Neamul Românesc, aprilie 1938 (Anul 33, nr. 72-93)
1938-04-10 / nr. 80
Societatea Anonima Română de Telefoane aduce astăzi la îndeplinire una din dorințele abonaților ei: plata lunară a abonamentului la telefon, începând de la 1 Aprilie fiecare abonat va primi un aviz de plază, care va indica suma datorată. Acestui aviz i se va atașa o specificație cu convorbirile interurbane și internationale. Pentru a asigura bunul mers al acestui sistem, abonații noștri sunt rugați sa noteze următoarele: 1. Abonații să se prezinte la plată cu avizul de plată și cu talonul încasării primit de la Societate. 2. Plățile sa fie făcute în cinci zile după primirea avizului. 3. Plata avizului să se facă integral, o singură dată. Având în vedere avantajile acordate, Societatea Anonimă Română de Telefoane se vede obligată să ceară o plată promptă din partea abonaților. Grație acestui nou sistem de piată, puteți să vă Instalați imediat uin telefon acasă. Faceti comanac direct la Societatea Anonima Română de Telefoane sau functionarilor ei. SOCIETATEA ANONIMĂ ROMÂNĂ DE TELEFOANE De la „Straja Țarii“ La campionatul de tir, organizată de legiunea străjerilor București, în ziua de 7 Aprilie 1938, la poligonul „A. N. E. F.“ pentru străjerii din capitală. Stolurile s’au clasat în ordinea următoare: 1) Liceul Cantemir-Vodă. 2) Seminarul Nifon. 3) Liceul Gh. Șincai. 4) Liceul Titu Maiorescu. 5) Colegiul Sf. Sava. 6) Liceul Case Corpului Didactic. 7) Liceul C. F. R. Aurel Vlaicu. 8) Liceul Mihai Viteazul. Premiile vor fi distribuite în cadrul „Săptămânii Tineretului“. * Legiunea de străjeri București organizează Duminică 10 Aprilie un pelerinaj la mormântul Marilor Voevozi de la Curtea de Argeș. Pot participa comandanții cu familia. Plecarea din gara de Nord dimineața 6.20 și înapoierea la orele 20.30. * La cursurile Centrului Breaza seria 39, s’au prezentat 210 profesori și învățători. In noaptea trecută observându-se de către străjerul planton un foc la marginea centrului Breaza s’a dat imediat alarma iar pichetul de incendiu organizat in acest centru a plecat la fața locului organizând echipe de ajutor. In felul acesta incendiul n’a luat proporții scăpând dela dezastru familia locuitorului Blega. In dimineața aceleași zile din inițiativa străjerilor carsiști s’a adunat suma de lei 1011 drept ajutor pentru familia sinistrată. Stolul de străjeri de la școala primară Ulmeni-Ilfov a plantat 1000 de salcâmi pe o râpă, 400 glădițe, 30 sălcii în jurul stadionului străjeresc, 80 pomi în grădina bisericii și 32 în curtea școalelor * r Neasemuit de mult și de bogate sunt comorile presărate pe pământul românesc. Pentru cel învățat să colinde, să vadă și să cerceteze — această afirmațiune nu constituie o noutate. Personal — am verificat-o, de-atâtea ori. Am început prin a cunoaște Bucureștii cu bisericile sale in tot felul de stiluri — astăzi, mai toate reîmprospătate. M’am dus — apoi — in jurul acestui oraș — metropolă, amenințat cu desraționalizarea, prin acele blocuri monstruoase — adevărate tentative de asasinat ale sufletului românesc. M’am dus la câteva urme de cetăți — la cele câteva ruine — care ne mai aduc aminte de gloria străbună. Am văzut astfel zidurile uluitoare ale Plumbuitei și rămășițele Potlogilor brâncovenești. M’am dus —apoi— in cetatea minunilor Târgoviștei și am ascultat glasul tainic al atâtor rânduri de strămoși de ale căror fapte strălucite vorbește fiecare pietricică și n'am cruțat osteneala — până la Silistra, unde ,după un drum ocolit și obositor, am descoperit Cetatea atât de ticluit ascunsă a Durostorului, între zidurile căruia se ascunde atâta mărire și decădere. Am fost peste tot cu setea aceluia care — închinător fanatic al trecutului — caută glasul tradiției, îl ascultă, îl prețuește și i se silește să-l înțeleagă. Și singuratec — prin încăperile umede care nu mai pot servi nici de