Opinia, ianuarie 1950 (Anul 42, nr. 999-1022)

1950-01-11 / nr. 1006

Caragiale despre Eminescu După moartea lui Mi­­hai Eminescu, I. L. Cara­­giale s-a dovedit a fi u­­nul din cei mai înverşu­naţi adversari ai acţiunii de răstălmăcire a operei poetului şi de falsificare a personalităţii lui. Modificările introduse în poezii, „purificările“ fă­cute de Maiorescu şi de Bid .jurişti“ cărora nu le convenea violenţa adjecti­velor întrebuinţate de E­­minescu pentru a demasca putreziciunea societăţii burgheze, moşiereşti, au fost denunţate de I. L. Caragiale. Ca unul care-l cunos­cuse de­ aproape pe Emi­nescu,­ cu care dealtfel lucrase alături un timp în redacţie, Caragiale a în­ţeles că nu trebue să tacă. In timp ce Maiorescu afirma că oricând şi în orice fel de împrejurări ar fi trăit Eminescu ar fi fost acelaşi, ar fi avut a­­ceeaşi soartă datorită tem­peramentului său de ire­mediabil pesimist, Car­a­­giale scrie : Acest Eminescu a sufe* rit de multe ori, a sufe* rit şi de foame. Da, dar nu s’a încovoiat nicioda­tă, era un om din'r’o ba* tată, şi nu din'.r’una care te găseşte pe toate cără­rile". „îmi vine destul de greu să contrazic nişte autori­­tă­i în materie literară şliind bine căt le iriteazâ contrazicerea şi cât de primejdioasă e iritaţia lor pentru soarta şi repuraria unor simpli muritori ca soi — spune Caragiale, vizându-i pe acei care erau interesaţi în falsifi­cările pe care le patro­nau in legătură cu per­sonalitatea lui M. Emi­­nescu. Aceştia nu se dădeau i­­­ături de la nici un fel de presiuni împotriva ce­lor ce­­ cunoscuseră pe poet şi aduceau mărturii despre viaţa lui. Dar tre­bue să spun odată Serie Caragiale — că po­etul de care e vorba a trăit material rău ; sără­cia lui nu e o legendă , a fo­st o nenorocită rea­litate şi ea îl afecta foar­te­­. Şi mai departe : „Lips­ea materială îl excita, îl demoraliza, îl sfărâma cu desăvârşire... da, dar era prea mândru ca să plângă de asta“... Intr’adevăr, a­­cestora poetul le adre­sează dispreţul său în versurile întitulate: M. EMINESCU „De vorbiţi“: „De vorbiţi mă fac că n’aud Nu zic ba şi nu vă laud Dănţuiţi precum vă vine, Nici vă şuier, nici v’a­­plaud; Dară nime nu m’a face Să mă iau dup’a lui flaut. E menirea-mi, adevă­­rul Numa’n inimă să-l caut“ S'a zis că era risipitor şi că orice sume i-ar fi trecut prin mână-i, el tot nefericit ar fi fost, de vre­me ce nefericirea lui era un fel de climat moral. Minunată judecată, dar eftină scuză pentru cei ce l-au lăsat întotdeauna în lipsă, deşi-l puteau a­­juta cu toată dignitatea deşi apropierea lui i- a făcut cinste şi... profit şi încă le face“. Cum se vede, Caragiale nu se dă în lături de a polemiza cu „autorităţile“ în materie literară ale e­­pocii, demascând opera de falsificare pe care toc­mai în acea epocă ince­­puse a se ţese în jurul personalităţii celui mai mare poet al limbii ro­mâneşti. R. Nm. ­are expoziţie de pictură In oraşul Gorki In oraşul Gorki s-a deschis o mare expoziţie de pictură în ulei, acuarelă şi broderii artistice, cu tema :O­­raşul socialist Gorki“. Au fost expuse peste 250 lucrări ale inginerilor, muncitorilor, şcolarilor învăţătorilor, care reprezintă imensele succese ale oraşului Gorki, realizate în anii puterii sovietice. Această expoziţie oglindeşte şi înflorirea artei popu­lare. Cele mai bune lucrări ale pictorilor au fost consac­­crate marelui Stalin. Numeroase tablouri au ca temă noile construcţii din oraşul Gorki, uzina „Molotov“ și uzina „Sorinovo". Expo­­ziția se bucură de un deosebit succes. Muzeu etnografic şi arheologic la Stalinabad La Stalinabad s'a deschis un muzeu