Opinia, decembrie 1949 (Anul 41, nr. 974-998)

1949-12-30 / nr. 998

Desvoltarea literaturii în IP.­R. Până la 30 Decembrie­­ 1947, titlul de scriitor nu reprezenta decât ceva lăturalnic, care se adăuga de o­­biceiu altor atribute profesionale, socotite mai presti­gioase. Astfel, se auzea : d. X... avocat şi romancier ; d. Y..„ profesor şi poet, sau­­ inspector şi publicist, etc. Altfel nici un scriitor nu putea trăi numai din venitul operelor sale, tipărite în tiraje de 2—3000 de exem­plare. Această împrejurare , lipsa cititorilor, din cauza besnei în care erau ţinute masele muncitoare, impunea scriitorilor să-şi potrivească în aşa fel atitudinea, să-şi cântărească într’atâta spusele, încât să nu aducă vreo atingere „ordinei constituite“ a regimului burghezo-mo­­şieresc. In astfel de condiţii, o literatură într’adevăr origi­­nală, purtând pecetea realităţilor sociale şi a năzuinţelor poporului, nu se putea desvolt. Temele cele mai bizare, faptele cele mai puţin semnificative pentru mase erau tratate cu precădere, căci numai acestea puteau aduce aprecierea publicului burghez. Cosmopolitismul, formalis­mul, decadentismul, mergeau mână în mână în literatura considerată »neangajată“. Cu totul altele sunt temeiu­rile activităţii scriitoriceşti în Republica Populară Ro­mână. Prin lupta dusă de Partid, având mereu în faţă exemplul literaturii sovietice, literatura română a înre­gistrat succese importante pe drumul care duce spre o literatură realist,socialistă. In articolul: ,Să luptăm pen­tru o critică de artă principială, pătrunsă de spirit de partid !* publicat în Scânteia No. 1493 se arată clar , ,Cu toate lipsurile inerente începutului, literatura nouă își ia drept obiective, obiectivele de luptă ale clasei mun­citoare şi ale Partidului, descopere în viaţa noastrij,ele­­mente noi socialiste, se apropie cu dragoste de a oglindeşte în lucrări care, ajunse în mâna mgşfff ţflor, bilizează, îndeamnă la luptă cu avânt sporit, şi viaţă nu mai este zidul artificial ridicat de bîsgrijire, iar rămăşiţele lui se lichidează treptat*. Academia—instituţie care sub oblăduirea regală, în trecut, nu era decât o solemnă adunare cu atmosferă de cavou şi activitate de melc—transformată în Academia R. P. R., a devenit o sprijinitoare a creaţiei literare prin numeroasele premii instituite, şi decernate până a­­cum unor fecunzi scriitori ca: Eusebiu Camilar, Maria Banuş, Mihail Davidoglu, Radu Boureanu, Mircea Ştefă­­nescu şi I. Vitner. Deasemenea Ministerul Artelor vine mereu în ajutorul scriitorilor tineri, stimulându-le munca. Numeroase premii în valoare de 50, 30 şi 12 mii lei au fost distribuite pentru nuvele şi piese de teatru. Scriitorii şi poeţii se bucură de condiţii materiale realmente propice creaţiei. Cărţile se difuzează acum în zeci de mii de exemplare, la aceasta ajutând şi editu­rile (Editura de Stat, Cartea Rusă, Scânteia, etc.,­ care scot tiraje populare. Numărul bibliotecilor a sporit ma­siv, iar regimul nou al drepturilor de autor asigură, în- tr’adevăr, scriitorilor o existenţă lipsită de griji mate­riale. In plus, casele de odihnă şi concediile de creaţie de care se bucură scriitorii, ajutorarea documentării lor pe teren contribue de asemenea la înflorirea nouii litera­turi româneşti. Este de ajuns să notăm faptul că în cursul acestei veri, doi scriitori ieşeni: I. Istrati şi N. Tatomir s-au bucrat de un concediu de creaţie la Sinaia unde au reuşit să termine fiecare câte o însemnată operă: romanul G au­ întrăi­t (Ion Istrati) şi „Poemul omului nou" (N. Tatomir). In asemenea condiţii, scriitorii au fost în măsură să acordeze