Lupta, ianuarie 1887 (Anul 4, nr. 149-169)
1887-01-18 / nr. 159
2 Dânsul vorbea cu o cucoană din cele pe cari le întâlneam în fie-care seară pe Bulevard. Conu Fânică nu ştiu ce ’î spunea, fiindcâ ’i vorbea la ureche, iar dânsa s’a roşit şi a pus evantaliul la ochi. Am auzit numai cuvintele: „Bine, preoteaso, aşa treabă ’mi-ai făcut? Nu ’ţî-am spus să fie blondă şi grasă!“ M’am mai învârtit prin salon şi prin alte odăi şi am întâlnit încă şi alte cunoştinţe. Am văzut într’un colţ pe tizul meu, pe Ghiţă, care umblă cu ciomagul dupe domnul Brătianu. Era şi dânsul gătit cu frac şi purta pe pept medalia „Serviciul credincios“. Ceva mai încolo stau câţiva din sergenţii de oraş, amicii mei cu care petrec ziua în colţul Bulevardului, la Senat, pe piaţa teatrului etc. După ce mai trecu puţin m’am dus la bufet. Aci toată lumea mânca prăjituri, dulceaţă, bomboane, numai maiestatea sa regele mânca rahat. Mi s’a spus de către amicul meu Ghiţă, că regele mănâncă rahat în toate zilele, şi că acest rahat îl are cadou de la fabricantul Belavista din Galaţi. Am luat şi eu câte ceva, dar să spui drept că toate lucrurile ereau proaste, cu mult mai proaste decât zaharicalele pe care le mâneam de obicei, de la rahagiul de lângă chioşcul cu ziare, din faţa lui Otetelişanu. Am vrut apoi să gust un cognac, da unde a fost cu putinţă? Numai puţin am înghiţit şi am simţit o arsură pe gât şi m’a trăznit în cap o putoare de galoşi vechi, că vrea să’mi vie ameţeală. Peste puţin a început lumea să vie la masă. Trebue să spui că ’mî-a eşit sufletul până ce să găsesc un loc. De câte ori veneam şi eu, în totd’ana mi să spunea că e complect. In sfîrşit dupe multe înăduşelî şi stăruinţe, am putut să răzbesc şi eu. Voiu spune şi morţilor cemi-a tras sufletu. Mîncare a fost aia or foc ? Ce să mai spui alături am mîncat nu altceva. întâi ne-a dat ciorbă de cârnaţi, după aceea cârnaţi cu hrean, dupe aia nişte ouă fierte cu pui înăuntru, apoi mîncară de cârnaţi şi în urmă nişte broaşte prăjite. De băut ne-a dat Intâia nişte ţuică care mirosea a rachiu de bucate şi nişte vin oţeţit şi prefăcut, cumpărat de la o licitaţie mai pe nimic. N’am ştiut cum să ies mai iute de acolo şi să mă reped la Purcel pentru ca să mă dreg cu un pahar de vin mai de Dumnezeu. Aşa şi tot ’mi s’a stricat stomaho, m’am pus în pat, am chemat doftoru şi cât p’aci să dau ortu popei. Este adevărat însă că am chemat ca să mă caute, pe doftoru Rîmniceanu. De atunci m’am jurat că, [nu mă mai prinde pe la palat. (ss) Ghiță Berbecu. --- Pentru conformitate- Bacon. ŞTIRI DIN STRĂINĂTATE Iată textul notei publicată de Daily News care a produs o atât de vie impresiune în Europa: „Informaţiunile cari parvin în fiecare zi la Foreign — Office asupra mişcărilor şi intenţiunilor Franţei şi Germaniei, au creat, dupe câte aflăm, un sentiment de gravă îngrijire în spiritul miniştrilor Majestăţei sale. Se crede că guvernul Republicei este sincer doritor de a evita esprosiunea unui răsbel în acest moment şi de altă parte intenţiunile pacifice ale împăratului Germaniei sunt bine cunoscute. Cu toate acestea evenimentele merg repede la starea de criză. Primul semnal al acestei crize va fi probabil dat de Germania, care în curînd, se zice, va cere cont Franţei despre ceea ce însemnează recentele mişcări militare din partea frontierei Germane. * * * Standard a primit de la corespondentul său din Viena o telegramă din care pasagiul cel mai important e următorul : „Responsabilitatea spaimei de război, care domneşte de câteva zile, spăimântând Bursele din continent şi cauzând mai multe sinucideri printre speculatori, incumbă, dupe Presa Liberă, principalul organ din Viena, numai presei engleze. Ziarele din Londra