Neamul Românesc, aprilie 1938 (Anul 33, nr. 72-93)

1938-04-10 / nr. 80

Societatea Anonima Română de Telefoane aduce astăzi la îndeplinire una din dorințele abonaților ei: plata lunară a abonamentului la telefon, începând de la 1 Aprilie fiecare abonat va primi un aviz de plază, care va indica suma datorată. Acestui aviz i se va atașa o specificație cu convorbirile interurbane și internationale. Pentru a asigura bunul mers al acestui sistem, abonații noștri sunt rugați sa noteze următoarele: 1. Abonații să se prezinte la plată cu avizul de plată și cu talonul încasării primit de la Societate. 2. Plățile sa fie făcute în cinci zile după primirea avizului. 3. Plata avizului să se facă integral, o singură dată. Având în vedere avantaj­ile acordate, Societatea Anonimă Română de Telefoane se vede obligată să ceară o plată promptă din partea abonaților. Grație acestui nou sistem de piată, puteți s­ă vă Instalați imediat uin telefon acasă. Faceti comanac direct la Societatea Anonima Română de Telefoane sau functionarilor ei. SOCIETATEA ANONIMĂ ROMÂNĂ DE TELEFOANE De la „Straja Țarii“ La campionatul de tir, organizat­ă de legiunea străjerilor București, în­­ ziua de 7 Aprilie 1938, la poligonul „A. N. E. F.“ pentru străjerii din ca­pitală. Stolurile s’au clasat în ordinea ur­mătoare: 1) Liceul Cantemir-Vodă. 2) Semi­narul Nifon. 3) Liceul Gh. Șincai. 4) Liceul Titu Maiorescu. 5) Colegiul Sf. Sava. 6) Liceul Case­ Corpului Didactic. 7) Liceul C. F. R. Aurel Vlaicu. 8) Liceul Mih­ai Viteazul. Premiile vor fi distribuite în ca­drul „Săptămânii Tineretului“. * Legiunea de străjeri București or­ganizează Duminică 10 Aprilie un pe­lerinaj la mormântul Marilor Voe­­vozi de la Curtea de Argeș. Pot participa comandanții cu fami­lia. Plecarea din gara de Nord dimi­neața 6.20 și înapoierea la orele 20.30. * La cursurile Centrului Breaza se­ria 39, s’au prezentat 210 profesori și învățători. In noaptea trecută obser­­vându-se de către străjerul planton un foc la marginea centrului Breaza s’a dat imediat alarma iar pichetul de incendiu organizat in acest cen­tru a plecat la fața locului organi­zând echipe de ajutor. In felul acesta incendiul n’a luat proporții scăpând dela dezastru familia locuitorului Blega. In dimineața aceleași zile din ini­țiativa străjerilor carsiști s’a adu­nat suma de lei 1011 drept ajutor pentru familia sinistrată. Stolul de străjeri de la școala pri­mară Ulmeni-Ilfov a plantat 1000 de salcâmi pe o râpă, 400 glădițe, 30 sălcii în jurul stadionului străjeresc, 80 pomi în grădina bisericii și 32 în curtea școale­lor * r Ne­asemuit de mult și de bo­gate sunt comorile presărate pe pământul românesc. Pentru cel învățat să colinde, să vadă și să cerceteze — această afirmațiune nu constituie o noutate. Perso­nal — am verificat-o, de-atâtea ori. Am început prin a cunoaște Bucureștii cu bisericile sale in tot felul de stiluri — astăzi, mai toa­te reîmprospătate. M’am dus — apoi — in jurul acestui oraș — metropolă, amenințat cu desra­­ționalizarea, prin acele blocuri monstruoase — adevărate tenta­tive de asasinat ale sufletului ro­mânesc. M’am dus la câteva ur­me de cetăți — la cele câteva ruine — care ne mai aduc aminte de gloria străbună. Am văzut ast­fel zidurile uluitoare ale Plum­buitei și rămășițele Potlogilor brâncovenești. M’am dus —apoi— in cetatea minunilor Târgoviștei și am ascultat glasul tainic al a­­tâtor rânduri de strămoși de ale căror fapte strălucite vorbește fiecare pietricică și n'am cruțat osteneala — până la Silistra, un­de ,după un drum ocolit și obosi­tor, am descoperit Cetatea atât de ticluit ascunsă a Durostoru­­lui, între zidurile căruia se as­cunde atâta mărire și decădere. Am fost peste tot cu setea ace­luia care — închinător fanatic­­ al trecutului — caută glasul tra­­­­diției, îl ascultă, îl prețuește și i se silește să-l înțeleagă.