etnografic şi arh­­oeologic, în care au fost ex­puse roadele expediţiei fă­cută de către personalul fi­lialei tehnice a Academiei de Ştiinţe a U.R.S.S., şi ale expediţiei Tadjică»sogdică care a făcut, timp de câțiva ani, săpături pe teritoriul vechiu­lui Pendjikent. Comemorarea lui Creangă Pe drumul râpos care duce spre Ţicău, pe dru­mul bojdeucii unde Crean­gă şi Eminescu şi-au îm­pletit visele şi năzuinţele, întârziind în nopţi clare de vară pe cerdacul din spatele căsuţei, şi discu­tând despre toate , despre salahoria poetului la p foaia vitelor de pripas“, („Cu­rierul de Iaşi“) despre ne­cazurile institutorului de clasa I primară, despre indiferenţa celor suspuşi faţă de suferinţele celor de jos, despre „chiverni­seala­ feţelor arătoase iubitoare de pompă şi a­­veri, pe drumul acesta s-a îndreptat Duminică un grup modest de cin­stiţi pelerini. S’au dus scriitorii vremii de astăzi, s‘au dus re­prezentanţii muncitorimii şi ai intelectualităţii, nu să ţină discursuri gău­noase, nu să facă deşarte promisiuni de continuitate a unui „cult“ pentru cei doi corifei ai literaturii, promisiuni ce imediat ce păşeau pe caldarâmul tare al oraşului erau uitate. Sărbătorirea lui Creangă şi Eminescu înseamnă as­tăzi un prilej de revalori­ficare a operii celor doi scriitori. Ca pelerinaj la «Seuca Sasi Creangă In cartierul Sărăriei, pe „valea plângerii* denu­mită astfel pentru faptul că aici locuia înainte vre­me sărăcimea—la bojdeu­ca lui Creangă a fost Du­minică zi de sărbătoare. Bojdeuca era frumos pavoazată cu ghirlande de brad şi drapere. S’au adunat spre a săr­bători pe marele povesti­tor : V. Ivanov consulul sovietic din localitate, tov. Ştefan loan, din partea Comitetului Judeţean P. M. R. Iaşi, Jean Livescu, rectorul Universităţii, An­ton Paluga, din partea Comitetului Provizoriu O­­răşenesc, reprezentanţi ai organizaţiilor de masă, precum şi scriitorii Eu­­sebiu Camilar, Otilia Cazi­­m­ir, George Lesnea, Geor­ge Dan, Costin Ştefănescu, Ion Istrati, N. Tatomir, etc. Luând cuvântul, iov. prof. univ. Gh. Agavil­­coaie a exprimat recu­noştinţă oamenilor muncii din ţara noastră pentru dragostea pe care Creangă a manifestat-o vădit în opera sa. Din partea Uniuni­i Scrii­torilor a vorbit romancie­rul Eusebiu Camilar,, care a arătat legătura de strân­să prietenie care a exis­tat între Ion Creangă şi Mihai Eminescu Tov. Costin Ştefănescu a vorbit apoi despre im­portanţa operei lui Ion Creangă, iar tov, Grant?, vorbind în numele munci­­torimii, a subliniat încă­­odată legătura care a e­­xistat permanent între ma­rele povestitor şi mase. Comemorarea lui Mihai Eminescu In aceiaşi zi, după masă, la orele 17, în Aula Bi­bliotecii Centrale, care s’a dovedit a fi neîncăpătoare faţă de numerosul public care a asistat, a avut loc Sărbătorirea a 100 de ani dela naşterea lui Mihai Eminescu. Şedinţa a fost deschisă de dl. prof. univ. N. I. Popa,­­decanul Facultăţii de Filologie, care a dat cuvântul scriitorului Eu­sebiu Camilar, reprezen­tantul Uniunii Scriitorilor. Vorbind despre legătu­rile strânse de prietenie dintre Eminescu şi Creangă Iov. Eusebiu Camilar a spus: — „Dragostea faţă de popor i-a unit pe Emi­nescu şi Creangă. Astăzi oamenii muncii din Repu­blica noastră Populară le înapoiază această dragoste din toată inima". In cadrul U.S.D.R., al „Societăţii de ştiinţe isto­rice, folologice şi folklor“ şi al „Sindicatului func­­ţionarilor din învăţămân­tul Superior“ a conferen­ţiat, documentat şi pre- La Iaşi şi Eminescu zentând aspecte noi din operă marelui poet, tov. prof. univ. Gh. Agavri­­loaie. Poeţii N. Iaţomir şi George Dan au citit ap­­ versuri originale. Poetul N. Iaţomir şi-a încheiat astfel sonetul în­chinat lui Mihai Emi­nescu ! —„Din încăperea vânătă şi scundă Revolta proletară te i­­nundă, Iar versul peste sceptic fulger cade... Vezi, într'un tort de in îşi coase och­i Orfana, robotind s’o’m­­brace’n rochii Pe Cătălina fabricei ar­cade­­!