Desbaterile Senatului, aprilie 1914 (nr. 24-33)
1914-04-01 / nr. 24
256 DEZBATERILE SENATULUI 1 Aprilie 1914 și acolo se botează din nou și răspândesc și alte învățături ale lor. In această privință unul dintre cei mai eminenți profesori universitari de la facultatea teologică a făcut și o anumită carte întreagă, studiind această sectă din punct de vedere moral și dogmatic și trăgând însemnate concluzii in contra lor și a periculoaselor doctrine ce răspândesc. Acești adventiști mai propagă și abolirea sărbătorilor bisericești cu a Duminecei, și propagă sărbătorirea Sâmbetei evreești, etc. Am dispus ca să se susțină adevărul creștinesc, propovăduindu-se sărbătorirea zilei de Duminică, așa cum cere religiunea ortodoxă, dar mi s’a obiectat că legea pentru repaosul duminical dărâmându-i autoritatea a făcut încurcături. De când s’a pus în aplicare această lege a repaosului pe jumătate, nu se mai poate zice că este un respect religios in această privință, căci este jumătate sărbătoare și jumătate lucrătoare, și aceasta altfel pentru oraș și altfel pentru țară. De atunci încoace s’a discreditat această sărbătorire dela respectul ce se cuvine Duminicei, și de aceasta se folosesc adventiștii, zicând: Duminica nu este sărbătoare, ține-ți-vă de sărbătoarea Sâmbetei, singura adevărată! Și în această privință am delegat pe cineva care se ocupă să facă o broșură, prin care să combată ideile lor rătăcite. Așa încât cred că prin aceste două mijloace, predica și justiția, vom putea combate această sectă, care este cu adevărat periculoasă. Dar trebuie peste tot, cu deosebire, să se aplice acest articol din codul penal, care este o puternică armă în contra lor. In al doilea loc, trebuie să se tipărească cărți folositoare, cari să învețe pe credincioși adevărurile creștinești, combătând ideile adventiste și eretice. Prin acest mijloc se vor împiedecă mult ideile acestea vătămătoare, și deci, cu timpul, nimici propaganda lor. Dar eu sunt de părere ca și onoratul guvern să ne vină în ajutor, făcând pe autoritățile administrative și judiciare să urmărească pe aceștia potrivit legii și codului penal, etc. In acelaș timp noi ne vom da toată silința ca să răspândim adevărata credință creștinească ortodoxă cu ideile bisericii noastre, combătând ideile vătămătoare. In al treilea loc trebuesc luate măsuri împotriva broșurilor ce se tipăresc in străinătate, la Hamburg — toate sunt vreo 16 la număr — și toate acestea să se confisce, ca unele ce introduc idei subversive în contra religiunii noastre dominante în Statul român. Este adevărat însă că presa este liberă, dar trebuie să fie liberă până intr’atât cât nu face rău, nu vatămă un popor nevinovat ; căci poporul de la țară fiind neștiutor și nedestul cunoscător nu poate să reziste acestei propagande, care face să se slăbănogească în popor temelia credinței noastre, și odată cu aceasta aduce și slăbănogirea Statului nostru. Această lămurire am ținut să o dau, și termin rugând pe înaltul guvern ca să facă să se aplice cu deosebire dispozițiunile codului penal cu privire la toți acei cari se ating și vatămă religiunea noastră dominantă de Stat, care este cea creștină-ortodoxă, acesta fiind lucrul cel mai sigur, care dă cele mai bune rezultate. D. Colonel D. Lambru: Ger cuvântul. D. președinte B. M. Missir : Tot in chestiunea religioasă voiți să vorbiți și d-voastră d-le colonel ? (Ilaritate). D. Colonel D. Lambru : Da, d-le președinte. D. I. G. Duca, ministrul cultelor și instrucțiunii . De președinte, aș mai avea un cuvânt de adăugat : In urma expunerii făcută de I. P. S. S. Mitropolitul Primat, ați putut cu toții să vă convingeți de natura complexă a acesui problem și, având în vedere și această natură complexă a problemului, eu reînoesc declarațiunea mea de adineaori că, în unire cu banca înalților prelați, voiu luă toate măsurile necesare ca să se împiedice întinderea acestei propagande periculoasă Statului. D. președinte B. M. Missir : Banca prelaților e satisfăcută ? I. P. S. S. Mitropolitul Primat : Da, mă declar mulțumit. D. I. Păunescu : Vă rog să-mi dați și mie cuvântul, d-le președinte. D. președinte B. M. Missir : Tot