Orizont, 1976 (Anul 27, nr. 1-52)
1976-09-16 / nr. 37
• ? m oresioniiBiiui ■ — Emil Matei : Versuri curate, însă fără încărcătură emoțională. Poate n-ați ales bine. Mai trimiteți. Păun Corina Elena : Unele versuri par a fi binevestitoare : „Amurg, cer spălăcit de toamnă, / Imagini șterse dintr-o vară“. Ar trebui să frecventați un cenaclu literar, dintre atîtea cite sînt în oraș. S. Mărădeanu . Nu trimitem răspunsuri la domiciliu, ci numai în cadrul acestei rubrici. Folosiți un pseudonim de lucru și reveniți. Vlarius Sîrbu . Cercul „Prietenii revistei Orizont“ reunește toți cititorii, corespondenții ori colaboratorii revistei noastre de pe întregul cuprins al țării, care își manifestă dorința de a deveni membri ai acestui cerc. Obligațiile membrilor decurg din simpatia și dăruirea cu care aceștia susțin revista, lărgind tot mai mult prin abonamente în rîndul colegilor, prietenilor, cunoscuților, ca și prin discuții, lecturi în colectiv etc.) numărul simpatizanților. Cercul este condus de colectivul redacției. El poate avea filiale în orice localitate, ori instituție, școală, unitate militară etc., la inițiativa cititorilor și prietenilor noștri. In aceste filiale, vor putea avea loc discuții, șezători literare, cu participarea unor membri ai redacției, scriitori, publiciști. Drepturile acestor membri ai cercului „Prietenii revistei Orizont“ decurg din rezultatele obținute în acțiunile de care vorbeam mai sus. Astfel, se vor face evidențieri în cuprinsul revistei, de la menționarea numelui celor mai pasionați susținători ai revistei pînă la scrierea unor articole speciale, însoțite de fotografii, despre acești prieteni ai „Orizontului“ care se disting în sensul celor arătate. Așteptămi vești. Despre celelalte probleme vom discuta la redacție, cind veți veni la școală. Adriana Tomescu : Remarcăm poeziile Cintecul mării și Aici e țara. Iuliu Dan Nicolau : Versuri firave, improvizații denotînd o anumită ușurință în elaborarea stihurilor, dar care nu cuprind nimic care să ne impresioneze, ca altădată, după cum v-am comunicat (și publicat). Huși Vasile : Sînteți, după cum ne scrieți, și fericit și proaspăt debutant. Am zice că e destul de mult, avînd în vedere stagiul muncii literare pe care-l dețineți. Mai trimiteți. Cenaclul literar „Electroputere" : Vom publica poezia „Vatră Milenară“ a lui B. Stanciu Dolj. Promițătoare acorduri în versurile semnate de Mătură Nina - Mariana, Eleodor Dinu și Maria Sima Bodnaru. ANGHEL DUMBRĂVEANU PRIETENII REVISTEI ORIZONT TARA IUBITA Cu ochii privind atent la apele blinde te desfac din bucurie ca petală la marginea unei îmbrățișări, țară iubită, mereu te duc cu mine în aer, în drumuri, în dimineața țipînd de răcoare, te îmbrățișez, țară iubită, aducîndu-mi bucuria cu ochii plini de lumină. LIVIA MUGUR FÄRA TITLU Sunetul clopotului Am să-l închid în burguri. Marea ce-mi roade țărmul Am s-o prind in alge. VIntui cu glas de Iarnă Am să-l învăț să cînte. Am să vorbesc cu noapte ziua. Și-am să m-ascund in lună. SFAT IANCU ANA Zburătoare unde vă duceți acum ca niște păsări ре-un drum tăiat prin imensul albastru ? Către care abia întrezărit liman din depărtări mă duceți în van ? Rămâneți mai bine în suflet și ardeți încet SEPTIMIU ROMAN ORIZONT CIVIC UNUI ACTOR Pe-afișul cu „răi platnici", pus la intrare-n bloc. Că nu-ți plătești chiria ești scris pe primul loc. Te refereai la asta cînd susțineai morțiș C-ai deținut odată chiar „capul de afiș ?