Mişcarea, aprilie 1912 (Anul 4, nr. 72-95)

1912-04-05 / nr. 75

ANUL IT No.­lé) Redacţia şi Administraţia Iaşi, Strada Păcurari No. 3. Saloanele Clubului Liberal H­S B­A­NI ABONAMENTE In ţară pe un an . . . . . 20 lei In străinătate pe un an . . 40 „ Preoţi şi învăţătorii rurali . 00 ° 20MIŞCAR PROVIZORATUL AL DOILEA guvernul ju­aiorescu pus sub interdicţie în condiţiunele în care d. Carp a venit după retragerea guvernu­lui liberal în fruntea ţării, toată lumea politică vedea atuncea, din primul moment al formărei cabi­netului Carp, că acest guvern, aşa cum a fost combinat nesusţinut nici de ţară şi nici macar de un partid politic? nu putea avea du­rată. In lumea politică guvernul Carp era considerat, din primul moment al formaţiunei sale, ca un fel de provizorat, căci era lucru cert că d. Carp nu va putea gu­verna­, în sensul adevărat al cu­vântului, neavând nici partid nici oameni serioși de guvernământ. Prezicerile aceste, cum am vă­zut s’au realizat. E drept că d. Carp s’a cramponat mai mult de cât se credea, dar aceasta a fost și mai mult în detrimentul seu și al colaboratorilor sei. D. Carp a prelungit provizoratul la 15 luni, în care timp a isbutit să creeze acea situaţie anormală care­­ a prăbuşit într’un chip atât de ru­şinos. Căci ce poate fi mai ruşi­nos, şi mai dureros, de­cât faptul că hulit de toată ţara şi gonit de la cârmă prin oprobiul public, să te isgoneşti singur din fruntea gu­vernului, cum a făcut d. Carp? Se poate o cădere mai ruşinoasă şi mai tragică? " Dar în ambiţiunea sa maladivă, d. Carp pare a nu fi înţeles încă gravitatea căderei sale,—căci alt­fel n’ar fi ţinut să prăbuşască a­­cum şi acel partid pe care s’a sprijinit, pentru a-l compromite de­finitiv politiceşte prin «emanaţia,­­nea» unui alt guvern conservator care nu va fi de­cât o «continui­tate» a fostului guvern. Vorbim de guvernul Maiorescu. A primi această combi­naţiune care provoacă zimbete ironice, a con­sidera actualul cabinet ca un ca­binet serios, ar fi o lipsă totală de pricepere politică. Guvernul Maiorescu, mai şubred de­cât fos­tul guvern, şi am văzut, fără nici o atitudine bine determinată, este și el un provizorat ,cum a fost gu­vernul Carp. Provizoratul Maiorescu, fie că ar întinde ramura de măslin pen­tru a încerca o restabilire a situa­ției normale, fie că ar continua opera de distracţie socială înce­pută de provizoratul Carp, nu poate avea durată şi nu se va pu­tea, crampona aşa şi atât cât, s’a cramponat primul provizorat de sub conducerea d-lui Carp. Aceasta au înţeles-o în primul loc, cei trei foşti miniştri, d-nii Carp, Marghiloman şi Filipescu, cari în parlament ca şi la consfă­tuirea majorităţilor au avut rolul unei tutele a guvernului Maiores­­cu. Tuştrei foşti miniştri au pus sub interdicţie guvernul Maiores­­cu, cu aprobarea generală a celor opt miniştri actuali, şi astfel toa­te declaraţiunele făcute de noul guvern au fost mai întăi supuse cenzurei şi aprobării fostului gu­vern reprezentat prin cele trei excelenţe isgonite. Prin urmare atitudinea noului guvern, care va fi vechiul guvern, a fost şi va fi imprimată de d-nii Carp, Marghiloman şi Filipescu, tutela cabinetului Maiorescu. A­cest cabinet este al doilea provi­zorat, şi din atitudinea atât de şovăelnică în care a