Neamul Românesc, august 1937 (Anul 32, nr. 165-189)

1937-08-24 / nr. 183

Anul XXXII Nr. 183 . Taxa poștală plătită în numerar conform aprobărei Div. G-rale P. T. T. No. 155038/931. ZIARUL PARTIDULUI N­AȚIONALIST* DEMOCRAT DIRECTOR POLITIC o . REDACȚIA 5> ADMINISTRAȚIA Marți 24 AUg«s. 19V7 C ~ M­aif&s» Ä­» a Strada BREZOIANU No. 25, (etaj) n ■ « p».» »m mi. ..».« m m georgescu N. IORGA BUCUREȘTI ® 2 Lei abonamente ! 1>*w—> N. GEORGESCU Telefon 3.70.88 I In străinătate : Pe an an, 1200 Lai. pe șase luni, 600 Lei In străinătate : Pe an an, 1200 tei; pe sase luni, 600 Vizita unuei prieten al Momănieii ti. Marin a sosit în Capitală, pentru a lua parte, dimpreună cu nume­roși savanți și erudiți străini, la congresul internațional de etnografie, d. Louis Marin, ma­rele naționalist și învățat fran­cez și un distins prieten al ță­rii noastre. Oaspetele de astăzi ne-a mai vizitat acum 43 de ani, în tovă­rășia poetului Georges Ducrocq dorind să facă studii etnogra­fice și să ne cunoască de aproape, cu care prilej a admirat viața pitorească și fermecătoare a sa­telor noastre, obiceiurile și lim­ba, păstrând strânse legături de prietenie și dragoste pentru România. Tot atunci, d. Louis Marin a făcut o călătorie în Transilva­nia, cunoscând situația națio­nalităților din imperiul austro­­ungar­ și a românilor de acolo, însuflețit apărător al drepturi­lor naționalităților, d-sa a spri­jinit cauza noastră în Franța, arătând importanța realităților de prietenie ce ne leagă de a­­­ceasta țară. In timpul războiului mondial și al conferinței păcii, precum și mai târziu, neîntrerupt, în Ca­mera franceză, d. Louis Marin ne-a susținut cu înflăcărare in­teresele naționale, contribuind din plin la desvoltarea rapor­turilor culturale și politice fran­­co-române. D. Louis Marin, una din per­sonalitățile de elită ale Franței, reprezintă astfel, prin noblețea caracterului, a sentimentelor și doctrinei sale naționaliste con­structive, o vie dovadă de nez­druncinată și profundă legătu­ră ce unește cele două popoare surori. România întâmpină cu căl­dură și înalte sentimente de ad­mirație și recunoștință pe oas­petele său, prieten ales și vechi a căruia sosire ne-a oferit încă un prilej fericit de a-i exprima dra­gostea și prețuirea ce i-o păs­trăm. jTu~nr~r­r**i— *** ** ***‘* ”** IN DOMENIUL MICII INDUSTRII EVREII ERAU CARPACI, CĂCI NICI UN NUME DE INDUSTRIAȘ ARTISTIC NU SA PASTRAT IN DESVOLTAREA MEȘTEȘUGURILOR. IAR, IN DOMENIUL COMERȚULUI, EI AU FOST NUMAI MIJ­LOCITORUL, FARA FOLOS, CI, DIN POTRIVA, STRICĂTOR, CARE S­A INTERCALAT INTRE NAIVITATEA TERANULUI VENIT SA-ȘI OFERE PRODUSELE ALIMENTARE ALE GOSPODĂRIEI SALE, ȘI INTRE BOIERIMEA CARE, NE MAI STAND LA TARA, CA PE VRE­MURI, CI INCUNJURIIND PE DOMNUL IMPARȚITOR DE FUNCȚII, NU MERGEA CU BANUL EI DIRECT LA PRODUCĂTOR. ACEASTA INSEAMNA INSA, PENTRU INDUSTRIE, PLAGIAT, PENTRU COMERȚ, PARASITISM. N. IORGA Scăderea populației de I. Jigălniceanu Toate țările care au la suflet viitorul lor au întemeiat un așa­­ numit Oficiu al statisticei, care ține seama de creșterea sau scă­derea locuitorilor din țară, făcând din când în când numărătoarea acestor locuitori. Dar, deosebit de aceasta, Oficiul statisticei ține în seamă nașterile și morțile din fiecare an, in toate orașele și sa­tele țării. Aceste însemnări și socoteli sânt de cea mai mare însemnătate. Din ele se vede într’o icoană limpede situația numerică din fie­care an. Se arată în care ținuturi crește poporul și în care scade.