Monitorul Oficial, Partea 2, octombrie 1934 (nr. 226-251)
1934-10-09 / nr. 233
9 Octomvrie 1934 MONITORUL OFICIAL Nr. 233 7247 apoi azi, când a pronunțat următoarea sentință: Tribunalul. Asupra acțiunii intentate de petiția înreg. la Nr. 182 din 1934, Societatea Anonimă „Residence Palace“, cu sediul în Bruxelles (Belgia) și cu domiciliul ales in București, str. Popa Russu Nr. 7, la cl. avocat Sylla Reichbach, contra Băncii Belgo-Helvetique, S. A., prin reprezentanți legali, cu sediul în Bruxelles (Belgia) 38, b-dul Biselioffsheim și Statul Român, prin Ministerul de Finanțe, din București, calea Victoriei Nr. 111. Având în vedere susținerile părților prezente și examinând actele din dosar; Având în vedere că reclamanta „Residence Palace“, cerea să i se recunoască față de pârâți dreptul său de a încasa de la Statul Român, suma de franci belgieni, 1.000.000, din creanța Băncii Belgo-Helvetique, în condițiunile de plată, prin care Statul Român, s’a obligat față de numita bancă, prin aranjamentul din 25 Octomvrie 1923 ; b) să se recunoască deasemeni că Banque Belgo-Helvetique este datoare a depune pentru reclamantă Minsterul de Finanțe al României, ca reprezentant al statului Român, cel mai târziu până la 15 Iunie 1934, 40 bonuri ale tezaurului român din restul de 103, asemenea bonuri tip belgian, cu numerele indicate în petiția introductivă și primite de pârâta Banque Belgo-Helvetique de la Statul Român, la 24 Mai 1919, drept garanție și în caz de nedepunere, Statul Român, să fie în drept a considera nule și fără valoare cele 40 bonuri de tezaur din momentul ce va achita cei 1.OOO.OOO frânci belgieni, deci datoria sa rezultând din împrumutul din 24 Mai 1919, ci să fie obligați solidar ambii pârâți să i se achite suma de lei 45.000, drept dobândă convențională datorată asupra sumei de 1.000.000 franci belgieni, pe timpul dela 15 Decemvrie 1933 la 15 Iunie 1934. Având în vedere că din actele din dosar și desbaterile ce au urmat, rezultă în fapt următoarele: La 24 Mai 1919, a intervenit între Statul Român, reprezentat prin președinteleonsiliului de Miniștri și ministrul afacerilor străine de pe atunci, Ion I. C. Brătianu și Banque Belgo-Argentine de préts hypothecaires din Bruxelles (Belgia), reprezentată prin administratorul său delegat, un contract de împrumut în baza căruia Statul Român primea suma de 25.000.000 franci francezi, în bilete franceze pe termen de tinei ani, obligându-se să plătească creditoarei o dobândă de 9%, semestrial și anticipat, adică la 15 Iunie și 15 Decemvrie ale fiecărui an, dobânda primului semestru fiind exigibilă la 15 iunie 1919. Spre a asigura rambursarea capitalului și plata dobânzilor, Statul Român, ceda băncii creditoare în plină proprietate, bonuri ale tezaurului român, tip belgian, până la concurența sumei de 38.275.000, franci francezi. La 25 octomvrie 1923, părțile contractante, încheie aranjamentul cu aceeași dată și prelungesc convenția din 19 Mai 1919, pe un temen de încă zece ani, începând de la 15 Iunie 1924, cu dreptul pentru creditoare de a cere convertirea sumei datorate în franci belgieni. Banca creditoare uzând de facultatea din convenție a făcut convertirea în franci belgieni a sumei de 39.564.817,65 franci francezi la cât ajunsese datoria Statului Român, astfel că creanța Băncii Belgo-Argentine, a devenit de 46.029.511,02 franci belgieni. In urma unor operațiuni bancare intervenite între tine, creditoarea. Banque Belgo-ArgenStatului Român și Societatea „Credit general hipotheeaire & mobilier“ din Bruxeles, prima a cedat secundei în iunie 1924, o tranșă de 5.000.000 franci francezi din creanța ce avea contra Statului Român. Prin convertirea creanței în franci belgieni, în baza aranjamenului din 25 octomvrie 1923, banca creditoare a realizat un beneficiu nominal în franci