Lupta, martie 1890 (Anul 7, nr. 1063-1089)

1890-03-11 / nr. 1072

A 2 LAPTA unul din aceşti unguri, al cărui nume nu-i fac onoarea de a-l cita, a fost ni se afirmă, în nenumărate rânduri dat ju­decăţii şi condamnat la amenzi şi chiar pus îa puşcărie pentru acest soiu de negustorii, iară a se oorijea. Un agent al percepţiei mergând la casa unuia din aceşti cămătari unguri, şi surprinzându-l asupra faptului tăind vite clandestin, puţin l-a despărţit de momentul de a fi sfâşiat şi înjunghiat de unguri; faptele sunt autentice. Deja vitele ce aceşti negustori aduc în abeatoriu sunt aşa de slabe, în­cât multe li se confiscă după tăere ca tu­berculoase, ce trebue să fie deci acelea pe care ei le fac clandestin pe la casele lor? Lucrul e uşor de bănuit.—Cu câţi­va ani în urmă aceşti unguri s’au prins făcând cârnaţi, cremwurşti etc. din carne de cal, negreşit cai bolnavi, căci caii să­nătoşi cred că nu ’i-o fi tăiat ei! Pro­babil că vor fi întrebuinţând şi carne de câini morţi ori pisici şi mai” ştiu şi eu ce! De ce* de cal şi nu şi de câini, de pisici, şi tot soiul*de mortăciuni? (für rumänisch). Acestea adeverite cu fapte, se vin la partea practică, socială a chestiune!, pen­tru care m’am hotărât a seri aceste câ­te­va rânduri în fuga condeiului, îndată ce am fost informat de cele de mai sus. Cum am spus la început, ştiinţa a do­vedit pozitiv că carnea vitelor tubercu­loase trasmite boala la om, şi mai ales dacă ea nu este foartă foarte bine şi un timp îndelungat la 100 grade, adică la temperatura apei clocotite, şi aşa fel că atât părţile superficiale cât şi cele pro­funde să­ fie supuse acestei temperaturi, cari distruge, de­şi nu în toate cazurile, barilul tuberculozei (baccilul lui Koch) care este agentul de producţiune şi de pr­opagaţiune al boalei. Cum vitele ce a­­ceşti negustori cârnătari taie clandestin, nu pot să fie în mare parte de­cât tu­berculoase, de­oare­ce multe chiar din acelea pe care ei le fac în abator se găsesc cum am spus ca atare. Cum câr­­naţii creenwurştiî şi cele­l­alte preparate făcute din aces­te cărnuri în mare parte tuberculoase şi sustrase ori­cărui control sanitar, nu sunt de­cât opăriţi foarte puţin, aşa că numai peliţa lor se influ­enţează de căldură, iar centrul se în­­călzeşte numai, aşa că aci baccilul îşi conservă toată vitalitatea şi puterea lui de acţiune ; cum substanţele chimice cu care se fac aceste preparate cum e Ni­­trul nu distrug baccilul pentru al face inofensiv pentru consumator ; cum pe­­ricolul ce rezultă din consumaţiunea u­­nor asemenea preparate şi a cărnei tu­berculoase este eminent, cred a­mî face o datorie de profesiune denunţând aceste grave contravenţiuni şi atentate la­să­opiniunii publice ; autorităţilor pentru a lua măsuri represive contra acestor negustori monştrii ; dar mai ales publi­cului Bucureştean îi atrag serioasa a­­tenţiune asupra acestei grave cestiuni, ce priveşte aşa­­de aproape scumpa sa sănătate* şi ’mi permit a’i preveni şi chiar a’i sfătui cu insistenţă, să abandoneze cu desăvârşire obiceiul său gustul de a mânca abia încălziţi cârnaţi, crenvurşti, şi alte preparate de asemenea natură prin localuri publice, unde nu este si­gur, de origina lor salubră, ci după ce au fost bine fierţi, cum am arătat mai sus, şi încrdinţându-se în persoană de aceasta fierbere, aceia ce este şi mai si­gur, acest gust