­­Se arată pricinile scăderii sau ale creșterii. Se vede din ele câți prunci mici, câți copii, câți oameni mari mor într-un an, și care ssunt boalele care duc în mormânt atâta lume, înainte de vreme. Și așa guvernele pot lua măsuri de îndreptare. Are și România un astfel de Oficiu al statisticii, sau al nu­mărătoarei poporului. Datele ce le publică sunt foarte îngrijoră­toare de câțiva ani încoace. Din răbojul lor se vede că în anii din turmă numărul locuitorilor din România sporește foarte încet. Și, ce este mai dureros, în unele ținuturi numărul Românilor, mai ales, e într’o necontenită scădere. In țara noastră avem azi peste nouăsprezece milioane de lo­cuitori. România este însă o țară care poate hrăni cel puțin de două ori atâția oameni. Interesul țării ar fi ca locuitorii să fie din an în an tot mai mulți, și nu prin venirea străinilor în țara noas­tră ci prin creșterea numărului celor cari sunt cetățeni români și, în primul rând, al Românilor de neam. Știm că tot felul de străini, de­și nu hulesc țara, vin și se așează bucuros în România. Ei ajung în scurtă vreme la bogății mai mari ca noi. Dar nu acesta e sporul dorit de țară. Ba el este chiar primejdios pentru stăpânirea României. Poporul nostru până bine de curând era in fruntea popoarelor care au spor mare în număr. După războiu am început a rămânea în urma altor popoare, chiar între acelea care locuiesc în țara noastră. ... Și aceasta este o mare primejdie pentru viitorul României. Pricina de căpetenie a scăderii numărului nostru, după cum arată Oficiul numărătorii, al statisticei, este numărul mare al co­piilor ce mor înainte de a împlini un an. In țara întreagă uneori mor 25-30 la sută din copii nou născuți, înainte de a fi de un an. Altă pricină este obiceiul rău, păcătos, imoral și împotriva firii, pe care l-au luat și sătencele noastre. Anume de a se feri să nu aibă mai mulți copii. Se mulțămesc cu unul ori cu doi, sau cu niciunul Nu se mai tem oamenii de Dumnezeu, nu-i mai țin po­runcile, și femeile noastre nu mai au mândria de a fi mame de familie’. Sânt multe care leapădă fătul cu voie, cu ajutorul moa­șelor și al doctorilor fără Dumnezeu. Pe urma acestor păcate grele sufere țara, ale cării puteri scad mereu, spre bucuria dușmanilor. „Neamul Românesc pentru popor" 'll" m ■- ■ - Pentru noul an școlar I. Cărțile didactice ale d-lui N. IORGA 1. Istoria Lumii pentru cl. II-a secundară (416—1648). 2. Istoria Lumii pentru cl. III-a secundară (1648—1935). 3. Istoria Românilor pentru clasa VIII-a secundară. Editura Proprie. A se adresa: Tip­­­ Datina Românească“ Vălenii de Munte II. CĂRȚI DIDACTICE de D. Munteanu-Râmnic 1. Istoria Veche pentru clasa I-a secundară (de băieți și de fete). „ .. 2. Istoria Românilor pentru clasa IV-a secundara (de băieți și de fete), școli normale și seminarii. 3.­storia Patriei (vol. I-II până la 1601 și vol. II dela 1601—­­1936) pentru clasele I-a, II-a, III-a și a IV-a ale Gimnaziilor Co­merciale de Băieți și de Fete. Editura „Cartea Românească“ Bulevardul Carol I Nr. 3 - București ti"m—i­~-“r- " n"*l*‘ Pentru^ . Continuăm a publica numele subscriitorilor: SUMA DIN URMA lei 627.262 Contribuția cursiștilor dela Universitatea Populară „Nico­­lae Iorga“ din Vălenii-de-Munte, adunată prin lista­­ d-lui Ilie Ardeleanu- secretarul cursurilor » 1.215 6 escursioniști Români ” ,100 I. P. S. S. Episcop Vartolomeu Stănescu » i.uuu •——~ "" ........ ^ Total Lei 629.677 Un om util: Chinezul Popoarele simt, se vede, nevoia de a se omorî din cînd în cînd. Economiștii pot pu­ne aceasta în legătură cu cantitatea produselor din care trebuie să se hrănească omenirea De aci răsboaiele cu sens și mai ales așa de multele războaie absurde. Și, ceia ce este deplorabil, războaiele care nu atacă numai oamenii ca atare, schilodin­­du-i sau împuținîndu-i, ci însăși civilisația, prin operele ce posedă și prin putința de a le crește din partea celor ce sunt jertfiți. Soarta cade adesea asupra unor astfel de națiuni. De aceia continua durere, pentru ori­ce prieten al civilisației, pe care a produs-o răz­boiul civil din Spania. El părea că trebuie să ducă pănă la pustiirea țerii și istovirea rasei înseși. Iată însă că un salvator răsare: Chinezul.­­ Refuzînd să asculte de stăpînii săi naturali, ceilalți galbeni, japonesiî, el începe un mare și lung răsboiu, care cruță p­e Spanioli de îndeplinirea rolului de jertfă a tehnicei uci­gătoare, și iată că și aleargă acolo agenții Sovietelor, datori să apere „ideia". Cum să nu fim recunoscători acelora cari, fiind și atîtea milioane, pot hrăni multă vre­me tot nesațul răsboiului cu mașina? N. IORGA „Opiul ziaristic mmmmm mmmmmmmmmmim și literar** iudaic Dintre multele formule găsite de profesorul Ior ga, în cele ze­­ce articole asupra Judaicei, ca­re reliefează primejdia acesteia pentru noi, desigur că aceasta va face înconjurul păturilor culte: Evreii ne „DEGRADEAZĂ MORALITATEA PRIN OPIUL ZIARISTIC ȘI LITERAR CU CARE NE ÎNCÂNT­A". In lupta ziarului nostru con­tra literaturii rosettice s’au a­­dus atâtea probe grăitoare de veracitatea osândei de mai sus. Ele sunt vii în mintea marelui public, care, încetul pe încetul, s’a trezit, și azi își dă perfect de bine seama cu cine are de-a­ fa­­ce, pe cine să ocolească, de cine să se ferească. Opiul literar-ziaristic, porno­grafic în artă, umanitarist ne­­voe mare în politică, este, dintre toate relele Judaicei, cel mai de temut. Autorii care-l scriu, editorii care-l lansează printr’o mare reclamă de ziar, urmăresc sis­tematic, după un program bine trasat, otrăvirea nației româ­nești, paralizăndu-i voința și falsificându-i simțirea. Opiul acesta iudaic se stre­coară pe nesimțite în suflete, ca o otravă subtilă în trup. Mijlocul de a-l strecura, de a cloroformiza nația, ca să nu vadă colonizarea evreească pe pământul nostru, a fost ales în formele cele mai nevinovate în aparență: romanul, povestirea, poezia și critica literară. Și nu e vorba numai de au­­torii iudaici: Baltazarii, Adercii, Sebastienii, Răcăciunii d-lui Al. Rosetti, directorul Fundației re­gale de literatură, și cum îi mai chemă pe numele lor adevărat și pe cel ales pentru a înșela pe cetitori. Nu, ci e vorba în aceeaș mă­sură, și de anexele lor, care le țin hangul, le fabrică celebri­tățile și îi pun în „istorii" lite­rare, precum fac slujitorii din o­ficină ai Iudaicei: d-nii Lovines­­cu, Cioculescu și Călinescu. Câte trei acești așa ziși „cri­tici“ s’au învoit cu reprezentan­ții Iudaicei, ca orice producător de opium să fie proclamat ta­lent românesc, dacă nu chiar geniu mai mare decât