Orizont, 1976 (Anul 27, nr. 1-52)

1976-09-16 / nr. 37

• ? m oresioniiBiiui ■ — Emil Matei : Versuri curate, însă fără în­cărcătură emoțională. Poate n-ați ales bine. Mai trimiteți. Păun Corina Elena : Unele versuri par a fi binevestitoare : „Amurg, cer spălăcit de toamnă, / Imagini șterse dintr-o vară“. Ar trebui să frecventați un cenaclu literar, dintre atîtea cite sînt în oraș. S. Mărădeanu . Nu trimitem răspunsuri la domiciliu, ci numai în cadrul acestei rubrici. Folosiți un pseudonim de lucru și reveniți. Vlarius Sîrbu . Cercul „Prietenii revistei O­­rizont“ reunește toți cititorii, corespondenții ori colaboratorii revistei noastre de pe între­gul cuprins al țării, care își manifestă dorința de a deveni membri ai acestui cerc. Obliga­țiile membrilor decurg din simpatia și dărui­rea cu care aceștia susțin revista, lărgind tot mai mult­­ prin abonamente în rîndul cole­gilor, prietenilor, cunoscuților, ca și prin discuții, lecturi în colectiv etc.) numărul simpatizanților. Cercul este condus de co­lectivul redacției. El poate avea filiale în orice localitate, ori instituție, școală, unitate militară etc., la inițiativa cititorilor și prie­tenilor noștri. In aceste filiale, vor putea a­vea loc discuții, șezători literare, cu partici­parea unor membri ai redacției, scriitori, pu­bliciști. Drepturile acestor membri ai cercu­lui „Prietenii revistei Orizont“ decurg din rezultatele obținute în acțiunile de care vor­beam mai sus. Astfel, se vor face e­­vidențieri în cuprinsul revistei, de la men­ționarea numelui celor mai pasionați susți­nători ai revistei pînă la scrierea unor arti­cole speciale, însoțite de fotografii, despre acești prieteni ai „Orizontului“ care se dis­ting în sensul celor arătate. Așteptămi vești. Despre celelalte probleme vom discuta la re­dacție, cind veți veni la școală. Adriana Tomescu : Remarcăm poeziile Cintecul mării și Aici e țara. Iuliu Dan Nicolau : Versuri firave, impro­vizații denotînd o anumită ușurință în ela­borarea stihurilor, dar care nu cuprind nimic care să ne impresioneze, ca altădată, după cum v-am comunicat (și publicat). Huși Vasile : Sînteți, după cum ne scrieți, și fericit și proaspăt debutant. Am zice că e destul de mult, avînd în vedere stagiul mun­cii literare pe care-l dețineți. Mai trimiteți. Cenaclul literar „Electroputere" : Vom pu­blica poezia „Vatră Milenară“ a lui B. Stan­­ciu Dolj. Promițătoare acorduri în versurile semnate de Mătură Nina - Mariana, Eleodor Dinu și Maria Sima Bodnaru. ANGHEL DUMBRĂVEANU PRIETENII REVISTEI ORIZONT TARA IUBITA Cu ochii privind atent la apele blinde te desfac din bucurie ca petală la marginea unei îmbrățișări, țară iubită, mereu te duc cu mine în aer, în drumuri, în dimineața țipînd de răcoare, te îmbrățișez, țară iubită, aducîndu-mi bucuria cu ochii plini de lumină. LIVIA MUGUR FÄRA TITLU Sunetul clopotului Am să-l închid în burguri. Marea ce-mi roade țărmul Am s-o prind in alge. VIntui cu glas de Iarnă Am să-l învăț să cînte. Am să vorbesc cu noapte ziua. Și-am să m-ascund in lună. SFAT IANCU ANA Zburătoare unde vă duceți acum ca niște păsări ре-un drum tăiat prin imensul albastru ? Către care abia întrezărit liman din depărtări mă duceți în van ? Rămâneți mai bine în suflet și ardeți încet SEPTIMIU ROMAN ORIZONT CIVIC UNUI ACTOR Pe-afișul cu „răi platnici", pus la intrare-n bloc. Că nu-ți plătești chiria ești scris pe primul loc. Te refereai la asta cînd susțineai morțiș C-ai deținut odată chiar „capul de afiș ?