să ’şi satisfacă în mena­­giu acei cari ’i­au, supraveghind în per­soană fie­care, operaţiunea berberei pre­paratelor cumpărate de la cârnătari, dacă nu le pot face în menagiu cu carne din halele oraşului, carne ce provine din A­­bator, unde este un serviciu riguros de inspecţiune a­ cărnurilor. Transmisiunea tuberculosei de la ani­male la om prin carne, fiind astă­zi, cum am spus, de notorietate publică, fiind un ce constatat pozitiv, matematic ca sa mă exprim mai obiectiv, căci la congresul din Paris din anul trecut s’a demonstrat cu cifre creşterea numărului tuberculo­­şilor în oraşele unde nu se iau măsuri severe contra cărnurilor tuberculoase, şi din contra scăderea lor în acelea unde există un serviciu regulat de inspecţiune a cărnurilor de consumaţiune, toate a­­cestea va convinge pe om­ şi cine de im­portanţa vitală a acestei cestiuni, şi ne va arăta cât trebue să fim de atenţi in consumarea productelor de cârnăţărie fa­bricate clandestin cum am spus, şi sfa­tul ce­­l-am dat sper a nu fi de cât bine primit şi ascultat de toţi acei cari îşi iubesc sănătatea şi viaţa. G­h. Demetrescu Medic-veterinar la Abatoriul Capitalei. ---------------------------­ Corpurile legiuitoare CAMERA Şedinţa din 9 Martie 1890. Şedinţa să deschide la orele 1 şi jum. sud preşedenţia d-lui Gh. Gr. Canta­­cuzino. Prezenţi: 411 deputaţi. D. I. Poenaru Bordea întreabă pe mi­nistru de interne dacă are cunoştinţă de starea deplorabilă în care se află popu­­laţiunea rurală, în unele părţi ale ţăreî. *D I. Oroveanu, îşi reînoieşte interpe­lările ce a anunţat ministrului de in­terne. D-sa cere biuroului ca să inter­vină pe lângă ministru de interne pentru a-i pune la dispoziţiune mai multe dosare. D. I. Nădejde întreabă pe ministru do­­menielor câte moşii de a Statului s’au vândut la ţărani şi câte au să se vânză în primăvara aceasta. Să continuă cu discuţiunea generală a bugetelor. D. G. Pallade spune că bugetele actu­ale trebuesc privite ca bugetele mult căutate, ere noui. Când auziam pe şe­ful constituţionalilor în anii trecuţi criti­când bugetele, ne aşteptam să vedem că atunci când va veni la putere va pre­zenta bugete bine echilibrate. Aşteptarea ne-a fost zadarnică. Buge­tele actuale se prezintă cu aceleaşi de­fecte ca şi cele de anii trecuţi. In anul 1886 d. Carp a ţinut un dis­curs în care a spus ca bugetele prezen­tate sunt echilibrate în mod fictiv, adică veniturile sunt unflate şi cheltuelile scă­zute, aceiaşi observaţiune o putem face şi noi acum. Bugetele ce ne prezentaţi au veniturile umflate şi unele din ch­el­­tueli scăzute. D. Pallade arată că anul trecut mi­­ nLtirlbCT piTD Vti/jmoís Ier íiiu&íscia x din vânzarea sărei suma de 6.900.000, anul acesta prevede suma de 7.000.000 de şi încasările pe 6 luni din urmă sunt mai mici de­cât cele din anii trecuţi. Oratorul spune că şi cele alte capitale din venituri sunt umflate. Aşa veniturile ministerului lucrărilor publice erau pre­văzute anul trecut la 11.724000 anul a­­cesta suma se ridică la 12.750.000. Pe ce motive să basează ministru când face aceste evaluări ? întreb ce s’au făcut cu reformele pro­mise de d. Carp ? D-sa în programul financia , ne vor­­vorbea de impozitul pe categorii şi de reforma Băncei, prin aceste mijloace, cre­dea şeful constituţionalilor că se vor e­­chilibra bine bugetele. In loc să veniţi cu reforme, veniţi