scriitorii români. N’a fost pus frizerul Baltazar deasupra lui Alecsandri? D. Lovinescu editează la Iu­daica o „Istorie“ a literaturii române, din care scriitorii ro­mâni sunt excluși sau mișcorați în profitul scribilor iudaici, ca­re se pomenesc astfel intrați — cija! — în... istorie. Iar d. Călinescu și-a râs pur și simplu de Eminescu, în vre­me ce nu mai contenește în foi­letoanele Iudaicei, ca să prea­mărească pe aceiași scribi și să terfelească pe un gânditor na­ționalist ca d. Nae Ionescu. Profesorul Iorga și-a făcut în­că odată datoria față de neam. E rândul publicului, îi rămâ­ne lui să extirpeze de peste tot pe literatorii stupefianți. ­■M*­ AAAAWVSînalta poantă AAAAAAA de JV. JORGM D. prof. N. Iorga a semnat în „Timpul" de Duminică următo­rul articol: Obișnuințele sunt greu de desră­­dăcinat în viața unui popor. Ele trec peste generații, fără ca acestea să-și dea samă că trăesc in vremea lor după felul cum trăiseră înain­tașii pe cari-și închipuie, cu mân­drie, că i-au intrecut cu mult, ca putere și ca demnitate. Numele s’a schimbat, și suntem­ deprinși a ne lăsa înșelați și stăpâniți de nume, fără a băga de samă cât de mult lucrul cel vechiu s'a strecurat și asigurat prin dominația cea nouă. Avem, dintr’un trecut pe care-l cunoaștem așa de puțin, lâsându-1 in suma istoricilor, ca și cum el ar fi o simplă specialitate științifică, asemenea cu trigonometria sferică, o­­ mulțime de urme în prezent, și, alături de unele care nu consolidea­ză traiul pe vremea schimbărilor dintr’o zi in alta, sunt și atâtea a­­pucături cari sunt o scădere și, une­ori, chiar o otravă pentru viața socială și politică de astăzi. Cei de astăzi, învățați să aibă oroare de un „fanariotism“ pe ca­­­re-l știu sau ba ce este, dar în care așează toate viciile de co­rupție, privată și publică, pe care istoria nu le recunoaște, precum și apucă­turi de slugărnicie, aplecări spre trădare care, ferească Dumnezeu, n’ar mai fi in zilele noastre, cetesc despre legăturile ce-au avut cu înalta Poartă. Ei află astfel: — că, odinioară, în acele lupte dintre noi de care nici întrun chip și în nici într’un fel de împrejurări, fie ele și cele mai îngrijorătoare, cele mai periculoase, nu voim să ne despăr­țim, boerii de pe vremuri, singurii, din fericire, cari „făceau politică”, se pîrau între dânșii și pîrau pe Domnii sutot care veneau la înalta Poartă. „înalta Poartă“ turcească era deprinsă cu acest nărav. Une­ori credea și Domnul pîrît putea să-și piardă chiar capul, precum s’a în­­­tâmplat cu un Grigore Alexandru Ghica și cu un Hangerli. Boerii din tagma celui căzut găseau repede prilejul să se răsbune pentru în­frângerea lor. Dar de atâtea ori turcii nu băgau de samă de pîri și pedeapsa se întorcea asupra celor cari „săpând groapa altuia cădeau r­nguri într’însa”. Astăzi, cum obișnuința continuă, primejdia e mai mică ; dacă nu a­­jungi la capăt cu pila, nu riscă ni­mica și te pregătești, la cea dintâi ocasie, s’o iei de la capăt. Căci înalta Poartă există și dru­murile spre dinsa sunt bătute de pașii pîrîtorilor. Numai cu­ în loc să meargă cineva la păginii de la Țarigrad, unde, în cursul acțiunii de piră, cari putea să fie și mai multă vreme, nu era pentru pele­rinul politic nici un fel de distrac­ție, pe când tot ce poate fi mai atrăgător pentru străin se găsește în Parisul marii noastre