Lupta, aprilie 1892 (Anul 9, nr. 1675-1697)

1892-04-25 / nr. 1693

Demetrescu spre a’l aresta. D-sa insă, fiindu’î frică că la secţie Bălăşeanu îl va bate până nici sergentul la moarte, şi văzând că nici ipistatul nu intervin spre a’l apăra, fuge pe după casă pentru a se ascunde. Sergen­tul însă, însoţit de un jandarm, ’l prind şi’l târăsc la secţie. Pe drum, până la sec­ţie, a fost continuu bătut şi insultat de Bălăşeanu. Ajuns la secţie, d. Demetrescu într’o stare deplorabilă, este arestat în camera jandar­milor. D. director al abatorului a fost de aseme­nea dus la secţie şi ţinut ca şi d. Deme­trescu până la ora 11 noaptea. In acest timp Bălăşeanu îl insulta şi ’l ameninţa şi pe d-sa necontenit, şi în mai multe rân­duri se duce în camera în care era arestat d. Demetrescu, unde ’l insultă şi-l bate din nou. Sosirea comisarului La ora 11 noaptea comisarul secţiei, Pen­ciulescu, soseşte. D-sa începe a­dresa un proces-verbal. Bălăşeanu însă, nu încetează a înjura, a ameninţa, a vocifera chiar în faţa comisarului. In­turbarea sa el se scoală după scaun şi scrâşnind din dinţi, se re­pede asupra d-lor Demetrescu şi a direc­torului abatorului sbierând: „trebue chiar acum exterminaţi aceşti pezevenghi“. A trebuit ca comisarul să sară spre a’l îm­­pedica să nu-i lovească din nou. D. Director al abatorului vezând că mar­torii, sergentul, ipistatul şi măcelarul, sunt influenţaţi de Bălăşeanu, care nu înceta un moment de a insulta şi de a ameninţa, a voit să sesizeze parchetul prin telegraful abatorului, pentru a se putea ast­fel con­stata starea îngrozitor de agresivă, furioasă şi turbată a lui Bălăşeanu şi a se ancheta faptele cu mai multă imparţialite. Bălăşeanu însă, sare asupra d-lui, şi-l îm­­pedică de a se duce la telegraf. Tot Bălă­şeanu, la începutul acestei scene vandalice, l-a împedicat pe director de a se duce să telegrafieze Primarului. După ascultarea depunerilor sergentului, ipistatului şi măcelarului, Bălăşeanu pleacă, nevoind să asiste şi la depunerile d-lui De­metrescu şi a directorului abatorului, ast­fel că procesul-verbal a rămas neterminat. Liberarea de la secţie. Declaraţia co­misarului. îndată ce Bălăşeanu a plecat, d-nii me­­dici-veterinari ai abatorului au fost liberaţi de comisar, care le-a manifestat uimirea şi groaza sa de starea înspăimântătoare în care se găsea Bălăşeanu şi le-a declarat că ori de cine va fi întrebat asupra faptelor va arăta, în conştiinţă, insultele şi ameninţă­rile ce Bâlăşanu se făcea în tot timpul în­­cheerei procesului-verbal, precum şi starea anormală în care se găsea. A doua zi. — Autopsia bivolului A doua zi măcelarul Ştefan Ionescu ve­nind cu bivolul, s’a permis introducerea lui în abator. D. director procedând imediat la autop­sie, pentru a se vedea dacă carnea lui se poate pune în consumaţie după cum ce­rea Bălăşeanu, a constatat că acest bivol a fost tăiat mort, după leziunile cada­verice ce prezenta. Ast­fel plămânii, ficatul, splina, rinichii erau în stare de putre­facţie ; stomacul şi intestinele, după cari s’ar fi putut constata cauza morţeî acestui bivol, lipseaţi; carnea era foarte emaciată etică şi infiltrată. Dacă carnea acestui bivol s’ar fi pus în consumaţie, toţi consumatorii s’ar fi înbolnăvit foarte grav, şi, pentru că s’au opus la