­­ Și singuratec — prin încăperile­­ umede care nu mai pot servi­­ nici de ascunzători — mă duc cu minte înapoi, spre timpuri uita­te și — din îndemnul lor — mi se pare că se desprind figuri lumi­noase de voievozi încadrați în bărbi venerabile care știu ține în respect, punându-și capul în primejdie — chiar împărăția Turcului. Ii văd aprigi și duioși, hotăriți și omenoși — iscoditori și ilumi­nați — veșnic preocupați de sta­rea unui neam, pe care l-am știut călăuzi, printre stâncile cele mai primejdioase. Și văd, îi înțeleg și mă văd micșorat în fața acestor uriași cari au știut să întindă țara de la Tisa pân’ la Nistru și la Dunărea albastră. Iată de ce cunoașterea țării de­vine o adevărată necesitate. Ea ne face nu numai părtași ai fru­­musețelor naturale ale acestui pământ binecuvântat de Dumne­zeu — dar mai ales ne integrea­ză în istorie, ne leagă de sufletul de ieri și de totdeauna al acestui neam hărțuit. Cercetarea acestor locuri de adevărată desfătare su­fletească stabilește între noi — cei „mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urîte“ și ei — cti­torii pe nedrept uitați — acea legătură tainică și trainică — din care trebuie să facem baza orică­rei educațiuni Iată de ce organi­zarea unor pelerinagii la aceste locuri sfinte ale românismului — trebuie să fie o datorie națională. Ea ne dă îndemnuri în adevăra­tul naționalism care — totdea­una — se va baza pe experiența verificată a marilor generații. Așa­dar, pelerinagii la sfintele tainițe strămoșești — iată o di­rectivă sănătoasă și rodnică în care s’ar putea lucra cu succes. Paul Papadopol Să ne cunoaștem (apoi DE LA „STRAJA ȚARII”' AJUTOR. — Casa școalelor și culturii poporului, printr’o adresă­­ către Straja Țării, face cunoscut că eleva străjeră, Elisabeta Technet, din comuna Satu Mare, printr’o cerere ce i se adresează, roagă s­ă fie ajutată, fiind fată săracă, pentru a-și procura insignele și costu­­­­mul străjeresc.­­ Casa Școalelor interesându-se la școală și aflând că o străjeră silit­are, i-a acordat un ajutor de 1000 lei, pentru a-și procura cele­­ necesare. Pentru aceasta, Straja Țării, aduce instituției de cultură cu care colaborează, călduroase mulțumiri. INSTRUCȚIUNI COMANDANȚILOR DE LEGIUNI PENTRU EXPOZIȚIA GENERALA A MUNCII STRAJEREȘTI. • Lucrările manuale, desenele, compunerile libere, ilustrate, albumele de foto­grafii, amintite în pagina „Străjerului“ din Curentul pe Februarie și Buletinul No. 1 și 2 din 1938 al Străjii Țării, vor trebui să fie gata la stoluri până la 15 Aprilie a.c. Stolurile vor face alegerea obiectelor, unde este posibil chiar în prezența dv. Se va face etichetarea provizorie, cu numele străjerului și unității. Obiectele vor fi notate în inventare întocmite în trei exemplare, specificându-li-se valoarea. Cu începere de la 16 Aprilie, stolurile vor înainta colecția de obiecte, legiunii. La­ legiune, după centralizare, cu ajutorul comandanților de­­ unități din localitate, veți proceda la selecționarea obiectelor și eti­chetarea lor