“ A urmat apoi un reuşit program artistic dat de Filarmonica de Stat „Mol­dova", alcătuit din cân­tece pe versuri de M. Eminescu, Tr. TANEA Ţărănimea în literatură (Urmaare din pag. I-e) im­petec de hârtie ne poate lipsi de sute de acri de pământ şi chiar de viaţa noastră. Şi din nou se ridică in mine o teamă bolnăvicioasă, de parcă o mână trădătoare m’ar strânge de gât !“. La ferma familiei Goldman, viaţa i devine din ce în ce mai grea, mai apăsătoare, mai complicată şi mai imposibilă. Te apucă groaza când arunci o privire în viitor. Fetele au impresia că sunt „închise în ele, ca într'un mormânt“. Şi nu este greu de înţe­les cine i-a condamnat sa păşească, şi după an, sub această povară a datoriei lor, să scormoneasă pămâ­ntiul până la pietre, dând­­aşa de mult şi ,neprimind nimic, Karin Goldman, sâcâită, chinuit­ de greutăţile vieţii, se sinucide. Fa­milia strânge şi mai mult rândurile, continuând să­­muncească cu îndâr­­jire. Fermierii din jur declară grevă, obţinând ridicarea preţului laptelui. Preţul se ridiccă, dar cu foarte pu­ţin — în schimb este introdus un nou impozit, care înghite tot veni­tul. Metoda liniştită şi disimulată cu care sunt ameţiţi fermierii, provoacă mânia neputincioasă a oamenilor, care nu mai au suficientă putere pentru o nouă grevă. Merle Goldman spune tânărului Brand : „Eu ştiu să urăsc oamenii, ştiu să urăsc şi căldura şi acest praf blestemat şi pe fermierii care nu dau de mâncare câinilor şi nu ştiu cum să-şi hrănească copiii, şi pe cei de teapa dumitale care stau de o parte şi spun că nu e cazul să ne indignăm1". In această ură şi această mânie nu-şi găsesc expresia­­ în acţiune. Fiicele la Goldman­, întocmai ca şi bătrânul, nu ştiu bine cine este duşmanul. Bătrânul rămâne com­plect buimăcit în faţa „ghicitoarei", de ce chiar anii bogaţi în recoltă se întorc împotriva ţăranilor ,cu sărăcie şi mizerie ? Ii vine greu sa înţeleagă „mecanica” pieţii, dirijată şi manevrată cu abilitate de magna­ţii Wall­ Streetului. Margarete crede în mod naiv că ei sunt strânşi în cleşte la fel ca toată lumea, că viaţa este întotdea­una o capcană şi că ei­­înşişi sunt într'o oarecare măsură romovaţi de toate relele ce li se întâmplă­. Fetei i se pare că fermierilor li se opune întreaga lume — poate nu în­­nod premeditat ci mai ratit din ignoran­ţă, sau chiar din răutate — lumea care îşi dă seama cu greutate că fermierii nu sunt duşmani, că fer­mierii nu sunt un simplu dispozitiv la plug, ci fiinţe vii, «care gândesc, cugetă, se bucură şi suferă. In anul 1947 s-a eiditat la New­­­York cartea scriitorului Lee Freyer. Autorul, în baza datelor oficiale, declară că „douăzeci milioane de fermieri americani (la America e­­xistă în total 30 milioane de fermi­eri) suferă de pe urma foametei". Lee Freyer­ vede principala con­tradicţie a agriculturii americane în proasta împărţire a pământului : un număr prea mare de stăpâni­ Studiul limbii ruse, in­trodus pe o scară întinsă în şcolile noastre, s-a lo­vit de la început de lipsa unei gramatici sistema­tice şi complecte, scrisă vagabonzi, lumpenproletari, purtători ai acelui pericol social semnalat de John Steinbeck, credincioasa slugă a Wall­ Streetului. Poate în ultimii doi-trei ani situa­ţia s-a schimbat în mai bine ? Să-l ascultăm pe preşedintele Statelor Unite, H. Truman, care în ianuarie 1949 spunea cu obişnuita-i grijă de a se eschiva şi dragoste pentru ne­­claritate : „Fermierii noştrii tot nu sunt încă convinşi de viitorul lor şi prea mulţi dintre ei nu se pot folosi de bunurile civilizaţiei noastre contemporane...