** SEMN DE RECUNOAȘTERE Hăituit de jocul sorții. Ce obstacole-i ridică, Lașul își arată colții Doar cînd ... tremură de frică. PERFIDUL Din convingeri strict intime E discret și-atunci, firește. Niciodată nu birtește. (Dar trimite anonime) BARBA-ALBASTRA învăpăiatul său tumult Cind prinde să exulte Se-ndrăgostește-atit de mult... De-atît de multe ... FĂȚARNICUL E dezinteresat, se spune , și-a oferit colaborarea furind că vrea să mă cunune Doar ca să-mi... țină luminarea. POVAȚA PĂRINTEASCA Om bim nu-i cel ce miluie calicii ori dă izbavă celor prinși de vicii Simbre la nesaț pe toți mincăii • •. Bun e acela care-i rău cu rău ! GHEORGHE PETRONE VARIA 1. Non malta șeii... Malta ! 2. - Nici cassus belli, dar nici... casă la Bellu ! 3. — Regele Soare a fost încornorat cu lux și fast ! 4. - și sfatul lor era : „Măcar agiu să te faci !" 5. - Bine că te-ai întors ? Ora, Buzăului ! 6. Te rog scrie-mi pe adresa : Alea Iucta este nr. 9 ! 7. — Iar la început a fost ca vîntul ! 8. — în fiecare seară cămila jură credință lui Camil ! 9. E atîta poluare la cele două ... poluri ! 10. Pentru că a dat un os câinelui, i s-a zis că e ... clines ! 11. - Spuneau bătrînii : Picătură cu picătură fac ... două picături ! 12. — Penele sunt variate : pană de motor, pana corbului, pană de gîscă și... pana scriitorului ! COSTIN MARINESCU • Cu pila nu învingi rugina, ci metalul. • Are un caracter atît de urît, nicit nici un pictor n-ar reuși să-i facă portretul. • Cu atîta îngrășămînt chimic, risipit prin unele gări, nu m-aș mira ca marile recolte să fie culese direct din tren. .. • Primii pași în viață copiii ii fac alături de părinți ; ultimii pași in viață părinții îi fac alături de copii. • Nici dacă o sapi în piatră minciuna nu intră în eternitate. • Cîntărețul de muzică folk, încă din leagăn, învață să cînte. Plînge, mai tîrziu, pe strune. Ф In călătoriile plăcute, autoturismul se lasă condus de rațiune , in accidente se lasă condus de șofer. ION VEUCAN (Urmare din pag. 1) buie sä aibă despre un clasic al literaturii, aricind o părere limpede și răspicată și că pe noi ne interesam ceea ce avea să publice Lovinescu, care a sesizat acest moment, ca să-și facă reclamă publicitară și că a lipsit de la datoria lui de a răspunde. Eu il frecventam de aproape doi ani, mă introdusese Sreinu. Firește că asta a produs o răceală intre noi, pe urmă, am plecat în Franța. In jurnalul lui, el notează tocmai în 1930 : „M-a vizitat Cioculescu. Am reluat relațiile". Dar de atunci încoace, ele au evoluat normal. Ce personalitate a veacului a lăsat urme adinei in viața și conștiința Dv. ? Cred că Titu Maiorescu. Rigoarea judecății lui, limpezimea stilului său, rolul imens pe care l-a jucat in epocă. Gindește-te dumneata că, intr-o țară mică, el a condus o mișcare literară care a dat clasicismul de aur al literaturii noastre: Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici și cu el al cincilea. Un mare critic, un mare poet, un mare umorist, un mare nuvelist și romancier, mădesc nu numai la nuvelele gîului Slavici, dar și la „Mare", care este prima capodoperă modernă a romanului românesc. Numai un mare îndrumător putea să prezideze o mișcare ca aceea a „Junimii" și „Convobirilor literare". Și deși am fost contemporanul celui de al doilea clasicism al literaturii noastre, dinte 1919 și 1939, să zicem, n-aș putea spune că vreunul din criticii literari ai epocii să fi avut autoritatea pe care a avut-o Maiorescu. Monografiile și studiile dv. despre Caragiala, Dimitrie Anghel, Tudor Arghezi, „Itinerariile“ dv. critice, „Studiile și medalioanele franceze", rămin cercetări fundamnetale