dupe multe înăduşelî şi stăruinţe, am putut să răzbesc şi eu. Voiu spune şi morţilor ce­­mi-a tras sufletu. Mîncare a fost aia or foc ? Ce să mai spui a­lături am mîncat nu alt­ceva. întâi ne-a dat ciorbă de cârnaţi, după aceea cârnaţi cu hrean, dupe aia nişte ouă fierte cu pui înăuntru, apoi mîncară de cârnaţi şi în urmă nişte broaşte pră­jite. De băut ne-a dat Intâia nişte ţuică care mirosea a rachiu de bucate şi nişte vin oţeţit şi prefăcut, cumpărat de la o licitaţie mai pe nimic. N’am ştiut cum să ies mai iute de acolo şi să mă reped la Purcel pentru ca să mă dreg cu un pahar de vin mai de Dumnezeu. Aşa şi tot ’mi s’a stricat stomaho, m’am pus în pat, am chemat doftoru şi cât p’aci să dau ortu popei. Este adevărat însă că am chemat ca să mă caute, pe doftoru Rîmniceanu. De atunci m’am jurat că, [nu mă mai prinde pe la palat. (ss) Ghiță Berbecu. ---­ Pentru conformitate- Bacon. ŞTIRI DIN STRĂINĂTATE Iată textul notei publicată de Daily News care a produs o atât de vie im­­presiune în Europa: „Informaţiunile cari parvin în fie­care zi la Foreign — Office asupra miş­cărilor şi intenţiunilor Franţei şi Ger­maniei, au creat, dupe câte aflăm, un sentiment de gravă îngrijire în spiritul miniştrilor Majestăţei sale. Se crede că guvernul Republicei este sincer doritor de a evita esprosiunea unui răsbel în acest moment şi de altă parte inten­­ţiunile pacifice ale împăratului Ger­maniei sunt bine cunoscute. Cu toate acestea evenimentele merg repede la starea de criză. Primul semnal al acestei crize va fi probabil dat de Germania, care în curînd, se zice, va cere cont Franţei despre ceea ce în­semnează recentele mişcări militare din partea frontierei Germane. * * * Standard a primit de la corespon­dentul său din Viena o telegramă din care pasagiul cel mai important e ur­mătorul : „Responsabilitatea spaimei de răz­boi, care domneşte de câte­va zile, spăi­­mântând Bursele din continent şi cau­zând mai multe sinucideri printre spe­culatori, incumbă, dupe Presa Liberă, principalul organ din Viena, numai presei engleze. Ziarele din Londra sunt care oscită neîncetat pe Franţa şi Ger­mania, una în contra celei­l­alte, şi denunţă armamentele Franţei, lor se datoreşte panica şi starea de depre­siune a pieţelor europene. Englezii, dupe Presa Liberă, ar fi în­cântaţi de a vedea pe cele două na­ţiuni încăerându-se cât mai curând posibil, cu scop ca Englitera să poată pune mâna pe câte­va nouă colonii şi şi să ia de exemplu Anamul şi Ton­­kinul Franţei, Egiptul Turciei şi Ger­maniei unele din coloniele sale năs­cânde. Englitera ar voi să asiste la un nou războifl, cu scop ca Birmin­gham și Newcastel să poată, ca în TOPTA 1870, vinde cu preţuri excesive arme şi material de rezbel combatanţilor, ca capitaliştii să poată a se bucura de un alt împrumut Morgan şi ca Engli­tera să fie din nou fără rivali. Dar perfidul Albion să se păzească un dou război­ franco-german, provo­cat de presa din Londra ar sfârşi pro­babil prin luarea Constantinopolului de către Rusia și prin părăsirea In­­diilor de către en­dezi pentru tot­­dea­una. TELEGRAME Londra, 28 Ianuarie. — Camera Lor­zilor a adoptat proiectul de adresă ca răspuns la discursul tronului. Londra, 28 Ianuarie. — (Camera Co­munelor). D. Gladstone a pronunțat un discurs în care a aprobat într’un mod general politica urmată de Cabinet în Gestiunile exterioare , dar a blamat pur­tarea lui faţă cu Irlanda. Discuţia proiectului de adresă va con­tinua astă­zi în Camera Comunelor. Londra, 28 Ianuarie.