fost pus, nu trebue să fii profet ca să prevezi că provizoratul Maiorescu, pus astfel sub interdicţie, va avea o mult mai scurtă durată de­cât a avut primul provizorat de sub con­ducerea ireparabilă a d-lui Carp. DIN ŞAGĂ Omagiu sau manie Informaţiile „ Evenimentului“ primite de la poliţie sânt în­totdeauna de un in­teres palpitant. Cine nu vrea să ştie ce s-a întâmplat cu ghetele lui Serges Po­­pescu, furate acum o săptămână? Cine nu tremură de emoţie în aşteptarea re­zultatului anchetei sropiţilor, anchetă con­dusă de însuşi prefectul şi publicată nu­mai în „Evenimentul“, fără drept de re­producere ? De câtva timp însă s’a specializat ga­zeta d-lui Straja, în:„incendii. In fiecare zi trebue să aibă câte două­ trei . In stra­da X s’a aprins un hogeag de la bucătă­ria d-nei Y, în urma energicului ajutor al pompierilor hogeagul în chestiune a fost stins. Onoare pompierilor ieșeni! fui... așa mai departe... desigur însera­rea atâtor incendii e un omagiu pentru fostul stângător de hornuri, dacă nu cum­­v­a sânt date, din manie, de însuși ex-că­­pitanul de pompieri... Poli Peste trupul d-lui Carp — Filosofia învinsului — Dl. P. P. Carp a căzut. A spus-o sin­gur și a cerut ca noul guvern să treacă peste trupul seu și să meargă înainte. De astă dată dl. Carp n'a mai făcut zeflemele, ci a făcut filosofie și încă fi­losof­ie pesimistă. Faptele sunt mai tari de­cît oamenii—, pentru asta am căzut. Dl. Carp s’a con­vins de acest adevăr elementar prea târ­ziu. Filosofia amară a d-lui Carp denotă un lucru: dl. Carp—după cum a spus d. C. Stere—n’a avut nici­odată simţul re­­alităţei. Dl. Carp înainte de a deschide lupta nici nu şi-a făcut procesul conşti­inţei, nici nu şi-a măsurat puterile. A deschis o luptă pătimaşă, pornită din ură şi infamie şi a crezut că va putea eşi învingător într’o asemenea luptă, spri­jinit numai de puterile sleite ale unei gru­pări politice deprinsă să umble numai în cârje. S’a înglobat în campania nefastă a tramvaielor comunale. A ridicat „fierul roş“, a proferat calomnii odioase, a mur­dărit parlamentul şi banca ministerială aruncând cuvinte pornite numai din ură şi venin sufletesc. Toate le-a săvârşit pen­tru a distruge şi în schimb a fost sin­gur distrus, iar acum după ce a căzut, dl. Carp crede că a descoperit peatra filosofală când exlamă sentenţios: am căzut pentru că lucrurile sunt mai tari decît oamenii! Cinstea politică şi respectul de lege vor fi în­totdeauna mai tari de­cât pa­tima oarbă şi ura distrugerei. Dl. Carp trebuia să cadă. Putea să cadă mai demn, dar căderea și-a ales-o singur. După o asemenea cădere un bar­bat politic, nu se mai poate rădica. Dl. Carp speră totuşi, să se mai rădice pen­tru a reveni în mijlocul actualului par­lament. Speranţa aceasta constituie do­vadă mai mult că dl. Carp tot nu şi-a regăsit simţul realităţei şi tot nu s-a con­vins că faptele sunt mai tari de­cât oa­menii ! Favoritismul — Favoritismul introduce anarhia în armată — Favoritismul a ajuns astăzi să domine pretutindeni. El sfidează meritul, munca şi onestitatea şi numai prin el se pot cuceri situaţiile către cari ar trebui să conducă numai dreptatea. Favoritismul manifestat sub forma stă­ruinţei şi învingerei celui mai cu trecere a devenit un adevărat pericol, căci