sunt care oscită neîncetat pe Franţa şi Germania, una în contra celeilalte, şi denunţă armamentele Franţei, lor se datoreşte panica şi starea de depresiune a pieţelor europene. Englezii, dupe Presa Liberă, ar fi încântaţi de a vedea pe cele două naţiuni încăerându-se cât mai curând posibil, cu scop ca Englitera să poată pune mâna pe câteva nouă colonii şi şi să ia de exemplu Anamul şi Tonkinul Franţei, Egiptul Turciei şi Germaniei unele din coloniele sale născânde. Englitera ar voi să asiste la un nou războifl, cu scop ca Birmingham și Newcastel să poată, ca în TOPTA 1870, vinde cu preţuri excesive arme şi material de rezbel combatanţilor, ca capitaliştii să poată a se bucura de un alt împrumut Morgan şi ca Englitera să fie din nou fără rivali. Dar perfidul Albion să se păzească un dou război franco-german, provocat de presa din Londra ar sfârşi probabil prin luarea Constantinopolului de către Rusia și prin părăsirea Indiilor de către endezi pentru totdeauna. TELEGRAME Londra, 28 Ianuarie. — Camera Lorzilor a adoptat proiectul de adresă ca răspuns la discursul tronului. Londra, 28 Ianuarie. — (Camera Comunelor). D. Gladstone a pronunțat un discurs în care a aprobat într’un mod general politica urmată de Cabinet în Gestiunile exterioare , dar a blamat purtarea lui faţă cu Irlanda. Discuţia proiectului de adresă va continua astăzi în Camera Comunelor. Londra, 28 Ianuarie.— Scrisoarea ce a adresat lord Churchill lordului Salisbury constitue o desaprobare complectă a politicei aventuroase a ministerului actual. Lordul Churchill sfătueşte o abţinere complectă a Marii Britanii în certele continentale. Londra, 28 Ianuarie.—„Times“ constată că limbagiul ţinut ieri de lordul Salisbury e maiasigurător decât cel ce pronunţase la banchetul de la Guildhall. Acelaşi ziar crede că cestiunea bulgărescă a intrat pe o cale pacifică. Berlin. 28 Ianuarie. — „Gazeta de Voss“ spune că la ministerul de rezbel din Roma se crede într’un mod hotărît că rezbelul va izbuni în primăvara viitoare și că agresorul va fi Francia și nu Germania. Viena. 28 Ianuarie. — După spusele „Noii Prese Libere“ Bulgarii refugiaţi la Adrianopol formează bande ca să provoace mişcări de insurecţiune în mai multe punte dinbulgaria şi Rumelia. (Havas) Viena, 28 Ianuarie. Autorităţile militare a informat pe conscrişe şi reservişti că vor fi chemaţi subt drapele la 10 Februarie viitor în loc de 1 in Aprilie. St. Petersburg, 28 Ianuarie. — Este vorba de a se restabili postul de cancelar al imperiului, vacant de la de moartea prințului Gortschakoff. New-York, 27 Ianuarie.—Senatul în comitet secret, a examinat tratatul de extrădare cu Englitera. Clausa care acordă extrădarea în materie politică a fost combătută de d. West. Şedinţa s’a amânat fără a fi luat nici o resoluţie. Sofia, 28 Ianuarie. —D. Kaltcheff unu din delegaţii bulgari, a sosit aci venind din Italia prin Viena. Berlin, 28 Ianuarie.—Se scrie din Paris Gazetei Crucii, că guvernul francez urmează în cestia Bulgariei, mai aceiaşi politică ca acea pe care a adoptat-o guvernul German. Roma, 28 Ianuarie.—Armata lui Ras Ailula, care atacă Masuahul se compune din 20,000 oameni armaţi cu puşti Remington. Prinţul Gabriel, nepot al lui Negus este în fruntea acestor trupe. Berlin, 28 Ianuarie. — In cercurile politice din centru, se arată închietudine în urma alusiunei pe care prințul de Bismark a făcut-o acum câtăva vreme, relativ la atitudinea vaticanului, care ar desaproba politica centrului. Germania, care este organul partidului ultramontan, anunţă azi că Vaticanul menţine principiul politicei interioare a Germaniei. Viena, 28 Ianuarie. — Se scrie din Brody (oraş austriac pe frontiera Galiţiei) că toate sgomotele relative la concentrarea de trupe Ruseşti la frontieră sunt inexacte. Este cu toate acestea adevărat că să lucrează fără întrerupere la terminarea fortificaţiilor oraşului Dubno. Afară de acestea câteva ranforturi de trupe au sosit în Polonia Rusă şi mai ales la Zamosc, Roma, 28 Ianuarie.