definitivă. Etichetele vor fi de carton bleu, mărimea 4/9 cm., având textul tipărit ori ștampilat, legiunea No. lucrării, numele străjerului, stolul. Numărul de ordine după etichetă, trebuie să corespundă cu nu­mărul de ordine din inventarul general, pe cari ni-l veți înainta din partea legiunii. Deasemeni, legiunea să pregătească și materialul documentar pe care dorește să-l prezinte: albume, privind activitatea străjerească din Întreg județul, publicații, diagrame, etc. NEAMUL ROMÂNESC Alți două mari artiști Au mai trecut pe la noi câteva ve­dete artistice. Trec mereu, cu popa­suri scurte într’o continuă mișcare migratorie, — ca „vânatul de pasaj"­ — dar care ne lasă doar fulgii unor amintiri­ mai frumoase ori mai puțin frumoase. Așa am avut ocazia să ascultăm în ultimele zile o violonistă italiană, care a concertat la „Dalles“ sub aus­piciile institutului de cultură italia­nă în România“. Ceea ce fac italienii și germanii pe tărâmul culturii, cău­tând să întrețină mereu aprinsă forța relațiilor cu poporul nostru, sunt în adevăr lucruri minunate. Ne trimit mereu ambasadori artistici și numai din cei cari lasă amintiri excelente. Din acei a căror reîntoarcere o do­­rești. Că în fond echipa noastră națio­nală­ poate și ea furniza elemente va­loroase pentru propagandă artistică peste graniță, este neîndoios, — nu­mai că noi nu suntem organizați in vederea unui astfel de „export“ care, — hotărît lucru, — trebue făcut sub auspiciile financiare ale Statului, aș­ă cum fac italienii și germanii. f Câteva cuvinte despre d-ra Gio­­* sonda de Vito. 1 Această artistă, relevată într’o îm­­prejurare fericită pentru ea, de către Duce, și impusă, — pentru marele ei talent, — profesoară la Conservatorul Regal „Santa Cecilia“ din Roma, se relevă în primul rând ca o bună teh­niciană a arcușului și apoi ca o ana­listă minunată a gânditorilor muzi­cieni. Pătrunderea textelor cu acea intuiție caracteristică psihologilor pro­fesioniști și tălmăcirea lor printr’un IHub­țf ‘ '«Vin **T ' *“|­­*|**'»*|‘‘*­ *’»* suflet vibrant de emotivitate, fac parte din șiragul de însușiri artistice de mare preț cu care este împodobit talentul d’rei de Vito. In concertul său ne-a redat, prin­tre alte piese de efect melodic, o „Ciaccona" de Bach (din Sonata IV-a, vioară solo) într-un stil a cărui no­bleță cinstește interpretarea italiană. Remarcabilă iarăși, a fost execuția concertului de Paganini, în care mu­zicalitatea violonistei a mers în ace­­laș tempo cu diavoleștile intortoche­­turi de linie ale acestui titan al preș­­tidigitiți pe cele patru coarde. Un alt mare instrumentist străin, a fost d. Wilhelm Backhaus, renu­mitul pianist german a cărui amin­tire și-a tot murmurat ecoul în tot intervalul celor șapte ani de când n’a mai venit pe la noi. D. Backhaus a cântat cu „Filarmonica“, sub condu­cerea d-lui George Georgescu, con­certul pentru piano și orchestra „Mi bemol major“, de Beethoven. N’dm putea spune că d. Backhaus este singurul și cel mai mare inter­pret al lui Beethoven, fiindcă o ast­fel de afirmație ar fi prea riscantă când am mai auzit încă un Wilhelm, (Kempf), și când alți mari artiști, in stiluri și cu cadențe personale, reali­zează un alt Beethoven tot atât de uluitor, — dar putem afirma că d. Backhaus își păstrează cu dreptate marea admirație a publicului bucureș­­tean care nu-l va părăsi nici la con­certul din astă seară, dar fără or­chestra „Filarmonicei“ și tot la „Ate­neul