de­ziluzionează, disperează şi pe puţinii cari mai cred în minciuna dreptăţii. La ministere, la toate autorităţile pu­blice, cine are de solicitat ceva, nu se incumetează să deschidă uşa, dacă nu este înarmat cu un bilet de recomanda­­ţie de la un om al zilei. Candidatul la un concurs oricât ar fi de stăpân pe materia ce i se pretinde nu îndrăsneşte să se prezinte fără bile­tul de recomandaţie. Obicinuinţa a fost prefăcută în sistem iar astăzi cu durere constatăm că în ţara noastră s’a întronat regimul celui mai desmaţat favoritism. Şi cum favoritismul implică nedreptate, suntem în faţa unei situaţiuni î­tr’adevăr anarhice. Dar dacă în toate ramurile noastre de activitate favoritismul e la modă, pare că în armată el are locul de cinste. Pericolul este evident, când tocmai în instituţia care pretinde înainte de toate disciptină, se petrec nedreptăţi strigă­toare, nedreptăţi cari revoltă şi demo­ralizează. Şi constatăm cu durere că ni­­căiri nu se comit atâtea nedreptăţi ca în armată. De câte ori se alcătuesc tablourile de avansări, de atâtea ori se dau la lumină acte de favoritism cari trec marginile co­munului, adevărate acte de arbitrar. Nu voim să cităm caşuri, dar e de a­­juns să constatăm că din cauza acestor acte nesocotite o sumă de ofiţeri dis­tinşi desgustaţi peste măsură au lipsit armata de serviciile lor, demisionând. Cei care nu au posibilitatea de a de­­miona rămân nişte simpli desilusionaţi şi rândurile lor constatăm că sporesc din ce în ce mai mult. Şi nu vedem încă o­­mul care ar putea pune capăt acestei pe­riculoase stări de lucruri, mai ales când în fruntea ministerului de răsboi se pun reformături ca generalul Argetoianu... b­lok-notes Ce este d. Maiorescu Eri la Cameră, după interpelarea d-lui Ionaş Crădişteanu care a criticat situa­ţia guvernului şi a partidului, a luat cu­vântul, — de altfel după d-nii Dr. Can­­tacuzino şi P. Carp — şi d. T. Maiorescu, şeful noului guvern. D-l Maiorescu a făcut de astă-dată cinci declaraţiuni proprii ale excelenţei sale, d-sa a declarat că este democrat, liberal, naţionalist, junimist, şi fireşte şi con­servator. T­n singur lucru n’a declarat d. Maio­­rescu şi anume: dacă­ este sau nu prim­­­ministru şi „şef de guvern...“ D-l Carp — primează... Conform vechiului dicton junimist „a­­necdota primează“ — fiind­că guvernul actual e im guvern-anecdotă ■— d. Carp, de­şi nu mai este şef de guvern, apare la suprafaţă cel întâi de câte ori e vorba de directiva sau de situaţia guvernului... Astfel şi la Cameră, pe ziua de ieri, când guvernul a fost interpelat de d. Cră­dişteanu, cel întăi a sărit d. Carp, — de­şi d. Maiorescu se afla pe banca minis­terială. Junimismul îşi menţine dictonul: „a­­necdota primează Cetiți în corpul ziarului, ul­timele știri telefonice şi tele­grafice. ♦ ! JOI 5 APRILIE 1912 210 HATI01AL LIBE11L SUB DIRECȚIUNEA UNUI COMITET APARE ZILNIC Anunciuri Comerciale Linia în pagina Il-a 1 leu. In pagina IlI-a 50 bani. In pagina IV-a 40 bani ' TELEFON 121 == Răfuiala de Fostul ministru conservator d. Ionaş Grădişteanu a dat ori o mare lovitură la Cameră o lovitură care s’a răsfrânt şi asupra guvernului Maio­­rescu şi asupra şefiei d-lui Carp. D. Grădişteanu a dovedit în primul loc inconstituţiona­­litatea constituirei noului