ascunzători — mă duc cu minte înapoi, spre timpuri uitate și — din îndemnul lor — mi se pare că se desprind figuri luminoase de voievozi încadrați în bărbi venerabile care știu ține în respect, punându-și capul în primejdie — chiar împărăția Turcului. Ii văd aprigi și duioși, hotăriți și omenoși — iscoditori și iluminați — veșnic preocupați de starea unui neam, pe care l-am știut călăuzi, printre stâncile cele mai primejdioase. Și văd, îi înțeleg și mă văd micșorat în fața acestor uriași cari au știut să întindă țara de la Tisa pân’ la Nistru și la Dunărea albastră. Iată de ce cunoașterea țării devine o adevărată necesitate. Ea ne face nu numai părtași ai frumusețelor naturale ale acestui pământ binecuvântat de Dumnezeu — dar mai ales ne integrează în istorie, ne leagă de sufletul de ieri și de totdeauna al acestui neam hărțuit. Cercetarea acestor locuri de adevărată desfătare sufletească stabilește între noi — cei „mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urîte“ și ei — ctitorii pe nedrept uitați — acea legătură tainică și trainică — din care trebuie să facem baza oricărei educațiuni Iată de ce organizarea unor pelerinagii la aceste locuri sfinte ale românismului — trebuie să fie o datorie națională. Ea ne dă îndemnuri în adevăratul naționalism care — totdeauna — se va baza pe experiența verificată a marilor generații. Așadar, pelerinagii la sfintele tainițe strămoșești — iată o directivă sănătoasă și rodnică în care s’ar putea lucra cu succes. Paul Papadopol Să ne cunoaștem (apoi DE LA „STRAJA ȚARII”' AJUTOR. — Casa școalelor și culturii poporului, printr’o adresă către Straja Țării, face cunoscut că eleva străjeră, Elisabeta Technet, din comuna Satu Mare, printr’o cerere ce i se adresează, roagă să fie ajutată, fiind fată săracă, pentru a-și procura insignele și costumul străjeresc. Casa Școalelor interesându-se la școală și aflând că o străjeră silitare, i-a acordat un ajutor de 1000 lei, pentru a-și procura cele necesare. Pentru aceasta, Straja Țării, aduce instituției de cultură cu care colaborează, călduroase mulțumiri. INSTRUCȚIUNI COMANDANȚILOR DE LEGIUNI PENTRU EXPOZIȚIA GENERALA A MUNCII STRAJEREȘTI. • Lucrările manuale, desenele, compunerile libere, ilustrate, albumele de fotografii, amintite în pagina „Străjerului“ din Curentul pe Februarie și Buletinul No. 1 și 2 din 1938 al Străjii Țării, vor trebui să fie gata la stoluri până la 15 Aprilie a.c. Stolurile vor face alegerea obiectelor, unde este posibil chiar în prezența dv. Se va face etichetarea provizorie, cu numele străjerului și unității. Obiectele vor fi notate în inventare întocmite în trei exemplare, specificându-li-se valoarea. Cu începere de la 16 Aprilie, stolurile vor înainta colecția de obiecte, legiunii. La legiune, după centralizare, cu ajutorul comandanților de unități din localitate, veți proceda la selecționarea obiectelor și etichetarea lor definitivă. Etichetele vor fi de carton bleu, mărimea 4/9 cm., având textul tipărit ori ștampilat, legiunea No. lucrării, numele străjerului, stolul. Numărul de ordine după etichetă, trebuie să corespundă cu numărul de ordine din inventarul general, pe cari ni-l veți înainta din partea legiunii. Deasemeni, legiunea să pregătească și materialul documentar pe care dorește să-l prezinte: albume, privind activitatea străjerească din Întreg județul, publicații, diagrame, etc. NEAMUL ROMÂNESC Alți două mari artiști Au mai trecut pe la noi câteva vedete artistice. Trec mereu, cu popasuri scurte într’o continuă mișcare migratorie, — ca „vânatul de pasaj" — dar care ne lasă doar fulgii unor amintiri mai frumoase ori mai puțin frumoase. Așa am avut ocazia să ascultăm în ultimele zile o violonistă italiană, care a concertat la „Dalles“ sub auspiciile institutului de cultură italiană în România“. Ceea ce fac italienii și germanii pe tărâmul culturii, căutând să