** SEMN DE RECUNOAȘTERE Hăituit de jocul sorții. Ce obstacole-i ridică, Lașul își arată colții Doar cînd ... tremură de frică. PERFIDUL Din convingeri strict intime E discret și-atunci, firește. Niciodată nu birtește. (Dar trimite anonime) BARBA-ALBASTRA învăpăiatul său tumult Cind prinde să exulte Se-ndrăgostește-atit de mult... De-atît de multe ... FĂȚARNICUL E dezinteresat, se spune , și-a oferit colaborarea furind că vrea să mă cunune Doar ca să-mi... țină luminarea. POVAȚA PĂRINTEASCA Om bim nu-i cel ce miluie calicii ori dă izbavă celor prinși de vicii Si­mbre la nesaț pe toți mincăii • •. Bun e acela care-i rău cu rău­ ! GHEORGHE PETRONE VARIA 1. Non malta șeii... Malta ! 2. - Nici cassus belli, dar nici... casă la Bellu ! 3. — Regele Soare a fost încornorat cu lux și fast ! 4. - și sfatul lor era : „Măcar agiu să te faci !" 5. - Bine că te-ai întors ? Ora, Buzăului ! 6. Te rog scrie-mi pe adresa : Alea Iuc­­ta este nr. 9 ! 7. — Iar la început a fost ca vîntul ! 8. — în fiecare seară cămila jură credință lui Camil ! 9. E atîta poluare la cele două ... poluri ! 10.­­ Pentru că a dat un os câinelui, i s-a zis că e ... clines ! 11. - Spuneau bătrînii : Picătură cu pică­tură fac ... două picături ! 12. — Penele sunt variate : pană de motor, pana corbului, pană de gîscă și... pana scriitorului ! COSTIN MARINESCU • Cu pila nu învingi rugina, ci metalul. • Are un caracter atît de urît, nicit nici un pictor n-ar reuși să-i facă portretul. • Cu atîta îngrășămînt chimic, risipit prin unele gări, nu m-aș mira ca marile recolte să fie culese direct din tren. .. • Primii pași în viață copiii ii fac alături de părinți ; ultimii pași in viață părinții îi fac alături de copii. • Nici dacă o sapi în piatră minciuna nu intră în eter­nitate. • Cîntărețul de muzică folk, încă din leagăn, învață să cînte. Plînge, mai tîrziu, pe strune. Ф In călătoriile plăcute, autoturismul se lasă condus de rațiune , in accidente se lasă condus de șofer. ION VEUCAN (Urmare din pag. 1)­ buie sä aibă despre un clasic al literaturii, aricind o părere limpede și răspicată și că pe noi ne interesa­m­ ceea ce avea să publice Lovinescu, care a se­sizat acest moment, ca să-și fa­că reclamă publicitară și că a lipsit de la datoria lui de a răs­punde. Eu il frecventam de a­­proape doi ani, mă introdusese S­­reinu. Firește că asta a pro­dus o răceală intre noi, pe ur­mă, am plecat în Franța. In jur­nalul lui, el notează tocmai în 1930 : „M-a vizitat Cioculescu. Am reluat relațiile". Dar de a­­tunci încoace, ele au evoluat normal.­­ Ce personalitate a veacului a lăsat urme adinei in viața și conștiința Dv. ?­­ Cred că Titu Maiorescu. Ri­goarea judecății lui, limpezimea stilului său, rolul imens pe care l-a jucat in epocă. Gindește-te dumneata că, intr-o țară mică, el a condus o mișcare literară care a dat clasicismul de aur al lite­raturii noastre: Eminescu, Crean­gă, Caragiale, Slavici și cu el al cincilea. Un mare critic, un mare poet, un mare umorist, un mare nuvelist și romancier, mă­desc nu numai la nuvelele gîu­­lui Slavici, dar și la „Mare", care este prima capodoperă moder­nă a romanului românesc. Nu­mai un mare îndrumător putea să prezideze o mișcare ca a­­ceea a „Junimii" și „Convobiri­­lor literare". Și deși am fost con­temporanul celui de al doilea clasicism al literaturii noastre, dint­e 1919 și 1939, să zicem, n-aș putea spune că vreunul din criticii literari ai epocii să fi a­­vut autoritatea pe care a avut-o Maiorescu.­­ Monografiile și studiile dv. despre Caragiala, Dimitrie An­­g­hel, Tudor Arghezi, „Itinerariile“ dv. critice, „Studiile și medalioa­nele franceze", rămin cercetări fundamnetale ale fenomenului românesc și universal. Ce impli­cații are pentru Dv. actul critic ?