Opinia, ianuarie 1950 (Anul 42, nr. 999-1022)
1950-01-11 / nr. 1006
Caragiale despre Eminescu După moartea lui Mihai Eminescu, I. L. Caragiale s-a dovedit a fi unul din cei mai înverşunaţi adversari ai acţiunii de răstălmăcire a operei poetului şi de falsificare a personalităţii lui. Modificările introduse în poezii, „purificările“ făcute de Maiorescu şi de Bid .jurişti“ cărora nu le convenea violenţa adjectivelor întrebuinţate de Eminescu pentru a demasca putreziciunea societăţii burgheze, moşiereşti, au fost denunţate de I. L. Caragiale. Ca unul care-l cunoscuse de aproape pe Eminescu, cu care dealtfel lucrase alături un timp în redacţie, Caragiale a înţeles că nu trebue să tacă. In timp ce Maiorescu afirma că oricând şi în orice fel de împrejurări ar fi trăit Eminescu ar fi fost acelaşi, ar fi avut aceeaşi soartă datorită temperamentului său de iremediabil pesimist, Caragiale scrie : Acest Eminescu a sufe* rit de multe ori, a sufe* rit şi de foame. Da, dar nu s’a încovoiat niciodată, era un om din'r’o ba* tată, şi nu din'.r’una care te găseşte pe toate cărările". „îmi vine destul de greu să contrazic nişte autorităi în materie literară şliind bine căt le iriteazâ contrazicerea şi cât de primejdioasă e iritaţia lor pentru soarta şi repuraria unor simpli muritori ca soi — spune Caragiale, vizându-i pe acei care erau interesaţi în falsificările pe care le patronau in legătură cu personalitatea lui M. Eminescu. Aceştia nu se dădeau iături de la nici un fel de presiuni împotriva celor ce cunoscuseră pe poet şi aduceau mărturii despre viaţa lui. Dar trebue să spun odată Serie Caragiale — că poetul de care e vorba a trăit material rău ; sărăcia lui nu e o legendă , a fost o nenorocită realitate şi ea îl afecta foarte. Şi mai departe : „Lipsea materială îl excita, îl demoraliza, îl sfărâma cu desăvârşire... da, dar era prea mândru ca să plângă de asta“... Intr’adevăr, acestora poetul le adresează dispreţul său în versurile întitulate: M. EMINESCU „De vorbiţi“: „De vorbiţi mă fac că n’aud Nu zic ba şi nu vă laud Dănţuiţi precum vă vine, Nici vă şuier, nici v’aplaud; Dară nime nu m’a face Să mă iau dup’a lui flaut. E menirea-mi, adevărul Numa’n inimă să-l caut“ S'a zis că era risipitor şi că orice sume i-ar fi trecut prin mână-i, el tot nefericit ar fi fost, de vreme ce nefericirea lui era un fel de climat moral. Minunată judecată, dar eftină scuză pentru cei ce l-au lăsat întotdeauna în lipsă, deşi-l puteau ajuta cu toată dignitatea deşi apropierea lui i- a făcut cinste şi... profit şi încă le face“. Cum se vede, Caragiale nu se dă în lături de a polemiza cu „autorităţile“ în materie literară ale epocii, demascând opera de falsificare pe care tocmai în acea epocă incepuse a se ţese în jurul personalităţii celui mai mare poet al limbii româneşti. R. Nm. are expoziţie de pictură In oraşul Gorki In oraşul Gorki s-a deschis o mare expoziţie de pictură în ulei, acuarelă şi broderii artistice, cu tema :Oraşul socialist Gorki“. Au fost expuse peste 250 lucrări ale inginerilor, muncitorilor, şcolarilor învăţătorilor, care reprezintă imensele succese ale oraşului Gorki, realizate în anii puterii sovietice. Această expoziţie oglindeşte şi înflorirea artei populare. Cele mai bune lucrări ale pictorilor au fost consaccrate marelui Stalin. Numeroase tablouri au ca temă noile construcţii din oraşul Gorki, uzina „Molotov“ și uzina „Sorinovo". Expoziția se bucură de un deosebit succes. Muzeu etnografic şi arheologic la Stalinabad La Stalinabad s'a deschis un muzeu