cu expediente. In raportul general d. Nica declară că veniturile ordinare nu vor acoperi chel­tuelile şi că chiar de se va transforma sistemul impozitelor, tot va fi nevoe de noui impozite pentru suma de 5 mili­oane. Lucrul acesta este îngrijitor căci prin­cipalul contribuabil, ţăranul este cu totul sărăcit. Oratorul spune că noile resurse tre­buesc create nu prin noi impozite, dar prin o mai bună repartiţiune, adoptând impozitul mobiliar şi impozitul pe cate­gorii. D. Nica ne spune că mărirea chel­­tuelilor va avea de rezultat mărirea bo­găţiei ţerei. Acest lucru nu este tocmai exact. Sunt şi cheltueli sterile, aşa a­­cele ce se fac pentru fortificaţiuni, în loc de a îmbogăţi ţara o sărăcesc. Este un sistem la guvernaţii noştri de a nu mări puterea de producţiune a ţărei. Un exemplu avem acum înaintea ochilor, adică convenţiunea comercială cu Serbia, care va aduce mari pagube ţăreî noastre. In loc să veniţi cu convenţiuni şi cu fortificaţiuni ar fi mai bine să veniţi cu creaţiuni de şscoli rurale, care sunt a­­devăratele fortificaţiuni a poporului. Legea tocmelilor* agricole n’aţi adus’o în dezbaterile parlamentului, deşi a­’ţi promis că o veţi aduce. De ce nu o cere d. Carp, după cum reclama legea pentru reforma băncei. Dar cu legea pentru vânzarea bunu­rilor Statului ce’ a ’ţi făcut ? Aţi pus pe un om slab, fără iniţiativa ca s’o aplice. D. M. Ghermani ministru de finanţe, protestează în contra aprecierilor d-luî Pallade. D. Ghermani zic­ că nu se poate dis­cuta temperamentul miniştrilor. D. Pallade zice că preşedintele poate numai să’î facă observaţiune, dacă a eşit din limitele regulamentului. D-sa spune că d. Păucescu are aerul unui om care doarme prin culoarele Camerei. Venind la ministerul d­e justiţie d. Pallade zice că nu s’a făcut nici o re­formă din acele premise. La orele 3 se suspendă şedinţa. La redeschidere se dă cuvântul d-lui Pallade. D. Pallade îşi continuă discursul, abor­dând partea politică. D-sa spune că membrii cabinetului actual nu se pot înţelege asupra nici unei chestiuni. Guvernul este ast­fel întocmit în­cât miniştri se neutralizeeză unii pe alţii şi de aceia nu se poate face nimica. Acel care îşi pusese în gând se rege­nereze partidul conservator, nu se mai mişcă acum, a obosit se vede de multă muncă. Această stare nu poate dura mult timp. D. Pallade întreabă de ce nu s’a numit un titular la ministeriul instrucţiune! publice. Se zice c­ă şi aci e neînţelegere, membrii cabinetului nu pot cădea de a­­cord asupra persoanei ce trebue numită. D. Pallade tentimnă spunând că va vo­ta. aonlc a Olt-1 i■ 101‘m [ i 11n­' îl. 1 UI-getelor, de oare­ce n’are încredere în gu­vernul actual. După d. Pallade se dă cuvântul d-lui Carp.­­ D. P. P. Carp zice că d. Pallade a fost mai logic de astă dată, de cât alte ori. Critica ce a adus bugetelor are un șir, de aceia îl voiu urmări pas cu pas. Era nouă de care a vorbit d-sa, de­clină răspunderea alcătuirea bugetelor, de­oare­ce ministrul erei noui a venit la minister la 10 Noembrie și a depus bugetele la 23 Decembrie, deci n’a avut timpul material ca să prezinte bugete, după idealul nostru. La iarna viitoare, dacă D. Ghermani va mai fi ministru, vom lua răspunderea. D. Pallade a zis că bugetul nu e nor­mal, că evaluările sunt umflate. De­­ce? Fiind­că s’a prevăzut 500,000 mai mult la vămi, și 200.000 lei