­­ Actul critic implică in pri­mul rând o mărturie de conștiin­ță, care nu scutește, pe cel ce judecă, de greșeli involuntare, deoarece nici un critic nu poate avea recepție universală. Exem­plul cel mai trist in această pri­vință, pentru că a fost și cel mai mare critic al secolului trecut, e­le însuși Saint-Beuve, care nu și-a dat seama de valoarea rea­lă nici a lui Balzac, nici a lui Stendhal, nici a lui Baudelaire, insă a facut-o cu bună credință. E adevărat, la Balzac, erau și rivalități de ordin personal: între cei doi scriitori, o dușmănie sur­dă între ei, dar cu Stendhal era în relații bune și, totuși, la moartea lui, a spus : „Les ro­mans sont ce qu’ils peuvent", prin alte cuvinte „A dat și el cât a putut". Regretabil că Sainte- Beuve a trecut pe lângă unul dintre marii romancieri ai seco­lului, Stendhal, ce depășește li­teratura franceză, este un euro­pean. Intre marii gînditori ai se­colului trecut, Nietzsche îl admi­ra enorm, iar Baudelaire este poetul secolului trecut care a lă­sat urma cea mai adîncă in lite­ratura epocii lui.­­ Ce ne puteți spune despre dimensiunile specifice ale cultu­­r­i și literaturii române și despre șansele ei de afirmare in univer­salitate ?­­ Pentru tinerețea literaturii noastre moderne, care începe cu Asachi, cu Ciclova cu Gr. Alexan­­drescu, cu I. H. Rădulescu, cu I. Budai-Deleanu, deși autorul „Ti­­aaniadei", este, vorba lui Sextil Pușcariu, „călare pe două veacuri", și aparține mai mult veacului al XVIII-lea decit celui de al XX-lea, ea are o fiziono­mie, un contur, dar virtuțile ei latente sînt încă incalculabile, nicit eu consider că veacul nos­tru socialist, care a început, tre­buie să ne dea al treilea cla­sicism. Și dacă nu l-a dat pină acum, am convingerea că va ve­ni această perioadă mare, cind vom avea romancieri de talia lui Rebreanu, Camil Petrescu, H. Papadat Bencescu, Doeti de ta­lia lui Arghezi, Barbu, Bacovia, Blaga, și toate chiar dintre con­­temporanii noștri mai tineri ce se vor limpezi. Dar cine are curajul, ca Arghezi, să debuteze în vo­lum, la 47 de ani ? Acum poe­ții, la 27 de ani au deja 7 pla­chete publicate, uneori mai toa­te lipsite de orice valoare. Editurile publică pe unii poeți, pe alții ii resping, dar să spe­răm ca marile talente pe care le așteptăm vor veni și vor da literaturii române rezonanța uni­versală pe care o merită. Aș do­ri, însă, să vă divulg un fapt, care, cred, n-a mai fost con­semnat în presă. Un poet octo­genar, stăpînind foarte bine lim­ba franceză, a trimis editorului Gallimard, circa 30 de poezii de Cn academician ȘERBAN CIOCULESCU Eminescu, traduse impecabil, în­­tr-un stil de perfecțiune parna­siană. Ce răspunde editorul fran­cez traducătorului român al lui Eminescu ? Intre altele, el spune că „domnul Mihai Eminescu este un poet cu totul în afară de sensibilitatea contemporană și nu poate interesa editura". Prin urmare, cel mai mare editor francez nu cunoaște, n-are o idee limpede despre cel mai mare poet român, care a trăit intre 1850—1889 și îi cere sensi­­bilitate contemporană, adică să simtă și să gîndească similar domnului Gallimard. Abia atunci universalitatea literaturii noastre va fi o realitate, în ziua cînd marii noștri clasici vor fi cunos­cuți în străinătate, ca marii cla­sici ruși : Gogol, Dostoievski, Tolstoi, Iată, ca să-l citească în original pe Gogol. Merimée, ca­re era hispaoizant, a învățat ru­sește. Este prea cunoscut cazul lui Jean Boutière, care a învă­țat românește, ca să-l poată citi în original pe Creangă, publicînd, primul, o