alianțe. Dar, acolo e, când nu încear­că și la Berlin, la Roma, de alții, noua înaltă Poartă. Merg cei cu pîrile, cu „rogojina în cap”, — rogojina în cap pentru a se semnala mai departe Sultanu­lui — „rogojină care se cheamă a­­cuma: interview, audiență, merg cu și fără o însărcinare de partide, in fiecare vacanță, timp care ar pu­tea fi păstrat pentru folositoare re­flexii singuratice sau pentru acele cetiri de care sunt așa de străini oamenii noștri r­­itici; iar, cum anul acesta, este marea expoziție de la Paris numărul celor cari, după altă expresie romanească, pentru pirile in țară „iese cu jalba in pro­țap“ e și mai mare. Se ar­­cui trebue, — miniștri în funcțiune, foști miniștri, ban­cheri, economiști, oameni influenți, ce nenorocită e țara noastră care merge drept spre perie. Pentru a împiedeca o catastrofă atât de a­­menințătoare ar trebui numai un singur lucru. Nu înlăturarea poli­ticianismului, care ne spurcă și ne roade, ci înlocuirea unui grup de oameni cari practică și tolerează politicianismul, cu un altul, acela pe care-l reprezintă pîzitorul, care, e singurul prieten al „înaltei Porți”. Și, pentru ca fericita schim­bare să se petreacă, trebue un mic ajutor, fie și numai o aluzie la momentul potrivit, intr’o conversa­ție cu Suveranul. Și pe urmă la întoarcere, cu aită bucurie se împrăștie cel mai mic semn de aprobare, din partea ace­luia căruia i s’a făcut jalba ! Și eu am ascultat atîtea destăinuiri de acest fel... Le-am ascultat, dar am auzit și pe un om politic francez care lăuda pe cineva pentru că nu vorbia de rău țara sa... Astfel de pîri nu le face cine are mîndrie pentru ai săi, ori­care ar fi ei, căci socotelile le putem face între noi. Acum câțiva ani, un mi­nistru român venind la Londra în momentul celei mai grozave crise economice, primea deja ori­ce om de afaceri englez, un singur răs­puns la scotocirile sale : „toate merg bine“. Și, pe lingă caracterul degradant pe care-l au in sine, pîrile nu pro­duc mai la urmă, nici un efect. Vai de omul politic din Franța, care, pentru a judeca lucrurile, din Ro­mânia, are nevoe de revelațiile unui nemulțumit dintre Români. Doar nu pentru a fi silit să recurgă la astfel de informații, îndoelnice și suspecte, țin toate țările în mijlo­cul nostru oameni deprinși a lă­muri lucrurile, care le țin în cu­rent cu tot ce se petrece aici. Să călătorim pentru a învăța , pentru a compara și a înmagazina, dacă­ e vorba de cele bune, pentru a fi bucuroși că multe, foarte multe din cele rele nu sît și la noi, sau nu sunt în aceeaș măsură. Dar să nu ne înfățișăm unii pe alții în caricaturi pătimașe care scad țara­­ și în acelaș timp compromit pe aceia înșiși, care aduc necazurile noastre la picioarele oricui, fie și ale celui mai bun prieten, cari, ca să ne ajute trebue să aibă întîi respectul de noi. Unui bronz D. Em. Socor­ insultă un „Reporter” pe d. profesor Iorga. Răzimat pe cumetrie Cu ceata „­Iudeilor” Vechiul instrument Socor A scris o... Reporcărie. N. Muzica românească la radio-Paris Se anunță din Paris că astă-seară, Luni, postul de radio „Petit Parisien“, va retransmite un concert din restaurantul ro­mânesc la Expoziția Internațională. Retransmisiunea se va face de la 21 la 2.1­40. întregul program de melodii populare românești va fi execu­­tat de orchestra Dinicu. La Academia de înalte studii comerciale din București, a fost eri dim., deschiderea cursurilor de vară pentru profesorii de liceu. Este a V-a serie de cursuri și la ele s-au înscris până acum 78 pro­fesori. La festivitatea de eli a vorbit di rector Gh. Raducanu, care a urat bun venit participanților și le-a expus programul lucrărilor. Cei prezenți au vizitat apoi palatul Academiei comerciale. Azi, între 9—12 dim., au ținut cursuri d-nii I. Raducanu, G. Bun­­gețianu, etc.