la veniturile mi­nisterului­ de interne. Aceste evaluări s’au sporit, de oare­ce s’a văzut că ele sunt întemeiate. In ceea ce priveşte cheltuielile d. Carp spune că pentru complectarea reţelei noastre de căi ferate, pentru facerea şo­selelor, pentru instrucţiuni şi cler, tre­bue o sumă de 140.000.000. E evident că această sumă nu se poate acoperi din bugetul ordinar, trebue să facem un împrumut şi să plătim o anui­tate de cel puţin 7.000.000 pe an. De asemenea trebue să cheltuim bani pentru fortificaţiuni şi pentru îmbună­tăţirea armatei, anuitatea de 7 milioane se va urca în acest mod la 11 milioane. Sporul normal al veniturilor actuale pentru un period de 5 până la 6 ani, nu poate fi de­cât de 10 milioane, deci vom avea un deficit de 5 milioane pe an. Să vedem dacă ţara noastră e atât de greu impusă. In nici o ţară din lume bugetul nu ar­e venituri aşa mari ca la noi, care să nu provină din impozite. Aşa noi avem 22 milioane venituri de la domenii, 12 milioane de la căile ferate, 12 milioane de la tutun şi 6 de la cărţi de joc şi chibrituri, deci un venit de 50 de milioane care nu provine din i­­­pozite. Comparativ cu alte ţări noi plătim foarte puţine impozite. Nu vom face comparaţiune cu Franţa, Germania, Italia ci cu ţări mai mici. Noi plătim mai puţin de­cât Sârbii şi Bul­garii, în comparaţiune cu bogăţia noas­tră. In Serbia se plăteşte 19 şi jum., la sută, în Bulgaria 18 şi jum., iar la noi 20 şi jum. Această sumă nu e prea mare. D. Carp spune că trebuesc nici re­surse. Guvernul actual va prezenta mâine sau poimâine un proeet asupra impozi­tului pe categorii. Aceasta nu va fi suficient, cred că re­mediul că va fi complect numai atunci când vom introduce monopolul alcoo- l urilor. D. N. Aslan: Cu sufragiul universal nu vei putea face monopolul alcoolurilor. D Carp. Cu sufragiu universal fac to­tul, pot să-ţi tai și capul (Ilaritate). D. Aslan.* Asta e â la Napoleon (Ila­ritate). D. Carp, repetă că remediul va fi în introducerea monopolului alcoolurilor. Gând vom face acest lucru, vom avea o stare financiară strălucită. D. Carp zice că conservatorii au făcut mult pentru clasele rurale. Legea toc­melilor agricole va fi depusă în curând pe biuroul Camerei. Oratorul răspunde acuzaţiunei ce a adus D. Pallade guvernului că nu e o­­mogen. Am avut timp de 12 ani cabinete o­­mogene și am văzut că n’au făcut ni­mica, să * cercăm și 12 ani cu cabinete neomogene pentru ca să vedem la ce rezultat vom ajunge (mare ilaritate). D. Carp termină spunând că discursul, d-lui Pallade la rămânea o mostra de* literatură parlamentară. Să dă în urmă cuvântul d-lui G. Panu. D. G. Panu spune că discursul d-luî Carp este interesant din mai multe punc­te de vedere. Situaţiunea parlamentară a d-lui Carp este actualmente din cele mai bune. D. Carp, nu este pe banca ministeri­ală şi nici e dirigiuitorul ministerului, d-sa e numai leaderul unei părţi din majo­ritate, de aceia poate să ne facă toate promisiunile din lume, când îl vom în­treba de ce nu se ţine de cuvânt, ne va răspunde că vina nu e a sa, ci a guver­­nernului sau a celei­lalte părţi a majo­­rităţei. Declaraţiunile d-lui Carp sunt foarte preţioase, ele însă nu pot fi luate ca de­claraţiunile guvernului. D. Carp ne-a făcut teoria eterogenită­ţii ministeriale şi aceasta din cauză că vede că un minister omogen junimist nu poate exista. Ori