monografie științifică despre Creangă. A făcut enorm pentru cultura noastră afirmația lui Boutière că opera de povesti­tor a lui Creangă este de talia scrierilor celor mai mari povesti­tori europeni, Charles Perrault al Franței, frații Grimm al Germa­niei, și Andersen al Danemarcei, iată, deci, universalitatea unui scriitor, proclamată de un doctor, la Sorbona. Ar fi de dorit ca toți scriitorii noștri să fie cunoscuți tot așa de bine în străinătate, ca opera lui, dar nu e de mirare, pentru că Creangă reprezintă specificul național ; poate pen­tru streini Eminescu nu reprezin­tă acest specific în același grad cu Creangă, ca să se poată vor­bi despre dimensiunile universa­lității lui. Caragiale este univer­sal pentru teatrul lui. Se zice că, la Tokio, reprezentându-se „O scrisoare pierdută” și în sală, și în presă s-a zis : „Păi, și la noi se petrec lucrurile tot cam așa !" Asta-nseamnă universalitate !­­ Ne uimește uriașa dv. pu­tere de muncă, tinerețea per­manentă a spiritului, optimismul ce vă caracterizează viața. Care este secretul tinereții Dv., stima­te tovarășe academician Șerban Cioculescu ? Lucrați după un program bine stabilit ? Vă ru­găm să decupați o zi obișnuită din activitatea Dv.... — Cind eram tînăr, eram foar­te debil, insă această debilitate fizică nu m a împiedicat să fiu un mare devorator de cărți și să nu-mi fac niciodată dureri de cap din lectură. Faptul că n-am avut migrene niciodată, faptul că nici lectura cărților proaste n-a reușit să-mi dea dureri de cap, cel mult n-am putut termi­na lectura unor cărți și-am a­­dormit, e o dovadă în această privință, îmi aduc aminte că am început să citesc de trei ori ro­manul unui distins poet care nu mai este acum in viață, și de fiecare dată am adormit cu car­tea în mină. Insă cărțile intere­sante, nu m-au făcut niciodată să adorm. Pompiliu Constanti­­nescu mi-a dat prima lui carte „Mișcarea literară", cu dedica­ția : „Lui Șerban Cioculescu, cel mai mare cititor al generației noastre“. In tinerețe, citeam o carte pe zi, și am păstrat aproa­pe același ritm, dacă nu chiar întocmai, pentru că, vezi dum­neata, de la o virstă în sus, aș putea spune ca acel om poli­tic, membru al Academiei fran­ceze, căruia Alfred de Vigny i a făcut o vizită de candidat, și nu citise nimic din opera lui. A­­tunci Vigny l-a întrebat : — Dar ce citiți, atunci, dom­nule ? Răspunsul a fost clar : — La vîrsta mea, nu mai ci­tesc, recitesc. Eu nu sînt chiar la această virstă, dar ca să nu mai deschid veo carte a unui confrate lipsit de talent, redeschid „Eseurile” lui Montaigne, pe care le-a­m ci­tit de 30 de ori, și a căror lec­tură mă împacă cu existența, cu lumea, cu contradicțiile mele. Am­­ă te decepționez, privind sti­lul meu de lucru. Bunăoară Eu­gen Lovinescu și Tudor Vianu a­­veau principiul „Nulla dies sine lineo“. In fiecare zi se așezau la masă și scriau. Eu cînd mă a­­puc să scriu, scriu, dar sînt zile întregi cînd visez sau citesc. Nu mai sînt director general al Bi­bliotecii Academiei din ianua­rie trecut, dar mă duc zilnic la bibliotecă, citesc, mă informez, nu pot să nu citesc, nu pot să nu mă documentez, nu pot să nu cercetez, e o pasiune care mă domină, nu mă simt stăpîn pe pasiune, ci ea este stăpînă pe mine. — Ce-rnseamnă pentru Dv. pa­tria ? — Patria este această țară bu­nă, în care masele au fost multe secole asuprite și nesocotite și care acum își eliberează tot po­tențiel­e de energie și creație, în condiții pe care nu le-au avut niciodată în trecut. Notă : Pe 9.IX.1976, academi­cianul Șerban Cioculescu a îm­plinit 74 ani I

Next