Mişcarea, august 1912 (Anul 4, nr. 169-192)

1912-08-02 / nr. 170

ANUL IV No. 170JOI 2 AUGUST 1912 Redacţia şi Administraţia Iaşi, Strada Păcurari No. 3. Saloanele Clubului Liberal ABONAMENTE In tară pe un an...................20 lei In străinătate pe un an . . . 40 Preoţi şi învăţătorii rurali . . 50°/6 ZIAR NAŢIONAL LIBERAL SUB DIRECŢIUNEA UNUI COMITET RPRttK ZILNIC­­­I](Vt____ Aminciuri comerciale jiinib-în­ pagina Il-a 1 leu. în pagina CB «£1. In pagina IV-a 40 bani. - TELEFON 121 — Dac’ar învia Barbu Catargiu! Conservatorii mai au şi astăzi cu­rajul ca la zile mari să repete dic­tonul lui Barbu Catargiu: totul pentru ţară nimic pentru noi! O vorbă lată mai mult, al cărei ecou sună astăzi mai fals decît ori­cînd. Şi în special guvernamentalii actu­ali n’au dreptul să se împăuneze cu această gravă şi sacramentală sentinţă. Toată guvernarea d-nilor Carp şi Marghiloman a fost pata­­fată de sacrificarea intereselor ge­nerale pentru satisfacerea de am­biţiuni personale şi de interese in­avuabile. Afacerea tramvailor este cel mai strălucit exemplu. Această afacere n’a pornit din grija cinsti­tă de avutul public. Ea a fost re­zultatul resentimentelor oarbe de­care era stăpînit fostul ministru de interne. Afacerea tramvailor a fost un mijloc de şantajare a par­tidului liberal şi de răzbunare pă­timaşă a d-lui Al. Marghiloman. Şi consecinţele se văd: pătimaşii au eşit învinşi, au fost izgoniţi din guvern, iar ministerul de interne şi Comuna Bucureşti au rămas să plă­tească daunele sau mai exact, «con­tra­valoarea plăcerilor sentimentale» ale d-lui Marghiloman. Asta înseamnă, de­sigur, că con­servatorii de sub şefia d-lui Carp sunt cei mai credincioşi discipoli ai lui Barbu Catargiu , totul pen­tru ei şi nimic pentru ţară... Plă­cerile sentimentale pentru ei şi dau­nele pentru stat şi comună. Dar conservatorii d-lui Carp sunt şi oameni de iniţiativă şi de acţi­une. Ei au voit să facă dovada că ştiu să facă şi operă economică şi încă o operă economică mai sănă­toasă de­cît acea realizată de par­tidul liberal! Această operă şi-au început-o cu o acţiune negativă. Societatea ro­­mînească de tramvai este o spoli­­aţiune; instituţiile de credit sunt o nenorocire. Băncile populare şi coo­perativele sunt o pacoste pentru ţărănime, iar Banca Naţională a Ro­­mîniei este cea mai vastă escro­cherie a secolului! întregul edifi­ciu economic şi financiar al ţarei trebuie dărîmat, pentru ca boerii asanatori să-şi poată realiza opera lor economică, din care era să iz­vorască rîuri de miere şi de lapte. Nenorocirea a fost că această ac­ţiune de distrugere a carpiştilor a trebuit să înceteze înainte de a în­cepe. După prima încercare au tre­buit­ să retracteze, să fie arşi cu bi­ciul de foc al sentinţelor judecăto­reşti şi la sfirşit să se ascundă în gaură de şarpe. Dar asta n’a însemnat că ei tre­buiau să renunţe la «opera» lor economică. Dimpotrivă, se simţiau obligaţi să facă dovada superiorită­­ţei lor de concepţie în materie e­conomică. Şi au făcut această do­vadă cu un brio extraordinar. La Sinaia şi Constanţa străluce­şte concepţia economică a conser­vatorilor de sub şefia d-lui Carp. Acolo se sacrifică averea unui aşe­­zămînt de bine­facere şi se spoli­­ază naivii şi bolnavii. Fără îndo­ială, că opera economică realizată de partidul liberal rămîne în um­bră faţă de