Mişcarea, iulie 1912 (Anul 4, nr. 144-168)

1912-07-26 / nr. 164

ANUL IV No. 164 Redacţia şi Administraţia Iaşi, Strada Păcurari No. 3. Saloanele Clubului Liberal ABONAMENTE In ţară pe un an . . . In străinătate pe un an . Preoţi şi învăţătorii rurali 20 Iei 40 50°/p DIN SIlGA HOLERA de Domnul dr. Bardescu, întrebat ce crede despre Holeră, a răspuns că boala ne va vizita cu siguranţă şi că poate să vie oarece d-sa e destul de bine pregătit. Azi însă cetim în ziare următoarele : ,Consiliul superior sanitar se va întruni astăzi sub prezidenţia d-lui dr. N. Bar­descu, directorul general al serviciului sa­nitar din ţară, spre a lua în discuţiune măsurile sanitare ce trebuesc luate la gra­­niţa noastră despre Austro-Ungaria, tinde se ştie că s’au descoperit focare de holeră.“ Adică... cum vine asta? De ce se mai întruneşte Consiliul superior sanitar dacă Holera ne va vizita cu siguranță ? Credem că Consiliul sanitar n are nici o chemare în chestia asta, deplin tranşată de d. Bardescu. „OPERI” lf EMIM­II BMMIg CIMUN­ Cînd şeful partidului liberal i-a refuzat cartelul electoral, dl. Carp a deschis lupta cea mai pătimaşă şi mai anti-naţională împotriva o­­perei economice a acestui partid — împotriva acelei opere care formea­ză titlul cel mai glorios al parti­dului liberal, pentru că această o­­peră a pus temeliile sănătoase la baza întregului nostru edificiu de stat organizat. împotriva acestei o­­pere dl. Carp a ridicat fierul roş şi a aruncat faimosul dicton , afa­ră politica din afaceri şi afacerile din politică. Dar dl. Carp a căzut învins — după cum era şi natural — în lupta pătimaşă ce deschisese. S’a ars cu fierul roş, iar acum par­tidul său înnoată în mocirla ope­rei «economice» de la Sinaia şi Constanţa. Acum cîte­va luni par­tidul liberal era taxat de dl. Carp ca un partid de «spoliatori» iar Banca Naţională a Romîniei era gratificată de un aghiotant al d-lui Carp cu titlul de cea mai mare «escrocherie» a secolului. Astă­zi însă, faptele ne răzbună. Acuzato­rii de eri, sunt învinşii de astăzi. Şi-au primit pedeapsa ce o meri­tau. Dar mai mult: astăzi dl Carp patronează şi apără opera «econo­mică» de la Sinaia şi Constanţa, unde se spoliază şi se escroch­ea­­ză cu o neruşinare scandaloasă. Dl. Carp poate găsi, în sfîrşit, chiar în jurul seu, «spoliatorii» şi «es­crocii» pe care acum cîte­va luni îi căuta în altă parte. Dl. Carp era gelos de opera e­conomică a partidului liberal. Ei bine, astăzi dl. Carp are dreptul să fie încînrcat: are şi d-sa o o­peră economică, care străluceşte în lupanarele de la Sinaia şi Constan­ţa. Este o operă care se impunea să fie realizată de marele «asana­tor» al moravurilor din ţara romî­­nească. Este singura operă pe care o puteau realiza boerii de sub şe­fia d-lui Carp. Un singur lucru regretabil: dl. Carp a trebuit să recurgă la un tripotor strein, pen­tru a-şi putea asigura succesul «o­­perei» sale economice . N’a pus destulă bază pe tripotorii naţionali. Dar în orice caz, este suficient că spoliarea şi escrocheria sunt naţio­nale ! Politica tripourilor însă, are un înţeles mai profund de cum ar pă­rea la suprafaţă. Această politică este un rezultat fatal al heredită­­ţei, care se manifestă în tendin­ţele de astăzi ale conservatorilor noştri. Căci după cum observă şi confratele «Voinţa Naţională», în­temeietorii tripourilor şi lupanare­lor au ascultat şi ei de un glas lăuntric. Dar nu era glas romînesc acela : era glasul unor strămoşi ve­niţi din Fanar. Forţa care se agită în ei, o for­ţă degenerată­­ sunt viciile lustru­ite şi toate păcatele Bizanţului de­căzut. Or, era fatal ca asemenea sufle­te perforate să onoreze viciul şi să prigonească munca cinstită a oa­menilor pricepuţi şi dornici de mă­rirea neamului lor. Aceasta explică îndeajuns şi în­trebarea pusă de «Epoca» ! De ce au guvernat mai mult liberalii ! Fiind­că ei, liberalii, s’au identifi­cat cu nevoile, cu aspiraţiunile de progres şi cu sufletul