ale fenomenului românesc și universal. Ce implicații are pentru Dv. actul critic ? Actul critic implică in primul rând o mărturie de conștiință, care nu scutește, pe cel ce judecă, de greșeli involuntare, deoarece nici un critic nu poate avea recepție universală. Exemplul cel mai trist in această privință, pentru că a fost și cel mai mare critic al secolului trecut, ele însuși Saint-Beuve, care nu și-a dat seama de valoarea reală nici a lui Balzac, nici a lui Stendhal, nici a lui Baudelaire, insă a facut-o cu bună credință. E adevărat, la Balzac, erau și rivalități de ordin personal: între cei doi scriitori, o dușmănie surdă între ei, dar cu Stendhal era în relații bune și, totuși, la moartea lui, a spus : „Les romans sont ce qu’ils peuvent", prin alte cuvinte „A dat și el cât a putut". Regretabil că Sainte- Beuve a trecut pe lângă unul dintre marii romancieri ai secolului, Stendhal, ce depășește literatura franceză, este un european. Intre marii gînditori ai secolului trecut, Nietzsche îl admira enorm, iar Baudelaire este poetul secolului trecut care a lăsat urma cea mai adîncă in literatura epocii lui. Ce ne puteți spune despre dimensiunile specifice ale culturi și literaturii române și despre șansele ei de afirmare in universalitate ? Pentru tinerețea literaturii noastre moderne, care începe cu Asachi, cu Ciclova cu Gr. Alexandrescu, cu I. H. Rădulescu, cu I. Budai-Deleanu, deși autorul „Tiaaniadei", este, vorba lui Sextil Pușcariu, „călare pe două veacuri", și aparține mai mult veacului al XVIII-lea decit celui de al XX-lea, ea are o fizionomie, un contur, dar virtuțile ei latente sînt încă incalculabile, nicit eu consider că veacul nostru socialist, care a început, trebuie să ne dea al treilea clasicism. Și dacă nu l-a dat pină acum, am convingerea că va veni această perioadă mare, cind vom avea romancieri de talia lui Rebreanu, Camil Petrescu, H. Papadat Bencescu, Doeti de talia lui Arghezi, Barbu, Bacovia, Blaga, și toate chiar dintre contemporanii noștri mai tineri ce se vor limpezi. Dar cine are curajul, ca Arghezi, să debuteze în volum, la 47 de ani ? Acum poeții, la 27 de ani au deja 7 plachete publicate, uneori mai toate lipsite de orice valoare. Editurile publică pe unii poeți, pe alții ii resping, dar să sperăm ca marile talente pe care le așteptăm vor veni și vor da literaturii române rezonanța universală pe care o merită. Aș dori, însă, să vă divulg un fapt, care, cred, n-a mai fost consemnat în presă. Un poet octogenar, stăpînind foarte bine limba franceză, a trimis editorului Gallimard, circa 30 de poezii de Cn academician ȘERBAN CIOCULESCU Eminescu, traduse impecabil, într-un stil de perfecțiune parnasiană. Ce răspunde editorul francez traducătorului român al lui Eminescu ? Intre altele, el spune că „domnul Mihai Eminescu este un poet cu totul în afară de sensibilitatea contemporană și nu poate interesa editura". Prin urmare, cel mai mare editor francez nu cunoaște, n-are o idee limpede despre cel mai mare poet român, care a trăit intre 1850—1889 și îi cere sensibilitate contemporană, adică să simtă și să gîndească similar domnului Gallimard. Abia atunci universalitatea literaturii noastre va fi o realitate, în ziua cînd marii noștri clasici vor fi cunoscuți în străinătate, ca marii clasici ruși : Gogol, Dostoievski, Tolstoi, Iată, ca să-l citească în original pe Gogol. Merimée, care era hispaoizant, a învățat rusește. Este prea cunoscut cazul lui Jean Boutière, care a învățat românește, ca să-l poată citi în original pe