—Guvernul italian a decis să trimită ajutoare însemnate pentru a scăpa Masuahul care e blocat de trupele lui Ras Alula. Vasul Umberto care va duce aceste trupe în Abysinia a sosit la Neapole. Berlin, 28 Ianuarie.—Naţional Zeitung spune că Anglia dorește să izbucnească un răzbei între Francia și Germania, pentru ca să poată prelungi ocupaţiunea Egyptului. Londra, 28 ianuarie.—Times spune că marele vizir a informat pe d-l Vukovitch, agent al Bulgariei la Constantinopole şi pe ambasadorii puterilor Signatare ale tratatului de Berlin, că prinţul de Leuchtemberg va fi desemnat de Rusia ca candidat la tronul Bulgariei, Agenția Liberă. «emS££!SSS$5Gi^*~~-~---- INFORMAŢIUNI In întrunirea de joi de la D-nu C. Boerescu, s’a hotărât ca opoziţia atât din Cameră şi din Senat să lucreze de aci înainte unită. O luptă foarte crâncenă şi serioasă s’a decis să înceapă în contra guvernului şi majorităţii, care fiindcă dispune de număr, astupă gura minorităţei. S’au ales din partea opoziţiei din Senat pentru a hotărâ modul de luptă D-niî D. Brătianu, G. Mârzescu şi D. Rossetti. Dar D-na Mârzescu declarând că nu are timp să ia parte la aceste discuţiunî s’a ales D. D. Giani. Iar din partea opoziţii din Cameră s’au ales D-nii T. Maiorescu, N. Voinov şi C. C. Arion. Joi seară majoritatea din Cameră a fost chemată la ministerul de Interne ca să asculte un discurs al D-lui loan Brătianu. D-nii Leca, Codrescu, etc. săturaţi să vede de monumentalele discursuri ale omului putred, n’au venit la întrunire. D-nii loan Brătianu văzând lipsa acestor corifiei ai parditului a declarat că va vorbi altă dată și deci marea întrunire s’a sfârșit aci. £ D-na Maior Căplescu Poenaru, comandanta pieţei din Botoşani, cel ce a tras asupra poporului de la Botoşani, va fi mutat în altă garnisonă. Pe când mutarea generalului Pilat ? £ S’a răspândit sgomotu că Doctor^ Schapira a murit la Focşani în urma loviturilor ce a căpătat de la generalul Cantili. Dacă acest sgomot ar fi adevărat situaţia generalului Cantili s’ar agrava. Curtea de cassaţie în şedinţa sa de erî după o diverginţa a hotărât, că ne-, publicarea tutulor sarcinelor ce esistă asupra unui imobil, nu dă drept creditorului a cărei ipotecă n’a fost publicată să poată veni să ceară anularea vânzărei. £ Aţi fost desigur în trăsură în urma unui mort. Sau dacă n’aţi fost aţi văzut un asemenea cortegiu. Ei bine, tocmai astfel a ajuns ca să umble birjele în urma primuluiministru. £ LUPTA LITERALA 18. Alăturea de limba artificială representată prin Heliade şi prin Academie să născu şi să desvoltă o altă limbă care deşi nu s’ar putea susţine că are toate însuşirile unei limbi artificiale, totuşi din cauza construcţiilor de gândiri, din cauza greşalelor elementare deformarea cuvintelor şi de acordul dintre ele, precum şi din cauza unui abus de aceleaşi şi aceleaşi cuvinte streine, nu se poate primi drept limbă a poporului românesc decât cu oarecare îngăduire din partea românilor. Această limbă ocupă mijlocul între limba artificială şi cea cu adevărat românească. „Florile Bosforului“ de Dimitrie Bolintineanu este opera-model a acestui curent. Această quasi-creaţie are ceva de „d’aurit, de argintiu, de purpuriu, de auros“ de diminutiv, de molatec, de lipsă de voinţă şi de energie, de efemeat, de dulce, de miros, de anemic şi de nehotărât. S’ar părea de multe ori că nişte femei inteligente d’almintrelea dar atinse de oftică, râu hrănite, ameţite de tutun şi de opium au scris unele dintre aceste bucăţi blajine, fără studiu şi fără coloare. O imaginaţie ce să reazămă pe o simţire moleşită, ş’un gust care cade în boala dulcelui; o necunoştinţă absolută despre natura omului ş’o piroteală plină de vise fericite, acestea ar fi căuşele sufleteşti cari caracteriza acest grup destul de mare ce n’au trecut nici în şcoala italo-latină nici în curentul cel trainic şi mare al poporului, ilustrat în urmă de Costache Negruzzi, de Bălcescu şi de Alexandri. 