ce ar zice în privinţa aceasta d. Carp, noi vom rămânea fermi în credinţa noastră că d. Carp ar dori mult să aibă Camere ca ale d-lui Bră­­tianu. D. Pallade. N’are se aibă nici odată. D. Panu. Am făcut numai o ipoteză. D. Carp a spus că guvernul d-luî Bră­­tianu n’a făcut nimica din cauză că era omogen. Nu omogeneitatea a fost cauza neputinţei guvernului d-luî Brătianu ci lipsa de idei, lipsa de program şi lipsa de cultură. Dușmănia între membrii cabinetului actual nu provine din interese personale ci din principii. Așa, dacă legea tocme­lilor agricole nu s’a adus încă în dezba­terile Camerei e că miniștrii n’au căzut de acord asupra diferitelor puncte. D. Lahovari are idei cu totul contrarie de acele a junimiştilor, în această privinţă. Venind la fondul chestiunei d. Panu zice că o mare parte din ideile expuse de d. Carp se împărtăşeşte şi d-sa, fără însă ca să le fi luat de la d. Carp, după cum nici d. Carp nu le a luat de la d-sa. Noi plecăm din acelaşi punct comun şi anume sărăcia bugetelor noastre. D. Carp propune oare­care remedii, eu propun altele. Suma totală a bugetelor noastre se ridică la 164 milioane, dacă scădem 62 milioane care se trimet în străinătate pentru plata anuităței datoriei, vedem că ne mai râmăn pentru toate trebuin­ţele noastre numai 100 milioane. Această sumă este prea mică pentru a satisface nevoile crescând ale ţăreî. Era împrumuturilor nu s’a stins după cum zic unii. E imposibil ca cu actua­lele resurse ordinare să putem construi căi ferate, şosele şi să înzestrăm şcolile noastre secundare şi universitare care sunt într’o mare sărăcie. Trebue deci să facem noi împrumuturi şi să căutăm a crea noi resurse. D. Carp a propus să mărim impozitele indirecte. Eu sunt contra acestui sistem, mai bine să înfiinţăm impozite directe, însă pe baze drepte, căci ori­ce ar zice d. Carp, dreptatea trebue luată în consi­­deraţiune atunci când stabileşti un im­pozit. Răspunzând unei întreruperi d. Carp spunea: Impozitele nu trebue să fie juste, ci raţionale. Acest lucru nu e de loc exact şi pen­tru a proba aceasta îi voia da un exemplu. Era un timp când se plătea impozite numai de oare-care clase a societăței, altele nu pluteau, ei bine acele cari pluteau n’aveau oare cuvânt să zică că li se face nedreptate. D. Panu examinează impozitul propus de d. Carp, adică impozitul mobiliar pe categorii și arată că el nu va aduce ve­niturile pe cari le prezice d. Carp. La orele 5 şi un sfert se ridică şe­dinţa publică, rămâind ca d. Panu să continue şi azi. SENATUL Şedinţa de la 9 Martie 1890. Şedinţa se deschide la orele 2 supt preşidenţia d-lui N. Creţulescu. Prezenţi 83 senatori. * Se fac formalităţile obişnuite. D. Al. Lahovari roagă S­enatul să se ocupe de urgenţă cu proectele financiare depuse de d. M. Ghermani. D. Codrescu cere din nou guvernului să-i pue la dispoziţie dosarul relativ la recrutarea din Botoşani, cum şi rapor­tul comisii de anchetă numită de mi­nistru, şi raportul poliţaiului local, care constată­ că un samsar ovrei s’a prezen­tat la mai mulţi cerându-le bani. D. N. Fleva cere şi d-sa din nou do­sarul relativ la măsurile luate de consi­liu sanitar în privinţa medicilor cum şi protestul acestora. D-sa protestă în con­tra intârzierea ce pune guvernul în da­rea actelor ce să cer de senatori si de­putaţi. D. Al. Marghiloman depune două pro­iecte