Neamul Românesc, iulie 1910 (Anul 5, nr. 77-89)

1910-07-12 / nr. 81

1290 NEAMUL ROMÂNESC CAPITALUL STRĂIN. Se vorbește iarăși de capitalul străin. Fugăduiala liberalilor de a aduce din nou la toamnă legea industrială a d­lui Orleanu a găsit răspunsul așteptat din partea marilor industriași străini, în strîngerea rîndurilor lor, în afir­marea tot mai lămurită a dreptului ce zic ei că-l au asupra tuturor manifes­tărilor acestui capital și, de­sigur, în fui­oasa campanie tachistâ împotriva Guvernului de uz . E sigur, de altfel, că Guvernul nu va putea resista cam­paniei capitaliștilor străini. E lămurit lucru pentru noi că, atîta timp cît vom avea politica aceasta personală și de partid, de expediente și de curbare a spinări , nu vom putea fi stăpîni la noi acasă. Și se vede asta încă mai lă­murit in ciudata concepție despre capitalul străin pe care mulți o proclamă ca o dogmă, care formează crezul politic curent al mai tuturor oamenilor noștri politici și de politicianism, care se predă de pe catedra Universității de profesori cari trăiesc în altă lume și între alți oameni. Este o teorie zisă știin­țifică, o teorie care pleacă de la o afirmare, evident că adevărată, dar tot atît de evident temperată prin alte multe adevăruri, mult mai esențiale. Din acestea oamenii noștri politici cunosc numai pe cel d’intuin, și interesele lor de partid ori alte interese îl împiedecă să cunoască și pe cel de -al doilea. Se spune că orice capital venit într’o țară, indiferent de origine, este ca­pital național, că el are aceleași drepturi ca și capitalul indigen, că lui nu i se pot opune, în mersul pretențiilor sale, nicio piedecă izvorind din intere­sele naționale ale țarii care-l primește. Este o chestie economică și una politică. Este o chestie economică aceasta : orice fenomen social trebuie judecat, nu în sine, în căușele și desfășurarea lui, ci după oamenii ce-l represintă, activ sau pasiv. Capitalul străin nu trebuie să se mai socotească drept capital străin numai prin aceia că are origine străină, ci, mai ales, prin aceia că e minuit de un străin. Ca­pi­talul in sine e ceva mort. El face bine sau rau, exploatează omul sau de­svoltă bo­găția după cum e condus de stăpinul lui. E un instrument pe care-1 arunci unde vrei, spre orice scop. Nu el trebuie judecat, ci acel care-1 ar­e, acel care-l întrebuințează, capitalistul străin. Acesta trebuie judecat. Acesta e singurul răspunzător de binele sau de răul ce produce capitalul lui. Cri­stia este, fi­rește, mult mai grea și cere mult mai multe răspunsuri, fn cașul intuin, lucrul era simplu : capitalul care e aici la noi nu e străin, ci e al nostru. In cazul al doilea, se ridică o chestie politică mult mai complicată, in legătură cu viața politică a țerii care primește capitalul străin, cu legăturile dintre cele două țeri —cea care trim­ete și cea care primește capitalul, —in legă­­tură, mai ales, cu gradul de independență și de vedere lămurită a celor cari conduc politica terii de-a doua. La noi chistia astăzi se pune în mod hotărît și grav. E vorba de inde­pendența noastră economică și, in imediată legătură cu ea, de cea politică. Trebuie să fim bine lămuriți asupra acestui punct : capital străin nu se poate chema decit acela in a cărui mînuire împrumutătorul n’are niciun amestec.

Next