Mişcarea, aprilie 1912 (Anul 4, nr. 72-95)
1912-04-05 / nr. 75
ANUL IT No.lé) Redacţia şi Administraţia Iaşi, Strada Păcurari No. 3. Saloanele Clubului Liberal HS BANI ABONAMENTE In ţară pe un an . . . . . 20 lei In străinătate pe un an . . 40 „ Preoţi şi învăţătorii rurali . 00 ° 20MIŞCAR PROVIZORATUL AL DOILEA guvernul juaiorescu pus sub interdicţie în condiţiunele în care d. Carp a venit după retragerea guvernului liberal în fruntea ţării, toată lumea politică vedea atuncea, din primul moment al formărei cabinetului Carp, că acest guvern, aşa cum a fost combinat nesusţinut nici de ţară şi nici macar de un partid politic? nu putea avea durată. In lumea politică guvernul Carp era considerat, din primul moment al formaţiunei sale, ca un fel de provizorat, căci era lucru cert că d. Carp nu va putea guverna, în sensul adevărat al cuvântului, neavând nici partid nici oameni serioși de guvernământ. Prezicerile aceste, cum am văzut s’au realizat. E drept că d. Carp s’a cramponat mai mult de cât se credea, dar aceasta a fost și mai mult în detrimentul seu și al colaboratorilor sei. D. Carp a prelungit provizoratul la 15 luni, în care timp a isbutit să creeze acea situaţie anormală care a prăbuşit într’un chip atât de ruşinos. Căci ce poate fi mai ruşinos, şi mai dureros, decât faptul că hulit de toată ţara şi gonit de la cârmă prin oprobiul public, să te isgoneşti singur din fruntea guvernului, cum a făcut d. Carp? Se poate o cădere mai ruşinoasă şi mai tragică? " Dar în ambiţiunea sa maladivă, d. Carp pare a nu fi înţeles încă gravitatea căderei sale,—căci altfel n’ar fi ţinut să prăbuşască acum şi acel partid pe care s’a sprijinit, pentru a-l compromite definitiv politiceşte prin «emanaţia,nea» unui alt guvern conservator care nu va fi decât o «continuitate» a fostului guvern. Vorbim de guvernul Maiorescu. A primi această combinaţiune care provoacă zimbete ironice, a considera actualul cabinet ca un cabinet serios, ar fi o lipsă totală de pricepere politică. Guvernul Maiorescu, mai şubred decât fostul guvern, şi am văzut, fără nici o atitudine bine determinată, este și el un provizorat ,cum a fost guvernul Carp. Provizoratul Maiorescu, fie că ar întinde ramura de măslin pentru a încerca o restabilire a situației normale, fie că ar continua opera de distracţie socială începută de provizoratul Carp, nu poate avea durată şi nu se va putea, crampona aşa şi atât cât, s’a cramponat primul provizorat de sub conducerea d-lui Carp. Aceasta au înţeles-o în primul loc, cei trei foşti miniştri, d-nii Carp, Marghiloman şi Filipescu, cari în parlament ca şi la consfătuirea majorităţilor au avut rolul unei tutele a guvernului Maiorescu. Tuştrei foşti miniştri au pus sub interdicţie guvernul Maiorescu, cu aprobarea generală a celor opt miniştri actuali, şi astfel toate declaraţiunele făcute de noul guvern au fost mai întăi supuse cenzurei şi aprobării fostului guvern reprezentat prin cele trei excelenţe isgonite. Prin urmare atitudinea noului guvern, care va fi vechiul guvern, a fost şi va fi imprimată de d-nii Carp, Marghiloman şi Filipescu, tutela cabinetului Maiorescu. Acest cabinet este al doilea provizorat, şi din atitudinea atât de şovăelnică în care a fost pus, nu trebue să fii profet ca să prevezi că provizoratul Maiorescu, pus astfel sub interdicţie, va avea o mult mai scurtă durată decât a avut primul provizorat de sub conducerea ireparabilă a d-lui Carp. DIN ŞAGĂ Omagiu sau manie Informaţiile „ Evenimentului“ primite de la poliţie sânt întotdeauna de un interes palpitant. Cine nu vrea să ştie ce s-a întâmplat cu ghetele lui Serges Popescu, furate acum o săptămână? Cine nu tremură de emoţie în aşteptarea rezultatului anchetei sropiţilor, anchetă condusă de însuşi prefectul şi publicată numai în „Evenimentul“, fără drept de reproducere ? De câtva timp însă s’a specializat gazeta d-lui Straja, în:„incendii. In fiecare zi trebue să aibă câte două trei . In strada X s’a aprins un hogeag de la bucătăria d-nei Y, în urma energicului