instrumentele şi arta lor în sensul năzuin­ţelor adânci pe care—ca fii ai poporului—le nutresc. „O operă este scrisă într’o completă libertate, din moment ce ea răspunde inspiraţiei noastre, din moment ce ne în­deplinim misiunea conştienţi şi cu credinţă“ — spune un scriitor cu ocazia congresului naţional de la Bucureşti. Alături de scriitorii consacraţi ri sar însă mereu noul condee, talente autentice care se desvoltă din mijlocul poporului. Organizarea Societăţii Scriitorilor din R. P. R., cu filialele regionale şi cu cenaclurile care funcţionează în inima Întreprinderilor, a şcolilor, a Universităţilor, a determinat în acest sens o largă mişcare de mase. Apropierea scriitorilor de mase şi recrutarea crea­torilor din sânul maselor a făcut să apară şi la noi lu­­crări de mare valoare, purtând germenii realismului so­cialist. Astfel: Desculţ a lui Zaharia Stancu, Negura lui Eusebiu Camilar, Minerii — piesa lui M. Davidoglu Cumpăna de Lucia Demetrius, sunt reprezentative în această ordine de idei. * Dar alături de operele în care perspectiva lumi­noasă a unui viitor plin de izbânzi apare strălucitoare, mișcarea literară din Republica noastră se bizue și pe trecut. Printr’o sudură trainică a prezentului ce îndrep­tăţeşte bogate nădejdi de viitor cu trecutul prezentat realist de marii noştri scriit­oi, se tinde la continuarea şi dezvoltarea tradiţiei progresiste a literaturii noastre Reconsiderarea moştenirii literare a trecutului este una dintre principalele sarcini pe care Partidul o pune în faţă. Figuri ca ale lui Eminescu, Creangă, Caragiale, care cu toa e vicisitudinile vremurilor în care au­răit, sub exploatare, au dat expresie fondului curat al po­porului, trebuesc şi sunt revalorificate astăzi, în regimul de democraţie populară. Praful înecăcios al unor inter­­p­elări falsa şi voit denaturate pe care a dat-o critica burgheză este scuturat. In acest sens s'au obţinut până acum frumoase, rezultate îi ac­ţiunea de reconsiderare a op­erei lui I. L. Caragiale ; este în curs, apoi, reconsiderarea lui Mihai Eminescu dela,a cărui naştere se împlinesc în curând o sută de ani, s'au făcut deasemenea promiţătoare înce­puturi cu opera marelui nostru povestitor Ion Creangă. Şi, iată, numai peste două zile se împlinesc 60 de ani dela moartea acestuia din urmă. Prilej şi pentru noi de a contribui la risipirea h­angm­ei false, pe care critica burgheză s'a străduit s’o acrediteze în legătură cu viaţa şi personalitatea fiului de ţăran din Humuleşti. Indepîi­­hindu ne această datorie astăzi — când la doi ani dela instaurarea Republicii — facem un examen al desvol­­tării pe care au luat-o Lterele româneşti în această pe­rioadă, dovedim în faptă sensul just al liniei pe care, cu sprijinul principial dat de Partid, se desfăşoară mişcarea literară în Republica Populară Română. Radu Naumescu C­ultura­l­­­a OP f li­­­ft P­UN­CTE­ ­ Prin apariţia recen­tă a volumului de „O­­pere alese* ale lui Ion Creangă, s’a făcut un pas important pe dru­mul reconsiderării lu­crărilor marelui poves­titor al poporului nos­tru. Prin volumul apă­rut se urmăreşte su­blinierea puternicilor rădăcini care î l leagă pe Ion Creangă de po­porul din mijlocul că­ruia a plecat. Prefaţa acestui vo­luta este semnată de scriitorul Petru Dumit- Tiu, autorul nuvelei „Bijuterii de familie", care caută si adân­cească atitudinea lui Ion Creangă faţă de ţărănime pe de-o parte, faţă de lumea ciocoilor, pe de altă parte. Strânsele legă­uri de prietenie între Ion Creangă şi Mihail E­­minescu asupra că­rora s’a discutat mu­te­sc og­ândese şi în co­respondenţa pe care povestitorul o ducea cu redactorul dela „Timpul“. „La Eşi ninge frumos de ast­­noapte, incât s’a fă­cut drum de sanie. Ciricul par’că e mai frumos acum. Vino, frate Mihai, vino, căci fără tine sunt străin. Te sărut pe frunte, ss­ Ion Creangă“ — scrie el. Altădată, îi scrie: »Slavă Domnului c­ara primit veşti dela tine. Eu te credeam mort şi mă luam de dor cu amintirile, când eraţi în jurul meu, tu Angură, cel blestemat, Conta şi alţii care a­­cum vă fuduliţi prin Capitali alături de ciocoii,mâne aiar cânii, că sunt fiii lui Ska­­rao.