aceasta, medicii veterinari au fost maltrataşi de ajutorul de pri­mar Bălăşeanu! Văzând acestea, d. director al abatorului a confiscat această carne, dresând proces­­verbal semnat şi de comisarul secţiei. Indiferenţa medicului-şef al C­omunei. Această carne se păstrează încă la Aba­toriu pentru a putea fi examinată de me­­dicul-şef al Comunei, căruia ’i s’a relatat faptul. D. medic-şef însă nu a sosit nici până astă­zi la abatoriu ! Sigur, când Bălăşeanu vrea, de ce lu­mea să fie oprită de a mânca carne o­­trăvită! Declamaţia la primul-ministru D. director al abatorului s’a dus a doua zi la d. Lascar Catargiu relatându-i aceste fapte ast­fel după cum s’au petrecut, şi cerând trimiterea unei comisiuni de anchetă. D Catargiu a făgăduit că va însărcina pe inspectorul veterinar respectiv şi pe prefectul poliţiei ca să facă ancheta şi va sesiza şi Parchetul pentru a face cercetări. Insă nici această comisiune, nici d. dr. Felix nu s'a prezentat la abatoriu până astă­zi! Declamaţia la primar In dimineaţa zilei de 22 Aprilie, d. di­rector al abatorului a comunicat primaru­lui Orbescu, printr’o lungă telegramă, toate cele petrecute şi neprimind nici un răspuns până la ora 11 a. m. s’a dus la Primărie şi ’i-a comunicat şi verbal. Primarul Orbescu însă, a luat apărarea lui Bălăşeanu, şi a spus d-lui director al abatorului că e informat cum că d-sa a voit să bată pe d. Bălăteanu şi pentru aceasta îi comunica că atît pe d-sa cât şi pe ajutorul său ’l-a suspendat din funcţiuni, de­şi primarul nici nu are acest drept. Declamaţia la parchet Faţă de această indiferenţă a autorită­ţilor, d. director al abatoriului a reclamat ori şi Procurorului-general. Bălăşeanu nu stă In tot acest timp Bălăşeanu a venit ne­contenit la abatoriu, luând pe comisarul secţiei abatorului în trăsura Primăriei şi instruind pe sergenţi şi pe jandarmi de modul cum trebuie să depună când vor fi întrebaţi­ îndrăzneala măcelarilor In urma acestei fapte a lui Bălăşeanu, aflăm că măcelarii a devenit foarte agresivi şi nu mai voesc să respecte nici una din dispoziţiile regulamentului abatorului, re­lative la apărarea sănătăţei consumatorilor. De trei ani de zile, actualul d. director al abatorului, a putut, cu o mare muncă şi luptând cu greutăţi de tot soiul, să impue măcelarilor respect de regulamentul care prevede regulele ce trebuesc observate la tăerea vitelor, apărând ast­fel sănătatea noastră a tuturor, de aviditatea sălbatică de câştig a măcelarilor. Astăzi totul e compromis. Personalul abatorului nu mai poate avea acum nici o autoritate faţă de măcelari, cari au văzut că se poate chiar bate acest per­sonal pentru a le face poftele. Aşteptăm să vedem ce măsuri va lua gu­vernul. — FOIŢA ZIARULUI ,LUPTA‘ — Gherea şi Maiorescu Acum şase ani, în două articole publicate în „Convorbiri Literare“, d. Maiorescu, a­­tingând chestiuni importante: puterea mo­­ralizătoare a artei, impersonalitatea artişti­lor, personalitatea poetului, îşi expune cu multă uşurinţă vederile d-sale sumare asu­pra acestor chestiuni.