întrețină mereu aprinsă forța relațiilor cu poporul nostru, sunt în adevăr lucruri minunate. Ne trimit mereu ambasadori artistici și numai din cei cari lasă amintiri excelente. Din acei a căror reîntoarcere o dorești. Că în fond echipa noastră națională poate și ea furniza elemente valoroase pentru propagandă artistică peste graniță, este neîndoios, — numai că noi nu suntem organizați in vederea unui astfel de „export“ care, — hotărît lucru, — trebue făcut sub auspiciile financiare ale Statului, așă cum fac italienii și germanii. f Câteva cuvinte despre d-ra Gio* sonda de Vito. 1 Această artistă, relevată într’o împrejurare fericită pentru ea, de către Duce, și impusă, — pentru marele ei talent, — profesoară la Conservatorul Regal „Santa Cecilia“ din Roma, se relevă în primul rând ca o bună tehniciană a arcușului și apoi ca o analistă minunată a gânditorilor muzicieni. Pătrunderea textelor cu acea intuiție caracteristică psihologilor profesioniști și tălmăcirea lor printr’un IHubțf ‘ '«Vin **T ' *“|*|**'»*|‘‘* *’»* suflet vibrant de emotivitate, fac parte din șiragul de însușiri artistice de mare preț cu care este împodobit talentul d’rei de Vito. In concertul său ne-a redat, printre alte piese de efect melodic, o „Ciaccona" de Bach (din Sonata IV-a, vioară solo) într-un stil a cărui nobleță cinstește interpretarea italiană. Remarcabilă iarăși, a fost execuția concertului de Paganini, în care muzicalitatea violonistei a mers în acelaș tempo cu diavoleștile intortocheturi de linie ale acestui titan al preștidigitiți pe cele patru coarde. Un alt mare instrumentist străin, a fost d. Wilhelm Backhaus, renumitul pianist german a cărui amintire și-a tot murmurat ecoul în tot intervalul celor șapte ani de când n’a mai venit pe la noi. D. Backhaus a cântat cu „Filarmonica“, sub conducerea d-lui George Georgescu, concertul pentru piano și orchestra „Mi bemol major“, de Beethoven. N’dm putea spune că d. Backhaus este singurul și cel mai mare interpret al lui Beethoven, fiindcă o astfel de afirmație ar fi prea riscantă când am mai auzit încă un Wilhelm, (Kempf), și când alți mari artiști, in stiluri și cu cadențe personale, realizează un alt Beethoven tot atât de uluitor, — dar putem afirma că d. Backhaus își păstrează cu dreptate marea admirație a publicului bucureștean care nu-l va părăsi nici la concertul din astă seară, dar fără orchestra „Filarmonicei“ și tot la „Ateneul Român”. N * V. LdXa Dela Cercul Ieșenilor Astăzi, Vineri, 8 Aprilie c., orele 9 seara, va conferenția, în ciclul de conferințe al Cercului Ieșenilor, d. profesor Gavriil Galinescu, de la Academia Regală de Muzică din Iași, având ca subiect: „Păduri și livezi in muzica noastră populară“. Conferința se va ține în sala Frontului Negustoresc din Calea Victoriei 31, și va fi însoțită de exemplificări muzicale, executate de corul Soc. Cezar Franck, alcătuit din studenți ai Academiei Regale de Muzică din București, condus de d. profesor Ștefan Popescu. D-ra Alexandrina Apostoleanu, artistă, va cânta câteva piese muzicale cu d. Ion Cubiceck, la violină. D. Gh. Buznea Moldoveanu va declama versuri originale. ^ Ședința Medemtei Române~ — Comunicările d-tor profesori JV. lorga și C. Rădulescu-Motru — Eri după amiază Academia Romănă a ținut ședință publică, sub președinția d-lui prof. Alex. Lavedatu. iv. prof. NICOLAE IORGA a făcut o comunicare cu titlul: „Un post al latinității în lumea germanică: Austria”. D-sa a arătat că ceea ce s’ar putea numi prima Austrie, este opera din sec. II-lea după Christos, a împăratului Marc Aureliu. Ducând mai departe străbaterea oștirilor împărătești, dealungul teritoriului german, locuit de semințiile răzlețe, incapabile să se ridice ele înșile la o cultură superioară, el s’a instalat acolo ani întregi, pentru a face din aceste locuri pustii, una din vetrele civilizației antice. Dunărea a ajuns