­ Dealtfel Eminescu a şi locuit la Creangă, nu bujdeucă, după ce poetul fusese înlăturat prin intrigi din postul de la Biblioteca Univer­sităţii, încât cunoştea priveliştea dricului pe care i-o descria fostul diacon. lirice — versurile pe care le publicăm în acest număr dovedesc in mod net atitudinea lui Ion Creangă faţă de regimul burghezo- moșieresc a cărui co­­rupfie o demască* Ver­surile acestea, rămase in manuscris după moartea povestitorului, au fost publicate abia în 2014 in revista „Fla­căra" in numărul de la 20 Decembrie. Spiritul drept şi dârz al lui Creangă pare a fi avut un mo­del în persoana unuia din profesorii săi: Isaia Teodorescu» sau — cum îl numeşte povestitorul — Popa Duhu. Acesta era un poet cărturar de vază şi tot aşa de hotârît tn manifestări, care cuteza să spună lu­crurile pe şleau chiar tn faţa celor mal în­alte feţe. „Duh neas­tâmpărat şi cuteză­tor* îl califică Creangă In portretul ce i-1 de­dică. De la Isaia Duhu a învăţat Creangă dragostea pentru în­văţământ, şi mai ales pentru învăţământul primar, înfiinţând şi conducând două şcoli primare. Expresia lui Creangă că clasa I primară este „cheia şi lăcata învăţ­mân­­tului* vine de la Isaia Duhu, care mai adău­ga : „cheia şi lacate, ba şi belciugele". Documentele şi da­tele pe care le-am fo­losit în această pagină referitoare la viaţa şi personalitatea lui Ion Creangă ne-au fost puse la dispoziţie de către direcţiunea arhi­velor Statului din Iaşi. Regimul burghezo­­moşieresc nu a con­semnat în chip deose­bit moartea unei at­­ de însemnate persona­lităţi ca aceea a lui Ion Creangă, dovedind dispreţul pentru un consecvent fiu al po­porului. Singurul docu­ment dela moartea p­o­­vestitorului este o în­semnare găsită în Ar­hiva Stării Civile Iaşi cu textul următor: S’au scris îngrijitoru­lui cimit. Eternitate de a da un loc de mor­mânt clasa I pentru a se înmormânta pe de­functul I. Creangă. Plătit taxa cu chitanţa Nr. 8606. 1890 ianuar­y Cum se vede, locul la cimitir a fost singu­rul avantagiu — și a­­cesta plătit — pe care l-a oferit lui Creangă Ion Creangă La 31 Decembrie 1949 se Împlinesc 6o de ani de la moartea marelui scriitor al poporului nostru Ion Creangă. Originar dintr-un sat de răzeşi din judeţul Neamţ, Humuleştii, Nică a lui Şte­fan a Petru­­­Creangă i - a zis mai târziu, în şcoală, după numele bunicului său învaţă carte prin străduinţa mamei sale care se face „luntre şi punte“ în acest scop terminând cum el sin­gur scrie în cererea de nu­mire în învăţământ cursul inferior „în Seminarul Cen­tral precum şi un an de studiu făcut în institutul normal Vasilian" (pentru pregătirea învăţătorilor). De la 15 Septembrie 1864 este numit institutor la sec­ţiunea II a clasei l-a dela şcoala din Trei Ierarhi din Iaşi. Ţinutul­a dârză neprefăcu­tă cuvintele usturătoare la adresa celor incapabilii a profitorilor unui regim ba­zat pe exploatare, îl fac indezirabil atât în cler un­de se manifestă ca un răz­vrătit împotriva rigidităţilor şi a prefăcutei smerenii cât şi în învăţământ, de unde este suspendat un timp, in timpul ministeriatului lui Tel la Instrucţie şi