în această chestiune? D. I. Păunescu : Nu. B. președinte B. 1,J. Missir : Ca să varieza puțin discuțiunea, dau cuvântul d-lui Păunescu. (Ilaritate). D. I. Păunescu . Rog pe d. președinte să binevoiască a interveni pe lângă d. ministru al justiției să-mi comunice de urgență dosarul în care există avizul dat de Curtea de Galați și de Curtea de Casație relativ la înființarea Curții de apel la Constanța. D. președinte B. M. Missir : Se va comunică guvernului. Acum dau cuvântul d-lui Colonel Lambru. D. Colonel D. Lambru : D-le președinte, am onoarea rugă pe d. ministru al cultelor și instrucțiunii publice ca, personal sau prin vreo comisiune, să binevoiască a revizui textul legii eclesiastice, în articolele respective, cu privire la asistența religioasă, care se refuză de obiceiu simerșilor. Cred că nu este creștinesc, și așa fiind, legea urmează să fie mai interpretativă, eliminându-se rigiditatea care pune în impas pe unii dintre înalții prelați, îmi permit a face această rugăciune d-lui ministru, cu atât mai mult cu cât, după cum știți cu toții, zilele trecute s’a întâmplat să se sinucidă secretarul general al Creditului funciar rural, Dumitriu. Acest om era bolnav de nervi de mai multă vreme și, cu ocaziunea înmormântării, i s’a refuzat asistența religioasă. Au trebuit foarte multe interveniri pentru ca, în cele din urmă, să se admită a-i citi un preot cu ocaziunea înhumării rămășițelor sale pământești. Eu unul cred—și sunt un bun creștin— că nu e bine ca aceste lucruri să fie împinse atât de departe, fiindcă, dacă împrejurările fac ca cineva să se împuște sau să-și pună într’un fel sau în altul capăt zilelor, acel cineva nu poate să aibă altă credință mistică decât aceea pe care a avut-o în viață. Dacă împrejurările au făcut ca acea persoană să-și curme in acest mod zilele, așa i-a fost dat să-și scurteze vieața. De aceea vă rog și pe d-voastre să interveniți pe lângă d. ministru al cultelor, pentru ca pe viitor să nu se mai întâmple asemenea lucruri. I. P. S. S. Mitropolitul Primat : întrebarea făcută de onor. d. senator Lambru mă obligă să-i răspund, și să dau câteva lămuriri în această privință. Mie mi s’a cerut de mai multe ori, de când sunt Mitropolit, ca să dispensez onorurile religioase pentru acei cari se sinucid. Și, trebuie să constat, cu multă părere de rău și durere, că deja o vreme încoace prea multe sinucideri se întâmplă, mai cu seamă în timpul primăverii. Este o adevărată nenorocire ! Dar și biserica noastră a hotărît că omul nu este stăpân pe vieața lui, ci stăpânul vieții sale este numai Dumnezeu, carele i-au dat-o, și patria care l-a născut, crescut, și protejat pentru dânsa ! Biserica a hotărît că omul bine credincios, înainte de moarte, să se împace cu ai lui, să-și mărturisească păcatele înaintea duhovnicului autorizat cu deslegarea lor să primească sfânta și dumnezeiasca împărtășire, și să-și aștepte ceasul, ca să moară cu credința în Dumnezeu și cu nădejdea la milostivirea lui, iar nu să-și pue singur capătul zilelor, și să moară fără de nici o credință, dispunând singur de vieața lui, de care nu are dreptul, și nici poate a dispune. Ei bine, față cu asemenea cazuri unde se vede disprețuită credința și morala, ce vreți d-voastre ca să facă biserica noastră ortodoxă ? ! Biserica nu poate să facă decât aceea ce-i hotărât de sfintele canoane, cari anume regulamentează lucrurile acestea, contra cărora nu se poate dispensă. Dar eu, față cu numeroasele și dureroasele cazuri ce mi s’au prezentat, din milă am admis ca în asemenea cazuri, pentru mângâierea familiei celui care și-a pus singur capăt zilelor, să permit ca să-i citească un singur preot, la cimitir, dus spre înmormântare, dar n’am putut și nici nu pot permite ca să-l îngroape cu preoți oficianți, cu carul mortuar, și cu toată pompa cuvenită unui bun creștin. Și n’am putut admite această onoare la sinuciși pentru că atunci cu drept cuvânt lumea s’ar fi mirat, desigur, și s’ar fi revoltat, văzând că biserica, pe deoparte calcă sfintele canone, iar pe de alta nu face nici o deosebire între acel bun creștin care a murit de o moarte bună și între acei care, cu disprețul regulelor