grandioasa... «operă» a asanatorilor ! La Sinaia şi Con­stanţa totul e pentru... ţară şi ni­mic pentru dl. Marcay şi prinţul de Valois! Dac’ar învia Barbu Catargiu! DIN ŞAGA „PLOŞNIŢELE“ In numărul închinat Regelui, revista „Facla* pomeneşte şi de partidele politice, de oamenii politici, care mişună ca nişte ploşniţe mărunte în jurul Coroanei. „Facla* striveşte „ploşniţele liberale şi tachiste“ şi uită tocmai pe adevăratele ploşniţe conservatoare. Le cruță „Facla“ în public ca să le e­­xecute în patru ochi. „Facla“ le dă pace și conservatorii le dau recompense. Do ut des! nd chestia Slanicului Se vede că din cauza unei întîrzi­­eri a poștei din... Slănic, „Evenimen­tul" abia eri ne tachinează că ducem campanie împotriva Slănicului, a epi­­tropului Ivașcu, a medicilor etc. Fapte, că noi într’un articol de cî­­teva zile în urmă, am relevat un act nechibzuit, un abuz de autoritate mai bine zis, al d-lui Ivaşcu care din mo­tive ce nu e nevoie să te mai pome­nim, a interzis organizarea unei ser­bări în scop filantropic. Scandalul acesta care a revoltat pînă şi pe un avocat al epitropiei, a fost publicat de ziarele de informaţii din Bucureşti şi noi n’am făcut alt­ceva decît l’am relevat la rîndul nostru. Ori, aceasta nu este o campanie. In ceia ce priveşte personalul me­dical, n’am discutat meritele ştiinţi­fice ale tinerilor medici cărora li s’a încredinţat conducerea celui mai im­portant stabiliment balnear din ţară, dar am arătat că în specie tinerii medici nu pot inspira suferinzilor în­crederea necesară. Efectele terapeutice ale apelor de Slănic, nu pot fi cunoscute după o săptămînă de experienţă şi de aceia, epitropia Sf. Spiridon 20 ani dearîn­­dul a angajat pe profesorul dr. Russ ca medic consultant şi director al bă­ilor. Apoi tot în acest interval la sta­bilimentul de hidroterapie nu s’au pe­rindat de­cât două specialişti, d. dr. Brăescu şi defunctul dr. Pastia. „Evenimentul" pretinde că d. dr. Meţianu este un chirurg excelent, că a operat pe toţi suferinzii din Slănic... fără convalescenţă, dar cu aceasta nu ne-a făcut dovada că d. dr. Meţianu este un bun medic pentru o staţiune balneară ca Slănicul. De d-rul Anto­­niu nu mai vorbim, ci sa voind să se impuie numai cu reclama americană ce şi-a organizat-o în cîteva gazete din Capitală. Aşa fiind, „Evenimentul" ar face bine să nu se mai formalizeze cînd e vorba de insuficiența personalului me­dical din Slănic. en.-vin.sii . D-l P. P. Carp s’a întors în ţară şi s’a refugiat la Ţibăneşti. Se a­­sigură chiar că d. Carp este com­plect resignat. D-sa a părăsit frâ­nele conducerei partidului, lăsând dlul Maiorescu răspunderea situa­ţiei şi sarcina de a trata concen­trarea. Mai mult de cât atât, d-l Carp s’ar mulţumi cu un portofo­liu într’un guvern prezidat de d. Maiorescu. In orice caz, dacă a­­ceastă versiune va fi exactă, faptul denotă o mare schimbare în modul de a fi al d-lui Carp. Asta ar în­semna că d. Carp a început să se cunoască şi în consecinţă recunoaşte singur că nu e croit pentru a fi conducător de oameni. Dar situaţia se complică tot din cauza d-lui Marghiloman care e duşmanul hotărât al concentrărei şi partizanul retragerei imediate a car­­piştilor de la putere. D-l Marghi­loman înţelege că în orice nouă com­binaţie conservatoare, a­şa va avea rolul unui om pus la carantină. D-l Marghiloman