Culte, prin intrigile adversarilor săi. In cercul Junimii, Crean­gă rămâne totuşi ţăran î­n­­tr-o bucată glumele şi snoa­vele sale „corosive“ neme­najând pe nimeni nici din „caracudi“ şi nici din fi­gurile proeminente ale cer­cului. Activitatea de scriitor, in­stitutor şi autor de manu­ale didactice, cleric, membru al Junimei nu l prezi­tă pe Ion Creangă ace­laş om des­chis şi curajos, care s'a simţit tot timpul aproape de popor. Creangă nu a fost niciodată un desrădăcinat, dimpotrivă, prin el a căpă­tat glas răsvrătirea ţărani­lor asupriţi, asuprire care avea să ducă la răscoalele din 1907. „Până acum noi ţăranii am dus fiecare câte o piatră mare sau mai mică pe umeri, însă acum suntem chemaţi a purta împreună tot noi, opii ca o stâncă pe umerele noastre“ — spune moş Ion Roată unul din eroii povest­iorului. Cuvin­tele acestea rostite în mo­mentul când in ţară se co­n­solida „monstruoasa coaliţie burghezo moşierească" sunt pline de semnificaţie. Creangă cunoaşte viaţa de mizerie a ţărănimii şi în opera sa nu a neglijat de­loc această realitate. Îm­brăca­t într'o formă oare­­cum îndulcită de hazul po­vestirii viaţa adevărată a ţăranilor apare în poveştile unde întâlnim sărăcia lui „Dănilă Prepeleac“ a moş­neagului şi a babei din „Punguţa cu doi bani" şi chiar în amintirile unde nota pitorească este pun­­­tată cu precizări şi reflecţii a căror importanţă a fost până astăzi neglijată de critică. Viaţa grea a h­inicăi gazda de la Broşteni a învă­ţăcelului Creangă, care „se ducea cu tată-său în mun­te la făcut ferestra“ şi luc­ra toată săptămâna ca un bărbat pentru nimica toată doi oameni cu d­e­boi, la vreme de iarnă abia-şi pu­teau scoate mămăliga“. --Ţăranul moldovean cum apare în opera lu Creangă este cu totul d­ife­­rit de acela pe care ni-l­­prezintă de pildă Alexa­dri în pastelurile sale mi­­lice. Iar prin compoziţiile sale din manualele şcolare şi mai ales prin manifestările publice, Creangă se dove­deşte a privi realitatea mai direct încă. In „Poveşti" chiar boerii sunt prezentaţi sub aspec­tul lor adevăraţi tiranici, lacomi iubitori de averi şi onoruri, răşluind drepturile şi exploatând munca celor mulţi (vezi Moş lo­­ Roată şi Cuza-Vodă, Punguţa cu doi bani, Hrap alb, Capra cu trei iezi). Prin activitatea sa, Ion Creangă se înscrie în rân­dul figurilor dârze ale in­­telectualilor ieşiţi din popor şi militând pentru popor. Ca scriitor, rămâne un stră­lucit exemplu al capacităţii creatoare ce izvorăşte din sânul maselor. Limba sa curată, desvălue şi pune lu bună preţuire tezaurul­­ iu­bii vii, vorbite de ţărănime Fără să facă abuz de p­o­­vincialisme, Creangă este o mare creator de limbă lite­rară, d­eci o splendidă re­plică ţinutei cosmopolite a acelora care dispreţuesc ceea ce nici nu cunosc. „Ce-oi putea să cunosc eu de la străini—notează au­torul Poveştilor pe margi­nea unui volum de v­isuri —când aşa de drăgăla­ş şi frumoase sunt cântecele, poveştile şi graiul bietului român4. Curajul, suflul epic, opti­mismul şi sănătatea morala care răzbate din opera a­­cestui adversar al ciocoimii ce nu-i iartă incisivul tot de zeflemea care demasc­ă constitue în acelaşi timp un imbold în opera de înoire a societăţii. Bibliotecile In R. P. R. In momentul de faţă există în R.P.R.: H 4132 biblioteci sindi­cale, cu aproximativ 2.500.000 volume. Q 15.000 biblioteci ru­rale­­la Căminele Cul­turale au luat fiinţă numai într’un singur an. gg 82 noui biblioteci ru­rale au fost înfiinţate recent. Pentru înlesnirea or­ganizării pe tot întinsul ţării a bibliotecilor al căror număr sporeşte necontenit a fost creată o Centrala a bibliote­cilor. ■ pc. gg Numai la o singură Întreprindere (uzinele „23 August* Bucureşti) din 12.000 muncitori, 8000 sunt cititori frec­venţi ai bibliotecilor sindicale. Cărţi tipărite în editurile noastre în anul 1949 Edituri Numărul lucrărilor P.M.R. Editura de Stat 528 Cartea Rusă 260 C.G.M. 189 Tineret 128 E.P.L.A. 97 I.D.T. 53 C.F.R. 23 Agir 41 Contemporanul Alte edituri Minister 293 Total 2354 724 18 Creangă pedagog — Raportul lui Eminescu asupra unui manual școlar alcătuit de Ion Creangă — .