—Cititorii rămân în­cântaţi. Dar importanţa chestiunilor tratate, nu­mele criticului „profesor de filosofie“, en­­tusiasmul publicului, fac pe d. Gherea să analizeze aceste două articole şi să demon­streze că „eminentul critic“ al „Convorbi­rilor Literare“ stabileşte multe aforisme inexacte şi că se contrazice de multe ori în micile d-sale articole. Aforismele, a căror inexactitate o dove­deşte d. Gherea sunt­­multe: arta adevă­rată face pe om să se uite pe sine ca per­soană; prin aceasta arta este tot­dea­una moraisatoare.—„Interesele lumei zilnice, ori­cât de mari ar fi în alte priviri“, nu pot face subiectul unei lucrări artistice.—Esenţa artei este de a fi ficţiune ideală, după cum esenţa unui artist adevărat este de a fi im­personal, atât în felul său a fi de impresio­nat, cât şi în felul de a trata sau expune subiectele ce-şi alege. Odată cu aceste tese, d. Maiorescu sus­ţine, în aceleaşi articole, că realitatea po­porului (interesele lumei zilnice) poate face foarte bine subiectul unei opere artistice şi Hubrica indiscreta ......... Ieri nenea lancu Br­ătescu tre­când prin piaţă a fost poftit de un cantaragiu să se cântărească. Nenea lancu consimte, se apropie de aparat, dar se opreşte, de­odată, strigând: „Dobitocuie, nu ştii că eu nu mă cântăresc cu deţinuiu, dar cu kilo­­gram­a ? !" Şi imediat nenea Iancu a comandat un kit de vin. Piperus că esenţa artistului adevărat, a poetului în deosebi, este de a fi cât se poate de perso­nal, în toate privinţele. Din aceste două propoziţii din urmă re­­sultă două contraziceri capitale şi o mul­ţime de altele mai mici, pe care d-l Gherea le enumără în Critica d-sale (Vol. II, p. 67). Ce putea face d. M. în urma acestei a­­nalize?—Să tacă—ceea­ ce a făcut şase ani de-a rîndul,—sau să se apere cu ori­ce preţ şi să compromită ast­fel pe „eminentul cri­tic“ al Convorbirilor. Pus în această alter­nativă, d. M. îşi alesese foarte bine tăce­rea.—Dar „Voinţa naţională“, apoi o bro­şură cu titlul „Contrazicerile d-lui M.“, în sfîrşit însuşi d-l Gherea, retipărind aceiaşi critică nemiloasă, care dovedeşte că tocmai acolo unde cititorii admirau profunzimea şi logica d-lui M. nu există de­cât superfi­cialitate plină de contraziceri, au silit pe d. M. să răspundă găsi puţin răgaz şi pentru discuţii curat literare. Acest răgaz însă a­ venit prea târziu, după o lipsă de şase ani. Talentul şi bunele deprinderi ale unui critic au tot timpul să se piardă, să se atrofieze din cauza unui repaos aşa de indelungat. Răspunsul d-lui M.: (1. pe care ne pro­punem să-l analizam aici, ne dovedeşte cu prisos că „lipsa de răgaz pentru discuţii, curat literare“ timp de atâtea ani a putut face pe un „critic eminent“ să nu mai fie nici măcar critic, pur şi simplu. * * * De la începutul răspunsului din Conv. Lit. d. Maiorescu nu mai poate lua seama cum se loveşte, crezând că li se apără. As­cultaţi naivitate de critic serios: expresiile Cl­­V. Conv. Lit. Martie 92. LAPTA Spionii Germani Documente furate la ministerul de résboiți din Franța.— Arestarea lui Behmieder. — C­omplici fugiși. — Spioni la An­tibes De cât­ va timp s’a constatat la ministe­rul de résboiți din Paris lipsa a câtor-va piese importante din dosare. Lucrul era foarte grav. S’a făcut o anchetă și func­ţionarii însărcinaţi cu aceasta se convin­seră îndată că acele piese au fost trecute de­sigur prin ferestrele apartamentelor de jos ale ministerului de războiu la nişte in­divizi cari aşteptaui în stradă. De acea prima grijă a ministrului a fost de a îmbrăca gratele