şi-a perdut orice autoritate şi orice influenţă în si­nul grupărei pe care a condus-o la un sfârşit atât de dezastruos. D-l Marghiloman este un om sfârşit politiceşte. Şi această lamentabilă situaţie i-ar fi şi mai mult agra­vată dacă s’ar putea realiza con­centrarea. Asta e situaţia vinovaţilor în­vinşi. D-l Carp izolat la Ţibăneşti, iar d. Marghiloman în luptă cu de­cesul politic. E plină de învăţăminte situaţia de astăzi a d-lor Carp şi Marghi­loman. BLOCK-NOTES Cel mai bun doctor „Eus nimeritul“ foarte încintat de isprăvile d-lui dr. Meţianu de la Slănic, ne spune că d-sa „a făcut până acum sute de ope­raţii la Slănic, toate cu rezultate admira­bile şi fără ca pacienţii să facă măcar o zi de convalescenţă“. Din cele spuse de „Evenimentul“ rezultă că n’a rămas om­an Slănic neoperat de doc­torul Meţianu, căci numărul vizitatorilor nu credem să fie de cîteva mii. Şi al doilea, că dl. Meţianu este cel mai bun doctor de pe mapamond, căci până la d-sa nu s’a ajuns ca bolnavul să nu facă „nici o zi de convalescenţă“ după operaţie. Domnul Meţianu îl trînteşte pe bolnav pe masă, îl cenătueşte şi, cînd l-a isprăvit, îşi pune pacientul pălăria pe-o ureche şi pleacă să flirteze prin parc. Straşnic doctor! No. 1929. S’a făcut mult sgomot prin presă, în jurul unei scrisori confidenţiale pe care d. ministru ad interim la interne I. Lahovari, a trimis’o d-lui Dobrescu pri­marul capitalei, în chestia tramvaelor. S’a pus atunci întrebarea logică : pen­tru ce d. Lahovary in chestiuni de ordin public uzează de scrisori confidenţiale în raporturile dintre d-sa ministru şi d. Do­brescu primarul capitalei ? Ziarele oficioase au încercat să tăgă­duiască existenţa acestei scrisori pe care d. Dobrescu luînd-o ca un act oficial i-a şi pus rezoluţie. Confratele „Viitorul“ face însă astăzi dovada indiscutabila a exis­tenţei acestei scrisori, afirmînd că acest document oficial poartă numărul No. 19290 din 10 Iulie a. c. Pe un colţ al acestei adrese-scrisori stă scris cu propria mină a d-lui ministru de interne ad interim cuvintele : personală şi confidenţială. După cum se vede «Viitorul» are in­formaţiuni cu totul precise în această privinţă. Nu mai rămîne deci decît ca d. Laho­vary sub proprie iscălitură să desmintă existenţa ei şi cum nu va putea face a­ cest lucru, vom avea dovada definitivă că d. Ioan Lahovary este autorul între­­gei acţiuni a primăriei în această ches­tie, că una e atitudinea sa făţişă, ofi­cială, şi alta cea secretă, confidenţială. Este o duplicitate care nu face cinste bătrînului ministru de domenii. PĂRERI ŞI FAPTE Istoria unui o­­biect macabru Revista „L­lustration“ publică în ultimul ei număr o scrisoare primită de la desena­torul alsacian Hansi din Colmar şi pe care o dăm în traducere mai jos: „Un student prusian, care îşi face studiile de medicină în Strasburg, are durerea de a-şi pierde „logodnica“ (se ştie că în Ger­mania se întrebuinţează mult, ba se cam a­­buzează de cuvîntul „logodnică“, care nu trebue de luat aidoma). „Logodnica“ a mu­rit în spital, to­cmai în sala unde-şi făcea serviciul studentul... Intr’o zi un argintar din Strasburg vede întrînd în magazinul lui un student foarte trist. Veselia caschetei sale multicolore e neu­tralizată de un crep îngust, care îndoliază mîneca hainei lui verde-gri, iar cicatricele feței par canaluri