ajutor al pompierilor hogeagul în chestiune a fost stins. Onoare pompierilor ieșeni! fui... așa mai departe... desigur înserarea atâtor incendii e un omagiu pentru fostul stângător de hornuri, dacă nu cumva sânt date, din manie, de însuși ex-căpitanul de pompieri... Poli Peste trupul d-lui Carp — Filosofia învinsului — Dl. P. P. Carp a căzut. A spus-o singur și a cerut ca noul guvern să treacă peste trupul seu și să meargă înainte. De astă dată dl. Carp n'a mai făcut zeflemele, ci a făcut filosofie și încă filosofie pesimistă. Faptele sunt mai tari decît oamenii—, pentru asta am căzut. Dl. Carp s’a convins de acest adevăr elementar prea târziu. Filosofia amară a d-lui Carp denotă un lucru: dl. Carp—după cum a spus d. C. Stere—n’a avut niciodată simţul realităţei. Dl. Carp înainte de a deschide lupta nici nu şi-a făcut procesul conştiinţei, nici nu şi-a măsurat puterile. A deschis o luptă pătimaşă, pornită din ură şi infamie şi a crezut că va putea eşi învingător într’o asemenea luptă, sprijinit numai de puterile sleite ale unei grupări politice deprinsă să umble numai în cârje. S’a înglobat în campania nefastă a tramvaielor comunale. A ridicat „fierul roş“, a proferat calomnii odioase, a murdărit parlamentul şi banca ministerială aruncând cuvinte pornite numai din ură şi venin sufletesc. Toate le-a săvârşit pentru a distruge şi în schimb a fost singur distrus, iar acum după ce a căzut, dl. Carp crede că a descoperit peatra filosofală când exlamă sentenţios: am căzut pentru că lucrurile sunt mai tari decît oamenii! Cinstea politică şi respectul de lege vor fi întotdeauna mai tari decât patima oarbă şi ura distrugerei. Dl. Carp trebuia să cadă. Putea să cadă mai demn, dar căderea și-a ales-o singur. După o asemenea cădere un barbat politic, nu se mai poate rădica. Dl. Carp speră totuşi, să se mai rădice pentru a reveni în mijlocul actualului parlament. Speranţa aceasta constituie dovadă mai mult că dl. Carp tot nu şi-a regăsit simţul realităţei şi tot nu s-a convins că faptele sunt mai tari decât oamenii ! Favoritismul — Favoritismul introduce anarhia în armată — Favoritismul a ajuns astăzi să domine pretutindeni. El sfidează meritul, munca şi onestitatea şi numai prin el se pot cuceri situaţiile către cari ar trebui să conducă numai dreptatea. Favoritismul manifestat sub forma stăruinţei şi învingerei celui mai cu trecere a devenit un adevărat pericol, căci deziluzionează, disperează şi pe puţinii cari mai cred în minciuna dreptăţii. La ministere, la toate autorităţile publice, cine are de solicitat ceva, nu se incumetează să deschidă uşa, dacă nu este înarmat cu un bilet de recomandaţie de la un om al zilei. Candidatul la un concurs oricât ar fi de stăpân pe materia ce i se pretinde nu îndrăsneşte să se prezinte fără biletul de recomandaţie. Obicinuinţa a fost prefăcută în sistem iar astăzi cu durere constatăm că în ţara noastră s’a întronat regimul celui mai desmaţat favoritism. Şi cum favoritismul implică nedreptate, suntem în faţa unei situaţiuni îtr’adevăr anarhice. Dar dacă în toate ramurile noastre de activitate favoritismul e la modă, pare că în armată el are locul de cinste. Pericolul este evident, când tocmai în instituţia care pretinde înainte de toate disciptină, se petrec nedreptăţi strigătoare, nedreptăţi cari revoltă şi demoralizează. Şi constatăm cu durere că nicăiri nu se comit atâtea nedreptăţi ca în armată. De câte ori se alcătuesc tablourile de avansări, de atâtea ori se dau la lumină acte de favoritism cari trec marginile comunului, adevărate acte de arbitrar. Nu voim să cităm caşuri, dar e de ajuns să constatăm că din cauza acestor acte nesocotite o sumă de ofiţeri distinşi desgustaţi peste măsură au lipsit armata de serviciile lor, demisionând. Cei care nu au posibilitatea de a demiona rămân nişte simpli desilusionaţi şi rândurile lor constatăm că sporesc din ce în ce mai mult. Şi nu vedem încă omul care ar putea pune capăt acestei periculoase stări de lucruri, mai ales când în fruntea ministerului de răsboi se pun reformături ca generalul Argetoianu... blok-notes Ce este d. Maiorescu Eri la Cameră, după interpelarea d-lui Ionaş Crădişteanu care a criticat situaţia guvernului şi a partidului, a luat cuvântul, — de altfel după d-nii Dr. Cantacuzino şi P. Carp — şi d. T. Maiorescu, şeful noului guvern. D-l Maiorescu a făcut de astă-dată cinci declaraţiuni proprii ale excelenţei sale, d-sa a declarat că este democrat, liberal, naţionalist, junimist, şi fireşte şi conservator. Tn singur lucru n’a declarat d. Maiorescu şi anume: dacă este sau nu primministru şi „şef de guvern...