poporului ro­­mînesc. Şi ar fi fapt anormal ca, acest popor, după ce a îndurat atâtea restrişti grele, să’şi încredinţeze vo­ios soarta­­unor cîrmuitori streini de năzuinţele lui, şi mai ales unor cîrmuitori ca cei de azi, cari îl o­­trăvesc moraliceşte cu politica lor de tripouri şi lupanare. In orice caz, ţara poate admi­ra astăzi opera «economică» de care sunt capabili conservatorii no­ştri­­, oamenii fierului roş, cari au taxat de cea mai mare escro­cherie a veacului o instituţie ca Banca Naţională. E destul ! De pe acum se fac pregătiri pentru des­chiderea stagiun­elor teatrale la cele trei teatre subvenţionate de stat. Comitetele de lectură ale acestor teatre naţionale au adunat şi adună pentru formarea repertoriului ma­terialul necesar, în care ştim că se cuprind o serie de opere dramatice originale şi mai toate piesele din repertorul strein care au obţinut succese în cursul trecutei stagiuni teatrale. In fruntea tuturora vor figura Insă, pen­tru deschiderea stagiunei, la tustrele teatrele naţionale, din Bucureşti, Craiova şi Iaşi, o­­perele dramatice ale celui mai mare drama­turg al nostru,Ion Luca Caragiale. Cu piesele neuitatului maestru, ale căruia ră­măşiţe vor fi aduse în ţară la toamnă, se vor deschide stagiunele teatrelor noastre na­ţionale şi aceasta va însemna un prinos de admiraţiune pe care şi artiştii şi publicul îl vor aduce neuitatului dramaturg. Faptul însă mai are şi o altă importanţă pentru literatura noastră dramatică: relua­rea acestor piese va pune în evidenţă, în ochii tuturora, marile lor calităţi literare, cari nu sunt cunoscute de toată lumea aşa cum ar trebui să fie. Piesele lui Caragiale —din ce motive nu ştim­­—a’au fost jucate în anii din urmă, astfel că marele public care frecventează astăzi teatrele n’a avut prilejul să le vadă în scenă, şi să cunoască toată factura lor dramatică sau satirică. Pentru foarte mulţi spectatori cari vin as­tăzi la teatru aceste piese vor fi o noutate artistică—şi în acelaş timp un deliciu artistic. La Iaşi pe cit ştim primele representaţii de deschidere a stagiunei teatrale vor cu­prinde toate piesele lui Caragiale. Se va face o distribuţie nouă—mulţi din artiştii cari au creat rolurile în piesele lui Caragiale fiind morţi, deasemenea se vor face montări în­grijite, astfel ca piesele maestrului să fie mai bine representate decît cum au fost re­­presentate cînd autorul era printre noi... Toate onorurile macar după moarte —aşa se cuvine !... Reluarea operelor dramatice ale maestru­lui care repaosează în cimitirul de la Ber­lin va fi un prilej pentru ca lumea de teatru să comemoreze pe cel mai mare dramaturg al nostru. ciună şi numai un mijloc de a că- i pătui pe o sumedenie de amici ai regimului. Intr'adevăr, Casa centrală a co­municat medicilor de corporalii să nu dispună trimiterea meseriaşilor intr o localitate climaterică, de cât numai in cazurile cînd starea me­seriaşului s’ar înrăutăţi în aşa fel incit ar putea fi temere că ar pu­tea cadea în sarcina Casei de boală său de invaliditate. Va să zică un ajutor efectiv nu i se poate da meseriaşului suferind, de­cât numai în cazuri extreme şi atunci pentru a nu cădea cumva în sarcina Casei de boală. Iată dar că şobolanii de la Casa centrală a meseriaşilor nu se în­grijesc de sanatatea meseriaşilor, ci de faptul că fondurile în cari se scaldă să nu fie periclitate. Meseriaşii să tragă învăţămintele cuvenite din această dispoziţie. Şorticărie, nu ajutor] — O dispoziţie a Casei meseriilor - D-l Neniţescu a făcut mare zarvă în jurul ajutoarelor ce le va acorda meseriaşilor în caz de boală, pen­tru care li se impun taxe destul de împovorătoare. Am primit până acum numeroase reclamaţiuni din partea meseriaşi­lor cari au apelat la asistenţa me­dicală a corporaţiilor, că această asistenţă este de fapt o adevărată bataie de joc. Aşa unui lucrător tipograf care se plângea de dureri de piept — se ştie că aceşti meseriaşi sunt expuşi