ca­binet, căruia nu i-a prezis de­cât un succes de ilaritate. In al doilea loc d. Grădiş­­teanu a dovedit falimentul guvernărei domnului Carp şi a cerut înlăturarea acestuia de la şefia partidului conser­vator, căci dacă d. Carp a fost şef rău în opoziţie, a fost şef şi mai rău la guvern. Toate aceste adevăruri au fost spuse de fruntaşul con­servator cu o complectă fran­­cheţă şi pe un ton de o ener­gie impecabilă. D-lui Grădişteanu i-a răs­puns d. Carp, care a aparat opera legislativă a guvernu­lui său, a recunoscut că acel guvern crease o situaţie a­­norm­ală, a cerut d-lui Grădiş­teanu, să indice candidatul la şefie, a legitimat existenţa noului guvern spunând că s-a făcut o schimbare de per­soane, nu o schimbare de principii şi a declarat că con­centrarea nu se poate realiza de­cât cu actuala direcţie a partidului conservator. Că guvernul Maiorescu va avea un succes de ilaritate — nimeni nu se în­doeşte. Un alt fapt cată a fi rele­vat din cele petrecute ori la Cameră. A fost atacată şefia partidului conservator, de un fost ministru­ conservator. Atacul acesta era natural să aibă o reacţiune puternică: şefia domnului Carp n’a fost aparată aşa cum trebuia să fie aparată. Domnul Grigore Cantacu­­zino a spus că în actualele împrejurări critice nu poate fi vorba de o schimbare în direcţia partidului, iar d-nul Maiorescu a spus că domnul Carp era cel mai ager şi mai inteligent dintre junimişti. De pe urma celor petrecute ori la Cameră şefia domnului Carp rămâne adânc şi ireme­diabil sdruncinată. Ascultând aceste afirmaţii din gura bă­trânului junimist, ne întrebăm nedume­riţi dacă ascultăm o poveste sau o în­câlcită gingovire de pensionar politic. E greu de bănuit că vorbele d-lui Ma­­iorescu sunt în serios spuse : socotim că a vrut să-şi bată joc de onorata azisten­­ţă sau „venerată“ azistenţă, cum îi spu­nea dl. Grădişteanu. Căci a afirma cu convingere că în ţa­ra asta „n’au făcut liberalii nimic, dar absolut nimic“, în aproape treizeci de ani de guvernare, înseamnă a nu-ţi da seama de realitatea lucrurilor. Şi cu atît d e mai gravă afirmaţia d-lui Maiorescu, cu cât d-sa e şeful cabinetului, şi in a­­ceastă calitate a vorbit. La cameră în discuţia declaraţiei gu­vernului, pe lângă sfruntate neadevăruri a avut loc un schimb de graţiozităţi în­tre fruntaşii conservatori, încât dl. Matei Cantacuzino, la sfârşitul şedinţii ar fi fi spus unui coleg—aşa scrie Ordinea—-­ „N’am să mai vin a doua oară, mi-i ru­şine“. Gomedia de la Cameră După ce d. Ionaş Grădişteanu, în ca­meră, a spus că d. Carp, s’a dedat de un an de zile la o legiferare de o „demago­gie deşănţată“, după ce d. Carp l-a fă­cut apoi, de la aceiaşi tribună, „inconş­tient“, s’a rid­icat d. Titu Maiorescu, cu greutatea anilor ce-i­ poartă, şi a decla­rat că „junimism“ politic n’a existat şi nu există, ci numai „junimism“ literal’. D-sa a adăogat, că a fost june odată şi în această calitate a făcut literatură la Iaşi, mie­ ori chiar poezie; povesteşte cum s’a înjghebat Junimea, cum au botezat-o într’o noapte, lângă un felinar, şi cum s’au distrat cu Eminescu, Alecsandri, Creangă şi Caragiale. Spune că în­totdea­una a fost conser­vator şi nici-odată n’a fost deosebire în-­tre aşa zişii „junimişti“ şi purii „con­servatori“. Tot ce s’a