etnografic şi arhoeologic, în care au fost expuse roadele expediţiei făcută de către personalul filialei tehnice a Academiei de Ştiinţe a U.R.S.S., şi ale expediţiei Tadjică»sogdică care a făcut, timp de câțiva ani, săpături pe teritoriul vechiului Pendjikent. Comemorarea lui Creangă Pe drumul râpos care duce spre Ţicău, pe drumul bojdeucii unde Creangă şi Eminescu şi-au împletit visele şi năzuinţele, întârziind în nopţi clare de vară pe cerdacul din spatele căsuţei, şi discutând despre toate , despre salahoria poetului la p foaia vitelor de pripas“, („Curierul de Iaşi“) despre necazurile institutorului de clasa I primară, despre indiferenţa celor suspuşi faţă de suferinţele celor de jos, despre „chiverniseala feţelor arătoase iubitoare de pompă şi averi, pe drumul acesta s-a îndreptat Duminică un grup modest de cinstiţi pelerini. S’au dus scriitorii vremii de astăzi, s‘au dus reprezentanţii muncitorimii şi ai intelectualităţii, nu să ţină discursuri găunoase, nu să facă deşarte promisiuni de continuitate a unui „cult“ pentru cei doi corifei ai literaturii, promisiuni ce imediat ce păşeau pe caldarâmul tare al oraşului erau uitate. Sărbătorirea lui Creangă şi Eminescu înseamnă astăzi un prilej de revalorificare a operii celor doi scriitori. Ca pelerinaj la «Seuca Sasi Creangă In cartierul Sărăriei, pe „valea plângerii* denumită astfel pentru faptul că aici locuia înainte vreme sărăcimea—la bojdeuca lui Creangă a fost Duminică zi de sărbătoare. Bojdeuca era frumos pavoazată cu ghirlande de brad şi drapere. S’au adunat spre a sărbători pe marele povestitor : V. Ivanov consulul sovietic din localitate, tov. Ştefan loan, din partea Comitetului Judeţean P. M. R. Iaşi, Jean Livescu, rectorul Universităţii, Anton Paluga, din partea Comitetului Provizoriu Orăşenesc, reprezentanţi ai organizaţiilor de masă, precum şi scriitorii Eusebiu Camilar, Otilia Cazimir, George Lesnea, George Dan, Costin Ştefănescu, Ion Istrati, N. Tatomir, etc. Luând cuvântul, iov. prof. univ. Gh. Agavilcoaie a exprimat recunoştinţă oamenilor muncii din ţara noastră pentru dragostea pe care Creangă a manifestat-o vădit în opera sa. Din partea Uniunii Scriitorilor a vorbit romancierul Eusebiu Camilar,, care a arătat legătura de strânsă prietenie care a existat între Ion Creangă şi Mihai Eminescu Tov. Costin Ştefănescu a vorbit apoi despre importanţa operei lui Ion Creangă, iar tov, Grant?, vorbind în numele muncitorimii, a subliniat încăodată legătura care a existat permanent între marele povestitor şi mase. Comemorarea lui Mihai Eminescu In aceiaşi zi, după masă, la orele 17, în Aula Bibliotecii Centrale, care s’a dovedit a fi neîncăpătoare faţă de numerosul public care a asistat, a avut loc Sărbătorirea a 100 de ani dela naşterea lui Mihai Eminescu. Şedinţa a fost deschisă de dl. prof. univ. N. I. Popa,decanul Facultăţii de Filologie, care a dat cuvântul scriitorului Eusebiu Camilar, reprezentantul Uniunii Scriitorilor. Vorbind despre legăturile strânse de prietenie dintre Eminescu şi Creangă Iov. Eusebiu Camilar a spus: — „Dragostea faţă de popor i-a unit pe Eminescu şi Creangă. Astăzi oamenii muncii din Republica noastră Populară le înapoiază această dragoste din toată inima". In cadrul U.S.D.R., al „Societăţii de ştiinţe istorice, folologice şi folklor“ şi al „Sindicatului funcţionarilor din învăţământul Superior“ a conferenţiat, documentat şi pre- La Iaşi şi Eminescu zentând aspecte noi din operă marelui poet, tov. prof. univ. Gh. Agavriloaie. Poeţii N. Iaţomir şi George Dan au citit ap versuri originale. Poetul N. Iaţomir şi-a încheiat astfel sonetul închinat lui Mihai Eminescu ! —„Din încăperea vânătă şi scundă Revolta proletară te inundă, Iar versul peste sceptic fulger cade... Vezi, într'un tort de in îşi coase ochi Orfana, robotind s’o’mbrace’n rochii Pe Cătălina fabricei arcade!