—­ Un document inedit — Domnule Min­stru, Cartea alăturată pe lân­gă acest raport, intitulată: Povețuitoriu la citire prin scriere, expune metoda, după care ar trebui să se predeie scrierea și citirea în clasa I-ea primară, spre a ajunge la ţintă uşor­ şi temeinic. Ea se referă la abecedariul, compus de Creangă, Ienăchescu ş. a., care pân’acuma e cel mai bun abecedariu românesc, aprobat atât de comisia examinatoare, cât şi de onor. Ministeriu. Deosebirea intre metoda, propusă de această broşură, şi învăţarea rutinară şi me­canică, precum se profe­sează ea în genere în şcoa­­lele noastre, este deosebi­rea dintre învăţământul viu şi intuitiv şi mecanismul mort al memorării de lu­cruri, neînţelese de copii; este deosebirea dintre pe­dagogie şi dressură. Intr-a­devăr prin metoda veche a silabistrei, a memorării me­canice de semne şi cuvinte, inteligenţa copiilor nu era c­u mult mai bine datată decât inteligenţa unui ani­mal care se deprinde prin frică şi silă la o mulţime de apucături automatice, de care nu şi poate da sama. De­ aceea, precum zice cu drept cuvânt prefaţa cărti­celei, copii, după sistema veche, nu numai că învaţă cu desgust şi foarte cu greu a citi şi a scrie, apoi ceea­­ce învaţă într’un semestru sunt in stare să uite într’o lună... Chiar pagina ăntăia nu arată marea deosebire de metodă, nu mai întâlnim pe învăţătorul sever şi ţea­păn cu vergile î n mână, ci un suflet uman, care se co­boară la treapta sufletelor copilăreşti şi le discipli­nează, nu le silueşte. Prin jocuri copiii învaţă a iubi orânduiala.... învăţătoriul nu anticipează niciodată, că el se serveşte totdeauna de micul capital de cunoştinţe din viaţa copilului, pentru a-l face pe acesta să vie de la sine la ceea ce nu ştiuse... Nici un om nu se întăreşte citind un tractat de gimnastică, ci făcând e­­xerciţii, nici un om nu se’nvaţă a judeca, citind ju­decaţi gata scrise de alţii, ci judec nd singur şi dându şi singur seama de natura lu­crurilor... Cartea se deosebeşte în mod favorabil de alte trac­tate de acest solu prin ace­ea, că e o lucrare cu totul originală, nu copiată sau prelucrată după manuale străine. Ea este fructul ex­perienţelor lungi a doi în­văţători, înzestraţi de la na­­tură cu darul de a instrui... Revizor şcolar ss­ M. Em­nescu ci­t­r­i­c­e Azi am bani, azi am parele, Azi de lume fac im but, In Cazin şi ’n tribun le Sunt prim­­ si 'mbrăţ şal, Sună, sună, pungă sună Că toţi joacă pe a ta strună. Onorabili şi cochete, Şi voi bravi jud­cători. Eu cunosc a voastră sete ! Credeţi toți în bănişori. Sună, sună, pungă sună Legea rea tu o faci bună. Să am rang sau boerie Astea lucruri sunt prea mici, Ştiu armeni şi greci o mie, Botriţi re­­rmilici. Sună, sună, pungă sună Legea tea tu o faci bună. Fără nici o învâţătură Eu trec astăzi de ’ncă;a­, Toți se udă ’n a mea gară, Câ­nd punguţa mi-a sunat, Banul la tefi face nume, Banul te rădică 'n lume. Sună, sună, pungă sună Lumea rea tu o fa­i bună. Astăzi curtea mă pofteş­e Post sau slujbă ca să-mi de?, Ştiţi de ce mă măgul stei Căci mi-e pungu iţa g­ea. Sună, sună, pungă sună Căci toţi rued pe a ta strună. lo­i Crezngi

Next