ferestrelor cu o reţea de sârmă groasă. Ancheta continuă, cerce­tările pentru a găsi pe furii documentelor şi în acelaşi timp parchetul fu sesizat. Ca rezultat al acestor cercetări avem arestarea unui german, anume Schmieder. Acest Schmieder, ar fi, precum se pare, şeful unui fel de brigade de agenţi secreţi care lucrează la Paris şi în alte părţi ale Franciei pe socoteala guvernului german. In faţa acestor împrejurări, presa franceză e pentru moment în rezervă cu publicarea amănuntelor. Se anunţă numai fuga a trei complici ai lui Schmieder. La locuinţa acestui spion s’au găsit nu­meroase hârtii compromiţătoare, cari au fost remise judelui de instrucţie, însărcinat cu ancheta judecătorească. — Din Cannes se depeşază următoarele: Doi spioni germani, un sergent şi un sergent-major din armata germană, au fost arestaţi la Antibes. Ei ,ridicau planurile fortului Carra. Se pare că aceşti doi sub­ofițeri sunt în concediu pe timp de o lună. Strgentul-major aparţine unei familii foarte cunoscută. Are un unchiu care e general în armata prusiană. ACTE OFICIALE Ministerul de Interne D. Alexandru A. Sturza s-a numit în funcţiunea de membru în comisiunea interimară a comunei urbane Mihăileni din judeţul Dorohoia, în locul d-lui locat.-colonel Costache Tintilă. D. Grigore Stamatian, actual sub-inspector silvic al casei Sf. Spiridon din Iaşi, este înaintat, pe ziua de 15 Aprilie 1892, în postul de inspector silvic al acei case, în locul d-lui Ernest Gheorghiu, tre­cut în al funcţiune. D. doctor Ioan Marinescu Betulea este numit în postul vacant de medic la plasa Argeşl, din jude­ţul Argeş, cu reşedinţa în urbea Curtea-de-Argeş. Ministerul de Justiţie D. V. Teodorescu actual judecător la Olteniţa, se permută in aceeaşi calitate la ocolul IV Bucu­reşti, în locul d-lui I. Brănişteanu, care trece în postul ocupat de d. V. Teodorescu. D. C. Radu, actual ajutor la judecătoria ocolu­lui IV Bucureşti, se numeşte ajutor de grefă la tribunalul Dâmboviţa. D. C. I. Hina, actual ajutor la judecătoria oco­lului Mostiştea, judeţul Ilfov, se permută în aceiaşi calitate la ocolul IV Bucureşti, în locul d-lui C. Radu, trecut în alt post. D. Sc. Poenaru, actual ajutor la judecătoria o­­colului Pârscov, jud. Buzeu, se permută în aceiaşi calitate la ocolul Mostiştea, in locul d-lui C. I. Hina permutat. D. T. Bărbătescu, actual ajutor la judecători ocolului Şerbăneşti, jud. Olt, se permută în aceiaşi calitate la judecătoria ocolului Pârscov, în locul d-lul Sc. Poenaru, permutat. , D. Savu Marineanu, fost ajutor de jude de ocol se numește ajutor la ocolul Şerbănești, jud. Olt, în locul d-lul T. Bărbătescu, permutat. -----------------------­ Ultim curier ........ 400 Ţigani botezaţi. In Serbia, pe malurile Timocului, locuesc o mulţime de ţigani-mohamedani. Se scrie din Belgrad, că în Dumineca Paştilor 400 dintre ei au trecut la religia gr. or., bo­­tezându-se. Botezul l-a săvârşit Melentie, episcopul sârbesc din Zajd­ar, în biserica din Boljevaci. Naşi au fost ţărani din a­­propiere, cu cari, după botez, Ţiganii au tras un chef straşnic. ........ Arderea unei fabrice. Turnătoria de fier şi fabrica de maşini a firmei „Nicholson W. Filip et Comp.