in­toxicaţiilor cu plumb — i s’a ad­ministrat... bromură. Pentru reumatici nu se prescrie de­cât... chinină, iar restul boalelor se tratează cu miraculoasa sare a­­mară !... iată însă că astăzi avem o do­vadă mai mult că asistenţa me­rală a Casei centrale a meseriaşi­lor, nu este de­cât o grosolană min­ Ziarul „distinşilor“ «Evenementul» a devenit un fel de ziar al călătoriilor. In afară de cele cîte­va informaţiuni, tăiate din ziarele din capi­tală ziarul d-lui Greceanu nu publică decît lista celor plecaţi şi sosiţi. Toţi re­dactorii şi reporterii «Evenimentului» au fost concentraţi pe peronul gărei pentru a lua notă de mişcarea pasagerilor. Aşa pe ziua de ori numitul ziar ne serveşte o materie foarte variată şi a­­leasă în această privinţă. Şi pentru că «Evenimentul» şi a făcut o specialitate mai cu samă din epitetele cu cari în­soţeşte veştile plecarei şi sosirei­ lor, a izbutit cu succes să atingă şi nota ridi­colului. Aşa d. Meisner nu poate eşi din casă fără ca «Evenimentul» să nu anunţe a­­cest important fapt cu cele mai groase caractere tipografice. Pe ziua de azi distinsul fruntaş Meiss­ner se află în capitală. Distinsul fruntaş Greceanu a plecat la Tg. Neamţ, distinsul amic Mareş a sosit în localitate, distinsul amic Gh. Scorţescu a sosit, distinsul amic Tuduri idem, dis­tinsul amic Găvănescu va sosi. Apoi au mai sosit şi alte persoane, bine­înţeles fără distincţie, din moment ce nu sunt amicii «Evenimentului». Aşa tot în numărul de afară se a­­nunţă sosirea d-lor Ciortan arhitect, Lu­­cien Lang, Ilie Glăvaciuc din Storojineţ, etc. etc. Directorul unei instituţiuni este pur şi simplu maltratat. Plecat de vre­o 15 zile din Iaşi, «Evenimentul» a anunţat până acum de cel puţin 10 ori cu litere cur­sive că «distinsul» său amic se va re­întoarce in ziua de 15 August. Pentru Dumnezeu, lasa­ţi omul în pace !.. Dar pe cînd toate aceste personalităţi sunt mai mult sau mai puţin distinse, singur «Evenimentul» se distinge prin modul sui-generis cum îşi înţelege rostul său de ziar oficios al unui partid politic. O dramă politica In Turcia situaţiunea se agravează pe fiecare zi. In imperiul otoman se petrece astăzi o adevărată dramă po­litică. In afară războiul crîncen şi in­terminabil cu Italia, al cărui rezultat final e greu de prevăzut. In lăuntru Turcia înoată în plină anarhie. In toate colţurile imperiului se semna­lează agitaţii şi revolte. Ostaşii ridică armele împotriva patriei şi nu a lip­sit mult, ca Constantinopolul înainte de a fi împresurat de Italieni, să fie împresurat de trupele răsculate din Albania. Soarta Turciei stă astăzi în mîna Ligei militar­e, care voeşte să conducă destinele politice ale impe­riului otoman. De frica acestei Ligi guvernul a disolvat Camera. Agitaţia a luat proporţii extraordinare ; starea de asediu a fost proclamată pentru 40 de zile. Ce va fi în Turcia — nu se poate prevedea. O asemenea situaţiune ne­norocită încă nu s’a văzut într’un stat al Europei. Epoca frămîntărilor lăuntrice coin­cide cu tragicul episod al războiului cu Italia. In faţa duşmanului, ar trebui să se coalizeze toate forţele neamului şi tocmai în mijlocul acestei primejdii externe, situaţia internă e într’o fier­bere ale cărei urmări încă nu se pot măsura. In Turcia se desfăşoară o mare dramă politică!­l­ămîne de văzut dacă poporul mu­sulman va avea tăria să stăpînească acest greu impas istoric prin care a fost condamnat să treacă, sau va fi condamnat să fie înghiţit de acei vrăj­maşi ai săi cari de veacuri nu au alt vis mai ispititor de­cit cucerirea Constant înapoi­ul­ui. Fapt e că „cheia Europei" este a­­meninţată dacă patriotismul musulma­nilor nu va învinge greutăţile mo­mentului. JOI 26 IULIE 1912 iars BANI ZIAR NAȚIONAL LIBERAL SUB DIRECȚIUNEA UNUI COMITET HPflnE zrnmc financiuri comerciale Linia în pagina Il-a 1 leu. în pagina IlI-a 50 bani. In pagina IV-a 40 bani. — TELEFON 121 — Guy de Maupassant. IULIA ROMAIN Mergem pe jos, iacătă