cu timpul să fie o arteră de cultură creiată de „Roma Imperială”. După năvăliri în Austria, unde dominația romană a dăinuit mai multă vreme, civilizația latină a evoluat către forme mai înalte și mai strălucitoare. A fost un timp când părțile acestea erau considerate ca una din vetrele de căpetenie ale latinității. Imperiul de mai târziu al lui Carol cel Mare, nu este altceva decât vechea formă a antichității, ca în vechiul stat al lui Marc Aureliu, formă care trecuse acum în vestmântul cel nou al bisericii creștine, formând astfel o nouă interpretare a Romei eterne. Episcopatele din aceste țări nu sunt altceva decât o expansiune a Romei. In jurul lor gravitează comandantul militar, căpitanul de margine, herzogul german etc. Grație și numeroaselor congregații călugărești care se așează D. PROF. N. IORGA în aceste locuri, cultura latină își continuă existența în Austria medievală. Această Austrie a vegetat foarte multă vreme trecând de la prima formă a marcgrafatului până la forma înaltă a ducatului. Locuitorii Austriei ajunseseră să vorbească, în mare parte, limba germană, cu toată origina lor care este foarte amestecată. Nu este nici un sens politic in această întindere a imperiului, însuși. Pe vremea lui Ludovic al XIV- lea, marea undă de influență franceză a străbătut întreaga Europă, iar Austria secolului al XVI-lea și al XVIII-lea a intrat în această comunitate culturală latină. Sub habsburgi, cultura franceză, voită sau nevoită, se impune, dar Viena este, sub raportul culturii, un oraș italian. Mai târziu cu cât Viena a devenit germană sub raportul cultural, cu atât ea s’a depărtat de tradiția latină și a scăzut sufletește, ajungând să fie numai o dependență a civilizației germane. D. prof. C. Rădulescu-Motru a făcut o comunicare despre : „Menirea unui institut național de psihologie“. D-sa a spus în rezumat: Cercetările asupra vieții sufletești cresc pe fiecare an în număr și importanță. Extensiunea lor nu constituie insă o surprindere. Ele sunt cerute de o nevoie practică. După marele război mondial liberul joc al inițiativelor și intereselor individuale a fost înlocuit prin economia dirijată și raționalizarea muncii. Deodată cu acestea s-au înmulțit laboratoarele și institutele de psihologie, în care se studiază aplicațiile psihologiei. Dar înmulțirea laboratoarelor și a institutelor nu rezolvă întreaga problemă a aplicațiunilor psihologiei. Pentru ca aceste aplicații să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra politicei industriale și culturale a unei țări se mai cere ca ele să fie coordonate și conduse după un plan unitar. In aceasta stă menirea unui institut național de psihologie. In mai toate țările europene este tendința, ca cercetările psihologice, împrăștiate prin diferite instituții să se centralizeze pentru a se documenta și sprijini reciproc în activitatea lor. Trei considerații mai principale sprijină această tendință și la noi. Prima, este întemeiată pe însăș natura cercetărilor psihologice. Ca aceste cercetări să dea rezultate pozitive, in ceea ce privește aplicațiunile, este absolut necesar ca ele să se facă din diferite puncte de vedere, din punct de vedere subiectiv și obiectiv. Rezultatele obținute din aceste diferite puncte de vedere trebuie să fie coordonate după un plan unitar. A doua considerație este încă mai principală. Aplicațiunile psihologice nu pot fi împrumutate de peste graniță. Ele sunt scoase din studierea unei anumite vieți sufletești de popor, și au ca obiectiv numai viața poporului din care au fost scoase. Dacă este să avem pe viitor o politică de prevedere în dirijarea producției economice și culturale a țării noastre trebuie ca mai nainte să avem inventarul sufletesc al poporului românesc. Tocmai acest inventar ar avea menirea ca să-l pregătească institutul national de psihologie. In acest institut vor fi ținute „în