19. —Această mijlocie, vestită şi nejudecată pînă astăzi în adevărata ei valoare, pe nesimţite s’a înfipt cu mult mai adânc în oraşele noastre decât limba cea artificială. Heliade a avut şi are poate mai mulţi admiratori fanatici de cât Bolintineanu, dar în schimb Bolintineanu a avut şi are admiratori blânzi în femei şi în tineri de 16 — 18 ani, ş’apoi, pe drept cuvânt a avut şi are talente tinere cari mai de grabă s’au alipit de limba şi de forma poesiilor sale. Bolintineanu, cu mai multă voinţă şi cu mai mult temperament, i-ar fi făcut în Muntenia ceea ce Alexandri a făcut în Moldova. 20. — încheind aci, scurtele notiţe şi observaţii asupra limbii din trecut, trebue să mărturisesc că nu am vorbit decât despre partea externă a artei, despre limbă. Nu am vorbit, nici chiar în treacăt, despre talentul acestor figuri literare mărite de cel cel-au citit pe băncile liceului şi mai ales de către cel ce nu i-au citit de loc. Eu socotesc, bunioară, pe Bolintineanu un talent de frunte care cade din capul locului, sub influenţa romantismului ordinar din Franţa şi sub loviturile mortale pentru un om fără energie, ale curentului artificial şi pedant din ţară- Pînă aci dar, să fie bine înţeles, că n’am judecat pe nimeni personal ci numai întru cât i-au privit limba care este avutul tuturor românilor, avut ce să poate discuta cu siguranţă fără a aprinde vr’o luptă dîrje, sângeroasă, şireată şi neonestă. Şi d’aci înainte voiu căuta a ’mi lăsa la uşe dragostele şi urele mele personale, cu atât mai mult cu cât mă apropii de timpul şi cunoştinţele noastre. 21. —Pentru a sfirşi cu Întregul sistem literar din aşa poreclita noastră renaştere nu ne rămâne decât să atingem o problemă literară. Care a fost felul lor de a crea? Vorbesc de cei trecuţi în prima linie; vorbesc de acei căpitani încărcaţi, zdrobiţi de glorie. Cum plămădeau ei pe eroii lor ? Cu ce din ale omului, mare sau mic, îl înzestra ? Ce viaţă le-au dat ? Şi ar fi cu putinţă pe unul din eroii lor creaţi să’i simţi, să’i vezi, să’i înţelegi şi astfel să ’ţi apară ca vii, în carne şi în oase, cu calităţi şi cu defecte, cu idei şi cu simţiri ? Ar fi cu putinţă să’i citezi ca pe nişte oameni reali, cum ai putea-o face când te-ai gândi la eroii adevăraţilor creatori ? Şi nu e vorba numai de geniile mari ca autorii lui Hamlet şi a lui Faust. Geniile mari crează eroi mari, talentele însă pot crea eroi mai mici dar totuşi vii, cari simt, să mişcă, suferă, gândesc, să luptă şi cad ori izbutesc, dar vezi în el nişte fiinţe posibile. El ne lasă ilusil despre o viaţă a lor. Simţim că avem a face cu cineva, cu nişte oameni, iar nu cu nişte păpuşi care să mişcă pe sfoară şi vorbesc ce vroesc să le vorbească autorii lor. Nu avem în faţă nişte maimuţe cari irită pe stăpânul lor, nişte fonografe nesimţitoare cari deşiră cuvintele ce li s’au suflat în urechia lor de metal. 22.