Ioan M. Bujoreanu: Mistere din București (1862)
Lăceanu, Doctorul scăpătat, Lumpatzius à la recherche d’une position médicale), 1857 ; Judecata lui Brînduş, comedie în 3 acte, 1864. (Li se vor adăuga, peste decenii, Zapciu, canţonetă satiră, 1881, şi Bătăuşii, tablou de moravuri, 1894). Traducătorul dă la iveală două romane ale lui Paul de Kock (Lăptăriţa din Montfermeil, 1855 ;• Madelena, 1857) şi o seamă de nuvele din Boccaccio (majoritatea în Anunţătorul român, 1858—1859). Iniţiativa cea mai importantă a scriitorului rămîne publicarea, în 1862, a masivului roman Mistere din Bucureşti (2 volume). După 1864, numele lui Ioan M. Bujoreanu nu mai apare, cu excepţiile care s-au văzut, decit ca autor al unor lucrări în afara literaturii (Cunoştinţe folositoare, scrieri juridice, colecţii legislative etc.). Activitatea lui Bujoreanu pe tărimul teatrului, nedespărţită de aceea a altor dramaturgi minori de la jumătatea secolului trecut, e o punte de legătură modestă, dar necesară între Alecsandri şi I. L. Caragiale ; datoria contractată faţă de cei dinţii şi prefigurarea timidă a celuilalt sunt vizibile deopotrivă. Comedia Fata subt epitrop, închinată marelui vornic Constantin Cantacuzino („îndrăznesc a vă oferi dedicaţia acestei piese, care este primul meu debut în carieră“), aduce în scenă următoarele figuri : Tudor Scînteie, epitropul Elizii ; Ştefan Mateescu, june bucureştean ; Neagu, grădinar ; Eliza Mărgăriteasca, orfelină , Maria, nevasta lui Neagu , un aprod. Cunoscînd titlul piesei şi lista personajelor, ne putem lesne imagina subiectul. Atras cu putere de zestrea pupilei sale, Tudor Scînteie vrea s-o ia de nevastă. Intenţia lui e zădărnicită de intervenţia Departamentului Dreptăţii, sesizat printr-o jalbă de junele Mateescu, care o zărise pe orfelină la fereastră şi se îndrăgostise de ea instantaneu : „Află că din momentul venirii dumitale în Bucureşti am avut fericirea de a te vedea, pentru întîia oară, la fereastră, şi cu o singură privire ce ţi-ai aruncat asupră-mi mi-ai cîştigat inima... te iubesc, te ador, simt că nu poţi trăi departe de dumneata. In zadar am căutat a doua zi ca să te găsesc; plecaseşi... Din sfîrşit, m-am informat, am aflat unde locuieşti ; şi iată-mă... îţi cer pardon, dacă te-am ofensat declarîndu-ţi amorul meu.“ In gindul autorului pare să fi stat şi combaterea unor practici anacronice din domeniul procedurii testamentare : „Cîţi Mihaela Şchiopu, I. M. Bujoreanu traducător din Boccaccio, în Revista de istorie şi teorie literară, 1977, nr. 1, p. 77—79.