Monitorul Oficial, Partea 2, octombrie 1934 (nr. 226-251)

1934-10-09 / nr. 233

9 Octomvrie 1934 MONITORUL OFICIAL Nr. 233 7247 apoi azi, când a­ pronunțat următoarea sentință: Tribunalul. Asupra acțiunii intentate d­e petiția înr­eg. la Nr. 182 din 1934, Societatea­­ Anonimă „Residence Palace“, cu sediul în Bruxelles (Belgia) și cu domiciliul ales in­ București, str. Popa Russu Nr. 7, la cl. avocat Sylla Reichbach, contra Băncii Belgo-Helvetique, S. A., prin reprezentanți legali, cu sediul în Bruxe­lles (Belgia) 38, b-dul Biselioffsheim și Statul Român, prin Ministerul de Fi­nanțe, din București, calea Victoriei Nr. 111. Având în vedere susținerile părților prezente și examinând actele din dosar; Având în vedere că recla­manta „Re­sidence Palace“, cere­­a­ să i­ se recunoască față de pârâți dreptul său de a încasa de la Statul Ro­mân, suma de franci belgieni, 1.000.000, din creanța Băncii Belgo-Helvetique, în condițiunile de plată, prin care Sta­tul Român, s’a obligat față de numita bancă, prin aranjamentul din 25 Oc­tomvrie 1923 ; b) să se recunoască deasemeni că Banque Belgo-Helvetique este datoare a depune pentru reclamantă Minsterul de Finanțe al României, ca reprezentant al statului Român, cel mai târziu până la 15 Iunie 1934, 40 bonuri ale tezauru­lui român din restul de 103, asemenea bonuri tip belgian, cu numerele indi­cate în petiția introductivă și primite de pârâta Banque Belgo-Helvetique de la Statul Român, la 24 Mai 1919, drept garanție și în caz de nedepunere, Sta­tul Român, să fie în drept a considera nule și fără valoare cele 40 bonuri de tezaur din momentul ce va achita cei 1­.OOO.OOO frânci belgieni, deci datoria sa rezultând din împrumutul din 24 Mai 1919, ci să fie obligați solidar ambii pârâți să i se achite suma de lei 45.000, drept dobândă convențională datorată asupra sumei de 1.000.000 franci belgieni, pe timpul dela 15 Decemvrie 1933 la 15 Iunie 1934. Având în vedere că din actele din do­sar și desbaterile ce au urmat, rezultă în fapt următoarele: La 24 Mai 1919, a intervenit între Statul Român, reprezentat prin preșe­dintele­onsiliului de Miniștri și minis­trul afacerilor străine de pe a­­tunci, Ion I. C. Brătianu și Banque Belgo-Argentine de préts hypothecaires din Bruxelles (Belgia), reprezentată prin administratorul său delegat, un con­tract de împrumut în baza căruia Sta­tul Român primea suma de 25.000.000 franci francezi, în bilete franceze pe termen de tinei ani, obligându-se să plătească creditoarei o dobândă de 9%, semestrial și anticipat, adică la 15 Iunie și 15 Decemvrie ale fiecărui an, do­bânda primului semestru fiind exigibilă la 15 iunie 1919. Spre a asigura rambursarea capitalu­lui și plata dobânzilor, Statul Român, ceda băncii creditoare în plină proprie­tate, bonuri ale tezaurului român, tip belgian, până la concurența sumei de 38.275.000, franci francezi. La 25 octomvrie 1923, părțile con­tractante, încheie aranjamentul cu a­­ceeași dată și prelungesc convenția din 19 Mai 1919, pe un temen de încă zece ani, începând de la 15 Iunie 1924, cu dreptul pentru creditoare de a cere con­vertirea sumei datorate în franci bel­gieni. Banca creditoare uzând de facultatea din convenție a făcut convertirea în franci belgieni a sumei de 39.564.817,65 franci francezi la cât ajunsese datoria Statului Român, astfel că creanța Băn­cii Belgo-Argentine, a devenit de 46.029.511,02 franci belgieni. In urma unor operațiuni bancare in­tervenite între tine, creditoarea. Banque Belgo-Argen­Statului Român și Societatea „Credit general hipothe­­eaire & mobilier“ din Bruxeles, prima a cedat secundei în iunie 1924, o tranșă de 5.000.000 franci francezi din creanța ce avea contra Statului Român. Prin convertirea creanței în franci belgieni, în baza aranjamenului din 25 octomvrie 1923, banca creditoare a rea­lizat un beneficiu nominal în franci bel­gieni, din