în doi ani în primăvară, de-a lungul Mediteranei. Ce-i mai dulce decît să te gîndeşti, mergînd repede pe drum ? Mergi în lumină, în vîntul ce te mîngîie, pe coastele munţi­­or, la marginea mării! Şi visezi! Ce de iluzii, de iubiri, de aventuri trec, în două ore de drum, intr’un suflet ce umbla de colo pănă colo ! Toate nădej­­dele nelămurite şi vesele, intră în tine cu aerul cald şi uşor, le sorbi cu briza, fac să nască In inima noastră o poftă de fericire ce se măreşte cu foamea Ins­tărtată de umblet. Ideile repezi încintă­­toare, sboară şi cîntă ca nişte pasări. Urmam drumul acela lung care merge de la Saint-Raphael în Italia, sau mai de­grabă acest lung decor super­b şi schimb­tăcios ce pare tăcut pentru reprezenta­ta tuturor poemelor de iubire pe pămlnt. Şi mă gindeam că de la Comes, unde posezi, până la Monaco unde joci, nu vii mai de loc în această ţară decît pen­tru a face încurcături sau matrapazlicuri, pentru a expune, sub cerul minunat, în grădina aceasta de trandafiri şi de por­tocali toate vanităţile josnice, pretenţiile proaste, poftele mîrşave şi a arata lă­murit spirit omenesc, astfel cura­t, tî­­rîtor, neştiutor, obraznic şi lacom. Deodată, în fundul unuia din Incîntă­­toarele golfuleţe pe cari le intilneşti la fiecare cotitură a muntelui, zării citeva vile, patru sau cinci numai, in faţa mă­rii, la poalele muntelui, şi în faţa unei păduri de brazi. Una din aceste care făcu să mă opresc In faţa ei, aşa de frumoasa era: o căsuţă albă, cu lemnă­rie bună, şi acoperită în Întregime cu trandafiri. Şi grădina : un covor de flori, de toate culorile şi de toate mărimile, mestecate intr’o dezordine cochetă şi aleasă. Pa­jiştea era tixită; fiecare treaptă a pero­nului avea cite un smoc la extremităţile ei, ferestrele lăsau să ad­une pe faţada strălucitoare ciorchine albastre sau gal­bene ; şi terasa cu stu­puşoare de piatră, ce acoperea acea micuţa locuinţă, era înghirlandată cu degetariţe mari roşcate asemenea unor pete de sînge. Se vedea, in dos, o alee lungă dej por­­tocali înfloriţi ce se întindea ptnă la poa­lele muntelui. Pe poartă era scris cu litere aurite numele acesta: «Vila D’Antan». Mă întrebam ce poet sau ce ziuă lo­cuiau acolo, ce singuratec inspirat des­coperise locul acela şi creiase casa asta din povești ce părea crescută într’un buchet. Un cantonier sfârîma pietre pe drum, ceva mai departe. II întrebai de numele propietarului acestui juvaer. îmi răs­punse că : — Este doamna Iulia Romain. Iulia Romain ! In copilăria mea, odi­nioară, auzisem atft de mult vorbindu-se de ea, de marea actriță, de rivala Ro­­ched­ei. Nici o femeie nu fusese mai mult a­­plaudată și mai iubită, mai iubită, în special! Ce de dueluri și de sinucideri pentru ea, și ce de aventuri răsunătoare! Ce vîrstă avea ea acuma, seducătoarea asta ? 60—70 —75 ? Iulia Romain ! Aici, in casa asta ! Femeia pe care o adorase cel mai mare muzicant şi cel mai rar poet din ţara noastră, îmi aduc aminte încă de emoţia pricinuită in întreaga Franţă—eu aveam pe atunci 12 ani, cînd nu fuga ei in Sicilia cu poetul după ce o rupsese sgomotos cu muzicantul. Plecase intr’o seară, după o premieră în care sala o aclamase timp de o ju­mătate de oră și o rechemase de unspre­zece ori la șir. Plecaseră în teleagă, cum se făcea pe atunci ; străbătuseră marea pentru a se duce să se iubească in in­sula antică, fiica Greciei, sub imensa pă­dure de portocali cej inconjoară Palermo şi ce se numeşte «Conque d’or». Se povestise ascensiunea tot la Etna şi cum se plecase pe nemărginitul cra­ter strânşi la braţe cu buzele unite ca pentru a se arunca in fundul prapastiei de foc. Murise, el, omul cu viersurile tulbu­rătoare, aşa de adânci că ameţiseră o generaţie întreagă, aşa de subtile aşa de tainice în­cât deschiseră o lume noua nouilor poeţi. Celalalt deasemnea murise părăsitul ce găsise pentru ea fraze muzicale ne­uitate, fraze de triumf şi de desnădejdei nebune şi sfâşiitoare.

Next