“ Din Buda-Desta, a ars la 1 Maiu. Focul se crede că a fost pus. Fabrica a fost asigu­rată la ,,Fond­ere“ cu 5000,000 fl. Paguba este de 300,000 Arderea unei fabrici mari. Din Cannstadt ni se depeşează că fa­brica de puf Strauss et comp. arde de eri. Este temere ca nu cum­va mulţi lu­crători şi lucrătoare să nu fi perit în flă­cări. Până acum nu se cunoaşte numărul morţilor. LITERE ŞI ARTE Duminică 26 Aprilie la Ateneu va vorbi A­PS­­traşcu. D. Urechii a bine­voit aşi ceda rândul tâ­nărului scriitor, dar nu va întârzia de a’şi face şi d-lui conferinţa promisă. Se pare că şi d. N. Ionescu va face un târziu pe a sa despre: Instituţiunile vechi româneşti. * * Zi La vitrina librării Rănișteanu din calea Victorii se află expus un mare tablou lucrat în culori cu uleiu de M. Elian de la Gruea. * * * In curând va apare la Graiova „Revista Olteană“ sub direcția d-lui Traian Demetrescu, având de colaboratori pe d-nui Pencioiu, Caton Teodorian, Obedenaru etc.* * * A apărut : Mai am un singur dor. Romanţa- Elegie, pentru Voce şi Piano. Cuvinte de M. E­­minescu, Musica de Gr. Teodossiu. * * * In editura magasinului de muzică Const. Gebauer au apărut: Manevrele de toamnă vals militar de Mihail Pavlovski. Preţul 2 lei.* * * Marşul regimentului Seret No. 11 de I. Iva­­novici, şef de musică militară. Preţul 1 leu. Noutăţi musicale : Din Judeţe FĂLTICENI. Ni se scrie din Fălticeni că Vineri noaptea a încetat din viaţă subit Iosef Diamant antreprenorul Poştei. Defunc­tul era model de filantrop, toţi săraci­i plâng căci pentru ori­ce ei alergau la Iosef Diamant. Defunctul lasă o văduvă cu 7 copii şi fără nici o avere. Totul ce a putut agonisi este că era asigurat la Societatea Anker din Viena pentru cas de moarte plătind regulat 37 rate și sperăm că Societatea va avea în vedere starea de miserie în care a rămas familia defunctulu­­i va restitui sumele depuse de defunct. Diamant era decorat de Rege cu servi­ciul credincios clasa I. HUŞI. — Baluri în folosul săracilor. Ni să scrie din Huşi că acolo se organi­­sează de 10 Mai, un al doilea bal în fo­losul săracilor. Balul dat în Februarie tre­cut a dat 1607 lei din care 1000 s’au depus la o casă de economie spre fructifi­care iar restul s’a împărțit săracilor. Partea Economică Iată mișcarea portalul Constanța pe zilele de 18 și 19 Aprilie. „atît de caracteristic, în­cît merită fără în­doială“, „ironica parentesă par nobile fra­­trum și mai ales cuvântul cercetare pato­­logico-psichologică“ „sînt arme din arse­nalul nostru“, dovadă Conv. Liter, anii II, VI, VII, paginele 301, 210, 221, etc. etc. ! Și nu e numai una... Dar să trecem îna­inte. „D-l Gherea—zice d-1 Maior.—scrie şi ne citează aşa: „D. M. vrea să apere lucrările d-lui Ca­­­ragiale împotriva învinuire! de nemorali­­„tate şi pentru atare sfîrşit d-sa îşi pune „întrebarea dacă arta are ori nu misiune „moralisatoare şi răspunde : „da, arta a a­­­vut tot­d’a­una o misiune moralisatoare, „şi ori­ce­­adevărată operă artistică o în­deplineşte“. Rămâne dar să înţelegem în ace­stă moralitatea artei. La această în­trebare ni­ se dă următorul răspuns : „Ori­ce emoţiune estetică, fie deşteptată „prin sculptură, poesie, fie prin cele­l’alte „arte face pe omul stăpânit de ea, pe câtă „vreme este stăpânit, să se uite pe sine ca „persoană şi se înalţe în lumea ficţiunilor „ideale“..... „Numai o puternică emoţiune „impersonală poate