Ioan M. Bujoreanu: Mistere din București (1862)

NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI In literatura română numele lui Ioan M. Bujoreanu este amintit ori de cite ori se discută despre începuturile romanu­lui în general şi a celui de mistere in special. Dar autorul s-a manifestat şi în domeniul teatrului, dind la iveală cîteva piese ingenioase (Fata subt epitrop — 1853, Cuconu Zamfirache — 1837, Judecata lui Brînduș — 1864) care-l plasează printre pre­cursorii lui I. L. Caragiale. Alături de aceste două compartimente literare — proza și teatrul — Bujoreanu a cultivat și foiletonul, articolul de ga­zetă, cronica teatrală, poezia de ocazie, tabloul de moravuri ori comentariul juridic, fără a depăşi pragul veleitarismului sau al unui ton justiţiar. Ioan M. Bujoreanu a fost un „ambiţios elia­­desc" cu tendinţe vădite de a cuprinde in activitatea sa toate domeniile ce ţin de menirea unui scriitor. Poate de aceea îl găsim şi în postura de editor, in anul 1885­­la tipografia Aca­demiei apăreau, în condiţii grafice deosebite, Pravila bisericească, numită Cea mică, tipărită în Monastirea de la Govora la anul 1640 şi Pravila lui Matei Basarab cu canoanele Sinţilor Apostoli, intitulată îndreptarea legei, tipărită la Tîrgovişte, in anul 1652). Ultima faţetă a activităţii sale este aceea de popularizator de „cunoştinţe folositoare‘. Aşadar, o pluralitate de preocupări mai mult sau mai puţin literare care, oricum, completează imaginea juristului Bujoreanu, extrem de vie in epocă şi se pare apreciată. Operînd o selecţie riguroasă în întreg materialul rămas de la I. M. Bujoreanu, am reţinut, pentru volumul de faţă, scrie­rile sale cele mai reuşite care au rezistat timpului sau care mai trezesc­ astăzi interes nu numai pentru specialist, ci şi pen­tru cititor. Este vorba de romanul Mistere din Bucureşti (I—II)

Next