Român”. N * V. LdXa Dela Cercul Ieșenilor Astăzi, Vineri, 8 Aprilie c., orele 9 seara, va conferenția, în ciclul de conferințe al Cercului Ieșenilor, d. profesor Gavriil Galinescu, de la Aca­demia Regală de Muzică din Iași, având ca subiect: „Păduri și livezi in muzica noastră populară“. Conferința se va ține în sala Fron­tului Negustoresc din Calea Victoriei 31, și va fi însoțită de exemplificări muzicale, executate de corul Soc. Cezar Franck, alcătuit din studenți ai Academiei Regale de Muzică din București, condus de d. profesor Ște­fan Popescu. D-ra Alexandrina Apostoleanu, ar­tistă, va cânta câteva piese muzicale cu d. Ion Cubiceck, la violină. D. Gh. Buznea Moldoveanu va de­­­­clama versuri originale. ^ Ședința Medemtei Române~ — Comunicările d-tor profesori JV. lor­g­a și C. R­ădulescu-Motru — Eri după amiază Academia­ Ro­­mănă a ținut ședință publică, sub președinția d-lui prof. Alex.­­ Lavedatu. i­v. prof. NICOLAE IORGA a fă­cut o comunicare cu titlul: „Un post al latinității în lumea ger­­manică: Austria”. D-sa a arătat că ceea ce s’ar putea numi prima Austrie, este opera din sec. II-lea după Chris­tos, a împăratului Marc Aureliu. Ducând mai departe străbaterea oștirilor împărătești, dealungul teritoriului german, locuit de se­mințiile răzlețe, incapabile să se ridice ele înșile la o cultură su­perioară, el s’a instalat acolo ani întregi, pentru a face din aceste locuri pustii, una din vetrele ci­vilizației antice. Dunărea a ajuns cu timpul să fie o arteră de cultură creiată de „Roma Imperială”. După năvă­liri în Austria, unde dominația romană a dăinuit mai multă vre­me, civilizația latină a evoluat­­ către forme mai înalte și mai­­ strălucitoare. A fost un timp când părțile acestea erau considerate ca una din vetrele de căpetenie ale latinității. Imperiul de mai târziu al lui Carol cel Mare, nu este altceva decât vechea formă a antichită­ții, ca în vechiul stat al lui Marc Aureliu, formă care trecuse a­­cum în vestmântul cel nou al bi­sericii creștine, formând astfel o nouă interpretare a Romei e­­terne. Episcopatele din aceste țări nu sunt altceva decât o expansiune a Romei. In jurul lor gravitează comandantul militar, căpitanul de margine, herzogul german etc. Grație și numeroaselor congre­gații călugărești care se așează D. PROF. N. IORGA în aceste locuri, cultura latină își continuă existența în Austria me­dievală. Această Austrie a vegetat foar­te multă vreme trecând de la pri­ma formă a marcgrafatului până la forma înaltă a ducatului. Lo­cuitorii Austriei ajunseseră să vorbească, în mare parte, limba germană, cu toată origina lor care este foarte amestecată. Nu este nici un sens politic in această întindere a imperiului, însuși. Pe vremea lui Ludovic al XIV- lea, marea undă de influență franceză a străbătut întreaga Eu­ropă, iar Austria secolului al XVI-lea și al XVIII-lea a intrat în această comunitate culturală latină. Sub habsburgi, cultura france­ză, voită sau nevoită, se impune, dar Viena este, sub raportul cul­turii, un oraș italian. Mai târziu cu cât Viena a devenit germană sub raportul cultural, cu atât ea s’a depărtat de tradiția latină și a scăzut sufletește, ajungând să fie numai o dependență a civi­lizației germane. D. prof. C. Rădulescu-Motru a făcut o comunicare despre : „Me­nirea unui institut național de psihologie“. D-sa a spus în rezumat: Cercetările asupra vieții sufle­tești cresc pe fiecare an în număr și