de legi. FOIŢA ZIARULUI „LUPTA“ SĂPTĂMÂNĂ LITERARA încotro mergem? !. Literatura noastră stagnează. Suntem ca un om, care pornind pe un drum fără de capăt, se opreşte după o bucată din el şi minunându se de sporul ce-a făcut, uită, că ţinta se depărtează, cu cât el se apropie de dânsa şi că ursita lui e să nu -şi mai odihnească picioarele. Precum călugărul indian îşi pierde zi­lele, trântit la umbra unei pagode, supt palmieră şi tamarini, admirându-şi înal­tele cugetări, ce cu dânsul au să se în­groape, fiind­că pentru a le face cunos­cut altora nu şi-ar clinti degetul cel mic, noi, în extaz înaintea unui trecut lite­rar — mediocru de alt­fel, — uităm, că legea ori­cărei literaturi e să-’şi lase pă­rinţii în urmă şi să apuie înaintea ce­lor ce au să vi­e. Nici o­dată poate o lene aşa de straş­nică, un dezgust aşa de mare de con­­deiu n’a cuprins pe cei cu un trecut frumos în literatura noastră. Murim de inaniţie, publicul se îndoapă cu produc­ţii literare străine, cu drojdia literaturi­lor­­mai bogate, pentru că noi nu-i dăm nimic frumos, nimic sănătos. După cli­pele de oare­care activitate de pe la 1880 până la 1886, ne-am oprit, tocmai atuncea, când limba fiind aproape for­mată, am fi călcat pe un teren mai si­gur de­cât înainte. In câţi­va ani, am avut, una după alta, poeziile lui Eminescu şi ale Veronicăi Micle, cele două volume de nuvele ale lui De la Vrancea, Nuve­lele şi Poeziile lui Vlahuţă, nuvelele lui D. Zamfirescu, romanul d-lui N. D. Xe­­nopol. Astă­zi, când am fi în drept să aşteptăm cel puţin câte un volum pe an —pe când în Franţa fie­care din marele librării editoare, Charpentier ori Lemerre are câte unul pe săptâmănă —, le cău­tăm în zadar. De la 1886 în­coace, am avut singure două cărţi de valoare e­­şite de Supt tipar. Anecdotele lui Spe­­­­ranţă şi Teatrul lui Caragiale, urmat a­­utima căte­va zile de ultima-i operă, Năpasta — şi încă publicul le cunoştea cuprinsul de prin reviste, unde apăruse pe încetul. Şi să nu să deie vina pe lipsa de editare : Franţa nu şi-a avut de­odată nici ea şi cu toate acestea azi ori­ce om cu ceva în creieri poate trăi acolo din ceea­ ce aşterne pe hârtie. Când lipsa de editori se simte, când la poarta vie­ţii bat opere de frunte, publicul se de­prinde încetul pe încetul cu această mâncare, prea delicată de­o­cam­dată, şi se găsesc oameni, cari să ajute pe alţii, ajutându-şî punga lor proprie, prin editarea unor cărţi aşteptate cu nerăb­dare şi cetite cu patimă. Intr’o ţară, unde oamenii ar umbla desculţi, n’ar mai fi ciubotari şi sunt fabricanţi de te­­lefoane la Ihnentoţi ? Tot aşa şi la noi, editori nu-s, pentru că nimeni nu srie şi prin urmare nimeni nu citeşte. Un editor ar­­fi nebun, fireşte, dacă ar publica ceva de felul poezii­lor, ce zilnic furnică prin revistele de mâna a doua şi a treia, pentru raţiu­nea foarte simplă, că nimeni n’ar avea naivitatea să le cumpere. Ca dovadă de firea blajină a editorilor noştri, puţini cum sunt, e că Haiman a editat pe M­­a­­cedonski şi multe alte lucrări needita­­bile aiurea de­cât în ţara românească. Vina deci a îngrozitoarei secete literare, ce ne bântuie şi sileşte pe oameni să trăiască din rezerva anilor trecuţi, tre­bue dată pe scriitori şi nu pe public, nici pe editori. Dar pe terenul revistelor poate cresc opere de preţ, cari, din deosebite îm­prejurări, nu se pot vedea