­­ —■­ VREAU SA RIDIC SI SA ÎNCURAJEZ ORICE OPERA DE VA­­LOARE PRODUSA DE O MINTE ROMANEASCA. DAR CER MAI ÎNAINTE DE TOATE CA ACEASTA OPERA SA FIE SERIOASA SI SA ADUCA UN APORT REAL RAMURII DE CUL­TURA CAREIA II APARȚINE. M. S. REGELE CAROL II Pietre pentru soclul d-lui E. Lovinescu ni Las să urmeze câteva mărturisiri despre relațiunile mele cu d. E. L. O fac cu destulă strângere de inimă: e vorba doar despre un coleg — despre un profesor „reputat“ care ar fi putut con­tribui chiar la îndrumarea mea în taina studiilor clasice, despre un scriitor rodnic. Și totu­l o fac. Nu spre a răspunde unor ata­curi — condamnate prin lipsa lor de seriozitate, nu pentru a mă întrece cu d-sa în grosolănii și injurii; nu spre a dovedi te­meinicia unei­ lupte care merge din biruință în biruință sau­­ spre a arăta în d-sa un adversar iredutabil al scrisului curat — dar mai ales pentru a contribui cu slabele nostre puteri la cu­­noșterea omului meschin și egoist — așa cum e el în toată rea­litatea — la denunțarea scriitorului care a căzut ca o molimă peste sfântul scris românesc — încercând să-l denatureze și să-l desființeze și mânjind cu tot ce e mai imund icoanele pline de strălucire ale tuturor acelora ce s’au martirizat pentru biruința bunului simț artistic. O fac — cum am zis — cu multă părere de rău, dar o fac, fiindcă mă simt obligat sufletește, fiindcă mă pune pe această cale continua învrăjbire a actualității literare biciuite de acest impostor, care caută s-o canalizeze spre desfrâu și șarlatanism, fiindcă îmi strigă glasul timid al înaintașilor ultragiați în tot ce au avut mai sfânt, fiindcă îmi repugnă acti­vitatea scrisă a acestui senil care se crede tânăr, a acestui dez­orientat care se crede estet, a acestui încâlcit care se crede sti­list, a acestui încurcă-lume care se crede critic, a acestui por­nograf care se crede romancier. O fac fiindcă trebue s’o fac, tre­bue să strig sus și tare toate păcatele acestui fabricant de vo­lume care — finanțat regește de rețeaua editurilor jidovești — întreține cea mai abjectă cloacă de desmăț literar și de pângă­­rire a marii poezii românești. O fac, fiindcă acela care a jig­nit amintirea sfintelor umbre — trebuește cunoscut în toată go­liciunea sufletului său, fiindcă apucăturile lui atât de puțin salutare trebuesc popularizate până ’n ziua în care niciun om conștient nu va mai pune mâna pe cărțile afurisite ale acestui detractor. O mai fac, fiindcă — în calitate de profesor de lite­ratură națională — nu pot avea decât o singură atitudine: a­­ceea de a prezenta sub o singură lumină pe marii iluminați ai scrisului național. Și înainte de a merge mai departe — nu pot decât să mă adresez colegilor mei de specialitate — cerându-le sabotarea — atât pentru ei, cât mai ales pentru elevi — a în­­tregei activități a acestui semănător de desmăț pe care îl că­lăuzește spiritul viermănos al lui F. Aderca și cea mai cumplită