importanță. Extensiunea lor nu constituie insă o surprindere. Ele sunt cerute de o nevoie prac­tică. După marele război mon­dial liberul joc al inițiativelor și intereselor individuale a fost în­locuit prin economia dirijată și raționalizarea muncii. Deodată cu acestea s-au înmulțit labora­toarele și institutele de psiholo­gie, în care se studiază aplicațiile psihologiei. Dar înmulțirea laboratoarelor și a institutelor nu rezolvă întrea­ga problemă a aplicațiunilor psi­hologiei. Pentru ca aceste aplica­ții să aibă o înrâurire hotărâtoa­re asupra politicei industriale și culturale a unei țări se mai cere ca ele să fie coordonate și con­duse după un plan unitar. In aceasta stă menirea unui institut național de psihologie. In mai toate țările europene este tendința, ca cercetările psi­­­­hologice, împrăștiate prin diferite instituții să se centralizeze pen­tru a se documenta și sprijini re­ciproc în activitatea lor. Trei considerații mai principa­le sprijină această tendință și la noi. Prima, este întemeiată pe însăș natura cercetărilor psihologice. Ca aceste cercetări să dea rezul­tate pozitive, in ceea ce privește aplicațiunile, este absolut necesar ca ele să se facă din diferite pun­cte de vedere, din punct de vede­re subiectiv și obiectiv. Rezulta­tele obținute din aceste diferite puncte de vedere trebuie să fie coordonate după un plan unitar. A doua considerație este încă mai principală. Aplicațiunile psi­hologice nu pot fi împrumutate de peste graniță. Ele sunt scoase­­ din studierea unei anumite vieți­­ sufletești de popor, și au ca obiec­tiv numai viața poporului din care au fost scoase. Dacă este să avem pe viitor o politică de pre­vedere în dirijarea producției e­­conomice și culturale a țării noa­stre trebuie ca mai nainte să a­­vem inventarul sufletesc al po­porului românesc. Tocmai acest inventar ar avea menirea ca să-l pregătească in­stitutul national de psihologie. In acest institut vor fi ținute „în e­­vidență“ datele actualității su­fletești ale poporului românesc. In sfârșit a treia considerație privește consolidarea noastră na­țională. In zilele noastre propa­ganda de la un popor la altul se face în scopul de a se discredita reciproc. Propaganda de discre­ditare se face mai ales contra po­porului român. Pentru a rezista la această propagandă trebuie să întărim încrederea în sine a po­porului. Aceasta nu o putem fa­ce mai bine de­cât înlesnind oa­menilor de vocație să-și ocupe lo­cul pe care ei îl merită. Nu există motiv de neîncredere mai puter­nic la un popor, decât faptul că el vede nepotrivire între destoi­nicia omului și funcțiunea ce este să fie îndeplinită Crarea unui institut național de psihologie are menirea de a mijloci cunoașterea de sine a su­fletului românesc și prin aceasta a înviora în acest suflet o mai mare încredere de sine. La cre­area unui asemenea in­stitut trebuie să ne gândim, și să ne gândim serios. rt­iiunii-- — ----— -----­ Dr. prof. Calistrat Șotropa, doctor în litere, continuă o fru­­­­moasă tradiție bucovineană, care — prin învățați ca Teocsil Bla­­jevici, V. Ianovici, Silvestru Morariu-Andreivici, Dr. Eusebie Popovici și alții — a cercetat și fixat regulele limbii literare, nu în ponderoase opere (accesibile numai unor înguste cercuri filo­logice), ci în gramatici vii, me­nite largului public doritor de norme unitare pentru vorbirea și scrierea unui grai ales. E un sănătos interes, care, transplan­tat din cultura