face pe om să se uite „pe sine şi să aibă prin urmare o stare „sufletească inaccesibilă egoismului, care „este rădăcina ori­cărui râu“. „Am reproduse o faşă din articolul d-lui „M., pentru că ea caracterizează modul „d-sale de a scrie; pe de altă parte atare „împletire metafisică nici nu poate fi spusă „cu cuvintele noastre și într’o limbă lămu­rită. (Studii critice, pag. 53, 55). Să fi scris oare şi să fi citat d. Gherea aia, cum pretinde d. M. ? Imposibil ! Ni­meni, cu atât mai puţin nu critic de ta­lentul şi onestitatea literară a d-lui Gherea, n’ar fi putut reproduce numai trei fraze destul de clare relativ, pentru că ele ca­­racterisează modul de a scrie a d-lui Ma­iorescu şi pe de altă parte fiind­ că atare împletire metafisică­­*... Imposibil. Cu toate acestea d. Maiorescu pretinde că aia a scris, aşa l-a citat pe d-sa d. Gherea. Deschizând volumul II de Critici, la pa­ginile indicate, găsim: „Am reprodus o faţă întreagă din arti­colul d-lui M...“ Şi intr’adevăr găsim ci­tată o faţă întreagă pe care d. M. a su­primato din citaţiunea d-lui Gh., căutând apoi să acopere această emisiune de ren augur cu un rând de puncte şi cu o gre­­şală de tipar , faşă în loc de faţă. Dorind a transforma polemica d-lui M. în duel cavaleresc, reproducem aici faţa în­treagă din articolul d-sale, din care d. M. nu a citat acum de­cât trei rânduri, sub­liniate mai jos. „înălţarea impersonală este însă o con­diţie aşa de absolută a ori­cărei impresii artistice, în­cât tot ce o împedică şi o a­­bate este un duşman al artei, nu deosebi al poeziei şi al artei dramatice. De aceea poeziile cu intenţii politice actuale, odele la zile solemne, compoziţiile teatrale pentru glorificări dinastice, etc. sunt o simulare a artei, dar nu artă adevărată. „Esenţa acesteia este de a fi ficţiune ideală, care scoate pe omul impresionabil în afară şi mai pre­sus de interesele lumei zilnice, ori­cât de mari ar fi în alte priviri.“ „Chiar patriotismul, cel mai important simţimînt pentru cetăţeanul unui stat în acţiunele sale de cetăţean, nu are ce căuta în artă ca patriotism ad-hoc, căci ori­ce a­­mintire reală de interes practic nimiceşte emoţiunea estetică. F­E­L­U­R­I­NI­I Străbunii lui Ravachol. — S’a vorbit mult de ascendență maternă a lui Ravachol. Iată acum câte­va amănunte asupra străbu­nilor acestui dinamitard, în ce privește de partea tatălui său : Tatăl celebrului Koenigstein Ravachol s’a născut la Heerlin, localitate în Limburg neerlandes, situată la aceiaşi depărtare de graniţa belgiană şi germană. Hi­erku este centrul ţărei exploatată a­­cum aproape o sută zece ani de faimoasa bandă numită bokkennider. Această bandă era re­rutată numai printre locuitorii cul­tivatori de pe acolo. Ea nu opera de­cât noaptea şi în acelaşi timp în mai multe puncte. Aceste atacuri simultane, atribuite unei aceleaşi trupe, dar în realitate execu­tate de trupe deosebite, faceau să se creadă creadă că bandiţii încheiaseră un pact cu dracu sub forma unui ţap. De aci numele­­ de bökkent id­­er, cavalerii ţapului. Această bandă se desvolta cu mare repe­ziciune, în­cât pentru a o extermina gu­vernul statelor generale a Ţerilor de Jos de atunci, trebui să trimită o adevărată armată, care să ajute poliţia locală. In timp de doi ani cât ţinu represiunea, se