“ A urmat apoi un reuşit program artistic dat de Filarmonica de Stat „Moldova", alcătuit din cântece pe versuri de M. Eminescu, Tr. TANEA Ţărănimea în literatură (Urmaare din pag. I-e) impetec de hârtie ne poate lipsi de sute de acri de pământ şi chiar de viaţa noastră. Şi din nou se ridică in mine o teamă bolnăvicioasă, de parcă o mână trădătoare m’ar strânge de gât !“. La ferma familiei Goldman, viaţa i devine din ce în ce mai grea, mai apăsătoare, mai complicată şi mai imposibilă. Te apucă groaza când arunci o privire în viitor. Fetele au impresia că sunt „închise în ele, ca într'un mormânt“. Şi nu este greu de înţeles cine i-a condamnat sa păşească, şi după an, sub această povară a datoriei lor, să scormoneasă pământiul până la pietre, dândaşa de mult şi ,neprimind nimic, Karin Goldman, sâcâită, chinuit de greutăţile vieţii, se sinucide. Familia strânge şi mai mult rândurile, continuând sămuncească cu îndârjire. Fermierii din jur declară grevă, obţinând ridicarea preţului laptelui. Preţul se ridiccă, dar cu foarte puţin — în schimb este introdus un nou impozit, care înghite tot venitul. Metoda liniştită şi disimulată cu care sunt ameţiţi fermierii, provoacă mânia neputincioasă a oamenilor, care nu mai au suficientă putere pentru o nouă grevă. Merle Goldman spune tânărului Brand : „Eu ştiu să urăsc oamenii, ştiu să urăsc şi căldura şi acest praf blestemat şi pe fermierii care nu dau de mâncare câinilor şi nu ştiu cum să-şi hrănească copiii, şi pe cei de teapa dumitale care stau de o parte şi spun că nu e cazul să ne indignăm1". In această ură şi această mânie nu-şi găsesc expresia în acţiune. Fiicele la Goldman, întocmai ca şi bătrânul, nu ştiu bine cine este duşmanul. Bătrânul rămâne complect buimăcit în faţa „ghicitoarei", de ce chiar anii bogaţi în recoltă se întorc împotriva ţăranilor ,cu sărăcie şi mizerie ? Ii vine greu sa înţeleagă „mecanica” pieţii, dirijată şi manevrată cu abilitate de magnaţii Wall Streetului. Margarete crede în mod naiv că ei sunt strânşi în cleşte la fel ca toată lumea, că viaţa este întotdeauna o capcană şi că eiînşişi sunt într'o oarecare măsură romovaţi de toate relele ce li se întâmplă. Fetei i se pare că fermierilor li se opune întreaga lume — poate nu înnod premeditat ci mai ratit din ignoranţă, sau chiar din răutate — lumea care îşi dă seama cu greutate că fermierii nu sunt duşmani, că fermierii nu sunt un simplu dispozitiv la plug, ci fiinţe vii, «care gândesc, cugetă, se bucură şi suferă. In anul 1947 s-a eiditat la NewYork cartea scriitorului Lee Freyer. Autorul, în baza datelor oficiale, declară că „douăzeci milioane de fermieri americani (la America există în total 30 milioane de fermieri) suferă de pe urma foametei". Lee Freyer vede principala contradicţie a agriculturii americane în proasta împărţire a pământului : un număr prea mare de stăpâni Studiul limbii ruse, introdus pe o scară întinsă în şcolile noastre, s-a lovit de la început de lipsa unei gramatici sistematice şi complecte, scrisă vagabonzi, lumpenproletari, purtători ai acelui pericol social semnalat de John Steinbeck, credincioasa slugă a Wall Streetului. Poate în ultimii doi-trei ani situaţia s-a schimbat în mai bine ? Să-l ascultăm pe preşedintele Statelor Unite, H. Truman, care în ianuarie 1949 spunea cu obişnuita-i grijă de a se eschiva şi dragoste pentru neclaritate : „Fermierii noştrii tot nu sunt încă convinşi de viitorul lor şi prea mulţi dintre ei nu se pot folosi de bunurile civilizaţiei noastre contemporane...