săpate de lacrimi. El în­tinde argintarului un obiect voluminos, învă­­lit cum dăduse Dumnezeu într’un număr ve­­chiu din Strassburger Post. E craniul defunctei, frumos tăiat. Cu voce stinsă studentul îl roagă pe argintar să transforme craniul într’o cupă, din care să bea vin de Rin în amintirea femeei iubite. Nu-i mişcător ? Ne face să ne glndim în acelaş timp şi la Aloric, regele Visigoţilor, care bea din craniul duşmanilor, şi la sen­timentalul rege din Thude. Dar... brutalul rea­lism întrerupe cu cruzime visul studentului, cînd argintarul îi prezintă factura (transfor­marea costă 10 mărci, sau 12 fr. 50). I se pare că suma aceasta imensă întrece tris­­teţa inimii lui. Preferă deci să lese preţioasa relicvă argintarului şi acolo a găsit-o aba­tele Wetterbe. El n’a stat nici un moment la îndoeală, a cumpărat obiectul şi l-a aşe­zat în micul muzeu al civilizaţiei germane, de la redacţia Nuvelistului din Colmar. După aceasta, nu ne mai mirăm de ce Al­sacienilor le vine aşa de greu să-şi asimi­leze mentalitatea şi cultura germană“. E nouă aventura logodnicei din Strasburg şi mai ales foarte spiritual este descrisă de Hansi, care a găsit prilejul să arunce, şi de data aceasta, o săgeată asupra vechilor duş­mani. Criza agrară în Ungaria De cîteva zile ziarele din Buda­pesta dau rapoarte zilnice foarte pesimiste des­pre recolta de producte în paie şi de porumb din acest an a Ungariei, arătînd că numai orăşul a dat o recoltă mare, din care cauză preţul este foarte scăzut. De unde Buletinele anterioare ale mi­nisterului de agricultură arătau că re­colta va fi mai abundentă, ca anul tre­cut, aproape 50 de chintale metrice, — acum ziarul «Buda­pesti Hirlap» spune: — «Speculaţiunea şi comerţul ce se ocupă cu operaţiuni de arbitraj, sunt foarte agitate chiar şi in timpul acesta de lipsă de afaceri,—căci cel mult bă­­nuesc numai, dar nu ştiu sigur, care va fi rezultatul treieratului». — Nu lipsesc la bursa noastră de ce­reale care are mijloace şi are şi repu­taţia de a fi foarte bine informată,—nici aprecierile cari spun că recolta de grîu va fi numai de 34 milioane chintale me­trice spune Budapesti Hírlap. Ceia ce însemnează că e mai slabă ca anul trecut. Ba acelaş ziar spune că, — din cauza numeroaselor ploi,—a scă­zut mult şi calitatea albuminoasă a grâului. Marile mori din Budapesta se ţin in rezervă , pe deoparte din cauza calită­­ţei recoltei şi pe de altă parte din cauză că n’au garanţii In privinţa îndeplinirei angajamentului agricultorilor de a preda marfa la timp. Aceasta din cauza marilor dificultăţi de transport. In alţi ani pe vremea aceasta morile au făcut transacţiuni mari cari au amâ­nat bursa. r­su RASLETE » ■ Cu scrierile Mie cres­cute ale lui Carnale Se știe că nemuritorul nostru Ion Luca Caragiale a condus cîtăva vreme revista „Mortul Romin“, cea mai bună revistă umo­ristică de pe aceea vreme.