— Scrisoarea ce a adresat lord Churchill lordului Salis­bury constitue o desaprobare complectă a politicei aventuroase a ministerului actual. Lordul Churchill sfătueşte o ab­­ţinere complectă a Marii Britanii în cer­tele continentale. Londra, 28 Ianuarie.—„Times“ con­stată că limbagiul ţinut ieri de lordul Salisbury e mai­­asigurător de­cât cel ce pronunţase la banchetul de la Guild­hall. Acelaşi ziar crede că cestiunea bul­­gărescă a intrat pe o cale pacifică. Berlin. 28 Ianuarie. — „Gazeta de Voss“ spune că la ministerul de rezbel din Roma se crede într’un mod hotărît că rezbelul va izbuni în primă­vara vi­­itoare și că agresorul va fi Francia și nu Germania. Viena. 28 Ianuarie. — După spusele „Noii Prese Libere“ Bulgarii refugiaţi la Adrianopol formează bande ca să pro­voace mişcări de insurecţiune în mai multe punte din­­bulgaria şi Rumelia. (Havas) Viena, 28 Ianuarie.­­ Autorităţile militare a informat pe conscrişe şi re­servişti că vor fi chemaţi subt drapele la 10 Februarie viitor în loc de 1­ in Aprilie. St. Petersburg, 28 Ianuarie. — Este vorba de a se restabili postul de cance­lar al imperiului, vacant de la de moar­tea prințului Gortschakoff. New-York, 27 Ianuarie.—Senatul în comitet secret, a examinat tratatul de extrădare­­ cu Englitera. Clausa care acordă extrădarea în ma­terie politică a fost combătută de d. West. Şedinţa s’a amânat fără a fi luat nici o resoluţie. Sofia, 28 Ianuarie. —D. Kaltcheff unu din delegaţii bulgari, a sosit aci venind din Italia prin Viena. Berlin, 28 Ianuarie.—Se scrie din Pa­ris Gazetei Crucii, că guvernul fran­cez urmează în cestia Bulgariei, mai a­­ceiaşi politică ca acea pe care a adop­­tat-o guvernul German. Roma, 28 Ianuarie.—Armata lui Ras Ailula, care atacă Masuahul se compune din 20,000 oameni armaţi cu puşti Re­mington. Prinţul Gabriel, nepot al lui Negus este în fruntea acestor trupe. Berlin, 28 Ianuarie. — In cercurile politice din centru, se arată închietudine în urma alusiunei pe care prințul de Bismark a făcut-o acum câtă­va vreme, relativ la atitudinea vaticanului, care ar desaproba politica centrului. Germania, care este organul parti­dului ultramontan, anunţă azi că Vati­canul menţine principiul politicei inte­rioare a Germaniei. Viena, 28 Ianuarie. — Se scrie din Brody (oraş austriac pe frontiera Ga­­liţiei) că toate sgomotele relative la con­centrarea de trupe Ruseşti la frontieră sunt inexacte. Este cu toate acestea adevărat că să lucrează fără întrerupere la terminarea fortificaţiilor oraşului Dubno. Afară de acestea câte­va ranforturi de trupe au sosit în Polonia Rusă şi mai ales la Zamosc, Roma, 28 Ianuarie.—Guvernul italian a decis să trimită ajutoare însemnate pentru a scăpa Masuahul care e blocat de trupele lui Ras Alula. Vasul Umberto care va duce aceste trupe în Abysinia a sosit la Neapole. Berlin, 28 Ianuarie.—Naţional Zei­tung spune că Anglia dorește să izbuc­nească­ un răzbei î­­­ntre Francia și G­er­­mania, pentru ca să poată prelungi o­­cupaţiunea Egyptului. Londra, 28 ianuarie.