sete de arginți. E un imperativ al profesiunii pe care trebue să ne-o îndeplinim cu grijă și cu frica de Dumnezeu — ca niște profesori conștiincioși care își dau perfect de bine seama că Emi­nescu, Creangă, Caragiale, Coșbuc, Cerna nu pot fi decât așa cum au fost, cum îi cunoaștem din viața lor de martiri și din scrierile lor luminoase — și nicidecum hi­duși, imorali și incorecți — așa cum îi vrea acest pontif al scrisului scabros. Numai așa — aruncând peste bord tot restul acestor volume mârșave — ne vom putea ridica până ’n slăvile adevăratei poezii românești, de unde, alături de marii iluminați, ne vom putea arăta tot disprețul față de aceste târîtoare care, neputând să muște — se mulțumesc să scuipe și să mânjească. PAUL I. PAPADOPOL P. S. Cum era și firesc, încercările mele de a face portretul d-lui E. L. — și-au ajuns efectul dorit. Reacțiunea se produce — firește — prin același „Adevărul“ — care e atât de generos cu noi — mai ales de când prof. N. Iorga a început să demasce pe­ricolul intrușilor iudaici. Deocamdată nu vom sublinia decât două fapte: Opera poetică a prof. N. Iorga a fost studiată destul. Faptul că d. E. S. nu cunoaște nici o lucrare în acest sens — e încă o dovadă de șubrezenia afirmațiunilor acestui critic care — to­tuși — dă judecăți definitive. In grabă îi amintim doar cerceta­rea prof. Stelian Cucu — din R. Sărat — ale cărei concluziuni vor apare în „Cuget Clar“. Și-acum bomba, cetitorii noștri au urmărit — zi de zi — minunatele analize și paralele pe care d. N. Georgescu — le-a făcut întinându-se în inspirația bizară, încâlcită și neroadă a aceluia pe care — într’un moment de adevărată inspirație — d-sa l-a numit bardul Tărâță. Ei bine, știți ce e acest „poet“ pen­tru d. E. Lovinescu ? Iată : „cel mai mare poet contemporan, care a schimbat fața poe­ziei românești, modern și de pe acum clasic, sub înrâurirea că­ruia s’a desvoltat toată lirica noastră, înfluențându-i și fertili­­zându-i pe toți poeții, fie ei și tradiționaliști (Nichifor Crainic, I. Pillat, V. Voiculescu, etc).“ Cetiți — răsfoiți încă odată colecția „N. R.“ și a „C. C.“ și faceți ca mine: Râdeți cu lacrimi — de orbirea acestui „critic“ — care, deși a monopolizat estetica, — nu aude, nu vede, nu înțelege și nu simte — decât ceea ce îi dictează „anumiți“ stăpâni. Și când vă gândiți că d. E. L. continuă să fie ...educator — adecă un pregătitor al biruinței de mâine ! P. I. P. Slăvit e versul... In vers e mântuirea, când n'ai nimic de spus. Se deapănă pe rânduri, ca firul de pe fus, • « • • * * * « • Iar critica solemnă, ce 'n gol vede-adârncime, Ca un copil adoarme în leagănul de rime. Tu ia doar la crestarea silabelor aminte, Să nu prea bată'n struna știutelor cuvinte, — Nici șir, nici sens... Acestea ne-ar desvăli secretul, Am ști ce spui, ce cugeți. Și, pentru noi, poetul Cu cât mai ne­î nțeles e — cu­ atât e mai profund. Ce mici devin chiar zeii, când nu se mai ascund ! Din patru 'n patru versuri, și plan și ritmu­lî schimbă, Ca tot ce scrii să pară că-i scris în altă limbă. Iar toată poezia — cui sens ar vrea să-i care — Mai limpede să-i pară citită de-a 'ndurate. Ori­cum ți-ai prinde gândul, pe zor sau pe'ndelete, Și 'n orice dans retoric — tu nu uita, poete, Că vorba-i ca și omul — în lume sau în artă — Cu­ atât mai jucăușă, cu cât e mai deșartă. "....x AL. VLAHUTA

Next