spân­zurară pestre 800 de bandiţi, aparţinând în mare parte unor familii onorabile. O carte cuprinzând multe documente, a­­părută acum câţi­va ani, arată un mare nu­măr de nume a acelor osândiţi. Iată ce citim în acea carte: „Henri Koenigstein, domiciliat la Nee­ren, arendaşul contelui d’Oensel, şi fiul său Louis Henri Koenigstein, soţul femeei An­­ne-Marguerite Bollen, au fost spânzuraţi în urma hotărârei magistratului din Fauque­­ment (Walkenberg) la spânzurătoarea din Heelerheiede.“ Louis-Henri Koenigstein, după registrele stărei civile păstrate la Maestrich, era bu­nicul tatălui lui Ravachol. Strămoşii lui Ravachol au fost deci osândiţi şi esecutaţi pentru crimă de furt, de omor şi de in­cendiu. INFORM­ATIUIlII D. Carp plictisit.—Printre persoa­nele cari se presintă la ministerul domenielor în zilele şi orele de au­dienţă ale d-lui ministru şi d­lui se­cretar general de la domenii, fiind foarte mulţi, pentru cereri de func­ţiuni, d. Carp publică prin „Moni­torul oficial“ că audienţele pentru asemenea cereri nu se vor mai acor­da sub nici un cuvânt, ele fiind forte jignitoare pentru mersul altor afa­ceri importante ale ministerului. D. ministru roagă toate persoanele cari voesc a cere funcţiuni să facă cererile lor în scris ministerului, însoţindu-le de acte doveditoare de gradul şi felul studiilor ce posedă, de funcţiunile ce au ocupat pe lingă alte autorităţi, şi de certificate, arătând motivele pentru cari nu mai ocupă acele funcţiuni. Aceste acte se vor depune la registratura generală a ministerului şi, după 5 zile de la data înregistrărei lor, se va putea lua informaţiuni despre modul cum s’au resol­­vat, numai de la biuroul personalului din minister, şi numai Mercurea şi Sâmbăta de la 10—11 ore a. m. Când victoria guvernului la ulti­mele alegeri se datoreşte şi promi­siunilor de funcţiuni, va fi cam greu­ d-lui Carp să scape numai cu o a­­semine decisiune. „Există în toate dramele lui Corneille un patriotism frances ? Este în Racine vre-o declamare naţională ? Este în Moličre ? Este în Shakespeare ? Este în Goethe ? „Şi dacă nu le are Corneille şi Goethe, să ne înveţe d. X. Y. din Bucureşti ca să le avem noi ? „Subiectul poate să fie luat din realitatea poporului, dar tratarea nu poate să fie decât ideal-artistică, fără nici o preocupare prac­tică. „Prin urmare o piesă de teatru cu di­rectă tendinţă morală, adecă cu punerea intenţionată a unor învăţături morale în gura unei persoane, spre a le propaga în public ca învăţături este imorală în înţe­lesul artei fiind­că aruncă pe spectatori din emoţiunea impersonală a ficţiunei artistice in lumea reală cu cerinţele ei, şi prin chiar aceasta îl coboară în sfera zilnică a egois­mului, unde atunci — cu toată învăţătura după scenă—interesele ordinară câştigă pre­ponderenţă. Căci numai o puternică emo­ţiune impersonală poate face pe om să se uite pe sine şi să aibă prin urmare o stare sufletească inaccesibilă egoismului, care este rădăcina ori­cărui reic. „Aşa­dar arta dramatică are să expună conflictele, fie tragice, fie comice între sim­­ţirele şi acţiunele omeneşti, cu atâta obiec­tivitate curată în cât pe de-o parte să ne poată emoţiona prin o ficţiune a realităţei iar pe de alta să ne înalţe într’o lume im­personală.“ (Va urma). Gh. Ion.

Next