—Times spune că marele vizir a informat pe d-l Vuk­­­ovitch, agent al Bulgariei la Constan­­tinopole şi pe ambasadorii puterilor Sig­natare ale tratatului de Berlin, că prin­ţul de Leuchtemberg va fi desemnat de Rusia ca candidat la tronul Bulgariei, Agenția Liberă. «emS££!SSS$5Gi^*~~-~----­ INFORMAŢIUNI In întrunirea de joi de la D-nu C. Boerescu, s’a hotărât ca opoziţia atât din Cameră şi din Senat să lu­creze de aci înainte unită. O luptă foarte crâncenă şi serioasă s’a decis să înceapă în contra guver­nului şi majorităţii, care fiind­că dis­pune de număr, astupă gura mino­­rităţei. S’au ales din partea opoziţiei din Senat pentru a hotărâ modul de luptă D-niî D. Brătianu, G. Mârzescu şi D. Rossetti. Dar D-na Mârzescu declarând că nu are timp să ia parte la aceste discuţiunî s’a ales D. D. Giani. Iar din partea opoziţii din Cameră s’au ales D-nii T. Maiorescu, N. Voinov şi C. C. Arion.­­ Joi seară majoritatea din Cameră a fost chemată la ministerul de Inter­ne ca să asculte un discurs al D-lui loan Brătianu. D-nii Leca, Codrescu, etc. sătu­raţi să vede de monumentalele dis­cursuri ale omului putred, n’au ve­nit la întrunire. D-nii loan Brătianu văzând lipsa acestor corifiei ai parditului a decla­rat că va vorbi altă dată și deci ma­rea întrunire s’a sfârșit aci. £ D-na Maior Căplescu Poenaru, co­­mandanta pieţei din Botoşani, cel ce a tras asupra poporului de la Botoşa­ni, va fi mutat în altă ga­rnisonă. Pe când mutarea generalului Pilat ? £ S’a răspândit sgomotu că Doctor^ Schapira a murit la Focşani în urma loviturilor ce a căpătat de la generalul Cantili. Dacă acest sgomot ar fi­ adevărat situaţia generalului Cantili s’ar agrava. Curtea de cassaţie în şedinţa sa de erî după o diverginţa a hotărât, că ne-, publicarea tutulor sarcinelor ce esistă asupra unui imobil, nu dă drept cre­ditorului a cărei ipotecă n’a fost publi­cată să poată veni să ceară anularea vânzărei. £ Aţi fost de­sigur în trăsură în urma unui mort. Sau dacă n’aţi fost aţi văzut un asemenea cortegiu. Ei bine, tocmai ast­fel a ajuns ca să umble birjele în urma primului­­ministru. £ LUPTA LITERALA 18. Alăturea de limba artificială re­­presentată prin Heliade şi prin Academie să născu şi să desvoltă o altă limbă care de­şi nu s’ar putea susţine că are toate însuşirile unei limbi artificiale, totuşi din cauza construcţiilor de gândiri, din cauza greşalelor elementare deformarea cuvintelor şi de acordul dintre ele, pre­cum şi din cauza unui abus de aceleaşi şi aceleaşi cuvinte streine, nu se poate primi drept limbă a poporului românesc de­cât cu oare­care îngăduire din par­tea românilor. Această limbă ocupă mij­locul între limba artificială şi cea cu a­­devărat românească. „Florile Bosforu­lui“ de Dimitrie Bolintineanu este o­­pera-model a acestui curent. Această quasi-creaţie are ceva de „d’aurit, de ar­­gintiu, de purpuriu, de auros“ de diminu­tiv, de molatec, de lipsă de voinţă şi de energie, de efemeat, de dulce, de miros, de anemic şi de nehotărât. S’ar părea de multe ori că nişte femei inte­ligente d’almintrelea dar atinse de ofti­că, râu hrănite, ameţite de tutun şi de opium au scris unele dintre aceste bu­căţi blajine, fără studiu şi fără coloare. O imaginaţie ce să reazămă pe o simţire moleşită, ş’un gust care cade în boala dulcelui; o necunoştinţă absolută despre natura omului ş’o piroteală plină de vi­se fericite,­­ acestea ar fi căuşele sufle­­teşti cari caracteriza acest grup destul de mare ce n’au trecut nici în şcoala italo-latină nici în curentul cel trainic şi mare al poporului, ilustrat în urmă de Costache Negruzzi, de Bălcescu şi de Alexandri. 