—Intîmplarea a făcut ca să-mi cadă în mină un calendar al acestei reviste din anul 1902. Citind acest calendar am văzut că conţine multe bucăţi admirabile ale neîntrecutului scriitor, care sunt puţin cunoscute publicului cetitor. Am crezut că ar fi bine ca să dau la iveală a­­ceaste bucăţi şi începînd cu numărul acesta al Roraînului în care apare „Naţiunea Ro­mina*, voi căuta ca să transcriu şi celelalte bucăţi, care desigur că vor fi citite cu cea mai mare dragoste de toţi aceia care au iu­bit şi preţuit pe Caragiale. G. Chîrică (Ploieşti). Puţină lume astăzi şi-o fi mai adu­­cind aminte de o vestită foaie, care a­­părea odinioară in capitală, pe vremea răsboiului independenţei; voi să vorbesc de „Naţiunea Romina“ pe care o dădeam la lumină Frédéric Damé şi cu mine în tovărăşie. Viaţa acelei foi a fost pe a­­tît de scurta pe cît de glorioasă, aşa că o pot povesti în puţine cuvinte. Arma­tele creştine trecuseră Dunărea. Intr’o dimineaţă mă pomenesc cu un bileţel dela Damé, cam aşa: «Iubite amice, «Treci îndată pe la mine. Este vorba de o afacere foarte importantă, care ne poate face norocul la amîndoi». II cunosc pe Damé ca om deştept și întreprinzător. Fără intîrziere m’am dus să’l văd, toreînd pe drum fel de fel de frumoase închipuiri. In cîteva vorbe mi-a spus tot planul lui: o gazetă cum n’a­­vusese ţara pănă atunci; o gazetă fără culoare politică; o gazetă de informa­­ţiuni de pe cimpul de răsboi; o gazetă care să cultive entusiasmul popular pe chestiunea independenţei... Să-i căutăm numele... Numele unei gazete e greu de găsit, dar după cîteva minute de gîn­­dire, Damé a fost norocos: „Naţiunea Romînă... Trăiască Naţiunea Romînă!" Am lucrat o zi întreagă pe coaie de tipar să-i nimeresc fizionomia... Pe seară ne-am învoit cu amicul nostru Cucu ti­pograful. Capul Gazetei s’a aranjat fru­mos şi am şi Început să dăm înainte. A treia zi a apărat primul număr : ju­mătate cu depeşi şi corespondenţe de pe teatrul răsboiului. Ceia ce era mai greu de­ făcut era ju­­mătatea entuziastă : nici declamaţiile za­darnice nu sunt uşoare mai cu seamă când n’ai o deosebita înzestrare pentru aşa ceva. Depeşele însă şi corespondenţele cur­geau ca din izvor aşa că încet încet, afară de un prim articol declamator, gazeta nu mai conţinea de­cât ştiri şi iar ştiri, cari de cari mai amănunţite şi mai senzaţionale. De unde aveam atâ­tea ? Le traducem din ziarele străine şi le localizam. Luam dintr’o gazetă din Viena o corespondenţă lungă de la răz­boi in care se vorbea despre lucruri petrecute la Poradim, la Rusciuc, la Varna, la Vidin la Constantinopol etc. din această corespondenţă făceam tot atâtea corespondenţe câte lucruri con­ţinea ea şi le datam pe fiecare ca din localitatea unde s’ar fi petrecut lu­crul. Astfel aveam corespondenţe din Stam­­bul, din Vidin, Rusciuc, Poradim etc. şi ca să dăm o dimensiune convenabilă fiecare corespondenţe, peste faptul despre care e vorba turnam multă zeamă de fantezie, şi apoi descrierea localităţei, no­tiţe istorice şi date statistice, toate lu­ate de pe un vechi dar excelent pe vre­mea lui, dicţionar de conversaţie. „Naţiunea Română“ mergea cum nu mai mersese pănă atunci gazetă din ţară. De unde pănă atunci gazetele publice nu se vindeau cu numărul şi se împărţeau la abonaţi tipărindu-se In cel mult 1500 — 2000 exemplare gazeta noastră „fără nici un abonat se trăgea de la 12—15 mii. Eram fireşte foarte mulţumiţi şi noi şi tipograful care avea parte de tovă­răşie la câştig. Tipografia Cucu era atunci în Lipscani lângă hanul Şerban Vodă exact pe col­ţul unde este grilajul Băncei Naţionale cu strada Karagheorghevici. Ziua şi noaptea trăgeau maşinele numai şi nu­mai gazeta noastră, iar în ulicioară, care era pe atunci o înfundătură făcea un zgomot teribil vânzătorii ţipând sa li se

Next