N. D. Popescu: Miul Haiducul (1881)
— 99 — Jurat, ca unul ce ește Român, ești lovit de aste nedrepte angarale! Vrei să te scapi tu de ele? Neguțătorul cârmea mai întîi și se codea a răspunde positiv, temîndu-se de orecare manopere de spionagiu; atunci necunoscutul scotea, atunci o cruce din sîn și chicea acestea: — Mă jur în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duch, că nu sunt nici spion, nici străin, nici unealtă a Domnului, nici vreunui poftitor de Domnie, ci sunt Român neaoş cu dor de fără, care în numele unui Român cu gânduri bune pentru tot fratele de un neam şi de un sânge, vine a zice celor ce sufere. Voiţi să nu mai suferiţi? Voiţi să nu mai fiţi stăpâniţi de Greci? Voiţî să fiţi scăpaţi de nedreptate pentru vecie? Ascultaţi-me atunci pe mine, lăsaţi frica şi sfiala la o parte aduceţi-vă aminte ca sunteţi urmaşii lui Mihai Viteazul şi veniţi acolo unde vi se va areta. — Cum să numesce acela ce vorbesce astfel? întreba neguțătorul animat de un foc ce de mult nu mai încălzise sângele său. — Căpitan Miu împuternicitul lui Lupu Mehedințeanu, răspundea necunoscutul. — Vin, striga brăslașul, aruncând din ochii o scântee de entusiasm; spune-mi unde? După ce i să spunea locul, necunoscutul pleca şi brăslaşul mergea să comunice prin acelaş mod misterios conbrăslaşilor săî nuvela cea bună. Sunt sigur că aţi ghicit, iubiţi lectori, cine erau acei apostoli misterioşi ai unui asemenea mesia? Erau vechii haiduci aî lui Miu,ei la umbra codrului și la adăpostul orașelor prin care să împrăştiase de câteva lunî, sub conducerea abilului lor căpitan uitase cu totul că erau nisce .*