evidență“ datele actualității sufletești ale poporului românesc. In sfârșit a treia considerație privește consolidarea noastră națională. In zilele noastre propaganda de la un popor la altul se face în scopul de a se discredita reciproc. Propaganda de discreditare se face mai ales contra poporului român. Pentru a rezista la această propagandă trebuie să întărim încrederea în sine a poporului. Aceasta nu o putem face mai bine decât înlesnind oamenilor de vocație să-și ocupe locul pe care ei îl merită. Nu există motiv de neîncredere mai puternic la un popor, decât faptul că el vede nepotrivire între destoinicia omului și funcțiunea ce este să fie îndeplinită Crarea unui institut național de psihologie are menirea de a mijloci cunoașterea de sine a sufletului românesc și prin aceasta a înviora în acest suflet o mai mare încredere de sine. La crearea unui asemenea institut trebuie să ne gândim, și să ne gândim serios. rtiiunii-- — ----— ----- Dr. prof. Calistrat Șotropa, doctor în litere, continuă o frumoasă tradiție bucovineană, care — prin învățați ca Teocsil Blajevici, V. Ianovici, Silvestru Morariu-Andreivici, Dr. Eusebie Popovici și alții — a cercetat și fixat regulele limbii literare, nu în ponderoase opere (accesibile numai unor înguste cercuri filologice), ci în gramatici vii, menite largului public doritor de norme unitare pentru vorbirea și scrierea unui grai ales. E un sănătos interes, care, transplantat din cultura clasică, adânc răspândită în Bucovina dinaintea războiului, a desvoltat aici gustul expresiei clare și frumos stilizate, stânjenită, doar temporal, de ereziile pumnaliste. Gramatica d-lui dr. Șotropa continuă sensul acestui clasicism Tipărindu-se la București, s’a putut bucura de un notoriu succes de librărie. Regulele deduse din spiritul graiului întrebuințat de cei mai buni scriitori (și nu impuse, capricios, cum obicinuiesc unii gramatici), utilizarea unui abundent material exem-ORICE VIRTUTE ILI ARE N I VIȚIU OLANDA aplicativ, precizarea funcțiunilor sintactice, accentuarea specificului stilistic — fac din această gramatică a limbii române o operă nu numai folositoare, dar necesară pentru oricine scrie sau vorbește limba literară și are nedumeriri asupra vreunor forme sau acorduri. Dl. prof. Șotropa arată aici cu precizie de ce genitivul singular articulat de la lună, limbă etc. este lunii, limbii ș. a. (iar nu lunei sau limbei... cum zic ori chiar scriu unii), subliniază când se întrebuințează pronumele posesiv și când cel reflexiv etc., etc. In aceste cazuri, e vorba și de gust, simț stilistic, — dar studiul înlătură, în mod științific, șovăirile și erorile. Și, deși autorul, conștient de rostul unei astfel de lucrări, scrie că gramatica sa „nu cuprinde verdicte inexorabile, că n’o să vorbească veacurilor“, — deceniile noastre îi rămân recunoscătoare pentru cea mai bună gramatică a limbii române pusă la’ndemâna oricărui știutor de carte. PETRU IROAIE I SINE RASPLATA, CA ȘI ORICE A. C. CUZA Ci 031*ca Ifiggays* Prof. C. Șotropa: Gramatica limbii române dd la Villa. București 1937 La articolul d-lui N. Crevedia „Infernul“ d-nei Cancicov, din „Porunca Vremii“, cu d. ta de 1 Aprilie curent, răspund, nu din răutate ci dintr’o adâncă mâhnire. D-sa scrie: — „Femeile în artă și literatură, au talent, dar n’au geniu. „Nu cunoaștem marea romancieră a lumii, iar poetesele de la Sapho, până la contesa de Noailles, n’au exaltat decât eul și suspinele lor personale... ...Literatura, insă, e mai săracă în personalități Nu că n’ar exista femei care scriu: Nu. Sunt, dimpotrivă, o purdină de scriitoare și, afară de la două-trei, toate scriu așa cu apă de gârlă, o literatură serie de pisici!" Recunoaște că au fost genii numai Sapho și pe Contesa de Noailles, iar uită «au poate nu știe că antoibicum granei, « qwl wm și P analeapta Aspasia din Milet soția lui Perlele și între