făcut în ţara asta e opera conservatorilor, liberalii, de la într’un­­chiparea partidului lor „n’au făcut nimic, absolut nimic“. Observaţiuni asupra raporturilor dintre ştiinţă, artă şi cultură VI In toate artele, formele materiale sânt mijloacele, — dar şi piedecele, — pen­tru a exprima viaţa. Artistul trebue să simtă măsura în execuţia operei lui, şi să aibă ca ideal cât mai multă desmate­­rializare. Atât artistul în execuţia operei de artă, cât şi acei care încearcă, în su­fletul lor, emoţiuni puternice, prin con­­templaţiunea artistică, nu-şi risipesc e­­nergia în afară, pe calea senzaţiilor, ci îişi concentrează puterile sufleteşti înnă­­untru, până a pierde aproape cu totul senzaţiile exterioare din raza atenţiei. Principiul economiei şi al compensaţiei se aplică şi în lumea conştiinţă. Scriitorii cei mai mari nu sunt totdeauna tot aşa de mari stilişti, de multe ori raportul­­ invers. In desvoltarea literară a deosebi­telor ţări, preocuparea stilului nu cores­punde totdeauna cu epocile când au fost scoase cele mai puternice şi mai nobile accente ale sufletului omenesc. Perioada stiliştilor, din literatura engleză, cunos­cută sub epoca lui Dryden şi Pope, — perioadă care nu întâmplător corespunde cu epoca modei perucilor, — e cea mai uscată sufleteşte: arta scriitorilor aj­unge cu totul convenţională; iar în perioada de aur a literaturii engleze, neîntrecută în literatura tuturor ţărilor şi timpurilor, — epoca reginei Elisabetha şi a lui Sha­kespeare, — stilul este­­cu desăvârşire neîngrijit. Dar, cu toate aceste, când in­spiraţia artistică a urcat culmi mai înalte şi când s’a ridicat din regiuni sufleteşti mai adânci ? * Fără îndoială, că din toate produsele minţii nu este nici unul mai complex şi mai cuprinzător al sufletului omenesc de­cât arta. Ştiinţa e unilaterală: ea se a­­dresează la puterile pur intelectuale ale conştiinţii, arta la omul întreg. O crea­ţie atât de serioasă, care se naşte din vi­braţia, de multe ori dureroasă, a tuturor coardelor sufleteşti, a firilor celor mai a­­lese a genului omenesc, poate fi numai simplu mijloc de distracţie ? O simplă „artă pentru artă“ ? Nici-un artist mare n’a simţit că inspiraţia lui artistică e nu­mai o bună dispoziţie pentru petrecere şi, prin urmare... un răgaz de a crea un joc de plăcere,—o artă,­—care să n’aibă alt­ scop decât a face şi pe alţii să pe­treacă, sau chiar nici atât, pur şi simplu să-şi ucidă timpul. Există asemenea pro­ducţii, dar ele nu pot intra în cadrul ar­tei adevărate; cel mult pot fi primite de ospitaliera „artă pentru artă“. Arta ma­re conţine accentele cele mai nobile ale unui suflet omenesc; artistul a întrupat nu ea, c­e sinceritate, tot ce-a simţit şi a gândit, mai profund ; a pus într’însa tot ce omul crede un ou serios in via­ţa,­­ con­­cepţiile, avânturile, idealurile lui. Arta e creată în momentele de înălţare sufleteas­că a omului şi e un mijloc de a înălţa omul; e pentru viaţă, pentru a civiliza şi înobila pe om în lupta aspră şi sco­­borâtoare a luptei pentru trai­, nu pen­tru a-l scoborî la petreceri şi la indife­renţa egoistă. Nimic nu poate cultiva sufletul ome­nesc atât de intensiv şi de complect ca arta. Şi în ce constă progresul real al ci­vilizaţiei, dacă nu în cultura sufletească

Next