19. —Această mijlocie, vestită şi neju­­decată pînă astă­zi în adevărata ei va­loare, pe nesimţite s’a înfipt cu mult mai adânc în oraşele noastre de­cât lim­ba cea artificială. Heliade a avut şi are poate mai mulţi admiratori fanatici de cât Bolintineanu, dar în schimb Bolin­tineanu a avut şi are admiratori blânzi în femei şi în tineri de 16 — 18 ani, ş’apoi, pe drept cuvânt a avut şi are talente tinere cari mai de grab­ă s’au a­­lipit de limba şi de forma poesiilor sale. Bolintineanu, cu mai multă voinţă şi cu mai mult temperament, i-ar fi făcut în Muntenia ceea­ ce Alexandri a făcut în Moldova. 20. — încheind aci, scurtele notiţe şi observaţii asupra limbii din trecut, tre­bue să mărturisesc că nu am vorbit de­cât despre partea externă a artei, despre lim­bă. Nu am vorbit, nici chiar în treacăt, des­pre talentul acestor figuri literare mă­rite de cel ce­­l-au citit pe băncile liceu­lui şi mai ales de către cel ce nu i-au citit de loc. Eu socotesc, bunioară, pe Bolintineanu un talent de frunte care cade din capul locului, sub influenţa rom­an­­tismului ordinar din Franţa şi sub lovi­turile mortale pentru un om fără ener­gie, ale curentului artificial şi pedant din ţară- Pînă aci dar, să fie bine înţeles, că n’am judecat pe nimeni personal ci nu­mai întru cât i-au privit limba care este avutul tuturor românilor, avut ce să poate discuta cu siguranţă fără a aprin­de vr’o luptă dîrje, sângeroasă, şireată şi neonestă. Şi d’aci înainte voiu căuta a ’mi lăsa la uşe dragostele şi urele mele personale, cu atât mai mult cu cât mă apropii de timpul şi cunoştinţele noastre. 21. —Pentru a sfirşi cu Întregul sis­tem literar din aşa poreclita noastră re­naştere nu ne rămâne de­cât să atin­gem o problemă literară. Care a fost fe­lul lor de a crea? Vorbesc de cei trecuţi în prima linie; vorbesc de acei căpitani încărcaţi, zdro­biţi de glorie. Cum plămădeau ei pe e­­roii lor ? Cu ce din ale omului, mare sau mic, îl înzestra ? Ce viaţă le-au dat ? Şi ar fi cu putinţă pe unul din eroii lor creaţi să’i simţi, să’i vezi, să’i înţelegi şi ast­fel să ’ţi apară ca vii, în carne şi în oase, cu calităţi şi cu defecte, cu idei şi cu simţiri ? Ar fi cu putinţă să’i citezi ca pe nişte oameni reali, cum ai putea-o face când te-ai gândi la eroii a­­devăraţilor creatori ? Şi nu e vorba nu­mai de geniile mari ca autorii lui Ham­let şi a lui Faust. Geniile mari crează eroi mari, talentele însă pot crea eroi mai mici dar totuşi vii, cari simt, să mişcă, suferă, gândesc, să luptă şi cad ori izbutesc, dar vezi în el nişte fiinţe posibile. El ne lasă ilusil despre o viaţă a lor. Simţim că avem a face cu cine­va, cu nişte oameni, iar nu cu nişte păpuşi care să mişcă pe sfoară şi vorbesc ce vroesc să le vorbească autorii lor. Nu avem în faţă nişte maimuţe cari ir­ită pe stăpânul lor, nişte fonografe nesim­ţitoare cari deşiră cuvintele ce li s’au suflat în urechia lor de metal. 22.—Eroi artificiali Da, renăscătorii noştril au alunecat pe un povârniş periculos şi uşor. A născoci ceea­ ce nici n’a existat, nici nu e cu pu­tinţă să existe, este şi periculos şi uşor. Uşor că nu ’ţi trebue nici un studiu, nici o logică de idei şi de simţiri şi a­­desea nici un grăunte de talent, peri­culos, pentru că chiar adevăratul talent să deprinde a nu mai auzi, a nu mai vedea, a nu mai observa, a nu mai stu­dia natura. O operă da artă este rezul­tatul a doi factori: autorul ei şi mijlo­cul social în care se învârteşte acel au­tor. Chiar când scriitorul ’şi părăseşte timpul său şi se afundă în trecut trebue prin studii numeroase şi grele să ’şi re­învie în minte, să trăiască cu acea epo­că pe care o descrie. Aşa a făcut ma­rele romanţier francez Flaubert când a scris romanul s-a întitulat Salambol. Renăscătorii noştrii au socotit că mij­locul social în care se favoritau trebuia despreţuit. Fără a da vr’un exemplu, în­treb pe ori­ care tânăr de bună credinţă, poate el să ’şi închipuiască viaţa, nu mai mult, din 1850 — 1860, citind operile aces­tor scriitori? Pot întrevedea ei mişca­rea socială, vorba, portul, patimele, scurt, năzuinţa generală a acestor vremuri atât de apropiate de noi? Eu unul mărturi­sesc că mi să pare cu mult mai departe 1850 de­cât 1600. 1600 î mi apare mai viu, mai cunoscut, mai complect, răs­foind cronicarii şi documentele adunate de Laurian, Bălcescu, Papiu şi d. Hăj­dan. 1600 are viaţă, 1850 e mort. Şi cu toate acestea 1850 a avut atâţea po­eţi şi presatori, atâţea învăţaţi şi oa­meni deştepţi, atâţea publicişti, atâţea oratori, în­cât rămâi înmărmurit când te gândeşti că viaţa întreagă a acestor oameni a fost numai un moşorol de ab­stracţii grămădite pe două trei cuvinte ca: progres, libertate, egalitate şi altele de soiul acesta. Renăscătorii noştri, parte fără de tem­perament artistic, parte ameţiţi de un curent nenatural şi trecător din litera­tura franceză, au socotit de bun meto­dul de a nu se atinge de viaţa reală a oraşelor ş’a satelor. Un erou pentru el era o idee, o abstracţie. Eroii lor nu sunt vii, nu sunt generoşi, cruzi, buni, răi, nu iubesc, nu urăsc, ci tocmai din contră, la ei generozitatea e un erou, cruzimea e un erou, bunătatea e un erou, iubirea e un erou, ura e un erou. Scurt eroii lor nu au nici idei, nici sim­ţiri, ci ideia şi simţirea sunt nişte eroi. Ba chiar când caută şi el să ţeasă o scenă, fie ea de orice natură, nu numai că aceşti oameni sunt nişte păpuşi fără de căldura vieţii, dar, aşa păpuşi cum sunt, vezi bine că sunt păpuşi importate din romanele franceze, cu aceleaşi figuri, cu aceleaşi vorbe, cu acelaşi cavalerism ridicul, cu aceleaşi simţiri moarte, cu aceleaşi aventuri de poruncială, cu ace­leaşi antitese, cu aceleaşi dueluri hâzi!, cu aceiaşi melancolie de actori de pro­vincie, cu aceleaşi declamaţii ordinare. Un model de asemenea scriere este Elena lui Bolintineanu, ceva mai jos, dar tot atât de artificială şi de copilărească este faimoasa lucrare botezată Misterele Bu­cureştilor de un scriitor de a doua-zecea mână. Chiar în unele legende frumoase şi curgătoare ale lui Bolintineanu să simte de­cât colo închipuirea poetului nehră­­nită din viaţa trecutului pe care să în­­­­cearcă a’l reînvia. I-a fost destule şi ci­­tească o întâmplare într’un cronicar N’a căutat nici-o dată a să înfige în viaţa intimă a acelor timpuri. Eminescu, în Satira III, e destul să pue câte­va versuri în gura lui Mircea cel bătrân, e destul ca să facă pe „unul din fii falnicului domn“ să scrie pe ge­­nuchi o carte ca „s’o trămită dragei sale de la Argeş mai departe“ pentru ca trecutul să ţi să limpezească o clipă din întunecoasele sale neguri. Bogatele legende ale lui Alexandri cu tot meşteşugul lor, cu toată arta lor, n’au viaţă, tot din aceeaşi cauză . Ale­xandri alcătueşte trecutul după fantasia sa de poet „fericit“ din lunca Mirceşti­­lor. Cât pentru dramele sale în versuri, —la vreme voiu dovedi—n’au nici viaţa trecutului, nici chiar apucăturile unei vieţi posibile. Cel mult ele dovedesc decăderea unui poet de talent, de la Vrancea. V

Next