clasică, adânc răs­pândită în Bucovina dinaintea războiului, a desvoltat aici gus­tul expresiei clare și frumos sti­lizate, stânjenită, doar temporal, de ereziile pumnaliste. Gramatica d-lui dr. Șotropa continuă sensul acestui clasicism Tipărindu-se la București, s’a putut bucura de­ un notoriu suc­ces de librărie. Regulele deduse din spiritul graiului întrebuințat de cei mai buni scriitori (și nu impuse, capricios, cum obicinu­­iesc unii gramatici), utilizarea­­ unui abundent material exem-ORICE VIRTUTE ILI ARE N­ I VIȚIU OLANDA a­plicativ, precizarea funcțiunilor sintactice, accentuarea specifi­cului stilistic — fac din această gramatică a limbii române o o­­peră nu numai folositoare, dar necesară pentru oricine scrie sau vorbește limba literară și are­­ nedumeriri asupra vreunor for­me sau acorduri. Dl. prof. Șo­tropa arată aici cu precizie de ce genitivul singular articulat de la lună, limbă etc. este lunii, limbii ș. a. (iar nu lunei sau limbei... cum zic ori chiar scriu unii), subliniază când se întrebuințează pronumele posesiv și când cel reflexiv etc., etc. In aceste ca­zuri, e vorba și de gust, simț stilistic, — dar studiul înlătură, în mod științific, șovăirile și e­­rorile. Și, deși autorul, conștient de rostul unei astfel de lucrări, scrie că gramatica sa „nu cu­prinde verdicte inexorabile, că n’o să vorbească veacurilor“, — deceniile noastre îi rămân recu­noscătoare pentru cea mai bună gramatică a limbii române pusă la’ndemâna oricărui știutor de carte. PETRU IROAIE I SINE RASPLATA, CA ȘI ORICE A. C. CUZA Ci 031*ca Ifiggays* Prof. C. Șotropa: Gramatica limbii române dd la Vill­a. București 1937 La articolul d-lui N. Crevedia „Infernul“ d-nei Cancicov, din „Po­­runca­ Vremii“, cu d. ta de 1 Aprilie curent, ră­spund, nu din răutate ci dintr’o adâncă mâhnire. D-sa scrie: — „Femeile în artă și literatură, au talent, dar n’au geniu. „Nu cunoa­ștem marea romancieră a lumii, iar poetesele de la Sapho, până la con­­tesa de Noailles, n’au exaltat decât eul și suspinele lor personale... ...Literatura, insă, e mai săracă în personalități Nu că n’ar exista fe­mei care scriu: Nu. Sunt, dimpotri­vă, o purdină de scriitoare și, afară de la două-trei, toate scriu așa cu apă de gârlă, o literatură serie de pisici!" Recunoaște că au fost genii numai Sapho și pe Contesa de Noailles, iar uită «au poate nu știe că antoib­i­­cu­m granei, « qwl wm ș­i P ana­leapta Aspasia din Milet soția lui Perlele și între aceste feme, și con­temporana Contesă, au fost atâtea genii femeniine! Astfel: M'me de Sévigné, M-me de Staél, Marceüne Delbordes-Valmore, Louise Labe, de care Sainte-Beuve spune: — „Les symphathiques poésies de Louise Lábé, sont beaucoup â celles qui nous restent de Sapho, et éga­­les en sentiment aux plus beaux vers ds n’irnporte quel pcéte conu“ Am dat acest citat pentru a arăta că nu nurori S:pvo a fest un geniu, ci au max fost altele care au întrecut-o cum o recunoaște marele critic. In Anglia de când era în viată a a­­tins nemurirea Elisabeth Browing- Barretl, mai aproape de zilele noastre, in Italia, Sena Negri, o mică insti­­ture*Nk «•« bucurat da «para reni»». Frumoasele ei versuri, au fost traduse în parte, de Al. Vlahuță. In literatura germană au strălucit Richarda Huch și Isolde Kurz. Dar să lăsăm geniile altor neamuri și să vedem, noi n’am avut oare pe nimeni? Răspunsul îl aflăm îmbucurător în cartea „Femeile în viața neamului nostru“, de