“ D-l Carp — primează... Conform vechiului dicton junimist „anecdota primează“ — fiindcă guvernul actual e im guvern-anecdotă ■— d. Carp, deşi nu mai este şef de guvern, apare la suprafaţă cel întâi de câte ori e vorba de directiva sau de situaţia guvernului... Astfel şi la Cameră, pe ziua de ieri, când guvernul a fost interpelat de d. Crădişteanu, cel întăi a sărit d. Carp, — deşi d. Maiorescu se afla pe banca ministerială. Junimismul îşi menţine dictonul: „anecdota primează Cetiți în corpul ziarului, ultimele știri telefonice şi telegrafice. ♦ ! JOI 5 APRILIE 1912 210 HATI01AL LIBE11L SUB DIRECȚIUNEA UNUI COMITET APARE ZILNIC Anunciuri Comerciale Linia în pagina Il-a 1 leu. In pagina IlI-a 50 bani. In pagina IV-a 40 bani ' TELEFON 121 == Răfuiala de Fostul ministru conservator d. Ionaş Grădişteanu a dat ori o mare lovitură la Cameră o lovitură care s’a răsfrânt şi asupra guvernului Maiorescu şi asupra şefiei d-lui Carp. D. Grădişteanu a dovedit în primul loc inconstituţionalitatea constituirei noului cabinet, căruia nu i-a prezis decât un succes de ilaritate. In al doilea loc d. Grădişteanu a dovedit falimentul guvernărei domnului Carp şi a cerut înlăturarea acestuia de la şefia partidului conservator, căci dacă d. Carp a fost şef rău în opoziţie, a fost şef şi mai rău la guvern. Toate aceste adevăruri au fost spuse de fruntaşul conservator cu o complectă francheţă şi pe un ton de o energie impecabilă. D-lui Grădişteanu i-a răspuns d. Carp, care a aparat opera legislativă a guvernului său, a recunoscut că acel guvern crease o situaţie anormală, a cerut d-lui Grădişteanu, să indice candidatul la şefie, a legitimat existenţa noului guvern spunând că s-a făcut o schimbare de persoane, nu o schimbare de principii şi a declarat că concentrarea nu se poate realiza decât cu actuala direcţie a partidului conservator. Că guvernul Maiorescu va avea un succes de ilaritate — nimeni nu se îndoeşte. Un alt fapt cată a fi relevat din cele petrecute ori la Cameră. A fost atacată şefia partidului conservator, de un fost ministru conservator. Atacul acesta era natural să aibă o reacţiune puternică: şefia domnului Carp n’a fost aparată aşa cum trebuia să fie aparată. Domnul Grigore Cantacuzino a spus că în actualele împrejurări critice nu poate fi vorba de o schimbare în direcţia partidului, iar d-nul Maiorescu a spus că domnul Carp era cel mai ager şi mai inteligent dintre junimişti. De pe urma celor petrecute ori la Cameră şefia domnului Carp rămâne adânc şi iremediabil sdruncinată. Ascultând aceste afirmaţii din gura bătrânului junimist, ne întrebăm nedumeriţi dacă ascultăm o poveste sau o încâlcită gingovire de pensionar politic. E greu de bănuit că vorbele d-lui Maiorescu sunt în serios spuse : socotim că a vrut să-şi bată joc de onorata azistenţă sau „venerată“ azistenţă, cum îi spunea dl. Grădişteanu. Căci a afirma cu convingere că în ţara asta „n’au făcut liberalii nimic, dar absolut nimic“, în aproape treizeci de ani de guvernare, înseamnă a nu-ţi da seama de realitatea lucrurilor. Şi cu atît d e mai gravă afirmaţia d-lui Maiorescu, cu cât d-sa e şeful cabinetului, şi in această calitate a vorbit. La cameră în discuţia declaraţiei guvernului, pe lângă sfruntate neadevăruri a avut loc un schimb de graţiozităţi între fruntaşii conservatori, încât dl. Matei Cantacuzino, la sfârşitul şedinţii ar fi fi spus unui coleg—aşa scrie Ordinea—- „N’am să mai vin a