“. Ce ar însemna aceste cuvinte tra­duse într'o limbă mai clară ? Tra­gediile asemănătoare celor ale fami­liilor Goldman și Joad, continuă și a­u intrat chiar într'o fază nouă. Fermierii n'au ni*cî în ce să spere, n'au Mică dela cine să aștepte ajutor* Eî nu vor primi nici un ajutor «fii parte» claselor stăpânitoare. Es­te de la sine înţeles, că magnaţii Wall Streetului n'au nici un amestec in cauza fermierilor. „Nu veţi cr­hca niciodată ,pe capitalişti «S-şi aducă lor înşişi daune şi să cadă de, acord asupra unei norme mai scăzute de venituri în numele satisfacerii nevoi»­lor poporului”. (I. V. Stalin).­­ Care este viitorul fermierilor astri*­cani? Ori o agonie lentă sub povara capitalului monopolist, ori orga­­niza­rea unei lupte hotărîte şi­­Consecven­te pentru eliberare, pentru pământ, pentru dreptul la muncă, la o viaţă omenească. Noi vrem *8 credem în ultima alternativă!. Famliliile Goldman si Joad pot fi nimicite. Nimicite pot­­ sute le Ea» mila!! linsă poporul &a poate fi nă» «âcit. o­P­I­N­i­A O expoziţie a lucrărilor de diplomă ale institutului de arte plastice şi decorative din Moscova In sala de expoziţii a U­­niunii pictorilor sovietici din Moscova s-a deschis o mare expoziţie, consacrată lucră­­rilor de diplomă şi lucrărilor ştiinţifice ale Institutului de arte plastice şi decorative din Moscova. La această ex­poziţie sunt prezentate lu­­crări de pictură şi artă de­corativă, sculpturi ornamente din ceramică sticlă şi metal, lucrate artistic. ­ste necesara o colaborare temeinice între Sindicatul Constructori şi Regionala I­­aşi a Societâtii Sovromconstructia (urmare d­e pag. l­ a) popularizându-se realiză­rile cotidiene ale echipe­lor aflate în Întrecere. Este demn de relevat că pe şantierul şcolii Ion Niculi toţi cei 22 munci­tori aflaţi în producţie, s'au găsit tot timpul in întrecere.* Succesele obţinute în muncă de către întreprin­derea Nr. 1 Regionala Iaşi a Societăţii Sovrom» construcţia ar fi putut fi şi mai frumoase, dacă grupele sindicale înfiin­ţate la majoritatea şantierel­or şi-ar fi înţeles mai temeini, ros­tul lor. In cele mai multe cazuri, grupele sindicale nu numai că nu au acti­vat, dar chiar au dat do­vadă de lâncezeală în munca lor. In genere, nici şedinţele grupelor sindicale nu s'au ţinut la timp. O altă deficienţă la şan­tierele Societăţii Sovrom­­construcţia, Regionala­­ Iaşi a fost modul defec­tuos de funcţionare a Co­misiilor de asigurări so­ciale. Peste tot aproape aces­te comisii sunt inactive, nu-şi cunosc sarcinile nu se preocupă de sprijinul ce trebue acordat munci­torilor ce au nevoie de asistenţă. Sindicatul Constructori care şi-a luat angajamen­tul să colaboreze la reor­­ganizarea comisiilor de asigurări sociale are în­datorirea să-şi ducă la bun sfârşit această sarcină * Pentru ca Regionala­­ Iaşi a Societăţii Sovrom* construcţia să poată în­deplini In bune condiţi­uni opera în campania de lucrări prevăzută pe 1950 şi pentru ca, în ade­­văr Sindicatul Construc­tori să corespundă men­n­rei de a fi cureaua de transmisie Intra Partid şi massa muncitoare, aşa cum ne arată învăţătura lui Lenin şi Stalin este necesar în viitor o cola­borare permanentă, rod­nică şi temeinică între a­­cest Sindicat şi Regionala I Iaşi a Soc. Sovromcon­­strucţia. Trebuesc ţinute cons­fătuiri de producţie cât mai dese