aceste feme, și contemporana Contesă, au fost atâtea genii femeniine! Astfel: M'me de Sévigné, M-me de Staél, Marceüne Delbordes-Valmore, Louise Labe, de care Sainte-Beuve spune: — „Les symphathiques poésies de Louise Lábé, sont beaucoup â celles qui nous restent de Sapho, et égales en sentiment aux plus beaux vers ds n’irnporte quel pcéte conu“ Am dat acest citat pentru a arăta că nu nurori S:pvo a fest un geniu, ci au max fost altele care au întrecut-o cum o recunoaște marele critic. In Anglia de când era în viată a atins nemurirea Elisabeth Browing- Barretl, mai aproape de zilele noastre, in Italia, Sena Negri, o mică institure*Nk «•« bucurat da «para reni»». Frumoasele ei versuri, au fost traduse în parte, de Al. Vlahuță. In literatura germană au strălucit Richarda Huch și Isolde Kurz. Dar să lăsăm geniile altor neamuri și să vedem, noi n’am avut oare pe nimeni? Răspunsul îl aflăm îmbucurător în cartea „Femeile în viața neamului nostru“, de prof. N. Iorga. D. Crevedia ar trebui s’o citească și va vedea că în literatură n’am rămas în urmă și nici în alte arte; iar dacă nu m-am afirmat cu trâmbiță mare, a fost că nu ne-a plăcut și apoi în trecut prejudecățile și viața grea prin care a trecut neamul nostru nu ne-a dat răgaz s’o facem. Arta noastră a fost în păstrarea și înfrumusețarea graiului, datinelor și legea din strfin i buni. Sunt azi oameni, care mai știu să scriem, să vorbe, scu curat și cu i bun simt românește, au învățat aceasta de acasă de la mama, nu din cărți ■ și ziare, căci vai, de n’ar fi așa, sau n’am înțelege cu greu, ca într’o Babilonie! ■ De n’ar fi fost alături de Neagoe «. Basarafa, Doamna Destina Milița și de Matei Basarab, Elina Doamna, n’am fi avut Curtea de Argeș, înțeleaptă Doamnă a lui Matei Basarab, a ajutat fratelui său Udriște Năsturel, să traducă „Imitația lui Cristos“ și „Penticostarul Slavonesc“, căci ea știa grecește și slavonește. Numai meșteșugită scrisoare către Sultan, a Doamnei Elena Petru Rareș, a scos de sub bănuială pe năpăstuitul ei soț. Na întâlnit d. N. Crevedia în literatura noastră sau aiurea o romancieră și de când se cunoaște tiparul a fost oare covârșitor numărul bărbaților, care au lăsat opere nepieritoare? In proporție cu al femeilor prea puțin! Au fost: un Tolstoi, un Pușki , un Zola, un Sinkiewicz, un £idhai, etc..., dar a mai fost și ofiline da StoSi George Sand, George Elliot, Selma Harriet Beecher Stowe, Selma Lagerboeff, Rosamond Lechmanin și azi prea cunoscuta Vicky Baum etc... Noi nu ne-am afirmat în literatură, dar de când e literatura românească câte genii a dat ea lumii? Abia un: Eminescu, un Creangă, un Caragiale... Atunci de ce cruda afirmare că noi nu putem da nimic de geniu? Uită d. N. Crevedia pe Iulia Hasdeu, pe Igena Floru, care în „Nuvelele“ sale dă viața de țară atât de frumos, păcat că mortea le-a răpit când abia începuseră să scrie! Iar geniala Contesă de Noailles e româncă prin naștere și Elena Văcărescu în exilul ei a scris atât de frumos! Acum d-na Georgette Camcicov a început să scrie și a făcut-o destul de bine. Noi femeile nu ne trâmbițăm genialitatea lăsăm pe alții s'o spună; ne interesează opera, fapta noastră pentru bine, frumos și adevăr. Noi abia am început să scrim Și se va vedea de abia de acum înainte câte genui vor apare; noi scrim pentru că simțim profund ceea ce scrim, nu pentru că visăm să ajungem în OV'mp-Spui că noi scrim cu apă de gârlăapa asta se va preface în rouă peste sufletele ofilite de azi, va spăla toate rănile neamului nostru, ca lacrima de jîndurat» a Sfintei Fecioare! */ ’ P» j Un răspuns Femeile în literatură VIATA UNUI POPOR, SUCCESUL LUI IN LUNGA LUPTA TĂCUTĂ A NAȚIILOR, NU SE DETERMINA NICI ÎNTINDEREA PĂMÂNTULUI, NICI NUMĂRUL POPORAȚIEI, NICI BOGATIA . ACESTEA SE CASPGA. DAR ELE NU STAU LA ORIGINEA PUTERII. IZVORUL ACESTEI PUTERI E VIAȚA MORALA A UNEI AGLOMERAȚII