prof. N. Io­r­ga. D. Crevedia ar trebui s’o citească și va vedea că în literatură n’am rămas­­ în urmă și nici în alte arte; iar dacă nu m­-am afirmat cu trâmbiță mare, a fost că nu ne-a plăcut și apoi în trecut prejudecățile și viața grea prin­­ care a trecut neamul nostru nu ne-a dat răgaz s’o facem. Arta noastră a­­ fost în păstrarea și înfrumusețarea­­ graiului, datinelor și legea din strfin i buni. Sunt azi oameni, care mai știu s­­ă scrie­m, să vorbe, scu curat și cu i bun simt românește, au învățat acea­sta de acasă de la mam­a, nu din cărți ■ și ziare, căci vai, de n’ar fi așa, sa­u n’am înțelege cu greu, ca într’o Ba­­­­bilonie! ■ De n’ar fi fost alături de Neagoe «. Basarafa, Doamna Destina Milița și de Matei Basarab, Elina Doamna, n’am fi avut Curtea de Argeș, înțeleaptă Doamnă a­­ lui Matei Ba­sarab, a ajutat fratelui său Udriște Năsturel, să traducă „Imitația lui Cristos“ și „Penticostarul Slavonesc“, căci ea știa grecește și slavonește. Numai meșteșugită scrisoare către Sultan, a Doamnei Elena Petru Rareș, a scos de sub bănuială pe năpăstuitul ei soț. Na întâlnit d. N. Crevedia în lite­ratura noastră sau aiurea o roman­cieră și de când se cunoaște tiparul a fost oare covârșitor numărul bărba­ților, care au lăsat opere nepieritoare? In proporție cu al femeilor prea pu­țin! Au fost: un Tolstoi, un Pușki , un Zola, un Sinkiewicz, un £­idhai, etc..., dar a mai fost și o­filine da StoSi George Sand, George Elliot, Selma Harriet Beecher Stowe, Selma La­gerboeff, Rosamond Lechmanin și azi prea cunoscuta Vicky Baum etc... Noi nu ne-am afirmat în literatură, dar de când e literatura românească câte genii a dat ea lumii? Abia un: Eminescu, un Creangă, un Ca­ragiale... Atunci de ce cruda afirmare că noi nu putem da nimic de geniu? Uită d. N. Crevedia pe Iulia Hasdeu, pe Igena Floru, care în „Nuvelele“ sale dă viața de țară atât de frumos, păcat că mo­rtea le-a răpit când abia înce­puseră să scrie! Iar geniala Contesă de Noailles e româncă prin naștere și Elena Văcărescu în exilul ei a scris atât de frumos! Acum d-na Georgette Camcicov a început să scrie și a făcut-o destul de bine. Noi femeile nu ne trâmbițăm ge­nialitatea lăsăm pe alții s'o spună; ne interesează opera, fapta noastră pen­tru bine, frumos și adevăr. Noi abia am început să scrim Și se va vedea de abia de acum înainte câte genui vor apare; noi scrim pentru că sim­țim profund ceea ce scrim, nu pentru că visăm să ajungem în OV'mp-Spui că noi scrim cu apă de gârlă­­apa asta se va preface în rouă peste­­ sufletele ofilite de azi, va spăla toate­­ rănile neamului nostru, ca lacrima de j­îndurat» a Sfintei Fecioare! */ ’ P» j Un răspuns Femeile în literatură VIATA UNUI POPOR, SUCCESUL LUI IN LUNGA LUPTA TĂ­CUTĂ A NAȚIILOR, NU SE DETERMINA NICI ÎNTINDEREA PĂ­MÂNTULUI, NICI NUMĂRUL POPORAȚIEI, NICI BOGATIA . ACE­STEA SE CASPGA. DAR ELE NU STAU LA ORIGINEA PUTERII. IZ­VORUL ACESTEI PUTERI E VIAȚA MORALA A UNEI AGLOMERAȚII UMANE. SERIOZITATEA CU CARE PRIVEȘTE TRAIUL, MĂSURĂ CU CARE-ȘI ALEGE ȚINTELE ȘI VIGOAREA CU CARE LE URMĂREȘTE, RESPECTUL ADÂNC, CULTUL PENTRU REALIZAREA LUCRURILOR. N. IORGA Costumul național basarabean Nu știu de ce s’a tăgăduit păstra­rea portului național în provincia noastră și se căuta a se dovedi că nu mai există deloc și că e nevoia să-l introducem de prin alte județe Nici vorbă că avem în toate jude­țele, iar în unele foarte frumoase costume. Ce poate fi mai frumos ca costumele