la care să par­ticipe delegaţi ai Com­i­­tetului sindical. Să se a­­nalizeze amănunţit even­tualele greutăţi, cu a­­provizionarea cu mate­riale, mână de lucru uti­­lat, etc. Sindicatul să arate con­cret care este sprij­nul ce-l poate acorda Socie­tăţii Sovromconstrucţia pentru ca planul acestuia pe 1950 să fie îndeplinit. proprietari Stăpânesc parcele mici, ■neînsemnate*, în timp ce întinderi nesfârşite de pământ sunt concen­trate în mâinile marilor latifundiari şi ale băncior. Lee Freyer spune : „Micii fer­mieri îşi cumpără dreptul de­ a se folosi de o parcelă de pământ, vân­­zând­u-şi ultima lor căitaşe". Oare ■supt concluziile ? Concluziile lui Lee Freyer sunt foarte puţin liniş­titoare : „Proprietatea asupra pă­mânturilor fermierilor va trece în mâinile marilor latifundiari şi în mâinile capitaliştilor de la oraşe. A­­gricultura Americă se dovedeşte a fi lipsită de pământ“. In anul 1945, în Statele Unite a avut loc recensământul agrar, care a arătat că în curs de zece ani (1935-1945) populaţia de fermieri s’a red­us cu 5 milioane de oameni ? Oare cele 5 milioane de oameni ? Ei au devenit şomeri, aventurieri. M. EMINESCU jtfl noştri tineri Ai noştri tineri la Paris înoată La gât cravata cum se leagă, nodul, Şi-apoi ne vin de fericesc norodul, Cu chipul lor isteţ de oaie creaţă* La ei îşi cască ochiii săi norodul, Căci cede ’n birje răsucind mustaţă, Ducând în dinţi Ugara lunguiaţă, Ei toată ziua bat de*a*lungul Podul, Vorbesc pe nas, ca saltimbanci se strâmbă, Stâlpi de bordeie, crâşme, cafenele, Şi piata lor nu şi*o muncesc,—şi»o plimbă, Şioaceste mărfuri fade, uşurele, Ce au uitat până şi»a noastră limbă Pretind a fi pe cerul ţării: stele. n P­UNCTE © scrisoare pierdută Duminică, în matineul de la orele 15:30, s-au re­luat pe scena Teatrului Naţional din Iaşi repr­e­­zentaţiile cu ,,O scrisoare pierdută“, capodopera lui I. L. Caragiale în care manevrele politice şi mo­ravurile curente ale re­gimului burghezo-moşie­­resc sunt riguros demas­cate. Publicul ieşan s-a do­vedit şi de data aceasta dornic de a viziona acest spectacol, apreciind in­­terpretarea colorată şi adecvată dată de actori. Piesa lui Caragiale se va juca din nou Sâmbătă seara. Publicăm in numaărul nostru de astăzi o poezie postumă de Mihai Emi­­nescu, peste care istoricii­­­terari ai burgheziei au trecut uşor. Este vorba de versu­rile întitulate : „Ai noş­­­tri tineri“, satiră ustură­­toare la adresa feciorilor de bani gata dintre care s'a recrutat o întreagă pleiadă de exploatatori de mai târziu. Gramatica limbii ruse in limba română. De cu­­rând, această lipsă a fost împlinită prin apariţia lu­crării profesorului A­le«­xandr­u Zocordoneţ, „Gra­matica limbii ruse“. Morfologia In a­evăr, „Grimatine­­mbH ruse“ urmăreşte, în primul rând, scopul practic de a-l face pe cititor să înveţe mai uşor şi mai bi­n limba ruşi. De aceea, morfologia — materia cea mai impor­tantă pentru apropierea, unei limbi — este tra­tată pe larg. Fonetica accentul Un loc important această gramatică il o­­cupă accentul, normele şi regulile accentului ru­sesc fiind date pen­tr­u fiecare parte de vorbim (substantiv, adjectiv, etc) şi ori de câte ori re­simte nevoia. In sfârşit, capitolul foneticii cuprin­­de, în afara unei ananive minuţioase a consoane­­­lor şi vocalelor ruseşti, şi toate regulile de pro­nunţare ale limbii ruse. Astfel, Gramatica limb­i ruse de Al. Zacordoneţ, apărută în editura „Car­tea Rusă“, este o călăuză practică la îndemâna tu­turor acelora ce învaţă şi vor să-şi perfecţioneze cunoştinţele lor în limba lui Lenin şi Stalin. Sacsimentar emini5ri3n

Next