UMANE. SERIOZITATEA CU CARE PRIVEȘTE TRAIUL, MĂSURĂ CU CARE-ȘI ALEGE ȚINTELE ȘI VIGOAREA CU CARE LE URMĂREȘTE, RESPECTUL ADÂNC, CULTUL PENTRU REALIZAREA LUCRURILOR. N. IORGA Costumul național basarabean Nu știu de ce s’a tăgăduit păstrarea portului național în provincia noastră și se căuta a se dovedi că nu mai există deloc și că e nevoia să-l introducem de prin alte județe Nici vorbă că avem în toate județele, iar în unele foarte frumoase costume. Ce poate fi mai frumos ca costumele de domnițe ale Brașovului sau Muscelului și alte. Dar eram mereu frământată de gândul cum nu și-a păstrat adică Basarabia nimic ale ei din trecut și nu așa de depărtat? Auziam de la mama și, mai cu seamă de la bunica, de acele costume ale Basarabiei pentru Dul, cari eru și frumoase și practice și că ea îl preferea oricând, deoarece era și frumos și practic. Și din momentul când am devenit președinta Ligei Femeilor Basarabene, am fost mereu chinuită, de dorința de a-i găsi, mai cu seamă după congresele noastre a Uniunei Pernelor Române, la cari vin Due de prin toate județele în costume naționale. Le invidiam, mă durea..., iar acum doi ani în urmă după congres mi-am dat cuvântul că la alt congres mă voiu prezintă în costumul basarabean. Așa am și făcut. Și nu numai eu, dar mai multe Due din Liga Femeilor Basarabene ne-am prezentat la congresul din Constanța anul trecut în costume de Lăpușna, Orheiu și Botin — Duale au rămas încântate, mai ales de cel de Hotim, ceeace a și fost relevat de ziare și mai cu seamă din Ardeal. Din acel moment Liga a hotărît să propage ideia de a reînvia costumul județelor noastre trimițând circulara filialelor și adrese școalelor precum și inspectoratului regional școlar. Cu toate acestea nu s’a făcut nimic în această direcție decât foarte puțin de filiale. Și iată ne vine norocul... Liga, având două stoluri de străjeri, a fost vizitată de curând de d-nele comandante de la Falanga Straja Țârei. La primirea oaspeților, d-ra maestră a gimnaziului nostru era îmbrăcată în portul nostru Basarabean. D-ra V. Litzica, comandantă, când i-am atras atenția, s’a bucurat mult, rugându-mă să-i trimit modelele pentru a fi introduse obligatoriu în școlile provinciei, spunându-ne că chiar cu ocazia vizitei, fiind neplăcut impresionată de multiplele modele ale costumelor din diferite județe, i s’a declarat că provincia noastră n’are păstrat nimic din trecut. Dar muzeul nostru național, mulțumită acestei femei ce s’a organizat așa cum este el, podoaba provinciei noastre, a păstrat și această comoară... Și a doua zi a și fost vizitat de către d-na Cernătescu, comandantă din București, venită și d-sa pentru a vizita Stolurile de Via noi. Ne-am executat și am expediat modalele acelor trei județe basarabene. Și iată că norocul ne-a ajutat mulțumită d-rei Litzica, comandanta. Falanga Straja Țârei Basarabia își va reînvia portul său național prim Străjerele ei — iar noi vom sărbători cu ziua Uniri Basarabiei acest însemnat eveniment. Nu putem deci noi. Liga Femeilor Basarabene să nu fim recunoscătoare Marelui Străjer ce s’a gândit la renașterea Țărei și cu ea s*nt provinele noastre, iar noi prin âim să veghem și pe viitor la înfăptuirea acestei minunate idei . ELENA DJANAT Președinta generală a Ligei Femeilor Basarabene . ..m ■ O ȘEZĂTOAREA SOCIETĂȚII CULTURALE „TINEREȚEA*" Sâmbătă 9 Aprilie 1938, orei 9 seara, soc. culturală „Tinerețea“, va ține a 364-a șezătoare artistico-culturală, în sala școalei primare de băeți nr. 17, „Marele Voevod Mihai“ din calea Griviței 56, când va vorbi d. Mihail Vulpescu, profesor, despre: „Cântecul popular în obiceiurile populare“. Vor urma apoi versuri, canto, muzică instrumentală, comunicări, iar la urmă se va juca: „Lăutarul din Cremona“ p’esă intr’un act de François Copée. Nu răspundem evreilor ca ura pe care ne-o poartă, cu lipsa de înțelegere cu care ne provoacă*