de domnițe a­le Brașovu­lui sau Muscelului și alte. Dar eram mereu frământată de gândul cum nu și-a păstrat adică Basarabia ni­mic ale ei din trecut și nu așa de depărtat? Auziam de la mama și, mai cu seamă de la bunica, de acele costume ale Basarabiei pentru Dul, cari eru și frumoase și practice și că ea îl preferea oricând, de­oarece era și frumos și practic. Și din momentul când am devenit președinta Ligei Femeilor Basarabene, am fost mereu chinuită, de dorința de a-i găsi, mai cu seamă după congresele noastre a Uniunei Pernelor Române, la cari vin Due de prin toate județele în costume naționale. Le invidiam, mă durea..., iar acum doi ani în urmă după congres mi-am dat cuvântul că la alt congres mă voiu prezintă în costumul basarabean. Așa am și făcut. Și nu numai eu, dar mai multe Due din Liga Femeilor Basarabene ne-am­ prezentat la congresul din Constanța anul trecut în costume de Lăpușna, Orhei­u și Botin — Duale au rămas încântate, mai ales de cel de Hotim, ceeace a și fost re­levat de ziare și mai cu seamă din Ardeal. Din acel moment Liga a hotărît să propage ideia de a reînvia costu­mul județelor noastre trimițând cir­culara filialelor și adrese școalelor precum și inspectoratului regional școlar. Cu toate acestea nu s’a făcut nimic în această direcție decât­­ foarte puțin de filiale. Și iată ne vine norocul... Liga, având două sto­luri de străjeri, a fost vizitată de curând de d-nel­e comandante de la Falanga Straja Țârei. La primirea oaspeților, d-ra maestră a gimna­ziului nostru era îmbrăcată în por­tul nostru Basarabean. D-ra V. Li­­tzica, comandantă, când i-am atras atenția, s’a bucurat mult, rugân­­du-mă să-i trimit modelele pentru a fi introduse obligatoriu în școlile provinciei, spunându-ne că chiar cu ocazia vizitei, fiind neplăcut impre­sionată de multiplele modele ale costumelor din diferite județe, i s’a declarat că provincia noastră n’are păstrat nimic din trecut. Dar mu­zeul nostru național, mulțumită a­­cestei femei ce s’a organizat așa cum este el, podoaba provinciei noa­stre, a păstrat și această comoară... Și a doua zi a și fost vizitat de că­tre d-na Cernătescu, comandantă din București, venită și d-sa pentru a vizita Stolurile de Via noi. Ne-am executat și am expediat modalele acelor trei județe basara­bene. Și iată că norocul ne-a ajutat mulțumită d-rei Litzica, coman­­danta. Falanga Straja Țârei Basa­rabia își va reînvia portul său na­țional prim Străjerel­e ei — iar noi vom sărbători cu ziua Uniri Basa­rabiei acest însemnat eveniment. Nu putem deci noi. Liga Femeilor Basarabene să nu fim recunoscă­toare Marelui Străjer ce s’a gândit la renașterea Țărei și cu ea s*­nt p­ro­vinele­ noastre, iar noi pri­n âi­m să veghem și pe viitor la înfăptuirea acestei minunate idei . ELENA DJANAT Președinta generală a Ligei Femeilor Basarabene . ­ ..m ■ O ȘEZĂTOAREA SOCIETĂȚII CULTURALE „TINEREȚEA*" Sâmbătă 9 Aprilie 1938, orei 9 seara, soc. culturală „Tinerețea“, va ține a 364-a șezătoare artistico-culturală, în sala școalei primare de băeți nr. 17, „Marele Voevod Mihai“ din calea Griviței 56, când va vorbi d. Mihail Vulpescu, profesor, despre: „Cântecul popular în obiceiurile populare“. Vor urma apoi versuri, canto, muzică instrumentală, comunicări, iar la urmă se va juca: „Lăutarul din Cremona“ p’esă intr’un act de François Copée. Nu răspundem evr­eilor ca ura pe care ne-o poartă, cu lipsa de înțelegere cu care ne provoacă*

Next