care a cedat societății „Cre­dit général hypothecate & mobilier“, care la rândul său era creditoare a Sta­tului Român, cu suma de 15.000.000 franci francezi, ce-i acordase în ace­leași condițiuni ca și Banca Belgo-Ar­gentine, o tranșă de franci belgieni 1.424.877,50, astfel că participațiunea societății „Credit général hypothecaire & mobilier“, la creanța Băncii Belgo- Argentine, era de 6.424.877,50 franci belgieni. Ulterior acestor operațiuni, Banque Belgo-Argentine de preta hypothecaire și-a schimbat denumirea prin votul adu­nării generale în aceea de Banque Belgo- Helvetique, iar societatea „Credit ge­neral hypothecaire & mobilier“ a fu­zionat cu societatea Residence Palace din Bruxelles, care a fost substituită în toate drepturile celei dintâia. La 23 Feburarie 1929, observându-se o eroare de calcul făcută cu ocazia ce­siunii tranșei de 1.424.877,50 franci bel­gieni din beneficiul de schimb rezultat prin conversiunea creanței contra Sta­tului Român, din franci francezi, în mo­­netă belgiană, Societățile Residence Pa­lace și Banque Belgo-Helvetique, au în­cheiat, un aranjament în baza căruia Banque Belgo-Helvetique, a recunoscut în mod definitiv și irevocabil societății Residence Palace o participațiune bene­ficiară de 1.000.000 de franci din pro­priul ei beneficiu de schimb, dar care nu va fi exigibil decât la rambursarea to­tală a creanței române a Băncii Belgo- Helvetique și­ întrucât această creanță va fi pe de-a­ întregul rambursată. Cum la 15 iunie 1934, expiră terme­nul împrumutului acordat Statului Ro­mân de Banque Beilgo-Argentîne, azi Banque Belgo-Helvetique și cum din creanța totală a mai rămas de plătit direct băncii creditoare numai franci belgieni 2.566.666,20 reclamanta a noti­ficat în Septemvrie 1933, cesiunea din 27 Februarie 1929, Statului Român, care i-a răspuns să-și valorifice preten­­țiunile pe calea justiției și totodată i-a comunicat cu adresa Nr. 35.221 din 1933, că a depus la Cassa de Consemna­­țiuni suma de 45.000 fr. belg., reprezen­tând dobânda asupra sumei de franci belgieni, 1.000.000, participarea la cre­anța ce Banque Belgo-Helvetique are contra Statului Român. Pentru valorificarea drepturilor sale decurgând din convenția din 23 Februa­rie 1929, încheiată cu Banque Belgo- Helvetique, reclamanta a introdus ac­țiunea de față. Având în vedere că deși pârâtei Ban­que Belgo-Helvetique i s’a comunicat interogatoriul formulat de reclamantă în spijinul acțiunii ce a intentat, totuși n’a răspuns și nici n’a depus întâmpi­nare, conform legii. Considerând că din examinarea cu­prinsului convențiunii din 23 Februa­rie 1929, intervenția între reclamantă și pârâta Banque Belgo-Helvetique, a­­flată în copie tradusă la dosar, conven­­țiune care are a fi privită ca recunos­cută de pârâtă în baza dispozițiunilor articolului 234 din procedura civilă, re­zultă neîndoelnic că pârâta a cedat re­­clamanatei suma de 1.000.000 franci belgieni din creanța ce are contra Sta­tului Român, în baza contractului din 19 Mai 1919, prelungit în virtutea aran­jamentului din 25 Octomvrie 1923 și că suma de mai sus, reprezintă partea cuvenită reclamantei din beneficiul no­minal, rezultat din schimbul de monetă, operat de Banque Belgo-Helvetique, po­trivit aranjamentului încheiat cu Statul Român și în împrejurările examinate la expunerea faptelor. Având în vedere că în privința carac­terului actului juridic intervenit între Banque Belgo-Helvetique și Soc. Resi­dence Palace, Ministerul de Finanțe a făcut două obecțiuni cu scopul de a învedera netemeinicia acțiunii intentate de reclamantă și anume, a susținut in prim rând că din chiar termenii con­vențiunii pe care Residence Palace își întemeiază pretențiunile, rezultă că ne găsim în fața unui simplu act recogni­­tiv și confirmativ de datorie și nu poate fi vorba de p cesiune, deoarece elemen­tele acestui act lipsesc; 19

Next