“. Ce ar însemna aceste cuvinte traduse într'o limbă mai clară ? Tragediile asemănătoare celor ale familiilor Goldman și Joad, continuă și au intrat chiar într'o fază nouă. Fermierii n'au ni*cî în ce să spere, n'au Mică dela cine să aștepte ajutor* Eî nu vor primi nici un ajutor «fii parte» claselor stăpânitoare. Este de la sine înţeles, că magnaţii Wall Streetului n'au nici un amestec in cauza fermierilor. „Nu veţi crhca niciodată ,pe capitalişti «S-şi aducă lor înşişi daune şi să cadă de, acord asupra unei norme mai scăzute de venituri în numele satisfacerii nevoi»lor poporului”. (I. V. Stalin). Care este viitorul fermierilor astri*cani? Ori o agonie lentă sub povara capitalului monopolist, ori organizarea unei lupte hotărîte şiConsecvente pentru eliberare, pentru pământ, pentru dreptul la muncă, la o viaţă omenească. Noi vrem *8 credem în ultima alternativă!. Famliliile Goldman si Joad pot fi nimicite. Nimicite pot sute le Ea» mila!! linsă poporul &a poate fi nă» «âcit. oPINiA O expoziţie a lucrărilor de diplomă ale institutului de arte plastice şi decorative din Moscova In sala de expoziţii a Uniunii pictorilor sovietici din Moscova s-a deschis o mare expoziţie, consacrată lucrărilor de diplomă şi lucrărilor ştiinţifice ale Institutului de arte plastice şi decorative din Moscova. La această expoziţie sunt prezentate lucrări de pictură şi artă decorativă, sculpturi ornamente din ceramică sticlă şi metal, lucrate artistic. ste necesara o colaborare temeinice între Sindicatul Constructori şi Regionala Iaşi a Societâtii Sovromconstructia (urmare de pag. l a) popularizându-se realizările cotidiene ale echipelor aflate în Întrecere. Este demn de relevat că pe şantierul şcolii Ion Niculi toţi cei 22 muncitori aflaţi în producţie, s'au găsit tot timpul in întrecere.* Succesele obţinute în muncă de către întreprinderea Nr. 1 Regionala Iaşi a Societăţii Sovrom» construcţia ar fi putut fi şi mai frumoase, dacă grupele sindicale înfiinţate la majoritatea şantierelor şi-ar fi înţeles mai temeini, rostul lor. In cele mai multe cazuri, grupele sindicale nu numai că nu au activat, dar chiar au dat dovadă de lâncezeală în munca lor. In genere, nici şedinţele grupelor sindicale nu s'au ţinut la timp. O altă deficienţă la şantierele Societăţii Sovromconstrucţia, Regionala Iaşi a fost modul defectuos de funcţionare a Comisiilor de asigurări sociale. Peste tot aproape aceste comisii sunt inactive, nu-şi cunosc sarcinile nu se preocupă de sprijinul ce trebue acordat muncitorilor ce au nevoie de asistenţă. Sindicatul Constructori care şi-a luat angajamentul să colaboreze la reorganizarea comisiilor de asigurări sociale are îndatorirea să-şi ducă la bun sfârşit această sarcină * Pentru ca Regionala Iaşi a Societăţii Sovrom* construcţia să poată îndeplini In bune condiţiuni opera în campania de lucrări prevăzută pe 1950 şi pentru ca, în adevăr Sindicatul Constructori să corespundă mennrei de a fi cureaua de transmisie Intra Partid şi massa muncitoare, aşa cum ne arată învăţătura lui Lenin şi Stalin este necesar în viitor o colaborare permanentă, rodnică şi temeinică între acest Sindicat şi Regionala I Iaşi a Soc. Sovromconstrucţia. Trebuesc ţinute consfătuiri de producţie