belgieni, din care a cedat societății „Credit général hypothecate & mobilier“, care la rândul său era creditoare a Statului Român, cu suma de 15.000.000 franci francezi, ce-i acordase în aceleași condițiuni ca și Banca Belgo-Argentine, o tranșă de franci belgieni 1.424.877,50, astfel că participațiunea societății „Credit général hypothecaire & mobilier“, la creanța Băncii Belgo- Argentine, era de 6.424.877,50 franci belgieni. Ulterior acestor operațiuni, Banque Belgo-Argentine de preta hypothecaire și-a schimbat denumirea prin votul adunării generale în aceea de Banque Belgo- Helvetique, iar societatea „Credit general hypothecaire & mobilier“ a fuzionat cu societatea Residence Palace din Bruxelles, care a fost substituită în toate drepturile celei dintâia. La 23 Feburarie 1929, observându-se o eroare de calcul făcută cu ocazia cesiunii tranșei de 1.424.877,50 franci belgieni din beneficiul de schimb rezultat prin conversiunea creanței contra Statului Român, din franci francezi, în monetă belgiană, Societățile Residence Palace și Banque Belgo-Helvetique, au încheiat, un aranjament în baza căruia Banque Belgo-Helvetique, a recunoscut în mod definitiv și irevocabil societății Residence Palace o participațiune beneficiară de 1.000.000 de franci din propriul ei beneficiu de schimb, dar care nu va fi exigibil decât la rambursarea totală a creanței române a Băncii Belgo- Helvetique și întrucât această creanță va fi pe de-a întregul rambursată. Cum la 15 iunie 1934, expiră termenul împrumutului acordat Statului Român de Banque Beilgo-Argentîne, azi Banque Belgo-Helvetique și cum din creanța totală a mai rămas de plătit direct băncii creditoare numai franci belgieni 2.566.666,20 reclamanta a notificat în Septemvrie 1933, cesiunea din 27 Februarie 1929, Statului Român, care i-a răspuns să-și valorifice pretențiunile pe calea justiției și totodată i-a comunicat cu adresa Nr. 35.221 din 1933, că a depus la Cassa de Consemnațiuni suma de 45.000 fr. belg., reprezentând dobânda asupra sumei de franci belgieni, 1.000.000, participarea la creanța ce Banque Belgo-Helvetique are contra Statului Român. Pentru valorificarea drepturilor sale decurgând din convenția din 23 Februarie 1929, încheiată cu Banque Belgo- Helvetique, reclamanta a introdus acțiunea de față. Având în vedere că deși pârâtei Banque Belgo-Helvetique i s’a comunicat interogatoriul formulat de reclamantă în spijinul acțiunii ce a intentat, totuși n’a răspuns și nici n’a depus întâmpinare, conform legii. Considerând că din examinarea cuprinsului convențiunii din 23 Februarie 1929, intervenția între reclamantă și pârâta Banque Belgo-Helvetique, aflată în copie tradusă la dosar, convențiune care are a fi privită ca recunoscută de pârâtă în baza dispozițiunilor articolului 234 din procedura civilă, rezultă neîndoelnic că pârâta a cedat reclamanatei suma de 1.000.000 franci belgieni din creanța ce are contra Statului Român, în baza contractului din 19 Mai 1919, prelungit în virtutea aranjamentului din 25 Octomvrie 1923 și că suma de mai sus, reprezintă partea cuvenită reclamantei din beneficiul nominal, rezultat din schimbul de monetă, operat de Banque Belgo-Helvetique, potrivit aranjamentului încheiat cu Statul Român și în împrejurările examinate la expunerea faptelor. Având în vedere că în privința caracterului actului juridic intervenit între Banque Belgo-Helvetique și Soc. Residence Palace, Ministerul de Finanțe a făcut două obecțiuni cu scopul de a învedera netemeinicia acțiunii intentate de reclamantă și anume, a susținut in prim rând că din chiar termenii convențiunii pe care Residence Palace își întemeiază pretențiunile, rezultă că ne găsim în fața unui simplu act recognitiv și confirmativ de datorie și nu poate fi vorba de p cesiune, deoarece elementele acestui act lipsesc; 19