Creangă, publicînd, primul, o monografie științifică despre Creangă. A făcut enorm pentru cultura noastră afirmația lui Boutière că opera de povestitor a lui Creangă este de talia scrierilor celor mai mari povestitori europeni, Charles Perrault al Franței, frații Grimm al Germaniei, și Andersen al Danemarcei, iată, deci, universalitatea unui scriitor, proclamată de un doctor, la Sorbona. Ar fi de dorit ca toți scriitorii noștri să fie cunoscuți tot așa de bine în străinătate, ca opera lui, dar nu e de mirare, pentru că Creangă reprezintă specificul național ; poate pentru streini Eminescu nu reprezintă acest specific în același grad cu Creangă, ca să se poată vorbi despre dimensiunile universalității lui. Caragiale este universal pentru teatrul lui. Se zice că, la Tokio, reprezentându-se „O scrisoare pierdută” și în sală, și în presă s-a zis : „Păi, și la noi se petrec lucrurile tot cam așa !" Asta-nseamnă universalitate ! Ne uimește uriașa dv. putere de muncă, tinerețea permanentă a spiritului, optimismul ce vă caracterizează viața. Care este secretul tinereții Dv., stimate tovarășe academician Șerban Cioculescu ? Lucrați după un program bine stabilit ? Vă rugăm să decupați o zi obișnuită din activitatea Dv.... — Cind eram tînăr, eram foarte debil, insă această debilitate fizică nu m a împiedicat să fiu un mare devorator de cărți și să nu-mi fac niciodată dureri de cap din lectură. Faptul că n-am avut migrene niciodată, faptul că nici lectura cărților proaste n-a reușit să-mi dea dureri de cap, cel mult n-am putut termina lectura unor cărți și-am adormit, e o dovadă în această privință, îmi aduc aminte că am început să citesc de trei ori romanul unui distins poet care nu mai este acum in viață, și de fiecare dată am adormit cu cartea în mină. Insă cărțile interesante, nu m-au făcut niciodată să adorm. Pompiliu Constantinescu mi-a dat prima lui carte „Mișcarea literară", cu dedicația : „Lui Șerban Cioculescu, cel mai mare cititor al generației noastre“. In tinerețe, citeam o carte pe zi, și am păstrat aproape același ritm, dacă nu chiar întocmai, pentru că, vezi dumneata, de la o virstă în sus, aș putea spune ca acel om politic, membru al Academiei franceze, căruia Alfred de Vigny i a făcut o vizită de candidat, și nu citise nimic din opera lui. Atunci Vigny l-a întrebat : — Dar ce citiți, atunci, domnule ? Răspunsul a fost clar : — La vîrsta mea, nu mai citesc, recitesc. Eu nu sînt chiar la această virstă, dar ca să nu mai deschid veo carte a unui confrate lipsit de talent, redeschid „Eseurile” lui Montaigne, pe care le-am citit de 30 de ori, și a căror lectură mă împacă cu existența, cu lumea, cu contradicțiile mele. Amă te decepționez, privind stilul meu de lucru. Bunăoară Eugen Lovinescu și Tudor Vianu aveau principiul „Nulla dies sine lineo“. In fiecare zi se așezau la masă și scriau. Eu cînd mă apuc să scriu, scriu, dar sînt zile întregi cînd visez sau citesc. Nu mai sînt director general al Bibliotecii Academiei din ianuarie trecut, dar mă duc zilnic la bibliotecă, citesc, mă informez, nu pot să nu citesc, nu pot să nu mă documentez, nu pot să nu cercetez, e o pasiune care mă domină, nu mă simt stăpîn pe pasiune, ci ea este stăpînă pe mine. — Ce-rnseamnă pentru Dv. patria ? — Patria este această țară bună, în care masele au fost multe secole asuprite și nesocotite și care acum își eliberează tot potențiele de energie și creație, în condiții pe care nu le-au avut niciodată în trecut. Notă : Pe 9.IX.1976, academicianul Șerban Cioculescu a împlinit 74 ani I