cât mai dese la care să participe delegaţi ai Comitetului sindical. Să se analizeze amănunţit eventualele greutăţi, cu aprovizionarea cu materiale, mână de lucru utilat, etc. Sindicatul să arate concret care este sprijnul ce-l poate acorda Societăţii Sovromconstrucţia pentru ca planul acestuia pe 1950 să fie îndeplinit. proprietari Stăpânesc parcele mici, ■neînsemnate*, în timp ce întinderi nesfârşite de pământ sunt concentrate în mâinile marilor latifundiari şi ale băncior. Lee Freyer spune : „Micii fermieri îşi cumpără dreptul de a se folosi de o parcelă de pământ, vânzându-şi ultima lor căitaşe". Oare ■supt concluziile ? Concluziile lui Lee Freyer sunt foarte puţin liniştitoare : „Proprietatea asupra pământurilor fermierilor va trece în mâinile marilor latifundiari şi în mâinile capitaliştilor de la oraşe. Agricultura Americă se dovedeşte a fi lipsită de pământ“. In anul 1945, în Statele Unite a avut loc recensământul agrar, care a arătat că în curs de zece ani (1935-1945) populaţia de fermieri s’a redus cu 5 milioane de oameni ? Oare cele 5 milioane de oameni ? Ei au devenit şomeri, aventurieri. M. EMINESCU jtfl noştri tineri Ai noştri tineri la Paris înoată La gât cravata cum se leagă, nodul, Şi-apoi ne vin de fericesc norodul, Cu chipul lor isteţ de oaie creaţă* La ei îşi cască ochiii săi norodul, Căci cede ’n birje răsucind mustaţă, Ducând în dinţi Ugara lunguiaţă, Ei toată ziua bat de*a*lungul Podul, Vorbesc pe nas, ca saltimbanci se strâmbă, Stâlpi de bordeie, crâşme, cafenele, Şi piata lor nu şi*o muncesc,—şi»o plimbă, Şioaceste mărfuri fade, uşurele, Ce au uitat până şi»a noastră limbă Pretind a fi pe cerul ţării: stele. n PUNCTE © scrisoare pierdută Duminică, în matineul de la orele 15:30, s-au reluat pe scena Teatrului Naţional din Iaşi reprezentaţiile cu ,,O scrisoare pierdută“, capodopera lui I. L. Caragiale în care manevrele politice şi moravurile curente ale regimului burghezo-moşieresc sunt riguros demascate. Publicul ieşan s-a dovedit şi de data aceasta dornic de a viziona acest spectacol, apreciind interpretarea colorată şi adecvată dată de actori. Piesa lui Caragiale se va juca din nou Sâmbătă seara. Publicăm in numaărul nostru de astăzi o poezie postumă de Mihai Eminescu, peste care istoriciiterari ai burgheziei au trecut uşor. Este vorba de versurile întitulate : „Ai noştri tineri“, satiră usturătoare la adresa feciorilor de bani gata dintre care s'a recrutat o întreagă pleiadă de exploatatori de mai târziu. Gramatica limbii ruse in limba română. De curând, această lipsă a fost împlinită prin apariţia lucrării profesorului Ale«xandru Zocordoneţ, „Gramatica limbii ruse“. Morfologia In aevăr, „GrimatinembH ruse“ urmăreşte, în primul rând, scopul practic de a-l face pe cititor să înveţe mai uşor şi mai bin limba ruşi. De aceea, morfologia — materia cea mai importantă pentru apropierea, unei limbi — este tratată pe larg. Fonetica accentul Un loc important această gramatică il ocupă accentul, normele şi regulile accentului rusesc fiind date pentru fiecare parte de vorbim (substantiv, adjectiv, etc) şi ori de câte ori resimte nevoia. In sfârşit, capitolul foneticii cuprinde, în afara unei ananive minuţioase a consoanelor şi vocalelor ruseşti, şi toate regulile de pronunţare ale limbii ruse. Astfel, Gramatica limbi ruse de Al. Zacordoneţ, apărută în editura „Cartea Rusă“, este o călăuză practică la îndemâna tuturor acelora ce învaţă şi vor să-şi perfecţioneze cunoştinţele lor în limba lui Lenin şi Stalin. Sacsimentar emini5ri3n