—Eroi artificiali Da, renăscătorii noştril au alunecat pe un povârniş periculos şi uşor. A născoci ceea ce nici n’a existat, nici nu e cu putinţă să existe, este şi periculos şi uşor. Uşor că nu ’ţi trebue nici un studiu, nici o logică de idei şi de simţiri şi adesea nici un grăunte de talent, periculos, pentru că chiar adevăratul talent să deprinde a nu mai auzi, a nu mai vedea, a nu mai observa, a nu mai studia natura. O operă da artă este rezultatul a doi factori: autorul ei şi mijlocul social în care se învârteşte acel autor. Chiar când scriitorul ’şi părăseşte timpul său şi se afundă în trecut trebue prin studii numeroase şi grele să ’şi reînvie în minte, să trăiască cu acea epocă pe care o descrie. Aşa a făcut marele romanţier francez Flaubert când a scris romanul s-a întitulat Salambol. Renăscătorii noştrii au socotit că mijlocul social în care se favoritau trebuia despreţuit. Fără a da vr’un exemplu, întreb pe ori care tânăr de bună credinţă, poate el să ’şi închipuiască viaţa, nu mai mult, din 1850 — 1860, citind operile acestor scriitori? Pot întrevedea ei mişcarea socială, vorba, portul, patimele, scurt, năzuinţa generală a acestor vremuri atât de apropiate de noi? Eu unul mărturisesc că mi să pare cu mult mai departe 1850 decât 1600. 1600 î mi apare mai viu, mai cunoscut, mai complect, răsfoind cronicarii şi documentele adunate de Laurian, Bălcescu, Papiu şi d. Hăjdan. 1600 are viaţă, 1850 e mort. Şi cu toate acestea 1850 a avut atâţea poeţi şi presatori, atâţea învăţaţi şi oameni deştepţi, atâţea publicişti, atâţea oratori, încât rămâi înmărmurit când te gândeşti că viaţa întreagă a acestor oameni a fost numai un moşorol de abstracţii grămădite pe două trei cuvinte ca: progres, libertate, egalitate şi altele de soiul acesta. Renăscătorii noştri, parte fără de temperament artistic, parte ameţiţi de un curent nenatural şi trecător din literatura franceză, au socotit de bun metodul de a nu se atinge de viaţa reală a oraşelor ş’a satelor. Un erou pentru el era o idee, o abstracţie. Eroii lor nu sunt vii, nu sunt generoşi, cruzi, buni, răi, nu iubesc, nu urăsc, ci tocmai din contră, la ei generozitatea e un erou, cruzimea e un erou, bunătatea e un erou, iubirea e un erou, ura e un erou. Scurt eroii lor nu au nici idei, nici simţiri, ci ideia şi simţirea sunt nişte eroi. Ba chiar când caută şi el să ţeasă o scenă, fie ea de orice natură, nu numai că aceşti oameni sunt nişte păpuşi fără de căldura vieţii, dar, aşa păpuşi cum sunt, vezi bine că sunt păpuşi importate din romanele franceze, cu aceleaşi figuri, cu aceleaşi vorbe, cu acelaşi cavalerism ridicul, cu aceleaşi simţiri moarte, cu aceleaşi aventuri de poruncială, cu aceleaşi antitese, cu aceleaşi dueluri hâzi!, cu aceiaşi melancolie de actori de provincie, cu aceleaşi declamaţii ordinare. Un model de asemenea scriere este Elena lui Bolintineanu, ceva mai jos, dar tot atât de artificială şi de copilărească este faimoasa lucrare botezată Misterele Bucureştilor de un scriitor de a doua-zecea mână. Chiar în unele legende frumoase şi curgătoare ale lui Bolintineanu să simte decât colo închipuirea poetului nehrănită din viaţa trecutului pe care să încearcă a’l reînvia. I-a fost destule şi citească o întâmplare într’un cronicar N’a căutat nici-o dată a să înfige în viaţa intimă a acelor timpuri. Eminescu, în Satira III, e destul să pue câteva versuri în gura lui Mircea cel bătrân, e destul ca să facă pe „unul din fii falnicului domn“ să scrie pe genuchi o carte ca „s’o trămită dragei sale de la Argeş mai departe“ pentru ca trecutul să ţi să limpezească o clipă din întunecoasele sale neguri. Bogatele legende ale lui Alexandri cu tot meşteşugul lor, cu toată arta lor, n’au viaţă, tot din aceeaşi cauză . Alexandri alcătueşte trecutul după fantasia sa de poet „fericit“ din lunca Mirceştilor. Cât pentru dramele sale în versuri, —la vreme voiu dovedi—n’au nici viaţa trecutului, nici chiar apucăturile unei vieţi posibile. Cel mult ele dovedesc decăderea unui poet de talent, de la Vrancea. V