doua oară, mi-i ruşine“. Gomedia de la Cameră După ce d. Ionaş Grădişteanu, în cameră, a spus că d. Carp, s’a dedat de un an de zile la o legiferare de o „demagogie deşănţată“, după ce d. Carp l-a făcut apoi, de la aceiaşi tribună, „inconştient“, s’a ridicat d. Titu Maiorescu, cu greutatea anilor ce-i poartă, şi a declarat că „junimism“ politic n’a existat şi nu există, ci numai „junimism“ literal’. D-sa a adăogat, că a fost june odată şi în această calitate a făcut literatură la Iaşi, mie ori chiar poezie; povesteşte cum s’a înjghebat Junimea, cum au botezat-o într’o noapte, lângă un felinar, şi cum s’au distrat cu Eminescu, Alecsandri, Creangă şi Caragiale. Spune că întotdeauna a fost conservator şi nici-odată n’a fost deosebire în-tre aşa zişii „junimişti“ şi purii „conservatori“. Tot ce s’a făcut în ţara asta e opera conservatorilor, liberalii, de la într’unchiparea partidului lor „n’au făcut nimic, absolut nimic“. Observaţiuni asupra raporturilor dintre ştiinţă, artă şi cultură VI In toate artele, formele materiale sânt mijloacele, — dar şi piedecele, — pentru a exprima viaţa. Artistul trebue să simtă măsura în execuţia operei lui, şi să aibă ca ideal cât mai multă desmaterializare. Atât artistul în execuţia operei de artă, cât şi acei care încearcă, în sufletul lor, emoţiuni puternice, prin contemplaţiunea artistică, nu-şi risipesc energia în afară, pe calea senzaţiilor, ci îişi concentrează puterile sufleteşti înnăuntru, până a pierde aproape cu totul senzaţiile exterioare din raza atenţiei. Principiul economiei şi al compensaţiei se aplică şi în lumea conştiinţă. Scriitorii cei mai mari nu sunt totdeauna tot aşa de mari stilişti, de multe ori raportul invers. In desvoltarea literară a deosebitelor ţări, preocuparea stilului nu corespunde totdeauna cu epocile când au fost scoase cele mai puternice şi mai nobile accente ale sufletului omenesc. Perioada stiliştilor, din literatura engleză, cunoscută sub epoca lui Dryden şi Pope, — perioadă care nu întâmplător corespunde cu epoca modei perucilor, — e cea mai uscată sufleteşte: arta scriitorilor ajunge cu totul convenţională; iar în perioada de aur a literaturii engleze, neîntrecută în literatura tuturor ţărilor şi timpurilor, — epoca reginei Elisabetha şi a lui Shakespeare, — stilul estecu desăvârşire neîngrijit. Dar, cu toate aceste, când inspiraţia artistică a urcat culmi mai înalte şi când s’a ridicat din regiuni sufleteşti mai adânci ? * Fără îndoială, că din toate produsele minţii nu este nici unul mai complex şi mai cuprinzător al sufletului omenesc decât arta. Ştiinţa e unilaterală: ea se adresează la puterile pur intelectuale ale conştiinţii, arta la omul întreg. O creaţie atât de serioasă, care se naşte din vibraţia, de multe ori dureroasă, a tuturor coardelor sufleteşti, a firilor celor mai alese a genului omenesc, poate fi numai simplu mijloc de distracţie ? O simplă „artă pentru artă“ ? Nici-un artist mare n’a simţit că inspiraţia lui artistică e numai o bună dispoziţie pentru petrecere şi, prin urmare... un răgaz de a crea un joc de plăcere,—o artă,—care să n’aibă alt scop decât a face şi pe alţii să petreacă, sau chiar nici atât, pur şi simplu să-şi ucidă timpul. Există asemenea producţii, dar ele nu pot intra în cadrul artei adevărate; cel mult pot fi primite de ospitaliera „artă pentru artă“. Arta mare conţine accentele cele mai nobile ale unui suflet omenesc; artistul a întrupat nu ea, ce sinceritate, tot ce-a simţit şi a gândit, mai profund ; a pus într’însa tot ce omul crede un ou serios in viaţa, concepţiile, avânturile, idealurile lui. Arta e creată în momentele de înălţare sufletească a omului şi e un mijloc de a înălţa omul; e pentru viaţă, pentru a civiliza şi înobila pe om în lupta aspră şi scoborâtoare a luptei pentru trai, nu pentru a-l scoborî la petreceri şi la indiferenţa egoistă. Nimic nu poate cultiva sufletul omenesc atât de intensiv şi de complect ca arta. Şi în ce constă progresul real al civilizaţiei, dacă nu în cultura sufletească