cuprinse în cadrul unui volum ? Nici atâta , multe din revistele noastre, mor atât de lipsa de abonaţi, cari n’au ce citi, cât şi din aceia de scriitori, sterilizaţi mai toţi şi scurşi de puteri. Revistele noastre nu plătesc, ce-i dreptul, fiind­că publicul cititor e restrâns şi tirajul foarte mic, dar ori­ce scriitor plin de viaţă şi bogat în idei, e sigur de a fi primit cu bra­ţele deschise de directorii de reviste, cari l-ar privi ca pe un adevărat mântuitor. Din lipsa de bucăţi, cum trebuie, multe chiar din revistele cu trecut frumos şi bogate altă­dată în oameni talentaţi, sunt silite să deschidă mari porţile şi, să lase să pătrundă între coloanele lor oameni nevrednici şi opere ridicule. Com­paraţi un număr al «Convorbirelor» de astă­zi cu un altul de pe la 1880, vre­mea de înflorire a lor: contrastul are să fie zdrobitor. In locul celor morţi ori celor ce au dezertat câmpul literaturei, cari sunt elementele noui, talentele ti­nere, gata să primească o îmbelşugată moştenire de glorie? Ii cauţi în zadar , alături cu cele din urmă bîîguiturî ale unui scriitor golit, accentele slabe şi a­­nemice ale unui neofit, care cearca să imiteze glasul puternic al măiestrului, se aud abia. Ce era poezia noastră mai acum câţi­va ani şi ce este azi ? Pe cînd atunci, Alexandri, întâiul născut al po­ezii româneşti, lasă să zbârn­e din când în când coarda cam amorţită a lirei sale, pe când Eminescu, în toată dezvoltarea puternicului sau geniu, Veronica Micle, maiastra şi gingaşa mlădietoare de rit­muri, imitatorul romantismului francez, la martinianul dulce, Naum, Beldiceanu dese­ori fericit în tablourile-i reale de simţire şi culori, Vlăhuţă, ţinea mi sus stea­gul independenţii de concepţie, azi?.... Lira s’a redus, ea are o singură coardă, care răsună sentimental şi trist la atin­gerile celui d’ântâia copil venit, coarda e­minesciană. Şi câţi sunt eminescian! ? Ii poţi număra pe degete şi dintre ei toţi singur Stavri are ceva de spus. Cei­l’alţi scriu cu ediţia Maiorescu înnainte, îşi caută rimele în sonetele lui Emi­nescu. Stavri are o limbă de minune, haină diafană, de supţire şi afinată ce este, ultima espresie vaporoasă şi jal­nică a limbei eminesciane, mai rafinată încă aceasta şi sentimentul adânc şi ne­împrumutat al unei naturi cam simpli­ficate îi dau o aparenţă de originalitate. Dar ceata celor setoşi, de a scrie ori­ce, numai să-şi vadă numele tipărit ? Spi­ritul celui îngropat la Belu a trecut în mai multe minţi slabe şi, impărţindu-se, a pierdut enorm din strălucirea şi pu­terea lui. In proză, Creangă mort, de la Vrancia redactor la «Democraţia» ceia ce e aproape acelaşi lucru, Ni Xenopol despărţit pentru tot­dea­una de literatură, d. Maiorescu pierdut în valu­rile politicei şi azi cine scrie o proză mai ca oamenii, o proză care să se poa­tă ceti măcar ? E trist de spus, scrii­torii zilnici, ziariştii, şi vai de ţara, unde munca uşoară a făcătorului de articole in pripă, reprezintă o întreagă jumătate de literatură! Şi, în rezumat, pentru proza moartă şi poezia ce se stinge, ca o candelă fără de unt-de-lemn, avem teatrul şi în tea­tru un singur om, un om de talent, cu concepţia puternică şi condeiul colorat, dar unul numai — Caragiale. II De ce stăm aşa de jos? De ce apucaţi de ameţeala succesului momentan, coborâm scările, pe care odată, asudând şi suflând V

Next